Omegaverse-Iubiri nepermise Capitolul 4

O întâlnire atipică

MOTTO:

O femeie Omega care își crease o lume în care să respire liber.

A doua zi, orașul se trezise cu un soare blând, filtrat prin norii subțiri de septembrie. Pe una dintre străzile mai liniștite din centrul vechi se afla buticul „Ceai și Literatură”, un loc care părea desprins dintr-un alt timp. Fațada era îmbrăcată în iederă, iar vitrina largă lăsa să se vadă rafturi pline de cărți cu coperți viu colorate și cutii elegante de ceaiuri rare.

Clopoțelul de la ușă suna discret ori de câte ori cineva intra, răspândind în încăpere aroma amestecată de hârtie veche, ceai verde și petale uscate de crizanteme.

În spatele tejghelei, Ariana Preecha își trecuse părul șaten pe spate, prins doar cu o agrafă de sidef. Rochia ei vaporoasă, de culoarea mierii, îi dădea o alură delicată, iar mișcările erau line, aproape ritualice. Ochii verzi, moșteniți de la mama ei, străluceau cu o liniște pe care rar o găseai în casa Preecha.

Buticul era universul ei, refugiul unde nu trebuia să se supună niciunor presiuni. Feromonii ei se revărsau subtil, purtând parfumul de crizantemă opal, calm și rafinat, impregnat parcă în pereții magazinului. Mulți clienți jurau că în interiorul „Ceai și Literatură” timpul curgea altfel, mai încet, ca într-o grădină ascunsă.

Pe lângă ceaiurile rare aduse din China, Japonia și India, Ariana își construise o colecție impresionantă de volume — poezie clasică, romane filozofice, dar și cărți moderne, alese cu aceeași grijă cu care un horticultor selecta semințele pentru o seră. În colțul sălii, un spațiu mic cu fotolii invita clienții să se așeze, să citească și să savureze un ceai aromat.

Ariana își trecea ușor degetele peste cotorul unei cărți, apoi așeză o tavă cu ceai de crizanteme pentru o clientă vârstnică. Zâmbetul ei era blând, dar ochii aveau o melancolie pe care puțini o sesizau. În spatele acelei delicateți se ascundea însă o vulnerabilitate dureroasă: contactul cu un Alpha o putea transforma într-o statuie plină de teroare, un secret pe care părinții îl ascundeau sub presiunea constantă a alianțelor ratate.

Și totuși, aici, printre ceaiuri și literatură, Ariana era doar ea însăși: o femeie Omega care își crease o lume în care să respire liber.

Clopoțelul ușii sună, dar nu cu vibrația obișnuită a unui client grăbit să descopere o carte sau un ceai rar. Trei bărbați pășiră înăuntru, ocupând toată intrarea cu siluetele lor masive. Aerul se schimbă instantaneu. Feromonii lor Alpha se revărsară grei, opresivi, ca un val de fum negru care strivea parfumurile fine ale ceaiurilor și crizantemelor.

Ariana tresări, încercând instinctiv să-și mențină calmul. Își ridică bărbia și își netezi rochia, dar vocea îi trăda deja tremurul.

– Bună ziua… pot să vă ajut cu ceva?

Unul dintre ei, cu privirea rece și cu un zâmbet până la urechi se apropie de tejghea. Bătu cu palma grea pe lemnul lucios și spuse:

– Sigur că poți, Khun Preecha. Cu o mică… contribuție lunară, buticul tău frumos va continua să prospere fără probleme. Noi ne asigurăm că rămâi în siguranță.

Ariana își simți stomacul strângându-se. Își adună toată puterea și, cu voce joasă dar fermă, răspunse:

– Este ilegal ceea ce faceți. Nu am de gând să plătesc niciun fel de „taxă”. Afacerea mea respectă legea.

Răspunsul ei fu întâmpinat de un râs scurt, brutal. Feromonii celor trei se intensificară brusc, apăsători, ca niște gheare invizibile care îi sugrumau respirația. Ariana simți cum genunchii îi tremură, cum pieptul i se strânge și cum parfumul delicat al crizantemei din jurul ei este alungat de forța brută a acelor Alpha.

Unul dintre bărbați își înclină capul spre ea, apropiindu-se amenințător.

– Nu suntem aici să negociem, micuțo. Ori plătești, ori buticul tău… nu va mai avea viitor.

Mâna Ariannei, abia vizibil tremurândă, alunecă discret sub tejghea, până atinse butonul de alarmă, cel legat direct la secția de poliție. Îl apăsă, încercând să nu-și trădeze gestul.

Dar feromonii grei o loviră din nou, de data aceasta cu toată puterea. Paralizia îi cuprinse corpul, o catalepsie care îi bloca mișcările și îi amorțea sângele. Abia mai putea respira. Durerea invaziei feromonilor opresivi era îngrozitoare.

Se ghemui într-un colț al tejghelei, cu ochii mari, verzi, umezi de teamă, strângându-și genunchii la piept. Fiecare fibră din ea striga să fugă, dar trupul nu o mai asculta.

Cei trei bărbați se apropiau încet, pașii lor grei reverberând printre rafturile pline de cărți și ceaiuri. Unul dintre ei o apucă pe fată de un umăr iar cu cealaltă mână începu să-și desfacă șlițul.

-Hai, micuță Omega, ridică-ți capul și vino să faci cunoștință cu amicul meu de jos. Ei hai, hai, te lași rugată ? Când ai să vezi ce frumos e, n-o să mai vrei să-l lași din gură.

………………….

-Alo, Q17A la ordin.

– Arian, ni s-a semnalat o agresiune a proprietarului buticului Ceai și literatură pe strada Orhideelor nr 5. Ești în patrulare în acel cartier, du-te și aruncă o privire. Dacă ai nevoie de întăriri, cere, nu te arunca singur în bătaie, te cunosc, ultima dată ai fost 10 zile în medical din cauza bravurii . Ai înțeles? Alo…Alo…Alooo…

Sergentul șef Arian Perth închisese deja telefonul. Adresa dată era chiar la dreapta lui la nici 2 minute. O luă la fugă spre acel loc. De departe , prin vitrina largă, zări 3 bărbați care înghesuiseră într-un colț o femeie cu plete blonde. Aceasta se ghemuise și-și ținea capul între genunchi, Unul dintre bărbați o apucase de umeri și-și descheia meticulos șlițul pantalonilor.

Sergentul șef Arian Perth, îmbrăcat în civil, scoase insigna, o agăță de buzunarul cămășii și intră în butic cu pas hotărât, fără să mai ezite. Cei trei bărbați tresăriră, dar nu se dădură înapoi. Cel care o ținea de umeri pe tânăra blondă ridică privirea, un zâmbet murdar pe chip.

– Cine naiba ești? Pleacă de aici dacă ții la pielea ta!

Arian își lăsă palmele să atârne libere, degete ușor îndoite, genunchii flexați, într-o poziție clasică de mănușă de tigru.

– Sunt polițist. Și voi tocmai ați făcut cea mai mare greșeală.

Unul dintre agresori se repezi cu pumnul ridicat. Arian îi prinse mișcarea, îl devie cu o blocare circulară și, pivotând pe călcâi, îi aplică o lovitură de palmă, pao chui[1], direct în piept. Bărbatul fu proiectat peste o masă cu ceaiuri, căzând printre cărți și porțelanuri.

Al doilea scoase un cuțit și înaintă cu mișcări brutale. Arian îl așteptă, își coborî centrul de greutate și execută o rotație rapidă cu piciorul, lovindu-l cu un low kick direct în tibie. Agresorul urlă și căzu într-un genunchi, dar nu avu timp să respire: o cotitură de pumn vertical, chong quan, îl trimise pe spate.

Rămăsese doar cel care o apucase pe Ariana. Încăpățânat, strângea de umeri tânăra, ca și cum ar fi vrut să o folosească drept scut. Arian fixă privirea asupra fetei: ochii ei verzi smarald îl întâlniră pentru o clipă. Erau plini de frică, dar și de o lumină aparte, o strălucire care îl lovi direct în inimă.

Timpul păru să încetinească. Pentru Arian, tot zgomotul se estompă: rămăsese doar ea, chipul delicat, părul blond ca aurul scăldat în lumină, și acea privire disperată.

–Ține-ți respirația, îi șopti el.

Și atunci se mișcă. Cu o proiecție de șarpe, she tui[2], păși într-o parte, smulse mâna agresorului de pe umărul fetei și, printr-un lock articular la cot – qin na –, îl răsuci până când acesta urlă de durere. Apoi, cu o lovitură scurtă de genunchi în diafragmă, îl trânti la pământ.

Buticul răsuna de gemete și obiecte sparte. Ariana, încă tremurând, rămăsese ghemuită terasată de feromonii opresivi și cei supresori [3] .  Arian se apropie încet de ghemul acela al cărui păr ascundea soarele ca pe un obiect fetiș. Se aplecă lent și puse mâinile pe spatele acela atât de fragil. Simți un parfum de crizanteme opal, delicat, care îi invadă nările în mod plăcut. Femeia aceea era terorizată. Pentru prima dată în cei șase ani de doliu după prima lui soție, simți nevoia și necesitatea de a elibera feromoni de liniștire. Eliberă parfumul lor încetul cu încetul în timp ce o ridică pe Ariana de la pământ. O strânse ușor în brațe și o bătu pe spate cu palma lui largă ca pentru a o asigura. Ariana se feri o clipă, dar apoi fu invadată de un miros de pământ și de iarbă verde proaspăt tunsă.

E un Beta? gândi ea neîncrezătoare, dar dornică de a continua să inspire acel miros atât de liniștitor.

Crizantemele din ea parcă prinseseră rădăcini și înfloreau în acea atmosferă de grădină de primăvară. Se lipi tremurând la pieptul puternic și cald și fu învăluită de o liniște absolută prin care levita fericită. Dintr-o dată își dădu seama că acei feromoni de liniștire aparțineau unui Alpha, dar nu putu să se desprindă de beatitudinea momentului. Ar fi vrut să rămână în acea grădină la infinit. Să stea și să înflorească la nesfârșit. Momentul dură doar două minute, dar i se păru că nu mai exista nici spațiu, nici timp, nici nimeni pe lumea asta decât ei doi. Era pentru prima dată că putea atinge un bărbat Alpha fără ca starea ei să se degradeze. Inspiră și expiră și iar inspiră pentru a răspândi în jurul crizantemelor opal pământul acela reavăn cu miros de iarbă proaspăt tăiată…Fu trezită brusc din visare de mișcarea lui Arian care o îndepărtă din îmbrățișare.

– Ești mai bine? Cum e? Te-au rănit? Ți-au făcut ceva rău?

Ariana, care abia atingea 158 de cm, ridică privirea și se propti cu ea direct în ochii negri ai sergentului.

–Sunt bine, mulțumesc. Tu… tu ești… de la poliție?

Vocea ei era fragilă, dar caldă.

Arian își netezi cămașa și-și aranjă vesta din piele , respirând adânc după efort. Îi răspunse cu un zâmbet ușor, dar ochii lui rămăseseră fixați pe ai ei. Îl electrizau.

-Sunt. Am ajuns la timp?

Ariana îl privi câteva clipe, fără să-și poată dezlipi ochii de chipul lui.

-Ai ajuns exact când trebuia…mulțumesc.

Ochii lor rămăseseră o clipă înlănțuiți.

Buticul „Ceai și literatură” era un câmp de luptă: cești sparte, cărți răvășite, mese răsturnate. Cei trei agresori gemeau pe podea, înfrânți, unul încercând să-și recapete respirația, altul ținându-se de piciorul lovit, iar al treilea încă imobilizat de mișcarea de qin na.

Arian scoase cătușe de la brâu și le ridică.
– Statul vă salută, băieți. Orice spuneți poate și va fi folosit împotriva voastră.

Își duse mâna la buzunarul cămășii și scoase telefonul.
– Q17A…aici Perth. Situația e sub control. Trimit imediat coordonatele, am trei suspecți reținuți. Trimiteți duba.

-Recepționat, Arian. Sper că de data asta nu mai ai nevoie de spitalizare, se auzi vocea ironică din dispecerat.

Arian zâmbi scurt, dar nu răspunse. Își întoarse atenția spre Ariana. Ea se lipise de perete, respirând rapid, obrajii palizi. Când el se apropie, ea clipi de câteva ori, încercând să-și adune curajul.

-Domnișoară…sunteți bine?
Vocea lui era gravă, dar blândă, cu o nuanță protectoare.

Ariana clătină ușor din cap.
– Sunt bine acum…am fost doar… speriată.
Îi tremurau mâinile, iar Arian observă detaliul. Fără să gândească prea mult, îi prinse una dintre palme, caldă și delicată în mâna lui mare.

Ochii lor se întâlniră din nou. De data asta nu mai era doar teamă în privirea Arianei, ci și o lumină de recunoștință, o lumină ce-l dezarma mai tare decât toți luptătorii de kung fu.

– Mulțumesc… dacă nu erai aici… eu… eu…

– Hei, gata, nu mai continua, îi spuse el liniștit.

– N-o să mai permit să ți se întâmple ceva rău. Nu cât timp sunt eu prin zonă.

Un moment lung se așternu între ei, rupt doar de sirenele ce se apropiau pe Strada Orhideelor. Ariana îl privi fix, cu ochii mari, și îndrăzni un zâmbet firav.

– Îmi poți spune numele tău, nu? întrebă ea cu glas aproape șoptit.

– Arian, răspunse el.

– Căpitan adjunct Arian Perth.

– Și eu sunt Ariana, răspunse ea.

– Ariana Preecha.

Ambii tresăriră scurt la asemănarea dintre numele lor și râseră amuzați.

În acel moment, colegii lui Arian intrară cu pași grei și-i luară pe agresori. Dar pentru cei doi, timpul păruse să se oprească din nou.

Ariana știa că nu va uita niciodată privirea lui. Iar Arian, obișnuit să nu se lase impresionat de nimeni și nimic, simțea pentru prima dată după atâția ani de singurătate  că lupta reală abia începea, nu pe stradă ci în inima lui. Dorea foarte mult s-o mai revadă pe această femeie cu miros de crizanteme opal.

NOTA SCRIITOAREI

[1] Pao chui- tehnică de luptă kung fu

[2] She tui , qin na- poziții de luptă kung fu

[3] Recitiți articolele Lumea Omegaverse care explică acești termeni