MINCINOSUL-Capitolul 27

— …Toate programele au fost reprogramate. Verificați-le în cazul în care există vreo modificare, vă rog. Acesta este materialul pentru ședința din această după-amiază. Verificați-l și pe acesta înainte de prânz, iar noi vom raporta înainte de întâlnire. Aici este și un material de referință.

Pun un dosar gros pe birou și îl împing până în capăt.

Este biroul pe care, odată, am stat întins și am făcut sex cu Keith.

La scurt timp așez și un dosar subțire cu fotografii.

Keith ridică privirea.

— Am căutat câteva profiluri de însoțitoare potrivite gusturilor domnului Pittman. Vă rog să le priviți și să alegeți. Ne vom ocupa noi să luăm legătura cu cea aleasă.

— Hei.

Keith mă strigă.

Sunt obligat să mă opresc și să aștept ce va spune.

Keith se încruntă și bate ușor cu vârful degetelor în birou.

— Ce faci?

Răspund rece.

— Am prezentat programul de astăzi, am predat dosarul pentru ședința de azi și, în final, v-am lăsat dosarul cu însoțitoare pentru timpul dumneavoastră liber.

Adaug:

— Care este problema? spun fără să-mi schimb expresia.

După ce am ieșit din camera lui Keith, am sărit peste micul dejun și mi-am curățat camera.

Nu am dormit.

M-am pregătit pentru muncă.

Deși nu am spus niciun cuvânt când am urcat în mașină, nici Keith nu a spus prea multe.

Poate crede că sunt capricios.

Și nu se înșală.

Expresia lui de acum este dovada.

— Ce naiba este asta…? Ah, bine. Pot alege una dintre acestea?

Keith ia dosarul și îl trage spre el cu o atitudine calmă.

Dar nu îmi pasă.

Se uită la fotografii și apoi indică una, împingând-o spre mine.

— Am înțeles. Voi lua legătura cu ea. Doriți să o întâlniți astăzi? Să rezerv hotelul?

Ridică mâna într-un gest care îmi spune să fac cum cred de cuviință.

Iau dosarul și spun:

— Nu aveți program în această seară, așa că îi voi spune să vină la hotel la ora șapte. Doriți și cină? Să pregătesc o cameră?

Keith are doar un zâmbet blestemat pe față.

Pentru el totul pare o glumă.

Este ca și cum o pisică docilă s-ar fi răzvrătit împotriva stăpânului ei.

Desigur, el nu este stăpânul meu.

Este doar angajatorul meu.

— Bine.

Mă întorc să ies din birou.

Dar mă opresc.

În schimb, deschid servieta și scot cutia pe care am adus-o.

Keith ridică privirea.

Nu știu la ce se gândește.

Dar nici nu vreau să ghicesc.

Merg drept până la birou și pun cutia în fața lui.

Keith recunoaște obiectul și se încruntă.

— …Ce este asta?

Cu o voce calmă răspund profesional.

— Este ceasul pe care mi l-ați dat. Vi-l returnez.

— De ce?

Este probabil prima dată când cineva îi returnează un cadou.

Mă simt murdar având acest ceas la mine.

Dar este evident că Keith nu va înțelege niciodată.

Spun fără expresie:

— Nu accept cadouri de la parteneri sexuali.

— Ce?

Keith vorbește confuz.

Împinge cutia cu vârful degetelor.

Aceasta alunecă și se oprește nu departe de mine.

— Eu ți l-am dat. Ia-l.

— Nu-mi place.

Refuz hotărât.

— Ne-am bucurat unul de celălalt, dar nu există niciun motiv să-mi dați ceva. Nu există niciun motiv să-l primesc.

— Ia-l. Acum, cere Keith.

Este foarte neplăcut pentru mine să-l refuz.

Mă gândesc o clipă și apoi vorbesc.

— Bine.

Dar nu iau cutia.

În schimb scot un carnet de cecuri din buzunarul costumului.

Keith se încruntă.

În timp ce mă privește, ridic stiloul și scriu o sumă pe cec.

