– Sunt bine. Kiyoi este incredibil. Face tot ce poate, iar eu sunt surprins.
– Bine.
Kiyoi își apleacă ușor bărbia, arătând un zâmbet incredibil pe buze, în timp ce se uită la Hira.
Lunile liniștite ale lui Hira ca student începuseră să se evapore ca un vis, Kiyoi se întorsese și zilele lui întunecate aveau să se întoarcă odată cu el.
Dintr-o dată, o invitație neașteptată ajunge la urechile lui Hira.
– O să mergem să sărbătorim după asta, vrei să vii și tu?
Ceea ce i-a reamintit lui Hira că, inițial, trebuia să-l însoțească pe Koyoma la cină, pentru a-i fi alături. Dar, cu toată emoția de a-l revedea pe Kiyoi, a uitat.
– Să mergem.
– Ah, unde e locul?
Kiyoi se uită în jur, unde fratele mai mare al lui Koyama îi invită pe toți să sărbătorească.
După ce părăsesc grupul, Koyama și fratele mai mare al lui Sato spun și ei:
– Ei bine, ne vedem acolo.
– Sunteți prieteni…
Hira a uitat complet de existența lui Koyama.
– Dacă îl cunoșteai, ar fi trebuit să spui asta de la început.
– Îmi pare rău, dar nu am apucat să-ți spun.
– Ai fi avut multe ocazii să-l vezi, spune Koyama, dar Hira nu răspunde. Se simte un aer teribil de ciudat.
– Mă întreb dacă vei veni…
– Ah, îmi pare rău, nu prea cred.
Desigur, în seara asta este ziua de naștere a lui Koyama, asta e promisiunea de la început, Hira are un cadou pentru Koyama, și câteva cuvinte pe care vrea să i le spună. Dar acum, acele cuvinte sunt măturate ca un praf fin, acum, ca și în trecut, doar Kiyoi ocupă inima lui Hira.
– Dacă te retragi mai târziu sau dacă termini mai devreme, îți va fi rezervat un loc, a spus Koyoma.
Hira se grăbește și se îndreaptă spre Kiyoi, spunând:
– În regulă.
Kiyoi s-a uitat brusc înapoi.
– Ce ai de gând să faci?
Pare supărat, fața îi este rece, cuvintele îi sunt reci și tăioase… este fără îndoială Kiyoi, regele său.
– Eu nu voi veni. Am ceva de făcut azi.
– Nu-mi pasă dacă rămâi aici sau nu.
Kiyoi se întoarce în cercul de oameni, iar Hira stă acolo ca un idiot.
A trecut mult timp de când Hira nu s-a mai purtat ca un prost, și chiar și acum recunoaște că l-a determinat Kiyoi din nou să fie prost cu ușurință.
~~~~~~~
La sfârșitul lunii septembrie, l-a revăzut pe Koyama pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, după vacanța de vară.
Este prima dată când se întâlnesc față în față de la ziua lui de naștere.
– A trecut mult timp. Ai fost undeva în vacanța de vară? întreabă Koyama cu dezinvoltură în timp ce merge pe coridor.
– Nu. Am stat acasă tot timpul.
În timpul vacanțelor de vară, a refuzat multe invitații din partea lui Koyama de a sta la el.
– Ești un pic nervos, spune Koyama. Hira nu ar vrea să spună nimic.
– Koyama!
– Da?
– Mă gândesc la cineva de mult timp.
Hira a revenit în sfârșit la starea sa inițială.
Îl caută pe Kiyoi pe internet, ca și cum ar fi nebun, dorind fără îndoială să știe ce face Kiyoi.
Oricât de mult l-ar fi evitat în mod conștient până acum, acum este în flăcări, ca și cum un foc arzător îi străbate tot trupul.
Hira nu și-a părăsit niciodată telefonul mobil și a fost obsedat de el în tot acest timp.
Din ziua în care a cumpărat revista lui Kiyoi și și-a descărcat toată anxietatea și s-a consolat cu imaginea lui Kiyoi, nu a mai putut suporta vina.
Oricât de mult ar fi reprimat-o sau ascuns-o în tot acest timp, a avut întotdeauna dorința de a-l atinge pe Kiyoi în adâncul inimii sale.
