O aventură de o noapte -Capitolul 17

Deschide ochii….

Pov. Alexander

– De ce nu s-a trezit până acum? întreb din nou exasperat.

Domnul doctor se uita la mine pe sub ochelari și aveam impresia că își dorește să mă pună și pe mine sub sedative. Trecuse 4 zile din care eu părăsisem spitalul, doar 4 ore cât am fost să mă schimb, în rest am stat doar lângă patul lui.

– Domnule Forrest, este într-o stare bună. Starea lui prezintă  o precoma ușoară dar stările vitale sunt bune. Aveți puțin răbdare ca el să se refacă. A stat în aceea apă pe timp de furtuna mai mult de 48 de ore, îmi spune calm ,ceea  ce mă  scotea din sărite. Tot ce se întâmpla în jurul meu mă enerva, inclusiv faptul că Eli, nu era de găsit.

Și mi-aș dori să plec în căutarea lui, dar nu puteam să îl părăsesc pe Ryuu, voiam eu să fiu cel care îl prinde pe acel nenorocit să-i scot inima din piept.

Domnul doctor, părăsește salonul și eu mă așez înapoi pe scaun privind spre chipul său, care începuse să prindă puțină culoare.

– Deschide ochii Iubitule, vreau să îți văd privirea frumoasă, îi iau mâna ușor și o mângâi.

Ușa salonului se deschide și o vad pe Em, urmată de Graham, și Theo.

– Salut ..spune încet și se apropie de Ryuu, îi sărută ușor fruntea și își coboară privirea spre mine.

–Arăți jalnic...o aud și îmi mijesc privirea spre ea.

–Asta vrei să vadă prima dată când deschide ochii? Se va speria și va adormi la loc, continua ea fără să țină cont de privirea mea urâtă.

– Iubit-o, o atenționează Theo și aceasta își dă ochii peste cap…

– Spun doar adevărul. Alex, ai nevoie de odihna. Abia dacă ți se mai văd ochii din cauza acelor cercuri vineții de sub ei…

Îmi las capul în jos și oftez zgomotos…

– Cum aș putea pleca Em? Nu pot să fac nici măcar un singur pas în afara acestui salon, fără să mă prăbușesc la pământ. Vreau să știu că este bine, atât.

Graham, vine lângă mine și mă bate ușor pe spate și îmi ridic privirea spre el.

– Am venit să te anunț că diseară voi pleca înapoi în New Jersey… Aleyna nu mai poate face singura la firma mai ales acum cu cei mici…

Îi dau ușor din cap și mă ridic în picioare și îl iau in brațe.

– Mulțumesc Graham, nu știu cum m-aș fi descurcat fără tine.

– Eu îți mulțumesc pentru încrederea acordată Alexander...

– Apă…auzim o voce și mă întorc panicat spre pat lovindu-mă de privirea lui întunecată…apă se repeta și Em, se repede cu paharul de apă, îl ajută să bea și eu abia mă pot mișca.

Ryuu o privește ușor panicat și îl văd cum începe să tremure .

– M-ai lăsat…singur în apă…. singur… singur...repeta într-una și Em, se apropie de el încercând să îl liniștească.

Mă apropii de ea și o dau brutal la o parte și îmi pun mâinile pe chipul lui.

–Shhh…respira iubitule….. ești teafăr…sunt eu…iubitule...îi șoptesc ușor. Ochii lui se fixează în ochii mei și îl simt cum se liniștește.

– Alexander?...întreabă încet

– Da iubire….eu sunt …ești bine…ești teafăr…nimeni nu îți va face nici un rău…spun asemeni unui copil…

Em, iese pe ușa afară și intră înapoi cu domnul doctor,  pe care Ryuu, îl privește panicat și îmi dau seama că ceva s-a întâmplat cu el. Avea același stări pe care le avea înainte de nuntă.

Îi întorc iar chipul spre mine și mă apropii ușor sărutându-i buzele, și îl simt cum se înmoaie sub atingerea mea și inima mea parca își revine la bătăile normale…

– Te iubesc Ryuu...îi șoptesc.

–Pe tine te iubesc….

Ochii săi încep să strălucească puternic și îl văd cum zâmbește ușor spre mine.

– M-ai salvat ,spune încet și se agață și mai mult de mâinile mele.

–Am crezut că…am crezut, că nu te voi mai vedea niciodată,spune privind pierdut în gol…

– Domnule Hotoke…mă pot apropia de dumneavoastră? îl întreabă domnul doctor și Ryuu, îi dă ușor din cap.

–Vreau să vă ascult puțin inima, dacă se poate și Ryuu, se ridică ușor în șezut…

Mă dau ușor într-o parte dar fără să îi eliberez mâna, care mă strângea tare, domnul doctor îl consultă ,apoi îi pune o serie de întrebări la care Ryuu,  îi  răspunse și îl văd satisfăcut de rezultate și se întoarse spre mine.

– Se pare că domnul Hotoke și-a revenit complet, mâine poate pleca acasă…

– Aș vrea în seara asta….nu mai vreau să stau aici… spitalele mă deprima…vreau să dorm cu tine Alexander, îmi spune și eu privesc spre domnul doctor care da aprobator din cap.

– Em, te rog să faci o rezervare undeva la un hotel prin zonă, o rog și după ce îl îmbrățișează scurt pe Ryuu, iese afară alături de Graham.

Mă așez pe scaun lângă el și îi duc mâna la buze și o sărut…

– Da ,vreau…îl aud și îmi ridic o sprânceană spre el.

–Să avem copii...spune .

– Te-am auzit…

Îmi măresc ochii spre el și înghit in sec…

– Iubitule…asta m-ar face cel mai fericit… spun și mă ridic din scaun luându-l în brațe.

– Nu îți este frica? mă întreabă și mă îndepărtez ușor de el.

– De ce anume ?

– De boala mea?  De faptul...îmi pun un deget pe buzele sale…și îi zâmbesc cald.

– Nu pot trăi fără tine Ryuu, fără tine și viitori noștri copiii ,vor fii cei mai norocoși să te aibă ca tata. Ești inteligent, uneori mă uimești ,ești deosebit de frumos, de blând, de bun…ești perfect iubitule….lângă tine ….eu nu am nici o teamă… îi spun sincer și știu că mă crede.

– Mulțumesc Alexander…

Mă aplec și îi depun un sărut rapid pe buze. În salon intră o asistentă, pe care o las să îi scoată branula și dispozitivele pe care le avea lipite de piept.

– Domnul doctor, a spus că puteți pleca acasă, dar  vă așteptăm mâine să putem face foaia de externare.

– Mulțumim… îi spun și îl ajut pe Ryuu, să coboare din pat. Îl îmbrac cu hainele aduse de Em, și îl apuc de mijloc ieșind din salon.

– Îți este foame? întreb când ieșim în aerul seri…

– Extrem…îmi spune zâmbind și începem să mergem ușor spre taxi.

– Alexander…îi aud vocea slabă și îmi cobor privirea spre el

Eram întinși în pat, după ce luasem cina ne-am îndreptat direct spre hotelul unde Em, făcuse rezervarea și după ce l-am ajutat să se spele ne-am întins pe salteaua moale trăgându-l rapid în brațele mele.

– Da iubire…

– Ce s-a întâmplat cu Eli? mă întreabă și mă întorc într-o parte să îl văd mai bine.

– Ryuu…iubire…. dacă te întreb ce sa întâmplat în ziua aceea îți face rău? îl întreb temător.

– Nu….când am ieșit din sat am văzut că urca pe un drum negru de pământ, mi s-a părut puțin ciudat, dar nu am spus nimic plus de asta habar nu aveam unde era acel sat de care spunea. Apoi a oprit mașina pe motiv că îi este rău și m-am panicat ieșind după el afară dar avea o armă,  a îndreptat-o spre mine. Un alt băiat mi-a legat mâinile la spate, m-a  forțat să urc în spatele camionetei și când am ajuns la puțul acela , mi-a tăiat aceea sfoara și m-a aruncat în el…

Când îl aud îmi închid ochii în furie și îmi mușc interiorul obrazului ca să îmi abțin urletul. Mă ridic mai bine în perne și se ridica și el rapid.

– Iubitule….știu ce gândești acum, știu că ești furios. Dar te rog să lași autoritățile să se ocupe de el.

– Nu îl găsim Ryuu, din ziua în care te-am găsit, el a dispărut,  spun furios.

Îl văd cum se ridica brusc în picioare făcând câțiva pași agitat și cobor și eu și îl apuc de brațe.

– Iubitule nu trebuie să îți fie teamă, îl vom prinde.

Se oprește și se uită spre mine cu o sprânceană ridicată și mă uit ciudat spre el.

– Nu îmi este teama de el iubire, dar le-am auzit discuția și am văzut o mașină neagra, încerc să îmi amintesc numerele ei și vorbeau ceva de o cabană în Saraburi… cred.

Îl iau în brațe și îi sărut vârful nasului.

– Ți-am spus că ești extrem de inteligent... îi spun și își lărgește zâmbetul.

– Da …dar mi-ar plăcea să o aud mai des. Ahhh, gata mi-am amintit, spune și se îndreptă spre sertar unde caută un pix și o hârtie. Găsește un carnețel și un creion care erau pentru a face comanda la recepție și scrie rapid acel număr și întoarce hârtia spre mine.

– Te-am prins, rostesc dur și îi iau acel carnețel din mână și îl arunc pe jos.

– Acum…spun și îl trag în brațele mele…vreau să te sărut să îmi alin dorul ce l-am simțit în lipsa ta,  îi prind gura fierbinte începând să mergem ușor spre pat.

Îl aveam înapoi și voiam să mă bucur de fiecare moment alături de el.