Când am deschis ochii, am văzut un tavan foarte înalt; abia atunci mi-am dat seama că eram întins pe jos, prăbușit pe podea. Nici măcar nu mai puteam gândi limpede în clipa aceea, pentru că ceea ce se desfășura în fața ochilor mei mă luă complet prin surprindere.
Mai mulți Alpha înconjuraseră trupul unui Omega. Se aflau acolo și câteva femei. Omega erau penetrați sau își frecau trupurile unii de alții, lingându-se peste tot; mai mulți Alpha și câțiva Omega erau legați între ei, sugând în același timp sexul partenerului lor, în timp ce erau penetrați. Abia atunci am înțeles adevărata finalitate a petrecerii. Era o orgie a Alpha dominanți, un loc exclusiv în care feromonii erau eliberați liber, fără nicio constrângere.
Am zărit vag un bărbat care ținea în mână o sticlă de șampanie. Ca majoritatea invitaților, era un Alpha dominant. Era complet dezbrăcat, bea liniștit, în timp ce ținea capul unui Omega apăsat de sexul său erect. Puteam vedea cum îl împingea cu forță, obligându-l să se afunde tot mai adânc în gura lui. Scena îmi provocă un profund dezgust în clipa în care am privit-o.
Deodată, bărbatul întoarse capul și, din nefericire, privirile noastre se întâlniră. Părea să spună ceva, dar totul era încă încețoșat. Singurul lucru de care eram sigur era că, în acel moment, situația nu arăta deloc bine.
Se ridică și începu să se apropie de mine. Încercam să mă ridic, dar nu reușeam, așa că nu-mi rămăsese decât să dau înapoi. Trebuia să ajung din nou la lift. M-am sprijinit de perete în timp ce încercam să apăs butonul ascensorului, însă era deja prea târziu: privirea acelui bărbat mă prinsese, iar trupul meu nu mai reacționa așa cum ar fi trebuit. Feromonii Alpha dominanți păreau să mă sufoce.
Atunci am înțeles de ce acești bărbați aleseseră o piscină subterană. Își doreau ca feromonii lor să rămână captivi într-un spațiu închis, pentru a-i înnebuni pe toți Omega de la petrecere. Mi-am îndreptat din nou privirea spre cei care se aflau beți, răspândind feromoni în tot locul. Scena îmi reveni în minte cu acei Omega penetrați, masturbați și folosiți de diverși Alpha.
Dacă nu aș fi luat medicamentele din timp, acum m-aș fi aflat exact în aceeași stare. Cu toate acestea, nu simțeam nicio ușurare. Abia dacă mai aveam luciditate și, treptat, ajungeam la limită; instinctele începeau să se manifeste înaintea rațiunii.
—…!
Era timpul să gândesc.
Trezește-te!
Îmi mișcam disperat mâna grea, încercând să găsesc butonul.
În spatele meu se simțea o ușoară vibrație a mecanismului care începea să se pună în mișcare. Între timp, bărbatul era deja foarte aproape. Mă sprijineam de perete și încercam să mă ridic, fără să-mi iau privirea de la el. Ca și cum m-aș fi aflat în fața unei fiare, mă ridicasem în picioare, privindu-l fix. Îl vedeam întinzând mâna; în clipa în care îmi apucă umărul, am deschis ochii larg, cu o senzație stranie care îmi străbătu trupul. El clipi și începu să râdă. Respirația mea devenea tot mai greoaie cu fiecare secundă. Bărbatul mă privi cu ochii lui înguști.
— Ești secretarul lui Keith, nu-i așa?
Sunetul vocii lui se auzea ca și cum ar fi vorbit dintr-o peșteră. Poate că timpanul meu nu mai funcționa cum trebuia, dar încercam să maschez situația.
— Da. Ai nevoie de Keith?
Vocea mea suna îndepărtată. În mod ciudat, nimic nu părea real. Încercam să zâmbesc cât puteam de mult. El nu răspunse. Îmi plecam doar capul, încercând să-mi acopăr nasul.