Dar în acea zi, cu senzația de scurgere a spermei pe mâinile sale, l-a determinat pe Hira să-l pună pe Kiyoi într-un loc și mai înalt, unde nu-l putea atinge niciodată.
– Voi vorbi și îi voi spune lui Koyama ce simt cu adevărat, ca să nu mai pot niciodată… spune Hira în șoaptă.
Koyama nu spune nimic, doar privește și merge în linie dreaptă. Trec de cafenea și ajung în curte, Hira nu știe încotro se îndreaptă. Koyama nu se uită la el și doar merge pe cărarea din fața lui.
– Mă asculți?
Când îl întreabă, Koyama se oprește în sfârșit.
– Da, am ascultat. Atunci am știut că Hira va spune ceva important, care mă va supăra. De aceea am vrut să plec de acolo. Vreau să spun, este vorba despre ceea ce am vorbit mai devreme, nu-i așa?
– Este diferit față de înainte. Cred că e chiar mai rău acum că te-am făcut să aștepți atât de mult, o spun direct.
– Nu cred că m-ai făcut să aștept. Mi-a părut rău doar că nu am primit un răspuns…
– Dar asta e problema mea să spun.
– Nu-ți face griji, știu. Sunt doar un pic obraznic și m-am purtat ca un răsfățat.
Koyama își mușcă buza.
– Să ne cunoaștem și să ne întâlnim a fost bine. Dar acum nu mai e așa… Nu mai vreau asta. Nu vreau să facem nimic mai mult decât ce am făcut până acum. Este bine ca totul să rămână așa cum este.
– Nu. Nu e bine.
– Nu este corect să spună Koyama asta.
– Hei, Hira!
– Ce e?
– Cred că persoana pe care Hira o place este Kiyoi-kun.
Hira se gândește să nege, dar alege să spună adevărul și dă din cap.
– Da.
– L-ai văzut pe Kiyoi-kun în timpul vacanţei?
– Nu l-am văzut. E mai bine să nu mă vadă Kiyoi.
– Dar ai fost invitat de el.
– Lui Kiyoi nu-i pasă de mine.
– Kiyoi-kun știe despre bâlbâiala lui Hira?
– Încă de când eram în liceu. Mi-a plăcut Kiyoi.
– Nu știu… De ce îți place tipul ăla? Da, chiar îți place de el! De ce îi permiți să facă astfel de glume? Ești ciudat.
Kiyoi nu este o persoană drăguță. Nu este o persoană drăguță.
Chiar și așa, Kiyoi nu s-a purtat urât cu mine, nu mi-a spus Hii-kun.
A oprit un alt student când a vrut să mă folosească ca servitor.
De asemenea, de fiecare dată când îi făceam cinste cu un prânz, îmi spunea mereu să cumpăr o băutură.
Deși acest lucru nu este cu bune intenții, este imposibil de știut când s-a îndrăgostit de Kiyoi, dacă de la acea primă privire a întâlnit prima și marea lui iubire.
Îmi place foarte mult. Indiferent de câte cuvinte folosesc pentru a ști de ce îmi place, nu pot înțelege decât că dragostea mea a rămas mereu pentru Kiyoi.
Iubirea este ceva care se naște în interiorul unei persoane, indiferent dacă este o problemă sau nu.
Iubirea pur și simplu vine sau pleacă, indiferent de loc, unde nu contează nici morala, nici etica.
– Îmi pare rău, nu pot explica, i-a răspuns Koyama cu sinceritate. Pur și simplu își continuă drumul pe coridorul universității, puțin deprimat și fără să spună nimic.
– Este în regulă, spune Koyama.
– Nu am un motiv, dar îmi place. E cel mai important lucru. Dar am și eu sentimentele mele pentru tine. Vreau timp să mă gândesc și să mă organizez. Vreau ca până atunci să rămâi la fel.
– În regulă, spune şi apoi tace puţin. Koyama oftează și își ridică fața, spunând:
– Mi-e puțin sete. Hai să mergem la cantină. Vreau o cafea cu gheață.
– Hei, dar…
– Vom continua să ne comportăm ca de obicei, până când îţi vei clarifica sentimentele.
