Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 1

MOTTO:

Amantul meu e bisturiul. Asta e singura relație pe care o înțeleg și o respect.

Corpul lui Manun Siri, bărbat Omega, fusese scos cu greu dintre fiarele contorsionate, inconștient, cu fața plină de sânge și părul lipit de frunte. Paramedicii îi verificară pulsul, unul slab, neregulat. Capul îi fu imobilizat într-un guler cervical, iar monitorul portabil indica o scădere periculoasă a saturației de oxigen.

Ramanan Siri, bărbat Alpha, fusese găsit în dreapta lui, prins între scaun și bord, cu respirația șuierătoare și fragmente de sticlă înfipte în gât și umăr. Hemoragia toracică îi colora uniform bluza, iar ochii, pe jumătate închiși, se roteau încet, pierduți între luciditate și inconștiență.

Ambulanțele porniră în viteză spre secția de urgențe a Spitalului Central Universitar. Pe măsură ce echipele medicale evaluau rapid situația, rapoartele curgeau pe canalele interne:

-Manun Siri, bărbat Omega, în jur la 27 de ani: fractură craniană severă cu hematom epidural, contuzie pulmonară bilaterală, fracturi costale 3–6 stânga, hemopneumotorax cu compresie marcată; leziuni abdominale suspecte; presiune arterială 70/40 mmHg, puls 142 bpm.

-Ramanan Siri, bărbat Alpha, în jur la 36 de ani: hemotorax masiv drept cu decompensare respiratorie acută, ruptură de aortă toracică proximală, fracturi costale multiple, lacerare hepatică grad III, șoc hipovolemic; presiune arterială 60/30 mmHg, puls 158 bpm.

Pe coridorul rece al blocului operator, doctorul Chao Fah Preecha, director adjunct și reputat chirurg cardiotoracic, primea rapoartele de la echipa de triaj. Ambele cazuri erau critice. Ambele vieți atârnau de un fir.

– Dacă nu intervenim acum, îi pierdem pe amândoi, spuse unul dintre rezidenți, vocea tremurând.

– Unde e doctorul Phai? Doctorul Tahini a fost sunat?

Rezidentul își frământă mâinile nervos:

– Doctorul Phai e plecat din țară cu familia, e în concediu anual, iar doctorul Tahini a fost în gardă prelungită de 48 de ore, telefonul lui e închis.

Preecha se încruntă și își îngustă privirea, calculele curgându-i în minte: ruptura de aortă a lui Ramanan era incompatibilă cu viața în lipsa unei intervenții imediate. Hematomul epidural al lui Manun era grav, dar mai avea una sau două ore de rezervă dacă neurochirurgul de gardă termina la timp o operație pe care o realiza chiar în acel moment în sala 1.

Inspiră adânc și rosti decizia cu o răceală necesară:

– Duceți-l pe bărbatul Alpha Siri în sala 1. Clampare și protezare aortică de urgență. Echipa de la neurochirurgie să-l stabilizeze pe Omega Siri până terminăm.

Din acel moment, coridorul explodă în mișcare. Tărgile se separară, iar zgomotul roților pe gresia lucioasă suna ca un ceas care bătea nemilos spre clipa hotărâtoare.

…

Sala de operații era cufundată în lumină albă, rece, în timp ce echipa condusă de doctorul chirurg Chao Fa Preecha lucra cu mișcări rapide și precise. Ramanan fusese intubat, conectat la ventilație mecanică și la două linii venoase centrale. Monitorul îi arăta o tensiune instabilă, cu tendință spre colaps circulator.

– Incizie mediană, sternotomie[1] completă, anunță Preecha, iar asistentul îi trecu bisturiul.

Lama tăie prin tegument și țesut subcutanat, apoi despărți sternul cu fierăstrăul oscilant. Câmpul operator dezvălui hemoragia toracică masivă; sângele pompa intermitent, amenințând să inunde totul.

Într-o clipă, atunci când privirea i se ridică inevitabil spre fața pacientului, Preecha simți un straniu nod în piept. Sub masca de oxigen, chipul bărbatului Alpha părea sculptat în marmură: pielea albă, părul negru, ușor umed, lipit de tâmple, nasul drept și proporționat, sprâncenele groase și frumos arcuite care păreau să-și păstreze expresivitatea chiar și în inconștiență, iar buzele perfect conturate, palide acum, sugerau un amestec de forță și delicatețe.

Cum poate cineva să arate așa, chiar și în pragul morții? îi trecu prin minte, fără să-și poată alunga gândul.

– Aspirație continuă! Hemostază[2] rapidă, ordonă el.
Clamparea aortei ascendente se făcu în grabă, reducând fluxul sângelui spre zona rupturii. Ruptura aortică era evidentă, o lacerație transversală de aproape doi centimetri, margini zdrențuite, cu cheaguri instabile.

-Pregătiți grefa Dacron[3] 24 mm.

Asistenții înlocuiră segmentul afectat cu o proteză vasculară.

În timp ce lucra, Preecha simțea sub pieptul alb al halatului tensiunea care nu avea legătură doar cu operația. În altă sală, Manun era încă sub ventilație, cu un neurochirurg rezident de gardă pregătit să intervină doar după finalizarea operației lui Ramanan. Se simțise incapabil să o înceapă singur,

– Dacă durează prea mult, starea lui se va deteriora… murmură unul dintre rezidenți, fără să-și dea seama că vocea lui era auzită.
Preecha nu răspunse, dar în interior îi pulsa aceeași teamă.

În același timp, la câteva etaje mai jos, în biroul său, două fetițe, una de 3 și alta de 5 ani, stăteau pe canapea, cu ochii mari și plini de lacrimi, ținându-se strâns de mâini. Membrii echipei de salvare tocmai le aduseseră.

Legea Omega Verse era explicită: în lipsa rudelor directe, capabile să preia îngrijirea, chirurgul care  efectua operația era responsabilul legal al copilului sau copiilor victimelor până la vindecarea completă a pacienților.

Astfel, în timp ce Preecha fixa ultimul fir la grefa aortică, el nu știa că viața lui urma să se schimbe brusc. Pe lângă salvarea unui pacient aflat la limita morții, urma să fie, cel puțin temporar, tatăl de substituție a două fetițe care nu înțelegeau încă magnitudinea tragediei din jurul lor.

…

Blocul operator 2 era pregătit de minute bune, dar nimeni nu îndrăznise să înceapă până când doctorul Preecha nu încheia intervenția pe Ramanan. În momentul în care acesta ieși din sala 1, încă purtând halatul pătat de sânge și transpirație rece pe frunte, un asistent îi șopti:

– Presiunea lui Manun a căzut la 40/20… pupilele sunt inegale.

Într-o clipă,doctorul Preecha se grăbi în cealaltă sală. Monitorul cardiac indica o bradicardie[4] severă, iar saturația scăzuse periculos. Capul lui Manun era fixat sub câmpul steril, iar neurochirurgul de gardă, depășit de situație, îl aștepta.

– Scalpel! comandă Preecha fără să piardă o secundă.

Realiză rapid o craniotomie de urgență, tăind arcuit deasupra osului temporal drept. Cu un burghiu cranian, perforă calota și ridică partea osoasă, expunând membrana meningelui. Presiunea intracraniană era enormă; sângele sub tensiune țâșni din hematom, semn că acesta comprimase masiv creierul.

– Aspirație! Repede!

În timp ce evacua cheagurile, cortexul cerebral pulsa abia perceptibil, iar linia verde de pe monitor se apropia amenințător de o dreaptă. Încercă să reducă edemul cu soluție manitol 20%, iar anestezistul administra adrenalină din când în când.

– Hai, Omega… rezistă… șopti doctorul Preecha, de parcă vocea lui ar fi putut trage sufletul pacientului înapoi.

Dar când ultimul cheag fu scos, cortexul nu-și reluă pulsațiile. Monitorul emise un bip lung, prelung, iar ECG-ul se transformă într-o linie plată.

– 1 mg adrenalină intravenos! Start masaj cardiac!

Minutele treceau, mâinile lui Preecha apăsau ritmic toracele pacientului, în timp ce asistenta număra secundele. Pupilele erau fixe, larg dilatate. După încă 10 minute, întreaga echipă știu adevărul, dar nimeni nu voia să fie primul care îl rostește.

Doctorul Preecha își opri mâinile, rămânând aplecat peste trupul inert. Își scoase masca, simțind în gură gustul amar al eșecului.

– Ora decesului: 11:15 …

Tăcerea se așternu peste sală. Toată lupta, tot sângele, toate orele de așteptare și totul se sfârșise aici, pe masa rece, pentru că timpul fusese împărțit între două vieți.

Preecha simți o mare nemulțumire…nu-i plăcea să piardă în fața morții.

Își scoase mănușile, le aruncă în coșul roșu de deșeuri biologice și ieși din sala de operații cu pași grei. Își simțea umerii încărcați, ținuta de operații era umedă și i se lipise de spate. Se dezbrăcă și intră sub dușul de lângă blocul operator.

Apa cădea în șuvoaie grele peste trupul atletic al doctorului Preecha. Umerii lui largi, sculptați de anii petrecuți în sala de operații, unde ore întregi stătea încordat peste pacienți, se întăreau involuntar sub jet. Toracele bine definit se ridica și cobora adânc, ca și cum fiecare respirație era o luptă împotriva unei presiuni invizibile. Pielea albă era străbătută de vene subțiri, mai proeminente acum, din cauza tensiunii și a căldurii apei.

Picăturile alunecau pe spatele ferm, coborând pe șira spinării și peste mușchii abdominali bine conturați, pentru ca apoi să se piardă în aburul fierbinte ce umplea cabina. Mâinile, puternice și obișnuite să țină bisturiul cu precizie de ceasornicar, erau acum încleștate pe faianță, ca și cum ar fi încercat să ancoreze realitatea și să nu cadă în golul gândurilor.

Căci gândurile… erau întunecate.
Mort… din cauza timpului pierdut… din cauza mea.
Își amintea fiecare secundă petrecută cu acel Alpha pe masa de operație, conștient că, undeva, Omega acestuia aștepta. Știa că alegerea fusese logică din punct de vedere medical. Ruptura de aortă nu i-ar fi dat acelui Alpha nici măcar cinci minute de viață fără intervenție, dar rațiunea nu-l scăpa de sentimentul acela încăpățânat de eșec.

Nu-mi place să pierd pacienți… dar azi am pierdut mai mult decât un pacient. Am pierdut controlul.

Își trecu palma peste față, lăsând apa să-i curgă printre degete.

Pentru prima dată în atâția ani, bisturiul nu fusese suficient ca să-i aline frustrarea.

Apa fierbinte, mai presus de toate îi răscolea o furie mocnită care îl ardea pe dinăuntru. Când ieși din blocul operator, pe culoare, nimeni nu îndrăzni să-i iasă în cale.

Ajuns la biroul său, împinse ușa brusc… și se opri. Pe canapeaua din colț, două fetițe cu părul ciufulit stăteau lipite una de cealaltă, cu ochii umflați de plâns și obrajii umezi de lacrimi. Mucii le atârnau până la buze, iar fiecare șuier de respirație era însoțit de câte un suspin mic.

Lângă ele, asistenta medicală Jihara le ștergea stângaci nasurile cu șervețele, încercând un zâmbet blând.

– Ce… sunt…astea? întrebă Preecha arătându-le cu degetul, cu voce tăioasă, aproape rece, ca și cum cineva i-ar fi pus un bisturiu la tâmplă.

Jihara ridică privirea, nedumerită de ton.
– Domnule doctor… sunt copiii cuplului Siri, cei din accident. Conform Legii Omegaverse, trebuie să-i luați în grijă până când pacienții… până când…

Se opri, neștiind cum să formuleze partea în care tatăl lor Alpha era în sala de terapie intensivă, iar tatăl Omega… nu mai era.

– Să-i iau în grijă?! Eu?! izbucni Preecha, aproape ridicând vocea.

– Eu nu am timp, nu am loc, nu… nu iubesc copiii, Jihara!

Asistenta își coborî privirea spre fetițe, care îl priveau cu ochii mari, umezi, neînțelegători. În aer plutea un miros amestecat de dezinfectant și copilul acela mai mic îl irita inexplicabil.

Preecha ieși val-vârtej din birou, străbătând coridoarele până la etajul administrativ. Intră direct în biroul directorului, trântind ușa de perete.

– Domnule director, nu e treaba mea! Eu sunt chirurg, nu… bonă! protestă el, gesticulând nervos.

Directorul, un bărbat în vârstă cu părul alb perfect pieptănat, ridică privirea calmă și fermă.

-Bună ziua, directore adjunct Preecha.

Doctorul rămase în picioare, în fața biroului directorului, cu pumnii strânși și maxilarul încordat. Era rareori pus în fața unei situații pe care să nu o poată controla. Pe masa directorului stăteau câteva dosare, iar în spatele lor ochii bărbatului mai în vârstă îl fixau neclintit.

– Domnule director, nu mă cunoașteți destul, spuse Preecha, cu o voce joasă, dar încărcată de nervi.

-Eu am ales să fiu CE-LI-BA-TAR. Nu pentru că nu aș fi putut găsi pe cineva… ci pentru că nu am iubit niciodată pe nimeni. Am glumit de atâtea ori, dar o spun cu toată seriozitatea: amantul meu e bisturiul. Asta e singura relație pe care o înțeleg și o respect.

Directorul nu răspunse, dar continua să-l privească.

– Și, în al doilea rând…e…e pentru că urăsc copiii, continuă Preecha, rostind cuvântul „urăsc” ca pe o incizie precisă.

 Nu-i pot înțelege. Plâng fără motiv, au muci la nas, bagă în gură tot ce mișcă, se agață de tine, fac mizerie… îți invadează viața. Eu trăiesc pentru disciplină, pentru control… iar ei sunt exact opusul.

– Și totuși, replică directorul, cu un calm de gheață,

– de azi viața dumneavoastră va fi invadată nu de unul, ci de doi copii.

– Nu vreau, refuz! izbucni doctorul Preecha, făcând un pas spre ușă.

– Nu aveți dreptul să refuzați, îl întrerupse directorul, tăindu-i avântul.

– Legea ABO 321bx Alineatul 167 . Ați ales să-l salvați pe tatăl lor. Prin acel act, v-ați asumat responsabilitatea și pentru copiii lui. Înțelegeți, doctor Preecha? E așa sau plecați direct la închisoare și veți mucegăi acolo mult și bine.

O tăcere apăsătoare se lăsă peste birou. Chao Fah Preecha își mușcă buza, simțind cum furia îi pulsează în tâmple, dar și cum o greutate nouă, străină, i se așeza pe umeri. Alesese mereu să fie singur. Acum, pentru prima dată, nu mai avea dreptul la acest lux.

Nota scriitoarei

[1] Sternotomie completă- procedură chirurgicală standard care presupune secționarea sternului (osul pieptului)  pentru a obține acces direct și larg la inimă și vasele mari.

[2] Hemostază-oprire a unei hemoragii

[3] Grefa Dacron -Se înlocuiește o parte a aortei cu un material sintetic de tip poliester

[4]  Bradicardie – frecvența cardiacă anormal de redusă, cu un puls mai mic de 60 de bătăi pe minut, la adulți.