Omegaverse-Iubiri nepermise Capitolul 7

Școala 

MOTTO:

…pentru prima dată, se simți nu chirurgul rece al spitalului, ci…tati…Poate că așa voia destinul.

Holul principal al școlii era impunător, pereții albi, uși masive și inscripțiile cu simbolurile genurilor care delimitau clădirile: Alpha, Beta, Omega. Totul părea rece și calculat, iar regulile erau afișate peste tot, ca un avertisment.

Doctorul Chao Fah Preecha ținea de mână pe cele două fetițe. La stânga, Luli, dreaptă și serioasă, cu privirea concentrată, iar la dreapta, micuța Rak, care se strângea de el, cu ochii mari și umezi. Pentru fete era prima zi la noua școală.

-Nu vă faceți griji, fetițele se vor adapta, îl asigură directorul, un bărbat auster, în timp ce îi întindea o mapă groasă de documente.

–Avem o educație severă, dar necesară. Regulile se respectă. La Alpha, disciplina e lege, iar la școala Omega… protecția și supunerea.
-Așa… desigur… răspunse Chao Fah, încercând să-și mențină calmul în timp ce semnă hârtiile.

El ura diferența care se făcea mereu între cele trei genuri.

– Taxa de școlarizare e menționată în ultimul document pe care o să vă rog să-l luați acasă și să-l studiați cu atenție. Un acont a fost trimis prin virament înainte de semnarea documentelor, dar trebuie să plătiți integralitatea în următoarele 5 zile de la începerea școlii. Având în vedere că tatăl lor e la reanimare…

–Veți avea banii astăzi, îl întrerupse Chao Fah cu o voce glacială.

Luli își ridică bărbia, cu aer de mică adultă.
-Tati, o să fiu cea mai bună la învățătură, promit.

Doctorul clipi jenat, aproape scăpând stiloul din mână.
– Nu… nu sunt… adică nu trebuie să-mi spui așa.

Rak îl strânse și mai tare de mână și șopti cu vocea ei dulce, dar imperfectă:
– Tatiii… te log…nu pleca de lânga mine…

Două mame care treceau pe coridor își duseră mâinile la gură, chicotind încântate.
–Vai, cât de drăguț! Și ce „tati” frumos….
–E superb, arată mai degrabă ca un tată Alpha! murmura cealaltă, cu ochii strălucind.

Doctorul Preecha simți cum obrajii i se înroșesc și cum un val de disperare îl strânge de ceafă. El, chirurgul rece, obișnuit cu liniștea sălii de operație, un Alpha cu feromoni bărbătești, puternici, era complet depășit de scena aceea.

-Bine… să începem, zise directorul.

–Domnișoara Luli merge în corpul Alpha. Clădirea e chiar aceasta.

Fetița îi dădu drumul mâinii, deși pentru o clipă îi tremură degetele.
–Nu-ți face griji, Rak. Ne vedem după ore, spuse ea cu gravitatea unei persoane mari.

Chao Fah înghiți în sec și o privi cum pășește singură în clădirea Alpha, uniforma ei mică contrastând cu cea a elevilor mai mari.

Rămase doar cu Rak. Își luă rămas bun de la director și ieși continuându-și drumul către clădirea Omega-Beta, corpul O-1 unde micuții de trei-patru ani aveau clasele lor de creșă. Însă Rak se lipi de el ca o umbră.

– Nu vleau aici, tati… vleau cu tineee… spuse ea, cuvintele rostite printre suspine.

– Rak… trebuie să rămâi aici. Regulile nu ne lasă altfel, răspunse Chao Fah, vocea lui mai blândă decât și-ar fi imaginat.

– Tatiii! Nu mă lăsa!

Doctorul simți cum îi tremură mâinile. Scoase din buzunarul interior batista lui de mătase, mereu perfect împăturită. Se aplecă la nivelul ei și i-o întinse.
–Uite, o să rămână la tine batista mea. Și când ți-e dor, o ții strâns.

Rak apucă bucata fină de material și o strânse la piept, dar tot plângea.

Atunci, pentru prima dată, Chao Fah se lăsă condus de instinct. Lăsă feromonii lui să se răspândească subtil, într-un val cald și liniștitor. Micuța tresări, apoi se lipi de el și oftă adânc, ca și cum greutatea i-ar fi dispărut.

– Miroase… ca tine, tati… șopti ea calmată de feromonii de liniștire.

Doctorul îi mângâie părul cu o stângăcie vizibilă și se ridică, cu greu, desprinzându-se de ea. Educatoarea sosise între timp și o luă de mână pe Rak, care acum ținea strâns batista la piept.

Chao Fah plecă, cu pași grei, inima strânsă și mintea plină de un singur gând: în sala de operații fusese mereu foarte calculat. Dar aici, în fața acestor două fetițe care îi spuneau „tati”, era complet neputincios.

………………..

O zi obișnuită la școala din societatea Omegaverse nu începe cu joacă sau povești, ci cu reguli. Încă de la prima clasă, copiii sunt învățați diferențele dintre genurile Alpha, Beta și Omega și locul pe care fiecare îl ocupă în societate. Profesorii explică nu doar teorie, ci și biologia specifică: despre cum funcționează feromonii, despre cum aceștia pot influența comportamente și despre necesitatea plasturilor antiferomoni, inhibitorilor și blocanților.

Regulile sunt clare: plasturii devin obligatorii începând de la vârsta de 10 ani, când producția de feromoni se intensifică. De aceea, copiii mai mici doar învață teoretic despre ele și sunt obișnuiți treptat cu ideea. Inhibitorii și blocanții, însă, pot fi administrați încă de la clasele primare, în funcție de situații speciale. În fiecare dimineață, elevii trec printr-un control discret, pentru a se verifica respectarea acestor măsuri.

Consecințele pentru nerespectarea regulilor sunt severe: un Alpha care refuză tratamentul riscă izolarea temporară, retrogradarea de clasă sau chiar sancțiuni pentru întreaga familie. Un Omega care nu își aplică blocanții poate fi exclus din activitățile colective până la conformare. Orice abatere, oricât de mică, este notată și discutată.

În clădirea Alpha, Luli, de cinci ani și jumătate, trăia în acel moment aceste reguli cu o intensitate aparte. Ea, deși încă mică, fusese integrată într-o clasă cu copii de zece ani pentru că nivelul ei intelectual depășea cu mult vârsta ei biologică. Acolo, plasturii erau deja obligatorii pentru colegii ei, iar Luli, deși nu a ajuns încă la vârsta necesară, trebuia de acum încolo să asiste zilnic la procedura de verificare. Profesorul de educație sexuală insistă să fie atentă, să înțeleagă de pe acum responsabilitățile ce vor veni. Colegii părură din prima zi să o admire pentru inteligența ei. Dar diferența de vârstă o izola și ea simți pe tot parcursul zilei, constant, presiunea de a se ridica la nivelul lor.

În clădirea Omega, Rak, de trei ani și jumătate, învăța alte reguli, aparent mai blânde, dar la fel de rigide. Lecțiile ei de prima zi se făcură prin jocuri și cântece, dar includeau deja noțiuni despre sensibilitatea Omega și despre importanța siguranței. Deși încă prea mică pentru plasturi, educatoarea le explică în cuvinte simple: „plasturii îi ajută pe toți să fie liniștiți și să nu supere pe nimeni”. Pentru Rak, care avea o întârziere în vorbire și nu putea pronunța litera „r”, aceste reguli capătară o încărcătură emoțională mai mare, căci orice greșeală, chiar involuntară, era corectată imediat.

Separarea surorilor era impusă strict de sistem: nu aveau voie să stea în aceeași clădire, să mănânce împreună sau să se joace în aceeași zonă a curții. Singurele momente permise în prima zi fură cele de după prânz și de la sfârșitul zilei, scurte revederi ce valorară enorm pentru ele. Atunci, Luli îi povesti lui Rak despre exercițiile complicate și presiunea verificărilor de plasturi, iar Rak îi răspunse cu îmbrățișări stângace și cuvinte încă imperfect rostite.

Deși resimțeau lipsa părinților și severitatea lumii Omegaverse, surorile reușiră să rămână curajoase. Respectară regulile, dar le sfidară în tăcere prin legătura lor de sânge și prin promisiunea nerostită că dragostea lor nu va putea fi niciodată ruptă de regulamente. Ziua fu lungă pentru cele două fetițe care aterizaseră într-o școală nouă.

……………

Orele 17.00.

Curtea școlii se umpluse de zgomote, copii care ieșeau în valuri din clădiri, profesori care îi strigau să stea în ordine, părinți care îi așteptau. În mulțimea aceea, doctorul Chao Fah Preecha părea un trup străin: înalt, serios, cu haina lui sobră, privind cu neliniște către cele două clădiri opuse, Alpha și Omega.

Deodată, o voce limpede îl strigă:

– Tatiii!

Era Rak, cu batista lui de mătase strâns lipită în pumn, alergând cu pași mici și neîndemânatici spre el. Educatoarea încercă să o tempereze, dar micuța se desprinse și i se aruncă direct în brațe.

– Tati, am plâns puțin… da’ apoi am fost culajoasă! Și am cântat un cântec… și educatoalea a zis că am fost cuminte…

Chao Fah o ridică și o strânse cu grijă, fără să-și dea seama că zâmbește pentru prima dată în ziua aceea.

– Ai fost foarte curajoasă, Rak. Sunt mândru de tine.

Însă înainte să mai spună ceva, o altă voce, mai hotărâtă, se auzi din spate:

– Și eu am fost curajoasă.

Era Luli, cu ghiozdanul mai mare decât ea, pășind cu gravitatea unei persoane adulte. Își ținea uniforma perfect aranjată, dar privirea ei era plină de oboseală.

–Cum a fost? o întrebă Chao Fah, încercând să-i citească fața.

–Greu, dar nu aplec capul. Ceilalți sunt mari, dar eu sunt mai deșteaptă. Profesorul mi-a spus că, deși am cinci ani, am răspuns ca și cum aș fi avut doisprezece.

Rak, cocoțată pe umărul lui Preecha, o aplaudă stângaci:
– Bavo, Luli!

Luli ridică bărbia.
– Și colegii mei poartă deja plasturi. Eu sunt singura care nu are. Dar am ascultat și am învățat cum se folosesc. Când o să am zece ani, o să fiu pregătită.

Doctorul simți un nod în gât. Copila vorbea prea serios pentru vârsta ei. Întinse mâna și o trase și pe ea lângă el, ca să le cuprindă pe amândouă.

Din mulțimea de părinți, câteva mame șopteau iar, cu zâmbete înflăcărate:
–Uite-l…cele două fetițe care îi spun „tati”… Un Omega cu alură de Alpha? Ce frumos e.
– Ce noroc au copilele acestea cu o așa mamă!

Chao Fah le ignoră, dar înăuntru se simță ca într-o menghină. Era tratat de…de…femeie! El, care în sala de operație dicta vieți și moarte cu sânge rece, acum nu putea controla emoțiile a două fetițe care îl priveau ca pe întreaga lor lume.

-Haideți, spuse cu voce joasă.

– Mergem acasă.

Rak îl prinse cu mâinile de gât, Luli îi ținu palma ferm, iar doctorul Preecha păși printre ceilalți părinți cu amândouă fetițele lipite de el. Și, pentru prima dată, se simți nu chirurgul rece al spitalului, ci…tati…Poate că așa voia destinul.