Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 12 vol 2

COMPLOTURI

Comploturi

Biroul era cufundat într-o semi-lumină galbenă. O singură lampă, veche, cu abajur verde, arunca un halou difuz peste teancul de fotografii împrăștiate pe masă. Pe ecranul computerului, cadrele reluate în buclă arătau același moment: camionul care deraiază ușor, lovitura, flacăra.
Ramanan își trecu palma peste chip. Pielea de sub ochi îi pulsa de oboseală, dar privirea rămânea fixă, rece. Inima i se strânsese și rememorase în câteva minute tot ceeace se petrecuse atunci.
Un zgomot ușor în ușă anunță prezența agentului său, un tânăr cu dosare sub braț care intră în tăcere.

– Domnule inspector… am primit confirmarea de la echipa de la drumuri. Camionul implicat în accident… fusese raportat furat cu două zile înainte, dintr-un depozit din Nakhon Pathom.

Ramanan ridică încet privirea ce spunea că se aștepta déjà la această informație.
– Șoferul?

Dispărut. Dar…

Tânărul ezită.

– …camerele de pe autostradă l-au surprins imediat după impact. O altă mașină a oprit. Un Mercedes negru, fără plăcuțe vizibile. A cules doi bărbați : șoferul camionului și cel al mașinii care a blocat depășirea.
– Culeși din mijlocul autostrăzii în flăcări? Perfect.
Agentul încuviință.
-Avem imagini. Vedeți aici.
Pe ecran, în lumina intermitentă a incendiului, siluetele a doi bărbați grăbiți, în salopete gri. Mustăți false, bonete, sprâncene groase, desenate prost. Fețe de păpuși prost asamblate.
– Traficate… – mormăi Ramanan.

Niciun chip real.
– Exact. Nici ADN-ul de la chiștocul de țigară găsit la marginea drumului nu ne duce nicăieri. Cazier curat. Ca și cum omul acela n-ar exista. Știm doar că e un Beta.
Ramanan se lăsă pe spătarul scaunului, iar scârțâitul pielii păru un suspin.
– Prinde orbul… scoate-i ochii, rosti încet, cu o amărăciune care ardea mocnit.
Pe masă, între dosare, fotografia lui Manun cu zâmbetul lui în lumină naturală, o șuviță desprinsă peste obraz. Lângă el, două siluete mici, cele ale fetelor.
– Cine ar fi suficient de parșiv… să vrea moartea unor copii?
Vocea i se sparse ușor la final, dar doar pentru o secundă. Privi din nou spre ecran.
În imagine, Mercedesul negru părea să se oprească o clipă înainte de curbă. Ramanan apăsă „pauză”. Mări zona farurilor. O lumină tremura pentru o fracțiune… un semn, un cod?
– Mă voi duce eu după ei, spuse, mai mult pentru el însuși.
– Domnule, vă referiți la…
– La toți. Pe rând. Fiecare dintre cei care au fost acolo. Vreau traseul complet al camionului, începând cu momentul când a fost furat. Vreau detalii despre depozit, angajați, și mai ales… – își fixă privirea în agent – cine avea acces la camerele de la autostradă înainte să ni le dea.
– Înțeles.
Când ușa se închise, Ramanan rămase singur. Își aprinse o țigară și privi din nou fotografia lui Manun. Fumul urca lent, tăcut. Știa acum că nu fusese o simplă coliziune. Simțea că firul ducea mai sus, spre un miros cunoscut, dar pe care nu-l putea prinde. Feromonii de frică, de trădare, de vinovăție… lăsau mereu urme. Se ridică, își închise haina și murmură:

– Dacă asasinul crede că o să scape, se înșală. Nimeni nu-mi fură aerul și pleacă viu din orașul ăsta.
Ieși în noapte. Afară, ploua mocnit. Farurile mașinii se aprinseră, iar reflexia lui în oglindă părea un om care se pregătea nu să ancheteze, ci să vâneze.

…….

Camera de ședințe era o grotă de umbră și sticlă mată. Pe masă, lângă un pahar de whisky neatins, un laptop vechi proiecta o hartă palidă: case, trasee, o buclă de autostradă. În jur, trei figuri în paltoane negre stăteau cu spatele drept, ca niște păsări de pradă așteptând semnalul. Cel care comandase totul — un om cu voce joasă și o privire rece ca o piatră — își plimbă degetele peste marginea paharului, privindu-i pe ceilalți unul câte unul.
-Trebuie să lucrați repede, timpul presează.
Unul dintre asasini cu podul palmei netezit constant, râse scurt, dar ochii îi rămaseră de gheață.

Repede… ca și cum am mânca o înghețată. Cine-i primul pe listă, cine sunt ceilalți norocoși ?
Fără grabă, comandantul operațiunii atinse cu o unghie fotografia prinsă în agenda din fața lui: un portret al unui bărbat zâmbitor, o amintire ruptă dintr-o viață care fusese încălcată.
-Ramanan și copiii lui. Etan Siri…soția lui… toți. Casa Preecha îi reunește pe toți șoriceii. Pisicile pot intra în acțiune,  Dacă vrei să lovești un stol, trebuie să tai ramurile de sus.
În micul său birou, lumina trecea printr-un stor gros, tăindu-se în linii. O pumă de fum urcă, leneșă, dintr-un trabuc uitat. Atmosfera era ceremonială; cuvintele erau măsurate.
– De ce și Preecha? Asta nu pare doar o răzbunare. E personal ?
Persoana cu ochii ca lentilele de ceas răsuci fotografia, privi marginile încremenite.

– Preecha e aerul care-i ține vii. Ai mirosit? Jamaica în jurul lui, o aromă pe care o recunoști dintr-o mie. Dacă-ți iei aerul, faci o economie de povești. Și da… e personal. Dacă nu era el, Ramanan ar fi fost mort.

Tăcerea coborî ca o pătură. Al doilea bărbat, cel care ținea un caiet plin de liste, bătu din degetele uscate pe coperta lui de piele.

-Camionul a fost începutul, din păcate doar un Siri a murit. Persoana care plătește cred că a fost extrem de furioasă că operațiunea nu a ieșit așa cum se aștepta. E o persoană importantă, nu ?
Comandantul întinse palma, ca pentru a opri ecoul. O umbră se aplecă peste hartă.

– Nu ne interesează cine este. Ne interesează cât plătește. Există găuri curate în legislație, în spitale, în depozite. Unde lipsește urma, apare banul.
Un oftat scurt, rece.
-Dar și copiii… Cine ar putea…?

–  Cine, întrebi? Cine nu are omenie, cine nu are nume de noapte. Cine vede o familie ca pe o notorietate. Cine pune preț pe bani mai mult decât pe viață. Nu sunt întotdeauna oameni care urăsc, sunt oameni care calculează. În lumea aceasta importantă e ascensiunea în piramida socială.

Luminile clipeau ușor, proiectând umbre care se frângeau pe tavan. Un altul, cel mai tăcut dintre ei, trase repede o coală din dosar și o întinse: fotografii, trasee, ore, un plan schematic cu puține detalii tehnice, dar cu destulă logică pentru a fi temut.
– Casa Preecha. Intrări, camere, patrule. Dacă ai un singur fir, îl întinzi și pui capcana la capăt.
Comandantul zâmbi slab. Vocea lui nu mai era decât un freamăt.
– Nu lucrăm doar cu capcane. În acest caz totul e f simplu. Ne trebuie doar răbdare. Să așteptăm să fie toți în același moment în casa Preecha. La cheie : 5 milioane de lire sterline celui ce va reuși.
Un murmur neînțeles, un calcul rece.
– Și copiii?
S-a lăsat o pauză lungă. Din spatele ușii, cineva trase aer, ca un cor. Comandantul își stinse trabucul într-un pahar de apă, ca pe o relicvă.
– Mai mulți iepuri dintr-o lovitură. Mai întâi, anihilăm liderul…Ramanan Siri. Restul sunt apă de ploaie.
Unul dintre bărbați oftă, dar nu de teamă.
– Și dacă Ramanan scapă? Dacă merge el însuși pe urme?
Comandantul se ridică încet, umbra lui lungindu-se pe perete.
– Ramanan este un animal. Un animal Alpha…Omoară feromonii și e ca și mort.Deci el trebuie să fie primul țintit.

Unul câte unul, bărbații încuviințară. Fiecare își ridică paharul și îl lăsă să atingă sticla din mijloc, pentru un toast mut. Afară, orașul respira, neștiutor, sub o ploaie fină. Înăuntru, în jurul mesei de sticlă, erau oameni care planificau o liniște atât de perfectă, încât avea să sune ca o nenăscută legendă.
Pe marginea mesei, fotografia Manun rămase cu un colț încrețit.
– Lucrați rapid și eficient.Angajatorul nostru a fost foarte clar. Să nu rămână nimic ce poate vorbi.
Și, când ușile se închiseră, ecoul pașilor lor dispăru în noapte, lăsând în urmă doar o hartă care anula nume și scria destinul unor familii cu litere reci.

……………..

Telma Hal, așezată în fața biroului din spatele magazinului de parfumuri privea multitudinea de fotografii care erau împrăștiate pe toată suprafața lui. Avea aer furios. 4 din cei 6 detectivi stăteau în picioare în fața ei cu capetele plecate. Unul care părea șeful lor povestea  cu voce joasă.

Domnișoară Hal, l-am urmărit pe doctorul Preecha zi și noapte, până chiar și în toalete ne-am dus după el și vă pot jura că nu are pe nimeni. Doctorul nu iese nicăieri, e un mizantrop, casă, serviciu, serviciu casă. Singurele două date când a ieșit, a fost ca să cânte jazz în Jazz-bar și la cumpărături cu inspectorul Siri și copiii lui, cu domnul Etan, fratele lui și cu dna Mila Siri, cumnata. La spital, relații profesionale, operații, vizite medicale, nici acolo nimic de semnalat.

Telma ridică privirea rece și spuse sarcastic :

-De o lună de zile vă plătesc regește și veniți cu fotografii fără valoare ? Eu cred că trebuie să depuneți mai mult efort. Îmi trebuie numele acelei  « altcuiva », m-ați înțeles ?

Presupusul șef al detectivilor ridică din umeri și făcu o față deznădăjduită.

– Domnișoară Hal, aruncați cu banii pe fereastră, doctorul nu e într-o relație cu cineva. Sau, există două posibilități. Ori, femeia e căsătorită și atunci, inevitabil vor fi foarte secreți, ori ea face parte din clasa de jos, cea mai săracă și se ascund foarte bine.

Detectivul se opri o clipă ezitant. Telma sesiză ezitarea și imediat o prinse din zbor.

La ce te gândești ?

Bărbatul plecă capul și-și legănă corpul puțin jenat.

– Domnișoară, există niște zvonuri…nu multe, dar există. Se pare că doctorul Preecha, când a lucrat în capitală,  a fost într-o relație cu…un…bărbat…bărbat Alpha. Relația s-a terminat când tatăl domnului doctor i-a dat un cec de 5 milioane lire sterline acelui bărbat ca să dispară. Dar…repet, e doar un zvon.

Telma ridică brusc  capul și-l săgetă cu privirea.

-Adică ce vrei să spui? Că Chao Fah e homosexual? Prostii! Povești de adormit copiii!!Nu încerca să mă adormi cu tâmpenii scoase din gurile unor bârfitori geloși! Și chiar dacă! Nu-mi pasă, el va fi în curând soțul meu și-mi va da copii viguroși. Sunt una dintre cele mai frumoase femei din țară, numai un tâmpit m-ar putea refuza. Pfff!  Ia-ți echipa și stai de pază zi și noapte. Nu mâncați, nu dormiți, nici măcar nu respirați, stați pe capul doctorului și veniți cu vești bune, m-ai auzit?

Omul făcu o plecăciune adâncă, lingușitoare și ieși împreună cu subordonații lui, lăsând-o pe Telma singură.

Aceasta privi fotografiile împrăștiate pe toată suprafața biroului și ridică una care îl arăta pe doctorul Preecha pe culoarele spitalului urmat de o armată e studenți. Ea studie îndelung poza apoi o bătu cu degetul arătător.

Chao Fa…al meu ești…

 

 

 

 

Care este reacția ta?
+1
5
+1
3
+1
15
+1
4
+1
5
+1
1
+1
6
Omegaverse-Iubiri nepermise-Romanul

Omegaverse-Iubiri nepermise-Romanul

Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Lansat: 2025 Limba nativă: Roumanian

Sinopsis

Într-o lume unde oamenii nu sunt doar bărbați și femei, ci și Alpha, Beta și Omega, legile nescrise ale destinului și ale societății dictează cine are voie să iubească și cine trebuie să renunțe.

Ramanan Siri, inspector șef la Departamentul Anticriminalitate și Ordine publică, un Alpha puternic și mândru, își pierde soția Omega într-un accident tragic. În ziua fatidică, medicul de gardă, doctorul chirurg Chao Fah Preecha, alege să-l opereze pe Ramanan primul, lăsând-o pe soția lui fără șanse de supraviețuire. Din acel moment, ura și resentimentele devin singura punte dintre cei doi bărbați.

Dar soarta are planuri mai mari. În împrejurări dramatice, cei doi se reîntâlnesc și descoperă că în spatele ranchiunii mocnește ceva mai puternic: o atracție interzisă, o pasiune care sfidează legile societății Omegaverse. Între durere și dorință, între resentimente și iertare, Ramanan și Chao Fah trebuie să înfrunte nu doar lumea întreagă, ci și propriile inimi.

Un roman intens despre ură care se transformă în iubire, despre lanțuri sociale rupte și despre curajul de a-ți urma inima, chiar și atunci când întreaga lume îți stă împotrivă.

Povestea lor este un drum al vindecării, al pasiunii și al curajului de a sfida un univers ce refuză să accepte o relație homosexuală.

Va putea dragostea lor să dărâme zidurile unei lumi în care doar anumite legături sunt permise? Sau vor rămâne captivi în prejudecăți, condamnați să se iubească doar în umbră?

Un roman despre două inimi Alpha ce refuză să se supună, într-un Omegaverse al iubirilor nepermise.

Cuvânt către cititoarele de la Nuvele la cafea

Nu știu câte capitole va conține și cum vor fi postate acestea. Deci, înarmați-vă cu răbdare. Romanul va fi postat ca de obicei și pe Wattpad, pentru că îmi plac comentariile voastre la alineat.

Mulțumesc lui Darci Sameul care a creat imaginea personajelor și Silviei Si Lwa care m-a ghidat pentru realizarea coperții.

Cântecul de referință:

https://youtu.be/yIP7eW4w8W0?si=goofnW5Do3goV9RM

                       

Împărtășește-ți părerea

  1. Carp Manuela says:

    Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întămpla, dacă ar funcționa planul ăstora, să-i omoare pe toți odată în casa doctorului, ce plan ușor și rapid au gândit ei…
    Ramanan e focusat să îi găsească pe cei care au produs accidentul atunci și s-ar putea să descopere planul ce urmează a fi pus în practică…
    Nebuna de Telma, nu-i place gândul că Chao ar putea fi gay, are prea multă încredere în farmecul său…
    Mulțumesc Ana, nici nu vreau să mă gândesc la ce ne așteaptă!
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Mai avem câteva capitole liniștite…

  2. Nina Ionescu says:

    cât de frustrat și nebun să fii să execuți la comanda oameni și copii ,…vor urma situații înfricoșătoare in aceste două familii ”acheta avansează greoi dai RAM nu se lasă….mulțumesc !

    1. AnaLuBlou says:

      Banii, puterea…

  3. paula gradinaru. says:

    Si Telma sufera de prea mare incredere in frumusetea si averea ei.Astea nu inteleg ca iubirea nu se cumpara cu bani .Ea vine singura. De ce am impresia ca in complot sunt amestecati colegi a lui Ramanan? Multumesc

    1. AnaLuBlou says:

      Da, Telma este foarte sigură pe ea și din păcate…are dreptate

  4. Anne says:

    Toată lumea îi vrea morți ,dar și pt ei îi vor .Ce încurcată e cariile Domnului în povestea ta Ana.Dar minunata și deosebita mersi mult

    1. AnaLuBlou says:

      CINEVA CU BANI MULȚIM CARE ARE PUTERE

  5. Carly Dee says:

    Mulțumesc!❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Cu drag

  6. LIVISHOR says:

    Presupun ca mulțimea de detectivi puși de Telma vor descoperi (fără să vrea) și vor divulga cui trebuie punerea la punct a atacului asupra casei doctorului. Unde dai și unde crapă. Sper să fie așa.

  7. LIVISHOR says:

    Rectific: Ambii „vor” se transformă in „va”. E vorba de „mulțimea”. Scuze!

  8. Miclescu Mihaela says:

    Ce increzuta aceasta Telma , are o rautate cu care parca se mandreste si se urca singura pe piedestal . O cred in stare de orice si prevad ca va face ravagii pe unde trece ,dar pana cand . Poate se satura si o ia plictiseala. Capii famililor Pechea si Siri nu sunt pur si simplu oameni sa vrei sa-ti omori copii, nu au constiinta pur si simplu. Ma astept la ce este mai rau din partea lor. Multumesc Ana.

  9. Alexandra says:

    Numai oameni care doresc sa faca rau, familii nebune!!! Sa omori niste copii , doar pentru bani !!!
    Si Telma asta se crede buricul pamanatului, nu o suport!!!

  10. Alina says:

    Telma draga vizează…. e gratis

  11. Ana Goarna says:

    Planuri mârșave puse la cale de persoane negre la suflet….de la cel care a comandat crima pana la cei care o vor infaptui! Vin vremuri grele!
    De cealalta parte e Telma cu gandirea eivrece si calculata! Bine ca nu a luat in calcul(deocamdata) zvonul despre Chao si al lui fost uibit Alfa!

    1. AnaLuBlou says:

      Îți dai seama că îi va descoperi…

  12. Mona says:

    Nici nu apucam sa ne încetinit bătăile inimii, ca o luam de la capăt! O lume dementa, obsedata de avere și putere. Cine nu respecta ordinele familiei are doar de suferit! Uite asa Ana, ma vad îndreptățită sa-mi iau o mitraliera și grenade. Telma, familiile de rahat Siri și Preecha trebuiesc gazate!
    Mulțumesc Ana ❤️❤️❤️

  13. Diana says:

    Dacă i iei aerul …viata sa nu mai contează…și dacă viața lui nu mai contează atunci viețile voastre nu mai există …înțeles ți ????

    Telma darling …nu visa prea mult …prea sus…trezirea va fi dureroasă !!!

    Mulțumesc Ana …!!!

  14. Jeny says:

    Draga mea Anița, cartea asta începe să fie de groază, doar câțiva oameni de bine, restul doar demoni cu chip de om. Unul mai nebun ca altul, unul mai înfiorător ca altul.
    Numai comploturi, numai rău în jurul lor.
    Îmi pare rău pentru Chao Fah, am sentimentul că el va fi cel mai rănit, cel care va suferi cel mai mult în cartea asta.
    Chao iubește cel mai mult și este dispus să renunțe la multe pentru dragostea lui, cred că ne așteaptă multe lacrimi.
    Despre Ramanan, ce să zic….îmi pare rău de el, este atacat din toate părțile, poate trădări de la oameni care-i sunt aproape, iar iubirea lor ascunsă cred că va fi dezvăluită de demonul Telma.
    Mulțumesc pentru cartea asta superbă, pentru emoțiile și stările pe care ne faci să le trăim. Aștept cu sufletul strâns urmarea.

    1. AnaLuBlou says:

      Ai de citit, nu glumă și sper să nu plângi. Dar lucrurile se vor ameliora în vol 3.Mulțumesc că ai revenit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset