Masca Perfecțiunii-Capitolul 18 vol2

Travis deschise servieta cu mișcări lente.

Pentru o clipă, niciunul dintre ei nu vorbi.

Livingul era scăldat într-o lumină slabă de seară, iar liniștea din încăpere devenise atât de apăsătoare încât părea să strivească aerul dintre ei. Masa mare din lemn masiv stătea în mijlocul camerei ca un altar pregătit pentru sacrificiu.

Iar dosarele acelea…păreau o bombă.

Una suficient de puternică încât să le distrugă complet viețile.

Travis scoase primul teanc de documente și îl așeză pe masă. Apoi încă unul. Și încă unul.

Will privea totul de la câțiva pași distanță, incapabil să se apropie.

Mâinile îi tremurau ușor.

Nu de frică.

Ci de acel sentiment îngrozitor că, odată deschise acele dosare, nimic nu avea să mai poată fi reparat.

Travis înghiți în sec și apucă primul dosar.

Se așeză pe scaun și începu să citească.

Will, în schimb, nu putea sta locului. Începu să se plimbe prin cameră, pașii lui fiind singurul sunet care întrerupea foșnetul paginilor întoarse.

Minut după minut.

Iar expresia lui Travis începea să se schimbe.

Tot mai mult.

Tot mai grav.

Respirația îi devenea grea.

Ochii îi alergau rapid peste rânduri.

La un moment dat ridică privirea spre Will.

Părea că nu mai știe cum să vorbească.

– Will… trebuie să vezi asta.

Will închise ochii o secundă.

Doar una.

Ca și cum încerca să mai tragă de ultimele clipe în care încă putea spera.

Apoi se apropie încet de masă.

Travis îi întinse câteva fotografii.

Will le luă.

Și simți imediat cum stomacul i se strânge violent.

În imagini apărea Noah.

Fostul soț al Melisei.

Alături de amanta lui.

În restaurante.

Hoteluri.

Mașini.

Datele fotografiilor erau clare.

Cu luni bune înainte de incidentul din noaptea aceea.

Will ridică lent privirea.

– Ea știa de infidelitate… șopti pierdut.

Travis nu răspunse.

Deschise deja alt dosar.

Documentele despre Elisabeta Morgenstern erau organizate obsesiv. Fotografii. Locații. Facturi medicale. Medicamentație. Vizite private la spitale. Nume de doctori.

Will privea totul în tăcere.

Iar fiecare pagină îl făcea să simtă că se afundă tot mai tare într-un coșmar.

Apoi urmă dosarul lui Eduard.

Contracte.

Companii distruse.

Tranzacții ciudate.

Facturi de cheltuieli imposibil de justificat.

Iar printre toate acele documente,

un contract.

Ochii lui Will se măriră instantaneu.

Îl apucă rapid și începu să citească.

Contractul provenea de la un orfelinat.

Un orfelinat finanțat ani la rând prin companii fantomă conectate direct cu Eduard Morgenstern.

Dar numele trecut în partea de aprobare finală…era al Melisei.

Will simți că nu mai poate respira normal.

– Ce naiba…?

Vocea îi ieși răgușită.

Travis deschise următorul dosar.

Și apoi pe următorul.

Iar cu fiecare pagină nouă expresia lui devenea tot mai șocată.

Mai albă.

Mai furioasă.

La un moment dat se ridică brusc în picioare.

– Dumnezeule…

Will lăsă contractul jos și își mută privirea spre ultimul dosar rămas pe masă.

Încremeni.

Nu.

Nu.

Nu…

Îl recunoscu imediat.

Era dosarul lui.

Cel vechi.

Cel dinainte de tot.

Cel care conținea informațiile despre el, despre trecutul lui, despre viața lui înainte să o cunoască pe Melisa.

Simți instantaneu că aerul dispare complet din cameră.

Mâinile îi amorțiră.

– Nu… șopti pierdut.

Travis îl privi.

Și pentru prima dată în viața lui realiză că există situații în care cuvintele sunt inutile.

Pentru că nimic nu putea îndulci adevărul care începea să se contureze între acele pagini.

Will se retrase câțiva pași și căzu pe canapea. Își sprijini coatele pe genunchi și își prinse capul între palme.

Privea în gol.

Minute întregi.

Fără să clipească aproape.

În timp ce Travis rămânea în picioare lângă masă, privind dosarele împrăștiate ca pe rămășițele unei explozii.

Viața lor întreagă părea împrăștiată acolo.

Minciuni.

Manipulare.

Secrete.

Planuri.

Travis își umezi buzele uscate.

– Will…

Îi rosti numele atât de încet încât aproape nu se auzi.

Dar apoi se opri.

Pentru că nici el nu mai știa ce trebuia spus într-un asemenea moment.

Cum îi spui unui om că femeia pe care o iubește poate i-a distrus viața încă dinainte să îl privească pentru prima dată?

Will se ridică brusc.

Atât de brusc încât Travis tresări.

Privirea lui se schimbase complet.

Nu mai era durere acolo.

Nu în exterior.

Doar ceva rece.

Periculos.

Veni direct spre avocat.

– Pune dosarele undeva sigur. Voi suna, acționăm în seara asta.

Vocea îi era joasă și tăioasă.

– Omul acela încă ne urmărește și nu vreau să plătești pentru asta. Pune alarma și cheamă poliția. Nu vreau să rămâi singur aici.

Travis îl privi speriat pentru prima dată cu adevărat.

– Ce vrei să faci?

Will își luă sacoul de pe spătarul scaunului fără să își desprindă privirea de el.

– Ceea ce trebuia să fac din prima zi. Planul ia sfârșit azi.

Își încleștă maxilarul.

– O voi confrunta.

Cuvintele lui căzură în încăpere precum o condamnare.

Travis făcu instinctiv un pas spre el.

– Will, nu cred că este o idee bună să mergi acolo acum….

– Nu mai pot să o privesc și să mă prefac că nu știu nimic! izbucni el pentru prima dată.

Respira greu.

Ochii îi erau umezi, dar furia îi acoperea complet durerea.

– M-am rugat să greșim, Travis! M-am rugat ca ea să fie victima în tot haosul ăsta! Dar dosarul meu era acolo!

Vocea i se frânse pentru o secundă.

– Dosarul meu…

Tăcere.

Apoi își reveni instantaneu.

Rece.

Controlat.

Periculos.

Se întoarse fără să mai spună nimic și ieși din casă.

Iar Travis rămase singur în living, privind masa plină de adevăruri care aveau să distrugă definitiv tot ce fusese construit între Will și Melisa.

Will conduse prin noapte ca un om care nu mai simțea nimic.

Farurile mașinii spintecau întunericul, clădirile deveneau umbre deformate pe lângă el, iar mâinile îi striveau volanul atât de tare încât încheieturile îi albiseră complet. Nu mai vedea strada. Nu mai vedea semafoarele. Nu mai auzea motorul.

O vedea doar pe ea.

Zâmbind.

Privindu-l cu acei ochi calzi.

Spunându-i că îl iubește.

Și acum…

totul părea o minciună atât de perfect construită încât simțea că îi sfâșie pieptul din interior.

Frână violent în fața reședinței Morgenstern.

Coborî imediat și urcă treptele aproape alergând. Intră în casă fără să mai salute pe nimeni, fără să observe  lipsa personalului.

Ajunse în living.

Și acolo era ea.

Melisa stătea pe canapea, cu picioarele elegant strânse sub ea, citind aparent liniștită câteva documente. Lumina candelabrului îi mângâia chipul perfect, iar pentru o fracțiune de secundă imaginea aceea îi zdrobi sufletul.

Pentru că încă părea ea.

Încă părea femeia pe care o iubise.

Dar acum știa.

Știa.

Și faptul că ea continua să joace atât de bine îl făcu să simtă că se sufocă.

Melisa ridică privirea.

Când îl văzu, zâmbi automat.

Cald.

Natural.

– Will, iubitule… unde ai fost? întrebă cu acea voce moale pe care o adorase atât de mult.

Se ridică încet de pe canapea.

Dar apoi se opri.

Pentru că îi văzu privirea.

Și în acel moment…totul se schimbă.

– Le-ai citit… spuse ea încet.

Vocea ei nu mai avea nimic cald în ea.

Chipul i se transformă aproape instantaneu. Expresia aceea fragilă dispăru complet, înlocuită de ceva rece, calculat și tulburător de liniștit.

Will o privea fără să clipească.

Și simți cum imaginea construită în mintea lui despre ea se prăbușește definitiv.

Această Melisa…îi era complet necunoscută.

Și o ura.

O ura cu aceeași intensitate cu care o iubise.

– Ce fel de monstru ești…? întrebă el rece.

Ea rămase dreaptă în fața lui.

Impecabil controlată.

– Will… înainte să faci ceea ce vrei să faci, te sfătuiesc să te gândești bine, spuse calm.

-Nu ai nicio putere aici. Toată puterea este în mâinile mele.

Calmul ei era terifiant.

Will râse sec.

Amar.

Își coborî privirea spre podea pentru câteva secunde și inspiră tremurat.

Apoi ridică din nou ochii spre ea.

– De ce…? întrebă liniștit.

– De ce a trebuit să te joci cu viața mea? De ce eu?
Pentru prima dată, Melisa păru că ezită.
– Nu…
– Încetează să mai minți! izbucni el brusc, iar vocea lui răsună în living.
– Și te sfătuiesc să îți gândești bine răspunsul!
Tăcere.
Melisa îl privi lung.
Apoi expiră încet.
– Nu m-am jucat cu tine de la început, spuse ea.
– Chiar mă îndrăgostisem atunci de tine. Iubirea mea chiar a fost reală…
Vocea ei era rece.
Prea rece pentru niște cuvinte care vorbeau despre iubire.
Glasul ei părea capabil să taie sticla.
Will simți cum îl doare fizic să o audă.
– Atunci de ce? întrebă el răgușit.
– Vreau să înțeleg de ce m-ai împins spre acel abis. Vreau să știu de ce ți-ai omorât părinții, Melisa!
Ultimele cuvinte ieșiră aproape urlate.
Și atunci…ea explodă.
– Pentru că erau infecți! urlă înapoi.
Se opri instantaneu.
Realizase.
Se dăduse de gol.
Livingul amuți complet.
Will o privea de parcă vedea în fața lui ceva monstruos.
– Câtă ură este în tine…? șopti el scârbit.
– Ce fel de om ești…?
– Will….
– Nu! izbucni el.
– Nu încerca să te prefaci! Îți văd adevărata față acum, Melisa! Acum te văd cu adevărat!
Respira greu.
Ochii îi erau umezi de furie și durere.
– Dosarele acelea vor ajunge pe masa poliției!
Și atunci…ea se schimbă complet.
Furia îi întunecă privirea.
Își scoase mâna pe care o ținuse ascunsă la spate.
Iar metalul armei străluci sub lumina candelabrului.
Will încremeni o fracțiune de secundă.
Privi arma îndreptată spre el.
Apoi râse amar.
– Perfect… murmură.
– Asta era tot ce îți mai rămăsese. Uciderea mea și astfel scapi de tot, nu?
Melisa îl privea fără emoție.
– Nu.
Își ridică ușor bărbia.
– Uciderea mea.
Confuzia îi traversă instantaneu chipul lui Will.
Melisa inspiră adânc.
Și apoi începu să vorbească.
Dar nu către el.
Către niște polițiști imaginari.
Vocea ei deveni panicată, sfâșiată, perfect controlată în haosul pe care îl interpreta.
– Povestea va fi simplă… iubitul meu a fost întotdeauna obsedat de mine… eu l-am iubit foarte mult, domnilor polițiști…
Will o privea îngrozit.
Terifiat de cât de bine putea juca.
De cât de repede putea deveni altcineva.
– Melisa… șopti el cu durere.
Ea continuă.
– Era instabil… mă amenința… nu mai puteam trăi așa…
– Melisa! izbucni el.
– Spune-mi de ce! De ce ți-ai omorât părinții și de ce m-ai tras pe mine în întunericul tău?!
Și atunci ea cedă complet.
– Pentru că meritau! urlă și își încordă degetele pe trăgaci.
Respirația îi devenise haotică.
Ochii îi ardeau.
– Pentru că m-au luat din acel orfelinat doar ca să le fiu marionetă! Când am găsit actele… lumea mea s-a prăbușit!
Vocea îi tremura acum de furie adevărată.
– Scumpa ta Elisabeta mi-a omorât mama adevărată când aceasta începuse să mă caute! A otrăvit-o și a aruncat-o pe străzi printre gunoaie!
Will simți că nu mai poate respira.
– Iar Eduard merita să moară pentru tăcerea lui! Pentru modul în care mi-a făcut viața un calvar! M-a vândut acelui idiot ca și cum eram carne de schimb!
Lacrimile îi apărură în ochi.
Dar nu o făceau să pară fragilă.
O făceau să pară și mai periculoasă.
– Ei nu m-au iubit niciodată! continuă ea.
– Am fost doar un scop pentru a-și mări averea! Ei bine… acum este toată a mea.
Ultimele cuvinte ieșiră reci.
Goale.
Will o privea îngrozit.
Femeia din fața lui era un monstru.
Exact cum fuseseră și cei care o crescuseră.
– Elisabeta și Eduard au crescut un monstru asemenea lor… șopti el.
Melisa tresări aproape imperceptibil.
Dar privirea îi rămase rece.
Will făcu un pas spre ea.
Durerea din ochii lui era aproape insuportabilă.
– Dar eu…? întrebă încet.
– Cu mine cum rămâne, Melisa? Eu ce ți-am făcut?
Ea îl privi lung.
Și pentru o clipă,o clipă foarte scurtă,
ceva păru să se rupă în ea.
– Tu ai fost… începu ea.
Dar se opri.
Își strânse mai tare arma.
– Tu mi-ai fost lumina în tot întunericul.
Vocea îi coborî.
– Și indiferent de iubirea mea pentru tine…
Will o privea fără să respire.
– Este mai importantă averea asta decât viața mea…?
Melisa închise ochii o secundă.
Apoi îi deschise din nou.
Și deveni iar rece.
Complet rece.
– Nu.
Își ridică arma puțin mai ferm.
– Este mai importantă viața mea… decât viața ta.