— Hei, Omega.
Urmându-i vocea joasă, bărbatul strânse cu putere mâna care îmi ținea umărul. Imediat am ajuns la pământ și am auzit un zgomot surd, însă nu am simțit nicio durere. Când am ridicat privirea, un sex erect se afla chiar în fața mea.
— Ce faci acolo?
Se auzi vocea unui alt bărbat.
Și el era dezbrăcat și, la rândul lui, un Alpha dominant. Asta nu era bine. Începeau să se adune în jurul meu, unul câte unul.
— Spuneau că secretarul lui Keith e Omega… și chiar este.
O altă voce interveni.
— Ești tipul pe care l-am văzut la intrare, nu?
— Keith spune că nu se culcă cu bărbați. O fi o minciună?
Urmă un hohot puternic de râs.
Trebuia să găsesc o cale să ies din locul acela.
— De fapt, mi s-a părut atrăgător din momentul în care l-am văzut la intrare.
— Ce vreau să spun e că puștiul ăsta își dorește și el asta.
— E instinctul Omega.
— Dar e în regulă să facem asta? Nu e „gaura” lui Keith? întrebă cineva, ca și cum ar fi fost îngrijorat, însă o altă voce izbucni imediat în râs.
— Keith a venit azi cu o femeie. În plus, el e cel care spune mereu că nu se culcă cu bărbați, așa că n-are ce să ne reproșeze.
— Exact! Așa e. Ha, ha, ha!
Bărbații râdeau în jurul meu. Teama de a mă ridica și feromonii copleșitori care îmi invadau trupul făceau ca totul să devină din ce în ce mai greu de suportat. Singurul meu gând era să scap de aici. Oare ajunsese deja liftul? Aș fi putut fugi chiar dacă veneau după mine? Aș fi reușit să resping feromonii până la capăt? Cu aceste îndoieli ascunse într-un colț al inimii mele, cineva mă apucă și mă trase.
— Unde te duci? Atunci cine începe?
— Glumești?
— Nu putem să i-o punem toți deodată.
— De ce nu? chicoti cineva pe sub mustață.
— O dată am pus-o unuia cu trei deodată.
— Uau.
— E posibil? Să i-o punem toți deodată?
În timp ce admirația și surpriza continuau, cineva întrebă cu aroganță:
— Ce, nu se pot băga trei scule în fundul unui Omega?*
— Ce scârbos.
Credeam că erau nebuni. Probabil că proprii lor feromoni le afectaseră creierele, făcându-i complet stupizi. Altfel, cum puteau zâmbi așa într-o asemenea conversație? Și totuși, vorbeau atât de degajat, de parcă ar fi discutat despre vreme.
— E secretarul lui Keith, așa că să o facem cum trebuie. Poate lua trei deodată: doi jos și unul sus.
— Nu sună rău.
Voci aspre interveniră în discuție.
— La naiba, atunci eu încep.
Abia reușisem să mă ridic, iar acum îl priveam uimit pe bărbatul dezbrăcat care se apropia de mine. Dacă rămâneam acolo, aveam să mor. Nu…chiar dacă nu muream, avea să fie ca și cum aș fi murit. Evident că nu aveam nicio intenție să fac asta cu ei.
— Hei! Unde te duci? strigă cineva, cu râsul în glas.
Râdea de mine pentru încercarea disperată de a scăpa. Râsetele continuau, dar nimeni nu porni după mine. În schimb, cineva se lua de mine, fluierând.
— Ai grijă, o să cazi.
— Ken, ce faci? Termină odată.
— Fugi! Repede! Hai, aleargă!
Sunetul râsetelor, al aplauzelor, din ce în ce mai multe aplauze, îmi tulburau mintea. Pentru ei era un joc, dar eu eram disperat. Groaza devenea și mai puternică acum că îmi aminteam cum îl văzusem violându-l pe un Omega până când sângerase.
