Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Iubesc să te urăsc – Capitolul 28

 

Pov. Cameron

 

 

Privesc spre irișii albaștri ce sclipeau în lacrimi și mânuța micuță mă strâgea puternic.

Judecătorul dăduse sentința și minunea din fața mea îmi devenise fiică. Din primul moment când Jaden mă luase cu el în acel orfelinat să o cunosc, am simțit că ea ne aparține, că va face parte din viața noastră. Ochii ei m-au studiat curioși și eu mă îndrăgostisem pe loc de ea. Era mult prea matură pentru vârsta ei fragedă și când mi-a prins mâna, am știut că nu îi mai pot da drumul niciodată.

Nu mă gândisem niciodată la ideea de a avea copii dar acum nu îmi mai puteam imagina viața fără ea.

Acum sunt copilul vostru?

 Vocea ei subțire îmi mângâie sufletul și îi mângâi ușor obrazul și îi sărut mânuța.

Da, acum ai devenit fetița noastră, ești bucuroasă?

Dă rapid din cap și mă ia în brațe cu mânuțele ei firave. Jaden ne privea cu lacrimi în ochi și îmi întind mâna spre el și îi mângâi obrazul.

Sunt fericită, îmi spune și se întoarse spre Jaden și îi sare în brațe.

Jad, te-ai ținut de promisiune, îi spune și îi sărută obrazul făcându-l să chicotească.

– Haideți să mergem, vă fac cinste cu masa de prânz, le spun și ne ridicăm de pe scaun  și părăsim sala de judecată.

Intrăm în mașină și o pun în scaunul de copil în spate și mă privește curioasă.

De ce trebuie să stau aici?

Ca să fi protejată , îi spun zâmbind.

Jad, vreau să stai cu mine, îl roagă și îl văd cum se urca în spate lângă ea și îi prinde mâna micuță.

Mă urc la volan și îi privesc în oglinda retrovizoare cum chicoteau amândoi de zor. Un zâmbet larg îmi apare pe chip când le privesc expresiile fericite.

Totul luase sfârșit cu adevărat. Totul se așezase atât de frumos încât uneori încă aveam impresia că visez. Tatăl meu vitreg primise închisoare pe viață, dar la 6 luni după ce fusese închis, gardieni îl găsiseră mort în celula sa. Nu m-a interesat prea mult ce a pățit, nu mai voiam să mă gândesc la el.

Începusem să facem ” curățenie” aproape în toate orfelinatele și recondiționasem o parte din ele. Aveam de gând să îmi țin promisiunea până la capăt și aveam norocul că aveam și puterea să o fac.

Acum eram o familie împlinită și mă simțeam mai viu că niciodată, trecutul își ștersese urmele din sufletul meu și Jaden….ahhh Jaden mă iubea exact cum îmi doream. Privirea lui doritoare mă urmărea peste tot, imagini cu el șoptindu-mi numele, mă urmăreau peste tot, inclusiv când aveam întâlnirile de afaceri și simțeam că mă întăresc mereu doar când îmi apăreau irișii săi în minte.

Aveam să fiu obsedat de el pe tot restul vieții și îmi plăcea la nebunie cum îmi răspundea mereu la atingeri. Încă îmi amintesc privirile lui pline de ură când ne-am cunoscut. Încă îmi amintesc prima dată când l-am sărutat, când l-am atins și când am făcut dragoste. Încă nu îmi venea să cred că bărbatul acela îmi aparține mie.

Părea că inima mea nu putea ține atâta fericire în ea. Acum aveam să o împart cu această minune mică care îmi furase inima de prima dată.

– Vreau ,,burghieri”, o aud și privesc spre ei. Păreau că s-au pus de acord. Părea că este copia fidelă a soțului meu.

– Și eu vreau tot ,,burghieri”, îl aud și pe el.

– Cu cartofi și sos.

Îl văd cum se linge pe buze și o face pe Bianca să râdă.

Adoram sunetul ei așa cum adoram și când îl auzeam pe el cum râde. Da …eram îndrăgostit până peste cap de amândoi.

– Cum doriți, domniile voastre, le spun râzând și fac o mică plecăciune.

Mă întorc la condus și îi aud cum râdeau în spate. Da….asta era fericirea și eu aveam parte din plin de ea.

Ajungem la local și ei aleargă în fața mea și ocupa loc. Mă duc să dau comanda și mă așez și eu pe partea opusă. Îi priveam cum începuseră să facă un joc din mâini și aș fi putut sta așa mereu privindu-i.

Mâncarea ne este adusă și amândoi mâncau de parcă era pentru prima dată în viața lor. Puteam să jur că Bianca părea fiica lui biologică, la cât de mult se aseamănă. Între ei era o legătură încă din perioada în care au stat în acea casă.

###

Jaden intră în dormitor și închide ușa în urma lui. Se așază cu spatele de ea și răsuflă ușurat.

Câte povești? îl întreb zâmbind.

Șase, spune încet.

Copilul ăsta este  precum un burete, abia așteaptă să o ducem la școală.

Se apropie de mine și urcă în pat. Își lăsă toată greutatea pe mine și mă strânge în brațe.

Ești obosit?  întreb și dă afirmativ din cap. Îi depun un sărut în păr și îl trag mai bine lângă mine.

-Hai, culcă-te, perioada asta am tot fost într-o alergătură continuă, îi spun.

– Casa a ieșit frumos, mulțumesc, îmi șoptește și îi aud respirația cum devine mai ușoară.

Am hotărât să cumpărăm o casă într-un cartier unde existau cele mai bune școli, în momentul când am început procesul de adopție. Aveam să îi ofer ce este mai bun și când am ales casa i-am cerut și ei părerea, trebuia să se simtă confortabil și în siguranță și i-a plăcut la nebunie aici, atunci am hotărât împreună cum îi vom aranja camera.

Era o fetiță cu mult gust și foarte hotărâtă în absolut orice. Uneori mă uimește când o ascult vorbind și abia așteptă să înceapă școala.

A doua zi ne aflam cu toți în cabinetul directoarei și o simțeam că avea emoții. Panglica ce îi era legată în coadă îi era ușor strâmbă și o aranjez și îi mângâi chipul angelic.

– O să fie bine, Bibi, îi spun eu numele de alint și o văd cum zâmbește ușor emoționată.

În birou intră o doamna trecută de a doua tinerețe și un alt bărbat apropiat vârstei mele din câte puteam eu observa.

– Bună ziua, domnule Robitson, îmi pare bine să va întâlnesc în sfârșit, îmi spune dânsa și îmi întinde mâna. Vocea ei era foarte caldă și mă bucura să știu că fiica noastră urma să fie pe mâini bune.

Bună ziua, dânsul este soțul meu Jaden, îi spun arătând spre el…

– Și fiica noastră, Bianca.

Acesta se ridica din scaun și face o plecăciune scurtă și îi întinde mâna.

– Bună ziua, spune cu siguranță în voce și femeia din fața ei o privește zâmbind.

Bună Bianca, îmi pare bine să te cunosc și pe dumneavoastră domnule Robitson, îi se adresează soțului meu.

– Doar Jaden, vă rog, și de asemenea îmi pare bine.

Ne face semn să luam loc și se așază și dânsa pe scaunul de la birou. Bărbatul acela rămâne în picioare lângă ea.

– Dânsul este domnul Hadson. El va fii educatorul fiicei dumneavoastră, pentru că am înțeles că încă nu știe să citească și să scrie foarte bine. Dânsul îi va fi tutor personal. Este cel mai bun în această materie.

Bună ziua, Bianca, i se adresează el.

– Aș prefera să îmi spui pe numele mic. Mă bucur să cunosc o fetiță atât de curajoasă ca tine și va fi o mare plăcere să lucrăm împreună.

Se apropie de ea și îi întinde mâna.

Numele meu este Adam.

Bianca, spune și ea rapid.

– Bianca, hai să îți fac cunoștință cu colegii tăi, vrei?

Acesta da afirmativ din cap și ochii începuseră să îi sclipească. Îl apucă de mână și se îndreptă spre ușă, dar se oprește și mă privește în ochi.

Ne vedem mai târziu, tati.

După ce rostise cuvintele iese pe ușă și simțeam că nu mai am aer, buzele îmi tremurau și abia mă abțineam să nu plâng acolo. Era pentru prima dată când îmi spunea așa și mă emoționase până în măduva oaselor.

Jaden îmi simțise starea și îmi mângâia ușor spatele.

– Scuzați, este pentru prima dată când îi spune așa și…

– Vă înțeleg , spune femeia blând.

###

După ce discutasem cu doamna director, stabilisem să ne întoarcem acasă până termina Bibi orele.

Apuc să fac doar un pas în în casă și mă simt trântit în peretele din hol. Jaden mă privea pe sub gene și își mușca buza și mintea mea se golise automat.

 

Iubitule, îmi șoptește și începe să mă sărute și îl simțeam până în călcâie acel sărut…

–  mi-a fost dor de tine...îmi șoptea peste buze și îmi atacă gâtul începând să muște ușor.

Nu mai aveam răbdare și îl trag după mine și cădem amândoi pe covorul din living.  Încep să îl dezbrac ca ultimul nebun. Voiam să îl simt, să mă afund în el, îl sărut  ca un nebun și îl aud cum îmi chicotea în ureche și întru în el,  îmi aud numele pe buzele lui și devin și mai nebun…

Cam…crezi că ne vom plictisi vreodată de asta?  îmi spune printre respirațiile sacadate.

Mișcările mele erau și mai adânci și îl simțeam cum îmi tremură în brațe.

Niciodată, îi șoptesc și mă eliberez.

– Aș putea să fac asta toată ziua, îi spun și încep să îl sărut din nou și din nou și îl întorc pe burtă și încep să îi sărut spatele până  ajung la fund.

Îl sărut și îl văd cum se îndoaie de mijloc de plăcere. Adoram să îl văd așa, să îl văd doritor după gura mea, după atingerea mea. Cu el era mereu ca în prima zi, cu el simțeam ce nu simțisem niciodată cu nimeni, el îmi era viața și doar pe el îl respiram.

###

Tati, crezi că tata și Bobi s-au trezit?

Eram în șalupă cu ea mergând spre casă. Eram în vacanta de vară și hotărâsem să ne petrecem vacanta pe insulă. Bianca împlinea 10 ani și voiam să îi sărbătorim ziua de naștere aici. Jaden dormea când plecasem noi spre port pentru a face piața și acum eram nerăbdători să ne întoarcem acasă să îmi văd soțul și noul membru al familiei, băiețelul nostru de doar 6 luni pe care îl înfiasem.

Sunt sigur că s-au trezit, Bibi.

– Abia aștept să îl văd, îmi spune emoționată.

De când l-am adus acasă pe Bobi, cum îl alinta ea, numele lui fiind de fapt Robert, ea nu se despărțise de el.  Avea grijă de el de parcă îi propriul era copil.

– Îți iubești fratele?

– Îl ador, spune rapid.

– …abia aștept să îi arăt ce i-am cumpărat.

Este prea mic să înțeleagă, Bibi.

Îi voi explica și mă va înțelege, spune ea zâmbind spre jucăria din mână ei. Era o mașinuță roșie, prima lui jucărie luată din banii ei personali și era tare mândră de asta.

Ajungem acasă și îl văd pe Jaden cum venea spre noi cu micuțul nostru în brațe. Bobi începuse să se agite  în brațele lui când își observă sora mai mare, iar  Bibi alergă spre ei fericită și îl luă în brațe. Între ei se formase o legătură puternică.

– Bună, iubitule, îmi șoptește Jaden și mă sărută scurt pe buze.

– Cine a spus că sângele înseamnă familie nu putea greși mai mult, îi șoptesc eu.

– Uită-te puțin la ei, sunt atât de diferiți și totuși iubirea lor este de nepătruns. Sunt atât de fericit iubitule, simt uneori când vă privesc pe toți că este un vis.

– Tu ai făcut asta posibil, cu încăpățânarea ta de a mă face să mă îndrăgostesc de tine, cu bunătatea ta și dorința de a proteja lumea din jurul tău. Ești cea mai minunată persoană pe care am avut norocul să o întâlnesc și îi mulțumesc Domnului în fiecare zi pentru tine. Te iubesc atât de mult, Cameron și iubesc mica noastră familie….sânge sau nu….voi sunteți cele mai importante persoane din viața mea.

Am avut o poveste pentru tot restul vieții alături de copii noștri, i-am privit cum cresc frumos lângă noi, devenind persoane extraordinare, luptând pentru a oferi și altor persoane o viață mai bună.

