Omegaverse-Iubiri nepermise-Capitolul 7 vol 2

Dragi cititori, setați muzica pe lectură continuă și lăsați-vă prinși în atmosfera unui carusel de emoții, arome, sentimente. 

https://youtu.be/lvpMbuA4NcU?si=59_KxRTnDdlDRalY

CARUSEL

Trecuseră cinci zile de când Ramanan nu-l mai văzuse pe Chao Fah. Gărzile lor, orele de lucru erau complet decalate și singura legătură dintre ei rămâneau fetele care păreau în elementul lor din ce în ce mai mult. În cele 4 nopți fără Chao Fah, Ramanan suferise. El era în acest moment pe o punte mișcătoare, deasupra unei prăpastii adânci, o punte care avea drept capete două controverse: datoria și iubirea. Deci se găsea în mijlocul punții și nu mai îndrăznea să înainteze nici la stânga nici la dreapta de teamă ca puntea să nu dispară și el să cadă în acel abis al disperării. În această a 5-a noapte dorul era cumplit. Deși furase un tricou din șifonierul lui Chao Fah și deși dormea în patul și pe perna acestuia, somnul nu se lipea deloc. A doua zi pleca într-o misiune pentru 3 zile, deci s-ar fi făcut în total 8 zile fără Chao Fah. Ceasul arăta miezul nopții. Măcar de-ar fi avut numărul de telefon al lui Chao…Se foi pe toate părțile și deodată se dădu jos din pat, trase pe el un pantalon de trening , luă cheile mașinii, ieși și demară luând drumul spitalului. Un dor cumplit îl mâna într-acolo. Până și feromonii lui reacționau oribil de trei zile încoace. Se simțea rău, parcă nu mai avea aer, parcă nu mâncase și nu băuse de un veac. O neliniște îl bântuia în permanență, nu mai era el. Fusese căsătorit ani de zile cu Manun, bineînțeles că-i lipsea când nu se vedeau, dar nu ajunsese la un stadiu în care să nu mai poată respira fără el.

Auzise legende despre sufletele pereche, dar luase în râs mereu poveștile de adormit copii și acum haosul acelei legende se abătuse asupra lui.

Ajunse la spital , gară mașina și se repezi în incinta lui. La intrare era un gardian pe care îl cunoștea. Acesta îi spuse că doctorul abia ieșise din două operații grele și mai mult ca sigur că dormea în biroul lui. Ajuns în fața ușii acestuia stătu acolo inspirând și expirând. Jamaica Blue Mountain….Apăsă pe clanță și intră. Canapeaua era desfăcută și pe ea cu o mână sub cap și cu părul răvășit, dormea Chao Fah. Ochii lui Ramanan se umplură de lacrimi. Era foarte emoționat să se regăsească învăluit de acea cafea dulce, rară. În aer, feromonii lui începură să se răspândească liniștitori, tăcuți și într-o clipă, în cameră se roteau scorțișoara caramelul, nucile, portocalele, lemnul îmbibat în sherry și sentimentele lui Ramanan. Chao Fah gemu și se mișcă în somn…parcă simțea… bătu încet cu picioarele și cuvertura căzu la pământ. Era doar în boxeri și un maieu. Ramanan înghiți în sec. Se întoarse spre ușă și o încuie cu cheia din broască, semn că nu voia musafiri nepoftiți în acea cameră.

Se dezbrăcă lăsându-și doar chiloții pe el și se strecură în pat, lipindu-se de trupul adormit. Simți cum feromonii lor se împleteau, simți cum greutatea acelor zile din urmă se risipea, simți cum se relaxează, simți cum dorul se estompează, dar mai ales simți…cât de mult iubea…înalt și fără limite. Băgă nasul în glanda lui Chao Fa și stătu nemișcat. Valuri intense de Macallan îl învăluiră amețindu-l pe loc. Nu mai raționă, începu să depună sărutări delicate pe spatele lui Chao Fa care dormea în poziție fetală, lipindu-se cu sexul de fundul acestuia într-o dorință fierbinte de a-l pătrunde. Chao Fah deschise ochii brusc. Mirosul de whisky îl trezise. Era buimac , pe moment nu știu dacă era treaz sau visa ceva erotic. Abia când pielea lui deveni receptor sensibil al sărutărilor celuilalt, înțelese că Ramanan era cu adevărat acolo, cu el în pat. Nu se mișcă. Îl lăsa pe bărbatul Alpha să-și exteriorizeze sentimentele.

Ramanan își ținu fruntea lipită o clipă de ceafa lui, ca și cum ar fi vrut să fure liniștea din somnul acela greu. Respirația lui Chao Fah se așeză într-un ritm mai treaz, dar blând, iar în aer se ridică o căldură cu aromă Blue Mountain, cu dâre de Macallan, caramel și lemn vechi, amestecată cu portocalele discrete care anunțau întotdeauna prezența lor împreună.

– Ești aici… șopti Chao, fără să se întoarcă încă.
Ramanan tresări. Atinse cu buzele, umărul bărbatului Alpha.

–Sunt. Iartă-mă că am intrat așa…

De sub pleoapele grele, Chao zâmbi în tăcere. Își trase palma pe deasupra, în căutarea celeilalte mâini. Când degetele li se prinseră, camera se micșoră în jurul unor adevăruri: pielea caldă, pulsul încheieturilor, liniștea dintre două respirații.

Ramanan începu să îi sărute foarte încet spatele, de parcă ar fi repus pe loc filele unui dosar risipit de vânt: o atingere la umeri, încă una pe linia omoplaților, o clipă de odihnă la ceafă, acolo unde parfumul era cel mai puternic. Sărutările nu cereau nimic, doar spuneau pe rând: „te văd”, „te aud”, „sunt aici”. Chao inspiră adânc, lăsând feromonii să-i curețe din piept toată oboseala.

-Ți-a fost dor de mine?

Se întoarse încet până când se regăsiră față în față. Părul lui, răvășit, îi atingea fruntea. Ramanan îi mângâie tâmpla, îi fixă privirea și se opri. Așteptă. Chao îl atinse cu nasul pe obraz, un gest mic, recunoscător, și atunci gurile lor se întâlniră într-un sărut fără grabă, cald, cu gust de dor, de noapte de spital și de așteptare. Niciunul nu se revendica cel care comanda, se sărutau și se mângâiau doar în același ritm, ca două viori care descoperă aceeași notă.

Ramanan îi cuprinse fața în palme.

– Mi-a fost dor…Depărtarea de tine doare ca și cum ai tăia rădăcina unei plante.

Afară, undeva pe coridor, liftul se auzi discret, apoi tăcerea reveni, apăsată și binefăcătoare. Ramanan îi sărută pleoapele, fiecare geană… coborî pe pomeți, pe colțurile gurii, pe bărbie. Îi trase ușor mâna la piept, să-i asculte bătăile inimii, și simți cum i se aliniază bătăile proprii, două linii melodioase care se împacă după o zi prea lungă.

Chao plecă fruntea în scobitura gâtului lui Ramanan și se cuibări sub cuvertură, fără grabă, fără altă nevoie decât să rămână lipit de acesta. Blue Mountain deveni mai moale, ca o cremă caldă, iar Macallan se stinse în note de nucă și sherry. Ramanan îi sărută din nou tâmpla, foarte scurt, ca o ștampilă de liniștire, apoi, mâna lui se strecură în lenjeria sub care pulsa viața lui Chao Fa. Falusul era ridicat, semeț ca o săgeată trasă spre cer. Îl luă delicat în palmă, iar pielea fină îi dădu o senzație de fericire. Sexul acela îi vorbea doar lui. Chao Fa avu o mișcare de retragere, dar Ramanan era mai puternic decât el. Brațul stâng trecu pe sub gâtul și ceafa bărbatului care voia să scape de sub atingerea lui și îl înconjură fără să-i dea vreo speranță de evadare.  Mâna dreaptă mângâia, freca, frământa cu mișcări încete, tandre, centrul vieții. Chao duse mâna să-l oprească din nou și atunci Ramanan îl privi în ochii aceia verzi de alge spălate de ocean și-i șopti cu inflexiuni de iubit nefericit:

– Lasă-mă să te iubesc așa cum pot…vrei?

Trupul lui Chao Fah se înmuie dintr-o dată. Căută gura lui Ramanan și începu să-l sărute frenetic, de parcă ar fi fost ultima dată când dormeau împreună. Zgomotul sărutului cu cel al frecării mâinii lui Ramanan pe misterul vieții dădu un sunet erotic care-l făcu pe Chao Fa să se miște în ritmul celor două frecări. Urca încetul cu încetul printr-o măgură densă spre un punct pe care nu-l vedea încă. Creierul plutea într-un nor alb pufos, respirația îi deveni greoaie, aproape că șuiera. Se agăță de gâtul lui Ramanan și începu să-i șoptească la ureche tot ceea ce adunase în inima lui și nu putuse să-i spună până atunci.

-Ramanan…Ama[1]…Ama…Ama….inima mea…iubirea mea….aahh…Ama al meu….

Reveni cu gura pe gura lui Ramanan care era pierdut în cuvintele lui Chao Fah.

–Chao…mai spune-mi….iubitule…spune tot ce simți…

Mâna lui freca, trăgea din ce în ce mai mult , mai repede. Simțea că bărbatul acesta care părea atât de rece era pe cale să ajungă acolo sus , în lumina explozivă. În aer, Jamaica Blue Mountain se învolburase și lovea în șuvoi fierbinte feromonii Macallan, învârtindu-se, rotindu-se, șoptind, murmurând, tatonând, iubind și făcând dragoste cu ei.

Corpul lui Chao înțepeni și capul se duse pe spate cu ochii închiși în timp ce un geamăt de plăcere și de eliberare ieși din gura deschisă. Ramanan îi invadă gura cu limba lui fierbinte și Chao o acceptă. Sărutul de mulțumire fu adânc, lung și îngloba în el iubire, multă, multă iubire.

Ramanan își șterse mâna cu grijă, apoi îl luă în brațe pe Chao și-l strânse la piept. Adormiră legănați de aerul  plin de feromonii lor îndrăgostiți.

………………………

Diminețile lor se așezaseră cuminți, ca niște pietre plate pe fundul unui râu liniștit. Ariana se ocupa de butic, Arian pleca și venea de la servici,  iar casa respira „noi”. Într-una dintre dimineți, pe când turna apa în ceainic, un fir nou de parfum îi atinse simțurile. Sub crizantemele opal ale Arianei i se păru că simte o aromă de chiparos, verde-umbros, ca un umăr rece de pădure.

Arian rămase nemișcat, cu palma pe mânerul ceainicului. Feromonii lui răspunseră instinctiv, îmbrățișând chiparosul acela abia ivit. Ariana intră desculță în bucătărie, cu părul prins neglijent și o liniște adâncă în privire.

– Te uiți la mine ca și cum aș purta cerul pe umeri, glumi ea, atingându-i brațul.

El își coborî fruntea o clipă în palma ei, zâmbind fără cuvinte.

– Poate că-l porți, șopti.

–Simt… un chiparos în florile tale.

Ariana clipi. Apoi zâmbetul îi înflori larg, cald.

– Crezi că…?

– Nu cred. Mi-e… foarte, foarte dor să fie adevărat. Și vom verifica.

Merseră la control după prânz. În sala albă, cu postere vechi pe pereți și lumină care semăna cu o veste bună, medicul zâmbi din spatele ochelarilor.

Puls, analize… și ecranul  licări ca o fereastră deschisă.

– Felicitări, spuse doctorul, întorcând monitorul spre ei.

–Aveți o inimă mică bătând în voi doi.

Ariana își duse palma la gură, iar ochii i se umplură de fericire. Arian îi cuprinse umerii și, pentru o clipă, crizantemele opal luminară încăperea.

– Mulțumim, reuși Arian să spună.

Ieșiră pe culoar încet, ca să nu tulbure aerul. Pe scări, Ariana îi prinse degetele.

-Arian… suntem trei, șopti ea lipind fruntea de pieptul lui.

– Suntem trei, confirmă el strângând-o și sărutând-o pe păr.

……………………………………

Ratan Siri era ca o oală sub presiune. Știrile căzuseră ca o lamă de ghilotină și era un pachet de nervi. Își chemase progenitura la ordin. Și acum Etan stăteau în picioare în biroul Marelui Șef Ratan Siri ascultând tirada lui.

– Să-mi pocnească obrazul de rușine când m-a sunat domnul Hu să mă anunțe porcăria aia de veste. Etan, ai înnebunit?! Spune-mi că nu e adevărat, n-ai cerut divorțul și nu te-ai căsătorit cu…cu…cu o țărancă!!

Tora Siri stătea dreaptă ca o lumânare, un pic mai departe cu o ceașcă de ceai în mână, pe canapea. Nu clipea și nu avea nici o mimică. Deși era foarte nervoasă, liftingul proaspăt făcut trebuia protejat, costase o groază de bani. Și pe urmă, copilul acesta neascultător n-o interesa. Ramanan era iubirea ei , dar fusese dezmoștenit. Rămăsese cu acest …surogat de Alpha care o enerva cu aerul lui de bun samaritean.

Etan era calm și fericit. Nimic nu-l putea doborî. Se gândea doar să termine mai repede să poată pleca să-și îngroape bunica. Răspunse cu o voce moale dar fermă:

– E adevărat, tată. Bunica, mama ta , a murit. Nu mă mai puteți șantaja. A sosit momentul să-mi trăiesc viața așa cum vreau. Și Mila nu e o țărancă, e studentă la arte plastice și e o femeie Omega foarte bine crescută.

Ratan ridică scrumiera grea și cu o mișcare rapidă o aruncă în capul lui Etan. Scrumiera lovi fruntea lui acestuia și căzu pe covorul persian cu un zgomot înfundat. Pe fruntea lui Etan, o stea roșie apăru și începu să se prelingă pe tâmplă. Etan scoase o batistă și tamponă. Rămase imperturbabil. Să se termine mai repede. Eucaliptul de lămâi din el fremăta de dor deja.

Ratan Siri șuieră :

– Te vei duce cu un buchet maaare de flori și-ți vei cere iertare. Cât despre a doua nevastă…ascunde-o bine, să nu-mi iasă în cale.

Etan continua să-și șteargă sângele de pe față, dar nici o urmă de teamă nu mai era pe fața și în inima lui.

– Tată, cred că nu ai sesizat miezul problemei. Am depus actele de divorț și Soni să facă bine să semneze. Oricum ar fi , între noi doi totul s-a terminat. Obiectul șantajului a dispărut, îmi reiau libertatea. Vreau să fiu fericit.

Ratan se ridică de la birou făcând să cadă fotoliul greu din lemn de stejar.

–Fericit? Fericiiit?!!

Trase cardurile de pe birou și le azvârli în fața lui Etan.

– Asta e fericirea!! Banii, puterea financiară, statutul în înalta societate! Să te văd eu ce fericit vei fi când nu vei mai avea ce mânca. N-o vrei pe Soni Hu? Atunci să lași acum tot ce aparține familiei Siri. Nu era destul că boul de frate-tău și -a distrus viața, trebuia s-o faci și tu! Vreau toate cardurile, cecurile, cheile mașinilor. Nu-ți las nimic. Ai să fii un coate goale, fericit.

Etan deschise geanta pe care o pusese la pământ și scoase de acolo o pungă mare cu obiectele cerute de tatăl lui. Etan le pregătise deja. Depuse punga pe birou.

Ratan Siri se învineți de mânie.

-Începând de acum, nu mai faci parte din această familie. Dacă te saturi de fericire, revino în genunchi și sărută picioarele lui Soni Hu ca să te ierte. Adio.

Etan ieși din casa părinților cu sentimentul că făcuse ceea ce trebuia. Îi rămâneau galeriile de artă, micul apartament și un cont în bancă al lui personal . Acum însă , trebuia să se ocupe de funeraliile bunicii, pe care o iubise mai mult decât pe propria mamă.

……………………

Tam Tahal fusese nevoit să vadă mai mulți esteticieni ca să-și repare față boțită de pumnii lui Arian Perth. Ura nu se stinsese, mocnea încet încet. Acum, un plan trebuia pus la cale. O voia și mai tare pe Ariana. Nici o femeie pe care o voia nu-i rezistase, iar acum că fusese refuzat atât de vehement, în el mocnea suflul aprig al răzbunării. Dar cine se credea acest Alpha de clasă mijlocie? Îl durea fix în pix că era polițist. Trebuia să se debaraseze de el. Apoi, Ariana va fi obligată să revină la locul care i se atribuise. Da…Arian Perth trebuia să moară.

Nota scriitoarei

[1] Ama- de la verbul amare- a iubi -din latină