Omegaverse-Iubiri nepermise Capitolul 3

URI

MOTTO:

O protejez după regulile mele, nu după calculele tale.

Trecuseră trei săptămâni de când Ramanan fusese adus în spital. Trupul lui, slăbit și cicatrizat, se obișnuia greu cu liniștea camerei albe. Noaptea îl trezeau frânturi de coșmaruri, iar ziua era bântuit de golul lăsat de soția sa, Manun. Nimeni nu-i spusese încă tot adevărul. Fusese informat de moartea soției de către șeful cel mare, la o zi de la ieșirea lui din coma artificială. Când îl văzuse venind cu directorul spitalului, știuse. Frânturi din accident îi reveniseră, fața îngrozită a lui Manun, ultimul lui gând către copii, sforțarea lui pentru a-l salva pe cel pe care îl iubea…toate reveniseră la auzul veștii.

Într-o dimineață, însă, vocea unor asistente îl smulse din semi-somn. Stăteau în colțul salonului, crezând că el doarme.

– A avut noroc inspectorul. Știi că doctorul Preecha a ales să-l salveze pe el dintre cei doi? murmură una.
– Da… și l-au lăsat pe Omega să se stingă. Asta a fost decizia…

Cuvintele se prăbușiră peste el ca un trăsnet. Pieptul i se strânse, respirația i se frânse.

Manun… l-au lăsat să moară? Și eu… ales?

Un val de furie orbitoare îl cuprinse. Își smulse perfuziile din braț cu un gest brutal, sângele picurând pe cearșafurile albe. Asistentele țipară, dar el nu mai auzea nimic. Își târî trupul pe coridor, clătinându-se, dar cu o forță născută din ură și disperare.

– Preecha… șopti el printre dinți.

Asasinule…

Ieși pe culoarul spitalului sprijinindu-se de pereți pentru a căuta biroul acestui doctor care îi lăsase soția să moară.

…….

Ușa biroului doctorului era întredeschisă. Chao Fa Preecha stătea la birou, cu dosarele pacienților răspândite ordonat, scriind cu o meticulozitate aproape rece. Nu apucă să ridice privirea.

Ramanan intră năvalnic, cu ochii injectați de sânge. Înainte ca doctorul să poată articula un cuvânt, pumnii lui coborâră fulgerător.

Primul lovi obrazul stâng al lui Preecha, trântindu-l cu scaunul pe spate. Al doilea îl izbi direct în bărbie, zguduindu-i capul și lăsându-l inert, prăbușit pe podeaua lucioasă. Inspectorul îl bătu cu picioarele minute bune.

– Tu l-ai ucis! răcni el cu glasul spart de durere.

– Te crezi Dumnezeu? Cu ce drept ai ales cine să trăiască?!

Respira greu, se clătina. Mâinile lui tremurau, ochii injectați îi erau încețoșați de lacrimi .

Dincolo de furie, corpul lui deja foarte slăbit nu mai putu ține pasul. Își pierdu echilibrul, căzu lângă trupul doctorului și întunericul îl înghiți.

Pe coridor, pașii înspăimântați ai asistentelor se apropiau. Strigăte se auziseră prin spital, și în câteva secunde, întreaga secție fusese în alertă. În birou, imaginea era șocantă: un doctor prăbușit, inconștient, și pacientul său, slăbit, dar încă fierbinte de furie, zăcând lângă el. Două destine legate acum printr-o explozie de adevăr și violență.

Două asistente intrară primele în birou și rămaseră împietrite când văzură scena.

– Doamne, ce s-a întâmplat aici?! țipă una dintre ele.
– Chemați imediat securitatea! ordonă cealaltă, tremurând.

În câteva minute, holul se umplu de pași. Doi infirmieri îl ridicară pe Preecha și îl așezară pe targă. Unul dintre ei murmură:
– E inconștient, dar are puls.

Altă echipă se ocupă de Ramanan, care abia respira. Perfuzia smulsă îi lăsase sângele să curgă pe braț, iar pieptul îi era plin de zgârieturi de la căzătură.

– Lăsați-l! strigă brusc una dintre asistente.

– Asta e nebunie, să-ți ataci propriul medic, cel care ți-a salvat viața, în plus!

Dar șeful securității un bărbat foarte înalt și sever, ridică mâna:
– Întâi îl stabilizăm. După aceea, discutăm. N-avem timp să judecăm când doi oameni zac pe podea.

Câteva ore mai târziu, Ramanan își recăpătă conștiința. Capul îi era greu, iar lumina rece a neonului îl orbea. Își simți brațele fixate de pat cu curele medicale.

– Unde… sunt? mormăi el, încercând să se ridice.

Lângă el stătea un asistent medical, un bărbat de treizeci și ceva de ani, cu uniforma verde impecabilă. Îi umezea buzele cu un tampon de apă și îl privea cu o severitate amestecată cu compasiune.
– În salon. Ai leșinat… și aproape că ți-ai rupt brațul smulgând perfuziile.

Ochii lui Ramanan, încă tulburi, se fixară asupra lui.
– Preecha…?

Asistentul ezită, apoi răspunse sec:
-E în viață. Dar l-ai lovit rău.

– Îl voi omorî, mormăi Ramanan cu un glas încărcat de ură.

– El a ales. Pe mine m-a salvat, dar l-a lăsat pe Manun să piară. Asta e crimă.

Asistentul îl privi cu o sprânceană ridicată, apoi își scutură ușor capul.
–Nu știu dacă e adevărat ce spui. Știu doar că acum toată lumea vorbește… și că vei fi pus sub pază.

În acel moment, doi agenți de securitate ai spitalului intrară în salon. Privirile lor reci spulberau orice urmă de îndoială: Ramanan nu mai era doar un pacient, ci un pericol.

– Începând din această clipă, veți fi supravegheat permanent, declară unul dintre ei.

-Și la trezirea doctorului Preecha, va trebui să dați explicații.

Ramanan închise ochii, dar nu de teamă. În spatele pleoapelor lui, furia mocnea ca un foc ce nu putea fi stins. Își jură că, indiferent de pază, indiferent de reguli, va afla adevărul complet.

Și dacă era adevărat că doctorul Preecha îl alesese pe el în locul lui Manun… atunci nu exista pedeapsă destul de grea pentru „asasin”.

……………….

Aris Preecha, 60 de ani, își luă ceașca cu o mișcare calculată. Aura lui de Alpha matur domina încăperea, chiar dacă nu își elibera intenționat feromonii. Privirea lui rece spulbera orice urmă de relaxare. Pentru el, ceaiul era doar pretextul prin care își aduna familia ca să își exercite controlul. Era puternic atât fizic cu statura lui de 195 cm 95 kilograme cât și financiar. Un magnat al trabucurilor de lux, al țigărilor cu iz de mentă și de ciocolată, un proprietar al tuturor livezilor de arbori de cacao din țară. Averea lui era imensă, dar fusese adunată cu sângele fraților lui, 4 la număr, pe care îi escrocase unul după altul. El era Regele, singurul care avea de spus un cuvânt în familia Preecha. Totuși…Chao Fah urmase o altă cale. Și de ani de zile, el , Regele, încerca lovituri sub centură pentru a-l îngenunchea, lovituri care până acum nu dăduseră nici un rezultat. Acum, Aris Preecha începuse încetul cu încetul să strângă acțiuni ale spitalului pentru a deveni proprietar întreg. După aceea, știa el cum să dea lovitura de grație.

Cristina, 59 de ani, femeie Alpha, cu ochii verzi moșteniți de copii, încercă să estompeze tensiunea. Aura ei calmă, aproape Beta, se așeză ca o mângâiere peste spațiul rigid, dar era insuficientă ca să stingă asprimea feromonilor bărbătești.

Ariana își strânse ceașca între degete. Feromonii ei subtili, dulci cu aromă de crizantemă opal, se ridicau timid, involuntar, atrăgând atenția chiar și atunci când ea încerca să se ascundă. Aura ei de Omega se ciocnea mereu de presiunile tatălui, iar fragilitatea ei se simțea acum ca un abur dulce-amar amestecat cu ceaiul. Știa prea bine că fiecare Alpha prezent sau invocat de Aris i-ar putea provoca o stare apropiată catalepsiei, o teamă care o încremenea și o teroriza.

Chao Fa, în schimb, stătea drept și părea mai degrabă un star al modei în costumul lui gri impecabil. Feromonii lui Alpha cu aromă rară de cafea Jamaic Blue Mountain erau suficienți pentru a marca teritoriul fără efort. Cei din jur îi simțeau prezența ca pe o forță calmă, dar de neclintit. Deși nu îi elibera deliberat, vibrația lor se suprapunea peste parfumul de ceai, acoperind și protejând în mod subtil fragilitatea Arianei.

-Ariana, spuse Aris, așezând ceașca pe farfurioară cu un clinchet sec.

– Fiul familiei Taha , un Alpha, a cerut să te cunoască. Familia lui ar putea aduce beneficii afacerii noastre. Au o mare concesiune de tutun și averea lor se ridică la mai mult de 500 de milioane de lire sterline . Băiatul are 30 de ani și se pare că-i place de tine.

Un val de feromoni reci, autoritari, însoți cuvintele lui, forțându-i pe ceilalți să-i simtă intenția.

Degetele Arianei tresăriră, iar ceaiul se clătină. Feromonii ei florali se intensificară brusc, dezvăluindu-i spaima. Cristina își dori să o atingă, dar se opri: știa că o atingere în astfel de momente putea declanșa reacții nedorite la un Omega fragil.

Chao Fa își ridică ochii spre sora lui. Privirea verde, comună doar lor, se transformă într-un scut tăcut. Feromonii săi de liniștire se revărsară discret, neutralizând autoritatea tatălui și calmând aerul din salon. Nu spuse nimic, dar tăcerea lui deveni zidul invizibil dintre Ariana și presiunea implacabilă a lui Aris.

Astfel, ceaiul de la ora cinci al familiei Preecha nu era doar un ritual elegant, ci și un câmp de luptă tăcut, unde feromonii, statutul și tăcerile cântăreau mai greu decât orice cuvânt.

Aris Preecha își sprijini dosul palmei de masă înainte de a duce iar ceașca la buze. Aura lui de Alpha matur era de necontestat. Într-o lume în care feromonii erau monedă socială, puterea lui nu ținea doar de avere, ci și de statut biologic.

–Ariana, spuse el, iar vocea lui răsună cu o autoritate rece.

– Nu putem amâna la nesfârșit. Ai împlinit douăzeci și cinci de ani. Regulile sunt clare: o femeie Omega nu poate rămâne celibatară prea mult timp după diferențiere. Ești deja un subiect de discuție.

Cristina încordă degetele pe toarta ceștii. Știa că soțul ei avea dreptate într-un sens crud: Consiliul local controla cu strictețe relațiile și echilibrul dintre genuri. Plasturii antiferomoni, obligatorii încă de la vârsta de zece ani, erau singurul scut pe care Ariana îl avea împotriva invaziei mirosurilor străine. Și totuși, chiar și cu plasturi, sensibilitatea ei rămânea unică și periculoasă.

Ariana clătină ușor capul, cu privirea fixată pe aburul ceaiului.

-Nu pot, șopti ea, aproape imperceptibil.

Dar chiar și acea șoaptă aduse o undă de criză: feromonii ei, florali, dulci cu aromă de crizantemă opal, se revărsară brusc, mai intens decât trebuiau, trădându-i spaima.

În societatea lor, o asemenea reacție era mai mult decât o slăbiciune, era un stigmat. Dacă cineva ar fi aflat că un simplu contact cu un Alpha îi provoca repulsie și crize de angoasă, familia întreagă ar fi fost pusă în pericol. Căci un Omega chiar dacă se regăsea la baza societății Omegaverse era cel care perpetua lumea cu copiii ei.

Chao Fa lăsă ceașca pe farfurioară, cu o liniște calculată. Feromonii lui cu parfum rar de cafea Jamaica Blue Mountains deveniră concentrați, se ridicară ca un zid invizibil și tăiară dominația tatălui. Îi cuprinse pe toți într-o aură de calm, neutralizând teama Arianei.

–Tată, spuse el cu o voce scurtă, calmă.

– Poate că ar trebui să ne gândim la altceva. Ariana nu este o monedă de schimb. Un mariaj grăbit nu va aduce stabilitatea pe care o cauți.

Privirea lui Aris se încruntă, iar autoritatea de Alpha senior se ciocni violent de cea a fiului său. Feromonii lor se confruntară pentru o clipă, transformând salonul de ceai într-un câmp de luptă invizibil.

Cristina interveni cu o voce blândă, dar fermă:

– Suntem o familie. Dacă află Consiliul că Ariana nu poate suporta atingerea unui Alpha, va fi un scandal. Trebuie să găsim o soluție care să nu o distrugă.

Ariana își strânse mâinile pe genunchi, în tăcere. În jurul ei, ceaiul de la ora cinci se transformase într-o scenă de război tăcut, unde fiecare gest, fiecare suspin și fiecare undă de feromoni spunea mai mult decât cuvintele.

Aris sorbi din ceai, apoi lăsă ceașca pe farfurioară cu un clinchet sec. Privirea i se mută, brusc, de la Ariana la fiul său.

–Chao Fa, spuse cu vocea aceea rece.

– Mă așteptam ca măcar tu să îmi ușurezi poverile. Am primit o propunere… excelentă. O tânără Alpha, fiică de magnat. Frumoasă, instruită și, mai ales…foarte bogată. O partidă care ar putea consolida imperiul nostru. Și ce e cu vânătăile alea pe față? Te-ai bătut? Să nu-mi ajungă la urechi faptul că te comporți ca un gangster. Asta mai lipsea, să-mi văd numele târât în noroi.

Cristina își întoarse ochii spre fiu, simțind cum aerul devenea din nou greu.

Chao Fa rămase impasibil. Își sprijini degetele pe ceașca neatinsă și, cu aceeași calmă precizie de chirurg, răspunse:

– Nu am timp de flirturi și de întâlniri oarbe. Nu pentru asta. Sala de operații îmi este suficientă. Nu mă interesează jocurile de societate.

Un val de nemulțumire se citi imediat pe chipul lui Aris.

– Nu ai timp? repetă el, ridicând sprânceana.

– Ai douăzeci și nouă de ani și ești încă necăsătorit. În loc să construiești alianțe, aud că… îți pierzi vremea jucând rolul de bonă. Bonă, Chao Fa! Asta a ajuns fiul meu Alpha, moștenitorul Imperiului Preecha, chirurg-șef renumit și director adjunct al Spitalului Universitar?

Chao Fah ridică o sprânceană , nemulțumit.

– Mă spionezi?

Aris se încruntă.

Feromonii lui autoritari se ridicară ca o furtună, forțându-i pe ceilalți să simtă greutatea disprețului său. Ariana își strânse ceșcuța între degete, încercând să își înăbușe tremurul. Cristina coborî ochii, rușinată de tonul aspru.

Doar Chao Fa nu clipi. Tăcerea și calmul lui erau armele cele mai grele. Își ridică încet privirea și lăsă propriul val de feromoni de liniștire să calmeze aerul.

– Dacă pentru tine să respect legea e să fiu bonă, atunci accept titlul. Dar nu îți face iluzii. Nu mă voi lega de nimeni doar pentru bani sau pentru imagine. Chirurgia nu îmi lasă loc pentru asemenea frivolități.

Un moment de tăcere tensionată se așternu. Aerul părea să vibreze între două puteri Alpha. Aris strânse buza de jos între dinți, iar nemulțumirea i se citise în ridurile adânci.

Cristina, simțind conflictul, își puse mâna peste cea a lui Ariana, ca o încercare timidă de a opri furtuna care se dezlănțuia în jurul mesei.

Tăcerea se întinse grea peste salon, spartă doar de clinchetul unei lingurițe lăsate grăbit pe farfurioară.

Aris îl fixă cu privirea pe fiu, cu mandibula încordată și ochii încărcați de reproș.

– Încăpățânat, murmură el enervat.

– Exact ca mama ta. Îți vei da seama prea târziu cât rău faci familiei.

Cristina tresări ușor, dar nu îndrăzni să răspundă.

Chao Fa își împinse încet scaunul înapoi, mișcarea fu impecabilă și calculată ca și cum ar fi închis o incizie după o operație. Se ridică în picioare, iar aerul din jurul lui se schimbă odată cu retragerea feromonilor săi unici.

–Familia mea, accentuă el scurt, cu o voce rece.

–O protejez după regulile mele. Nu după calculele tale.

Fără să mai privească pe nimeni, își luă haina de costum de pe spătarul scaunului și păși spre ușă. Pașii lui răsunară hotărâți pe marmura albă, fiecare ecou tăind tăcerea ca o lamă.

Ușa se închise în urma lui cu un sunet sec.

Rămaseră doar Aris, cu degetele strânse pe toarta ceștii, Cristina cu ochii plecați și Ariana, care își ținea încă palmele în jurul ceaiului devenit rece.

În salonul Preecha, parfumurile de iasomie și crizantemă opal se amestecau acum cu gustul amar al unei absențe.