Omegaverse-Teritoriul iubirii Capitolul 11

Apropieri

Azi era o zi importantă. Lior căpăta o nouă identitate. Etan și Mila merseseră la cel care era considerat cel mai bun măsluitor de acte de identitate. Îl luaseră cu ei pe Lior și acum toți trei stăteau cuminți și așteptau așezați în jurul biroului acestuia. Cu 2 săptămâni în urmă Etan îl întrebase pe Lior:

–Lior, ți-ar plăcea să porți numele nostru de familie? Să fii fiul nostru?

Lior tresărise emoționat și dăduse din cap afirmativ.

–Și ce prenume vrei?

Lior plecase capul și spusese încet:

-Lior.

Rian, care venise să-l vadă, se uitase la el cu un zâmbet și spusese:

-Știu că-ți place prenumele tău, dar nu va fi posibil să-l păstrezi, trebuie să ștergem orice urmă a ta.

Lior plecase capul rușinat.

-Eu…eu am mințit …numele de familie e Tahal, dar prenumele meu în acte e Dark[1]. Eu…mie nu-mi place prenumele ăsta. Mi-ar fi plăcut să mă numesc Lior[2], de aceea am spus că mă cheamă așa. Iertați-mă.

Mila zâmbise:

–Atunci așa să te cheme, Lior Siri.

Iar acum, măsluitorul întindea un dosar cu tot felul de acte.

–Aveți certificatul de naștere, i-am pus-o cu data de azi și l-am făcut 1 an mai bătrân. Este și diploma de bacalaureat și diferite certificate școlare cu note bune și foarte bune. Va putea merge la Facultatea de arte dacă vrea, hahahahaha!!!

Se ridică de pe scaun și întinse mâna către Lior care o strânse cu degetele lui subțiri și lungi.

–Felicitări de ziua aniversării dumneavoastră, domnule Lior Siri.

Cei trei ieșiră fericiți și se opriră să-l vadă pe Rian care era de gardă pentru 48 de ore. Lior nu-l mai văzuse de 2 săptămâni și fața i se lumină când acesta intră în birou. Etan și Mila erau veseli.

-Rian, azi e ziua de naștere a lui Lior Siri, fiul nostru, spuse Etan împingându-l pe Lior spre bărbatul Enigma.

Rian îl apucă pe Lior și-l lipi de el, îmbrățișându-l nu cu foarte multă putere, dar cu o căldură care făcu să iasă miros de ceai alb și de ploaie de vară. Apoi îl îndepărtă puțin, cât să-l poată privi în ochi. Irișii lor se întâlniră și, pentru o clipă,  ei uitară unde sunt și cu cine sunt. Înotau amândoi într-o mare eternă a unui sentiment necunoscut care-i făcea să nu mai dorească să se separe. De fapt, așa era mereu cu ei și toată lumea din jurul lor înțelesese că chiparosul găsise în sfârșit un loc unde să-și ancoreze rădăcinile ca să se înalțe maiestos până la sfârșitul vieții. Și mai era așa: toată lumea din familie făcuse cerc strâns în jurul locului de ancorare care se numea Lior. Îl protejau, îl iubeau și aveau grijă de el pentru că era unic.

…………………

Trecuse 1 lună de la întâlnirea lui Anan cu Narin în casa vecinilor. De atunci parcă totul se schimbase. Anan nu se mai recunoștea. Când preda la anul 4 era tot timpul cu privirea ridicată spre colțul din dreapta al amfiteatrului, pe holurile universității era tot timpul în cătarea siluete înalte și zvelte. Parcă înnebunise, acasă tăiase ramuri de mimoza și le pusese în mai multe vaze. Toată casa era plină de mimoza,  de parcă ar fi căutat sufletul lui Narin în ele. Era foarte perturbat. Era atras de un bărbat Alpha și asta nu era anodin. În tinerețe, înainte de căsătorie, avusese multe relații sexuale cu tot felul de femei și de bărbați , dar nu se gândise niciodată sexual la vreun bărbat Alpha. Furtuni bântuiau în jurul inimii lui și începea să tremure jalnic la vederea bărbatului acela care nu numai că era un Alpha, dar avea și 16 ani mai puțin decât el. I-ar fi putut fi copil…și el…se comporta ca un babalâc obsedat. Câteva zile încercase să-l evite, dar se simțise atât de rău, încât la primul curs ce urmase, urcase chiar printre rânduri, în mijlocul amfiteatrului ca să fie mai aproape de el. Chiara nu aranja lucrurile nici ea. Deși aveau discuții ca înainte, la fiecare minut se auzea: „Rin  a spus”, „Rin crede că”, ”dacă ar fi Rin aici”… fapt ce-i producea o amețeală ciudată, profund implementată în creier și parcă…la rostirea numelui, mimoza din vaze mirosea și mai tare.

Și iată că azi era al doilea curs consecutiv la care Narin Siri lipsea. Pe lângă agitația din corpul lui, Anan simți o mare îngrijorare. Chiara îi spusese cu o seară înainte că Narin nu venise la școală și că auzise că era bolnav. Ziua de cursuri trecu groaznic de greu. Narin…ce era cu el?…Trebuia să sune la vecini să-i întrebe ce e cu fiul lor. Trebuia neapărat pentru că simțea că înnebunește. Termină foarte târziu, era trecut de ora 19. Profită că în sfârșit își cumpărase o mașină și trecu să o ia pe Chiara de la școală. Fetița se așeză cuminte pe bancheta din spate și Anan îi prinse centura de securitate. Porniră spre casă și tăcerea era grea. Anan o privi pe Chiara prin retrovizor, Era tristă și-și tot mototolea batista între degete,

– Chiara, nu te simți bine? Vrei să vorbești?

Fetița lăsă capul în jos și vocea ei se auzi mică, subțire.

-Tată, Narin e foarte bolnav, nici azi n-a venit și parcă mă doare inima. Tată, de ce Rin îmi lipsește așa de mult? Parcă am o piatră grea în locul inimii. Rin va muri? Mă va părăsi și el? Tată, dacă ar fi fost mama mea, ar fi fost în casă la noi și tu te-ai fi ocupat bine de el. Tată, nu mi-ai răspuns dacă doi bărbați Alpha se pot căsători. Aș fi un copil foarte iubitor, să știi. Vrei să te mai gândești la asta? Uite cât de greu îmi este.

Și dintr-o dată fetița începu să plângă, aproape sufocându-se în sughițurile repetate. Anan avu o durere mare văzându-și fetița așa , dar chiar nu putea să vorbească lucruri de adult cu ea. Nu putea să-i spună că trupul lui pulsa de dorință de câte ori îl vedea pe Narin, nu putea să-i spună că și el suferă că nu-l vede pe acel bărbat Alpha. Și ce-ar fi spus în fața părinților acestuia? Ar fi putut să ceară voie să iasă cu el la o întâlnire? Dar ce-ar fi spus Narin? El, un bărbat trecut de prima tinerețe aspira la prospețimea și delicatețea unei flori de mimoza. Ochii i se umplură de lacrimi și trase aer în piept ca să le împiedice să se prelingă pe obraji. Dar luase totuși o decizie. Odată ajuns acasă se va duce să afle ce e cu Narin.

………………….

Casa vecinilor era liniștită. Anan apăsă soneria și după câteva secunde, ușa se deschise.

Chao Fah apăru în prag, cu mânecile cămășii suflecate și o expresie obosită.

– Anan…

– Bună seara. Eu…scuzați deranjul la o oră atât de înaintată dar…

– Ai venit pentru Narin, nu-i așa?

Anan înclină ușor capul.

– Chiara este îngrijorată. A auzit la școală că Narin ar fi bolnav și am venit special să aflu vești.

Chao Fah oftă.

– Are o gripă rebelă cu febră mare de trei zile.  Ai venit exact la timp. Poate reușești tu să faci ceva.

– Ce anume?

Chao Fah ridică din umeri și oftă.

– Nu a mâncat de două zile.

Anan își încruntă discret sprâncenele.

– Deloc?

-Nimic… nimic, doar a băut un pic de ceai și pe acela cu greu.

În acel moment, Chao Fah luă de pe masa din salon un platou cu un bol de supă și unul cu orez.

– Poate pe tine te va asculta.

Îi întinse tava.

– Încearcă. Și poate îl faci și să se schimbe de lucruri. E cu ele transpirate tot de două zile. Am pregătit schimburi curate pe un scaun. Un duș ar fi fenomenal, eu n-am putut să-l conving. Se pare că nu mai reușesc să am autoritate ca tată Omega.  

Chao Fah indică scara și zâmbi un pic trist.

– Camera lui este la etaj.

Apoi adăugă:

– Intră fără să bați. Doarme. Trebuie trezit.

Etajul era liniștit.

Anan urcă încet, ținând platoul cu grijă.

Lumina din hol era moale, iar ușa camerei lui Narin era întredeschisă.

Anan împinse ușor. Camera mirosea a ceai, a medicamente și a… mimoza…nu…era ceva mult mai bărbătesc de data asta…mirosea a lemn cald de mimoza.

Rămase o clipă în prag și respirația i se opri. Imaginea bărbatului Alpha îl lovi în stomac, în plex, în măruntaie. Narin dormea pe spate cu mâinile deasupra cuverturii din lână.

Părul lui era ușor umed de transpirație, iar pătura îi căzuse pe jumătate de pe umeri. Chipul lui, deși un pic încruntat, era de o frumusețe tulburătoare. Genele, ca niște aripi odihnitoare, acopereau ochii cu iriși de onix. Buzele frumos conturate erau un pic uscate. Pielea mată, moștenită de la tatăl Omega, era un pic roșie, semn că febra nu trecuse. Respirația îi era grea.

Anan puse platoul pe noptieră.

Pentru câteva secunde rămase nemișcat. Studentul lui model, educatorul calm al Chiarei,  părea acum atât de fragil.

Anan întinse mâna și îi atinse fruntea. Pielea era fierbinte. Să-l lase să mai doarmă puțin? Își roti ochii prin încăpere. Camera studentului era destul de simplă în mobilier, în schimb, pe pereți erau multe etajere cu cărți. Privirea îi fu atrasă de etajera de deasupra biroului. Acolo, citi cu surprindere titlurile cărților și, ca și cum nu-i venea să creadă, le luă una câte una în mâini. Arhitectura tăcută a societății, Puterea dintre oameni, Ordine și fragilitate socială, Genealogia devianței, Fisurile ordinii, Putere, frică și control…erau cărțile scrise de el. Anan se întoarse să-l privească din nou pe Narin. I se părea atât de ireal ca un tânăr de 20 de ani să fie atras de cărți atât de dificile. Și totuși, răsfoindu-le, își dădu seama că acestea nu erau aranjate acolo doar ca simplu moft. Văzu adnotări și chiar gânduri personale scrise pe marginea paginilor.  Extrase o altă carte : „Arhitectura Invizibilului. Copiii orbi și structura comunității”. Era cartea pe care i-o întinsese pentru un autograf în prima zi  de curs.

Anan  luă un stilou de pe birou și se duse cu cartea la căpătâiul tânărului. Îl privi mult timp și apoi spuse cu voce joasă :

-Îți voi da autograful dorit, băiatule cu aripi de fluture.

O deschise și scrise pe prima pagină :

Pentru Rin, bărbatul cu nume de fluviu…

Apoi puse cartea pe noptieră. Venise momentul să-și trezească floarea de mimoză.

– Narin.

Vocea lui era joasă. Narin nu reacționă. Anan îl scutură ușor de umăr.

– Narin.

De data aceasta, genele lui tremurară și ochii se deschiseră greu.

Pentru câteva clipe, privirea lui păru pierdută, apoi se fixă pe chipul lui Anan.

Confuzia, surpriză, urmate de jenă se citiră pe fața lui.

– Anan…nu…pardon…domnule profesor? Cum de…?

Vocea îi era răgușită. Anan ținu mâna pe umărul lui fierbinte.

– Șșșș…să facem un pact…spune-mi pe nume când suntem în privat.

Narin încercă să se ridice, dar amețeala îl opri.

– Îmi pare rău… eu…

Anan îl împinse blând înapoi pe pernă.

– Stai.

Ridică bolul de supă.

– Chao Fah spune că nu ai mâncat.

Narin închise ochii o clipă.

– Nu mi-a fost foame.

– Acum îți va fi.

Îi întinse lingura.

– Mănâncă.

Narin rămase câteva secunde nemișcat, apoi acceptă. În liniștea camerei, lingura lovi ușor marginea bolului. După două înghițituri, Narin ridică privirea.

– Chiara… știe? Nu e prea supărată? Am lipsit de la școală.

Anan zâmbi foarte ușor.

-De aceea sunt aici.

Narin clipi.

-Era îngrijorată?

– Foarte. Trebuie să te faci bine cât mai repede.

Și eu am fost al naibii de îngrijorat, credeam că mor fără tine…

Anan își spusese oful, dar doar în gând. Narin mâncă un pic de supă și 2 linguri de orez, apoi Anan spuse cu voce fermă , dar destul de blândă:

-Hai să te schimbi, ești tot transpirat și miroși a medicamente. Tatăl Omega e îngrijorat . Să-i facem plăcere. Uite, ți-a pregătit haine curate.

Narin coborî din pat, era un pic amețit, dar luă un slip și se duse la duș. Anan auzi apa curgând. Închise ochii și respiră profund. Imagini deloc cuminți îi răsăriră în creier. Își imagina corpul gol al lui Narin și trupul lui începu să freamăte. Se scutură dintr-o dată ca să-și revină la realitate. Ușa băii se deschise și Narin apăru în toată splendoarea lui. Trase un pantalon de trening și se reîntoarse să se spele pe dinți. Anan  îl admira, așa cum stătea aplecat peste lavabou. Un gând nebunesc îi răsări printre circumvoluțiunile creierului ars de dorință. Se ridică și se apropie de baia care era foarte strâmtă. Fusese concepută pentru o persoană, iar a doua cu greu putea intra fără să fie lipită de prima. Narin îl văzu în oglindă doar în momentul în care terminase de clătit gura. Anan era în spatele lui cu un tricou în mână. Se întoarse surprins și inima i-o luă la galop….Cel pe care îl iubea atât de mult era la mai puțin de 1 cm de el. Erau acum unul în fața celuilalt și privirile li se amestecară. Onixul cu reflexe de lemn fierbinte se azvârli în undele marine, îmbietoare. Ar fi vrut să se înece acolo, pentru totdeauna. Respirațiile li se amestecară și baia se umplu de parfumul de vetiver, necunoscut lui Narin. Șopti ca pentru el , dar destul de tare ca Anan să -l audă:

-Miroși atât de bine, dar nu cunosc parfumul.

Anan fu destabilizat, știa că sunt feromonii lui pe care nu-i mai eliberase de ani de zile. Bâlbâi emoționat:

-Vetiver…e parfumul feromonilor mei, îi simți?

Și dintr-o dată își pierdu capul. Se aplecă și-și lipi buzele de cele ale lui Narin. Gemu animalic. Avu un electroșoc și nu mai putu să se oprească. Gustul buzelor lui Narin era proaspăt și floral. Invadă cu limba gura tânărului. Se simțea obscen să invadeze un teritoriu virgin. Părea că tânărul nu mai fusese sărutat niciodată pentru că încremenise. Îl șocase? Tot nu putea să se oprească. Voia mai mult. Abdomenul inferior se lipi cu mișcări de du-te vino de sexul care se simțea sub pantalonii sport. Se simți și fericit și amărât. Iubea cu limba gura lui Narin și când simți și limba tânărului împletindu-se cu a lui, excitarea se ridică fără limite. Auzi și mici gemete de plăcere. Voia…voia să-l ia acolo, voia să fie al lui…Deodată realitatea îl izbi crunt.

CE FACI PROFESORE? E UN COPIL!!!

Se retrase brusc și începu să se scuze:

– Nu …iartă-mă…Doamne mi-am pierdut mințile…iartă-mă…oh…ce-am făcut? …

Și o zbughi pe ușă lăsându-l pe Narin fără aer. Nu-i venea să creadă. Anan îl înfierbântase și fugise.

 NOTĂ

[1] Dark-Întunecat

[2] Lior-Lumină