Mincinosul- Capitolul 2

L-am cunoscut pe Keith la universitate. Încă de la început era o celebritate. Primul lucru pe care îl auzisem după ce am pășit în campus a fost numele „Keith Knight Pittman”, iar apoi l-am auzit de nenumărate ori.

Pe atunci eram nu eram încă diferențiat și toți mă luau drept un Beta. Era ceva obișnuit ca majoritatea oamenilor să se manifeste în adolescență, iar „mutațiile” după această perioadă erau rare.

În acea vreme eram epuizat. Se apropiau examenele finale ale semestrului, eram nervos și tensionat. Indiferent cât încercam, notele mele nu erau pe măsura așteptărilor. Eram atât de stresat încât nici măcar nu mai înțelegeam ce scria în cartea pe care o citeam.

Pentru că eram înscris la o universitate bună, părinții mei își doreau cu ardoare să absolv, însă presiunea era imensă. Banii nu-mi ajungeau pentru traiul zilnic, iar timp pentru un job part-time nu exista. Nici măcar rezultate bune nu aveam. Singura mea dorință era să trec semestrul. În plus, fratele meu mai mic învăța pianul, iar cheltuielile familiei deveniseră și mai apăsătoare.

În fiecare zi mă trezeam și mergeam la bibliotecă, citind până când reușeam să înțeleg ceva. În cele din urmă, mi-am pierdut complet simțul realității. După ce am renunțat, m-am întors devreme acasă. Lee-Wei, colegul meu de apartament, m-a întâmpinat cu un zâmbet.

— Salut, Yeonwoo. Ai venit deja?

Am răspuns stângaci:

— Hm… ce…

L-am văzut încălțat cu adidași, purtând o cămașă subțire și pantaloni scurți și mă întrebă zâmbind:

— Azi e ziua meciului. Nu vii?

— Meci? Ce meci? Tenis?

Privind ținuta lui, izbucni în râs. Curând am înțeles de ce.

— Polo. Nu știai?

— Ah… serios? Există așa ceva? am întrebat jenat.

Auzisem de polo, dar nu văzusem niciodată un meci și nici nu mă interesase. Știam vag că se juca la universitate, dar nu știam câți oameni participau sau care erau regulile. Reacția mea fusese indiferentă, însă Lee-Wei părea entuziasmat.

— Vii?

Eram atât de deprimat din cauza notelor, încât m-am agitat puțin. Voiam să-mi schimb starea. Mi-aș fi dorit să pot uita totul, măcar pentru un moment.

— Lee-Wei, sunt gata! Hai!

Prietena lui Lee-Wei apăru brusc din cameră.

— Dacă mergi, mergem împreună.

Ezitam. Eram îngrijorat din cauza studiilor, dar simțeam și impulsul de a fugi undeva. Lee-Wei adăugă ezitând:

— Azi joacă și Keith Pittman. E o ocazie rară să vezi un Alpha dominant. O să ratezi asta? Pittman e în ultimul an, dacă nu-l vezi acum, nu-l vei mai vedea niciodată.

Curiozitatea câștigă. Dacă nu-l vedeam atunci, nu-l mai vedeam niciodată.

— Vin.

…………………….

Stadionul unde urma să se desfășoare meciul de polo era deja plin. Lee-Wei reuși cu greu să parcheze într-un loc îndepărtat și fluieră ușor, impresionat de mulțime.

— E mai mare decât credeam. Oare vom vedea bine meciul? spuse prietena lui gânditoare.

— Stai puțin. Am auzit că Jennifer e agent. Poate obținem locuri dacă vorbim cu ea.

Îl apucă de braț și îmi spuse entuziasmată:

— Ce zici? Vii cu noi?

— Și eu? Ești sigură?

Era o oportunitate neașteptată. Râse și dădu din cap.

— Bineînțeles. Dar nu pot garanta că Jennifer ne va ajuta.

— Sigur…

I-am urmat grăbit. Când am reușit cu greu să străbatem mulțimea, Jennifer apăru dintr-odată.

— Puteți intra dacă ne ajutați înainte să înceapă jocul.

Ne explică ce aveam de făcut. Nu era nimic complicat: să le oferim jucătorilor apă și băuturi. Majoritatea aveau asistenți personali, iar rolul meu era să pregătesc din timp proviziile. Am alergat de colo-colo până la începerea jocului.

— Ce greu e să prinzi un loc, se plânse Lee-Wei.

— Toată lumea așteaptă. Începe.

După ce am terminat, ne-am îndreptat spre locurile noastre.

Zgomotul era asurzitor. Toată lumea râdea, vorbea, bea. Eu eram singur, dar nu mă deranja. Totuși, simțeam un mic regret.

— Cine e Alpha dominant? Grayson intră pe teren? spuse cineva în spate.

— N-am crezut că-i voi vedea pe Keith și Grayson în același loc.

