Omegaverse-Iubiri nepermise Capitolul 21

Soluția

Era sâmbătă dimineața și nu era una obișnuită. De obicei, Arian sâmbăta dormea până târziu sau, dacă se trezea devreme, făcea un tur prin piață ori prin magazine. Dar în dimineața aceasta totul era altfel: se trezise foarte devreme, se spălase, se bărbierise și se îmbrăcase cu cel mai frumos costum pe care îl avea, un costum negru, trei piese, cu cămașă violetă și cravată neagră.

Toată săptămâna se gândise la o decizie foarte importantă, o soluție pentru o problemă gravă. În dimineața aceasta mergea s-o ceară în căsătorie pe Ariana. Se gândise de mult la soluția asta, dar îi trebuise timp, iar acum era conștient că nu mai putea aștepta. Nunta Arianei era peste o săptămână, deci trebuia să se grăbească. Era, de asemenea, conștient de ceea ce va urma dacă Ariana accepta: legile nescrise ale lumii în care trăiau condamnau legătura dintre un Alpha de clasă mijlocie și un Omega sau un Alpha din înalta societate. O astfel de uniune aducea probleme: nu mai puteau intra în restaurante de lux, Alpha sau Omega nu-și mai puteau vedea familia, nu mai erau acceptați în cercurile protipendadei și multe alte neplăceri.

Cu toate acestea, pentru Arian, căsătoria cu Ariana era cea mai bună cale de a o salva din mâinile mitocanului și perversului Tam Tahal. Reflectase mult, dar în ziua când îl văzuse pe Tahal, în spatele tejghelei, pângărind corpul pur al Arianei, i se întunecase mintea. L-ar fi omorât pe loc cu feromonii lui, dar nu voia s-o șocheze pe fată. Așa că luase decizia: înainte ca Ariana să-i dea un răspuns, el urma să riște totul. Se simțea ca un adolescent la prima experiență, cu inima zvâcnind. O iubise din prima clipă și poate că înlănțuirea feromonilor lor îi dăduse această certitudine. Feromonii li se îmbinau minunat, simțise aroma florilor de crizantemă opal înfipte în pământul lui reavăn, iar mirosul ierbii cosite se revărsase în aer încă de la prima întâlnire. Pentru el fusese un semn. De șase ani de zile, feromonii lui nu se mai înlănțuiseră cu ai nimănui. De șase ani de zile, nu-și mai simțise niciodată pieptul tresărind. De șase ani de zile aștepta. Ceea ce făcea acum era ceva nebunesc. Știa că potopul va veni după ei. dar el iubea atât de puternic încât puțin îi păsa. El avea de gând s-o apere și s-o protejeze pe Ariana, chiar cu prețul vieții.

Se îmbrăcă, apoi porni încet spre buticul Arianei. Casa lui era aproape,  zece minute de mers pe jos, dar în toți acești ani, nu băgase în seamă buticul, fiindcă nu-i era în drum. Spre secția de poliție mergea în sens opus, iar „Ceai și Cărți” se afla pe o străduță cu sens unic. Înainte să iasă pe ușă, luase de pe mica comodă din hol o cutiuță de mătase verde. Umblase prin toate magazinele după un inel fin, cu pietre care să semene cu ochii Arianei. Inelul nu era din aur, pe mâna Arianei vedea mai degrabă argint, metal nobil și cald, spre deosebire de platina sau aurul rece. După părerea lui, era foarte delicat.

Se apropia de butic când, de departe, văzu în vitrină un afiș mare:

„DE VÂNZARE”

Inima i se strânse. Înăuntru, Ariana le prezenta câtorva persoane buticul, ceaiurile și cărțile.

De ce îl vinde?

Apoi își aminti: e Omega din înalta societate, dacă s-ar căsători  cu Tam Tahal, n-ar mai putea lucra. Femeile Omega din înalta societate nu munceau: le vedeai prin magazine cu copiii de mână, la grădiniță, școală, activități; în rest, fără viață socială.

Cu inima strânsă, intră în butic.
– Bună dimineața, spuse pe un ton grav.

Apoi, întorcându-se spre cei interesați să-l cumpere:
–Scuzați-mă, doamnelor și domnilor, buticul este deja vândut. L-am cumpărat eu. Am o propunere foarte avantajoasă de făcut și sunt sigur că domnișoara Ariana va fi de acord.

Oamenii îl priviră intrigați.
– Buticul e foarte frumos și noi am fi dorit să-l cumpărăm.
–Vă înțeleg, dar e deja vândut. I-am făcut domnișoarei Ariana o ofertă, am vrut să reflectez, iar azi am decis să-l cumpăr.

În tot acest timp, Ariana îl privea cu ochii mari, nu înțelegea nimic. Încercă să spună ceva, dar Arian îi tăie vorba:
– Domnișoară, haideți să discutăm termenii vânzării. Vă rog, doamnelor și domnilor, lăsați-ne.

Grupul plecă, bombănind: pierduseră o afacere bună. Arian se duse la ușă și o încuie. Se întoarse spre Ariana, care încă nu înțelegea nimic. Purta o rochiță cu flori portocalii și stătea în picioare, cu mâinile strânse în față. Arian o privi emoționat: nu era doar inteligentă și delicată, era frumoasă într-un fel care îi încălzea interiorul. Cu mișcări lente el închise ușa de la intrare cu cheia și întoarse plăcuța cu Închis de pe geam.

Se apropie și îi făcu semn către masa unde se servea ceaiul:
– Poți să-mi prepari un ceai, te rog? Aș vrea să discutăm. Am ceva foarte important să-ți spun.

Ariana dădu din cap și se duse la tejghea. În câteva minute reveni cu un ceainic și două cești.
– E ceai din flori de camelia. Crezi că îți va plăcea?
– Orice ceai care vine de la tine îmi va plăcea, răspunse el.

Se așezară față în față la măsuța mică. Servi câte o ceașcă fiecăruia, apoi puse mâinile la stânga și la dreapta acesteia. Mâinile lor, pe masă, aproape că se atingeau. Arian și le retrase, frecându-le încet, ca și cum i-ar fi fost jenă. Începu să vorbească:
– Domnișoară… Ariana, am ceva foarte important de spus. Te rog mult, lasă-mă să spun totul, fără să mă întrerupi. E singura mea dorință. Apoi îți voi asculta cuvintele, fără să te întrerup.

Ariana luă o gură de ceai și dădu din cap că poate continua.
– Eu sunt un om simplu, dar un Alpha, chiar dacă din clasa mijlocie.  Deși am făcut școala de ofițeri de poliție, nu sunt tot atât de inteligent ca tine, însă îmi place meseria mea și o fac cu abnegație. Nu mai sunt la prima tinerețe, împlinesc curând 36 de ani. Am mai fost căsătorit… Soția mea a murit la naștere, împreună cu copilul. Sunt orfan, nu am pe nimeni, de peste șase ani sunt singur.

Tăcu câteva clipe, căutând cuvintele, să n-o sperie:
— Știu că ceea ce voi spune te poate șoca: eu sunt un Alpha din clasa de mijloc, iar tu ești un Omega din înalta societate. Eu am aproape 36 de ani, iar tu abia te îndrepți spre 25. Îți cer iertare dacă te-aș putea jigni, dar m-am gândit la o soluție care te-ar putea scoate din mâinile lui Tam Tahal.

Ariana tresări. Îl privi pentru prima dată direct, în ochi. O clipă avu impresia o noapte liniștită era acolo, dar în cealaltă, prinseseră deja reflexe de miere fierbinte. Nu înțelegea încă totul, dar voia să-l asculte până la capăt, în preajma lui se simțea atât de bine. În aer se ivi din nou mirosul de pământ reavăn și iarbă cosită după ploaie, feromonii lui Arian. De sub plasturele ei anti-feromoni, crizantemele opal parcă fremătau. Un fior o cuprinse.

Arian continuă, cu voce joasă:
–Nu sunt o personalitate, dar lângă mine persoana pe care o voi iubi va fi mereu protejată și va avea un trai bun. Nu beau, nu fumez, nu umblu prin baruri, îmi place să stau acasă, îmi plac florile, ceaiul și cărțile. Cred că avem destule lucruri în comun.

Ariana rămase nemișcată, ca lovită în moalele capului. Oare…? Chiar..? Crizantemele opal se frecau de plasturele antiferomoni trepidând cu nerăbdare. Voiau…cereau…ordonau… cu o voce puternică să fie eliberate.

Arian sorbi o înghițitură de ceai și reluă:
– M-am gândit mult la o soluție pentru tine. Știu prin ce treci, chiar dacă ziarele și revistele mondene urlă după nunta ta. Am văzut pozele cu tine, cu familia Tahal, cu Tam. Din gesturile tale, din felul în care pozezi, am înțeles că nu e ceea ce vrei și că ești speriată. Deci…ăăă…eu…eu…

Se opri, scoase cutiuța de mătase verde, o deschise și o puse pe masă.
–Ariana…vrei să te căsătorești cu mine?

Inima ei se opri o clipă. Nu mai putea respira, dar nu era strânsoarea de gât a mâinilor lui Tam, nu… era ca și cum cineva ar fi venit s-o elibereze. Spuse, cu voce clară, frumoasă, fără inflexiuni teatrale, și cu sinceritate:
– Domnule Arian…Arian…mă ceri în căsătorie…? Dar…dar nici nu mă cunoști. Și…și…nu vă cunosc.

El o întrerupse blând, ridicând o mână peste a ei, lângă ceașca de ceai, atingând-o ușor.
-Nu ne cunoaștem pe deplin, e adevărat. Dar feromonii noștri se potrivesc. Eu vreau să te scot din haosul în care te afli. Știu ce implică această cerere: legile nescrise condamnă o căsătorie între un Alpa din clasa de mijloc și un Omega din înalta societate. Va fi greu. Îți promit protecția mea. Îți propun o căsătorie pe hârtie și o „marcă” temporară: te voi marca temporar, de fiecare dată când mirosul feromonilor mei va dispărea de pe tine. Dacă vei întâlni un alt bărbat de care te vei îndrăgosti, îți voi oferi libertatea, dar până atunci, te rog, acceptă. E o soluție la necazurile care te așteaptă. Știu că pare absurd astăzi… Am cumpărat un inel, iartă-mă că am făcut-o înainte să-ți cer acordul, dar cred că ți se potrivește.

Ariana privi inelul: frunzulițe din smaralde , în jurul unei mici crizanteme; o finețe aparte. Nu era ca toate inelele. Nu o interesase niciodată opulența. Ca fratele ei, Chao Fah, punea preț pe etică, generozitate, calm, căldură umană. De multe ori, la „Ceai și Cărți”, dădea flămânzilor un sandviș și un ceai și oamenii plecau fericiți. Dacă ei erau fericiți, era și ea.

Arian adăugă, cu o blândețe fermă:
–Ca să crezi în cinstea mea: un Omega, după căsătorie, în mod „tradițional”, nu mai are viață socială. Ți-ai pus afișul De vânzare. Te-ai putea despărți de buticul tău?
–Familia Tahal mi-a cerut să-l vând, spuse Ariana, lăsând capul în jos.
El îi mângâie ușor degetele, trasând linii fine pe mâna ei lungă și delicată:
– Dar inima ta ce spune?
–Nu. Nu mă pot despărți. Dar ce aș putea face altceva?
– Te-ai putea căsători cu mine.

Ariana reflectă câteva secunde, apoi își trase mâna, luă cutiuța, întoarse inelul pe toate fețele. Diferența față de inelul opulent al lui Tam era uriașă, deși prețurile nu aveau comparație: acela costa zeci de milioane, acesta poate cincizeci sau o sută de lire. Dar pe ea nu o interesa prețul. Îl puse pe masă, ridică ușor mâna stângă, cu degetele întinse spre Arian:
– Atunci… s-o facem.

Inima lui Arian bătu atât de puternic, încât aproape îl durea. Era pe cale să rupă o nuntă programată peste o săptămână. Era pe cale să creeze un tsunami mediatic. Luă inelul și i-l puse delicat pe inelar, apoi îi sărută fin degetele.
– Îți promit că, prin această căsătorie, vei avea toată libertatea. Buticul tău… îl poți vinde, dar ce-ar fi „Ceai și Cărți” fără tine? E creația ta. Îl poți păstra și-ți poți păstra viața socială. Nu-ți voi îngrădi libertatea. Am alte idei despre viață. Chiar și prima mea soție lucra, era educatoare. Am acceptat mereu că o femeie Omega trebuie să aibă drepturi și libertăți.

Ochii verzi ai Arianei se umeziră de emoția momentului. Își reveni și întrebă, pe un ton grav:
–Și acum, ce urmează?
– Mi-am permis încă un lucru: am pregătit toate actele și ne-am înscris la Casa de Căsătorii. Luni ne putem căsători. Îmi trebuie buletinul tău și o chitanță cu adresa unde locuiești.
– Locuiesc aici, în butic.
– Perfect. Dacă ai o factură care dovedește adresa și buletinul, te rog să le aduci. Luni, la ora 10:00, voi fi în fața buticului.

Ariana rămase tăcută, incapabilă să-și desprindă privirea din ochii lui. Arian se ridică ușor de la masă și ea îl urmă timidă. Nu era un bărbat cu trăsături perfecte, dar ochii, nasul, buzele, pielea, părul, îmbrăcămintea, gesturile și vorba se îmbinau într-o armonie care-l făcea să pară perfect. Îl conduse la ușă, iar după ce plecă, închise buticul. Nu se mai simțea în stare să lucreze. Se sprijini de ușă, își duse mâna la inimă și inspiră adânc: aerul era încă îmbălsămat de feromonii lui liniștitori. Se simțea, ciudat, eliberată și se mira de curajul ei. Știa că o furtună avea să vină după această căsătorie. Și totuși… era fericită.

………………………

Ariana fusese neliniștită tot weekendul. Privea mereu pe fereastra de la etajul buticului „Ceai și Cărți”, de teamă să nu-l vadă pe Tam Tahal sosind cu mașina lui luxoasă. Arian îi dăduse numărul de telefon și îi spusese că, dacă se întâmpla ceva neobișnuit, să-l sune imediat. De partea cealaltă, Arian nu dormise aproape deloc: era nerăbdător să vină luni și să semneze actele.

Și iată, ziua sosise. Era un soare frumos pentru o toamnă începută de vreo două săptămâni, cerul era limpede, fără nori. Ariana, îmbrăcase o rochiță de mătase verde-smarald și își strânsese părul într-un coc elegant. Singura bijuterie: inelul de logodnă. Își puse pantofi asortați cu o geantă gri, se privi în oglindă și se declară mulțumită. Inima îi bătea puternic: știa că face un pas interzis de părinți, că-și va ridica împotrivă atât familia, cât și familia Tahal, care făcuse deja toate pregătirile. Nu voia să se gândească la cum va reacționa Aris când va afla despre această căsătorie. Ea, o femeie din înalta societate, urma să se căsătorească cu un bărbat din clasa mijlocie și, pe deasupra, polițist.

În înalta societate, polițiștii erau priviți rău, deși, aceștia aveau puteri aproape absolute: puteau aresta oricând, te puteau supune acțiunii feromonilor. Tocmai de aceea, toți ofițerii făceau trei, uneori patru ani de școală specială, unde învățau să-și controleze emisiile de feromoni, care, în doze mari, puteau ucide.

Ora 10:00 sosise.

Ariana ieși din butic și închise ușa cu cheia. În minutul următor, o mașină citadină opri în fața prăvăliei. Din ea coborî Arian, îmbrăcat într-un costum negru, cămașă violetă și cravată neagră, ca acum două zile și era teribil de chipeș. Trecu pe partea cealaltă, îi deschise portiera și o invită, galant, să urce.

Ea îi făcu un mic semn de mulțumire și se urcă. Mașina porni spre Casa Căsătoriilor.

……….

Drumul până la Casa Căsătoriilor se scurse într-o tăcere densă, plină de vibrația aceea invizibilă care le lega respirațiile. Ariana își ținea privirea aplecată, de teamă ca nu cumva emoția să-i scape în ochi. Arian conducea cu stăpânire calmă, dar degetele de pe volan trădau o ușoară nerăbdare.

Când mașina opri, Ariana ridică privirea. Clădirea din piatră albă avea coloane vechi și un aer solemn. Două magnolii târzii, încă înflorite, împrăștiau o mireasmă blândă.

Arian coborî primul, apoi îi deschise portiera, întinzând mâna pentru a o ajuta să coboare.
Ea ezită o clipă, dar o acceptă. Mâna lui era caldă, sigură. În contactul acela, inima ei se liniști pentru prima dată după multe zile.

Înăuntru, aerul mirosea a hârtie proaspăt tipărită și parfum discret. O funcționară cu ochelari rotunzi și o voce caldă îi întâmpină:

– Bună dimineața… doamna..domnul?

– Siri, Perth răspunse Arian cu un zâmbet politicos.

–Ariana Preecha, Arian Perth.

–Ah, da… domnule inspector, actele sunt pregătite, spuse femeia zâmbind și așezând dosarul pe masă.

Ariana își strânse mâinile, totul părea ireal, iar timpul parcă se dilata între fiecare respirație.

Arian semnă primul cu mișcare sigură, elegantă, fără ezitare.
Apoi îi întinse stiloul.

– E rândul tău, murmură el.

Ea îl privi. În ochii lui era liniște, putere, și ceva profund uman, aproape protector. Semnă.
Cerneala se întinse fin pe hârtie, ca o pecete a destinului.

Funcționara puse ultima ștampilă și ridică privirea spre ei, zâmbind cu un aer jovial:
– Felicitări! Sunteți oficial soț și soție…
Făcu o mică pauză, apoi adăugă glumeț, dar cu o notă de tradiție în glas:
– Și, bineînțeles, aștept să văd sărutul oficializării.

Ariana simți cum obrajii i se aprind. Îl privi pe Arian, nesigură, dar QCESTQ zâmbi ușor, se apropie și puse un braț în jurul umerilor ei, lipind-o ușor de el.

Primul contact păru delicat, aproape ezitant, un fel de atingere scurtă, ceremonioasă.
Dar în clipa în care buzele lor se atinseră, un val fin de feromoni masculini se răspândi în aer, ca o adiere caldă, invizibilă.

Ariana tresări ușor, simțind cum pielea i se înfioară.
Sărutul se adânci încet, fără grabă, dar cu o intensitate crescândă. Respirațiile li se sincronizară, iar timpul păru să se oprească.

Feromonii lui Arian, blânzi și liniștitori, se amestecară cu parfumul ei floral, transformând momentul într-o clipă de tandrețe absolută.
Ariana se simți beată de mirosul acelor feromoni care o mângâiau, o învăluiau și toată frica, rușinea sau îndoiala se topiră în acel contact.

Când se despărțiră, ochii lor rămăseseră apropiați, iar funcționara zâmbea cu căldură.
– Așa, da… acum e complet.

Arian se aplecă și îi șopti la ureche, aproape imperceptibil:
– De acum, ești sub protecția mea.

Ariana închise ochii, încă respirând parfumul lui. Simțea un val de liniște și o căldură nouă, care nu se mai stingea.
Era un început. Un început pe care niciun act, nicio interdicție, și nicio amenințare nu-l mai puteau opri.