O aventură de o noapte – Capitolul 2 vol 2

Ochii întunecați

–Alexander…. ți-am adus echipa ,aud și îmi cobor privirea spre cei care erau la parter.

Domnul director și Benny șeful de șantier era alături de cinci bărbați. Le fac semn că voi coborî imediat și le mai dau o ultimă indicație băieților din echipa mea. Cobor rapid scările și mă îndrept spre ei. Domnul director era un tip la vreo 50 de ani dar era foarte masiv, dar nu își arăta vârsta.

Îl văd cum privea spre clădire și îmi ridic și eu ochii și privesc cum prinde contur…

-Cum ți se pare? întreb când ajung în dreptul lui

–Arată bine…ai folosit stâlpi mai masivi aici.

–Am înțeles că este zona mlăștinoasă și nu vreau să se prăbușească în timp. Cum merge în Lop Buri?  întreb și mă îndrept spre acei bărbați.

–Bună ziua!, le spun și îi privesc scurt.

–Lucrurile merg bine și acolo, dar suntem cu mult în urma voastră, aici au noroc cu tine, spune el și îmi zâmbește.

Îl privesc și îi dau ușor din cap.

–Credeam că vor veni mai mulți voluntari, îi spun eu și îmi întorc din nou privirea spre bărbații din spatele meu care erau deja preluați de Benny.

–Restul vor ajunge diseară.

–De la sindicat au sunat că în următorul sat mai jos de voi, când a fost furtuna acum două zile ,câteva acoperișuri au fost avariate. Mă gândeam să trimitem echipa care ajunge diseară la ei să îi ajute. Ce părere ai? mă întreabă.

–Sună bine, dar aș vrea să merg și eu să văd despre ce este vorba. Emily poate cere materiale mai bune, îi spun și îi fac semn spre cortul principal.

Începem să  mergem amândoi unul lângă altul până intrăm în cort unde o găsesc pe Em vorbind la telefon prin satelit și ne face semn să luam loc.

–Este o domnișoară extraordinaraă,îl aud și îmi întorc privirea spre el.

–Nu știu cum m-aș fi descurcat fără ei, ea și Graham mi-au devenit cei mai buni parteneri și nu au decât 21 de ani…sunt mai mult decât talentați dar ea…spun și o privesc mândru.

– Ea…este mâna mea dreapta și cred că și cea mai buna prietenă

–Bun… o  auzim vorbind tare și se întoarse spre noi.

– Cu ce vă pot ajuta?

-Avem de reparat câteva acoperișuri în satul următor, începe domnul director și Emily ridica mâna și îl oprește.

-M-am ocupat deja de asta…doar ce am vorbit să ne trimită materiale si echipa nouă care va ajunge diseară se va ocupa de asta, spune și își ridică bărbia mândră spre bărbatul din fața ei.

Domnul director o privește atent și un zâmbet micuț  îi apare pe buze și se apropie ușor de ea.

-Domnișoara dacă eram mai tânăr crede-mă că nu scăpați avansurilor mele, spune rapid și îi face cu ochiul.

–Bărbatul care va fii cu dumneavoastră va fi cel mai norocos.

Em începe să râdă zgomotos și îl bate ușor pe braț.

Eu stăteam și îi priveam, aș fii vrut să mă alătur lor, să fiu atât de fericit și eu dar nimic nu mai ieșea la suprafață și tot ce pot face este să exist într-o formă aproape umană .

Domnul director pleacă din cort și rămân singur cu ea. Ea care mă privea pe sub gene fără să îmi adreseze nici un cuvânt. Ea care  îmi știa cel mai bine situația și era singura care mă lăsa să fiu așa fără să insiste prea mult cu întrebările.

–Am vorbit cu Graham, peste două săptămâni va ajunge și el. A terminat proiectul cu Ontario și vrea să îți aducă documentele să le vezi, plus de asta trebuie semnătura ta.

Îi dau ușor din cap și îmi întorc atenția spre exterior, trebuia să mă întorc la treabă.

–Alex…o aud și mă întorc spre ea.

– Nimic….fugi la treabă ,vorbim mai târziu, o aud și îmi ridic o sprânceană spre ea. Părea că o macină ceva și nu știa să ascundă sau poate o cunoșteam eu prea bine.

-Ce este Em?  întreb și mă apropii mai mult de ea, își lăsă privirea în jos și îmi pun două degete sub bărbia ei și îi ridic chipul.

–Nimic….Alex, nu ai mâncat de ieri, spune încet.

– Și te-am… te-am văzut… în pădure, spune într-un final și îmi las mâna să cadă pe lângă corp.

-Crezi că…. adică… încearcă iar să vorbească, dar o opresc.

-Sunt bine Em….sunt bine…am vrut doar să mă eliberez, dar sunt bine, nu mai doare atât de tare, o mint eu și încerc să zâmbesc dar știam că nu îmi iese și știam că ea nu mă crede. Dar dă afirmativ din cap și în schimb ea reușește să zâmbească ușor spre mine.

Mă întorc spre ieșire fără să îi mai adresez nici un cuvânt și părăsesc cortul îndreptându-mă spre băieți. Mă apuc rapid de treabă și le fac semn să ridice cu scripetele ultimele coloane din lemn.

Toată lumea lucra din zor și chiar dacă soarele ardea puternic pe cer nimeni nu se plângea de situația în care se lucra aici, tot ce conta era să terminăm cât mai rapid și bine lucrările, pentru că mai erau câteva sate pe care urma să le ajutăm pentru repararea sau chiar reconstruit de la zero. Asta îmi lua mintea de la el…ziua eram prea preocupat și adâncit în treburile astea dar când puneam capul seara pe perna, totul se făcea întuneric în mine.

Exact cum se face și acum, mă așez pe patul improvizat din cortul micuț și privesc cum ramurile copacilor făceau umbră în prelata cortului. Mă ridic în șezut și îmi privesc geanta neagră din coltul patului și o ridic, scot telefonul și când îl reaprind primul lucru pe care îl văd este poza lui. Poza trimisă de el și îl strâng tare în mână….

–De ce?

Șoptesc și trec cu degetul peste chipul său.

– Ești bine? îmi pun singur întrebarea și mă urăsc pentru asta.

Mă uram că mă gândeam în continuare la starea lui….

Las telefonul lângă pernă și mă așez mai bine în pat …reaprind iar ecranul privindu-i poza și ochii mi se închid.

***Îi fac semn din mână șoferului care mă privea prin oglinda retrovizoare și când ajunge destul de aproape de mine îi fac semn  din nou să se oprească. Mă îndrept spre partea lui.

-Gata, poți să le cobori acum. Ușor să nu le rupem da?  spun și plec de lângă el.

Venise un nou transport de schele și lemn pentru construcții, plus tabla pentru acoperiș. Încă de dimineață luasem camioneta și plecase  în satul micuț de lângă noi, după ce am lăsat instrucțiuni celor pe care i-am lăsat să continue lucrările.

Aici am fost întâmpinat de oamenii care abia aveau de mâncare și simțeam un nod în gât când priveam spre acei copii care mergeau desculți. O văd pe Em în mijlocul lor vorbind cu ei, ținând un copil în brațe și mă apropii de ea.

–Alex.

O aud și îi văd lacrimile din ochii…

–Știu Em….știu ce vrei să spui. Bună ,le spun copiilor și ei vin imediat lângă mine și se agață de picioarele mele.

–Em…te rog diseară să îi chemi pe toți în cortul principal,vreau să vorbesc cu voi.

Aceasta dă din cap și eu mă eliberez de mânuțele micuțe, cu promisiunea că îmi voi face timp pentru ei și plec să fac evaluarea daunelor. Situația era mai urâtă decât bănuiam. Ei nu aveau apă curentă, nu mai vorbim de lumină, aveau doar jumătate din sat lumină și acele case care aveau acoperișul avariat mai că stăteau să cadă. Oftez zgomotos și îmi las capul în jos. Asta era groaznic, nu îmi venea să cred că încă se mai trăia în condițiile astea mizere. Mă apăsa pe suflet să văd asta…

Le fac semn oamenilor să înceapă să dărâme tot ce nu se mai putea repara și eram mai mult decât hotărât să le fac case noi .

Afară se întunecase deja și pășesc apăsat și obosit spre cortul principal unde îi găsesc pe toți acolo, de la director, șef de șantier și voluntari…

-Bună seara ,rostesc eu tare și îi fac atenți spre mine.

– Cred că ați văzut cu toți condițiile mizere din acest loc. Am o propunere….vreau să dărâmăm tot ce este avariat ,vom monta corturi pentru acele familii și le vom construi casele de la zero. Domnule director vreau să vorbiți cu cei de la mediu să ne ajute cu apa și lumina. Totul pe cheltuiala mea. Asta … condițiile astea sunt inumane. Emily te rog să suni acasă și să le spui părinților mei că am nevoie să facă un eveniment caritabil, avem nevoie de haine, de alimente de absolut tot …pentru copiii noi născuți până la cei mă vârstnici…

–Sigur…o aud.

–Mă voi ocupa de asta imediat

-Eu pot cere ajutorul pentru echipamente medicale….

Aud o voce care îmi face inima să bată ca nebuna și îl văd cum pășește printre oameni de acolo și totul se întunecă în jurul meu. Ajunge într-un final în fața mea și când îi privesc irișii întunecați. Simt cum plămânii mi se strâng în torace și fac un pas micuț în spate.

–Ryuu?

O aud pe Emily șoptind șocată….