Nu spune nimic în timp ce completez spațiile.

Nu poate ghici deloc ce fac.

— Iată.

Împing cecul semnat direct în fața lui.

Keith îl privește.

Suma este exact 20.000 de dolari.

Mă privește fără să înțeleagă.

— Este prețul pentru că am făcut sex . Dumneavoastră m-ați plătit cu un ceas, dar eu nu am făcut atât de mult ca domnul Pittman și am exclus ultimul act, pentru că a fost împotriva voinței mele.

Keith încă nu înțelege.

Privește din nou cecul, cu o expresie jenată.

Motivul plății era scris clar:

„SEX”

— Acum mă plătești pentru sex?

— Nu pot face nimic dacă vi se pare că suma nu este suficientă. Pentru mine, este deja prea mult.

Keith își strânge pumnul pe birou.

Mâinile îi tremură.

Acum este furios.

Foarte furios.

Ar putea să mă lovească.

Dovada sunt feromonii lui întunecați care se răspândesc în aer.

Mă dezgustă faptul că, în ciuda a tot, sunt distras de mirosul lor dulce.

Keith deschide mâna.

În loc să mă lovească, ia cecul și îl rupe cu un sunet ascuțit.

Nu este surprinzător.

Mă așteptam.

Oricum, nu am douăzeci de mii de dolari în cont.

Keith continuă să mă privească în timp ce rupe cecul.

Privesc cu o expresie serioasă cum bucățile de hârtie cad pe podea.

Keith ridică ușor mâinile, de parcă nu ar conta.

Eu iau cutia cu ceasul de pe birou.

Și, chiar în fața lui, o arunc la coșul de gunoi.

Clang!

Sunetul metalic răsună.

Apoi se lasă o liniște înghețată.

Keith nu spune nimic.

Eu rămân drept și spun:

— Calculul este încheiat. Voi pleca.

După un salut scurt, ies din birou. Keith mă strigă, dar de data aceasta îl ignor.

De îndată ce ajung la biroul meu, sun la secretariat.

După ce le spun pe scurt ce trebuie făcut, trimit prin e-mail informațiile generale despre persoana pe care Keith a ales-o.

Acum se vor ocupa de bijuteriile care trebuie oferite cadou și o vor contacta.

Ar trebui să aleg o bijuterie sau un cadou pentru mine?

Gândul meu este plin de cinism.

În scurt timp mă întorc la muncă cu o expresie serioasă.

✤✤✤✤✤✤

Când am plecat dimineața, camera era deja aranjată.

În perioada în care am stat la conac, lucrurile mele se adunaseră, dar am lăsat acolo tot ce cumpărase Keith.

Tot ce am luat cu mine a fost servieta și costumul pe care îl purtam.

Pentru a-mi fi mai ușor să arunc lucrurile pe care le folosisem, le-am pus în ordine înainte de a pleca.

Singurele lucruri pe care am decis să le iau din casă au fost inhibitorul și analgezicele din dulapul băii.

Îmi vine să golesc un flacon întreg de pastile în gură.

Dar pe zi trebuie să iau doar cantitatea maximă care încape în palma mea.

După ce le înghit, mă așez pe pat pentru o vreme și aștept ca medicamentul să își facă efectul.

Este normal ca mintea să mi se golească și corpul să devină greu.

La naiba cu feromonii!

Dacă aș putea deveni din nou beta, aș face orice.

Dintr-odată mă gândesc la Steward.

Nu face el un experiment tocmai despre asta?

Am crezut că sunt special pentru Keith.

Dar era doar o iluzie.

Am fost orbit de dragoste și am crezut lucruri după bunul meu plac.

El nu este diferit de ceilalți Alpha dominanți.

Fără să-mi dau seama, soarele răsare în timp ce stau cu capul rezemat de perete și privesc pe fereastră.

Trebuie să merg la muncă.

Aș vrea să demisionez imediat.

Dar realitatea este crudă.

Trebuie să mă întorc.

Dacă rămân fără serviciu atât de repede, ar fi o problemă să îmi prelungesc viza în timp ce caut un alt loc de muncă.

