Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 4 vol 3

https://youtu.be/yDKgID7V_Xk?si=LZODRPx9QY9JYhtN

Capitolul 4 vol 3-Feromoni nebuni

Ora 3:00.

Salonul VIP era scufundat într-o lumină palidă, albastră, iar monitorul de lângă pat pulsa regulat, cu bătaie de inimă mecanică. Ramanan dormea profund. Din când în când, un geamăt surd îi scăpa dintre buze, reflex al durerii care încă îi traversa corpul, chiar și sub calmantele slabe.

Respirația îi era grea, dar stabilă. Ușa se deschise încet.

Silueta doctorului Ama Fanlah se decupă în cadrul ușii, aproape ireală în semiîntuneric. O închise cu grijă în urma lui, fără să scoată niciun sunet, apoi se apropie de pat, pas cu pas, ca și cum fiecare mișcare ar fi putut sparge echilibrul fragil al nopții. Se opri și-l privi pe omul care adormise îmbrăcat cu hainele de polițist. Parcă trebuia să fie pregătit de vreo operațiune importantă.

Ramanan părea mai tânăr în somn, dar și mai vulnerabil. Maxilarul nu-i mai era încordat, sprâncenele nu mai erau încruntate, doar oboseala și rănile îi trădau lupta. Cămașa albastră, proprie polițiștilor ce sunt în misiune, era descheiată și lăsa să se vadă bandajele albe ce contrastau violent cu pielea lui întunecată.

Chao Fah stătu așa, nemișcat la marginea patului și trecu în revistă pe omul care dormea se pare, profund. Îl găsi foarte slăbit. Părul era tot atât de bogat și de frumos. Trăsăturile feței, relaxate de la somn, lăsau să se întrezărească o frumusețe absolută. Chao Fa era emoționat. Expiră și inspiră căutând aromele de altădată ale corpului atât de iubit. Ar fi dorit să-l mângâie, ar fi dorit să se alungească acolo, lângă bărbatul Alpha care fusese odată soțul lui. Oare se recăsătorise? Făcuse alți copii? În acel moment luna trimise prin fereastră o mică rază care pâlpâi pe inelarul mâinii stângi, de parcă dorea să-i dea răspuns la acele întrebări. Verigheta din aur alb, era tot acolo, semn că Ramanan încă îl considera perechea lui.

Chao Fah simți cum i se strânge pieptul. Se aplecă încet și își puse palma pe fruntea lui. Era cald. Nu febril, încă, dar aproape. Gestul era reflex, profesional… și în același timp mult prea intim.

– Ești viu… șopti, fără să-și dea seama că vorbise.

Atunci se auzi declicul unei arme și simți atingerea rece în mijlocul frunții.

Chao Fah încremeni.

Respirația i se oprise în gât exact în clipa în care simțise țeava rece a pistolului. Presiunea era fermă, sigură. Mâna care o ținea nu tremura deloc.

– Nu te mișca, spuse o voce joasă, răgușită de somn și durere.

Ochii lui Ramanan erau deschiși. Oțelul albastru era limpede și tăios.

Nu păreau ai unui om trezit brusc din somn, ci ai unui soldat care dormea cu un instinct mereu la suprafață. Sub cearșaf, corpul lui era deja încordat, mușchii pregătiți, deși rănile îi limitau mișcările.

– Cine ești? continuă el, apăsând ușor pe armă.

– Și de ce ești aici la ora asta?

Ama își ridică încet mâinile, palma stângă încă suspendată în aer, la câțiva centimetri de fruntea lui.

– Sunt doctorul Fanlah, spuse calm.

–Ai febră incipientă. Te monitorizam.

– Minciună.

Ramanan îl privea fix, deși nu-i vedea chipul, cu o atenție care făcea orice mască inutilă.

– Doctorii nu intră noaptea în saloane fără asistente, spuse el.

– Și nu pun mâna pe pacienții adormiți fără să vorbească.

Pistolul se lipi și mai tare de pielea lui Chao Fah.

– Ai zece secunde să-mi spui adevărul.

Chao Fah întinse mâna stângă și spuse șoptit cu vocea aceea gâjâită:

– Nu mint, în plus venisem să-ți las lucruri curate pentru mâine dimineață. Cămașa ta e plină de sânge uscat și cred că ai nevoie și de lenjerie intimă, uite aici ai cămașă, boxeri și un maieu.

Ramanan coborî arma și o puse sub pernă. De ce simțea o oarecare tandrețe în cuvintele acestui chirurg? Nici măcar nu se cunoșteau.

– Bine, pune-le pe scaun și pleacă, lasă-mă să dorm, sunt foarte obosit.

-Aici ai o sală de baie, dacă nu vrei să fie infirmiera cea care te ajută la spălat, te voi ajuta. Aici nu prea există personal bărbătesc, spuse Chao Fah, aducându-și aminte că tot el fusese cel care îl spălase atunci când fusese rănit și inconștient prima dată când îl cunoscuse.

Ramanan nu răspunse, doar mârâi și îi întoarse spatele. Chao Fah ieși cu pași lenți, trăgând ușa după el fără zgomot.

………………..

-Bună dimineața căpitane Siri, am venit ca să vă ajut cu toaleta. Sunt infirmiera Prata.

Era ora 8 și Ramanan era în mijlocul salonului un pic amețit de febră și părea că încă nu se dezmeticise din somn. Se întoarse încruntat spre micuța și zâmbitoarea infirmieră și spuse amenințător:

– Nici o femeie nu pune mâna pe mine.

Infirmiera nu părea speriată de ursuzenia lui și chiar se apropie încă un pas.

-Căpitane aveți nevoie de ajutor , mai ales pentru a proteja pansamentele.

Ramanan se puse în defensivă și răcni:

– Nu vei pune mâna pe mine! Ieși!!

În acel moment se auzi un ciocănit și ușa se deschise larg. Doctorul Fanlah avea un aer sever, dar nu răutăcios. Vocea lui metalică un pic deranjantă pentru urechi răsună calmă în toată încăperea.

–Căpitane Siri, vocea ta se aude de la capătul culoarului. Aici nu ești la secția ta de poliție, aici nu ești căpitan să dai ordine. Aici ești doar un simplu pacient. Păstrează liniștea spitalului pentru că sunt mulți pacienți care se simt rău.

Apoi se întoarse spre infirmieră și-i spuse blând:

-Prata, poți pleca, mă ocup eu de domnul.

Infirmiera nu crâcni și se eclipsă într-o clipită, probabil că nu era prima dată că doctorul Fanlah se ocupa de toaleta pacienților mai recalcitranți.

Căpitanul Siri fu așezat pe un scaun stabil, cu spătar înalt, chiar în fața lavaboului. Doctorul Fanlah îi ajustă poziția cu mișcări sigure, fără grabă, verificând mai întâi pansamentele de pe umăr și spate. Totul era calculat, precis, de parcă fiecare gest fusese repetat de zeci de ori înainte.

Ramanan putea vedea fiecare mișcare.

Mâinile doctorului erau lungi, cu degete ferme, dar controlate, iar buretele umezit cu apă caldă aluneca pe pielea lui cu o delicatețe care îl surprinse. Nu era compasiune ostentativă, nici distanță rece. Era… profesionalism dus până la o formă aproape intimă de grijă.

Ca și cum ar fi spălat un copil nou-născut.

Ramanan închise ochii o clipă, lăsând capul pe spate. Febra îi pulsa în tâmple, iar oboseala îi îngreuna reacțiile. Când îi deschise din nou, privirea îi fu atrasă, inevitabil, de cicatricea doctorului.

Era prima dată când îl vedea din față. Se înfiorase în primele secunde, partea dreaptă a feței doctorului era mutilată de o cicatrice groaznică.

Aceasta pornea de pe frunte, o linie palidă, neregulată, care cobora ramificată pe lângă ureche, se adâncea spre gât și continua pe obraz, ca o hartă a unei vechi violențe. Nu era o cicatrice frumoasă. Era brutală, cusută parcă de un felcer , nu de un chirurg. Acum înțelegea de ce doctorul stătuse mereu cu partea stângă a corpului la vedere.

– Interesantă cicatrice, spuse Ramanan, cu voce joasă, ușor răgușită de febră.

–Lovitură de cuțit? Un glonț care a făcut ravagii?

Doctorul nu ridică privirea. Continuă să-l spele calm, ștergându-i gâtul, apoi clavicula, evitând cu atenție zonele bandajate.

– Accident vechi, răspunse simplu.

Ramanan strânse maxilarul. Nu-i plăcea răspunsul. Nu-i plăcea că nu putea vedea ochii doctorului, ascunși în spatele ochelarilor negri. Îl frustra. În meseria lui, ochii spuneau totul despre frică, minciună, dorință.

Aici nu vedea nimic.

Neliniștea de ieri reveni, insidioasă. Ramanan trase aer adânc în piept, încercând să identifice feromonii doctorului.

Nuci…fructe uscate…le simțea din nou ca o notă caldă, matură, dar… incompletă. Nota principală era estompată, aproape inexistentă. Pansamentul antiferomoni își făcea treaba prea bine. Frustrarea îi încordă umerii.

Doctorul clăti buretele, apoi îl stoarse și continuă, coborând cu grijă, respectând limitele, avertizându-l din când în când să nu se miște.

– O să urmeze toaleta intimă, spuse doctorul Fanlah calm.

–Ai grijă la pansamente. Nu trebuie udate.

Apoi se îndepărtă o clipă și aduse hainele curate lăsate în cameră cu o seară înainte. Le așeză pe marginea lavoarului, ordonate, pregătite.

–Te poți ocupa singur de restul. Apoi vom vedea pentru schimbarea tratamentului. Nu vreau să faci vreo infecție și să ne trezim cu toată poliția din restul continentului pentru că nu ne-am ocupat cum trebuie de bravul căpitan Siri.

Ramanan se ridică în picioare, cu un ușor dezechilibru. Doctorul îl susținu instinctiv de braț.

În acel moment, corpul lui Ramanan reacționă și feromonii lui se eliberară fără avertisment.

Mirosul de whisky Macallan, dens, matur, cu note adânci de portocală și scorțișoară caramelizate, se răspândi cu o viteză amețitoare, umplând baia, infiltrându-se în fiecare colț, ocupând aerul până la sufocare.

Doctorul tresări. Pentru prima dată, controlul lui se fisură. Se opri, își retrase mâna și făcu un pas înapoi, întorcându-se instinctiv spre ușă.

– Căpitane… spuse scurt, cu o tensiune abia perceptibilă în voce.

– Ar fi bine să…

Nu apucă să termine.

Ramanan îl prinse de talie în ultima clipă și îl lipi de perete, blocându-i retragerea. Mâna lui era fermă, febrilă, dar nu brutală. Respirația îi era grea, caldă, aproape de gâtul doctorului.

–De ce pleci? murmură.

– Te deranjează mirosul meu?

Doctorul își încordă corpul, dar nu opuse rezistență. Își întoarse ușor capul, evitând contactul direct.

–Mirosul ăsta se numește feromoni , iar eu sunt un Omega. Nu știu cum e în lumea ta, dar aici e strict interzis să agresezi un Omega cu feromoni. Te voi ierta pentru că ai febră și nu ești în deplinătatea facultăților, deci, dă-mi drumul, spuse calm, dar mai jos decât înainte.

Ramanan zâmbi strâmb.

– Știu exact ce fac.

Pentru o fracțiune de secundă, aerul dintre ei deveni dens, electric, plin de lucruri nespuse. Apoi doctorul ridică mâna și o așeză pe pieptul lui Ramanan, nu ca să-l respingă, ci ca să creeze distanță.

– Lasă-mă, spuse clar.

-Încalci o lege nescrisă domnule căpitan.

Cuvintele, simple, ferme, îl loviră mai tare decât ar fi făcut-o o palmă, dar nu-și slăbi strânsoarea . Nu știa de ce corpul lui se trezea, era injust față de Chao Fah. Își simți sexul întărindu-se cu fiecare clipă care trecea. Trase iar aer în piept și ținu talia și mai strâns. Parcă înnebunise…și el și feromonii lui.

Ușa băii se deschise brusc cu un izbit sec.

Un bărbat înalt, suplu dar musculos, cu părul negru strâns pe ceafă și umerii largi întinși sub o cămașă închisă la culoare, intră ca o furtună. Privirea lui era neagră, tăioasă, fioroasă, genul de privire care nu amenință, ci execută.

Într-o fracțiune de secundă, se aruncă la gâtul lui Ramanan.

Căpitanul abia apucă să slăbească strânsoarea când forța bărbatului îl izbi de peretele opus. O mână mare i se închise pe gât cu o violență precisă, calculată. Degetele se strânseră fără ezitare.

Un trosnet sec se auzi.

Cartilajele gâtului cedau sub presiune.

Aerul îi fu smuls din plămâni, iar vederea i se încețoșă instantaneu. Corpul i se încordă reflex, dar forța celuilalt era zdrobitoare. Ramanan simți cum picioarele îi slăbesc.

– Taro! Lasă-l!

Vocea doctorului Fanlah izbucni scurt, metalică, fără urmă de panică, dar cu o autoritate care nu admitea replică.

Bărbatul se opri pentru o clipă, apoi îl eliberă brutal.

Ramanan se prăbuși, aproape sufocat, alunecând pe gresia rece până căzu în fund, sprijinindu-se cu o mână de podea, gâfâind, cu gâtul arzând și capul bubuind.

Bărbatul îl privi de sus.

– Cum îndrăznești să pui mâna pe doctor? vocea lui era joasă, încărcată de furie pură.

– Unde te crezi?

Își înclină capul ușor, măsurându-l.

–Ah… stai. Tu ești căpitanul ăla din lumea legilor perfecte.

Rânji scurt, fără umor.

– Atunci să știi un lucru: și noi avem legi.

Se apropie un pas, dominând spațiul.

– Un bărbat Alpha n-are voie să atingă o femeie sau un bărbat de oricare sex ar fi, dacă nu sunt într-o relație. Sub nicio formă. Chiar dacă suntem în Teritoriile celor în afara legilor, există legi nescrise. Și nimeni nu se abate de la ele.

Ramanan încerca să respire normal, dar fiecare inspirație îi zgâria gâtul.

– Dacă n-ai fi fost  cel care i-a prins pe nenorociții ăia ce căsăpeau adolescenți pentru a le lua organele… vocea lui Taro deveni mai joasă, mai periculoasă…

-…te omoram aici, pe loc.

Își întoarse capul ușor spre doctor.

– Doctorul e fratele meu de cruce.

Privirea îi reveni la Ramanan.

–Data viitoare dacă mai atentezi la pudoarea lui, te omor.

Inspiră adânc, simțind aerul încă încărcat.

– Și retrage-ți feromonii ăștia de bețiv insalubru până nu mă enervez și mai tare.

Doctorul Fanlah se apropie și îi apucă mâna, calm, ferm.

– Taro, spuse blând.

– Hai, du-te la cafenea. Vin și eu imediat.

Taro se încordă, dar nu se opuse.

– În seara asta nu voi putea mânca cu tine la tavernă, am de rezolvat ceva, adăugă Fanlah.

– Mâine ne vedem, bine?

Îl privi scurt.

– Nu știam că ai sosit deja. Credeam că rămâi la Kari încă o săptămână.

Oftă scurt și-i lăsă mâna.

–Hai, du-te. Căpitanul nu e un pericol pentru mine.

Taro Daho, pentru că despre el era vorba, îl privi încă o dată pe Ramanan, care rămăsese sprijinit de perete, încă fără suflu. Ridică un deget și îl îndreptă amenințător spre el, apoi ieși.

Ușa se închise și baia rămase tăcută.

Doctorul Fanlah se întoarse spre Ramanan, îngenunche lângă el și îi puse două degete la gât, verificându-i pulsul cu o precizie impecabilă.

– Respiră încet, spuse calm.

– Ai avut noroc.

Ramanan ridică privirea, încă amețit, cu gâtul arzând și orgoliul zdrobit.

– Cine… dracu… e el? reuși să murmure.

Doctorul își ajustă ochelarii negri.

– Un om care nu face avertismente goale. El e Taro Daho, stăpânul suprem al Teritoriilor.

Și, pentru prima dată, Ramanan înțelese unde aterizase.