MINCINOSUL-Capitolul 11

Aerul nopții era rece, așa că îmi țineam brațele strânse în jurul trupului, însă nu voiam să mă întorc după haine groase. Keith făcea sex, în momentul acela, cu o însoțitoare; nu puteam intra în casă, așa că rătăceam prin grădina imensă. Am inspirat cu grijă feromonii care se revărsau din interior. Aerul din conac ar fi fost atât de dens, încât nu l-aș fi putut suporta. Îmi era teamă să intru înapoi în mansardă.

— Yeonwoo, ești aici?

Charles mă zărise și îmi vorbea. Am ezitat, apoi am dat din cap. Deschisese gura cu expresia lui impasibilă, ca întotdeauna.

— Se va termina curând. Nu ți-e frig? Vrei o băutură caldă sau haine mai groase?

— Oh, mulțumesc. Haine mai groase, te rog.

Charles încuviință scurt.

— Mă întorc imediat.

Dispăru aproape ca vântul.

Am rămas pe loc, frecându-mi brațele.

Cât e ceasul?

Fără să-mi dau seama, m-am uitat trist la încheietura goală a mâinii. Keith le chema uneori la hotel, alteori acasă. De data aceasta, intervalul devenise scurt, la fiecare trei zile. În prima săptămână le sunasem zilnic. Nu aveam de ce să fiu dezamăgit; se presupunea că le cunoșteam deja. Și totuși, îmi era greu să le văd intrând în camera lui cu atâta siguranță.

La început, mă prefăceam că dorm și rămâneam în cameră încă din după-amiază. Dar, din cauza feromonilor care se revărsau, puteam „vedea” situația chiar și fără să fiu acolo fizic, așa că ajungeam adesea să rătăcesc prin afara conacului. Mă durea inima îngrozitor.

— …E frig.

Mi-am strâns umerii.

Cât timp a trecut?

Din experiența mea, păreau să fi trecut trei ore, dar cu siguranță trecuse mai mult. Din cauza lui, de fiecare dată când se întâlnea cu o parteneră sexuală la hotel, trebuia să aștept cel puțin trei ore în mașină. Uneori mă lăsa în conac și pleca la hotel, iar atunci, după câteva ore, spre zori, mașina se întorcea.

Am auzit un sunet.

— …S-a terminat deja?

Era frustrant că uitasem ceasul și  telefonul, ieșind mai devreme decât trebuia. Un gust amar îmi umpluse gura.

Am privit încă o dată conacul.

Atunci, prin fereastra deschisă a camerei lui Keith, se auzi un țipăt. Gemetele care urmară mă chinuiră mult timp. Ce mă deranja și mai tare era faptul că Naomi, partenera de data asta, dura puțin mai mult decât cele dinainte. Era deja timpul să se termine.

Poate că lui Keith îi plăcuse Naomi. Doar imaginându-mi asta,  simțeam cum inima îmi explodează. După o vreme, nu se mai auziră nici gemetele, nici strigătele; rămăseseră fără suflare. Conacul fu cuprins de liniște. Apoi am oftat, iar din spate se auzi sunetul unei uși deschizându-se. Am crezut că Charles se întorsese cu haina mea, dar mă înșelasem. Era Naomi cea care ieșise.

— Oh, Doamne.

De îndată ce m-a văzut, s-a speriat. Naomi, care purta o rochie subțire care îi evidenția silueta fragilă și îi lăsa bustul proeminent la vedere, se apropie de mine.

— Ești secretarul domnului Pittman? Atunci e bine. Unde este majordomul?I-am spus că vreau să plec acasă când termin.

— …Ar trebui să vină imediat.

Nici n-a fost nevoie să mai aud altceva. Din trupul ei se revărsa un parfum puternic de feromoni. Naomi era Omega. De aceea era perfect compatibilă cu feromonii lui Keith. Pentru o clipă, am simțit gelozie. Mi-am plecat capul ca să-mi ascund expresia.

A scos o țigară din geantă și a prins-o între buze și expiră fumul încet, mult timp.

— Ești și tu un Omega? Te-ai culcat și tu cu Pittman?

Vocea îi era obosită. I-am observat ochii, păreau la fel de istoviți.

— Nu. Domnul Pittman nu se culcă niciodată cu bărbați.

În mod ciudat, vocea mea se auzi în urechi calmă, aproape lipsită de emoție. Naomi mă privi, surprinsă, deși nu asta îmi fusese intenția.

— Serios? Chiar dacă e vorba de un Omega?

Am repetat aceleași cuvinte, cu o voce seacă:

— Nu face sex cu bărbați.

