Love Storm – Capitolul 13

Love Storm – Capitolul 13

Pedeapsa

 

O persoană se poate înroși la față din mai multe motive. Rain aflase că se putea înroși foarte tare atunci când se afla în apropierea lui Phayu, ca să nu mai vorbim de atunci când îl atingea. Dar uitase că unul dintre motivele pentru care simptomele de transpirație, tremurături ale corpului, frisoane și temperatură se pot manifesta era febra.

Bine! Nu pentru că m-a sărutat m-a amețit. Eu am chiar febră!

Hah, asta e incredibil, a șoptit băiatul în timp ce trăgea pătura pentru a-și acoperi umerii reci. Asta e rău, dar îl doare în locul acela. De fapt, îl doare tot corpul. Nici nu știa cum de a avut energie să se ducă acasă în această dimineață. După ce a terminat de vorbit cu mama sa, s-a întins încordat pe canapea, unde a stat până acum, când s-a trezit înfășurat într-o pătură udă până la piele. Era clar că se simțea rău și avea febră

Foarte, foarte rău.

Acestea sunt gândurile persoanei care stătea încolăcită în pătură.

Oare Phi Phayu va ști că sunt acasă?

Deodată s-a gândit la persoana de la care a fugit. Nu voia să se comporte ca un copil, chiar dacă îi venea să plângă de durere. El știa că a crescut și este aproape un adult, dar acum, când se simțea rău, inima lui se gândea la persoana pe care și-o dorea cel mai mult. Dar aceea era persoana pe care o evita, așa că acum nu se putea abține să nu se gândească că dacă ar fi fost încă la casa lui….

Oare Phayu i-ar fi șters corpul și ar fi avut grijă de el?

La fel cum o face mama lui?

Mama: – Oh, ia-ți medicamentele și dormi.

După ce i-a dat medicamentul, a plecat.

Știa că Phayu nu ar face asta. Da, nu trebuie să-și facă griji, pentru că, până la urmă, ei doi sunt doar prieteni, s-a gândit Rain în timp ce adormea din nou, fără să audă soneria de la telefon. De data aceasta, în loc de doar 8 apeluri pierdute ca ieri, avea peste 20.

Phayu: – Mulțumesc foarte mult! Sunt foarte îngrijorat de starea lui.

Mama: – De ce ești îngrijorat? Trebuie să îți mulțumim pentru mașină. Și ți-ai făcut timp să-l vizitezi și pe Rain, care este bolnav. Mulțumesc.

Phayu: – Nu este nicio problemă.

De ce îmi sună cunoscută vocea asta?

Rain nu știa cât timp a dormit, dar s-a trezit din nou când a auzit vocile a două persoane nu departe de el, făcându-l să-și frece ochii care erau roșii. În acel moment, când a văzut spatele larg și coafura foarte familiară, credea că vede o halucinație.

P’Phayu este în camera mea. Cred că încă dorm, spuse tânărul obosit, care aproape că închise ochii și se scufundă din nou în vis. Acum nu mai era vorba doar de spatele lui și de vocea lui familiară.

Mai era și un chip care semăna cu a lui Phayu, un nas ca al lui, o gură ca a lui….nu poate fi decât o singură persoană.

Nu, mai e cineva, Saifah… Dar acest chip neted…

Trebuie să fie Phayu!

Rain: – Cum ai intrat aici?

Era sigur că întreabă cu voce tare, dar tot ce a ieșit din gura lui a fost spus cu o voce răgușită de parcă nu era a lui și atât de slabă încât a atras atenția ochilor pătrunzători care se holbau la fața lui. Silueta înaltă s-a apropiat de marginea patului și bolnavul s-a gândit în sinea lui neștiind dacă era nebun sau nu, dar… părea o față uriașă.

Phayu: – Mamă. Rain s-a trezit.

Rain: – Mamă? Cred că glumești. Cum… cum ai intrat aici?

Bolnavul a întrebat surprins. Creierul său era lovit de febră, așa că a uitat ce s-a întâmplat în această dimineață, iar inima sa era concentrată doar pe persoana pe care își dorea cel mai mult să o vadă apărând în fața lui, a vrut să se roage de el, a vrut să spună că îl doare capul, a vrut să-i spună multe lucruri, dar ceea ce se întreabă el este… cum a intrat aici?

Phayu: – De ce? Nu am voie să vin?

Rain a fost surprins în secret.

Rain: – P’Phayu, de ce…?

Phayu: – Oh, probabil pentru că Rain nu vrea să mă vadă.

Rain: – Nu, nu este așa. Rain doar…

Rain și-a scuturat violent fața făcându-l să amețească și mai tare, dar a fost întristat de expresia furioasă a persoanei care îl îmbrățișa strâns.

Ieri, i-a spălat părul, l-a mângâiat pe spate și l-a ținut de umeri. A încercat să întindă mâna pentru a apuca brațul lui Phayu în timp ce făcea un pas înapoi.

Phayu: – Atunci de ce a fugit Rain de mine?

Rain: – Nu, nu am fugit.

A încercat să se împace cu el, dar în schimb a turnat mai multe paie pe foc. Pentru că persoana cu fața încordată se uita la el cu ochi ageri. Dacă nu ar fi fost bolnav, băiatul credea că ar fi fost bătut până la lacrimi.

Phayu: – Rain nu a fugit?

Phayu a întrebat înapoi făcându-le pielea de găină ascultătorilor săi.

Phayu: – Dacă nu ai fugit, de ce nu ai răspuns la telefon? E în regulă, nu ai răspuns aseară. Dar știi cât de îngrijorat am fost când am văzut că ai febră? Nu am vrut să te trezesc pentru că voiam să te las să te odihnești puțin mai mult, dar cine ar fi crezut că vei dispărea din casă fără să mai răspunzi la telefon? Dacă Rain ar fi avut un accident, de unde aș fi știut? Rain, cum crezi că m-aș simți dacă ai păți ceva?

Phayu nu a ridicat deloc tonul, ci a vorbit pe un ton calm, ceea ce a făcut ca inima ascultătorului să tresară.

Rain: – P’Phayu…

Phayu: – Lui Rain nu-i pasă deloc de sentimentele mele, nu-i așa?

Când Phayu a rostit aceste ultime cuvinte, bolnavul a izbucnit în lacrimi.

Rain: – Lui Rain îi pare rău, îi pare rău, P’Phayu, nu te supăra pe Rain. Îmi pare rău.

Lacrimile cădeau picătură cu picătură din ochii lui roșii; era o priveliște atât de tristă încât ar fi făcut pe oricine să i se facă milă de băiat. Dar asta nu l-a impresionat pe Phayu. Asta nu i-a calmat deloc furia!

Când s-a trezit dimineața, era îngrijorat pentru că era cât pe ce să moară când a văzut că avea febră; a decis să-l trezească mai devreme să-i dea să mănânce și să îl pună să ia medicamente, dar a trebuit să primească un telefon urgent de la serviciu. Nu i-a luat mult timp să se ocupe de treabă și să se întoarcă în dormitorul gol.

Și-a ieșit din minți când a s-a dus afară și a văzut că mașina dispăruse. Era nervos pentru că poate Rain era supărat pentru ce s-a întâmplat aseară. Dacă el nu ar fi fugit, Phayu nu l-ar fi lăsat să scape. Oricât de furios ar fi fost, nu avea cum să-l lase să plece.

Dar… Indiferent de câte ori l-a sunat, Rain nu a răspuns. Furia s-a transformat în îngrijorare. Era foarte îngrijorat de ceea ce se poate întâmpla cu Rain.

Când Phayu nu reuși să dea de el, nu ezită să vină la Rain acasă, fără să se teamă de părinții săi. Apoi a fost ușurat să vadă că Rain era într-o stare bună și că nu era nimic grav, doar febră.

Era îngrijorat, așa că a încercat să se liniștească, să se împrietenească cu ei, să-și construiască credibilitate, și să se folosească de toate abilitățile pe care le poate folosi pentru a-i face pe părinții lui Rain să aibă încredere în el până când aceștia l-au lăsat să intre în cameră. Dar dacă îl întrebi cum se simte acum, e… foarte supărat.

A devenit și mai furios când băiatul l-a întrebat cum a intrat în camera lui.

Cine i-a spus să fugă?

Rain: – Nu e vorba că Rain nu se gândește la sentimentele tale. Când te-am văzut, Rain s-a simțit foarte jenat. Când m-am întors, Rain a adormit. Eu nu am văzut…că ai sunat. Nu te supăra pe Rain, P’Phayu.

În timp ce expresia rece și vocea intensă a lui Phayu îl făceau pe micuțul personaj să-i fie teamă, Rain a încercat să se ridice și l-a ținut de mână. Dar Phayu i-a făcut semn cu mâna pentru a-l da la o parte, chiar dacă fața îi era plină de lacrimi.

Băiatul știa că Phayu nu se prefăcea că este furios, ci era real.

Phayu topește inimile ascultătorilor săi.

Rain: – P’Phayu, ahhhh!

Rain a implorat, apoi i-a dat drumul la mână și și-a acoperit gura, tușind cu putere. Expresia chinuită a băiatului care încerca să împace tusea cu inhalarea mucilor l-a făcut pe senior să se miște să se așeze pe pat.

Brațele sale au înfășurat corpul pacientului și l-au tras la pieptul lui.

Phayu: – Atunci nu mai dispărea așa.

În timp ce o îmbrățișare caldă îl învăluia, Rain a dat din cap în semn de acord. Atâta timp cât cealaltă persoană nu se prefacea că uită de el și stătea departe de el, era de acord să facă tot ce spunea el, chiar și după ce a fost ridiculizat când era bolnav și slăbit. Chiar îi place asta.

Atingerea blândă care îl îmbrățișa delicat îl făcu să simtă o temperatură mai mare decât cea pe care o avea în această dimineață. Mâna mare îi freca spatele confortabil, apoi și-a apăsat buzele în centrul capului său.

După o vreme, se părea că Phayu se liniștise, încrezător că interlocutorul chiar nu-i făcuse rău. Bolnavul stătea nemișcat, dându-și toată silința, strângându-i strâns talia cu ambele mâini.

Phayu: – Cum îl voi pedepsi pe Rain?

Rain: – Hah?

Bărbatul care plânsese a ridicat capul neîncrezător când a auzit asta și apoi a întâlnit niște ochi ascuțiți, care au fost atât de orbitori încât l-au speriat.

Rain: – Pedeapsă?

Rain a întrebat răgușit. De la bun început i s-a făcut pielea de găină. Este înfricoșător.

Phayu: – Da. Voi pedepsi persoana care m-a făcut să mă îngrijorez.

Rânjetul malefic a revenit din nou, deloc amuzant.

Rain: – Dar Rain e bolnav.

Băiatul a încercat să ceară compasiune.

Phayu: – Da, așa că am pregătit asta special pentru cei bolnavi.

Ochii lui rotunzi au aruncat o privire nepăsătoare spre mâna lui Phayu care scotea ceva din buzunarul de la spate al pantalonilor… un tub de alifie.

Am doar febră. Nu e vorba de erupție cutanată, urticarie sau coșuri, de ce vrei să aplic alifie?…

Și asta l-a făcut pe Rain să își dea seama.

Rain: – Nu-mi spune că…

Phayu: – Um, unde are Rain dureri acum?

Rain: – Nu, nu, nu, nu, haide, nu, nu, nu.

Iată-l pe tânărul care împingea și se agita încercând să se desprindă din îmbrățișarea lui. Dar, ca de obicei, el nu are puterea de a se împotrivi. Mai ales acum, când era așa bolnav, de unde ar fi avut puterea să-l învingă? Nu putea decât să se holbeze la medicamentul din mâna lui Phayu, de parcă ar fi fost un extraterestru de pe altă planetă, pentru că singurul loc care-l durea era… fundul.

Mai exact, în fund.??

Phayu: – Te va ajuta, crede-mă, a spus Phayu cu o voce blândă, dar mâna mare deja dăduse la o parte pătura de pe băiat. Rain a încercat să se dea jos din pat. Dar există vreo modalitate de a scăpa de asta cu ușurință? În timp ce silueta înaltă îl ținea în brațe pe proprietarul camerei, cealaltă mână îi trăgea de pantaloni.

Rain: – Oh, nu, nu, nu, nu.

Phayu: – Rain! Phayu i-a strigat numele încet, dar pe un ton înspăimântător.

Phayu: – Dacă Rain face gălăgie, mama lui Rain va urca la etaj. Rain nu vrea ca ea să vadă asta, nu-i așa?

Phayu a văzut expresia de pe fața băiatului care a făcut ochii mari, apoi a clătinat din cap, implorând și rugându-se în șoaptă.

Rain: – Nu, P’Phayu, nu face asta.

Phayu: – Deci, Rain mă va lăsa să o aplic?

Rain: – Dar…

Phayu: – Mă lași să-ți dau jos pantalonii sau Rain și-i dă singur jos? Ai două opțiuni, eu aștept.

Această afirmație l-a făcut pe bolnav să vrea să plângă, să țipe, să înjure, dar sincer, tot ce a făcut puștiul ăla rătăcitor a fost să-și strecoare mâna și să apuce de partea de jos a pantalonilor, răspunzând calm.

Rain: – Oh, dă-mi drumul, Phi. Îți cer să mi-i dau singur jos.

Phayu s-a dat înapoi așa cum i s-a cerut, dar nu s-a îndepărtat prea mult, doar s-a mișcat puțin.

Rain: – Nu te uita la mine.

Phayu: – Dacă nu te văd, cum pot să-ți aplic medicamentul?

Rain: – Rain o va face singur.

A încercat să negocieze, chiar dacă pantalonii erau deja mai jos de șolduri, dar tot s-a acoperit cu mâinile.

Phayu: – Ai curaj să ți-l aplici singur?

Dar când Phayu a ridicat din sprâncene și a întrebat cu ochii plecați, persoana care tocmai folosise alifia, dar nu a făcut altceva decât să curețe exteriorul, a spus NU, clătinând viguros din cap spunând că nu are curaj, ceea ce l-a făcut pe Phayu să râdă. A tras aer în piept și mișcă degetul arătător de la stânga la dreapta pentru ca…apoi, să depărteze picioarele….

Rain: – Phi…

Phayu: – Voi număra până la trei. Dacă ajung la trei, nu voi fi blând cu tine.

Inima lui voia să-i strige în urechi să fie blând!

Dar în realitate, nici măcar nu a trebuit să numere până la unu. Rain și-a desfăcut picioarele și și-a acoperit fața cu ambele mâini, dezvăluind părțile ascunse pentru cel care le văzuse noapte trecută. Sincer să fiu, se simțea jenat, dar a desfăcut degetele de la mână pentru a se uita la celalalt printre ele.

Phi Phayu a zâmbit din nou.

Rain: – Faci mișto de mine? întrebă pacientul, ceea ce îl făcu pe Phayu să se uite la el cu ochi orbitori.

Phayu: – Nu, nu glumesc. Pedepsesc un copil încăpățânat.

Rain jură în secunda în care vârfurile degetelor reci, acoperite cu gel, începură să frece și să tamponeze rana, că… nu-l va mai înfuria niciodată pe P’Phayu!

Întrebă ce medicamente ia și de ce…?

… Unge așa!

Rain: – Ajunge, Phi, ajunge.

Băiatul clătină din cap cu putere, implorând, dar cineva nu se oprea.

Phayu: – Așteaptă un minut sau medicamentul nu va intra.

Rain a insistat că Phayu râdea, dar el a fost cel care a încercat să-și acopere picioarele când a fost prins de mâinile mari, care încercau să-l apese pe coapsele de pat. Și atunci el….

Rain: – Nu… Nu… Nu.

Pedeapsa pe care Rain vrea să o încheie înainte ca ceva să meargă prost, pentru că numai dacă va ști „cine este el” va pune capăt la tot. Nu-l voi lăsa pe P’Phayu… să continue să facă ceea ce vrea…dar în acel moment…

[click]

Mama: – Phayu, ți-am adus niște gustări… Oh Rain, ești treaz? Te vizitează de o oră.

Rain a răsuflat ușurat crezând că va muri din nou, pentru că imediat ce a auzit ușa, P’Phayu a luat repede pătura cu care l-a acoperit până la piept. Din fericire, mama ținea în mână o tavă mare, așa că avea nevoie de ceva timp înainte de a intra în camera fiului ei, altfel ar fi văzut o priveliște șocantă care ar fi dus-o la spital.

Mama: – Ce s-a întâmplat? Ți-e cald? Vrei să te spăl?

Rain: – Nu! a strigat Rain ținând pătura strâns ca pe un scut. Motivul pentru care era inconfortabil nu era din cauza căldurii, nu pentru că tricoul lui era îmbibat de sudoare, ci pentru că… pantalonii erau în mâinile lui P’Phayu care și-a pus mâinile la spate. Pe dedesubt… era complet dezbrăcat.

Mama: – Ce e în neregulă cu tine? Ești timid că mama te va curăța în fața seniorilor tăi, nu?

Rain: – Ah… da, Rain se poate curăța singur. Mamă, nu-ți face griji.

A șoptit în timp ce se agăța de pătură, aproape că a intrat în panică și l-a auzit pe P’Phayu râzând din capul patului.

Mama: – Huhh, ești puțin amețit. Phayu, fiul meu este așa. Câteodată este sălbatic. Ei bine, e ceva ce nu poți mânca?

Phayu: – Nu, mamă.

Mama: – E minunat atunci.

Rain: – De ce l-ai întrebat pe P’Phayu asta?

Pacientul era confuz, pentru că mama îl privea pe cel mai mare cu afecțiune, nu avea cum să se îndrăgostească o astfel de femeie de un chip întunecat și frumos, dar acum era și mai confuz întrebându-se ce a făcut-o pe mamă să întrebe despre preferințele alimentare ale lui Phayu.

Mama: – Mama l-a rugat pe seniorul tău să rămână la cină, știi, este foarte drăguț și vreau să-l răsplătesc pentru că l-a lăsat pe Rain să doarmă la el acasă după ce s-a udat în ploaie. Nu ne-ai spus că nu te mai întorci, așa că tata l-a sunat pe Phayu, era foarte îngrijorat. Știu că este seniorul tău și că ai dus mașina la garajul lui. Tata ar trebui să-i mulțumească și lui pentru că te-a ajutat și să repari mașina. Și a mai avut și grijă de tine.

Rain știa că vrea să-i mulțumească din momentul în care a auzit de mașină, dar cine ar fi crezut că se vor întâlni atât de repede și…..

Rain: – Rain știe. Mamă, poți să pleci.

Mama: – Eu locuiesc aici.

Rain: – Nu.

Pacientul se apleacă, și simte că în seara asta va avea febră mare. Mișcându-și picioarele cu tristețe, se uită la Phayu și constată că acesta zâmbește larg.

Phayu: – Cred că Rain este îngrijorat că și mătușa va răci.

Mama: – Nici vorbă, doar că nu vrea să intru la el în cameră.

Phayu: – Nu cred că Rain gândește așa.

Rain nu înțelegea de ce P’Phayu a forțat-o pe mama lui să continue să vorbească, la început era răcit cu febră. Nu era sigur nici acum de ce picioarele lui erau reci. Oare uitase că pantalonii lui erau încă în mâinile altcuiva? Doar dacă se întoarce puțin, mama va vedea totul!

Deodată, bolnavul s-a enervat pentru că vizitatorul s-a întors, s-a uitat la el și și-a mișcat gura.

Și asta e tot. Rain se ascunde sub pătură, nu vorbește, nu se ceartă cu nimeni și, dacă se poate, nu-l va supăra deloc, pentru că el doar mișcă gura doar ca să spună…

Mă voi răzbuna pentru asta.

Cuvinte care i-au reamintit băiatului că era mai bine să nu-l înfurie pe Phayu.

Deocamdată mamă, ieși din cameră. Altfel, Rain își va pierde piciorul.

******

 

Tata: – Deci Phayu este senior la facultatea lui Rain.

Phayu: – Da, Rain este din linia mea de cod.

După ce a dormit toată ziua, înainte de cină, Rain a avut destulă energie pentru a merge la masa din sufragerie, uitându-se de la stânga la dreapta, ascultându-l pe tatăl său, care vorbea fericit cu Phayu, dar el nu prea înțelegea. Ce este atât de bun? În afară de a urca în camera lui, și de a o ruga pe mama să-l invite la cină.

Și aici, tata continua să vorbească tot așa. Cât despre fiul său, este… un câine cu capul putred?

Chiar vreau să-l dau în judecată pentru că și-a bătut joc de mine!

Dacă nu ai curaj să-l întrebi dacă se preface, întreabă-l ce vrea de la tine…

Acestea sunt gândurile oamenilor care stau liniștiți în fața terciului de orez.

Acum, tatăl său îl întreabă pe P’Phayu unde lucrează, cum e meseria lui și câți frați are, apoi se mută în birou, ceea ce o face pe mama să-și amintească brusc ceva.

Mama: – Rain, am auzit că l-ai rugat pe Phayu să îți dea niște meditații în timpul vacanței intersemestriale?

Cine o să mă învețe?!

Rain se uită la mama lui de parcă ar fi fost o extraterestră, aproape că dădu din cap pentru că nu i-a cerut nimic, dar nu se putea hotărî să spună nimic, pentru că răspunsul îi fusese dat mai întâi de bărbatul mare care stătea lângă el.

Phayu: – Cum rămâne cu faptul că Rain mi-a spus să îl pregătesc înainte de a deveni student în anul II? a răspuns Phayu în timp ce Rain îl privea în ochi fără să vorbească… ce fel de pregătire?

Phayu nu a răspuns la întrebarea din ochii lui, ci s-a întors să vorbească cu părinții lui.

La naiba, cine ești tu!?

Phayu : – Am întâlnit azi doi părinți așa că permiteți-mi să vă cer permisiunea. În unele zile s-ar putea să trebuiască să stau până târziu sau Rain să stea la mine acasă. Vreau ca voi să știți, și să nu vă faceți griji despre unde se duce.

Tânărul le-a spus politicos și atent părinților băiatului, dar tatăl lui Rain a izbucnit în râs în timp ce făcea semn cu mâna.

Tatăl: – Oh, trebuie să îți fie frică să nu-l dezamăgești pe Phayu. Ia-l, gătește-l bine. Trebuie să fii un băiat bun, da Rain?

[N/T:*Expresia „ia-l gătește-l tare” este o expresie pentru a se plânge de munca grea. Tatăl lui Rain a vrut să-i spună să nu se mai plângă și să o facă. Aceasta este o expresie tipică gen „lasă-l să fie bărbat”.] 

 

Nu mai am energie să mă cert pe această temă.

Tatăl: – Trebuie să fim atenți la Phayu. Ai treabă de făcut și apoi trebuie să îi dai și medidații lui Rain.

Phayu: – Bine.

Phayu a zâmbit cu generozitate, mulțumindu-i pe părinți, înainte de a se întoarce spre fiul său și apoi i-a zâmbit… jucându-se cu inima lui.

Phayu: – Sunt gata.

Rain chiar a vrut să țipe și să întrebe dacă nu cumva îi cere prea mult.

În cele din urmă, bolnavul s-a întors cu capul plecat și mama l-a întrebat dacă febra a scăzut. Febra a scăzut, dar ceea ce nu a scăzut a fost jena că „soțul” îi invadase casa și se părea că în vacanța intersemestrială nu va avea timp. Va cădea în mâinile unui bărbat pe nume Phayu, care nu-l va lăsa deloc să plece.

******

Rain: – De când ești de acord cu mama mea?

După cină, Phayu a trebuit să vorbească doar o vreme cu părinții lui Rain. Apoi s-a scuzat pentru a-și lua rămas bun de la bolnavul care se întorsese la camera lui și imediat ce i-a văzut fața, Rain a lansat primul atacul.

Phayu: – Tu mi-ai spus să îți dau meditații, nu-i așa Rain?

Rain: – Vrei să-mi spun soție? Băiatul a spus sarcastic.

Dar apoi și-a întrerupt respirația când și-a dat seama ce spunea.

Rain: – Eh, când a făcut Phi Phayu o înțelegere cu mama lui Rain?

Apoi și-a schimbat rapid expresia. Fără să răspundă, Phayu a intrat și s-a așezat pe marginea patului, în timp ce bărbatul care tocmai fusese pedepsit în această după-amiază a fugit în grabă, știind că această distanță putea fi tăiată cu un picior și că nu va putea riposta…

Măcar să ne îndepărtăm ca să nu mă atingă mâna aia. E ca o otravă care dă mâncărimi și face totul roșu.

Phayu: – Când am ajuns. Phayu a cedat pentru a lăsa să treacă vorbele soției.

Rain: – Mda.

Phayu: – Trebuie să explic cine sunt, cu ce mă ocup, cum l-am cunoscut pe Rain, trebuie să câștig credibilitate. În felul acesta, când vei sta cu mine, nu vor fi motive să îi îngrijorăm pe adulți.

Phayu a spus-o într-un mod aparent nesemnificativ, dar pentru ascultătorii săi, era foarte important.

Era fericit că părinții lui îl plăceau pe Phi Phayu, dar inima lui era în secret speriată.

Rain: – Ce ar trebui să le spună Rain mamei și tatălui?

Phayu: – Depinde de tine.

Rain: – Cum să le spun că noi…

Băiatul a spus încet și și-a plecat din nou capul folosindu-se de degete pentru a trage pătura și a se juca pentru a scăpa de jenă.

Am reușit. Gândi Rain rușinat, uitând complet că i-a spus că va flirta și va face dragoste cu el, pentru că deja ajunsese în acel punct. Asta înseamnă că totul s-a sfârșit..

Phayu: – Suntem doar senior și junior.

Dar a trebuit să se oprească când Phayu a răspuns cu o voce calmă

Rain: – Hei!

Bolnavul a ridicat imediat capul și inima i s-a scufundat fără să știe încotro să se îndrepte.

Phayu: – Relația noastră este doar una de senior și junior, nu-i așa, Rain?

Rain îl apucă ferm de braț pe Phayu, scuturând violent din cap și refuzând să accepte ceea ce iese din gura lui. Când figura înaltă ridică din sprâncene, el își mișcă și mai mult brațele, speriat de ceea ce nu voia să audă.

Rain: – Phi Phayu, nu poți să spui asta.

Nu voi permite asta, în nici un caz.

Încăpățânatul care juca doar rolul cuiva răsfățat a sărit în sus și i-a strâns mâna cu o expresie jalnică. Și asta l-a făcut pe Phayu să mai adauge ceva.

Phayu: – O lună! Am avut un pariu, Rain.

Cu mai bine de o lună în urmă, cineva s-a lăudat că va flirta și îl va avea pe Phayu într-o lună, iar când Rain s-a gândit la asta, a constatat că săptămânile trecuseră, iar inima îi bătea cu putere, mâinile abia dacă mai aveau energie, dar încă îl mai ținea de braț pe bărbatul cel mare. Se simțea ca și cum ar fi fost pe punctul să se scufunde.

Rain: – P’Phayu era supărat pentru că Rain a fugit și s-a dus acasă mai devreme, nu-i așa? Lui Rain îi pare rău, tu l-ai pedepsit deja pe Rain, Phi, nu te juca așa.

Băiatul a încercat să râdă, deși știa că oricât de puternică ar fi vocea, celălalt nu reacționează, așa că nu a avut curajul să continue.

Phayu: – Nu sunt supărat. Ei bine, l-am pedepsit deja pe Rain.

Rain: – Atunci de ce glumești așa?

Phayu: – Nu glumesc. Spun doar adevărul.

Phayu și-a luat mâna de pe a lui, dar Rain nu s-a dat bătut până când a auzit următoarea frază care aproape că i-a paralizat mâna.

Phayu: – Rain trebuie să înceteze să mai flirteze cu mine.

Phayu spune că povestea noastră… s-a terminat. CORECT?

 

Loading

Care este reacția ta?
+1
3
+1
2
+1
8
+1
1
+1
1
+1
0
+1
0

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *