Omegaverse-Iubiri nepermise Capitolul 4 vol 2

Fundal muzical lectură

https://youtu.be/8Yh7Ey0FB0E?si=1aC8fXJzw47gwVc7

A doua zi, la secție

Holul mirosea a hârtie umedă și a cafea reîncălzită. Arian intră drept, cu haina încheiată până sus. În sala de arest, Tam Tahal ședea pe bancă. Vânătăile îi desenau fața ca o hartă prost croită: un ochi închis, buza plesnită, respirația grea se datora a trei coaste rupte, confirmate de medicul de gardă. Douăzeci și patru de ore trecuseră și mai avea încă douăzeci și patru…sau ar fi trebuit, însă la ghișeu, avocatul familiei Tahal își făcuse loc cu o mapă groasă. În spate, un bărbat în costum sobru, tatăl, privea totul ca pe o listă de cumpărături.

–Am venit să plătim cauțiunea imediat, spuse avocatul, scurt.

Arian își ținu palmele pe marginea biroului.

– Nu. Agresiune sexuală asupra soției unui polițist. Viol nereușit. Rămâne în arestul de 48 de ore, apoi, voi emite un mandat de arestare.

Avocatul ridică o sprânceană.

–Căpitane, nu v-am întrebat părerea, spuneam procedura.

– V-am dat-o.

Ușa biroului comisarului-șef se deschise. Șeful ieși, făcu un gest mic cu bărbia.

– Căpitane Perth.

În birou, geamul dădea spre curtea interioară. Comisarul puse o hârtie pe masă: raportul medicului. Lângă el, un dosar cu fotografii cu Tam, proaspăt făcute.

– Uită-te aici, spuse.

Arian aruncă o privire. Știa imaginile pe dinafară, le simțise în pumnii lui. Nu zise nimic.

–Au intrat pe fir. Avocatul a depus contestație și cer bani mulți. A mai sosi  ceva: înregistrări video din magazin. Te arată pe tine…după ce s-a predat ai continuat să-l lovești. Mult… Prea mult.

Arian își încleștă maxilarul.

– Mă interesa victima.

–Și pe mine, dar acum mă interesează și uniforma ta.

Ușa se deschise din nou fără să bată. Intră adjunctul procurorului, cu un zâmbet mic.

– Bună dimineața. Situația e delicată, spuse, răsfoind mapa.

– Domnul Tahal… are resurse: presă, martori, plângeri. Dacă mergeți înainte, merge și dosarul pe numele dvs.: „vătămare gravă adusă unei persoane care se predase”. Comisia vă ia insigna până la clarificare. Iar asta poate dura.

Arian își lipi palmele de muchia mesei, ca să nu le folosească altfel.

– A vrut s-o violeze.

– Știu ce a încercat. Și știu ce ați reușit dvs., căpitane, replică, plat.

– Două lucruri adevărate, care se anulează în ochii publicului și, între noi, în instanță.

Telefonul comisarului vibră. Citi:

–Consiliul face presiuni. Cedează pe plângere și ține-l pe Arian departe.

Comisarul ridică privirea.

– Arian, ascultă-mă bine. Vrei s-o protejezi pe Ariana? Ai nevoie de insignă. Fără ea ești un bărbat înfuriat cu mâinile goale. Cu ea, ești sistemul care o poate ascunde și păzi, care îl poate urmări pe Tam, care îl poate aresta când trebuie. Retrage plângerea acum. Îl prindem pe alte capete: fiscal, contrabandă, licențe. Îl strângem în cerc, legal. Dar azi… „azi” înseamnă să nu-ți pierzi tu funcția.

Arian își mușcă buza până simți sânge. Vedea podeaua buticului, pantalonii căzuți, corpul Arianei inert. Vedea și pumnii lui, căzând.

– Șantaj.

–Politică.

Comisarul nu zâmbi.

Adjunctul procurorului își drese vocea:

– Aranjamentul e așa: Tam iese pe cauțiune azi, dar rămâne sub control judiciar. Interdicție de a se apropia de victimă pe 500 de metri. Violarea interdicției e egală cu revocarea. În schimb, dvs. renunțați la plângerea personală de agresiune asupra soției…da, știu cum sună, iar secția nu contestă cauțiunea. Dosarul pentru „exces de forță” pe numele dvs. se deschide formal, fără măsură preventivă, urmând să fie reevaluat. Semnați aici.

– Și capul cui cade ca spectacol? întrebă Arian, rece.

Procurorul închise mapa.

– Adjunctul căpitanului, pentru „coordonare defectuoasă a intervenției”. Va fi scos din funcție azi. E moneda de schimb pentru liniștea presei.

Arian trase aer rece. Adjunctul era bătrânul Rudolf. Omul care îl învățase să-și țină feromonii ca pe o unealtă, nu ca pe o bombă. Îl trădau pe Rudolf ca să-l țină pe el.

– Nu e drept.

– Nu e. Dar e ceea ce avem. El va pleca cu o pensie frumușică.

Comisarul împinse stiloul.

– Alege.

Arian închise ochii o secundă. Văzu chipul Arianei sub lumina caldă, cu crizantemele ei scuturate, adormite. Văzu insigna din pieptul lui ca pe un lacăt între toate imaginile astea.

Semnă.

……………

În hol, familia Tahal clipea rar. Avocatul își aranjă cravata.

– Domnul meu e liber.

–E liber, confirmă Arian, cu un ton rece.

– Cu control judiciar, cu interdicții, cu brățară electronică și cu două echipe care-l respiră în ceafă zi și noapte. La prima încălcare, îl iau din pat.

Avocatul îl privi ca pe o statuie.

– Vă urez o zi… reglabilă, șopti ironic.

–Vă urez una… scurtă, replică Arian, fără să clipească.

Doi agenți îl luară pe Tam. Îi trecură haina pe umeri, îl sprijiniră când își pierdu echilibrul. Tam încercă să-și ridice bărbia, dar durerea îi coborî privirea.

–Ai auzit? rosti Arian, abia mișcând buzele, suficient cât să ajungă doar la el.

– Un pas greșit, o umbră pe strada ei și te întorci aici pe targă. De data asta o să fie fără să-mi folosesc mâinile.

Ochii umflați nu reușiră să se strângă într-un zâmbet. Totuși, Tam șuieră:

– O să plătești.

– Deja am plătit. Dar nu îți mai plătește nimeni libertatea la nesfârșit.

Tam trecu de ușă, iar holul rămase gol.

Comisarul ieși din birou. Îl atinse pe Arian pe umăr o singură dată.

– Adjunctul Rudolf…

– Știu, spuse Arian.

–Mă duc la el.

………….

Adjunctul își strângea ceaiul în palme, în camera mică a ofițerilor. Haina era pe spătar. Când îl văzu pe Arian, surâse din colțul gurii.

–Ți-au cerut să alegi, zise, calm.

Arian se opri în prag.

– V-am trădat.

–Nu. Ai ales munca în locul furiei. Asta te-am învățat, nu?

Arian simți cum i se mișcă feromonii, reflex, ca să nu lase miros de vină în cameră.

– Îl voi prinde până la urmă, spuse.

– Îl vei prinde ca polițist.

Adjunctul dădu din cap spre insignă.

–Ține de ea. Ai o soție acasă care are nevoie de tine ca soț, nu ca erou singuratic.

–Da.

–Du-te la ea. Am auzit că a suferit mult.

……………..

În mașină, Arian opri motorul și rămase o clipă cu fruntea pe volan. Apoi, ca într-o operațiune, își făcu lista: protecție la ușă 24/7, camere suplimentare la butic, avocat pentru Ariana, consilier pentru traumă, dosar paralel pe licențele firmelor Tahal, informatori în ringul de bodyguarzi. Și, la final, o sarcină pe care nu o trecuse pe niciun caiet: să o însoțească pe Ariana în perioada de susceptibilitate care se părea că bătuse deja la ușa feromonilor.

Intră în butic, ușa de la intrare fusese reparată și buticul repus în ordine. Urcă treptele scării interioare din butic, apartamentul mirosea a curat și a ceaiuri. Ariana dormea, cu fața liniștită, pansată ușor. Pe noptieră, un origami, o crizantemă opal, mică, din hârtie pe care o făcuse chiar el.

Arian se așeză pe scaun, la margine, își lăsă palma deschisă pe pat, aproape de mâna Arianei, dar nu atingând. Doctorul stătuse toată noaptea, iar spre dimineață îi spusese că s-ar putea ca Ariana să intre în călduri, Corpul ei începea să se acopere cu o pudră strălucitoare, semn că lubrificarea începuse. Doctorul văzuse că era doar impregnată cu feromonii lui. Îl privise ciudat și-i spusese:

–Tinere, nu e sănătos ca un cuplu să trăiască așa. O soție Omega trebuie marcată, altfel, la fiecare ciclu al căldurilor riscă să atragă pe toți Alpha celibatari din acest oraș, femei sau bărbați. Te sfătuiesc să rezolvi această problemă cât mai repede.

După plecarea doctorului Arian se gândise iar și iar la marca definitivă, el o dorea pe Ariana ca soție unică, dorea să-i ofere marca sa, dar oare Ariana o voia?

Femeia deveni agitată în somn, mirosul de crizanteme opal îl învăluiră extrăgând feromonii lui cu o ușurință demnă de invidiat. Cele două parfumuri se roteau în cameră așteptând să devină un tot unitar.

–Ariana…sunt aici, șopti el când femeia gemu.

În sine, adăugă: Și nu renunț la tine.

……………

Trei săptămâni trecuseră ca un marș în pas forțat. Ramanan își făcuse din litera legii un scut impenetrabil: articol, alineat, pedeapsă. Îl recita în minte când își lega epoleții, când își verifica armamentul, când fetele îi săreau la gât. Îl recita mai ales în pragul bucătăriei, când îl lovea mirosul acela de Blue Mountain și, odată cu el, liniștea călduroasă a casei doctorului.

De la avertizarea lui, Chao Fah se purta corect, era politicos, exact, fără reproș și fără concesii. Nici o privire care să alunece prea mult, nici o atingere, ceai pentru fete, micul dejun așezat la secundă, programul școlii verificat, un „bună dimineața, căpitane” spus drept, fără vibrații și dincolo de formula impecabilă… un zid.

Ramanan spunea în capul lui că e bine așa. El era omul legii, iar legea îl ținea drept când ușa dormitorului se închidea și aerul, la câteva camere distanță, rămânea încărcat de aceeași urmă de cafea scumpă. Uneori, în liniștea nopții, se trezea cu palmele strânse pe cearșaf, ca și cum ar fi apucat pe cineva de încheieturi. Atunci se îmbrăca în haine sport și ieșea să alerge, altfel, nu adormea.

În a douăsprezecea zi, la prânz, mâncau toți la masă. Sopa întreba fetele despre teme, Chao Fah despica o portocală pentru Rak, iar Ramanan își tăia friptura mecanic. Dincolo de geam, un stol de păsări ciripea dintr-un copac. În reflexul lamei de cuțit îi apăru în față obrazul doctorului, destins în dimineața aceea însorită, dar fără cuvinte.  Întoarse lama, privi carnea și-și spuse:

Nu-l privi. Nu întinde mâna. Nu uita cine ești, căpitane Ramanan Siri.

Așa trecură încă alte zile. În a douăzeci și una, colegii îl  scoaseră în oraș. Nu era genul care să bea, dar de data aceea, lăsă paharele să vină. Se derulară râsete, palme în spate, glume despre cazuri. Când  ieși în aerul nopții, orașul se mișca ușor. Știa drumul spre casa doctorului și pașii îl duseră singuri.

Casa dormea, inclusiv Sopa. Urcă treptele din marmură albă poticnindu-se de câteva ori. Camera lui era ultima pe partea dreaptă, după cea a lui Chao Fah. Ușa camerei acestuia era întredeschisă. Ramanan ezită….un miros de cafea Blue Montain îi gâdilă nările. Siguranța lui se prăbuși …un dor imens îi strânse inima cu putere, creând  un vid în plex. Împinse ușa cu precauție. Aburii alcoolului băut îi scăzuseră vigilența și controlul sinelui interior. Înăuntru, întunericul curat, ordonat, te adâncea într-un abis umplut cu cafea măcinată fin. Respirația lui Chao era liniară, ca un metronom. Ramanan nu mai judecă, se dezbrăcă fără zgomot, ca în serile de operațiune, doar că acum nu avea pe cine prinde, nici ce raporta. Avea un gol rece în piept și un miros de cafea, foarte slab, în perne.

Se lipi de pat, cu genunchiul pe margine, apoi cu pieptul. Nu căuta nimic cu mâinile, doar rămase acolo, ascultând. Feromonii lui cu aromă de caramel Macallan infuzară dintr-o dată aerul. Simți cum se schimbă ritmul respirației celuilalt, cum corpul i se încordează în somn. Se urcă în pat, așa, gol pușcă. El căuta ceva, îi era foarte dor să atingă corpul lui Chao Fah. Se lipi cu tot corpul de trupul bărbatului Alpha care era îmbrăcat doar în chiloți. Dar mișcarea, oricât de delicată fusese, îl trezi pe Chao Fah care se ridică brusc și-i dădu o lovitură de picior în lateral. Trântitura fu scurtă.

–Căpitane de poliție, ce cauți aici în miez de noapte?

Vocea era joasă, tăioasă.

Ramanan rămase pe podea, cu palmele sprijinite de podea. O clipă nu scoase nici un sunet. Apoi ceva i se rupse în gâtul uscat. Lacrimile veniră încet, fără zgomot, apoi cu zgomot. Nu mai încercă să vorbească. Se ridică în genunchi și se urcă înapoi, încet, privind numai în jos, ca un câine speriat care cere adăpost.

–Nu vreau altceva, spuse el în șoaptă, cu respirația tăiată.

– Doar…lasă-mă să uit cine sunt în noaptea asta. Lasă-mă…doar… să dorm aici. Să respir…să te respir…Pot?

Nu întinse mâna. Își strânse brațele la piept, ca și cum s-ar fi legat pe dinăuntru, ca să nu atingă nimic.

Chao rămase o clipă în capul oaselor în pat, cu palmele de-a lungul trupului. Întunericul îi tăia liniile feței. Trase aer pe nas, scurt, apoi încă o dată, cu o răbdare strânsă ca un garou.

– Ești beat, spuse el,  simplu.

Ramanan dădu din cap.

–Mi-e frică.

Fu o liniște de puteai auzi răceala podelei.

– Mi-e foarte frică mine… de ce simt.

Urmă o altă pauză. În întuneric, metronomul din toracele lui Chao se schimbase abia perceptibil. Ramanan adăugă ca o mărturisire din celula de interogatoriu:

– Legea e bună. Mă apără.

Și, după un moment care îi sfâșie pieptul spuse expirând și oftând adânc.

–Dar nu mă salvează de tine. Mi-era foarte dor de parfumul tău și îmi lipsești în fiecare zi. Îmi lipsești foarte mult. Sunt beat și spun adevăruri. Mâine nu va mai fi la fel. Deci primește cuvintele mele ca atare.

Își șterse fața înlăcrimată cu dosul palmei, copilărește. Nu îndrăzni să se apropie. Se culcă pe lateral, la margine, încă strângându-se pe sine, ca să ocupe cât mai puțin loc. Respira cu pauze, așteptând verdictul.

Chao aprinse veioza mică. Lumina caldă prinse conturul umerilor lui Ramanan, cicatricea albă de deasupra șoldului, tremurul dintre coaste. Îl privi câteva secunde, fără cuvinte, apoi trase cuvertura și pe el. Stinse lumina.

–Dormi, spuse el, scurt.

Aerul se umpluse de ceva blând. Ramanan  închise ochii. Între ei era doar o palmă de spațiu. Inspiră adânc și în amestecul celor două piei, simți urme slabe de Blue Mountain. Inima i se așeză, cuminte, în locul ei, lăsând să respire feromonii lui cu arome de alcool caramelizat și lemn îmbibat cu shery.

În mintea lui, alineatele continuară să se rotească o vreme, cu cifre, pagini, tonuri de instrucție. Apoi se estompă. În locul lor rămase o propoziție scurtă, fără articole și fără pedepse:

Sunt în siguranță aici și mă simt atât de viu.

Adormi, în timp ce feromonii lor de cafea și whisky făceau dragoste în aerul camerei. Căci feromonii lor nu cunoșteau legi, articole și alineate, nu cunoșteau interdicții, nu cunoșteau nici măcar dicționarul atât de crud al lumii Omegaverse. Feromonii lor erau deja un întreg, o imensă irish cofee cu aromă de iubire nepermisă.

…………………

Dimineața, zgomotele casei se ridicară ca niște valuri mici. Se auzea fetele, pașii Sopei, clinchetul de farfurii. Ramanan se trezi primul. Se ridică în capul oaselor, atent să nu deranjeze. Îl privi pe Chao de la distanța aceea de o palmă. Nu era un bărbat de neatins, era doar un bărbat Alpha.

Se dădu jos încet, își strânse lucrurile, își trase pantalonii. Îl privi pe bărbatul acela atât de frumos și se simți nefericit că nu-l putea atinge. Dădu să plece , dar dorința fu mai presus de orice. Se aplecă și-și depuse buzele umede pe cele ale lui Chao Fah.

– Mulțumesc, șopti, aproape fără aer, îndreptându-se.

Apoi ieși , trăgând ușa după el. Câteva minute după plecarea lui  se auzi un răspuns șoptit.

–Pentru puțin.

Chao Fah avea ochii larg deschiși.

În bucătărie, cafeaua fierbea. Ramanan se opri în ușă, privi spre masă, inspiră adânc. Luă o ceașcă, se așeză lângă fete, care povesteau despre un desen animat. Sopa îi puse o cană în față. Cafeaua Jamaica Blue Mountain  era specialitatea casei. Când Chao apăru, Ramanan își ținu privirea la nivelul tăvii cu pancake. Apoi, pentru o clipă, ridică ochii. Nu era o privire care cerea. Era una care spunea „am greșit”.

Dacă v-a plăcut, un emoticon, o reacție, nu strică și mă fac fericită❤️Mulțumesc.