O aventură de o noapte -Capitolul 14

Social media

Ajung la mica, cafenea unde Emma mă aștepta și o văd stând tristă pe scaun, mă apropii de ea și ea când mă vede se ridică în picioare rapid. Îmi sare în brațe și îi simt plânsul și tremurul trupului.

– Ce sa întâmplat Emma? întreb încet.

– M-a cerut de soție și am acceptat, spune printre suspine și se îndepărtează. Îmi arată inelul și eu mă încrunt spre ea neînțelegând de ce este în starea asta când s-ar presupune că treaba asta ar însemna fericire.

– Pe site-ul de știri online scria că ne-am logodit, îi spun și ea oftează și se așeză pe scaun

– Aseară am ieșit cu câteva prietene, nu le-am spus nimic dar cred că au văzut inelul și cred că ele au pornit acest zvon. Acum el nu îmi răspunde la telefon, nu îl pot găsi nicăieri. Și mama….off Alexander. Mama mea a sunat-o pe mama ta sa îi spună că noi doi ne-am logodit.

Își pune mâinile pe față și o simt că era tensionată și eu începusem să  fiu.

Mă apropii de ea și mă așez lângă ea pe scaun și îi iau mâinile de pe chip.

– Emma….este ok, stai liniștită. Vom discuta cu părinții noștri și le vom explica situația, trebuie să le spui adevărul.

– I-am spus mamei adevărul, înainte să vin aici și mi-a strigat în fața că o fac de rușine și că nu accepta relația mea cu Nick.

– La dracu’ Emma ,mama ta nu îți poate controla viața la nesfârșit. Ești un om pe propriile picioare, trebuie să îți revii ok?

– Dacă a plecat Alexander? Dacă el nu…începe să plângă din nou și o iau în brațe  mângâindu-i spatele.

– Este un fraier dacă renunță la tine… îi șoptesc eu.

-Hai încearcă să îți revii. Voi vorbi eu cu părinții tăi și îi voi face să înțeleagă.

– Mulțumesc Alexander, ești un prieten foarte bun.

Am comandat un ceai pentru ea încercând să o fac să se liniștească și după ce am pus la punct totul cu ea ne-am luat la revedere. Știam că Ryuu mă aștepta acasă alături de ceilalți și nu voiam să îl fac să se îngrijoreze și mai mult.

Înainte să plec spre Emma îi observasem grija de pe chip și asta mă bucura cumva, poate că și el ținea la mine și îmi dădea speranțe asta .

Parchez mașina pe alee și cobor rapid îndreptându-mă spre ei, erau deja la masa pe terasa discutând și mâncând dar el nu era acolo.

– Salut…le spun încet căutându-l cu privirea.

– Ryuu nu este? îi întreb și Leo își ridică privirea spre mine.

– A spus că are puțina treabă …spune el dar vocea lui era puțin tensionată.

– Am înțeles, spun și iau loc pe scaun. Îmi scot telefonul și îi trimit mesaj.

” Unde ai plecat?”

Devin atent la cei din jurul meu care nu îmi observau îngrijorarea și privirea îmi cade pe Aleyna care mă privea pe sub gene.

– Felicitări...îmi spune rece și îmi ridic o sprânceană spre ea.

– Pentru?

– Pentru asta …spune și își întoarse ecranul telefonului spre mine…îl apuc și citesc titlul.

„ Omul de afaceri Alexander Forrest a fost văzut azi cu viitoarea soție Emma Brothen fiica parlamentarului european Arthur Brothen.”

În josul paginii erau mai multe poze cu noi de mai devreme de la acea cafenea, poze care păreau a două persoane îndrăgostite. Când o țineam în brațe, când îi mângâiam chipul și una în care părea că ne sărutăm și ochi mei se măresc și maxilarul deja îmi juca în nervi.

Mă ridic furios de la masa și îi dau telefonul înapoi. Din acest motiv el nu mai era aici, a crezut porcăria asta în loc să mă aștepte să mă întrebe pe mine dacă este sau nu adevărat, nici măcar nu a avut un gram de încredere în mine.

Intru în casa și îmi scot din nou telefonul și îl apelez dar el nu răspunde nici primului apel nici la al doilea.Leo se apropie de mine și îmi îndepărtez telefonul de la ureche.

–  Am crezut că are încredere în mine… șoptesc eu mai mult pentru mine.

– Alexander….este un copil…a văzut pozele și ..

– Nu…îi tai eu vorba.

– Crede-mă Leo, nu este un copil…oftez adânc și mă așez pe canapea.

– Nu este un copil mă repet eu.

– Trebuia să aibă încredere în mine.

Leo vine lângă mine și mă bate ușor pe genunchi și îmi întorc privirea spre el.

– Ce relație ai cu el? aud întrebarea și îmi închid ochii.

– Nu știu…suntem împreună cred…habar nu am… știu că …îl vreau Leo…îl vreau în viața mea.

Mă las pe spătarul canapelei lăsând capul pe marginea acestuia și dau tot aerul afară. Acum realizam când el nu mai era lângă mine că lipsa lui aducea un gol în mine. Eu la 31 de ani lăsasem un copil de 19 ani să îmi între atât de adânc în suflet. Și ce făceam eu acum cu toate aceste sentimente?

– Nu ști unde locuiește? îi aud întrebarea lui Leo și mă întorc rapid spre el.

– Leo….ești un geniu, îi spun și sar în picioare , mă îndrept spre terasa și mă duc direct spre Aleyna.

– Aleyna, vino cu mine, îi cer și îi fac semn să se ridice de la masa.

Aceasta mă privește ușor ciudat dar se ridica și vine în urma mea. Când ajung aproape de mașină mă întorc spre ea.

–Spune-mi că ști adresa lui Ryuu… îi cer și o văd cum își ridică o sprânceană spre mine.

– Nu…spune rapid și mă încrunt spre ea.

-Nu, Alexander nu o știu, nu o are scrisă în dosar.

– Cum dracu’? Nu trebuia să aibă toți adresele acolo?  o  mustrez eu furios.

– Alexander….Ryuu nu și-a trecut adresa în dosar și nici numele de familie, i-am spus asta de la început și mi-a spus că îl va completa dar nu a făcut-o.

Când o aud îmi las capul în jos nervos, cum naibii dădeam acum de el?

– Ce sa întâmplat? mă întreabă și toată starea ei se schimbase și vocea îi era mai slabă.

– Cred că m-a părăsit, îi spun încet și îmi pun mâinile pe față masând nervos.

– Ești Alexander Forrest…lumea nu te părăsește pe tine. Poate are nevoie de timp să se gândească…oricine ar vedea acele poze….dar nu mai continua și se apropie de mine.

–Alexander….sunt sigura că el va veni înapoi stai liniștit eu am văzut modul în care te privește….nu ar putea să te părăsească.

Îmi ridic privirea în ochii ei și cred că era prima dată când îmi vorbea pe acel ton prietenos. Îi dau ușor din cap și mă întorc înapoi spre casă. Poate că avea dreptate, poate că avea nevoie de timp să se gândească dar de ce mă durea faptul că a fugit așa? Plecase din nou, parcă doar asta făcea de când l-am cunoscut….pleca mereu.

Mă întorc alături de ceilalți și încerc să intru într-o stare mai bună dar gândurile sunt doar către el nefiind capabil să mă concentrez pe nimic .

Îmi scot telefonul din nou și văd că el nu îmi răspunse mesajului nici măcar nu îl citise.

” Ryuu…. răspunde-mi te rog, spune-mi măcar că ești bine. “

Îi trimit din nou și aștept să văd dacă îl citește dar el părea că nu avea de gând să facă asta.

” Ryuu….ai încredere în noi “

Îi trimit din nou și îmi închid telefonul, acum totul depindea de el. El trebuia să aibă puțină încredere în mine. Dar simțeam, simțeam o apăsare în piept și pe el îl simțeam destul de departe acum.

Avea doar 19 ani….poate că el gândea cu totul diferit, poate că Leo avea dreptate și eu îmi puneam atâtea speranțe într-un copil. Dar îmi doream să fie suficient de matur să nu se lase manipulat de social media. Să fie suficient de matur să mă asculte. Să aibă încredere în mine.