O aventură de o noapte -Capitolul 3vol 2

Nu te apropia

Ies rapid afară și încep să merg  spre camioneta ,mă urc și plec de acolo în trombă, abia puteam respira și capul mă durea îngrozitor. Nu vedeam pe unde merg tot ce știam era că trebuie să plec, să fiu cât mai departe de el, inițial am crezut că este o plăsmuire a imaginației mele dar când i-am auzit numele șoptit de Emily mi-am dat seama că el era real. Era acolo. De ce era acolo? Opresc mașina și îmi las capul pe volan, abia puteam respira abia puteam să îmi simt corpul. Corp trădător ce îmi tremură vulcanic și simțeam că ochii mă înțeapă de lacrimi. Lacrimi ce le uram în momentul asta pentru că îmi dovedeau încă o dată cât de slab sunt. De ce venise aici? Nu ia ajuns cât de mult m-a distrus? Ce încerca să facă? De ce acum, după atâția ani?

-Ce dracu fac? mă trezesc spunând tare.

-De ce fug ca ultimul laș…Arh!...încep să țip și dau cu pumnii în volan.

După ce termin de răbufnit, trag aer adânc în plămâni și îmi afișez obișnuita mască, pornesc mașina întorcând-o. Nu aveam de gând să îi dau satisfacția să mă vadă așa. Nu aveam de gând să îl las să mă mai afecteze nici măcar o secundă. Aveam să lupt cu demonii mei atât de mult încât el va simți ce înseamnă să fi respins și uitat.

Când ajung înapoi în camping cobor din mașină, o văd pe Em cum iese furtunos din cort și se îndreaptă spre mine cu privirea panicată.

– Alex….ești…

– Sunt perfect, îi tai eu vorba și o întorc din drum înapoi în cort, unde erau toți acolo.

Domnul director mă privește scurt și îi fac semn că sunt ok.

– Scuzați că am plecat așa, apăruse ceva , spun și mă strâmb.

–Deci, tot ce am spus mai devreme rămâne în picioare și acum că domnul Hotoke ne-a binecuvântat cu prezența sa, spun eu ironic

– Care se pare că ne va ajuta cu aparatura medicală.

Îl văd pe Eli cum se apropie de  mine, nu știam că este și el aici.

– Ce faci?  întreb rapid și el îmi zâmbește scurt

– Mi-a spus Benny că ați venit aici și mi-am adus echipa în caz că este nevoie de medicamente și am văzut deja azi când am fost în sat că mai multe familii au nevoie de asistență medicală. Plus este o doamnă însărcinată și vreau să o monitorizez.

– Mă bucur că ai venit…uite, spun și îi fac semn spre Ryuu.

– Dânsul este domnul Hotoke și te ajută cu aparatura medicală, îi spun eu fără să îl privesc pe el.

Știam că purtarea mea părea mult prea prietenoasă pentru el dar aveam de gând să mă comport normal ca și cum între noi nu existase niciodată nimic cu toate că abia puteam respira acolo, el nu trebuia să știe cât de mult mă afecta faptul că a apărut așa de nicăieri.

– Domnule Forrest, îl aud și îmi întorc privirea spre el, dar el înghite în sec când îmi vede răceala din ochii și forțează un zâmbet micuț.

– Îmi va face plăcere să vă ajut, spune rapid.

– Bună, spune și se întoarse spre Eli.

– Eu sunt Ryuu, se prezintă și Eli dă noroc cu el.

– Eli ,sunt medicul din regiune și mă bucur să te cunoscut, mai ales că ne poți ajuta cu aparatura, dar problema este că avem curent doar în jumate din sat. Și clădirea unde îi pot trata pe cei bolnavi este o ruină , plină de igrasie și geamuri sparte…

– Nu îți face griji Eli.. spun și îmi pun mâna pe umărul său.

– Mâine dimineață voi trimite o echipa să strângă totul acolo și să facă o evaluare cu tot ce trebuie...

Eli mă privește atent și un zâmbet larg îi apare pe buze, se apropie și mai mult de mine și irișii săi verzi jucau pe chipul meu.

– Mersi Alex….spune încet uitând că Ryuu este lângă noi.

– Diseară ai planuri? mă întreabă și îl văd cum  își trece cu limba peste buze

– Nu…spun și mă apropii mai mult de el.

Ryuu se încordează lângă noi și îl văd cum pleacă rapid cu coada ochiului, dar eu  eram concentrat pe  persoana din fața mea.

–Te aștept diseară, spun și mă îndepărtez de el.

Mă îndrept spre Em și director care discutau cu băieți din echipa, Ryuu stătea într-un colț și îi simțeam privirea asupra mea și puteam să jur că simțeam cum îmi arde sufletul prezenta lui….

„Nu te voi lasă să îmi intri iar în viață, ai venit aici, dar nu te apropia prea mult de mine, dacă nu vrei să regreți.”

După ce am discutat cu ei despre fiecare etapă în parte, era greu pentru că erau multe proiecte de făcut și oamenii putini dar eram optimist că vom reuși să le redăm viața oamenilor din acest sat.

– Em…o fac eu atentă după ce majoritatea au plecat, ea își întoarse privirea spre mine și ochii ei erau goi și știam de ce este în starea asta.

– Em… îi spun eu din nou numele și ea își revine imediat.

– Te rog să vorbești cu tata și spune-i că mai avem nevoie de voluntari medicali pentru copiii, Eli nu poate face față singur.

– Sigur Alex …hmm…putem vorbi…

– Nu….nu putem vorbi despre nimic altceva decât ceea ce avem de făcut aici ,ok?  întreb eu puțin mai dur când văd că încerca să vorbească despre apariția lui aici.

– Sigur…sigur…se repeta și îmi oferă zâmbetul ei micuț

Mă îndepărtez de ea și îl găsesc pe Eli stând de vorba cu băieți din echipa lui, îi fac semn spre ieșire și ies afară din cort. Dar mă lovesc de el și mă dau un pas în spate. Îmi ridic privirea spre el și îl văd cum își lăsă privirea în jos și face și el un pas înapoi.

– Scuzați-mă….rostește încet și se apleacă după un flacon de pastile, ce îi căzuse din mână.

Le privesc și îmi ridic rapid privirea pe chipul său, starea mi se schimbase total ,îmi deschid gura să îi vorbesc dar nimic nu iese. El dă ușor din cap și trece pe lângă mine intrând în cort. Dau aerul afară și îmi închid ochii. El lua tratament încă,  de ce a venit aici, dacă nu era bine?

Mă întorc înapoi în cort și Emily mă vede și îi fac semn să iasă afară. Încep să fac câțiva pași departe de cort și ea vine  rapid după mine.

– Ce este? mă întreabă și eu privesc în jurul nostru să fiu sigur că nu ne aude nimeni.

– Em, te rog nu mă întreba nimic dar…te rog să ai grijă ca el să fie instalat aproape de apă și curent. Se pare că încă ….are tratament, ok?  spun rapid și îmi pun mâinile în șolduri respirând greoi .

– Sigur Alex…o aud și îi fac semn că poate pleca, când îl văd pe Eli venind spre noi.

–Bună, rostește încet când ajunge în dreptul nostru,  Em îi zâmbește scurt și pleacă de lângă noi.

Eu îl apuc de mână și îl trag după mine spre cortul meu, când ajung în interior îl apuc de ceafa și îmi zdrobesc buzele de buzele sale. Aveam nevoie să mă facă să uit și eram un dobitoc  pentru că mă foloseam de el. Eli îmi apucă rapid tricoul și mi-l dă peste cap și gura lui îmi săruta pielea încinsa și transpirată a pieptului și mă împinge spre patul micuț.

Îl dezbrac și eu rapid și când rămân și eu dezbrăcat în fața lui îl întorc pe burtă apucându-l de bazin și întru în el. Îmi las capul pe spate și încep să mă mișc, să fiu cu el era ca o eliberare, el îmi aducea liniște și pentru câteva minute mă făcea să uit de el. Să uit acei iriși întunecați și acel chip care mă bântuia….