Și nu am încredere că aș găsi unul dacă m-aș întoarce în Coreea.

Cea mai bună opțiune este să continui să lucrez până găsesc altceva.

În plus, cu restricțiile pentru străini, opțiunile sunt și mai limitate.

Vestea bună este că Keith nu mă poate concedia.

Cel puțin nu deocamdată.

Când mă gândesc bine, răspunsul este evident.

Trebuie să rezist cumva.

Acum înghite-ți mândria.

✤✤✤✤✤✤

— Emma, ești ocupată astăzi?

Mă duc intenționat la secretariat și o întreb.

Emma își eliberează locul și mă privește nedumerită.

— Nu, nu sunt ocupată. Mai este ceva de făcut?

Rachel și Jane par îngrijorate.

Probabil cred că le voi cere să rămână peste program.

Zâmbesc și spun:

— Nu este asta. Mă întrebam dacă m-ai putea duce acasă. Dacă nu te deranjează, te invit la cină.

— Oh! strigă Jane.

Imediat Rachel o lovește cu cotul.

— Atunci noi vom pleca acasă mai întâi.

Rachel își ia repede geanta și vorbește.

Jane își ia rămas-bun în grabă.

Emma doar face un semn cu mâna către ele și își întoarce din nou privirea spre mine.

— Desigur. Haide, Yeonwoo. Dar nu trebuie să plătești tu cina.

— Vreau să plătesc.

— Bine, dacă insiști. De fapt, m-am săturat să-l văd pe domnul Pittman. L-am văzut toată călătoria de afaceri.

Emma își scutură capul și oftează, apoi continuă.

— Apropo… nu mai stai la casa domnului Pittman?

— Da, răspund eu calm.
— Acum sunt bine. Totul este mai bine.

— Oh, mulțumesc lui Dumnezeu! spune Emma, vizibil ușurată.

— Atunci ne vedem la parter? Scot mașina.

— Da, mulțumesc.

După ce ne despărțim, mă întorc la birou.

Când deschid ușa, îl văd pe Keith îmbrăcându-și sacoul.

Spun fără expresie:

— Toate pregătirile sunt complete. Mergeți direct la hotel. Eu mai am câteva lucruri de rezolvat și plec.

Keith se oprește.

Dar eu ies din birou imediat după ce termin de vorbit.

De îndată ce urc în lift, iau medicamentul pe care mi l-a dat Steward.

De data aceasta nu este un placebo.

În timp ce liftul coboară, respir adânc și încerc să-mi liniștesc mintea.

— Yeonwoo.

Whittaker, care așteaptă la intrarea principală, mă salută ca de obicei.

— Domnul Pittman va veni în curând.

— Ce? De ce ai venit doar astăzi? S-a întâmplat ceva? întreabă el nedumerit.

Scutur din cap.

— Nu. Eu plec mai devreme pentru că am o întâlnire. Așa cum ți-am spus la telefon, domnul Pittman se va întâlni cu noua lui însoțitoare la hotel. După aceea trebuie să se întoarcă acasă. În regulă?

Whittaker rămâne surprins.

Pare că nu înțelege ce spun.

Îmi iau rămas-bun de la el și merg spre parcare.

Îmi amintesc de atacul de panică pe care l-am avut.

Atunci m-am liniștit cu ajutorul lui Keith.

Este prima dată de atunci când urc în mașina altcuiva.

Se simte ciudat.

Îmi scutur repede capul.

Un sentiment necunoscut și singuratic mă apasă.

Curând mașina Emmei apare în câmpul meu vizual.

Mă îndrept spre portiera pasagerului.

— Este în regulă dacă mergem la un restaurant italian? Cunosc un loc foarte bun.

Emma râde și dă din cap.

— Îmi place foarte mult. Abia aștept să ajungem.

— Mă bucur.

La scurt timp după aceea, ea conduce cu îndemânare mașina și plecăm. În oglinda laterală îl zăresc pentru o clipă pe Keith, dar silueta lui devine tot mai mică până dispare. Mă tem să nu am o convulsie, însă, în mod neașteptat, timpul care urmează trece liniștit după ce mâncăm împreună și vorbim despre diverse lucruri.

Mă întorc acasă cu ajutorul Emmei. Încă nu am curajul să iau un taxi, dar plănuiesc ca mâine să merg la serviciu conducând singur, cumva. Ca măsură de precauție, am la mine medicamentele pe care mi le-a dat Steward.

Mai mult decât atât, chiar dacă aș avea o convulsie, în cel mai rău caz aroma feromonilor lui Keith nu va mai funcționa asupra mea.

Acum chiar trebuie să suport această situație de unul singur.

✤✤✤✤✤✤

Keith vine la muncă a doua zi într-o dispoziție proastă. Trece pe lângă biroul meu și intră direct în biroul lui.

Batem la ușă exact zece minute mai târziu, după ce adun documentele pe care le pregătisem. Keith stă pe scaun și fumează. Fac un pas înainte și îi întâlnesc imediat privirea ascuțită.

Mă opresc în fața biroului și anunț agenda zilei cu o voce clară. Mă privește tot timpul fără să spună nimic.

— …Atât. Mai aveți ceva de cerut?

Întreb pe un ton extrem de profesional.

Keith continuă însă să mă privească în tăcere.

Privesc ceasul de pe perete. A trecut exact un minut.

Deschid din nou gura.

— Dacă nu aveți…

— Tu.

Vorbește pentru prima dată.

Inevitabil răspund:

— Poftim?

Dar Keith nu mai spune nimic. Doar mă privește încruntat. Fumul de țigară îmi ajunge în nări.

După un timp, vorbește în sfârșit.

— Ce vrei?

— Nu înțeleg ce vreți să spuneți.

Când răspund, el scoate o exclamație scurtă.

— Faci asta pentru că vrei ceva, nu-i așa? Bine. Spune-mi acum ce vrei. O insulă? Un avion? Un iaht? Vrei să cumpăr întregul Las Vegas? Ce naiba vrei?

Keith mă privește scrâșnind din dinți.

Nu mă așteptam ca acest om să încerce să facă o înțelegere pentru a se culca cu mine. Dar asta nu înseamnă că sunt impresionat.

— Nu există nimic ce aș vrea de la domnul Pittman. M-am culcat cu dumneavoastră pentru că am vrut. Acum nu mai vreau. Așa că, de acum înainte, nu mă voi mai culca niciodată cu dumneavoastră.

— Serios?

— Este alegerea domnului Pittman dacă mă crede sau nu. Eu pur și simplu nu mă voi mai culca cu dumneavoastră.

Keith își îngustează ochii. Pare că încearcă să-mi descifreze gândurile, dar este absolut imposibil.

Acest om nici măcar nu știe de ce m-am culcat cu el în primul rând.

Rămâne tăcut o vreme, apoi deodată râde.

— Nu crezi că o să mă agăț de tine, nu?

Îi răspund fără ezitare:

— Este posibil? Mai degrabă cred că veți renunța foarte ușor.

— …

Keith rămâne fără cuvinte.

Pentru prima dată, sarcasmul dispare de pe chipul lui.

Stau acolo câteva momente, apoi vorbesc din nou.

— Atunci pot să plec? Pentru că trebuie să încep să lucrez.

Nu mai spune nimic.

Îmi iau rămas-bun scurt și mă întorc.

✤✤✤✤✤✤

Timpul trece fără probleme.

Keith și cu mine suntem, cel puțin la suprafață, ca înainte. Mă ignoră și uneori este sarcastic, dar de obicei nu dau importanță cuvintelor lui.

Din acea zi, Keith nu m-a mai atins nici măcar cu vârful degetelor.

De asemenea, nu a mai menționat nimic personal.

A continuat să doarmă cu diferite însoțitoare. Când se plictisește de una, îmi cere să găsesc alta, iar eu mă ocup de asta, dându-i o nouă listă cu posibile partenere.

Așa cum a spus el.

Ne-am terminat.

Am ieșit de câteva ori la cină cu Emma după aceea.

