O aventură de o noapte -Capitolul 4 vol2

Ploaia

Pov. Ryuu

O văd pe Emily cum intra înapoi în cort și într-un final se apropie de mine ,încă nu reușisem să îi vorbesc,  îi văd privirea dură cu care mă țintuia înapoi și îmi las privirea în jos jenat.

–Bună, rostește rece și îmi ridic ochii în ochii ei și când îmi vede privirea o aud cum oftează și mă ia rapid în brațe.

– Mă bucur să te văd Ryuu, mă bucur să văd că ești bine, îmi șoptește în păr și brațele mi se ridică și o apuc și eu la rândul meu în brațe.

– Și eu mă bucur Emily…nu mă așteptam să te găsesc aici,  spun și ea se îndepărtează ușor de mine privindu-mă cu o sprânceană ridicată.

Știam ce gândește dar chiar nu știam că îi voi găsi aici pe amândoi.

– Hai ia-ți bagajul și vino după mine ,spune și îmi ridic geanta de jos și o urmez afară din cort. Dar  când ies îl văd pe Alexander împreună cu acel medic cum intră în cortul său și îmi duc mâna spre inima bătând ușor….

– Unde mergem ? Întreb când o văd cum îmi face semn spre un cort și eu intru după ea curios.

– Vei sta aici, ai apa în cort, uite acolo, îmi spune și îmi arată un robinet exterior într-un colț.

– De ce? Pot sta cu ceilalți…acest cort poate fii folosit de una din acele familii

– Nu, domnul … director…îți știe condiția și …se oprește și mă privește scurt

– Am înțeles, spun rapid și încep să mă enervez. Nu voiam să primesc mila celor din jur sau să fiu tratat special.

– Nu este nevoie Emily, îi spun eu și dau să ies din cort dar mâna ei mă oprește.

– Încetează Ryuu, îmi spune rece.

– Acceptă asta și lasă-ți orgoliul deoparte…

– Orgoliu?  întreb șocat…

Era furioasă pe mine, o simțeam . Probabil și ea mă ura în acest moment, știam că este apropiată de Alexander și poate că asta era felul ei în care își apără prietenul .

– Ok Emily… îi spun încet

– Îmi pare rău Ryuu, dar nu știu cum să mă comport în preajma ta…spune într-un sfârșit adevărul, dar eu doar  îi zâmbesc ușor.

– Nu este nevoie să îți ceri scuze, mie îmi pare rău dacă te pun într-o situație aiurea dar nu îți face griji. Am venit să muncesc. Promit că nu voi face nimic nepotrivit. Și nu îți face griji pentru starea mea de sănătate acum sunt mult mai bine.

– Arăți diferit, o aud și îmi ridic privirea spre ea.

– Adică în bine. Pari mai matur….și ești mai frumos, spune râzând ușor.

– Mulțumesc și tu ești frumoasă și se pare că lumea de aici te apreciază foarte mult ți s-a dus vorba până în New Jersey. Tipa dură de care ascultă directorul de la Verde. Mă bucur pentru tine.

O văd cum începe să se relaxeze în preajma mea și îmi las geanta pe patul micuț.

–Te las să te odihnești, îmi spune și iese din cort. Mă îndrept și trag fermoarul și privesc în interior.

Îmi pun mâinile imediat pe chip să îmi astup zgomotul plânsului ce îmi iese imediat pe gura. Când l-am văzut intrând în cort mai devreme am crezut că îmi joacă   mintea  feste  dar vocea lui se auzea clar. Și inima mea începuse să bată atât de rapid încât îmi era frică că va sari din piept. Arătă atât de schimbat, corpul lui devenise mai masiv mai lucrat și micuța barbă îl făcea să pară și mai atrăgător. Când ochii lui m-au privit am crezut că voi înnebuni, mă simțeam mic și slab sub aceea privire de gheata. Mă urăște….și îi dau dreptate și eu mă urăsc pentru ce i-am făcut.

Dar inima îmi sălta fericita că l-am văzut cu toate că nu am dreptul să fiu fericit dar l-am căutat atâta timp dorind să îl văd măcar de la distanță.

Mă îndrept spre geanta și scot rama foto și o pun pe măsuța mică de lângă pat. Eram noi în acea poza, eram în localul lui Michael și el îmi zâmbea larg. Era singura poza pe care o aveam cu el și o purtam peste tot cu mine. Îmi dau jos geaca și mă așez în pat.

El acum era cu acel bărbat și îmi închid ochii când simt cum mă strânge stomacul când mi imaginez împreună dar…el părea fericit lângă acel bărbat și mă bucuram că există cineva care îl face fericit.

– Nu ai dreptul Ryuu….nu ai dreptul să fii gelos…îmi spun singur…

***

Îmi închid geanta și o las jos, îmi așez mai bine șapca pe cap și ies din cort. Nu am putut închide un ochii toată noaptea și văzând că se face ora 5 dimineața am început să mă pregătesc. Mă îndrept spre cortul principal și o văd pe Emily deja pregătită de munca. O salut scurt și mă îndrept spre telefonul prin satelit și formez numărul tatălui meu

– Bună tata, spun și îl aud cum căsca.

– Bună fiule, cum ești?

– Tată, sunt bine. Avem nevoie de medicamente pentru copiii și adulții, avem nevoie de  echipamente medicale plus avem o doamnă însărcinată aici. Te rog să trimiți provizii… cât mai rapid.

– Azi mă ocup de asta, îl aud și îi mulțumesc.

Închid telefonul după ce îi dau detaliile și îi fac semn lui Emily că totul s-a rezolvat. Mă  întorc vrând să ies afară dar pași mi se opresc când îi văd pe amândoi intrând în cort. Alexander abia dacă mă privește, în schimb Eli îmi zâmbește politicos și încerc să îi întorc și eu zâmbetul și mă apropii ușor de ei.

– Am vorbit cu tata și mâine seară cel târziu vom avea tot ce ne trebuie pentru asistența medicală plus o mașină tip ambulanta pentru urgențe, îi  spun și Eli își mărește ochii fericit când mă aude. Mă ia rapid în brațe și eu îl bat ușor pe spate. Mă îndepărtez rapid de el și îi zâmbesc scurt.

– Scuzați-mă, le spun și trec rapid pe lângă ei ieșind afară. El doar mă privea dur, fără nici o expresie pe față și nu mai puteam respira sub privirea lui.

Încep să merg ,habar nu aveam unde mergeam doar voiam să fiu cât mai departe de ei. De el. Începuse să plouă și eu tot ce făceam era să merg. Priveam spre zona aceea și vedeam acele case și un nod mi se pune în gât. Situația era atât de urâtă, priveam spre acei oameni care se adăposteau de ploaie sub  casele care erau pe jumătate căzute, vedeam copiii cum săreau prin băltoci aproape dezbrăcați și femeile cum puneau găleți și oale afară să fie umplute de apa de ploaie. Mă opresc și îmi simt lacrimile cum încep să îmi curgă pe obraji.

Îmi simțeam picioarele slăbite și fac un pas micuț simțind că pot pica la pământ în orice moment și încep să plâng și mai tare când văd un copil luând un cățel în brațe ferindu-l de ploaia rece. Mă dezechilibrez și când credeam că voi simți pământul sub mine , două mâini mă apucă de brațe și mă țin strâns în picioare.

Îmi întorc privirea și îl văd …și respirația mi se oprește, mă eliberez din strânsoarea lui și fac doi pași în spate

– Nu…rostesc încet.

-Nu …nu …mă atinge…reușesc să îi spun într-un final și îl văd cum își întunecă privirea. Știam că nu mă înțelege de ce îi spun asta. Dar nu voiam să mă atingă pentru că mă ardea pielea când o făcea pentru că nu puteam sta în preajma lui, mă durea prezenta lui și modul în care mă privea.

– Îmi pare rău, îi șoptesc și plec de lângă el ..

Dar el vine după mine și mă apucă de braț și mă trage brusc după el, încerc să mă eliberez dar nu mă lăsa. De ce face asta? Văd cum se îndreaptă spre cortul meu și îl deschide rapid și mă împinge în interior și mă întorc furios spre el.

– Ce dracu faci? întreb furios

– Ești ud… schimba- te, spune și el la rândul ssău au furios

– Ce dracu este cu tine? De ce îți pasă dacă sunt ud sau nu? Ieși afară Alexander… îi spun cu răsuflarea tăiată dar observ cum i se întunecă chipul și  mai tare și privirea lui pică spre rama foto. Îl  văd cum își schimbă privirea dintr-o dată și îngheață când privește fotografia, își ridică rapid ochii în ochii mei și eu îmi feresc privirea de el și mă întorc cu spatele .

– Dacă vei răci nu vei putea să lucrezi, spune rece.

-Și dacă nu poți lucra nu ai ce căuta aici. Dacă nu faci față acestei situații și te dărâmă să vezi situația de aici te sfătuiesc să pleci de unde dracu ai venit ….îmi spune și iese din cort….

Îmi arunc șapca din cap și ies furios după el și îl apuc de braț și îl întorc spre mine

– Da….sunt slab, îi zbier în față.

– Nu pot crede că încă se mai trăiește în aceste condiții, dar tu nu ai nici un drept să mă gonești de aici….ai înțeles?  spun furios.

– Aici nu este vorba de trecutul nostru și nu sunt aici pentru tine …

Îi eliberez brațul și îl privesc urât ,uram că se purta ca ultimul maniac cu mine. Știam că mă urăște dar asta nu îi dădea dreptul să îmi spună ce sa fac.

Îl văd cum ridica brusc mâna și îmi închid ochii așteptând să mă lovească dar îi simt degetele pe fruntea mea dându-mi părul care îmi ajungea ud în ochii la o parte. Îmi redeschid ochii brusc și îi întâlnesc privirea, mă apucă brusc de mijloc și ajung lipit de el și respirația mi se oprește.

– Alexander, îi șoptesc numele și el parcă iese de sub vrajă și își întunecă din nou privirea. Mă împinge de lângă el, se întoarce pe călcâie și se îndepărtează de mine