Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 12 vol 2

Comploturi

Biroul era cufundat într-o semi-lumină galbenă. O singură lampă, veche, cu abajur verde, arunca un halou difuz peste teancul de fotografii împrăștiate pe masă. Pe ecranul computerului, cadrele reluate în buclă arătau același moment: camionul care deraiază ușor, lovitura, flacăra.
Ramanan își trecu palma peste chip. Pielea de sub ochi îi pulsa de oboseală, dar privirea rămânea fixă, rece. Inima i se strânsese și rememorase în câteva minute tot ceeace se petrecuse atunci.
Un zgomot ușor în ușă anunță prezența agentului său, un tânăr cu dosare sub braț care intră în tăcere.

– Domnule inspector… am primit confirmarea de la echipa de la drumuri. Camionul implicat în accident… fusese raportat furat cu două zile înainte, dintr-un depozit din Nakhon Pathom.

Ramanan ridică încet privirea ce spunea că se aștepta déjà la această informație.
– Șoferul?

– Dispărut. Dar…

Tânărul ezită.

– …camerele de pe autostradă l-au surprins imediat după impact. O altă mașină a oprit. Un Mercedes negru, fără plăcuțe vizibile. A cules doi bărbați : șoferul camionului și cel al mașinii care a blocat depășirea.
– Culeși din mijlocul autostrăzii în flăcări? Perfect.
Agentul încuviință.
-Avem imagini. Vedeți aici.
Pe ecran, în lumina intermitentă a incendiului, siluetele a doi bărbați grăbiți, în salopete gri. Mustăți false, bonete, sprâncene groase, desenate prost. Fețe de păpuși prost asamblate.
– Traficate… – mormăi Ramanan.

– Niciun chip real.
– Exact. Nici ADN-ul de la chiștocul de țigară găsit la marginea drumului nu ne duce nicăieri. Cazier curat. Ca și cum omul acela n-ar exista. Știm doar că e un Beta.
Ramanan se lăsă pe spătarul scaunului, iar scârțâitul pielii păru un suspin.
– Prinde orbul… scoate-i ochii, rosti încet, cu o amărăciune care ardea mocnit.
Pe masă, între dosare, fotografia lui Manun cu zâmbetul lui în lumină naturală, o șuviță desprinsă peste obraz. Lângă el, două siluete mici, cele ale fetelor.
– Cine ar fi suficient de parșiv… să vrea moartea unor copii?
Vocea i se sparse ușor la final, dar doar pentru o secundă. Privi din nou spre ecran.
În imagine, Mercedesul negru părea să se oprească o clipă înainte de curbă. Ramanan apăsă „pauză”. Mări zona farurilor. O lumină tremura pentru o fracțiune… un semn, un cod?
– Mă voi duce eu după ei, spuse, mai mult pentru el însuși.
– Domnule, vă referiți la…
– La toți. Pe rând. Fiecare dintre cei care au fost acolo. Vreau traseul complet al camionului, începând cu momentul când a fost furat. Vreau detalii despre depozit, angajați, și mai ales… – își fixă privirea în agent – cine avea acces la camerele de la autostradă înainte să ni le dea.
– Înțeles.
Când ușa se închise, Ramanan rămase singur. Își aprinse o țigară și privi din nou fotografia lui Manun. Fumul urca lent, tăcut. Știa acum că nu fusese o simplă coliziune. Simțea că firul ducea mai sus, spre un miros cunoscut, dar pe care nu-l putea prinde. Feromonii de frică, de trădare, de vinovăție… lăsau mereu urme. Se ridică, își închise haina și murmură:

– Dacă asasinul crede că o să scape, se înșală. Nimeni nu-mi fură aerul și pleacă viu din orașul ăsta.
Ieși în noapte. Afară, ploua mocnit. Farurile mașinii se aprinseră, iar reflexia lui în oglindă părea un om care se pregătea nu să ancheteze, ci să vâneze.

…….

Camera de ședințe era o grotă de umbră și sticlă mată. Pe masă, lângă un pahar de whisky neatins, un laptop vechi proiecta o hartă palidă: case, trasee, o buclă de autostradă. În jur, trei figuri în paltoane negre stăteau cu spatele drept, ca niște păsări de pradă așteptând semnalul. Cel care comandase totul — un om cu voce joasă și o privire rece ca o piatră — își plimbă degetele peste marginea paharului, privindu-i pe ceilalți unul câte unul.
-Trebuie să lucrați repede, timpul presează.
Unul dintre asasini cu podul palmei netezit constant, râse scurt, dar ochii îi rămaseră de gheață.

– Repede… ca și cum am mânca o înghețată. Cine-i primul pe listă, cine sunt ceilalți norocoși ?
Fără grabă, comandantul operațiunii atinse cu o unghie fotografia prinsă în agenda din fața lui: un portret al unui bărbat zâmbitor, o amintire ruptă dintr-o viață care fusese încălcată.
-Ramanan și copiii lui. Etan Siri…soția lui… toți. Casa Preecha îi reunește pe toți șoriceii. Pisicile pot intra în acțiune,  Dacă vrei să lovești un stol, trebuie să tai ramurile de sus.
În micul său birou, lumina trecea printr-un stor gros, tăindu-se în linii. O pumă de fum urcă, leneșă, dintr-un trabuc uitat. Atmosfera era ceremonială; cuvintele erau măsurate.
– De ce și Preecha? Asta nu pare doar o răzbunare. E personal ?
Persoana cu ochii ca lentilele de ceas răsuci fotografia, privi marginile încremenite.

– Preecha e aerul care-i ține vii. Ai mirosit? Jamaica în jurul lui, o aromă pe care o recunoști dintr-o mie. Dacă-ți iei aerul, faci o economie de povești. Și da… e personal. Dacă nu era el, Ramanan ar fi fost mort.

Tăcerea coborî ca o pătură. Al doilea bărbat, cel care ținea un caiet plin de liste, bătu din degetele uscate pe coperta lui de piele.

-Camionul a fost începutul, din păcate doar un Siri a murit. Persoana care plătește cred că a fost extrem de furioasă că operațiunea nu a ieșit așa cum se aștepta. E o persoană importantă, nu ?
Comandantul întinse palma, ca pentru a opri ecoul. O umbră se aplecă peste hartă.

– Nu ne interesează cine este. Ne interesează cât plătește. Există găuri curate în legislație, în spitale, în depozite. Unde lipsește urma, apare banul.
Un oftat scurt, rece.
-Dar și copiii… Cine ar putea…?

–  Cine, întrebi? Cine nu are omenie, cine nu are nume de noapte. Cine vede o familie ca pe o notorietate. Cine pune preț pe bani mai mult decât pe viață. Nu sunt întotdeauna oameni care urăsc, sunt oameni care calculează. În lumea aceasta importantă e ascensiunea în piramida socială.

Luminile clipeau ușor, proiectând umbre care se frângeau pe tavan. Un altul, cel mai tăcut dintre ei, trase repede o coală din dosar și o întinse: fotografii, trasee, ore, un plan schematic cu puține detalii tehnice, dar cu destulă logică pentru a fi temut.
– Casa Preecha. Intrări, camere, patrule. Dacă ai un singur fir, îl întinzi și pui capcana la capăt.
Comandantul zâmbi slab. Vocea lui nu mai era decât un freamăt.
– Nu lucrăm doar cu capcane. În acest caz totul e f simplu. Ne trebuie doar răbdare. Să așteptăm să fie toți în același moment în casa Preecha. La cheie : 5 milioane de lire sterline celui ce va reuși.
Un murmur neînțeles, un calcul rece.
– Și copiii?
S-a lăsat o pauză lungă. Din spatele ușii, cineva trase aer, ca un cor. Comandantul își stinse trabucul într-un pahar de apă, ca pe o relicvă.
– Mai mulți iepuri dintr-o lovitură. Mai întâi, anihilăm liderul…Ramanan Siri. Restul sunt apă de ploaie.
Unul dintre bărbați oftă, dar nu de teamă.
– Și dacă Ramanan scapă? Dacă merge el însuși pe urme?
Comandantul se ridică încet, umbra lui lungindu-se pe perete.
– Ramanan este un animal. Un animal Alpha…Omoară feromonii și e ca și mort.Deci el trebuie să fie primul țintit.

Unul câte unul, bărbații încuviințară. Fiecare își ridică paharul și îl lăsă să atingă sticla din mijloc, pentru un toast mut. Afară, orașul respira, neștiutor, sub o ploaie fină. Înăuntru, în jurul mesei de sticlă, erau oameni care planificau o liniște atât de perfectă, încât avea să sune ca o nenăscută legendă.
Pe marginea mesei, fotografia Manun rămase cu un colț încrețit.
– Lucrați rapid și eficient.Angajatorul nostru a fost foarte clar. Să nu rămână nimic ce poate vorbi.
Și, când ușile se închiseră, ecoul pașilor lor dispăru în noapte, lăsând în urmă doar o hartă care anula nume și scria destinul unor familii cu litere reci.

……………..

Telma Hal, așezată în fața biroului din spatele magazinului de parfumuri privea multitudinea de fotografii care erau împrăștiate pe toată suprafața lui. Avea aer furios. 4 din cei 6 detectivi stăteau în picioare în fața ei cu capetele plecate. Unul care părea șeful lor povestea  cu voce joasă.

–Domnișoară Hal, l-am urmărit pe doctorul Preecha zi și noapte, până chiar și în toalete ne-am dus după el și vă pot jura că nu are pe nimeni. Doctorul nu iese nicăieri, e un mizantrop, casă, serviciu, serviciu casă. Singurele două date când a ieșit, a fost ca să cânte jazz în Jazz-bar și la cumpărături cu inspectorul Siri și copiii lui, cu domnul Etan, fratele lui și cu dna Mila Siri, cumnata. La spital, relații profesionale, operații, vizite medicale, nici acolo nimic de semnalat.

Telma ridică privirea rece și spuse sarcastic :

-De o lună de zile vă plătesc regește și veniți cu fotografii fără valoare ? Eu cred că trebuie să depuneți mai mult efort. Îmi trebuie numele acelei  « altcuiva », m-ați înțeles ?

Presupusul șef al detectivilor ridică din umeri și făcu o față deznădăjduită.

– Domnișoară Hal, aruncați cu banii pe fereastră, doctorul nu e într-o relație cu cineva. Sau, există două posibilități. Ori, femeia e căsătorită și atunci, inevitabil vor fi foarte secreți, ori ea face parte din clasa de jos, cea mai săracă și se ascund foarte bine.

Detectivul se opri o clipă ezitant. Telma sesiză ezitarea și imediat o prinse din zbor.

– La ce te gândești ?

Bărbatul plecă capul și-și legănă corpul puțin jenat.

– Domnișoară, există niște zvonuri…nu multe, dar există. Se pare că doctorul Preecha, când a lucrat în capitală,  a fost într-o relație cu…un…bărbat…bărbat Alpha. Relația s-a terminat când tatăl domnului doctor i-a dat un cec de 5 milioane lire sterline acelui bărbat ca să dispară. Dar…repet, e doar un zvon.

Telma ridică brusc  capul și-l săgetă cu privirea.

-Adică ce vrei să spui? Că Chao Fah e homosexual? Prostii! Povești de adormit copiii!!Nu încerca să mă adormi cu tâmpenii scoase din gurile unor bârfitori geloși! Și chiar dacă! Nu-mi pasă, el va fi în curând soțul meu și-mi va da copii viguroși. Sunt una dintre cele mai frumoase femei din țară, numai un tâmpit m-ar putea refuza. Pfff!  Ia-ți echipa și stai de pază zi și noapte. Nu mâncați, nu dormiți, nici măcar nu respirați, stați pe capul doctorului și veniți cu vești bune, m-ai auzit?

Omul făcu o plecăciune adâncă, lingușitoare și ieși împreună cu subordonații lui, lăsând-o pe Telma singură.

Aceasta privi fotografiile împrăștiate pe toată suprafața biroului și ridică una care îl arăta pe doctorul Preecha pe culoarele spitalului urmat de o armată e studenți. Ea studie îndelung poza apoi o bătu cu degetul arătător.

–Chao Fa…al meu ești…