POC! POC!
Sunetul împușcăturilor mi-a atras atenția când fumam pe aleea barului în care lucram. Am aruncat un sac mare de gunoi în coș, când am observat puțin mai departe, cinci sau șase bărbați năvălind asupra cuiva care zăcea neajutorat la pământ. Dădeau cu pumnii și cu picioarele, lovindu-l necruțător.
Mi-am strâns baretele rucsacului în timp ce mă îndepărtam, am tras un fum din țigară și apoi am expirat fumul de parcă n-aș fi văzut nimic. Eram obișnuit să văd genul acesta de scenă, pe acea alee întunecată, pe unde puteau trece doar personalul și furnizorii.
– Ești un nemernic! Cuvintele au venit de pe buzele unuia dintre atacatori. Nu mi-a păsat și mă concentram să închid ușa din spate. Slujba mea cu jumătate de normă de chelner tocmai se terminase și intenţionam să plec imediat acasă.
În momente ca acestea, clienții încep să plece, unii așteptau taxiuri, alții alegeau la întâmplare o fată pe care să o ia acasă.
Iar unii erau angajați în bătăi, la fel ca cel din spatele meu.
Nu sunt o persoană rea, dar nu vreau să mă amestec în treburile nimănui. Nu vreau să fiu târât în mizeria altcuiva. Poți să mă jignești, să spui și să faci ce vrei pentru că nu ajut, dar nu-mi pasă.
Pentru că știu că, acel bărbat care este bătut poate să fi făcut ceva rău, motiv pentru care îl bat.
– Lasă-mă să plec!
M-am întors să mă uit la bietul băiat care era prăbușit în noroi, s-a ridicat și a încercat să lupte în felul său. Mi-am aruncat mucul de țigară pe pământ și îl striveam cu piciorul în timp ce mă întindeam leneș, pregătindu-mă să plec în tăcere ca să mă duc acasă. Începeam să merg când cineva m-a apucat de cămașă.
– Ajutor…
Vocea era puternică și mi-a atras atenția sigla universității de pe spatele uniformei sale. În timp ce m-am întors să văd chipul celui care mă ținea de braț, am observat că îi sângerau nasul și gura. Am rămas uluit când m-am uitat atent la fața lui învinețită. Chiar dacă era învinețit și plin de sânge, arăta atât de minunat și părea mai tânăr decât credeam.
– Hei! Vino aici! Unul dintre idioți a venit spre noi și l-a tras de guler pe băiat. M-am uitat la tânărul care cerea ajutor și i-am văzut disperarea. Am simțit cum cineva îl trage, așa că l-am tras spre mine.
– Ia-o ușor, frate. Am spus cu voce calmă.
L-am privit în față, avea o mustață mare și cu siguranță era mai în vârstă decât mine. De ce agresează copiii? Privind băiatul pe care îl țineam în brațe, eram cam de aceeași vârstă și, judecând după îmbrăcămintea scumpă, trebuie să fi fost un băiat bogat. Apoi, deodată, m-am gândit la ceva genial. L-am smuls din strânsoarea bărbatului și l-am pus în spatele meu. M-am uitat la grupul de nemernici din fața mea și am observat că toți mă priveau cu pericol în ochi.
– Dacă nu vrei să fii rănit, nu te băga în treburile noastre și dă-mi băiatul înapoi.>>
Am ezitat puțin înainte de a răspunde.
– Și dacă nu o fac?
–Ți-am spus să-i dai drumul! Țipă.
Am tăcut o clipă, gândindu-mă că nu era treaba mea și că fratele meu mă așteaptă acasă. Subconștientul meu a început să ezite când chipul frânt al băiatului din spatele meu îmi trecea prin minte. Era adevărat că de cele mai multe ori eram egoist, de obicei nu ajutam domnișoarele aflate în dificultate tocmai pentru a evita astfel de lupte. Oricum, de obicei nu obțin nimic ajutându-i pe alții.
– Dacă mă ajuți… îți voi plăti o sumă mare de bani. Mi-a șoptit băiatul la ureche. Chiar credea că își poate face drum cu bani? Cât de obraznic putea fi să mă ademenească cu bani.
– Cât de mare?
Da… avea dreptate, banii puteau să mă cumpere, mai ales într-un moment ca acesta, când aveam cea mai mare nevoie.
– Cincizeci de mii, sunt de ajuns?
Acestea fiind spuse, mi-am pus rucsacul jos, mi-am strâns pumnii și mi-am pocnit degetele, apoi mi-am întins mușchii gâtului și ai spatelui. Acea sumă era suficientă pentru școlarizarea fratelui meu, desigur că l-aș fi ajutat.
– Ai spus că nu ai cântat, ai cântat că va fi bine. Ai spus că totul va fi bine, Harry. Ai vorbit serios? (băiatul care este bătut cântă)
– Înțelegere încheiată. Dacă nu-ți ții cuvântul, te omor.
Am spus-o, înainte să-l văd pe unul dintre gangsteri luând o bâtă şi încercând să mă lovească în cap, dar reflexele mele erau mai bune ca ale tuturor la un loc. L-am lovit pe bărbat cu piciorul în falcă și l-am pus la pământ. Unul mai puțin.
Un altul lovi în față, dar picioarele mele au fost mai rapide în a-i da o lovitură directă în stomacul lui. Ceilalți îi urmează, dar nimeni nu a reușit să pună mâna pe băiat.
Fiind campion la arte marțiale încă din liceu, eliminasem mulți adversari. Mi-am folosit toate cunoștințele și abilitățile pentru a proteja persoana din spatele meu.
Acum, eu eram ținta, unii dintre ei mi-au dat pumni pe rând, unii direct în față și nu m-am putut abține să nu zâmbesc la gustul metalic al sângelui de pe buze. Nu va fi suficient să mă doborâți, nenorociților!
Am reușit să ripostez și a început să plouă cu pumni și lovituri, unele după altele. Când toți delincvenții au căzut în cele din urmă la pământ mormăind, mi-am luat rucsacul și l-am apucat pe băiatul plin de sânge, care stătea lângă coșul de gunoi ținându-se de burtă. L-am târât de mână în timp ce alergam spre scuterul meu. Am aruncat o privire înapoi și i-am văzut pe acei bărbați că ne urmăreau.
– Unde mergem? Întrebă el, ținându-se încă de abdomen.
– Nu știu. L-am luat de mână pentru a-l face să-mi strângă talia în timp ce mă uitam fără tragere de inimă spre idioții care alergau spre noi. M-am asigurat că se ținea strâns de mine, nu îmi puteam permite să-l pierd înainte să-mi plătească măcar serviciile.
Am pornit motorul cu viteză maximă. Privind în oglinda retrovizoare am observat că unii dintre ei încă ne urmăreau, dar când am ieșit pe drumul principal, am reușit să-i depășesc. Am accelerat fără să mă uit în urmă, se puteau urca în mașină și să ne urmărească dacă nu eram suficient de departe.
– Mulțumesc! Am auzit vocea în spatele urechii mele care m-a făcut să am un fior pe șira spinării. Îi simțeam capul greu pe umărul meu, trebuie să fi fost grav rănit.
– Nu-mi mulțumi încă. Am spus, privind înapoi prin oglinda laterală. Am răsuflat cu ușurare când am fost sigur că nimeni nu ne mai urmărea.
– Nu ne vor mai urmări. Mulțumesc încă o dată. A spus silueta înaltă din spatele meu, cu capul și corpul său complet rezemate de mine.
Mi-a fost teamă că ar putea leșina, așa că i-am prins mâinile cu mâna mea stângă, pentru a mă asigura că strângerea lui era fermă, de teamă că va cădea.
– Ține-mă strâns sau aș putea muri. Vocea lui deveni brusc mai clară și mai profundă. Tonul răgușit dispăruse. I-am simțit degetele strângându-se de tivul cămășii mele.
– Mulțumesc. A spus din nou.
– Cincizeci de mii! i-am răspuns, privindu-l în faţă prin oglinda retrovizoare.
A dat din cap de durere și s-a așezat mai bine în spatele meu.
– Hai să mergem la mine acasă, apoi îți pot da banii.
M-am gândit un moment la asta. Dacă tipul ăsta e traficant de droguri? Sau un mafiot? Voi muri înainte de a-mi primi banii.
– Nu te uita așa la mine, nu te păcălesc ca să te ucid.
De parcă mi-ar fi auzit gândurile, băiatul a vorbit și s-a uitat direct în oglinda retrovizoare laterală, apoi a zâmbit…
– Cine știe?
– Ți se pare că arăt ca un criminal?
– Hei… Dacă ești rudă cu vreun criminal sau un nenorocit ca cei de dinainte?
– Ha-Ha. A râs cu o expresie îndurerată.
Să fiu al naibii. Până la urmă i-am spus că voi opri la o benzinărie de unde să ia un taxi, ca să se ducă acasă. M-am asigurat că benzinăria are un bancomat, astfel încât să poată efectua o retragere și să-mi plătească.
– Mi-am pierdut telefonul, inclusiv portofelul.
– Hei! Mincinosule, cum ai putut să mă păcălești? Probabil că ar trebui să te bat până la moarte chiar aici. Am spus uitându-mă la băiatul care stătea încă pe bancheta din spate.
– Oh… poți să îl iei, ăsta valorează mai mult de cincizeci de mii.
A zâmbit când și-a scos ceasul.
– De unde știu că nu este un fals?
– Atunci dă-mi-l înapoi.
Am verificat ceasul, chiar dacă era murdar, am văzut că este bine făcut și se putea vinde cu o sută de mii.
– Bine, acum poți să cobori, dar dacă m-ai păcălit, o să vin să te găsesc și o să te fac bucăți.
– Stai puțin, pot să-ți împrumut telefonul? Lasă-mă să-l sun pe tatăl meu.
Bine, acum mă poți numi complet paranoic, dar ce s-ar fi întâmplat dacă mi-ar fi furat telefonul?
Dar judecând după silueta și respirația lui greoaie, m-am întrebat dacă va reuși vreodată măcar să se îndepărteze de mine.
– O, ce pacoste! Am spus înainte de a-i da telefonul.
A apăsat câteva numere și un răspuns a venit din partea cealaltă a liniei. Își suna cu adevărat tatăl.
A rugat pe cineva să-l ia de unde ne aflam.
M-am uitat la el în timp ce făcea acel apel, simțeam o nevoie puternică de a-l duce la cel mai apropiat spital. Nu-l puteam lăsa să respire ca o vacă pe moarte. Sângele care îi curgea din cap părea necontenit.
Dacă i-aș spune că îl duc la spital și mai adaug încă 30.000 între timp? Va accepta?
– Mulțumesc încă o dată, chiar dacă ești lacom după bani.
M-am prefăcut că nu-mi pasă de ceea ce a spus pentru că o persoană trebuie să facă ceea ce este nevoie pentru a supraviețui.
– Suntem în aceeași școală, cum te numești?
– De unde știi asta?
– Cămașa ta.
Mi-am dat seama că purtam uniforma de școală, cele mai bune haine de lucru, care acum erau roșii de sânge.
– Care e numele tău? Respira atât de greu încât îi era dificil să vorbească. Am vrut doar să-i spun să-și păstreze respirația și puterea până când sosește escorta lui.
– De ce? Aștepți să vină să mă bată? Am ridicat sprâncenele.
– Nu, poți să-mi spui doar numele tău? A tot întrebat.
– Pentru ce? Ca să-l scrii pe perete și să mă ridici în slăvi?
– Dacă nu vrei să-mi spui, îmi iau ceasul înapoi. Așa că va trebui să vii cu mine acasă să-ţi iei banii.
– Jom, numele meu este Jom.
M-a privit destul de mult înainte să se întoarcă și să se îndepărteze de mine pe jumătate tremurând. M-am întrebat cine este și ce face cu acei criminali, dar în cele din urmă am ridicat din umeri. Nu mai era treaba mea.
Odată ce mi-am pus casca, am plecat acasă.
Pregătiţi-vă pentru ceea ce va urma. Acesta este doar începutul.
