O aventură de o noapte -Capitolul 15

Unde ai plecat?

Ies din lift alături de Emily și Graham, trecuse aproape o săptămână de când Ryuu dispăruse ,a doua zi o sunase pe Aleyna să o anunțe că are o urgență în familie și că  va lipsi câteva zile. El nu răspundea apelurilor mele și toate mesajele mele rămase fără răspuns. Starea mea era într-o continuă nervozitate. Terminasem între timp de renovat restaurantul lui Michael și peste câteva zile avea marea deschidere.

– Bună Alexander, o aud pe Aleyna și îmi îndrept atenția către ea.

– Cei de la Verde te așteaptă în sala se ședințe. Aici ai portofoliu pregătit, îmi spune și îmi înmânează acel dosar.

– Mulțumesc, spun acurt și mă îndrept spre sala dar Emily mă oprește și mă privește îngrijorată

– Alexander… știu că noi suntem doar niște copii în ochii tăi dar….eu una sunt îngrijorată pentru tine, o aud și îmi întorc privirea și spre Graham care dă rapid din cap .

Îmi forțez un zâmbet și îi ciufulesc ușor părul.

– Sunt ok Emily….doar am o perioada mai tensionată dar sunt bine nu vă faceți griji. Ne vedem mai târziu.

Mă întorc și plec de lângă ei, cei de la Verde se ridică în picioare când mă observă și după ce îi salut mă așez pe scaun. În dreapta mea îl văd pe Garett care mă privea timid înapoi. Îmi aduc aminte de ultima mea întâlnire cu el când l-am amenințat că îl dau afară.

– Garett… îi spun eu numele apăsat și mă privește panicat.

–Ai pregătit planurile pentru azi? îl  întreb rece și el se ridică rapid în picioare și îmi întinde acele hârtii.

– Sigur domnule….începe să pună în fața fiecărui membru câte un dosar și apoi se așază iar pe scaun părând foarte sigur pe el.

Iau dosarul și îl deschid, citesc rapid totul și față de ultimul lui plan acesta era mult mai reușit.

– Este perfect , îi spun și îl aud cum respiră ușurat.

Ședința a durat mai mult de două ore dar fusese foarte productiva stabilind totul până în cel mai mic detaliu, urma să îmi trimit echipa pentru a putea începe renovarea școlilor și le promisesem chiar și echipamente medicale pentru asistența copiilor de acolo.

După ședință mă îndrept spre birou și mă așez pe scaun încă citind ultime date din aceea ședință, dar nasul meu prinde un miros foarte bine cunoscut și îmi ridic privirea pe birou unde era o pungă de hârtie cu prânzul, avea un postit lipit ceea ce mă face să înghit în sec. Îmi întind mâna cu teamă și dezlipesc bilețelul

“Să ai pofta”

Doar atât ,fără semnătura fără nimic altceva dar știam că el a fost sau poate așa speram  și mă  ridic rapid în picioare părăsind biroul și întru rapid în biroul lor privind agitat spre ei dar  el nu era. Emily și Graham mă priveau înapoi ciudat de intrarea mea furtunoasa.

– S-a  întâmplat ceva?  întreabă Graham și îmi îndrept atenția spre el.

– Nu…ați mâncat?  întreb și ei dau afirmativ din cap.

– Ți-am lăsat și ție pe birou spune rapid Emily, și îmi închid ușor ochii.

Nu era de la el…

– Mulțumesc, spun și ies pe ușă afară.

Mă întorc în birou și mă lipesc de ușă. Când naibii devenisem această persoană? Când naibii el mă făcuse să nu mai știu de nimic înafara de el? Știam că așa se va întâmpla. La dracu’….totul mă întorcea în timp, totul mă răscolea aducând din nou aceea senzație de goliciune. Îmi jurasem atunci că nu mă voi mai atașa de nimeni și el mă făcuse să îmi cobor acele ziduri și acum….aveam același sentiment…de abandon.

Aud o bătaie ușoară în ușă și mă îndepărtez, deschid ușa și o văd pe Aleyna, îi fac semn să intre .

– A venit Domnul deputat și fiica acestuia, mă anunță și îi fac semn să le spună să intre.

Mă așez pe scaun și îmi pun obișnuita  mască pe față și îi primesc în birou politicos. Le arăt planul pe care ei îl făcuseră și după ce l-au studiat atent și-au dat aprobarea să ne apucăm de treabă.

După plecarea lor îi anunț pe copii că vor participa la acest proiect și că numele lor vor fii trecute în dosar ca primul lor proiect, ca referință pentru viitor.

Îmi scot telefonul și mă hotărăsc să îi las un ultim mesaj după care aveam de gând să îl las definitiv în pace.

” Ați reușit…domnul deputat a ales să meargă pe planul vostru. Felicitări”

Îmi așez telefonul pe birou și încep să lucrez la restul dosarelor ce mă așteptau pe birou. Nu mai aveam de gând să mă rog de el să îmi vorbească, el a ales să plece așa. Și eu nu mai voiam să mă gândesc la el. Îmi făcea rău.

Știam că nu am greșit cu nimic și dacă avea măcar un strop de încredere putea să stea lângă mine, dar el a plecat.

Zilele treceau și noi eram tot mai aglomerați la birou, nimeni nu mai vorbea de el și nimeni nu știa când va reveni, dacă va reveni. Iar copii își făceau treaba atât de bine că uneori îi priveam și nu îmi venea să cred că ei erau doar niște copii. Începusem lucrările pentru casa și Graham era aproape în fiecare zi pe șantier  ca să supravegheze lucrările alături de ceilalți angajați ai firmei.

– Ar trebui sa pleci sa te  schimbi , o aud pe Emily și îmi ridic privirea  din laptop.

– Știu… într-un minut plec , îi spun și îmi îndrept atenția iar spre laptop

– Alexander , mă mustra ea și încep să surâd ușor, devenise o Aleyna în miniatură.

– Spui asta de aproape două ore. Vei întârzia la deschidere și îl vei supăra pe Michael.

– Tu de ce nu ai plecat?  întreb și închid laptopul .

– Gata, îi spun și mă ridic din scaun.

– Voi pleca acum…

– Perfect…voi pleca și eu. Ne vedem mai târziu…îmi spune și iese rapid pe ușă.

Îmi apuc geanta și telefonul și ies din birou.

Îmi privesc reflexia în oglindă și îmi așez mai bine papionul și când sunt fericit de rezultat ies din dressing și cobor spre parter. Totul în această casă îmi amintea de el. Fiecare colț din casa era atins de el și asta mă sufoca uneori. Ies pe ușă afară și întru rapid în mașină. Telefonul mă anunță că am primit mesaj și îl ridic rapid.

” Succes diseară. Am rezolvat cu toți și Nick s-a întors”

Zâmbesc  și las telefonul pe scaunul din dreapta, mă bucuram să aflu că măcar Emma își rezolvase probleme. Încă de a doua zi am cerut să fie date jos acele poze cu noi și dispărusem de pe orice sait. Și cu toate astea el tot nu apăruse….

Ajung la local și observ că deja era plin de ziariști și persoane care așteptau să intre. Ies din mașină și blitzurile aparatelor lor mă orbesc. Toți voiau să îmi ia interviul dar eu trec tăcut printre ei și întru cu greutate în restaurant. Michael vine rapid spre mine cu un zâmbet larg pe buze

– Alexander…arăți de milioane, îmi spune și mă ia în brațe.

– Și tu… arăți…sclipitor, spun când îi privesc sacoul plin de sclipici colorat…

–Wow…. Michael….

– Da…spune și face o piruetă.

–Am vrut să fiu centrul atenției în seara asta

– Crede-mă că vei fii ,îi spun și mă strâmb spre el.

–Ceilalți nu au ajuns?

– Ba da, sunt în bucătărie cu toți, îmi spune și îmi face semn din cap.

Mă îndrept și eu spre  bucătărie și o văd prima dată pe Emily , care purta o rochie verde foarte frumoasă. O văd cum face o piruetă scurtă și îmi zâmbește dând rapid din sprâncene.

– Wow...spun și îmi pun mâinile la gură teatral.

– Ești superbă… dacă eram mai tânăr te făceam iubita mea ,glumesc eu și o aud cum chicotește.

– Mulțumesc Alexander și tu arăți foarte chipeș, îi apuc mâna și îi sărut galant podul palmei.

Îmi îndrept atenția și spre ceilalți și le complimentez vestimentația dar aerul mă părăsește când dau cu ochii de el. Simțeam că îmi curge un cub de gheață pe toată spinarea și gâtul mi se uscase instantaneu.

El mă privește scurt și își pune mâna pe brațul celui de lângă el și îi zâmbește. Mă întorc pe călcâie și ies din bucătărie și când ajung în sală sunt întâmpinat de Michael și câteva persoane de la presă dorind să ne ia interviul și le zâmbesc forțat. Încep să le răspund întrebărilor.

Le mulțumesc la sfârșitul interviului și mă îndepărtez de ei. Simțeam că abia pot sta pe propriile picioare. De ce venise aici ? De ce era cu el?

Încep să mă plimb printre lumea de acolo,  le mulțumeam pentru aprecieri dar totul era mecanic pentru mine. Simțeam că mă strânge aceea cămașa că abia pot respira corect. Mâinile îmi transpirau și îl văd pe chelner cum se plimba cu tava de băutură și apuc un pahar de șampanie și îl dau rapid pe gât. Dar parcă nimic nu mă liniștea. O văd pe Aleyna cum îmi face semn și mă îndrept spre ea dar mă opresc când îi văd și pe ei.

– Bună seara domnule Forrest, mă salută acel tip și îi dau ușor din cap privindu-l superior.

–Restaurantul arată foarte bine…Ryuu mi-a spus că a participat și el și cred că pot să îmi  dau seama unde a fost mâna lui ,spune și își întoarse privirea spre el zâmbindu-i cald.

În schimb Ryuu avea privirea pe mine și eu mă forțez să nu îl privesc.

– Da…au făcut o treabă excelentă copiii ,spun eu ironic punând accent pe cuvântul “copiii”.

– Sper să aveți o seara frumoasa, le spun și dau să plec dar îi aud vocea și mă opresc

– Domnule Forrest, putem discuta puțin? mă întreabă Ryuu și îmi ridic privirea în ochii lui.

– Nu….îmi pare rău Ryuu dar sunt așteptat , îi spun rece.

Îmi întorc privirea spre intrare și îmi văd prieteni intrând și mă îndrept direct spre ei…Leo și Andrew mă privesc ușor ciudat și le fac semn să vina după mine. Mă îndrept spre holul îngust ce dă în zona din spate unde era micul depozit și mă opresc. Îmi lipesc fruntea pe acel perete rece și trupul începe să îmi tremure.

– Alexander…ești bine? mă întreabă rapid Andrew

– Este aici? mă întreabă și Leo și îmi ridic privirea spre ei.

– Nu pot respira ,le spun și Leo vine rapid lângă mine și își pune mâna pe umărul meu.

– Vreau să plec de aici.

– Alexander…îi  aud vocea și îmi ridic privirea spre el.Ryuu stătea și mă privea pierdut și eu mă ridic mai bine pe picioare cu toate că abia le simțeam.

Mă apropii de el furios și îl apuc de gulerul sacoului privindu-l urât.

– Niciodată…. niciodată în viața ta să nu îmi mai rostești numele. Pentru tine sunt domnul Forrest , îi spun rece și îl împing în perete plecând de lângă el.

Ies afară cu băieți în spatele meu și trag adânc aer în plămâni…..la dracu’. Încep să înjur, nu mai puteam sta acolo.

– Băieți….vreau să beau, le spun și mă îndrept spre mașină.