Cu un şuierat,  scoase un nor lung de fum de țigară.

— Fără clauze de confidențialitate… Annabel a spus că a furat sperma, dar nu înțeleg. Cum a furat Annabel sperma? Și cum ai descoperit asta? Nu pricep. Eu i-aș fi făcut o poză penisului în timp ce dormea și mi-aș fi făcut unul de consolare care să arate identic.

Nu am putut spune nimic când am privit-o cu o expresie goală, ca și cum mi-aș fi amintit ceva. Auzeam adesea poveștile partenerelor lui Keith despre întâlnirile lor din pat. Totuși, încercasem să le ignor. Naomi nu îmi cunoștea sentimentele, iar asta mă întrista.

— Dar oricât de bine ar fi făcut unul artificial, tot nu ar fi același lucru.

I-am privit chipul frumos, ușor arogant.

În acel moment, mi-a trecut prin minte:

Serios? Mă întreb cât de bun este…

Nu știam cum să reacționez, așa că am rămas tăcut. Sincer, eram curios. Nu aveam să aflu niciodată. Dar dacă aș fi ascultat mai departe, m-aș fi simțit și mai mizerabil. Am ales mândria în locul curiozității.

— Mă bucur că ești mulțumită.

— Mulțumită?

Naomi a izbucnit apoi într-un râs scurt, ironic.

— Nu l-ai văzut, așa că nu ai cum să știi. Keith este cel mai bun bărbat la pat pe care l-am văzut vreodată. Dumnezeule… de ce ești atât de speriat?

Când o să vină Charles?

Am devenit neliniștit.

— Sper că nu mă vei lovi când se va termina.

— Să te lovesc?

Îmi părea rău, dar cuvintele fuseseră deja rostite. Am privit-o pe Naomi. Oftă, apoi  răspunse direct, fără ocolișuri.

— Sunt multe situații în care nu pot accepta o despărțire, dar cu Pittman e diferit. Voi face tot ce pot până la final, chiar dacă există unele lucruri care nu mă mulțumesc.

Nu era nevoie să dau explicații detaliate, așa că am tăcut. Naomi întredeschise ochii. Nu puteam înțelege la ce se gândea, așa că am rămas tăcut. Duse o altă țigară la gură și spuse, pe un ton sigur:

— Toată lumea se enervează pe o persoană mândră și arogantă. Probabil că și ție îți este foarte greu.

Fuma încet și zâmbea.

— Trebuie să ții pentru tine tot ce știi?

Avea dreptate, dar nu puteam da din cap afirmativ. Naomi mă întrebă în șoaptă:

— Pot să te am fără să mă lași însărcinată?

— Poftim?

În timp ce clipeam confuz, ea zâmbi larg.

— Un Omega poate dormi cu o femeie, nu-i așa? Nu doar pentru a avea copii, ci doar pentru plăcere.

Am rămas rușinat și fără cuvinte pentru o clipă.

— Drăguț. Îmi amintești de fiul meu.

— Fiul tău?

Naomi are copii?

Fusese căsătorită de două ori, dar acum era singură. Nu auzisem niciodată vorbindu-se despre un copil, iar când o vizitasem, văzusem doar angajații prin casă. Mi-am amintit în grabă și am întrebat-o:

— …Cățelul pe care îl crești acasă.

— Da! Mickey!

Pentru o clipă, nu mi-am putut controla expresia când am realizat că mă asemăna cu un câine. Dar când mi-a văzut chipul strâmbat,  izbucni într-un râs zgomotos, de parcă se distra copios.

— Chiar semeni. Așa arată Mickey când se supără pe mine. Uite, nu e adorabil?

Naomi încercă să caute o fotografie pe telefon ca să mi-o arate. Desigur, am refuzat.

Eram pe punctul de a-i spune că mă duc să-l caut pe Charles, când, dintr-odată, ea se împiedică. M-am speriat și am prins-o din reflex pe Naomi. Feromonii care o învăluiau pătrunseră în corpul meu. Mi se tăie respirația, inima începu să-mi bată puternic, iar palmele mi se umeziră. M-am forțat să mă calmez și am sprijinit-o pe Naomi. Privirea ei era confuză. Abia atunci am înțeles situația.

Naomi era afectată de feromoni. Când expunerea ajungea la un asemenea nivel, nu mai conta. Când ieșise prima dată din conac, fusese bine, așa că probabil feromonii se acumulaseră treptat. Cu un gust amar, i-am prins brațele cu fermitate.

— E din cauza feromonilor. Asigură-te că faci un duș când ajungi acasă. Ia și medicamente.

Naomi clipi nedumerită, apoi zâmbi.

— Ești amabil, domnule Cățeluș.

Apoi se întâmplă ceva neașteptat. Dintr-odată, îmi prins fața și-și apropie buzele. Buzele noastre se loviră înainte să pot evita. Era cu adevărat un accident. M-am încordat și n-am reușit să reacționez imediat. Buzele lui Naomi erau moi. Continuă să le apese pe ale mele, limba ei încercând să-mi pătrundă în gură.

Am strigat în grabă, împingând-o departe:

— Ce faci?!

— Ha, ha, ha.

Ea râse. Eu, desigur, nu râdeam deloc. Mi-am șters buzele în grabă, iar atunci a apărut Charles.

— Charles.

L-am salutat. Charles, care ținea haina mea, se uită la Naomi și se îndreptat direct spre ea.

— Yeonwoo, te rog intră.

Era pe punctul de a-i da lui Naomi haina pe care o adusese pentru mine.

M-am grăbit spre Charles.

— Se pare că feromonii au început deja să-i afecteze corpul. Are nevoie de medicamente…

Charles răspunse, direct, ca de obicei:

— Se întâmplă mereu. Nu-ți face griji.

Văzând reacția calmă a majordomului, am regretat că făcusem observații inutile. Naomi, însă, nu părea să-și dea seama de situație.

— Ne mai vedem, domnule Cățeluș.

Naomi râse și-mi trimise un sărut din aer cu mâna. N-am răspuns. L-am privit pe Charles cum o conducea pe Naomi, iar, pe neașteptate, m-am simțit ușurat. Când am ridicat capul fără să-mi dau seama, m-am oprit pe loc.

Keith stătea rezemat de balustrada balconului, fumând o țigară, și se uita la mine. Nici el, nici eu nu vorbirăm. Ne-am privit unul pe celălalt în tăcere.

De când e acolo? Până unde a văzut? De ce mă privește? La ce se gândește acum?

Eram curios de toate, dar nu puteam întreba. Avea cămașa descheiată și părul răvășit, ceea ce îl făcea să pară mai dur decât oricând. Eram derutat de înfățișarea necunoscută a lui Keith, dar inima îmi bătea cu putere. Aerul nopții, singuratic, trecu din nou pe lângă mine. Fără să pot evita, am ridicat mâna și mi-am prins părul răscolit de vânt.

Keith era încă acolo, ținând țigara între degete.

Apoi expiră un nor lung de fum; fumul curse drept pentru o clipă, se despărți în aer și se risipi în toate direcțiile.

Dintr-odată, chipul lui păru ușor distorsionat. Fără să-mi dau seama, am zâmbit și l-am salutat din cap. Keith mă privi o ultimă dată și intră în dormitorul lui.

— …Ah.

Abia atunci am simțit că inima mi se liniștește și că rămăsesem singur în grădina imensă a conacului.

— …Așadar, voi întocmi raportul până astăzi. Voi lua legătura cu noul director și voi verifica stadiul. Nu există o întâlnire pentru prânz, dar este o întâlnire cu avocatul la ora trei fix. Voi lua legătura cu Chase Miller. În cele din urmă, Grayson Miller a lăsat un mesaj, dorește să-l sun…

Vocea mea era seacă, lipsită de orice emoție.

În mașină, în drum spre serviciu, Keith nu scoase niciun cuvânt. Astăzi îi citeam programul în același ton.

Grayson Miller ar fi spus probabil:

— Ești atât de plictisitor. Încerci să mă adormi?

Dar Keith rămaes fumând și privind înainte. Terminasem de citit și îi așteptam răspunsul, nu era diferit de alte dăți. Ce se întâmplase aseară pe balcon poate că nu fusese decât un episod lipsit de importanță, dar nu reușeam să nu mă gândesc la el. Poate că așteptările mele deșarte încercau să-i dea un alt sens. Am zâmbit amar.

Nu trebuie să mă las distras.

M-am uitat la Keith, dar părea indiferent, ca întotdeauna.

………..

Acum, când mă gândesc mai bine, îmi amintisem că dimineață recipientul cu inhibitori părea mai gol. Era firesc, luam mai mult decât de obicei, așa că se consuma mai repede. Amintindu-mi de vorbele lui Charles, mi-am scos telefonul. În caz că nu aș fi avut timp să ajung la farmacie, aveam să-i cer să-mi procure mai multe medicamente. Cu cât aveam mai mult, cu atât mai bine.

Charles se ocupase de toate, inclusiv de costumele pentru birou. Fuseseră instrucțiunile lui Keith, dar, chiar și așa, nu mă simțeam prea confortabil. Ar trebui să merg singur la cumpărături și să-mi iau alte costume. Dacă m-aș simți mai bine, poate aș putea pleca acasă.

M-am gândit la asta, apoi am alungat repede ideea.

Concentrează-te pe prezent.

Keith deschise gura pentru a da un mesaj scurt.

— Ce a spus Grayson?

I-am răspuns:

— Nu a spus nimic concret. Doar a cerut să-l contactezi.

Keith încruntă sprâncenele, dar a rămas tăcut. De obicei, nu era prea vorbăreț.

Dimineața mergeam la muncă împreună, în mașina lui, și îi raportam programul zilei, în fiecare zi. Așteptam instrucțiuni, însă tăcerile repetate deveniseră ciudate și îmi făceau mintea să rătăcească tot mai mult. Straniu.

— …Chase Miller.

— Da, domnule Pittman.

Când am răspuns imediat, trase în sfârșit din țigară și o stinse în scrumieră.

— Spune-i să schimbe rolurile. Nu va mai fi Sebastian, ci Crow.

— Poftim?

Am întrebat fără să-mi dau seama, apoi am adăugat:

— Este un rol secundar, nu unul principal.

Keith nu spuse nimic.

— Bine. Atunci cine va juca rolul principal?

— Va trebui să găsești un candidat.

— În regulă.

Am răspuns scurt și am notat rapid. De îndată ce am ajuns la companie, aveam deja mai multe apeluri de făcut.

Chase Miller. Chipul lui îmi apăru brusc în minte. Era în prezent cel mai bine vândut actor de la Hollywood și al treilea dintre frații Miller. Ochi violeți, Alpha dominant, cu păr blond — trăsături tipice familiei Miller.

Va trebui să-și vopsească părul în negru pentru rol.

Am murmurat fără să vreau, adăugând:

— Desigur, i se va potrivi.

O tăcere stânjenitoare se așternu. Keith studia documentele în liniște. Am verificat rapid programul, am notat ce era necesar și am vorbit fără să mă gândesc:

— Ce veți face diseară? Doriți să o invit pe Naomi Parker la hotel?

Nu răspunse. Am așteptat și am ridicat privirea. Am întrebat din nou:

— Domnule Pittman, doriți să o invit pe Naomi Parker la hotel?

— Ce?

Mi-am dat seama că Keith nu mă ascultase. În același timp, privirile ni se întâlnirî pe neașteptate. Inima îmi bătu cu putere. Mi-am ținut respirația, dar nu puteam scăpa de ochii lui. Nici Keith nu-și întoarse privirea. Deodată, interiorul spațios al sedanului se simțit ridicol de îngust. Respirația mi se îngreuna, dar nici măcar nu am clipit. Keith continua să mă privească. Se uita fix la buzele mele. N-am mai suportat momentul și mi-am umezit buzele cu limba.

Buzele lui, care până atunci fuseseră relaxate, tresăriră ușor. Deodată, Keith încruntă sprâncenele.

— Tu…

Eram încordat. Keith își înțepeni corpul, ca și cum nu ar fi vrut să piardă nici măcar o suflare. Dar nu a mai spus nimic. Continua să mă privească, cu sprâncenele încruntate. Așteptam următoarele lui cuvinte. Nu părea dispus să vorbească. L-am văzut ridicând mâna fără să clipească. Degetele lui subțiri se apropiară de obrazul meu. Eram amețit, rămăsesem fără aer.

Din cauza feromonilor? Este din nou influențat de feromoni?

Am închis ochii fără să-mi dau seama. Atunci am auzit un sunet de sonerie. Am tresărit și am deschis pleoapele. Keith încă mă privea, cu mâna aproape de mine. Telefonul continua să sune. În liniște, se auzeau doar sonatele pentru pian ale lui Beethoven.

Keith păru să ofteze ușor și-și retrase mâna de pe fața mea.

În timp ce vorbea la telefon, inima mea se mai liniștise. Când am respirat încet, aroma blândă de feromoni ajunse, în cele din urmă, până la vârful nasului meu.

— Te rog, vino la hotel.

După ce închise apelul, Keith vorbi brusc. După o scurtă pauză, i-am înțeles cuvintele.

— Să stabilesc cina la ora șapte?

Keith încuviință scurt din cap. Nu se mai uita la mine. Am notat rapid întâlnirea pe marginea programului, încercând, în mod deliberat, să-mi țin sub control emoțiile tulburi.