O aventură de o noapte -Capitolul 19

Tatăl

  Persoana din fața mea care îl privea pe Ryuu cu ochii mijiți se apropie ușor de noi. Ryuu se ridică în picioare și îl aud cum  își înghite zgomotos saliva.

Mă ridic și eu în picioare și privirea lui se mută pe mine și puteam să jur că îmi pare cunoscut.

– Bună ziua…spun eu încet dar el își mută înapoi privirea spre Ryuu. 

– Parcă erai aici să faci practică, îl aud vorbindu-i rece și din instinct îl apuc de încheietura mâinii și îl trag mai aproape de mine.

Ochii lui coboară spre mâinile noastre și apoi urcă în ochii mei.

– Bună ziua domnule Forrest, aveam o întâlnire cu dumneavoastră sunt domnul Hotoke….Torso Hotoke. Aveam întâlnirea de la ora 15 și de asemenea sunt tatăl lui Ryuu, îmi spune el rece și acum îmi amintesc numele lui.

Îi eliberez mâna lui Ryuu și îi fac semn să ia loc.

– Mă bucur sa vă cunosc, îi spun eu politicos.

Ryuu dă se plece dar vocea tatălui său îl oprește.

– Poți rămâne, îi cere fără să îl privească.

–Vreau să aflu mai multe despre ceea ce tocmai am văzut.

 Ryuu își privește tatăl și apoi mă privește pe mine. Îi fac semn să ia loc și se așeză înapoi în scaun lângă mine.

-Ce este între dumneata și fiul meu? îi aud întrebarea.

– Suntem împreună, îi spun eu rapid fără să gândesc.

– Am înțeles….știți că are doar 19 ani?

 – Știu …știu totul despre el…

– Eu nu cred că este adevărat, astfel ați fi știut că  sunt tatăl său.

– Lucrul ăsta este irelevant…eu îl știu pe el….pe adevăratul Ryuu, îi spun rece…

Îl văd cum își ridică o sprânceană spre mine și își mută înapoi privirea pe fiul său și nu îmi plăcea cum îl privea atât de rece. 

– Și cine este el? rostește sobru încă privindu-l.

Mă întorc și îl privesc pe Ryuu și simt cum privirea mi se îmblânzește.

– Este un bărbat cu viziune, extrem de talentat și sunt sigur că viitorul lui va fi unul strălucit. Muncește la fel sau poate uneori mai mult ca alții și eu….mie îmi plac  toate lucrurile asta  la el îi spun privindu-l în ochi.

 Ryuu își mărește ochii spre mine când mă aude și pe buze îi apare un zâmbet larg…

– Alexander…îmi șoptește numele.

– Îmi pare rău Ryuu, te-am făcut să aștepți după acest răspuns. Știu diferența dintre noi și nu te mint când îți spun că sunt îngrozit, dar îmi place foarte mult de tine și nu pot să îți mai dau drumul.

– Foarte frumos…îi aud vocea tatălui său, dar mi se părea destul de ironic când a rostit acele cuvinte și ne întoarcem spre el.

– Domnule Forrest….îți cunosc destul de bine tatăl și mama și sunt absolut sigur că ei nu vor fi de acord cu această relație sau ce este între voi.

– Domnule Hotoke…spun și mă ridic în picioare.

– Nu sunt la vârsta în care visez cai verzi pe pereți, sunt destul de serios în privința fiului dumneavoastră și părerea părinților mei, chiar dacă îi iubesc este la fel de irelevanta precum părerea dumneavoastră. Are 19 ani, este major, pe propriile picioare așa cum sunt și eu. Tot ce contează este ceea ce ne dorim noi.

Tatăl său se lasă mai bine în scaun și își așază un picior peste altul și își coboară privirea spre fiul său din nou.

– Se pare că de data asta  ai ales mai bine….îl aud vorbind și îl văd cum își dă ochii peste cap când îi vede expresia fiului său.

– Hai, luați loc pe scaune, am venit să vorbesc cu voi despre o problemă importantă.

Mă așez înapoi pe scaun privindu-l puțin sceptic de schimbarea lui bruscă și Ryuu își privește tatăl cu ochii mijiți.

– Nu îmi spune că te-ai hotărât să deschizi iar un magazin? îl întreabă rapid și tatăl său dă rapid din cap.

–Tată….este prea mult…când ai de gând să te oprești?

Îi ascultam și habar nu aveam la ce se referă și în minte îmi apare iar numele lui și trag mai aproape laptopul începând să tastez. Hotoke Medical îmi apare imediat și îmi închid ochii.

– Sunteți cel de unde am cumpărat recentele aparaturi medicale, îi spun eu și el îmi zâmbește larg.

– Dețineți întregul sistem de medicină din oraș, mă refer la aparatură.

– Din lume….îl aud spunând mândru.

– Și singurul meu fiu a ales arhitectura...spune și pufnește iritat.

– Tatăl meu este medic și mama fostă profesoară de matematică, eu sunt arhitect și fratele meu mai mic urmează academia de poliție. Deci…nu întotdeauna călcam pe urmele părinților, spun eu și mă uit zâmbind spre Ryuu.

– Și el ….va fi un arhitect extraordinar .

– Vă  place să aveți ultimul cuvânt se pare, domnule Forrest, îl aud rostind și ochii săi mă fulgerau.

– Cu riscul de a părea un înfumurat, da…..mai ales când e vorba de persoane dragi mie, îi replic…

Riscam probabil fiind vorba de tatăl lui dar ceva mă irita în felul în care îl privea.

– Ryuu, te rog să mă lași să vorbesc între patru ochi cu domnul Forrest, îi spune fiului său dar ochii săi erau doar pe mine.

 Ryuu se ridică și părăsește biroul lăsându-mă singur cu tatăl său.

-Domnule Hotoke…încep eu dar își ridică mâna și mă oprește..

– Vreau să închei această relație cu fiul meu, spune brusc.

– Și nu o spun pentru că nu aș considera că nu ești un bărbat integru…o spun pentru binele tău .

Mă încrunt când îl aud, neînțelegând la ce anume se referă  cu :” binele meu”….

– Nu vă înțeleg. 

– Ryuu. ..suferă de stare euforică, depresie, tulburări bipolare…. rostește rece.

Ochii mi se măresc și mâinile îmi cad în poală, îmi închid ochii simțind că sângele mi se scurge în călcâie, inima începuse să îmi bată cu putere și îmi simțeam la propriu cum organele îmi tremurau în corp.

– Dar….nu….

– Șocant nu?

Începe să vorbească când mă vedea că abia mă  chinuiam să scot doua cuvinte.

–Este așa de când era copil, ceea ce vedeți acum este partea lui bună. Dar …domnule Forrest…are zile când este atât de pornit să schimbe lumea, își ia proiecte multe  și apoi pică dintr-o dată și nu duce nimic la bun sfârșit. Acum este în culmea fericirii, acum pică într-un abis de furie și devine depresiv. Chiar dacă urmează tratament…. Yoru…fostul său iubit era singurul care îl tempera cât de cât. Uneori nici el nu reușea….dumneata….nu vei putea avea grijă de el, ai propria viață. El are nevoie de cineva care să fie mereu lângă el…El este „stricat” și vă veți plictisi de el și veți obosi să fiți lângă el. 

Îmi ridic privirea spre el și simt cum furia creste în mine. Cum dracu’ putea să vorbească așa despre fiul său. Mă îndrept în scaun și îl privesc superior….

– Domnule Hotoke…poate nu știu ce înseamnă această… boală. Dar vă asigur că sunt un tip care prinde foarte rapid și pot învăța cum să îl ajut mai bine decât acel Yoru….pentru că eu ….eu sunt bun pentru el, eu îi fac bine și de când îl cunosc nu a lăsat nici un proiect neterminat. Este cea mai talentată și perseverentă persoană pe care o cunosc. Și știți de ce? Pentru că mă iubește. Și  pentru că mă iubește, el va face tot posibilul să lupte cu această boală și eu voi fi exact acolo unde trebuie. Lângă el.

 Mă privește cu ochii mijiți și pe buze îi apare un zâmbet larg, îl văd cum se ridică în picioare și vine în dreptul meu așezându-se pe scaunul unde a stat mai devreme Ryuu.

– Mă bucur să aud asta, să văd această luptă în dumneata pentru fiul meu. Îmi pare rău pentru cuvintele dure, am vrut sincer să văd dacă într-adevăr sunteți serios în privința lui. El este lumina ochilor mei și tot ce am făcut a fost doar pentru el. Îmi cer iertare domnule Forrest, spune și îmi ia mâna în mâinile sale.

– Ryuu are nevoie de cineva care sa îl iubească sincer și se pare că dumneata într-adevăr ții la băiatul meu.

Când îl aud îmi ridic sprâncenele spre el ușor panicat, părea că el are o stare bipolară…

– Vreți să spuneți că mai devreme m-ați supus unui test? îl întreb și el dă afirmativ din cap.

– Da…dar boala lui este reală…și urmează într-adevăr un tratament pentru asta.

– Oh….nu vă faceți griji…voi avea grijă de el.

– Mulțumesc, spune încet.

 Ușa se deschide și îi văd chipul lui Ryuu privindu-ne suspect. 

– Ați terminat?  întreabă și tatăl lui îi face semn să intre și se ridică în picioare.

– Eu voi pleca acum și tu…spune arătând spre el.

-…trebuie să mai treci pe acasă să îți vezi mama…ai înțeles?

Ryuu îl salută militărește și îl ia rapid în brațe.

După ce tatăl său părăsește biroul Ryuu se apropie ușor de mine zâmbind și eu îl privesc atent. Se așază pe scaun lângă mine și îmi prinde rapid mâna în mâna sa.

Îi duc mâna la gură și o sărut ușor, chipul său radia a fericire și acea sclipire îi făcea ochii atât de fermecători, el cu totul radia.

– Nu îți voi mai da drumul Ryuu… gândește-te bine la asta. Pentru că …nu mai vreau să fiu fără tine și nu te grăbi. Nu lua decizii pripite… îi spun rapid când îl văd că deschide gura să spună ceva.

– Ryuu….vreau să fii absolut sigur că mă vrei în viața ta …pentru că eu nu mai pot trăi fără tine și dacă accepți asta…

– Da….spune rapid.

–Nu am la ce să mă gândesc. Încă din seara când ne-am lovit unul de altul te-am vrut.