Este o companie plăcută pentru conversație.

Emma, care trăiește de mult timp cu mama ei bolnavă, nu a avut niciodată luxul de a-și întâlni prietenii sau de a avea timp pentru ea însăși.

Uneori vreau să fiu un prieten care îi oferă un moment de respiro.

Și eu am nevoie de asta.

Lucrăm împreună de mult timp.

— Fratele tău are un copil?

O întreb într-un weekend, în timp ce stăm la cină într-un restaurant nou.

Ea spune că da.

— Ți-am spus că fratele meu este aici pentru muncă, nu? Așa că nepotul meu stă cu noi acasă. Simt că o să plâng de dorul lui când nu-l văd.

Ochii ei strălucesc.

— Pot să-ți arăt o fotografie? Este foarte drăguț.

Râd și dau din cap.

Emma rareori zâmbește atât de vesel când vorbește despre lucruri personale.

— Uau.

Când văd fotografia, o admir fără să-mi dau seama.

Este un copil atât de fermecător.

Acum înțeleg de ce Emma este atât de mândră.

Are părul blond și un zâmbet larg.

Este mai frumos decât orice copil am văzut.

Întreb ezitant:

— Este băiat?

— Da.

După ce își lasă telefonul pe masă, întreb fără prea mare importanță:

— Ai spus că este Omega… Nu a fost greu când a avut copilul?

— Nu știu, spune ea, surprinzător.

— Nici măcar nu știam că era însărcinat. Într-o zi nu am mai știut nimic de el și apoi a apărut brusc cu un copil în brațe. Munca lui este foarte grea, așa că nu-l vedeam des și pierdeam legătura. Am crezut că plecase din nou la muncă.

Curiozitatea începe să mă macine.

Pot să întreb așa ceva?

După o clipă de ezitare, Emma vorbește prima.

— Josh este o persoană foarte meticuloasă. A fost quarterback în liceu și lua mereu note maxime. Totuși, a avut un copil și nu știe cine este Alpha.

Un Omega își pierde adesea controlul în timpul ciclului de călduri și poate petrece noaptea cu un partener necunoscut, chiar rămânând însărcinat.

În astfel de cazuri, ar fi bine ca cealaltă persoană să se ocupe de contracepție.

Fratele Emmei nu a avut noroc.

Dar poate nu este chiar atât de rău.

Are un copil atât de adorabil.

— Cum este să ai un copil? murmur fără să vreau.

Emma ridică privirea.

— Nepotul meu este foarte drăguț. Iubirea lui Pete pentru Josh îl ajută enorm. Când sunt împreună, nu mai văd nimic în jur. Asta e tot.

— …Înțeleg.

Totuși, încă sunt confuz.

Îmi este greu să mă imaginez cu un copil.

Ar trebui să mai aștept cel puțin câțiva ani înainte de a naște unul.

Când vine desertul, schimbăm subiectul.

Timpul trece repede.

— Plecăm?

Se făcuse destul de târziu.

Îmi iau rămas-bun de la ea și plec spre casă.

Străzile sunt goale noaptea.

În plus, este un drum lung de la cartierul rezidențial al Emmei până la casa mea.

Mă simt obosit și continui să conduc.

Felinarul stradal abia luminează drumul.

— Ah.

Un coiot apare brusc pe șosea.

Accidentul era cât pe ce să fie fatal.

Abia reușesc să evit situația teribilă.

Coiotul scapă nevătămat, dar eu sunt nevoit să opresc mașina.

Mă las pe spate, respirând greu pentru câteva momente.

Îmi amintesc fotografia copilului pe care o văzusem mai devreme.

Era un copil frumos.

Voiam să întreb dacă are vreo intenție să devină actor în viitor.

Cum ar fi să ai și să crești un copil?

Dintr-odată mă simt pustiu.

Un colț al inimii mele doare.

Îmi amintesc cuvintele mamei mele.

Aș putea întâlni pe cineva, să mă căsătoresc și să am un copil…

Dar…cu cine?

Stau acolo, privind întunericul fără sfârșit.