O aventură de o noapte -Capitolul 16

Pământul ud…

Pov. Alexander

Nu dormisem toată noaptea, privind furtuna de afară cum se transforma ușor, ușor într-un soare arzător de parcă în urmă cu câteva ore nimic nu se întâmplase. Încă de dimineață până să de-a răsăritul începusem din nou căutarea. Graham mă anunțase prin stație că tatăl lui Ryuu nu știa nimic de el dar va trimite ajutoare și asta nu făcea decât să mă panicheze mai tare.. Eli, dispăruse și câțiva dintre oameni îl căuta acum pe el.

Eram tot mai adâncit în pădure tot cu Theo și tatăl său Sam.  Strigând numele lui și părea că încep să am vedenii deja,  mintea mi se golea la fiecare sunet făcut de frunze sau ramurile copacilor care se frângeau sub tălpile noastre.

– Alexander, îl aud pe Theo și îmi întorc privirea spre el.

– Dorești apă?

 Îmi întinde bidonul și îl refuz.

–Trebuie să fi în putere atunci când îl vom găsi. Nu ai mâncat nimic de ieri ,măcar o gură de apă ,îmi spune și se apropie de mine.

Iau bidonul de apă și simt cum îmi alunecă pe gâtul uscat…

– Mulțumesc, îi spun și îmi șterg gura cu mâneca  bluzonului….luasem bluzonul lui negru ,crezând că așa îmi va fi mai bine dar parcă îmi făcea mai rău acum purtându-l .

– Nu a plecat…îl aud și îl privesc din nou.

–Mi-a povestit tot ce a fost între voi. Este îndrăgostit de tine Alexander, nu ar face asta. Nu te-ar părăsi. Ceva s-a întâmplat cu el, spune privind in gol.

– Dar îl vom găsi și vom afla adevărul.

Mintea mi se întunecă și mai mult acum și îmi simțeam inima în gât și eu știam că nu m-ar părăsi, știam asta dar unde era? Tot ce îmi doream era sa fie bine atât. Nimic mai mult. Dacă îmi cerea cineva în momentul asta să îl părăsesc doar ca el să fie sănătos aș fi făcut-o cu ochii închiși, dacă asta îl aducea înapoi cu bine….

– Unde ești iubitule? …rostesc eu pentru mine….

Aud zgomotul de la stație și o pornesc imediat.

„.Alexander…am găsit….ceva”…se auzea întrerupt și mă chinuiam să prind frecvență …

– Repeta…țip eu…

„L-am găsit….este…. în… puț… aproape de Haiu Nat.”

Îmi întorc privirea spre Theo și începem amândoi să alergăm ca doi nebuni înapoi spre mașină. Nu cred că mai aveam suflu când am urcat și am pornit spre sat. Am luat-o rapid după indicațiile primite și când drumul nu ne-a mai permis să conducem am început să alergam din nou. Când am început să urcăm cu greu pe acel deal simțeam că abia mă mai pot ține pe picioare, ajungem într-un final și văd mulțimea de oamenii adunați. Domnul director, ajutat de echipa sa, trăgea de o sfoara și în momentul când ajung mai aproape de acel loc îi văd trupul scos din acel puț, pic inert la pământ și lumea privește șocată spre mine. Se aude un urlet ca de animal și realizez că era de la mine. Părea că el nu mai respira și eu nu mă mai puteam mișca. Theo, trece pe lângă mine rapid și îl apucă lăsând-ul pe , pământul ud ,începe să îi curețe chipul plin de noroi și îi aplică primul ajutor.

Îl vedeam cum se chinuia apăsându-i pieptul și îmi las capul în jos. Nu  mai puteam privi, lacrimile îmi făceau privirea neclară și îmi înfig mâinile în iarbă strângând puternic.

– Te rog Doamne….te rog …nu îl lua la tine….ce fac cu toată această dragoste? Te rog Doamne….te rog…glasul îmi era sugrumat și îmi așez fruntea pe mâini …

– Alexander…îmi aud numele și îmi ridic brusc capul. Theo, mă privea zâmbind.

– Respiră…. Ryuu, respiră…îl aud și mă ridic furtunos de jos începând să alerg spre ei.

Mă arunc în genunchi lângă el, era plin de noroi și trupul îi era foarte rece dar îmi pun urechea pe pieptul său și îi aud bătăile slabe ale inimii.

– Pături…aduceți pături, multe, le cer și îi pun corpul pe partea stângă, să ajut inima să pompeze mai bine ,săteni vin rapid cu paturile și îi le așez în jurul său…

–Te rog iubitule, respira…așa …așa…iubitule, îi șopteam eu.

-Respira pentru noi…. chipul îi era palid și ochii îi avea închiși, aud elicopterul și domnul director le face semn ….

După ce au aterizat cei de la prim ajutor s-au îndreptat rapid spre noi, evaluând situația și l-au urcat pe tragă plecând spre elicopter, mergeam pe lângă ei și urc alături de el, fără să mă despart de mâna sa, pe care o țineam strâns.

– Poftim, aud și îmi ridic privirea spre Em, care ținea un pahar de cafea în mână. Îl iau și beau o gură din acel lichid cald.

-O să fie bine, Ryuu, este un luptător, îmi spune încet și se așeză pe scaunul liber de lângă mine. Theo ,tatăl său și domnul director, stăteau pe partea opusă ,fiecare adâncit în propriile gânduri.

Îl văd pe  Theo, cum se ridică brusc în picioare și privește încruntat în gol .

– Ce este Theo? îl întreabă rapid Em, și se duce lângă el, acesta își ridică privirea în ochii ei .

– Avea semne la încheieturi, spune încet și eu mă ridic în picioare privind-ul atent…

-Ryuu, avea semne la încheieturi, de parcă fusese legat…se repetă, mai tare.

Se întoarse spre tatăl său care se ridicase și el în picioare.

– Tata, băiatul acela din sat, cel care a minți că Ryuu, s-a urcat în mașină ,nu l-am mai văzut acolo până acum.

– Nici eu… rostește dur tatăl său.

– Alexander, noi ne întoarcem să aflam exact ce s-a întâmplat. De la poliție vor veni să vă ia declarați, dar eu vreau să aflu din gura lui Eli, exact ce s-a întâmplat, spuse și domnul director….

Le face semn băieților și îi văd cum pleacă după el. Dar Emily, îl oprește pe Theo, și îl ia rapid în brațe.

– Ai grijă te rog …îi șoptește și acesta o sărută rapid pe buze, apoi pleacă în urma tatălui său.

Mă așez înapoi pe scaun și ea se așează lângă mine.

– Când voi pune mâna pe el îl voi strânge de gât. Îl voi omorî cu mâna mea, rostesc printre dinți și Em, se uita îngrozită spre mine…

Ușa cabinetului se deschide și mă ridic rapid în picioare, domnul doctor își ridică mai bine ochelari pe nas și mă privește atent.

– Domnule Forrest, spune și eu deja abia mai respiram.

– Pacientul a făcut o ușoară hipotermie, i s-a administrat o perfuzie pentru ai pune iar în mișcare circulația, se va încălzi imediat, momentan este sub efectul sedativelor. Ați reacționat bine cu acele paturi, l-ați ajutat încălzindu-i corpul. Am văzut că domnul Hotoke are și o boală psihica, vrem să mai facem câteva analize când se va trezi dar momentan domnul Hotoke este în afara oricărui pericol…

Când îl aud mă trântesc înapoi în scaun și îmi dau voie să plâng, simțeam că doar așa mă pot elibera. Am crezut că voi muri de spaimă, îmi simțeam inima atât de mică încât îmi era și frica să mă mișc.

– Este bine Alex, ți-am spus că va fi bine. Oh…mulțumesc Doamne, spune încet Emily…

– Dacă doriți puteți intra să îl vedeți, îl aud și dau rapid din cap. Mă ridic din scaun și pășesc în camera lui alături de Em,  când deschid ușa și îl văd acolo pe patul acela picioarele mi se opresc…

Mă apropii ușor de el și îmi trec cu vârful degetelor peste pielea mâini sale, era atât de palidă, avea comprese pe tot pieptul și îmi ridic privirea spre Domnul doctor.

– Are mâinile încă reci, de ce nu i-ați pus comprese și pe ele?

– Medical, nu este corect, extremitățile trebuie lăsate libere, nu vă faceți griji. Își va reveni rapid, este tânăr și în putere, ne sune și părăsește camera.

Îmi întorc privirea spre el, chipul său era curat acum și îmi trec mâna prin părul său și îmi închid ochii

– Vino înapoi la mine iubitule. Deschide ochii să îți privesc iriși frumoși….

– Alex….crezi că asta la afectat? Mental mă refer…o aud pe Em, și mă întorc spre ea.

– Nu…Ryuu …nu….el va fi bine, este puternic și va trece peste toate astea cu bine și eu îl voi lega de mine. Nu mai are voie să plece nicăieri fără mine. Nu mai pot trăi fără el Em. Nu știu cum am stat 3 ani fără el…

– Nu ai stat fără el, furia și supărarea a ținut loc de prezența lui. El nu te-a părăsit practic niciodată. Sincer Alex, nu am văzut în viața mea două persoane mai îndrăgostite că voi doi. Cred că este timpul să îi dai mamei tale acei nepoți, așa  cum își dorește.

– Are deja doi… spun încet

– Da. Dar nu de la tine….și voi doi ați face niște copii extrem de fericiți…

– Îmi este frică… șoptesc

– Știu, dar nimic nu este ușor în viața nu? îmi spune rapid și o văd cum părăsește camera….

Îmi întorc privirea spre el și mă aplec sărutându-i fruntea…

– Ce spui iubitule?…. ți-ai dori asta?, O familie, cu mine? …..îl întreb eu ușor cu toate că știam că nu mă aude….