Omegaverse-Iubiri nepermise- Capitolul 5

TOT UN FEL DE ÎNTÂLNIRE

MOTTO:

Dar în clipa când deschise ușa dormitorului, lumea i se prăbuși.

În patul conjugal, Soni Hu, dezbrăcată complet, râdea răgușit, răsturnată între doi bărbați necunoscuți. Prezervative și pahare împrăștiate pe covor, miros de alcool, de spermă și de parfum greu. Etan încremeni, încercând să proceseze scena. Nu-și găsea vocea, doar respira precipitat, simțind că aerul nu-i mai ajunge.

– Până și în patul conjugal…șopti, cu un nod în gât.
Soni nici măcar nu-l observă imediat, ci doar abia când unul dintre bărbați se ridică extrăgându-și penisul umflat din fundul ei. Ea îl privi râzând batjocoritor și strigă isterică:

– Eeeetaaan !!!!Scumpule, ai sosit, vino și tu să ne amuzăm….dacă ai cu ce….Hahahahahaha ! Impotentuleeeee!!!

Când sfârși fraza, se înfipse cu sexul și mai adânc în al doilea bărbat pe care îl călărea mișcându-se ritmic.

Etan se smulse din locul acela și ieși fără un cuvânt, trântind ușa.

Străzile orașului îl primiră ca un refugiu, iar primul bar deschis îi deveni adăpost. Ceru băutură după băutură, până când cuvintele i se încâlciră și hainele i se șifonară. Cravata atârna într-o parte, iar cămașa îi rămăsese descheiată, semn că înfrângerea se lipise de el ca o a doua piele.

Când se ridică de la masă, picioarele i se înmuiară. O luă pe străzi, chipurile pentru a ajunge acasă, dar aburii puternici ai alcoolului îl făcură s-o ia în direcție opusă. Ajunse în fața unei case care parcă semăna cu a lui și se repezi spre ușa de la intrare , pornit să se certe cu Suni Hu, dar un stâlp de lampadar îl provocă la duel. Etan intră drept cu fruntea în el, se dezechilibră și se prăbuși  pe caldarâm, cu brațele desfăcute, ca un răstignit pe o cruce invizibilă, privind cerul plin de stele.

– Frumos final pentru un adjunct… mormăi, chicotind prostesc.

În acel moment, Mila care se întorcea pe jos de la cursurile de seară, îl zări. Inima i se strânse văzând un bărbat prăbușit, nemișcat. Se grăbi spre el, aplecându-se cu grijă.

– Domnule, sunteți bine?

Etan deschise un ochi, zâmbind larg, ca și cum ar fi descoperit un secret.

Imaginea acelui chip blând cu ochi mari albaștri , cu părul împletit într-o coadă ce atârna spre el, îl făcu să reflecteze cu voce tare.

– Am murit și sunt în rai.

Mila rămase blocată, cu mâna întinsă spre el, neștiind dacă să râdă sau să strige după ajutor. Într-o clipită, Etan îi cuprinse gâtul cu un braț și, cu un gest neașteptat de ferm pentru cât era de beat, o trase spre el. Buzele lui îi atinseseră gura într-un sărut neașteptat, aspirându-le pe ale ei în același timp. Le supse, le gustă, le simți aroma. Un parfum de flori de lămâi se răspândi delicat, doar ca o urmă. Etan zâmbi.

–Am sărutat un înger… murmură el cu ochii închiși, mulțumit ca un copil.

Și adormi pe loc, lăsând-o pe Mila încremenită. Ea privi cerul, apoi trupul lui Etan întins pe asfalt.

– Doamne, ce fac eu cu omul ăsta ?oftă ea, încercând să-l ridice de pe caldarâm.

Mila încerca, cu toată silueta ei firavă, să ridice trupul moale al lui Etan de pe caldarâm. Îi aluneca din mâini, iar el gemea fără să se trezească.

– Of, dar ce să fac cu tine, domnule? murmură ea din nou, încercând să-i aranjeze capul să nu se lovească din nou.

Un zgomot de pași grăbiți răsună dinspre casă. Ușa se deschise brusc și pe trepte apăru Sopa, în halat, cu o lampă în mână.

Coborî în fugă și se opri lângă el, privind mai întâi urmele de praf de pe haine, apoi chipul roșu de la băutură.

Mila ridică mâinile scuzându-se.
– Eu… l-am găsit așa, pe jos. Cred că e beat…

Sopa privi hainele bărbatului. Erau toate de lux iar pantofii sigur costau o avere. Nu putea chema poliția, l-ar fi arestat pentru stare de ebrietate în loc public. In acel moment de la fereastra de sus auzi o exclamare de surpriză :

– Unchiule, ce faci acolo ?!

Luli deschisese fereastra dormitorului. Sopa  o privi și întrebă :

– Îl cunoști ?

– E fratele lu’ tata, Etan.

Etan tresări și întredeschise ochii privind-o pe Sopa.

– Oh, judecătorul suprem a sosit…

  Apoi își întoarse privirea spre Mila, arătând cu degetul.
– Am sărutat. Am sărutat un înger. Ha! Am păcătuit…

Mila roși până la urechi și își strânse geanta la piept, bâlbâindu-se:
– Eu… eu n-am…

Sopa își trecu mâna peste frunte, exasperată.
– Hai, domnule, hai Mila să-l ridicăm de aici înainte să facă scandal.

Împreună cu Mila, îl ridică cu greu, deși Etan se împotrivea, râzând ca un copil:
– Nu vreau să merg! Raiul e aici, lângă îngerul meu. Mila… vezi? Ți se potrivește numele, mila mea…

Sopa îl împinse spre trepte, încercând să-și păstreze calmul.
– Să intrăm. Mila ține-l bine de partea ta.

Etan, între timp, cu un zâmbet tâmp pe buze, repeta în șoaptă:
– Îngerul meu…te-am sărutat…ești al meu.

…………

Soarele abia răsărise când Etan se trezi. Capul îi era greu, ca și cum cineva îi turnase plumb în tâmple. Se ridică încet, strângându-și fruntea în palme.

– Ce dracu’…? mormăi, observând că nu era în patul lui, nici în camera lui. Pereții erau de altă culoare, perdelele altele, iar mirosul din încăpere era dulceag, necunoscut.

Se ridică șovăielnic, îmbrăcat doar în pijamale, și coborî scările. În salon, o priveliște neașteptată îl lovi: Sopa, cu o eleganță lejeră, stătea la masă, sorbindu-și cafeaua, în timp ce cele două fiice ale lui Ramanan ronțăiau biscuiți și se certau pe o carte de colorat.

Etan se opri brusc în cadrul ușii, privind scena cu ochii mari.
– Ce… caut eu aici? izbucni, vocea încă răgușită de mahmureală.

Sopa rămase calmă, ca și cum faptul că un bărbat rătăcit în pijamale apăruse în sufragerie era ceva firesc.
– Bună dimineața.

Etan clipi de câteva ori, încercând să-și adune amintirile. Fetițele zburară într-o clipă spre el agățându-se de pantalonii de pijama care erau un pic cam scurti pentru înălțimea lui de 192.

– Unchiule, unchiule, ai venit să stai cu noi ? Ne vei spune povești și vom face clătite împreună ?!! Ce bine că ai venit, ne era dor de tine !!

Fetițele vorbeau amândouă în același timp și ciripeau fericite ca niște vrăbiuțe în plină vară.

În acel moment, ușa se deschise și intră Mila, cu brațele pline de sacoșe de la piață. Pașii ei se opriră brusc când îl văzu, iar o umbră roșie îi înflori pe obraji. Una dintre sacoșe alunecă, aproape să se răstoarne, dar Mila o prinse în ultima clipă, cu un mic strigăt scurt.

Privirile lor se întâlniră. Pentru o clipă, amândoi încremeniră. Iar atunci, ca un trăsnet, Etan își aminti. Bucăți de noapte îi răsăreau în minte: lampadarul, caldarâmul, cuvintele lui, sărutul…îngerul…cerul înstelat deasupra capului, ochii plini de violete, aroma de flori de lămâi…

Ochii i se măriră, iar sângele îi năvăli în obraji. Se întoarse brusc, făcând pași nesiguri înapoi.
–Oh… Dumnezeule… îngerul…rosti abia auzit.

Mila aproape că lăsă sacoșele jos, jenată, evitându-i privirea.
– Eu… am crezut că… erați beat, nu… nu v-am luat în serios…

Etan își trecu mâna prin păr, complet încurcat. Se simțea prins într-o capcană, fără replici, fără explicații.

Încercând să evite contactul vizual, se întoarse spre Sopa, care, relaxată, își savura în continuare cafeaua, privindu-i cu un zâmbet abia ghicit.
– Această casă… nu e a mea. Atunci… unde sunt? Cine e proprietarul? întrebă, încercând să-și recapete stăpânirea de sine.

Sopa lăsă ceașca pe farfurioară, cu un clinchet delicat și evită întrebarea.

– Nu știu prin ce ați trecut , dar erați beat mort. Cel mai greu a fost să vă dezbrac, spuse ea cu un surâs în colțul gurii.

Etan rămase cu gura întredeschisă, simțind că lucrurile se complică mai mult decât ar fi putut suporta într-o singură mahmureală. Își strânse reverele acelei pijamale ca și cum pe acolo ar fi putut ieși corpul lui gol.

Rak și Luli chicoteau în jurul lui Etan, lipindu-se de pijamalele lui șifonate. El încerca să le zâmbească, dar era roșu ca focul și tot mai confuz.

Sopa își sprijini bărbia în palmă, cu un zâmbet ironic.
– Domnule Etan… nu am obiceiul să găsesc bărbați prăbușiți pe caldarâm în fața casei. Aveți noroc că Luli v-a recunoscut, altfel nu știu ce aș fi putut face pentru d-voastră.

Etan se înroși și mai tare, făcând un pas înapoi.
– Eu… n-aș putea să explic… de fapt, nici nu-mi amintesc…

Sopa îl întrerupse, ridicând ceașca de cafea.
– Din fericire pentru d-voastră, eu cu Mila v-am ridicat de pe jos și v-am adus aici. Altfel, probabil dormeați încă pe stradă, cu capul înfipt în asfalt.

– Ca un sac de cartofi! izbucni Rak, râzând.
Luli bătu din palme, încântată.
– Unchiul Etan,  caltof! Ha-ha!

Etan își acoperi fața cu o mână, jenat până peste poate.
– Excelent… minunată reputație… mormăi printre dinți.

Mila, abia intrată cu sacoșele încă în brațe, își mușca buzele, încercând să rămână serioasă, dar ochii îi trădau stânjeneala.
– Nu… nu era chiar așa…spuse ea, încet, aproape scuzându-l.

Sopa însă își păstră tonul tăios, dar elegant:
– Oh, ba da. Norocul d-voastră dle Etan e că fetele nu dormeau la acea oră.

Etan se prăbuși pe un scaun, sprijinindu-și fruntea în palme.
– Vreau să cred că e doar un coșmar. O să mă trezesc iar și o să fiu acasă…

Sopa sorbi ultima înghițitură de cafea, savurându-i chinul.
– Din păcate, dle. Etan, nu visați. Iar îngerul…Sopa aruncă o privire complice spre Mila.

– …îngerul poate confirma asta.

Mila scăpă atunci o sacoșă pe podea, roși până la urechi și se aplecă grăbită să adune roșiile rostogolite.

Etan, cu gura întredeschisă, nu știa dacă să râdă, să se scuze sau să fugă.

Etan își adună curajul după ce Sopa plecă din salon cu ceșcuța în mână, lăsându-i pe toți într-un amestec de râsete și tăceri stânjenite. Fetele încă chicoteau, dar Etan își fixă privirea spre Mila, care așeza ordonat sacoșele pe masă.

Se ridică, își drese vocea și se apropie încet.
– Domnișoară Mila… eu… despre aseară…

Ea se întoarse, roșie, încercând să zâmbească timid.
– Nu-i nevoie să spuneți nimic. Erați… beat, și…

– Dar totuși am…începu Etan, însă nu apucă să termine.

Rak îi sări deodată în față, chicotind:
– Unchiule, mai arată-ne cum săruți îngerii! Ha-ha!

Luli o urmă, băgându-și năsucul între ei:
– Da, da! Unchiul e în lai! Mila e un îngel.

Mila aproape scăpă un borcan din mână, roșind și mai tare. Etan ridică mâinile, disperat.
– Nu, nu, nu! Nu e nimic de povestit! Copii, mergeți… jucați-vă în altă parte, vă rog.

Dar Rak se cățărase deja pe genunchiul lui, iar Luli se agăța de pijamaua lui șifonată. Mila, încercând să-l salveze, le strigă blând:
– Fetelor, lăsați-l pe unchiul vostru să respire…

Etan încercă din nou, cu voce joasă, adresându-se doar ei:
– Voiam doar să-ți spun că îmi pare rău. N-ar fi trebuit să…

Ușa principală se deschise brusc. Toți se întoarseră. În prag, cu geaca de spital aruncată pe un umăr și cu ochii obosiți, apăru Chao Fah Preecha. Pașii lui siguri umplură încăperea cu o autoritate naturală.

– Ce mai e și asta? murmură el, privindu-i pe rând: pe Etan în pijamalele lui, cu părul ciufulit și urme de mahmureală, pe Mila roșie ca un măr, cu sacoșele împrăștiate, și pe Rak și Luli atârnând de acel bărbat.

Se opri în dreptul mesei
–Dacă mi-a lipsit ceva după o noapte de gardă, era exact spectacolul ăsta.

Etan simți că îi fuge pământul de sub picioare. Mila, încurcată, se aplecă imediat să strângă roșiile căzute pe jos, iar Rak și Luli țipară bucuroase:
– Tati Chao ! Tati Chao! Tati e acasă!!

Chao Fah privi acru pe cele două fetițe, apoi își ridică privirea rece spre Etan.

-Tu cine naiba ești? Și de ce ești îmbrăcat cu pijamalele mele?

Etan simți cum i se scurge tot sângele din față. Încercă să spună ceva, dar Rak și Luli izbucniră înaintea lui:
– E unchiul nostru Etan! Uite, a dormit aici! E amuzant, a căzut în fața casei ca un sac de cartofi!

Chao Fah se opri, surprins, și clipi de câteva ori, abia acum făcând legătura. Își trecu mâna obosit peste frunte.
– Numai tu mai lipseai… Deci ești fratele mai mic al lui Ramanan.

Se aplecă ușor, privind direct spre Etan, iar tonul lui rămase ironic, dar și rece:
– Și ce urmează? Legea țării spune că trebuie să fiu și tutorele tău?

Etan ar fi vrut să dispară pe loc. Își trecu palma peste ceafă, stânjenit, și se ridică cu greu, evitând privirea lui Mila.
– Îmi cer scuze… ție… și soției tale. N-ar fi trebuit să ajung aici în halul ăsta.

Un moment de tăcere apăsătoare se lăsă peste cameră. Mila roșise până în vârful urechilor.

Chao Fah îl fixă cu o privire rece, ca și cum omul din fața lui tocmai spusese cea mai absurdă prostie.
– Care soție? făcu el sec, ridicând o sprânceană.

Etan, și mai încurcat, arătă cu un gest stângaci spre Mila.
– Ea… Mila…

Chao Fah își trecu palma peste față și oftă adânc, aproape amuzat de absurditate.
– Ah, Mila? Nu e soția mea. E fata menajerei.

Etan simți cum pământul i se surpă sub picioare. Rak și Luli izbucniră în râs, bătând din palme.
– Unchiul Etan a crezut că Mila e doamna lui tati! Ha-ha! țipă Rak, cu gurița plină de biscuiți.

Sopa care tocmai intrase cu hainele lui Etan spălate, adăugă, cu voce joasă, mușcătoare:
– Cred că stâlpul de aseară l-a lovit mai tare decât ne imaginam…

Etan, roșu ca sfecla, nu mai știa dacă să fugă, să se ascundă sau să se scufunde în podea. Mila, cu capul plecat, se grăbi să dispară din centrul atenției.

Chao Fah își masă tâmplele și oftă adânc.
-Două nopți de gardă… mai am puțin și cad și eu ca el pe caldarâm. Mă duc la somn. Dacă mai apare vreun oaspete beat, să nu mă treziți.

Fără alte explicații, se retrase spre dormitor, iar pașii lui grei se pierdură pe coridor.

Sopa îi întinse hainele curate.
– Poftiți, domnule Etan. Luați-le, vă rog. În pijamale nu faceți față orașului. Și, dacă îmi permiteți un sfat, beți o cafea tare. O să aveți nevoie.

Etan, încă roșu de jenă, luă hainele aduse. Își trecu mâna prin păr, încercând să-și recapete o urmă de demnitate.

Puțin mai târziu, când se pregătea să plece, Mila apăru din bucătărie, ștergându-și palmele pe șorț. Ochii ei îi întâlniră pentru o clipă pe cei ai lui Etan, iar tăcerea care se așternu fu mai grea decât orice reproș.

El își drese vocea, stânjenit:
– Despre aseară… îmi pare rău. Nu ar fi trebuit să… să mă port așa. Eram beat mort și…

Mila îl privi cu o blândețe neașteptată și scutură ușor din cap.
–Nu-i nimic. Nu sunt supărată.

Etan oftă ușurat, dar încă se simțea mic de rușine. Se întoarse către ușă, apoi, brusc, se opri și se răsuci din nou spre ea. Întinse mâna, cu un zâmbet timid.
– Atunci… să facem cunoștință așa cum trebuie. Eu sunt Etan…Etan Siri.

Mila clipi surprinsă, dar zâmbetul i se strecură în colțul buzelor. Îi strânse mâna cu delicatețe.
– Mila…Mila Songpa.

Etan reținu mâna fetei mai mult decât trebuia. O privea direct în ochi aspirând parcă violetele de acolo, fără să știe că ei doi intraseră pe un alt drum principal al vieții și că destinul le hărăzise un viitor atipic. Era o întâlnire între un Alpha căsătorit, un Alpha din înalta societate și un Omega delicat, dintr-o clasă socială de mijloc. Nimic nu putea prevedea că întâlnirea lor bruscă va da naștere în curând unei iubiri nepermise.

Și pentru o clipă, înainte ca Etan să plece, timpul păru să se oprească în jurul lor, învăluit de o aromă dulce de flori de lămâi.