— Amândoi sunt Alpha dominant?

Apoi am simțit un parfum dulce. Am ridicat instinctiv capul și nu eram singurul. Mulțimea căuta aceeași sursă…și… l-am văzut.

Era călare pe un cal negru impunător, dominând privirea tuturor. În acel moment, universul meu se opri. Aroma devenea tot mai intensă.

Părul închis i se mișca sub cască, iar prezența lui era imposibil de ignorat. Ținea frâiele și bastonul cu o eleganță naturală.

Keith Knight Pittman.

— Ah…

Un oftat colectiv se auzi. Abia m-am abținut să nu-l imit. Nu mai puteam respira, doar îl priveam.

— Grayson.

Când cei doi Alpha dominant se apropiară, feromonii lui Keith inundară stadionul. Am simțit gelozie fără să înțeleg de ce.

Doamne… cred că pot muri acum.

Meciul începuse, dar eu nu-l vedeam decât pe Keith. Fiecare mișcare, fiecare strop de sudoare. Inima îmi bătea nebunește.

M-am îndrăgostit de omul ăsta.

Apoi totul se rupse.

Tak!

Am revenit la realitate clipind, după un zgomot ascuțit. A mai trecut puțin timp până când am început să aud țipetele oamenilor. Creierul meu derula imaginile ca pe un film. Agenții alergau de colo-colo. Jocul fusese oprit. Keith se clătina. Abia atunci mi-am dat seama că mingea zburase chiar prin fața ochilor mei, iar Keith, care alerga cu toată viteza, încercase să mă evite cu bastonul de polo, însă își pierduse echilibrul și căzuse de pe cal.

Jocul fu reluat, dar fără Keith. Fruntea îi era spartă și sângera. Toată lumea era agitată, așa că îl duseră imediat la infirmerie. Meciul continuă după ce un alt jucător îi luă locul. Am ieșit din mulțime și m-am îndreptat spre agenți. Trebuia să o găsesc pe Jennifer și să aflu unde îl duseseră.

Când am găsit-o pe Jennifer, am întrebat-o:

— Ăă… voiam să știu dacă este bine… pentru că s-a rănit din vina mea…

Am adăugat o explicație inutilă, însă ea nu avu nicio reacție. Îl privea doar pe Grayson. După ce îmi arătă unde fusese dus, m-am îndreptat spre infirmerie, amenajată într-un cort izolat, departe de privirile curioase.

Ar fi fost dificil pentru publicul larg să găsească jucătorul rănit, ceea ce era, probabil, o formă de protecție pentru cei care aveau nevoie de liniște, mai ales când era vorba despre un Alpha dominant. Existau fani extrem de entuziasmați. De fapt, pe drum văzusem mai multe persoane rătăcind prin zonă. Așa cum era de așteptat, un agent de securitate răspunse automat cuiva care întrebase unde fusese dus Keith.

— Desigur că a fost dus la spital, spusese el.

În acel moment, oamenii se întoarseră dezamăgiți. Dacă nu ar fi fost Jennifer, care era agent, aș fi primit exact același răspuns. Deși Keith fusese rănit din vina mea, simțeam, într-un fel, o emoție vinovată de a fi privilegiat și m-am îndreptat spre cort. Totuși, chiar și după ce l-am găsit, nu am avut curajul să intru. Mi-am adunat însă forțele și am început să pășesc încet înainte, simțind presiunea crescând cu fiecare pas.

Era cu siguranță acolo. Existau dovezi mai clare decât orice altceva. Aroma feromonilor lui,  insuportabil de dulce, orbitoare. Gâtul îmi furnica și mă durea. Știam că șansele să mai am vreodată o asemenea ocazie erau minime. Keith era întins pe o targă mare. Avea un bandaj lat pe frunte, iar pielea îi era albă ca zăpada. Inima mi se strânse.

Mă îngrijora gravitatea rănilor, dar curând m-am forțat să mă liniștesc. Dacă ar fi fost ceva serios, agenții nu l-ar fi lăsat singur. Mai ales, nu l-ar fi adus într-un cort temporar, l-ar fi dus direct la spital. Gândul acesta mă mai liniștise puțin. Totuși, bandajul de pe fruntea lui netedă continua să mă neliniștească. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas o cicatrice? Chiar și doar imaginându-mi asta, mă simțeam copleșit de vinovăție.

Deodată, Keith deschise ochii. Eram atât de surprins, încât pentru o clipă uitasem să respir. Lumina soarelui pătrundea prin pânza cortului, scăldând încăperea. Keith mă privi și l-am văzut ridicându-se încet. Niciunul dintre cuvintele pe care le pregătisem nu ieși. Am rămas pe loc. Keith fu primul care  vorbi.

— Ei?

Keith izbucni în râs. Genunchii mi se înmuiaseră atât de tare, încât era cât pe ce să cad. Vocea lui plutea în aer, în timp ce eu abia reușeam să înțeleg ce se întâmplă, cu mintea încă amorțită.

— Te doare?

M-am oprit pentru o clipă. Mă recunoscuse, chipul celui care îl salvase. Nu am putut răspunde dintr-un motiv pe care nu-l înțelegeam. Când am clătinat din cap, zâmbi. Un zâmbet pentru mine. Inima mi se zbătea nebunește. Voiam să-i mulțumesc. Trebuia să o fac. Dar nu ieși niciun sunet.

Keith se apropie de mine. Ezită o clipă, cu gura ușor deschisă, iar eu nu puteam decât să-l privesc în față. Cu fiecare pas pe care îl făcea, pulsul meu se accelera de mai multe ori pe secundă. Când, în cele din urmă, ajunse suficient de aproape, tremuratul meu se opri.

— …?

Deodată, mă apucă de încheietură și mă trase spre el. Surprins de gestul neașteptat, am căzut literalmente pe pieptul lui. Imediat, îmi înfășură un braț în jurul taliei și mă strânse cu putere. Am ajuns așezat pe coapsele lui. Oftă adânc. Eu tremuram, cu ochii larg deschiși. Mi-a adulmecat gâtul și a râs. Nu mi-am putut stăpâni respirația și abia am reușit să trag puțin aer în piept.

— Ești un Beta?

Am dat doar din cap.

— Serios?

Și începu din nou să râdă. Aveam nevoie disperată să respir. Keith își deschise gura și mă mușcă de gât, apoi mă sărută.

— Ah…

Am inspirat adânc. Tot corpul mi se cutremură sub senzația de supt continuu pe piele. Mi-am strâns mâna pe umărul lui, iar el o prinse imediat și îmi înfășură brațul în jurul gâtului său.

Am tresărit când mâna care mă ținea de talie se strecură sub cămașă și începu să o ridice.

— Există fete care nu au sânii prea mari?

Izbucni în râs. Keith începu să-mi sugă unul dintre sfârcuri. N-am mai putut suporta și i-am prins capul cu disperare. Îmi strânse ușor sfârcurile. Feromonii lui îmi străbătură șira spinării ca un șoc electric. Gâfâiam fără oprire, corpul meu pierduse complet controlul.

Când mâna lui alunecă în pantalonii mei și mă apucă brutal de fese, el fu cel care strigă:

— Ce naiba e asta?!

Eram atât de absorbit de dulceața lui încât nu reușii să răspund imediat. Mă împinse cu o violență care îmi smulse un geamăt de durere. Abia când m-am rostogolit pe podea, mi-am recăpătat luciditatea. Keith se ridicase și mă privea. Privirea lui era una care voia să ucidă. Cu doar o clipă înainte fusese blând, iar acum aroma lui dispăruse complet. Keith se smuci, așezându-se brusc.

— Ești bărbat?

Panica mă paraliză și n-am reușit decât să clipesc. Nu aștepta însă un răspuns. Dovada era mult prea evidentă. Brusc, își strânse buzele când văzu penisul. În clipa următoare se întoarse, iar eu nu i-am mai zărit decât spatele lat. Era complet ieșit din minți.

— Ești un pervers nenorocit.

Mi se tăiase respirația. Ochii lui nu mai aveau culoarea violet, specifică acelor Alpha dominant, ci deveniseră aurii, strălucind ca nisipul deșertului scăldat de soare, proiectând o privire amenințătoare.

Ce se întâmplase? Eram complet derutat. Se spune că culoarea ochilor se schimbă în funcție de stare. Atunci nu știam că, atunci când un Alpha extrem dominant eliberează o cantitate masivă de feromoni, culoarea ochilor se modifică. Feromonii lui Keith erau furie pură, revărsată ca o cascadă, umplând cortul. Eram zdrobit de presiunea lor, abia mai puteam respira.

Cu un efort imens, am încercat să mă ridic. Eram îngrozit, în timp ce el privea în jur, căutând ceva, poate o armă. Nu știam ce avea să se întâmple dacă rămâneam acolo. Consecințele ar fi fost, fără îndoială, dezastruoase. Am încercat să fug, cu picioarele moi, strigând după ajutor, cu fața aproape lipită de pământ. Inima îmi bătea atât de tare, încât aveam impresia că voi muri pe loc. Dacă nu fugeam, chiar m-ar fi omorât. Nu exista niciun motiv să rămân.

În spatele meu, când abia reușisem să mă ridic din nou pentru a o lua la fugă, el izbucni într-un șir nesfârșit de înjurături și blesteme. Amețeam, așa că am fugit fără să mă uit înapoi. În cele din urmă, am ajuns pe o stradă unde nu-i mai simțeam aroma. Respirația mi se dereglase complet și m-am prăbușit la pământ.

…………………