În cele din urmă am ajuns în fața liftului. Am întins mâna și, cu toată puterea pe care o mai aveam, am apăsat butonul. Numerele se schimbau, indicând că urma să ajungă în curând. Doar puțin. Doar încă puțin.
— Nu!
Dintr-odată am fost prins și am țipat.
Așa cum stăteau lucrurile, bărbatul mă trânti la pământ. Jacheta îmi fu smulsă fără efort, urmată imediat de cămașă. Țesătura se rupse cu un sunet ascuțit. Nici măcar nu am apucat să mă acopăr sau să opun rezistență. Mai multe mâini puseră stăpânire pe trupul meu, îmi prinseră brațele și îmi acoperiră gura; nici măcar nu puteam geme. Respirația mi se frânse, iar aerul mi se tăie din piept.
Simțeam cum puterile mă părăseau. Nici nu mai era nevoie să fiu supus. Îi priveam pe bărbații din jur cu o privire încețoșată, în timp ce îmi țineau membrele imobilizate. Cineva îmi trase pantalonii jos. Pentru o clipă, frigul mă izbi în spate și am înțeles că rămăsesem gol. Curând, frigul se transformă într-o amorțeală fără senzație.
Cineva mă smuci de păr; o arsură difuză îmi cuprinse scalpul, apoi rămase doar atât. Bărbatul care mă aruncase la pământ ca pe un câine îmi apropie ceva de gură. Abia când îmi atinse buzele, mi-am seama că era un sex. Gustul amar mă izbi și am încercat să mă feresc. Dar, ținut strâns de păr, nu reușeam decât să-mi scutur ușor capul, strângând din buze.
— Cățea.
Când încercă să mi-l forțeze în gură și eșuă, mă lovi peste obraz. Mintea îmi reveni brusc. Bărbatul își împinse din nou sexul pe buzele mele. De îndată ce am fost silit să deschid gura, îl împinse până în gât.
— Uf… eup…
Blestematul o făcea cu violență, dar nu puteam vomita. Încercam din toate puterile și, în clipa aceea, mă surprinse propria reacție: m-am ridicat instinctiv.
Știam fără ezitare că aceea era singura mea șansă. Bărbatul încercă să-și tragă sexul din gura mea, dar nu l-am lăsat. Ceva fierbinte se prelinse pe buzele mele, însă nu era spermă.
— Oprește-te, oprește-te! Yeonwoo! strigă cineva, rostindu-mi numele.
— Oprește-te! Ajunge… Doamne, Ken!
Când abia i-am dat drumul drumul, partea inferioară a trupului acelui bărbat era îmbibată de sânge. Se afla într-o stare de semi-conștiență.
✤✤✤✤✤✤
Cine…
Un fum lung pluti în linie dreaptă, apoi se risipi încet în aer. Nu mai erau feromoni, însă capul mă durea. Aroma slabă din jur era vagă, dar nu deranjantă. Stăteam așezat pe pat, cu o pătură trasă peste trup, și priveam în jur. Nu departe, Keith stătea pe un scaun, fumând o țigară. Nu știam la ce se gândea.
După un timp îndelungat, el fu primul care deschise gura.
— De ce ai făcut asta?
Doar am clipit.
Keith părea într-o dispoziție proastă. Petrecerea se transformase într-un dezastru din cauza unui incident neașteptat, așa că poate era firesc. Sau poate pentru că îi întrerupsesem noaptea petrecută cu Abigail. Sau poate din ambele motive. Aveam impresia că mă gândesc la prea multe lucruri.
— Nu înțeleg cum a putut avea loc un asemenea incident. Sunt dezamăgit, Yeonwoo. Credeam că ești un secretar excelent, care își face treaba impecabil.
— …Îmi pare rău.
M-am scuzat în repetate rânduri. Am privit în jos și am observat cum mâna îmi tremura; am ascuns-o sub pătură și am deschis buzele uscate.
— A fost o situație neașteptată… ar fi trebuit să fiu mai atent.
Eram sigur că știa ce se întâmplase, dar punând acea întrebare… oare încerca să mă asculte? Lacrimile îmi urcară în ochi fără să-mi dau seama.
— Trebuia doar să-l sugi cu moderație și să accepți. De ce naiba ai făcut asta?
În timp ce mă acuza, am rămas nemișcat, cu gura întredeschisă. Keith continua să vorbească pe un ton furios, în timp ce eu îl priveam cu ochii larg deschiși.
— Penisul lui Ken a fost secționat pe jumătate. Ar fi putut rămâne infirm. Va avea nevoie de tratament o perioadă îndelungată.
Nu-mi venea să cred ce auzeam.
— Eu… eu l-am… mușcat…
Nu-mi mai puteam stăpâni lacrimile.
— …pentru că a încercat să mă violeze și…
— Și?! mă întrerupse Keith din nou, cu o voce ascuțită.
— Nu este acesta rolul tuturor Omega? Dacă nu-ți place, îl lași pur și simplu să ți-o bage și totul se termină într-o clipă. De ce nu te-ai prefăcut? Chiar mă dezamăgești.
Când l-am văzut clătinând din cap, am rămas fără cuvinte, cu mintea complet goală. Pentru o clipă, ochii mi s-au înroșit, dar mi-am mușcat buzele și am îndurat. Pumnul strâns în pătură tremura, însă dintr-un motiv diferit de mai înainte. Îmi țineam respirația, în tăcere.
El fusese mereu așa. Nu trebuia să mă aștept la nimic, nu trebuia să fiu dezamăgit. Nu-mi comunicase niciodată clar scopul petrecerii, iar orice urmase să înfrunt fusese exclusiv problema mea. Asta însemna să fii un secretar competent pentru Keith.
Nu-i permisesem niciodată lui Keith să simtă vreo nemulțumire din partea mea. Îl protejasem și rezolvasem totul în locul lui.
Keith continua să fumeze.
— Oricum, voi plăti despăgubirile, așa că du-te la spital și cere-ți scuze lui Ken…
— Eu voi demisiona.
Pentru o clipă, Keith încetă să se mai joace cu țigara dintre buze.
Am deschis din nou gura, în timp ce mă privea.
— Îmi cer scuze pentru că am stricat petrecerea de azi. Voi pleca, având încredere că șeful se va ocupa de despăgubiri în locul meu.
Keith mă privi în tăcere, cu o expresie atât de fermecătoare încât, în alte circumstanțe, mi-ar fi fost greu să nu zâmbesc. M-am ridicat de pe pat cu dificultate și m-am pus în picioare.
— Sunt recunoscător. Atunci… rămas-bun.
După ce m-am aplecat într-un salut de rămas-bun, am ieșit din cameră. Eram desculț.
În timp ce mergeam pe coridorul întortocheat, m-am întrebat dacă încă mai stătea acolo. Dar nu mai conta.


Keith ești cel mai mare nemernic de pe fata pământului..cum poți fi o așa jigodie?..am înțeles ca vroiai o orgie dar chiar asa de fără suflet ești? chiar dacă este un omega,Yeonwoo a fost cel mai bun secretar și care întotdeauna a fost lângă tine..si tot tu faci pe ofticatul?..eu i-aș fi făcut șnițele penisul lui Ken si mai ales pe al tău..sper din suflet ca Yeonwoo să aibă puterea să plece cu adevărat..Magic Team nu știu cum a-ți tradus acest capitol dar eu sunt furioasă rău de tot pe nemernicul de Keith in primul rând..mulțumesc pentru acest capitol
Îți dai seama că eu,care am citit deja cartea de 5 sau 6 ori , în plus manga a fost prima citită, uitasem faza asta. Dar când am tradus am avut aceeași ură pentru Keith. Y e foarte blând, nu am înțeles de ce Keith l-a adus acolo. E un nemernic.
așa sunt petrecerile deocheate … Yeon acum și-a dat seama in ce cerc se învârte cel pe care el l-a urmat orbește …. dacă vrei o viață sănătoasă .. demisionează .. Yeon
Problema e că Y e foarte îndrăgostit
De-aia Keith este o jigodie și oricât va voi să îmbunătățească situația cândva, tot o jigodie îl voi considera. Da, Yuanwoo este un fraier că a stat atâția ani lângă Keith dar a fost și este îndrăgostit, și din iubire se fac greșeli, pe când Keith se comportă deliberat că un animal.
Sunt foarte supărată.
❤️❤️❤️
Exactm Keith e într-adevăr Alpha dominantul narcisist, nemernic, l-am urât la prima citire , și văd că șiacu îl urăsc , dar până la un anumit punct.
L-a lăsat mască pe Keith când a zis că demisionează, până la urmă, în situația dată, e singurul mod în care se poate pune la adăpost, să nu sufere mai mult decât a făcut-o…ce îl doare mai mult e ceea ce i-a spus Keith, că ar fi trebuit să se supună acelor Alfa, asta a umplut paharul…bravo Yeon, așa te vreau, puritatea sufletului tău nu o poate nimeni omorâ.
Mulțumesc!
❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
Dar stai să vezi tu dacă nemernicul de K îl lasă în pace
Mulțumesc frumos!❤️
Cu drag
Yeon chiar ca e cam prost daca mai ramane langa K.Multumesc
Yeon a făcut tot ce a putut pentru a scăpa nevinovat iar nemernicul de Keith îi spune că trebuia să stea cuminte că ăsta este rolul unui Omega. Nu pot să cred cât de groaznic este Keith pe care îl detest maxim.
Sper din toată inima ca acel Ken să nu reușească să se răzbune pe Yeon iar acesta să aibă puterea de a pleca de lângă Keith fiindcă altfel nu va avea decât de suferit.
Mulțumesc pentru traducere
Vai de mine ce emoții am avut aoleuuuu, este bine ca Yeunhoo a scăpat de acei nemernici și ca i-a muscat scula lui Alpha care a încercat sa îl violeze BRAVO TREBUIA SA I-O RETEZE de la loc asa poate nu se mai apropia nimeni de el Dar cât de javra este Keith cu adică trebuia sa o suca frumos și sa îl lase sa io bega arci ce nervi am (:- (:- nemernicul, bine a făcut Yeunhoo ca a demisionat. Mulțumesc frumos Magic team ❤️❤️❤️❤️
Legile din Omegaverse sunt foarte dificile! Alpha dominanti nu au sentimente! Sunt cruzi….si asta pana se indragostesc!
Cred ca greseala de la inceput a fost ca nu i s-a spus in ce consta petrecerea….altfel cred ca ar fi procedat Y
Sincer, nu cred ca-si va da demisia…nu cred ca poate pleca de langa K.
Multumim & O zi frumoasa va doresc!
Mulțumesc ❤️❤️❤️
Cred ca nu am intalnit pana acum un Alfa
mai nenorocit si mai rece ca acest Keith!
Si cred ca e inca la inceput, mai are de tras, saracul Yeon!
BRAVOS Yon…bravo băiete…rupe i scula ticălosului futicios si arogant …mai mult … …da i o lecție de demnitate și boului de K…cum sa o sugi calm și liniștit???
…..auzi șefule _______……….
suge o tu ..eu chiar dacă te iubesc demisionez ….aplauze la scenă deschisă …pe bune …!!!
mulțumesc !!!!
Eu cred că Y și-a făcut alegerile pe care le-a vrut. Nimeni nu l-a obligat la nimic. Nici acum nu-l oprește nimeni să plece.
Câtă stăpânire de sine poate avea Y.
Eu i-aș fi tras doi pumni înainte de a pleca. Măcar aș fi încercat.
Cum poate fi furios pe Y findcă nu la satisfăcut pe acel nenorocit.
Bine ai făcut băiete findca i-ai făcut-o ferferiță!
Pleacă și nu te mai uita înapoi. Așa imbecil nu merită!
MULȚUMESC MULT!