Dragostea dintre mine și Jaden creștea în fiecare zi din ce în ce mai mult și când anii treceau și mai puneau încă un rid pe chipul nostru, mă făcea să mă îndrăgostesc și mai mult de el. Îmi era trecut, prezent și viitor….viața lângă el era o binecuvântare.

– Încă nu îmi vine să cred că te-am păcălit să te căsătorești cu mine, îi spun eu râzând.

– Încă nu îmi vine să cred că folosești aceeași glumă după 20 de ani, Cam.

Irișii aceea verzi mă privesc exact ca în prima zi….intens și superiori și știa cât de mult mă răscolește asta.  Începe să râdă și se așeză lângă mine pe canapea.

Îmi întorc privirea spre șemineu și primul lucru la care mă uit este poza noastră de la nuntă.  Zâmbetul lui era la fel de larg exact că acum.

Ești la fel de frumos iubitule, îi șoptesc eu la ureche și îl trag mai aproape de mine.

Își ridică privirea spre mine și acolo mă văd pe mine. În acei iriși care mi-au bântuit toată viața eram doar eu…

 

Sfârșit

Care este reacția ta?
+1
2
+1
0
+1
7
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
Iubesc să te urăsc -Romanul (2023)

Iubesc să te urăsc -Romanul (2023)

Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Lansat: 2023 Limba nativă: Roumanian
SINOPSIS Jaden a trăit toată viața fără o „acasă”. Crescut prin orfelinate și familii care l-au respins, a învățat să supraviețuiască singur, fără să se atașeze de nimeni și fără să privească înapoi. Trecutul lui este plin de goluri și amintiri fragmentate, iar răspunsurile par pierdute pentru totdeauna… până când în viața lui reapare Cameron. Cameron nu este doar un bărbat misterios care îl salvează dintr-o viață fără direcție. Este cineva care îl cunoaște mai bine decât ar trebui și care îl privește ca și cum Jaden ar fi fost mereu centrul lumii lui. Între ei se naște rapid o legătură intensă, aproape periculoasă, alimentată de dorință, atracție și emoții pe care niciunul nu le mai poate controla. Când ajung pe o insulă izolată, într-un paradis construit special pentru ei doi, Jaden începe pentru prima dată să creadă că poate exista un loc pe care să îl numească „acasă”. Dar liniștea lor este fragilă. Un mesaj amenințător și frica pe care Cameron încearcă să o ascundă deschid o ușă către un trecut întunecat. Un trecut în care viețile lor s-au intersectat cu mult înainte ca Jaden să își amintească. Pe măsură ce adevărul iese la lumină, Jaden descoperă că omul care îl iubește a purtat ani întregi o povară teribilă: pentru a-l salva pe el, Cameron a devenit victima unui monstru care le-a distrus copilăria. Dragostea lor, născută din suferință și sacrificiu, este pusă la încercare de vină, furie și secrete dureroase. Iar Jaden trebuie să decidă dacă poate accepta adevărul și dacă este suficient de puternic să rămână lângă omul care a plătit cel mai mare preț pentru a-l salva. Într-o poveste despre traumă, dorință și vindecare, doi bărbați încearcă să își construiască un viitor din ruinele trecutului. Dar uneori, pentru a găsi cu adevărat drumul spre „acasă”, trebuie mai întâi să înfrunți iadul care te-a urmărit toată viața. Alinalina30-Darci Sameul revine în forță pe Nuvele la cafea cu un nou roman, Iubesc să te urăsc, scris în anul 2023 Corectura e asigurată de Silvia Si Lwa Romanul conține 28 de capitole   TRAILERUL, AICI: https://fb.watch/FSs-gnbxWn/                        

Împărtășește-ți părerea

  1. Gradinaru Paula says:

    Le-a fost greu,dar au reusit.Au scapat de monstru,au infiat doi copii se iubest la fel de mult si sunt o familie fericita Multumesc

  2. Ana says:

    am citit-o și pe blogul meu de suflet și mi-a plăcut, din nou, cum mi-a plăcut când am citit-o prima data pe Watpad,mulțumesc ca exiști Alina.❤️

  3. Steluta says:

    Dupa atatea probleme, acum viata ,le oferă tot ce este mai frumos ,intr-o familie.Mi-a placut cartea,mulțumesc frumos!❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset