Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 12 vol3

DEZVĂLUIRI

https://youtu.be/tS3i6JM2yR0?si=1nCeZbq5e1Z8lXPL

Sărutul devenea din ce în ce mai profund, iar Ramanan nu se oprea. Nici nu mai putea. În clipa în care sărutul se adâncise, aerul dintre ei se schimbase, devenind mai greu, mai dens, ca o seară de toamnă încărcată de fructe coapte. Feromonii lui ieșiră la suprafață fără să-i mai poată stăvili, nota de vârf Macallan și aromele secundare: lemn vechi îmbibat în sherry, caramel fierbinte. Ele aduceau o căldură matură, aproape melancolică. Îi învăluiră pe amândoi, se strecurară în pieptul lui Chao Fah și îi tăiară respirația.

Doctorul închise ochii. Simțise sosirea feromonilor, înainte să-i înțeleagă. Acel parfum pe care îl cunoștea perfect era o mărturisire adevărată. Ramanan era îndrăgostit de el chiar dacă avea o față atât de desfigurată, chiar dacă se numea Ama Fanlah, chiar dacă locuia în Teritoriile celor în afara legii. Destinul revenea ca un val înalt cât un zid , prăbușindu-se peste viața lui și nu știa dacă va fi capabil să-l suporte. El își dorise ca Ramanan să aibă o viață fericită, să-și găsească un Omega cu care să poată avea și alți copii, să fie în legalitate și iată că viața, după ce-i dăduse o palmă teribil de crudă, se întorcea să-l pălmuiască și pe celălalt obraz.

– Ramanan… șopti el, dar numele îi ieși frânt.

Căpitanul îi presă săruturi scurte, răbdătoare, pe colțul gurii, pe linia maxilarului, pe gât, de parcă ar fi vrut să aspire fiecare centimetru. Mâna lui alunecă, nesigură la început, apoi mai hotărâtă, peste șoldul lui Chao Fah. Nu era vreo grabă în atingere, ci o nevoie adâncă de confirmare, de ancorare.

Chao Fah îl prinse de încheietură.

–Spune-mi… spuse el cu voce joasă.

–Spune-mi ce vrei să faci.

Ramanan zâmbi slab, cu fruntea lipită de a lui.

– Eu nu am promis nimic dacă mă lași să dorm cu tine, dar acum, înainte de a continua, îți promit un singur lucru: nu voi sfâșia pansamentul antiferomoni ca să găsesc nota de vârf a feromonilor tăi. Te las pe tine să decizi când vei fi pregătit să te dezvălui în totalitate. Acum, mă voi dezbrăca pentru a nu mai ascunde nimic. Vreau să fiu ca o carte deschisă în fața ta.

Își trase încet bluza de pijama, ca și cum fiecare gest ar fi fost o acceptare a unei viitoare relații între ei doi, și-și dădu jos pantalonii.  Când pielea i se dezvălui sub lumina difuză, Chao Fah rămase nemișcat.

Trupul căpitanului era o hartă a războaielor purtate în tăcere. Deși îl văzuse puțin când îl pansase, acum corpul se dezvăluia în totalitate.

În afară de rănile noi, pansate, urmele vechi de gloanțe, cicatricile albe și rozalii, tăieturile fine de cuțit, altele adânci, vindecate strâmb, dezvăluiau nu neapărat viața lui de polițist ci mai degrabă suferința cu care se luptase la pierderea sufletului pereche. Unele cicatrici traversau coastele, altele brăzdau umerii, abdomenul, spatele, șoldurile, chiar și picioarele. Niciuna nu era întâmplătoare. Toate spuneau aceeași poveste: se aruncase în prima linie, de fiecare dată, fără să se gândească dacă va mai ieși viu din lupte.

Degetele lui Chao Fah tremurară când atinse delicat prima cicatrice.

– Aici… murmură el. Asta e aproape de inimă.

– N-a fost prima dată când am fost aproape de moarte, răspunse Ramanan calm.

– Poate nu e nici ultima.

Chao Fah  își plimbă palma peste pielea aspră, cu o delicatețe aproape dureroasă. Fiecare urmă era o rană pe care nu o pansase nimeni la timp. Îl trase mai aproape, fără cuvinte, și își lipi fruntea de pieptul lui.

– Ești inconștient, șopti.

Ramanan îl cuprinse, iar mâinile lor se rătăciră una peste alta, peste trupuri, peste dorințe ținute prea mult sub control. Erau mângâieri apăsate, care căutau fără grabă, fără scop final, doar nevoia de a simți că sunt acolo, întregi, împreună. Respirațiile li se amestecară și deși pansamentul antiferomoni era puternic, aromele secundare pluteau în aer  legându-se într-o tăcere caldă cu cele ale lui Ramanan.

Săruturile reveniră, mai lente acum, mai adânci. Gemete ușoare se amestecau cu sunetul erotic al buzelor care se sugeau în șoaptă. Niciunul nu vorbea, erotismul tactil era de ajuns…întunericul nopții le era de ajuns.

Chao Fah își scoase bluza de pijama , dar își păstră pantalonii. Nu era încă pregătit, știa că Ramanan, după terminarea misiunii, se reîntorcea la Kari, iar el, Ama Fanlah va continua să exerseze în Teritorii. Ramanan se lipi cu tot trupul de cel al lui Chao Fah, apoi, uitându-se direct în ochii lui spuse cu voce joasă:

– Am iubit doi bărbați în această viață. Primul era un Omega și mi-a dăruit doi copii minunați, al doilea era un Alpha și sufletul meu pereche. Am suferit foarte mult la dispariția lui, iar acum iată că trupul și feromonii mei s-au trezit după mai mult de un an de hibernare. Dacă și tu simți același lucru ca mine, dacă și tu ești pierdut în preajma mea, așa cum sunt eu în preajma ta, atunci eu aș fi fericit să te cer în căsătorie, în momentul în care vei fi pregătit să mă accepți ca parte întreagă din viața ta. Îmi doresc să-ți dau marca mea și să am un copil de la tine. Oare cer prea multe?

Chao Fah, fu trântit spre realitatea crudă: el era un Alpha, nu putea avea marca lui Ramanan, cum nu putea avea copii. Își înghiți lacrimile, de teamă să nu-și piardă lentila de contact, îl trase sub cuvertură și îl ținu strâns, cu palma pe spatele brăzdat de cicatrici, ca și cum ar fi vrut să-l protejeze retroactiv, pentru toate luptele deja pierdute și câștigate.

– Dormi, căpitane, murmură el.

–Vom vedea ce vrea destinul și viața de la noi. Voi reflecta asupra cele ce mi-ai spus acum.

Ramanan închise ochii…se simțea teribil de viu.

………………..

Soneria de la ușa Casei Medicale răsună de mai multe ori. Cineva era nerăbdător. Ama Fanlah era ținut strâns în brațe de Ramanan. Auzind soneria, se chinui să se extragă, își puse bluza de pijama și se îndreptă spre ușa de la intrare.  Abia o deschise, că silueta înaltă a lui Taro Daho își făcu apariția ca o furtună de vară.

–Avem de discutat, n-am terminat ieri, spuse el, trântind cheile mașini pe masă.

– Ai o cafea?

Ama Fanlah se întrebă cum va reacționa Taro dacă îl vede pe Ramanan aici. Trebuia să-l scoată afară.

– Hai să mergem la o cafenea, luăm și micul de…

Dar nu apucă să termine fraza că Ramanan apăru în pijamale cu părul în dezordine și ochii încă lipiți de somn.

Taro Daho strânse pumnii, dar își aduse aminte fraza lui Ama Fanlah.

-E soțul meu.

– Bună dimineața, căpitane, nu știam că locuiești aici. Cazarea e ok?

Ramanan se opri și intră în alertă. Ce căuta omul ăsta barbar aici?

Taro Daho râse zgomotos:

–Stai fără grijă, nu sunt aici să te pocnesc, vreau doar să vorbesc ceva cu fratele meu de cruce.

Ramanan se uită la Ama Fanlah și-i spuse:

– Mă duc să fac un duș, te las să vorbești cu el. Oricum trebuie să plec la spital. Sunt de gardă azi.

Fără să-i adreseze un cuvânt lui Taro, Ramanan se întoarse și luă drumul băii.

Taro așteptă ca acesta să dispară și se uită mirat la Ama, apoi își frecă cele două degete arătătoare și spuse:

–Voi doi ați…

Ama Fanlah se înroși.

-Bineînțeles că nu, ce-ți veni? Nu ești furios că e aici?

-S-ar schimba ceva? E soțul tău, nu? Cum naiba se face că nu recunoaște?

Ama Fanlah plecă  jenat capul.

–M-am schimbat foarte mult.

Taro Daho ricană:

–N-am de unde să știu. De fapt de aceea sunt aici. Îmi datorezi adevărul. Care e de fapt numele tău? Ai de gând să te ascunzi de el pentru totdeauna, sau vei pleca cu el?

– Frate Taro, nu voi pleca niciodată din Teritorii. Locul meu e aici.

Taro Daho fu surprins de cuvintele lui Ama, totuși continuă aspru:

–Adevărul…care e numele tău și cum de perversul ăla nu te-a recunoscut? Eu te-aș recunoaște dintr-un milion.

Ama Fanlah repetă fraza de adineaori:

–Frate Taro, m-am schimbat foarte mult. Sunt desfigurat, vocea e schimbată, ochiul e acoperit cu o lentilă de contact neagră. Te poți convinge singur uitându-te pe net.

-Numele tău adevărat.

-Chao Fah Preecha.

Taro se ridică , luă cheile și se îndreptă spre ușa de la intrare. Întoarse capul spre Ama înainte de a ieși.

-Lasă-mă să mă conving singur. Mă duc să caut numele tău pe internet.

………………………

Taro Daho ajunse la biroul companiei sale fluviale. Deschise laptopul și scrise în bara de căutare: CHAO FAH PREECHA

Ecranul se încărcă într-o secundă cu o grămadă de articole și fotografii. Fu atât de surprins că se lăsă să cadă pe scaun.

Chao Fah Preecha-premiul Chirurgul anului

Chao Fah Preecha donează pentru copiii bolnavi de cancer

Chao Fah Preecha câștigă cursele de cai pe armăsarul Feldon

Chao Fah Preecha fin cunoscător al jazzului

Chao Fah Preecha – logodna cu Telma Hall, fiica miliardarului Hall

Doliu în lumea MEDICALĂ-dr Chao Fah Preecha a iești cu velierul în noaptea uraganului Celeste

Căpitanul Ramanan Siri se scufundă zilnic pentru a găsi resturile dr-ului Preecha.

Ceremonie de comemorare-Dr Preecha declarat mort după 1 an de căutări

Taro Daho rămase ore întregi în fața ecranului. Imaginile cu Chao Fah Preecha se perindau una după alta în fața ochilor. Acum înțelegea…Chao Fah fusese un bărbat de o frumusețe eterică. Într-un video de la seara logodnei, îl văzu îmbrăcat în costum alb, elegant, cu papion negru. Privea zâmbitor spre fotografi și ziariști, făcea mici semne de salut, dar ochii lui frumoși erau triști. Taro Daho plânse în fața laptopului. Văzu imagini cu el și sora lui, căsătorită cu un polițist, și-l văzu alături de Ramanan și copiii lui. Citi despre inteligența și generozitatea lui, văzu apoi imaginea velierului rupt în două și văzu chipul căpitanului Siri ….era acolo o suferință cumplită….

Taro Daho citi tot despre Chao Fah și trecu prin toate fotografiile cu el. Și deodată…o imagine îi sări în ochi. Se răci… Era o fotografie cu cuplul Chao Fah- Telma înconjurat de mai multe persoane. Una dintre ele îi atrăsese puternic atenția. În spatele grupului, un bărbat foarte înalt, la vreo 60 de ani , dar fața îi era aproape neschimbată cu cea de la 30 de ani. Fața aceea o văzuse ani de-a rândul în portofelul mamei sale. Nu se putea ca destinul să i-l aducă în față pe cel pe care îl ura CEL MAI MULT. Imprimă poza aceea, ieși din birou , urcă în mașină și luă drumul spre casa natală, la vreo 20 km de Tikrit.

…………………..

-Dragul mamei, ce vânt te aduce pe aici? Nu te-am mai văzut de mult timp.

Femeia micuță și suplă fu ridicată în brațe de uriașul Taro Daho și învârtită de câteva ori. Mama lui Taro decisese să trăiască într-un mic sat de pescari unde profesa încă. Era învățătoare și îi plăcea meseria.

Taro o privi și spuse zâmbind:

–Mamă nu îmbătrânești deloc.

Mama lui deveni serioasă.

–Dacă îmi faci complimente, e ceva grav. Spune.

Taro Daho sorbi din cafeaua pe care mama lui i-o turnase într-o ceașcă.Apoi scoase poza imprimată și o puse pe masă în fața ei. Nu avu nevoie să întrebe, fața femeii se albi.

-De unde ai poza asta?

-Nu contează de unde, și n-am nevoie să întreb nimic. Doar uitându-mă la tine cunosc răspunsul. Mamă, îl voi găsi, chiar dacă nu vrei, și te voi răzbuna. N-ai vrut să-mi spui numele lui niciodată, îl voi afla singur și îți voi face dreptate.

Taro Daho termină cafeaua și se ridică să plece acum că avea confirmarea că acela era tatăl său.  Femeia veni repede după el:

-Taro, te rog, fiule nu face nimic nesăbuit, fiule, nu vreau să intri la pușcărie! Taro, dragul meu, ascultă-mă, nu contează, chiar nu contează, eu sunt fericită să te am. Dacă faci vreo prostie, voi rămâne singură, te rog, te rog, fiule! Fiule, nu pleca! Tarooooo!!!!

Dar Taro Daho urcase deja în mașină și luase direcția Casei Medicale.

……………………..

Ramanan era gata să plece să preia garda pentru 24 de ore. Ama Fanlah  nu lucra în acea zi și îi părea rău că nu putea să stea cu el. Se apropie de bărbatul acela de care se îndrăgostise fără să vrea și depuse o sărutare pe ceafă lângă pansamentul antiferomoni, Ama Fanlah se întoarse spre el din profil și zâmbi. Ca de obicei încerca să-și mascheze cicatricea și ochiul de sticlă.

–Ama Fanlah întoarce-te și privește-mă direct în față. Nu-mi dai un sărut la plecare?

Ramanan îl trase pe bărbat în brațele lui și-și înfundă capul între umăr și gât. Mușcă ușor. Ama Fanlah scoase un scâncet ca de copil. Ramanan ridică repede capul și-i pecetlui imediat buzele cu ale lui. Sărutul începu cu unul fugar ca o atingere pe furiș, apoi se adânci din ce în ce mai mult. Ama Fanlah scânci și gemu. Respirația lui deveni sacadată. Ramanan începu să-l bâjbâie. Sexul lui era deja tare. Îi venea să-l ia acolo pe masa de bucătărie, dar voia să facă lucrurile rând pe rând. Se îndepărtă. Fața lui Ama Fanlah era roșie.

–Ama, eu nu arunc cuvinte în vânt. Tu vei fi soția mea chiar de ar trebui să vin să trăiesc în Teritorii. Ai auzit.

Ama Fanlah  se uită neîncrezător la el.

–Ama Fanlah, nu te uita la mine așa. Cum să-ți dovedesc că nu glumesc?

Se opri o clipă…se uită la mâna cu verigheta. El nu o scosese niciodată de când o pusese prima dată. O trase de pe deget cu o smucitură. Apoi ridică mâna lui Ama cu cicatricea și trecu acea verighetă pe inelar.

-Ama, această verighetă nu s-a despărțit niciodată de mine. Dar acum sunt gata să renunț la ea, dacă mă primești în viața ta , pe mine și pe copiii mei.

Ama Fanlah devenise alb și tremura.

Vru să spună ceva, dar Ramanan plecase deja. Ușa de la intrare se deschise din nou. Crezu că era el, că revenise să-l mai sărute odată, că revenise să-l mai țină în brațe. Dar nu era el…

Taro Daho întrase cu p foaie de hârtie în mână.

– Am revenit frate Ama….sau Chao…frate am o întrebare.

Puse foaia de hârtie pe masă în fața lui Ama Fanlah. Chao Fa o privi. Era un instantaneu de la logodnă. Chiar nu dorea să-și amintească.

Taro Daho ciocăni cu degetul arătător pe imagine.

–Frate, cine sunt oamenii ăștia, îmi poți spune?

– Ăsta sunt eu cu Telma Hall, logodnica mea. În dreapta sunt părinții ei. La stânga e mama mea cu vărul meu.

Taro Daho își pierdu răbdarea. Ținti pe bărbatul cel mai înalt, din spatele tuturor și bătu cu degetul pe el.

– Dar ăsta, cine e? Ăsta.

Chao Fah se aplecă să vadă mai bine, apoi spuse :

–Ah , ăsta?  E tatăl meu.

NOTA SCRIITOAREI:

Cel mai de preț cadou oferit traducătorului sau scriitorului este o reacție sau un like după citirea unui capitol. Mulțumesc

La mulți ani 2026!