Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Omegaverse-Iubiri nepermise Capitolul 7

ȘCOALA

Școala 

 

MOTTO:

pentru prima dată, se simți nu chirurgul rece al spitalului, ci…tati…Poate că așa voia destinul.

Holul principal al școlii era impunător, pereții albi, uși masive și inscripțiile cu simbolurile genurilor care delimitau clădirile: Alpha, Beta, Omega. Totul părea rece și calculat, iar regulile erau afișate peste tot, ca un avertisment.

Doctorul Chao Fah Preecha ținea de mână pe cele două fetițe. La stânga, Luli, dreaptă și serioasă, cu privirea concentrată, iar la dreapta, micuța Rak, care se strângea de el, cu ochii mari și umezi. Pentru fete era prima zi la noua școală.

-Nu vă faceți griji, fetițele se vor adapta, îl asigură directorul, un bărbat auster, în timp ce îi întindea o mapă groasă de documente.

Avem o educație severă, dar necesară. Regulile se respectă. La Alpha, disciplina e lege, iar la școala Omega… protecția și supunerea.
-Așa… desigur…
răspunse Chao Fah, încercând să-și mențină calmul în timp ce semnă hârtiile.

El ura diferența care se făcea mereu între cele trei genuri.

– Taxa de școlarizare e menționată în ultimul document pe care o să vă rog să-l luați acasă și să-l studiați cu atenție. Un acont a fost trimis prin virament înainte de semnarea documentelor, dar trebuie să plătiți integralitatea în următoarele 5 zile de la începerea școlii. Având în vedere că tatăl lor e la reanimare…

Veți avea banii astăzi, îl întrerupse Chao Fah cu o voce glacială.

Luli își ridică bărbia, cu aer de mică adultă.
-Tati, o să fiu cea mai bună la învățătură, promit.

Doctorul clipi jenat, aproape scăpând stiloul din mână.
– Nu… nu sunt… adică nu trebuie să-mi spui așa.

Rak îl strânse și mai tare de mână și șopti cu vocea ei dulce, dar imperfectă:
– Tatiii… te log…nu pleca de lânga mine…

Două mame care treceau pe coridor își duseră mâinile la gură, chicotind încântate.
Vai, cât de drăguț! Și ce „tati” frumos….
E superb, arată mai degrabă ca un tată Alpha! murmura cealaltă, cu ochii strălucind.

Doctorul Preecha simți cum obrajii i se înroșesc și cum un val de disperare îl strânge de ceafă. El, chirurgul rece, obișnuit cu liniștea sălii de operație, un Alpha cu feromoni bărbătești, puternici, era complet depășit de scena aceea.

-Bine… să începem, zise directorul.

Domnișoara Luli merge în corpul Alpha. Clădirea e chiar aceasta.

Fetița îi dădu drumul mâinii, deși pentru o clipă îi tremură degetele.
Nu-ți face griji, Rak. Ne vedem după ore, spuse ea cu gravitatea unei persoane mari.

Chao Fah înghiți în sec și o privi cum pășește singură în clădirea Alpha, uniforma ei mică contrastând cu cea a elevilor mai mari.

Rămase doar cu Rak. Își luă rămas bun de la director și ieși continuându-și drumul către clădirea Omega-Beta, corpul O-1 unde micuții de trei-patru ani aveau clasele lor de creșă. Însă Rak se lipi de el ca o umbră.

– Nu vleau aici, tati… vleau cu tineee… spuse ea, cuvintele rostite printre suspine.

– Rak… trebuie să rămâi aici. Regulile nu ne lasă altfel, răspunse Chao Fah, vocea lui mai blândă decât și-ar fi imaginat.

– Tatiii! Nu mă lăsa!

Doctorul simți cum îi tremură mâinile. Scoase din buzunarul interior batista lui de mătase, mereu perfect împăturită. Se aplecă la nivelul ei și i-o întinse.
Uite, o să rămână la tine batista mea. Și când ți-e dor, o ții strâns.

Rak apucă bucata fină de material și o strânse la piept, dar tot plângea.

Atunci, pentru prima dată, Chao Fah se lăsă condus de instinct. Lăsă feromonii lui să se răspândească subtil, într-un val cald și liniștitor. Micuța tresări, apoi se lipi de el și oftă adânc, ca și cum greutatea i-ar fi dispărut.

– Miroase… ca tine, tati… șopti ea calmată de feromonii de liniștire.

Doctorul îi mângâie părul cu o stângăcie vizibilă și se ridică, cu greu, desprinzându-se de ea. Educatoarea sosise între timp și o luă de mână pe Rak, care acum ținea strâns batista la piept.

Chao Fah plecă, cu pași grei, inima strânsă și mintea plină de un singur gând: în sala de operații fusese mereu foarte calculat. Dar aici, în fața acestor două fetițe care îi spuneau „tati”, era complet neputincios.

………………..

O zi obișnuită la școala din societatea Omegaverse nu începe cu joacă sau povești, ci cu reguli. Încă de la prima clasă, copiii sunt învățați diferențele dintre genurile Alpha, Beta și Omega și locul pe care fiecare îl ocupă în societate. Profesorii explică nu doar teorie, ci și biologia specifică: despre cum funcționează feromonii, despre cum aceștia pot influența comportamente și despre necesitatea plasturilor antiferomoni, inhibitorilor și blocanților.

Regulile sunt clare: plasturii devin obligatorii începând de la vârsta de 10 ani, când producția de feromoni se intensifică. De aceea, copiii mai mici doar învață teoretic despre ele și sunt obișnuiți treptat cu ideea. Inhibitorii și blocanții, însă, pot fi administrați încă de la clasele primare, în funcție de situații speciale. În fiecare dimineață, elevii trec printr-un control discret, pentru a se verifica respectarea acestor măsuri.

Consecințele pentru nerespectarea regulilor sunt severe: un Alpha care refuză tratamentul riscă izolarea temporară, retrogradarea de clasă sau chiar sancțiuni pentru întreaga familie. Un Omega care nu își aplică blocanții poate fi exclus din activitățile colective până la conformare. Orice abatere, oricât de mică, este notată și discutată.

În clădirea Alpha, Luli, de cinci ani și jumătate, trăia în acel moment aceste reguli cu o intensitate aparte. Ea, deși încă mică, fusese integrată într-o clasă cu copii de zece ani pentru că nivelul ei intelectual depășea cu mult vârsta ei biologică. Acolo, plasturii erau deja obligatorii pentru colegii ei, iar Luli, deși nu a ajuns încă la vârsta necesară, trebuia de acum încolo să asiste zilnic la procedura de verificare. Profesorul de educație sexuală insistă să fie atentă, să înțeleagă de pe acum responsabilitățile ce vor veni. Colegii părură din prima zi să o admire pentru inteligența ei. Dar diferența de vârstă o izola și ea simți pe tot parcursul zilei, constant, presiunea de a se ridica la nivelul lor.

În clădirea Omega, Rak, de trei ani și jumătate, învăța alte reguli, aparent mai blânde, dar la fel de rigide. Lecțiile ei de prima zi se făcură prin jocuri și cântece, dar includeau deja noțiuni despre sensibilitatea Omega și despre importanța siguranței. Deși încă prea mică pentru plasturi, educatoarea le explică în cuvinte simple: „plasturii îi ajută pe toți să fie liniștiți și să nu supere pe nimeni”. Pentru Rak, care avea o întârziere în vorbire și nu putea pronunța litera „r”, aceste reguli capătară o încărcătură emoțională mai mare, căci orice greșeală, chiar involuntară, era corectată imediat.

Separarea surorilor era impusă strict de sistem: nu aveau voie să stea în aceeași clădire, să mănânce împreună sau să se joace în aceeași zonă a curții. Singurele momente permise în prima zi fură cele de după prânz și de la sfârșitul zilei, scurte revederi ce valorară enorm pentru ele. Atunci, Luli îi povesti lui Rak despre exercițiile complicate și presiunea verificărilor de plasturi, iar Rak îi răspunse cu îmbrățișări stângace și cuvinte încă imperfect rostite.

Deși resimțeau lipsa părinților și severitatea lumii Omegaverse, surorile reușiră să rămână curajoase. Respectară regulile, dar le sfidară în tăcere prin legătura lor de sânge și prin promisiunea nerostită că dragostea lor nu va putea fi niciodată ruptă de regulamente. Ziua fu lungă pentru cele două fetițe care aterizaseră într-o școală nouă.

……………

Orele 17.00.

Curtea școlii se umpluse de zgomote, copii care ieșeau în valuri din clădiri, profesori care îi strigau să stea în ordine, părinți care îi așteptau. În mulțimea aceea, doctorul Chao Fah Preecha părea un trup străin: înalt, serios, cu haina lui sobră, privind cu neliniște către cele două clădiri opuse, Alpha și Omega.

Deodată, o voce limpede îl strigă:

– Tatiii!

Era Rak, cu batista lui de mătase strâns lipită în pumn, alergând cu pași mici și neîndemânatici spre el. Educatoarea încercă să o tempereze, dar micuța se desprinse și i se aruncă direct în brațe.

Tati, am plâns puțin… da’ apoi am fost culajoasă! Și am cântat un cântec… și educatoalea a zis că am fost cuminte…

Chao Fah o ridică și o strânse cu grijă, fără să-și dea seama că zâmbește pentru prima dată în ziua aceea.

– Ai fost foarte curajoasă, Rak. Sunt mândru de tine.

Însă înainte să mai spună ceva, o altă voce, mai hotărâtă, se auzi din spate:

– Și eu am fost curajoasă.

Era Luli, cu ghiozdanul mai mare decât ea, pășind cu gravitatea unei persoane adulte. Își ținea uniforma perfect aranjată, dar privirea ei era plină de oboseală.

Cum a fost? o întrebă Chao Fah, încercând să-i citească fața.

Greu, dar nu aplec capul. Ceilalți sunt mari, dar eu sunt mai deșteaptă. Profesorul mi-a spus că, deși am cinci ani, am răspuns ca și cum aș fi avut doisprezece.

Rak, cocoțată pe umărul lui Preecha, o aplaudă stângaci:
Bavo, Luli!

Luli ridică bărbia.
– Și colegii mei poartă deja plasturi. Eu sunt singura care nu are. Dar am ascultat și am învățat cum se folosesc. Când o să am zece ani, o să fiu pregătită.

Doctorul simți un nod în gât. Copila vorbea prea serios pentru vârsta ei. Întinse mâna și o trase și pe ea lângă el, ca să le cuprindă pe amândouă.

Din mulțimea de părinți, câteva mame șopteau iar, cu zâmbete înflăcărate:
Uite-l…cele două fetițe care îi spun „tati”… Un Omega cu alură de Alpha? Ce frumos e.
– Ce noroc au copilele acestea cu o așa mamă!

Chao Fah le ignoră, dar înăuntru se simță ca într-o menghină. Era tratat de…de…femeie! El, care în sala de operație dicta vieți și moarte cu sânge rece, acum nu putea controla emoțiile a două fetițe care îl priveau ca pe întreaga lor lume.

-Haideți, spuse cu voce joasă.

– Mergem acasă.

Rak îl prinse cu mâinile de gât, Luli îi ținu palma ferm, iar doctorul Preecha păși printre ceilalți părinți cu amândouă fetițele lipite de el. Și, pentru prima dată, se simți nu chirurgul rece al spitalului, ci…tati…Poate că așa voia destinul.

 

 

 

 

 

 

Care este reacția ta?
+1
6
+1
10
+1
23
+1
5
+1
2
+1
0
+1
0
Omegaverse-Iubiri nepermise-Romanul

Omegaverse-Iubiri nepermise-Romanul

Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Lansat: 2025 Limba nativă: Roumanian

Sinopsis

Într-o lume unde oamenii nu sunt doar bărbați și femei, ci și Alpha, Beta și Omega, legile nescrise ale destinului și ale societății dictează cine are voie să iubească și cine trebuie să renunțe.

Ramanan Siri, inspector șef la Departamentul Anticriminalitate și Ordine publică, un Alpha puternic și mândru, își pierde soția Omega într-un accident tragic. În ziua fatidică, medicul de gardă, doctorul chirurg Chao Fah Preecha, alege să-l opereze pe Ramanan primul, lăsând-o pe soția lui fără șanse de supraviețuire. Din acel moment, ura și resentimentele devin singura punte dintre cei doi bărbați.

Dar soarta are planuri mai mari. În împrejurări dramatice, cei doi se reîntâlnesc și descoperă că în spatele ranchiunii mocnește ceva mai puternic: o atracție interzisă, o pasiune care sfidează legile societății Omegaverse. Între durere și dorință, între resentimente și iertare, Ramanan și Chao Fah trebuie să înfrunte nu doar lumea întreagă, ci și propriile inimi.

Un roman intens despre ură care se transformă în iubire, despre lanțuri sociale rupte și despre curajul de a-ți urma inima, chiar și atunci când întreaga lume îți stă împotrivă.

Povestea lor este un drum al vindecării, al pasiunii și al curajului de a sfida un univers ce refuză să accepte o relație homosexuală.

Va putea dragostea lor să dărâme zidurile unei lumi în care doar anumite legături sunt permise? Sau vor rămâne captivi în prejudecăți, condamnați să se iubească doar în umbră?

Un roman despre două inimi Alpha ce refuză să se supună, într-un Omegaverse al iubirilor nepermise.

Cuvânt către cititoarele de la Nuvele la cafea

Nu știu câte capitole va conține și cum vor fi postate acestea. Deci, înarmați-vă cu răbdare. Romanul va fi postat ca de obicei și pe Wattpad, pentru că îmi plac comentariile voastre la alineat.

Mulțumesc lui Darci Sameul care a creat imaginea personajelor și Silviei Si Lwa care m-a ghidat pentru realizarea coperții.

Cântecul de referință:

https://youtu.be/yIP7eW4w8W0?si=goofnW5Do3goV9RM

                       

Împărtășește-ți părerea

  1. Elena says:

    Cele două fetițe reușesc cumva să-l mai sensibilizeze pe dr nostru cel rece și distant.
    Iubesc această poveste tare mult.❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Luli și Rak sunt adorabile

  2. Mona says:

    Bravo fetelor! Ați reușit sa-l faceți plastilina pe dom’ doctor! De altfel, la cât sunteți de sincere, deștepte și binecrescute nici nu se putea altfel. I-ati adus culoare și parfum de viata doctorului și știe asta, doar are atitudine protectoare fata de voi și sfidătoare fata de restul lumii.
    Cum spuneam, și peste Polul Nord soarele strălucește 6 luni pe an, la tine sper ca va dura o viata!
    Mulțumesc Ana ❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Fetițele nu vor mai putea să se despartă de el

  3. paula gradinaru says:

    Daca as avea inimioare pe aici,as umple spatiul cu ele .Trecand peste regulile groaznice impuse unor copii,tot capitolul mi-a incalzit inima Mai ales Chao Fah care s-a simtit in interiorul inimii ca un tata adevarat.Multumesc Ana pentru dragalasenia capitolului

    1. AnaLuBlou says:

      Cele două fetițe sunt nemaipomenite

  4. Ana Sorina says:

    poate încă nu își dă seama dar Chao Fah se topește încet in preajma fetițelor, doamne cât sunt de scumpe si cât de aspră este lumea omegaverse cu copii încă de la o vârstă fragedă………mulțumesc Ana ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Daa o lume cu mare strictețe, voi încerca să fac și un articol

  5. Steluta says:

    Cu așa fetițe dulci,normal că inima de gheata a doctorului,se topește….cu siguranță asta e voia destinului! Mi-a plăcut foarte mult acest capitol, mulțumesc!♥️

    1. AnaLuBlou says:

      Fetitele sunt foarte importante pentru relația cese va dezvolta ulterior

  6. Carly Dee says:

    Doctorul nu cred că conștientizează, dar are vocație de tată. Ce drăguț a fost, dandu-i fetiței Rak batista, apoi din instinct și-a lăsat feromonii sa se răspândească subtil pentru a o liniștii. Mi s-a părut atât de duios și cald, felul în care a interactionat cu fetițele.
    Citesc cu mare plăcere aceasta carte! ❤️
    Mulțumesc!❤️

    1. AnaLuBlou says:

      Eu știu că îți place, pt că nu ești prea vorbăreață m deci când scrii e că sentimentele tale sunt adevărate, mulțumesc

  7. Carp Manuela says:

    Emoții cât cuprinde, atât din partea fetițelor, care încă nu realizează cum de au un alt tată, iar acum sunt forțate să stea și separate, una de cealaltă, dar și pentru Fah, care este nevoit să iasă din zona lui de confort, tocmai datorită micuțelor, doar că își dă seama că îi și place. Ramaman, ține-te bine, fetele tale vor fi de partea doctorului, pe care tu îl urăști mai mult decât orice în acest moment.
    ADOR cartea asta!
    Mulțumesc!
    ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  8. AnaLuBlou says:

    Daa fetițele nu vor mai putea trăi fără doctor. Stai să-l vezi la activități extr școlare

  9. Nina Ionescu says:

    prima zi de școală ..presimt că între ei se va lega o legătură puternică …iar el prin fetițe își va dezvolta latura maternă …un capitol sensibil ,matern frumos … seară frumoasă Ana !

    1. AnaLuBlou says:

      Fetitele, sau cel putin Luli, au realizat ca mama lor numai este. Se poarta frumos cu Chao Fah, iar rzlatia lor va evua f frumos

  10. Jeny says:

    Doctorul nostru este asediat din toate părțile.
    Ramanan îl înnebunește, chiar din sala de operație, iar fetele l-au topit de tot. Îmi place grija lui pentru ele, micuța Omega îl înduioșează, iar micuța Alfa prea mică pentru clasa ei îl impresionează și mai mult.
    Tare mi-e teamă că va deveni dependent de ele ca și de tatăl lor cu feromonii lui de coniac nobil.
    Ana mulțumesc. Foarte frumos în continuare, doua capitole calme și frumoase..

    1. AnaLuBlou says:

      Mai avem cateva calme, dar firtina va izbucni

  11. Diana O says:

    Dragul meu doctor….nici Roma nu a fost construită într o singura zi ….!!!

    Răbdarea e piatra de căpătâi și de încercare ….vezi tu dragule , un zâmbet e un zâmbet …și sunt sigura ca vor urma multe ….multe zâmbete și multe îmbrățișări…..

    copiii au multe de oferit , iar sufletul tău este ca un burete …gata să absoarbă toate zâmbetele…îmbrățișările și iubirea lor !!!

    Mulțumiri Ana !!!

  12. Anne says:

    Se pare că încet ,încet doctorașul nostru prinde drag se cele două fetițe care îi spun tati.Le ador pe amândouă când citesc acel cuvânt magic pt ele TATI…..Se pare că acest doctoraș care în sala de operații este rece că ghiață,în viața de zi cu zi ,are și o fărâmă de iubire lăsată pe undeva ascunsa….mersi mult

  13. ALEXANDRA BANCESCU says:

    Domnul Doctor incepe incet , dar sigur sa iubeasca fetitele!!!

  14. LIVISHOR says:

    M-au topit fetițele. Sunt convinsă că o să fie dragoste mare.

  15. Buburuza says:

    Doctorul Chao Fah Preecha isi ia rolul de tata in serios. Fetitele sunt adorabile. Si ce idee buna sa-i lase batista sa lui Rak. Parca vad ca cea mica va capata o dependenta de feromonii doctorului. Oricum e o dulceata cum poceste ea cuvintele. Multumesc, Ana!!! O bucurie acest capitol despre copile si prima lor zi de scoala. <3

  16. Albu Oana Laura says:

    Grozav fetitele incep sa.l schimbe pe doctorul cel rece facandul mai cald si uman

  17. Ana Goarna says:

    Ce sa spun, doctorul e deja pierdut! Fetitele l-au topit de tot, chiar daca el incearca sa se tina serios! Il inteleg…. dupa suferinta simtita de tradare si parasire nu vrea sa mai simta!

  18. Karin Iaman says:

    Ce mult au ajuns fetele să depindă de doctor, nu știu dacă s-au adaptat de nevoie sau chiar au simțit că este o persoană bună în ciuda aparenței reci!♥️
    Rak și Luli au fost viteze chiar dacă erau speriate, iar Cha și-a făcut griji pentru ele, pare că legătura dintre ei devine tot mai strânsă!♥️♥️♥️♥️
    Sunt momente în fiecare capitol în care îmi vine să plâng!⭐⭐

  19. Karin Iaman says:

    Doctorul Chao, am păpat litere!♥️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset