O aventură e o noapte- Capitolul 5

Tensiune

Ies din lift și îmi las privirea să alunece peste holul mai pustiu ca niciodată. Dintr-o sală apropiată se aud voci, iar pașii mă duc direct acolo.

Când intru, găsesc o adevărată zarvă. Aleyna era urcată pe marginea mesei, discutând și râzând cu elevii. În încăpere se aflau și câteva persoane care instalau computere. Trântesc ușa mai tare decât intenționasem, iar toți întorc capul spre mine, speriați. Pe chip îmi era deja așezată obișnuita privire rece și indiferentă.

– Oh… bună dimineața, Alexander, îmi aruncă Aleyna, coborând de pe masă.

– Am cerut să fie instalați aici copiii, sper că e ok. E aproape de biroul tău.

Tonul ei lejer, complet indiferent la privirea mea tăioasă, mă irită și mai mult.

Fac pași mici prin sală, dând impresia că verific ce fac instalatorii, dar în realitate îl urmăresc doar pe el. El, care abia îmi aruncă o privire. Purtarea lui impasibilă față de mine mă deranja inexplicabil.

– Foarte bine, rostesc.

Emily se apropie imediat.

– Bună dimineața, domnule Forrest, mă salută politicos, reușind să-mi smulgă un zâmbet sincer.

–Îmi poți spune Alexander, Emily. Putem renunța la formalități aici, la birou. E ok acest birou pentru voi?

– Sigur… ne place, răspunde, aruncând o privire spre colegii ei.

– Graham, nu?  îl întreb pe cel care ronțăia de zor niște biscuiți. Se oprește, își șterge graba urmelor și îmi face o plecăciune, ceea ce mă face să îl privesc ciudat.

– Da, domnule Forrest… adică Alexander… adică… da, bâiguie jenat.

– Bun. Azi am de lucru, dar îi voi da Aleynei niște dosare pe care vreau să le citiți cu atenție. Avem de realizat un proiect nou: o casă pentru fiica unui deputat. Vreau să vă văd imaginația la treabă.

Mă întorc să plec, dar îi aud vocea. Vorbea cu unul dintre băieții care instalau computerele, zâmbindu-i într-un fel care nu-mi plăcea deloc.

– Ryuu…  îi spun apăsat numele. Își ridică privirea spre mine.

–Sper că te vei simți confortabil aici.

– Sigur, domnule Forrest… mă simt excelent chiar, răspunde, întorcându-se spre băiat.

– Alexander , îl corectez rapid.

– Îmi poți spune pe numele mic.

– Îmi este mai ok cu „domnule Forrest” , replică, ridicând o sprânceană spre mine.

Ah… mă sfida din nou. Și aveam impresia că îi place să se joace cu nervii mei. Îi zâmbesc forțat și ies din birou, Aleyna venind imediat după mine.

În biroul meu, îmi arunc geanta pe suprafața dură a mesei și îmi pun mâinile în șolduri.

– Ce e cu tine?  mă întreabă, cu un rânjet pe chip.

– Ce am azi?  aleg să o ignor.

– Azi trebuie să ajungi la noua locație a lui Michael, pentru restaurantul lui.

Îmi verific ceasul și apuc geanta, îndreptându-mă spre ușă.

– Anunță copiii că vor veni cu mine. Și, Aleyna… data viitoare încearcă să te comporți mai adecvat cu ei, vocea mea e rece.

Îmi aruncă o privire tăioasă, mă ajunge din urmă și mă apucă de braț, închizând ușa în fața mea.

– Te-ai culcat cu el? mă întreabă direct.

Înghit în sec.

– Poftim?

– Te-ai culcat cu acel băiat, Ryuu?  insistă, mai tare.

Mă apropii brusc de ea și îi pun mâna la gură.

– La dracu’, Aleyna… o să audă toată firma! Da… m-am culcat cu el, dar nu știam cine este.

– Serios, Alexander? De ce l-ai adus aici? Doar nu ai de gând să…

Îi fac semn să tacă și îmi întorc spatele. Uram că mă cunoștea atât de bine.

–Nu am de gând să fac nimic cu el. Acel desen pe care l-am văzut era al lui. Este bun și îi dau o șansă. Atât.

– Ești un prost ,murmură, deschizând ușa și făcându-mi semn să ies.

–Într-o zi te voi concedia, o ameninț, trecând pe lângă ea.

– Anunță-i că îi aștept la mașină.

În mașină, Emily se așază în față, iar băieții în spate. Pornesc motorul, arunc o privire în oglinda retrovizoare: el privea pe geam, absent. Conversația din drum se poartă mai mult cu Emily, care îmi pune întrebări curioase, făcându-mă atent la setea ei de informație,iar asta îmi distrage atenția de la Ryuu… aproape.

– Unde mergem acum, Alexander?  întreabă ea.

– La un prieten bun, care își deschide un nou restaurant. Îl vom ajuta cu renovarea.

– Este cunoscut?

– Michael Brumer.

– Acel Michael Brumer cu trei stele Michelin?  exclamă Graham.

Dau din cap afirmativ, iar entuziasmul lor mă face să zâmbesc. Dar, involuntar, ochii îmi fug spre oglindă. Îi surprind privirea pătrunzătoare… și mă întorc imediat la drum.

Ajungem, și îl găsesc pe Michael afară, alături de câțiva colegi. Când mă vede, vine direct spre mine.

– Alex! mă strigă fericit și mă ia în brațe.

– Mă bucur că ai venit.

– Și eu mă bucur să te văd.

 Mă întorc spre stagiari dorind să le fac prezentările.

–Ei sunt elevii mei, mă vor ajuta să îți fac cel mai frumos restaurant. Copii, acesta este Michael, un prieten drag.

Emily și Graham se aruncă imediat în conversație cu el. Ryuu îl salută politicos, dar se retrase.

Mă apropii de el. Își ridică ochii spre mine și privirea lui mă lovește ca un curent rece și fierbinte în același timp.

– Nu pari foarte entuziasmat, îi spun încet.

– Las entuziasmul pentru colegii mei. Sunt sigur că domnul Brumer e sătul de astfel de reacții.

Îi ridic o sprânceană și îi pun mâna pe umăr. Tensiunea dintre noi crește instant.

– Domnule Forrest… tind să cred că vă dați la mine !! îmi spune cu un licăr jucăuș.

– Vrei să mă dau la tine?  întreb ironic.

– Neh… am încercat asta, își plimbă privirea peste mine.

– Nu îmi place ciorba reîncălzită.

Pleacă imediat, lăsându-mă fără aer și fără replică. Își bătea joc de mine. Îmi întind colțurile buzelor într-un zâmbet larg. Vrea joc? O să-l aibă.

Intrăm în clădire și încep să analizez spațiul. Lumină naturală din abundență, un perete cu mozaic pictat superb. Deja îmi încolțește o idee.

– Eu nu aș schimba multe aici… bucătăria deschisă ar pune în valoare mozaicul. Și tavanul înalt, cu candelabre vintage, ar arăta incredibil, spune Ryuu.

Toți ne întoarcem spre el. Era pasionat, se observă în  ochii  care îi străluceau.

– Wow, Alex… cred că ți-ai găsit perechea, râde Michael.

–E la fel de pasionat ca tine.

Telefonul îmi sună și privesc numele de pe ecran, Mama. Oftez adânc, știind exact anume cum va parcurge discuția telefonică cu ea.

– Da, mamă…

– Dragul meu, ți-am programat o întâlnire cu fiica unui prieten al tatălui tău.

– Mamă… am 31 de ani…

– Alexander, vreau să te văd la casa ta, cu un copil. Îmbătrânim, vrem nepoți.

Închid ochii. Le-am spus de sute de ori că nu au dreptul să îmi aleagă viața, dar pentru ei, „atât timp cât faci un nepot legitim, poți umbla cu cine vrei”.

– Ok, mamă…

– Perfect. Diseară, la ora 20. Și încearcă să vezi lucrurile și din perspectiva noastră.

Îmi închide. Eu rămân cu privirea pierdută., doar asta făceam , doar din perspectiva lor trăiam.

Mi-aș dori măcar o dată să mă lase să aleg singur.