~~~~~~
La mijlocul lunii octombrie, Hira merge în secret să vadă piesa de teatru în care Kiyoi apare ca invitat.
Este o informație care nu a fost făcută publică oficial, este o informație pe care a obținut-o după ce a urmărit pe Twitter și Facebook o fată care pare a fi o mare fană a lui Kiyoi.
Hira nu vrea ca regele Kiyoi să creadă că îl urmărește insistent, așa că se deghizează cu o pălărie și ochelari de soare, dar locul este mai mic decât se aștepta și este descoperit în curând.
După spectacol, Hira a fost rugat să scrie într-un chestionar impresiile despre spectacol, în special despre prestația lui Kiyoi.
– Unde este perversul? Este dezgustător și atât de vizibil.
Când Hira se întoarce, Kiyoi stă în fața lui cu brațele încrucișate.
– Oh, eu… eu… eu…
– Iubitul tău nu te-a însoțit azi?
– Iu-iu-iu-iu?
– Un tip micuț ca un castor. Cel cu care ești mereu și cu care te-am mai văzut înainte.
Kiyoi se uită în jurul sălii mici. Hira se liniștește treptat, respiră adânc și spune:
– De ce înțelegi ce vreau să spun?
Kiyoi se încruntă neplăcut.
– M-am obișnuit deja cu bâlbâiala ta.
Este îngrozitor, dar bucuria crește treptat în interiorul lui Hira.
Serios, nu înțelege de ce îl place pe tipul ăsta. Și totuși, îl face fericit, genul ăsta de enervare îl umple de fericire.
– Deci, unde e iubitul tău?
Kiyoi se uită supărat la Hira.
– Azi sunt singur, de ce?
– Ei bine, nu am niciun motiv anume.
– Nu, suntem doar apropiați. În primul rând, nu sunt iubitul lui.
Kiyoi se uită la el cu suspiciune.
– Domnul Koyama a spus că vă întâlniți.
– Koyama?
– Eram îngrijorat că un băiat bolnăvicios ca tine ar putea avea un iubit.
– Oh, înțeleg.
– Nu e iubitul tău?
– Dar când s-a întâmplat asta? Când a spus asta? Cred că ai înțeles greșit.
– Deci, ești singur azi?
– Păi… De ce?
– Dacă vrei să vii, poți veni singur.
Kiyoi scoate din portofelul de la pantaloni o broșură împăturită.
Pliantul este de la un magazin, care este probabil locul unde se va desfășura sărbătorirea lui Kiyoi, și are și o mică hartă.
– Mulțumesc, voi veni cu siguranță.
Temperatura din jurul pieptului lui Hira crește imediat, inima îi bate repede, iar palmele nu se mai opresc din transpirație.
Kiyoi îi aruncă doar o privire rece și părăsește locul.
În timpul sărbătorii, un actor celebru stă lângă Kiyoi, iar cei doi discută intim.
– Kiyoi-kun și Irima-san, sunt suspecți.
Cuvintele bărbatului care stătea lângă Hira îl determină să ciulească urechile.
– Acum că este faimos, lui Irima-san îi plac frumusețile tinere.
– Este la fel şi pentru Kiyoi-kun?
– Unii oameni spun asta?
– Oameni cărora le plac bărbații…
Kiyoi poate avea relații amoroase între persoane de același sex: în liceu, Kiyoi nu a avut, în ciuda tuturor curtezanțelor făcute fetelor, nici cu ele nu a avut relații grozave. Când mă gândesc mai bine, mi-a permis să-i sărut mâna. Chiar și în ziua absolvirii, m-a sărutat pe buze.
Să ai un partener sexual de același sex. Nu cred că pot fi alături de Kiyoi în felul acesta. Cu toate astea, pieptul începe să mi se umfle când îmi amintesc de sala de muzică de după școală.
Hira se uită fix la Kiyoi, întrebându-se dacă acel actor este iubitul lui.
Îl va săruta Kiyoi pe acel bărbat sau va face altceva?
Bărbatul îl sărută pe Kiyoi, în timp ce îl sărută cu pasiune îi smulge hainele, continuă să-l sărute de-a lungul gâtului, de-a lungul pieptului…
După aceste gânduri, durerea pe care Hira o simte este ca un țăruș înfipt în piept.
După primul spectacol, Hira a participat și la al doilea și la al treilea.
Desigur, pentru că este Kiyoi acolo. Vrea să-l vadă pe Kiyoi cât mai mult posibil, chiar dacă nu are cu cine să vorbească.
Karaoke-ul celei de-a treia părți s-a închis în jurul zorilor, Hira îl vede pe Kiyoi, care este beat și strigă salutări de adio pe stradă, dispărând întâmplător în compania celuilalt actor.
Hira nu vrea să se gândească unde vor merge sau ce fel de lucruri vor face. Îl doare atât de tare să se gândească la ei, încât încearcă să nu o facă. Se gândește doar că a fost suficient de norocos să împartă același spațiu alături de Kiyoi.
Acum, este timpul să ajungă la primul tren, așa că începe să se deplaseze și să se gândească la lucrurile bune ale nopții pentru a omorî timpul.
Și asta e bine, pentru că a se gândi la ce ce va face Kiyoi cu celălalt actor este ceva care îl va duce la moarte. Simplul fapt că este atins de o altă persoană înseamnă sfârșitul lui.
– Te duci acasă?
Hira se uită înapoi, șocat.
Kiyoi, care era cu actorul, se află acum în fața lui și întreabă din nou.
– Te duci acasă?
– Aștept primul tren, dar tu ce cauți aici?
Nu-i vine să creadă că se află acolo. Acum, barul deschis 24 de ore din 24 este plin de oameni obosiți, muncitori cu jumătate de normă, care așteaptă primul tren, dar, cu toate astea, au ales o masă și s-au așezat acolo.
Dar nu-i vine să creadă că această persoană se află acolo cu el.
– Irima san.
– Hmm…
– Am auzit că este iubitul tău.
– Ce vrei să spui?
– Este o industrie cu mulți oameni cărora le plac bârfele.
Kiyoi râde și apoi spune.
– Nu este iubitul meu. Nu.
Hira este ușurat de modul simplu în care Kiyoi spune aceste cuvinte.
– Oh, am fost surprins că ești actor, pentru că am crezut că ești model.
Principala slujbă a lui Kiyoi este cea de model, dar apare ocazional în reclame și drame TV.
– Nu sunt un actor… dar sunt încă un student.
– Vei deveni actor în viitor?
– Nu m-am decis încă. Sunt patru ani de facultate, am timp să mă gândesc.
– Lucrezi acolo încă din liceu, așa că mă întrebam dacă te-ai hotărât deja.
– Meseria sau orice îmi aleg pentru viitor, este pentru toată viața. Dacă să fiu actor sau nu trebuie să mă gândesc la asta. La 19 ani mă pot angaja cu ușurință într-o companie mare și pot avea un salariu fix bun. Dar oare voi dori asta pentru toată viața?
Hira, ascultând în detaliu cuvintele lui Kiyoi, dădu din cap în semn de aprobare.
– Semăn cu tatăl meu, mormăie Kiyoi.
Hira își amintește că îi spunea Kiyoi povestea când era copil.
Un copil singuratic și care și-a dorit întotdeauna să fie la televizor. Avea o colecție de texte despre cum să fie un idol.
Mama sa s-a recăsătorit și a avut un frate și o soră mai mici.
Când a crescut, a fost ușor să creadă că durerea copilăriei sale va fi uitată sau diminuată, dar Hira nu crede acest lucru. Ochii lui Kiyoi arată acum o mare durere, care îl apasă din interior.
– Te uiți la mine.
– Ce?
Hira s-a grăbit să-și întoarcă privirea de la el.
A trecut aproximativ o lună de când a spus că vrea să petreacă timp alături de Koyama, ca de obicei, apoi nu există nicio acțiune din partea lui Koyama.
Relația continuă neschimbată. Koyama nu s-a schimbat în niciun fel.
Sunt momente în care Hira este confuz, când Koyama își cere scuze pentru o greșeală, când este instabil și nu știe ce să facă, el este mereu acolo și îl ajută.
Toată această situație este dificilă pentru Hira, dar el crede că trebuie să fie și mai dificilă pentru Koyama.
Uneori se gândește că ar trebui să vorbească din nou cu el și să păstreze o distanță bună.
Dar îi este teamă că se va supăra Koyama și va da vina pe el.
– Facultatea este distractivă. Nu am mai avut prieteni de când eram copil, așa că acum toți prietenii mei îmi înțeleg bâlbâiala. Dar faptul că pot să-mi fac prieteni și să interacționez cu oamenii este foarte plăcut. Am învățat asta recent, dar este distractiv în general…
– Spune-mi ceva mai precis.
– Mă bucur să am prieteni și să fiu plăcut, dar este și puțin dureros.
Când reușește să o spună, se lasă o tăcere stânjenitoare.
– Da, am înțeles.
Kiyoi se lăsă adânc pe spate în scaunul său și își încrucișează picioarele.
– Ideea este că am probleme pentru că mă iubeşte Koyama, dar…
Auzind cuvintele lui Hira, ochii lui Kiyoi s-au mărit.
– Ce vrei să spui prin „dar”?
– Koyama este un tip foarte bun. Când am avut emoții cu privire la autoprezentare în prima zi de școală și nu-mi găseam cuvintele, el a explicat tuturor ce este bâlbâiala pentru mine, explicându-mi că și fratele lui a avut această afecțiune când era copil. Prin urmare, pentru el, nu era ceva ciudat, ci ceva natural.
– Koyama a fost inițial un tip de acest fel. A fost primul meu prieten care a stat cu mine și mi s-a părut amuzant.
– Dacă e un tip atât de bun, de ce nu ieși cu el? Poate că nu va mai apărea nimeni… spune Kiyoi pe un ton enervat, scoțând din geantă o carte subțire.
Felul în care întoarce paginile este crud și Hira nu înțelege de ce Kiyoi este atât de brusc supărat.
– Te-ai supărat?
– Nu m-am supărat deloc, spune cu o față teribil de supărată, așa că, Hira nu mai are curajul să continue conversația.
– În regulă.
– Următoarea etapă?
– Ei bine, sunt multe lucruri.
Hira se simte foarte sigur pe el în acest moment, așa că își face curaj și întreabă…
– Pot să vin să te văd?
– Dacă vrei să vii…
– Oh! Mulțumesc.
Kiyoi a vorbit morocănos, dar a redeschis ușa închisă anterior și acum vorbește cu mai multă căldură.
– În decembrie. Atunci vom jucaa iar.
– Nu am știut, am căutat pe internet în fiecare zi. Mă întreb dacă nu cumva mi-a scăpat…
– Cauți pe internet?
– Ei bine, sunt momente în care caut informații despre Kiyoi, cum ar fi unde va avea un nou spectacol.
– Nu pot face public tot ceea ce fac, pentru că sunt și activități private. De asemenea, totul trebuie să fie aprobat de către agenție, spune Kiyoi.
– Ah, bine.
Inima lui Hira încă bate repede.
Desigur, trebuie să fie atent să nu-l supere și să nu spună prea multe lucruri.
– Totul este în regulă. Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le fac. Primul este să-mi asigur o cameră în care să pot exersa. Este greu de găsit; biroul nu a găsit nimic pentru mine.
– Trebuie să fie un loc anume?
– Un singur loc. După practică, trebuie să păstrez legătura cu compania pentru ca ei să se ocupe de toate activitățile mele, suspină Kiyoi.
– Nu este necesar să repeţi într-o instituție adecvată?
– Nu, e în regulă dacă nu deranjează cartierul.
– Dacă e aşa, ar fi posibil la casa unchiului meu? Nimeni nu stă acolo.
Hira observă că are o față Kiyoi de nedescris.
– Oh, îmi pare rău, m-am emoționat prea tare. Dar ar trebui să te gândești la asta. Te va ajuta în practica ta.
Hira e prea speriat, Kiyoi continuă să nu spună nimic.
– Cel puțin, nu ar fi un hotel mare, dar…
– Casa aia chiar poate fi folosită?
– Poate că da, dar nu cred că este casa locuibilă.
– Am nevoie de ea. Trebuie să-mi dai numărul tău.
Kiyoi îi înmânează o bucată de hârtie pentru ca Hira să-și noteze numărul de telefon mobil. În timp ce Hira notează numărul, Kiyoi se uită la scris cu o față surprinsă.
– Numărul este diferit de cel de dinainte.
– Așa este. Telefonul anterior a căzut în apă, s-a udat și nu mai este bun.
– Dacă se uda, trebuia să schimbi doar modelul, nu și numărul.
– Știu, dar am decis să schimb totul. Chiar și toate numerele pe care le aveam s-au pierdut.
Este greu de spus care este motivul real.
Kiyoi își scoate telefonul mobil și începe imediat să formeze numărul lui Hira. O clipă mai târziu, telefonul mobil al lui Hira vibrează în buzunar și se oprește imediat.
– Cred că va trebui să îl memorezi.
– Oh, mulțumesc…
Hira este atât de fericit, încât își ridică vocea.
Pe ecranul telefonului său mobil a apărut un număr din unsprezece cifre.
Când se uită, își amintește de sentimentele incredibile pe care le-a pierdut cândva.
Este ca un vis care se întoarce la ziua în care puteau face schimb de contacte.
Înainte de a-și da seama, este timpul pentru primul tren și clienții se pregătesc să plece acasă. În timp ce merg unul lângă altul, lăsând cafeneaua deschisă 24 de ore, când deja se crapă de ziuă, Kiyoi spune:
– Ce ai de gând să faci acum?
– Mă duc acasă cu trenul.
– Este aceeași linie cu a lui Kiyoi?
Kiyoi pune rareori astfel de întrebări.
– Nu.
– E ceva ce am vorbit deja în conversația noastră anterioară, dar te întâlnești cu Koyama-san?
– Ce?!
Dintr-o dată, conversația s-a întors în timp. Kiyoi se uită fix la Hira, care este confuz. Deși nu-i place de Koyama în acel mod, Hira ezită.
– Nu știu.
– Dacă nu știi, există posibilitatea ca tu să ai o aventură?
– Nu. De ce îți pasă?
– Hmmm…
Kiyoi a pocnit din limbă.
– Nu, nu știu. Stai puțin, de ce tot vorbești despre asta?
Kiyoi spune că nu mai vrea să vorbească despre asta, așa că merge mai repede.
Hira este confuz în timp ce merge în spatele lui Kiyoi.
El nu înțelege de ce s-a supărat Kiyoi și regretă prostia sa.
[wpdiscuz-feedback id=”hiokg4ssec” question=”Încă mai întreabă? ” opened=”0″]- Îți place? Sau îți place de mine?[/wpdiscuz-feedback][wpdiscuz-feedback id=”fydhnnzw1l” question=”Încă mai întreabă? ” opened=”0″][/wpdiscuz-feedback]
– Oh!
Distanța s-a scurtat cu nişte pași, iar o clipă mai târziu Kiyoi îi dă un șut lui Hira.
Fără să mai scoată un cuvânt, se îndepărtează deja spre gară.
În acel moment, Hira se sperie de lovitură, se împiedică și cade la pământ.
O durere ascuțită a început să i se răspândească pe spate, a vrut să se ridice pentru a-l urma pe Kiyoi, dar nu a putut decât să-i vadă spatele perfect dispărând.
Hira ar vrea să plângă pentru că nu știe de ce a fost împins și lovit, iar durerea de spate este prea mare.
Îl placi pe el, sau mă placi pe mine?
Aceste cuvinte răsună în capul lui Hira la nesfârșit.
Kioyi este ca o furtună bruscă care nu poate fi evitată prin propria voință și efort. Kiyoi este acest tip de existență.
Koyama este o ființă umană adevărată și bună. Când Koyama s-a confesat, i-a spus doar că nu împărtășește aceleași sentimente.
Dar nici el nu voia să plece.
Este un pic singuratic, dar este liniștitor să fii cu el.
Trebuie să accepte că şi Kiyoi nu-i aparține .
Dar regele său nu trebuie să fie dat nimănui și nici să fie atins de altcineva.
În regulă. Indiferent cât de dureros sau de singur, Hira nu vrea să-l lase să plece.
– Întotdeauna voi aparține lui Kiyoi.
Deși Kiyoi nu se uită niciodată așa la el.
Spatele nu înceta să îl doară.
În mijlocul străzii, privește soarele portocaliu al dimineții reflectându-se pe fereastra unei clădiri, cu telefonul mobil vibrând în buzunar.
Dintr-o dată crede că este Kiyoi, dar pe ecran apare numele lui Koyama.
`Umerii îi cad involuntar, pentru că nu este apelul la care se aștepta.
– Alo.
O tuse răsună când răspunde.
[- Sunt eu. Îmi pare rău, îmi pare rău că te-am deranjat atât de devreme. Se pare că am răcit.]
Între timp, el continuă să tușească.
– Ai luat vreun medicament? Ai mâncat ceva?
[- Ieri am luat niște medicamente și am mâncat niște orez. Pot să te rog să vii?]
– Dar fratele tău?
– Când a sunat, era într-o călătorie de afaceri în Kyushu.
Hira se întreabă ce să facă. Nu a mai fost de mult timp în camera lui Koyama.
Crede că ar fi mai bine să nu meargă. Dar bolnavii nu trebuie abandonați.
– Acum vin. Să-ţi aduc medicamente, băuturi și terci?
[- Mulțumesc. Scuze pentru deranj.]
Tonul lui Koyama a devenit ușor agitat.
În camera lui Koyoma, Hira începe să sorteze medicamentele.
– Tuşesc şi am febră. Fac ceva care să-l supere pe Hira? Chiar dacă te-am rugat să ieși cu mine, de ce m-ai abandonat așa? Putem ieși mai târziu?
– Îmi pare rău. Dar acest lucru este imposibil.
– Nu este deloc imposibil.
– Poți să stai cu mine.
– Koyama, acum plângi.
– Nu plâng.
Hira se simte prost faţă de el însuși.
Apariția lui Kiyoi a schimbat cu siguranță totul.
– Ceva îmi spune că nu erai acasă dormind. Hira, ai stat afară?
– Da, m-am simțit bine.
– E ciudat că ai stat treaz toată noaptea, pe cine ai văzut?
Koyama știe că Hira nu stă niciodată afară toată noaptea, cu excepția cuiva foarte apropiat de el.
– Kiyoi-kun?
– Kiyoi-kun i-a spus fratelui meu că Hira din liceu era într-o stare proastă. Nu avea prieteni și era hărțuit. Nu te deranjează că spune aceste lucruri?
– Este în regulă. De fapt, eu sunt genul acela de persoană.
– Nu are nimic de-a face cu situația actuală.
– Chiar te determină să te simți mai bine dacă îți spun secretul meu?
– Kiyoi i-a spus și lui Kimoito, Uzaito. Ţi se spune Hărțuitorul. De câte ori ți s-a spus asta în liceu?
Asta este vocea lui Koyama, care continuă să vorbească tot timpul.
– Pe mine, nu mă deranjează. Koyama poate să se enerveze pe mine dacă vrea sau poate ajunge să mă urască. Oricum ar fi, va fi bine.
– Nu te urăsc cu adevărat.
– Nu, Koyama este o persoană bună. Știu.
– Îmi pare rău, Hira, nu o voi mai spune.
– Da, știu.
Hira nu se simte supărat. Koyama îl urmărește, în timp ce Hira-l urmărește pe Kiyoi.
Koyama continuă să își ceară scuze. Hira continuă să răspundă că se simte bine, că vrea doar să se odihnească.
Îl doare prea tare spatele, lovitura primită îl împiedică să stea în picioare.
Cu toate astea, nu se poate plânge pentru că este o lovitură pe care i-a dat-o Kiyoi.
Dacă aș spune asta, Koyama ar fi și mai supărat.
Ar fi supărat, deoarece relația lor se află acum într-un cerc, acela de a urmări și de a fi urmărit…
Fără îndoială, Hira va continua în acest fel, deoarece-l va urmări pe Kiyoi pentru tot restul zilelor sale.
Relația lor ar putea fi descrisă ca o legătură dulce, dar amară.
[wpdiscuz-feedback id=”9j2ndarfig” question=”Please leave a feedback on this” opened=”0″]
[/wpdiscuz-feedback][wpdiscuz-feedback id=”7pt5du8hzc” question=”Please leave a feedback on this” opened=”0″][/wpdiscuz-feedback]
