O aventură de o noapte- Capitolul 2

Capitolul 2

Patul gol

Îmi întind mâna și, când simt acel gol, deschid brusc ochii. Întorc privirea spre partea unde el dormise seara trecută  și era pustie. Mă ridic în șezut, lăsându-mi ochii să rătăcească prin camera de hotel, încărcată cu liniștea dimineții. E pentru prima dată când sunt părăsit dimineața primul, și o senzație stranie, aproape iritantă, pune stăpânire pe mine.

Cobor din pat, hotărât să verific dacă într-adevăr plecase. Dar nu era nicio urmă de el. Intru în baie și mă privesc în oglindă. Pe corp, încă îmi rămăseseră urmele lui. O noapte de sex sălbatic, cu detalii pe care, dacă închideam ochii, le puteam retrăi perfect. Nu mi se mai întâmplase asta până acum… dar el fusese real. Și acum eram singur în camera asta. El plecase primul. Și asta mă irita enorm.

Nici măcar nu-i știam numele. Poate că era mai bine așa. În fond, probabil că aș fi plecat eu primul, nu? Și atunci… de ce mă deranja că o făcuse el?

Îmi scutur capul, intru rapid sub duș. Nici nu știam cât era ceasul, dar trebuia să ajung la firmă. Ziua de azi urma să fie mult mai încărcată, plus întâlnirea cu fostul profesor pentru a revizui dosarele candidaților.

Telefonul începe să sune. Ies din baie, înfășurat doar într-un prosop, și văd numele asistentei mele. Răspund imediat.

– Nu-mi spune că ești bolnav?  aud vocea ei, și îndepărtez telefonul de la ureche ca să mă uit la oră. Ochii mi se măresc.

– Nu… am dormit puțin mai mult, îi spun rapid, închizând ochii nervos.

– Să înțeleg că ți-ai descoperit partea umană din tine? mă ironizează.

– Aleyna… o mustrez, dar o aud cum începe să râdă ușor.

–A venit primul client… o să-i spun că ești pe drum. Grăbește-te!

Îmi închide telefonul, iar eu îl arunc pe pat. Îmi trag hainele pe mine în grabă. De obicei nu aș fi mers la firmă îmbrăcat atât de lejer, dar azi părea să fie o premieră pentru toate. Arh… o să te găsesc și o să te fac să plătești pentru asta.

Ies din cameră și, ajuns la recepție, întreb de tipul misterios. Se pare că nimeni nu-l văzuse.

Ai fugit ca un infractor?

Ajuns în mașină, îl apelez pe Andrew.

–Hei… unde ai dispărut aseară? Nici nu am apucat să te văd  spune, iar eu îmi dau ochii peste cap.

– Erai ocupat…  îi răspund sec.

– Spune-mi, îți amintești de un tip cu trăsături asiatice care a fost la petrecerea ta?

– Te rog, Alexander… chiar ai impresia că știu cine a fost aseară acolo? Plus că am și eu problemele mele. S-a întâmplat ceva?

– Nimic… vorbim mai târziu, îi spun și îi închid.

Ajung la birou cu aproape o oră întârziere. Le simt privirile angajaților și furia mea crește, îndreptată doar spre o singură persoană: cel care îndrăznise să se furișeze de lângă mine dimineața asta.

Ies din lift și o văd pe Aleyna, sprijinită cu un dosar în mână, zâmbindu-mi ironic.

– Asta da premieră…  spune, iar eu îmi îngustez privirea spre ea. Ea doar își dă ochii peste cap, cu un zâmbet și mai larg.

– Adu-mi aminte să te concediez  îi spun nervos, ceea ce o face să izbucnească într-un râs zgomotos.

– Te rog… fără mine ai fi singur cuc în firma asta și n-ai ști nici unde îți e capul. Aici ai dosarul cu cei de la liceu. Mi-am permis să selectez eu câțiva candidați cu adevărat talentați. Și, în birou, ai cafeaua și primul client pe ziua de azi: un deputat sau ceva…  spune, strâmbându-se.

După ce îmi lipește dosarul de piept, se îndreaptă spre biroul ei, făcându-mi semn să merg și eu spre al meu.

Avea dreptate. Dacă nu era ea, probabil nu mai aveam niciun angajat. Dar uneori uram modul ei dezinvolt de a se purta cu mine. Totuși, era singura care știa exact cum îmi plăceau lucrurile și singura care nu dădea doi bani pe cuvintele mele spuse la furie. Eram norocos s-o am… dar asta nu va afla niciodată din gura mea.

În birou, domnul deputat se ridică politicos. Ochii i se măresc când îmi vede ținuta lejeră, pe care de obicei o purtam doar când ieșeam cu prietenii.

– Bună ziua, scuzați întârzierea. Am avut o… mică problemă dimineața asta,  îi spun, făcându-i semn să se așeze.

– Bună ziua, domnule Forrest. Nicio problemă, asistenta dumneavoastră mi-a ținut companie. O domnișoară foarte încântătoare…

Sunt sigur…

– Deci, cu ce vă pot ajuta? întreb, nerăbdător să trecem la subiect.

– Eu și soția mea ne mărităm fiica luna viitoare și vrem să-i facem cadou de nuntă o casă. Avem terenul și vrem să fiți arhitectul. Am văzut lucrările dumneavoastră, iar soția mea a insistat să vă angajăm.

După „o casă cadou de nuntă”, nu am mai auzit nimic. Tipul vorbea atât de încet încât putea plictisi și un melc. Zâmbesc politicos, dar în mintea mea revin imaginile de aseară…

„

Pielea lui, fierbinte, când i-am dat jos bluzonul. Mâna lui apucând marginea tricoului meu și trăgându-l peste cap. Corpul lui lipit de al meu, gura lui înfiptă în pielea mea. Dinții lui lăsând urme, mâinile desfăcându-mi fermoarul blugilor. Era la fel de nerăbdător ca mine.

– Ai prezervativ?  mă întreabă, în timp ce își desface fermoarul.

– Sigur…  îi spun, scoțând din portofel pătrățelul pe care îl apucă imediat, zâmbind ironic.

Lumina slabă din camera de hotel îi făcea pielea palidă, cu obrajii ușor roșii și buzele pline, pulsând de dorință. Se retrăgea ușor spre pat, dezbrăcându-se, iar eu îl priveam fascinat. Ochii lui, tot mai întunecați, erau plini de dorință.

–Tu…  spune, ridicând un deget spre mine  te rog să nu mă faci să regret seara asta.

Cuvintele lui mă excitau și mai tare. Mă apropii, scăpând și eu de haine. Îi văd privirea coborându-i pe trupul meu gol, mușcându-și buza.

– Îți place ce vezi? îl întreb.

– Shh… mai puține cuvinte, mai multe fapte…  îmi șoptește, ridicându-se pe vârfuri și trăgându-mă într-un sărut.”

– Domnule Forrest… sunteți bine?  aud, ca prin vis. Îmi scutur capul și îl privesc pe client.

– Sunteți foarte roșu la față…

Îmi pun mâinile pe obraji, înjurând în gând. Visam cu ochii deschiși la tipul de aseară.

– Da, sunt bine… îmi imaginam cum va ieși casa  îl mint, ridicându-mă și mergând spre minibar.

– Asta e grozav, spune ridicându-se.

– Vă las dosarul cu toate datele și stabilim o altă întâlnire?

– Sigur. Vorbiți cu asistenta mea, vă va spune ea când am liber.

Îl conduc cu privirea până iese, apoi mă prăbușesc în scaun, pufnind iritat.

Telefonul îmi sună și tresar puțin speriat. Văd numele lui Leo și răspund imediat.

– Da?

– Ooo… nu mă așteptam să răspunzi atât de repede. Ce faci?

– La birou. Unde ești?  întreb, auzind gălăgie în jurul lui.

– La un raliu, am adus câteva motoare. Vrei să ieșim diseară? N-am apucat să vorbim aseară…

Leo era pasionat de motoare. Își lăsase facultatea și deschisese un showroom de motociclete sportive. Eram mândru de el. Spre deosebire de Andrew, care, la peste douăzeci și cinci de ani, încă trăia pe banii părinților și se comporta ca un adolescent.

– Unde vrei să ne vedem?  întreb, sperând că am șansa să-l întâlnesc din nou pe tipul de aseară.

– Andrew s-a certat iar cu Railey și vrea în club. A început să bea de dimineață. Trebuie să mă ajuți cu el, e și prietenul tău.

Îmi dau ochii peste cap. Railey era o piază rea. Nu-mi plăcuse din prima clipă. Trei ani de relație plini de certuri continue.

– Ok… trimite-mi adresa. Vin acolo.

Regret imediat că am acceptat. Știam cum se comporta Andrew după o ceartă: lacrimi, dramă, plângeri.

Închid apelul și îmi arunc telefonul pe birou. Pe colț, văd dosarul pe care mi-l pusese Aleyna în brațe. Îl iau și câteva foi îmi alunecă pe jos. Mă aplec, le adun… și atunci îl văd.

O schiță în creion. O casă din lemn și sticlă, așezată lângă un râu. Fiecare detaliu era atent lucrat, cu suflet, cu dorință. Îmi plăcea. Rar îmi plăceau astfel de desene, dar acesta mă atrăgea.

În partea de jos a paginii, o semnătură: Ryuu.

Un nume ciudat…