Până la tine – Capitolul 12

                        Bătălia de onoare.

Sila parcă mașina de lux în fața căsuței de la capătul fermei. Era o mașină diferită de cea pe care o văzuse Saitharn în ziua în care avusese accidentul.

Sila era pe cale să deschidă portiera și să coboare din mașină, dar fu blocat de Saitharn care îl prinsese de încheietura mâinii.

–  Ce se întâmplă? Mi-e foarte somn.

Băiatul cu pielea albă ținea ochii închiși și-și simțea ambele picioare obosite.

– Totul e din cauză că ai vrut să te întoarci acum.

 – Mă doare tot corpul.

– Am uitat să te întreb ce făceai la ferma de bumbac?

– Oh, l-am auzit pe Saeng spunând că dacă lucrezi în afara sarcinilor tale, primești un salariu suplimentar. Așa că m-am dus și am făcut-o, asta e tot.

Răspunsul băiatului cu pielea albă îl făcu pe Sila să-și dea seama că Saitharn continua să fie strălucitor, gândindu-se tot timpul la bani. Se pare că celălalt era serios și nu se gândea să vină la muncă doar pentru distracție.

 – Vrei mai mulți bani?

–  Desigur, mi-e foame de bani.

Nu existase niciun refuz din partea micuțului. O pereche de ochi frumoși se uita la tânărul Pha Liang și-l văzu pe celălalt ridicând propriul telefon mobil. Se auzi o alertă telefonică.

 Trimis

Lista banilor introduși în contul XXXX 2345 X în valoare de 10.000 baht.

 Notă: salariu suplimentar.

 Sila chiar nu era un șef crud, așa cum crezuse.

 Saitharn se uită la ecranul telefonului mobil și rămase uimit pentru o clipă. Înainte de a-l pune în geantă, un zâmbet tresări în colțurile gurii și în inima lui nu înțelese gestul.

 – Șefu’ dacă tu crezi că sunt de vânzare eu nu pot accepta acești bani. Transferă banii înapoi. Am mai văzut oameni ca tine. Îți repet: nu sunt de vânzare. Dacă aș dori așa un câștig, nu aș rămâne blocat în câmpurile de bumbac, ci m-aș angaja și eu în afară, în cazul în care alți oameni ar avea o inimă mare ca a ta.

Omulețul îi aruncase vorbele și nu puteai să-ți dai seama dacă era o glumă sau un adevăr. Dar chipul tânărului Pha Liang se întunecase deja.

– Ce spui?!

 Vocea lui era acuzatoare fără să o ascundă. Chipul frumos părea mai fioros, în timp ce cel mai tânăr nu-și schimba atitudinea. Nici măcar nu tremura în fața omului care asculta, nu se temea și îl privea drept în ochi. Era foarte încăpățânat.

– Ce zici…tu faci sport de unul singur, iar mie îmi dai mai mult de muncă pentru banii ăștia. Ha?…Ah…Oh…

 Gura îi fusese zdrobită pe neașteptate. Sila îi apucase vârful rotunjit al bărbiei și își introdusese limba fierbinte furându-i respirația, sugând și ciugulind buzele băiatului obraznic până se umflară.

Saitharn avu impresia că era lovit în piept. Era pedepsit fără să știe de ce.

–  Mai ai puterea să pleci? Îți tremură picioarele, spuse șoptit Pha Liang îndepărtându-se.

Apoi, cu vârful nasului se ghemui în partea laterală a obrazului neted și limpede ca și cum i-ar fi fost deja dor de el. Propoziția șoptită făcu să ardă fața copilului. El vru să ridice mâna și să lovească spatele lui Sila și bineînțeles, o făcu imediat, fără ezitare.

 Jap!!

La naiba!

Persoana aceea slabă, într-adevăr îi trăsese una fără reținere. Brațele lui îl strânseră din nou puternic, dar de data aceasta se lovi cu pieptul de pumnul persoanei mai tinere. Sunetul reverberă în tot habitaclul, dar Sila nu păru supărat. Și avu, de asemenea, un zâmbet ce-i împodobi chipul frumos, obrajii lui devenind mai netezi și mai întinși. Cu cât fața lui Saitharn se făcea mai roșie, mai aprinsă, cu atât starea de spirit a lui Sila era mai bună.

 – Mi-e foarte somn. Deblochează mașina ca să pot să cobor și să mă duc să mă odihnesc.

Ignorând ordinul, persoana de pe scaunul șoferului întinse mâna zveltă și apucă halatul negru pe care Saitharn îl luase cu el.

– De ce ai luat cu tine halatul pe care l-ai purtat?

Pe lângă refuzul de a-i urma ordinul, Sila pusese o nouă întrebare.    Saitharn oftă și se așeză cu spatele lipit de spătarul scaunului mașinii ca înainte, încrucișându-și brațele pe piept și uitîndu-se la halat. Termină cu un oftat.

– Îl voi spăla.

 – Chiar o vei face? Știi să speli?

– Nu, dar nu ar trebui să fie dificil. Cred că nu va fi dificil, chiar dacă este prima dată când încerc. Trebuie doar să separ hainele colorate unele de celelalte înainte de a le spăla.

– Poți să-l lași la hotel, cineva îl va spăla pentru tine.

– Ești nebun? E plin de spermă.  Am văzut deja cum se face, ce e în neregulă cu asta?

Saitharn tremura, dar vorbea într-un mod foarte lipsit de seriozitate. Ar lăsa dovezi pentru ca alți oameni să le vadă, chiar dacă ei credeau că așa ceva este normal? Dar având activități dinamice în birou nu era chiar frumos din punct de vedere al eticii, chiar dacă era o încăpere cu ușa era complet închisă.

–  De ce, ești timid?

Cât despre Pha Liang, nu numai că nu era trist, dar îi oferea un zâmbet ironic.

– Vino și dă-l cuiva.

 Saitharn clătină din cap. Nu avea cum să nu-i fie rușine de ceva atât de simplu dar intim.

– Ce? Cine e timid?

– Tu.

– Delirezi.

Sila acceptă mustrarea ridicând mâna zveltă și mângâindu-l pe Saitharn.

 – Te-am adus cu mașina pentru că am văzut că se înnorează și dacă ai fi mers pe jos ar fi putut dura toată noaptea până să ajungi aici.

Băiatul cu pielea albă ieși din mașină în timp ce făcu contact vizual cu proprietarul hotelului.

Îl adusese cu amabilitate, dar nu intenționa să-și ia rămas bun ca de fiecare dată. Vocea lui Sila strigă oprindu-l.

– Saitharn! Nu uita să aplici medicamentul înainte de a merge la culcare. Dacă nu funcționează sună-mă să-mi spui.

– Oh, răspunse el simplu și scurt înainte de a închide ușa mașinii și de a pleca.

Nu era planificat ca discuția să fie prelungită așa că plecă fără să-și ia rămas bun din nou. Doar că de data aceasta, Saitharn nu-și dădea seama…nu-și dădea seama deloc…absorbise accidental tonul blând al vocii și ochii îngrijorați ai lui Sila… Cineva intrase fără să-și dea seama…în inima lui.

…….

Duminică, hotelul Phu Saeng era plin de vedete oaspeți care veniseră să se odihnească. Sila se trezi și merse la o ședință pentru a discuta cu personalul hotelului încă de dimineață și durase până după – amiază. Era ocupat să explice obiectivele proiectului nou, regulile care apăreau pentru șefi și pentru toți angajații din fiecare departament.

Phu Saeng Dao urma să deschidă o nouă zonă de cazare pentru cupluri, unde erau garantate o priveliște frumoase către munți, intimitate și în plus câte un jacuzzi cu deschidere spre exterior. Puteai sta întins pentru a vedea peisajul din jur și, cu cât cerul era mai aproape cu atât puteai simți mai mult vântul cântând. Ceea ce le făcea speciale era că vor fi construite doar 5 case de acest gen. Sila voia să le inaugureze la timp pentru a primi clienți încă din februarie anul viitor.

– Dacă cele 5 case nu sunt făcute la timp, vă rog să faceți necesarul pentru ca măcar 2 case să fie gata la timp pentru Ziua Îndrăgostiților de anul viitor. Este posibil?

– Nu ar trebui să fie nicio problemă, Pha Liang dacă vrei mai întâi 2 case. Cred că și constructorul ar trebui să fie de acord cu asta. Îl pot contacta.

– Nu, te rog lasă-l în seama mea, îi voi face o ofertă și apoi i-o vei trimite. Vreau să înceapă munca cât mai curând posibil.

– Da, acceptă Davipha înainte de a apăsa pe telefon și de a trimite un mesaj către reprezentantul antreprenorului șef de construcții.

Sila avea încredere în el și-l alegea în mod regulat. Cea mai rapidă secretară a lui Sila știa că o va face, dar nu putea să întârzie.

–  Mulțumesc, ăsta e scopul meu principal, asta pentru a mări capacitatea de cazare și pentru a fi diferit de alte locuri. Cred că zona noastră este deja foarte cunoscută. Nu este nevoie să facem o mulțime de camere diferite, ci să ne concentrăm mai mult pe calitate decât pe cantitate.

Vocea șefului era hotărâtă și emana putere.

Davipha se gândi că ceva trebuia să se fi întâmplat ieri, după ce plecase. Tânărul Pha Liang arăta mai strălucitor… mai energic decât de obicei.

– S-a întâmplat ceva bun, Pha Liang?

Nu se putuse abține să întrebe întorcându-se din sala de conferințe. Era adevărat că Sila nu se plimba niciodată zâmbind, fredonând sau gesticulând. Dar, așa cum spusese mai înainte, pentru oamenii care lucrează împreună aproape tot timpul, este ușor de văzut dacă există sau nu diferențe.

– Ce? De ce?

– Te văd într-o dispoziție atât de bună încât nu m-am putut abține să nu te întreb.

– Nu e nimic, păru să spună Sila, dar nici măcar nu-și dăduse seama de propria sa stare.

Tânăra secretară îl privi în continuare. Persoana care spusese că nu era nimic când pășise în birou cu picioarele lungi, se opri dintr-o dată și un zâmbet îi apăru în colțul gurii când se uită la birou.

 E ciudat. E foarte ciudat, dacă nu e nimic altceva, de ce trebuia să zâmbească când se uita la propriul lui birou?

– Mai e ceva pe ziua de azi? întrebă Sila cu o voce adâncă în timp ce se așeza.

 Palma zveltă se mișcă pentru a atinge rama pozei care era așezată ca decor pe suprafața lucioasă a biroului. Totul părea normal ca de obicei. Doar un colț mic al ramei era ciobit. Ieri căzuse pe sol, dar Sila se grăbise și nu avusese timp să se uite la ea. Bănuia că fusese când… măturase totul de pe masă. Poate rama pozei se lovise de ceva, dar din fericire nu se rupsese.

– Pha Liang, Pha Liang! îl strigă Davipha de câteva ori pe șef când observă că celălalt căzuse pe gânduri.

 Sila se uita cu atenție la rama de pe masă, și stătuse așa multă vreme.

– Ce? Ce spui? Te rog repetă.

 – Wi a spus că totul e în regulă. El va aranja să îl contacteze pe constructor. Îl va informa imediat și îi va trimite factura. Propune-i din nou un preț.

–  Da… este ceva cu poza?

Din cauza întrebării puse de tânăra secretară, Sila nu-și dădu seama că se concentrase accidental asupra ei.

Acel pisoi din nou…

Bărbatul înalt își drese glasul înainte de a da din cap ușor.

– Nu, doar rama…în colț e ciobită.

–  Cum ar putea să fie? Ieri dimineață era întreagă.

Propoziția sună mai mult ca și cum secretara mormăia pentru ea, însăși Davipha era genul care acorda mare atenție detaliilor. Sila nu fu surprins că persoana cealaltă părea suspicioasă. Originea fisurii de pe ramă era foarte importantă.

– Ieri m-am întors brusc, am atins-o fără să vreau și a căzut, spuse Pha Liang o mare minciună.

În cazul zilei de ieri nu existase nici un moment pe care îl putea numi ”fără să vrea”. Fusese cu intenție.

– Deci…atunci ia-o. Te deranjează să o schimbi cu una nouă?

Chiar dacă se simțise deranjată de cuvintele șefului ei, tânăra secretară nu se gândi să ceară mai multe informații. Ea trebuia doar  să ofere o soluție. Mâinile sale fine erau gata să o ia când fu întreruptă de Sila.

– Nu e nevoie, e în regulă. Las-o așa, nu e important.

Încă un lucru era clar, rama aia ciobită nu trebuia să dispară…în aducere aminte a momentului.

– Da, deci te vei duce la fermă, dacă am înțeles bine.

Davipha văzu în schimb un lucru. Când persoana înaltă se ridică, părea nervoasă, ca cineva care era pe cale să facă ceva murdar și dacă greșea va fi prins.

– Da, adică… tocmai am luat o decizie.

………….

În acea noapte avusese de gând să vorbească cu Saitharn despre transfereul lui.

– Vino să lucrezi la hotel, spusese el cu o voce profundă.

Își declarase intenția.

………

Tânăra secretară zâmbi în secret. Părea să fi găsit sursa neobișnuită de bună dispoziție a propriului său șef serios.

…..

– De ce? întrebase Saitharn curios, chiar dacă știa bine în inima lui, o persoană ca Sila nu l-ar accepta niciodată.

Ce altceva ar putea fi decât că își dorea ca acel băiatul cu pielea albă să fie cât mai aproape de el?

………..

– Se apropie un nou proiect. Vi este foarte ocupat, așa că vreau să găsesc un asistent care să-l susțină.

Pha Liang începu să vorbească de Saitharn în mod oficial. Suna credibil.

– E prea mult de lucru cu acest proiect. Trebuie să avem pe cineva nou.

– Da, asta e bine.

Davipha se prefăcu a fi de acord cu aducerea lui Saitharn la hotel. Adevărul e că ea nu era genul care să asculte orbește dorințele șefului. Dar în această chestiune, secretara era de acord.

Mută pisoiul mai aproape de sclavul ei, astfel încât acesta să se poată concentra mai mult pe munca sa și să nu mai fie distras. Și, de asemenea, să nu mai fie supărat, îngrijorat și să fugă la fermă de multe ori, cum fusese săptămâna trecută.

Pha Liang era încă foarte eficient, lucra excelent ca de obicei, dar pentru a reduce problema deplasărilor dus-întors, tânăra secretară înțelesese că exista o altă cale. Alegerea acesteia era probabil cea mai simplă soluție.

– Nu-ți face griji, mă voi grăbi să mă ocup eu de treaba asta.

Sila răsuflă ușurat când văzu că primise undă verde.

……………………..

Duminică după-amiază soarele la ferma Phu Saeng Dao era foarte fierbinte. Băiatul cu pielea albă, se spălase . Hainele pe care le purtase erau și ele spălate. Cu mișcări agile, toate fuseseră agățate să se usuce pe balcon. Nu arătau foarte bine întinse, dar pentru un începător ca Saitharn, el credea că a face asta chiar nu era prea rău. Aseară fusese o altă noapte în care dormise profund. Nu știa dacă fusese efectul secundar de la antihistaminice sau de la epuizarea acumulată. Gândindu-se mult, găsise răspunsul. Sila…

Când capul său se lovise de pernă avusese un somn lung, fără vise tulburătoare. Îl considerase un somn clasificat ca „performanță excelentă”.

Rezultatul: astăzi se trezise cel mai târziu din ultimele luni. Hainele din coș fuseseră spălate și aduse la uscat. Sitharn se uitase cu mândrie la lucrul făcut, înainte de a merge să scape de căldură și să se întoarcă în casă. Realiză însă că uitase să facă un alt lucru important. Acei ochi frumoși se întoarseră și dădură peste un halat de baie de culoare închisă care zăcea pe podea, în colțul camerei. Persoana cu pielea albă se apropie, îl ridică și-l ținu în brațe. Halatul avea o pată slabă. Îl duse cu gândul la o activitate foarte fierbinte și intensă, probabil, pentru că de data aceasta se întâmplase în perioada de conștientizare completă. Totul, inclusiv vederea, gustul și atingerea puteau fi înțelese. Chiar dacă nu se mai gândea la Sila și la mângâierile lui, sentimentul nu se estompa.

…………………..

Tânărul Pha Liang  ajunse la casa de lemn de la ferma mică în mai puțin de 10 minute și văzu hainele care erau atârnate la uscat pe balcon. Casa care fusese abandonată anterior, i se păru vioaie și primitoare și îi dă dea un sentiment fierbinte și blând. Mirosul de paie plutea și lovea aerul. Ochii cercetători măturară împrejurimile pentru a găsi persoana pe care dorea să o întâlnească dar nu o văzu. Nu era nimeni prin împrejurimi, dar ușa casei rămăsese deschisă.

 El era proprietarul fermei care deținea drepturile de proprietate, de aceea urcă scările când auzi pe cineva mișcându-se în casă. Era cineva în baie, așa că intră fără să bată. În interior, baia nu era lată și văzu pe omulețul cu pielea albă cu capul plecat. Spăla halatul negru cu concentrare. Era o imagine atât de simplă și de confortabilă încât Pha Liang se gândi să nu facă zgomot puternic pentru a nu strica atmosfera.

– Abilitățile de spălat rufe nu sunt prea sigure, spuse el cu o voce șoptită.

 – Hei!… Ah!

 Silueta subțire care tocmai răsucea halatul fu șocată, fu surprinsă și făcu un pas înapoi. Aproape imediat se întoarse și crezu că o persoană străină intrase în casă. Se găsiră amândoi tâmplă lângă tâmplă. Șocat, alunecă pe podeaua umedă a băii.

Acest lucru îl făcu să se răstoarne pe spate. Din fericire Sila reuși să-i prindă încheietura  la timp.

– Ai grijă, podeaua este alunecoasă și periculoasă.

– Când ai intrat?

Saitharn alesese să pună această întrebare în loc de „Cum ai intrat?” pentru că știa deja că el însuși fusese cel care lăsase ușa deschisă. Dacă ar fi intrat cineva nu ar fi fost ciudat.

– De ceva timp.

 – Atunci, de ce nu ai bătut? Sunt în stare de șoc. Dacă mă loveam cu capul de pământ, ce făceai?

– Nu te-ai lovit, te-am prins.

Tânărul Pha Liang nu exagera. Saitharn nu putea să cadă și să se lovească de pământ.

– Și dacă nu mă prindeai la timp?

–  Dar a fost la timp, nu-i așa?

 Acest răspuns îl făcu să se simtă mai supărat decât răspunsul ușor iritant de dinainte. Saitharn ridică halatul în mână și îl scutură în mod deliberat, eliberând picăturile de apă care nu fuseseră încă stoarse pe chipul frumos al lui Pha Liang. Încercase să se răzbune un pic. Se prefăcu jenat.

– O, te-am udat, îmi pare rău, mâna mea a alunecat într-o parte. Scuze.

Puștiul zâmbi răutăcios. Sila îi aruncă o privire aprigă. Dacă ar fi fost altcineva, probabil că persoanei i-ar fi fost frică, dar băiatul din fața lui nu avea nici o reacție de acest gen.

–  Te întorci împotriva mea?

– Nu, nu sunt genul ăsta. Cred că ești puțin supărat și îți place să câștigi mereu, nu?

 Saitharn o spusese cu o voce înțepată și-și folosi ochii limpezi pentru a-l înfrunta. Sila putu vedea aproape totul, știind deja că puștiul îl tachina în mod deliberat.

– O să-l pun să se usuce, dar încă nu l-am stors bine.

– Hai. O să-l scutur pentru tine, trebuie să faci așa.

Fleoșc!Fleoșc!Fleoșc!

 – Ah…Khun… ești…!

 Saitharn fu împroșcat cu apă. Halatul pe care Sila îl smulsese fu scuturat de câteva ori până când udă toată fața băiatului alb. Acesta strânse din dinți de data aceasta. Ambele părți se uitară una la alta. Știau deja că era o bătălie de cucerire.

– Ha,ha,ha!

 Un hohot de râs se auzi în gâtul lui Pha Liang. Acesta deveni un mare stimulent emoțional. Sila nu avea nicio intenție să renunțe și nici Saitharn.

Pleosc!!Pleosc!!Pleosc!!

 Omulețul cu pielea albă deschise robinetul și folosi a doua mână pentru a-l stropi cu apă pe bărbatul mai în vârstă. O făcu de mai multe ori la rând până când Sila trebui să pună presiune pe tânăr să se retragă. Sila intră complet în baie, închise ușa pentru a preveni picăturile de apă să ajungă în casă.

 – Poftim, ai udat peste tot, oprește-te.

 Își folosi puterea pentru a prinde cele două mâini ale copilului răutăcios. Le ținu pe amândouă cu o singură mână, până reuși să-l liniștească.  Îl adunase pe omuleț în brațe cu forța și sunetul unui râs clar îi atinse pieptul. Îi plăcu și mai tare când îi văzu fața, aprigă și udă.

–  Nu am vrut.

Mâna se mișcă încet.

 – Ce ai de gând să faci?

 Sila nu putea să-i asculte scuzele ca de obicei, așa că îl pedepsi pe mincinos reținându-i  Italia. Se apropie mai mult de el și găsi o modalitate de a se răzbuna pentru că luptase pe față. Corpul său se frecă înainte și înapoi pe umărul mic, folosind cămașa celuilalt pe post de batistă.

– În felul ăsta o să fim amândoi uzi.

 – Khun… dă-mi drumul, m-ai udat.

Saitharn se zvârcoli și se scutură. Sentimentul pe care îl avusese atunci când Saitharn își frecase părul ud de umeri fusese duios. Parcă era un câine care se gudura pe lângă el.

Saitharn tocmai făcuse un duș și Sila venise ca un câine care tocmai terminase de scăldat și se ghemuise pe el.

– Nu te lupta.

O mână puternică îi prinse strâns talia lui subțire. Părea că nici unul dintre ei nu știa dacă bătălia de onoare dintre un tânăr de 24 de ani și altul de 35 de ani va lua sfârșit. Se jucau amândoi cu hainele ude și nu se plictiseau. Trebuiau să treacă la un joc nou. Saitharn făcu contact vizual cu persoana mai înaltă, aflată la distanță foarte mică de el și folosi forța pentru a-l împinge. Începuse să simtă că trupul său era prea înlănțuit, prea aproape unul de altul. În zona pătrată îngustă nu era prea mult loc de scăpare. Sila părea să-și fi dat seama că el îi pusese din greșeală mâna pe fese, așa că își retrase mâna, o ridică și se scărpină pe ceafă înfierbântat.

– Dă-te din drum, o să atârn halatul la uscat, spuse tânărul înainte de a pleca și părăsi baia, lăsându-l pe Sila singur.

 Aerul de afară era înăbușitor mergând să se usuce la soare cu celelalte haine. După un moment se întoarse și se confruntă cu persoana care continua să-l urmărească ca o umbră.

– Deci ai venit aici să mă găsești. Este ceva în neregulă?

– Da.

Tânărul înalt, dădu din cap ca răspuns.

Cu propriul scop adevărat, aproape că uitase chestiunea cea mai importantă.

 –Ce?

– De mâine încolo, te voi transfera să lucrezi la hotel ca secretar personal.

 Cuvântul secretar personal care plecă din gura șefului îl făcu pe băiat să se albească la față și să încrunte sprâncenele.

– Ai deja o secretară, nu? spuse Saitharn destul de neîncrezător.

– Chiar dacă nu mi-ai spus, femeia de ieri trebuie să fie cu siguranță secretara ta, nu?

– Da, dar o singură persoană nu este suficientă.

–  De ce, e supraîncărcată de muncă?

El își ridică ochii pentru a se uita la persoană mai înaltă și a pune întrebări. Sila se uită în ochii lui. Era atât de frumos, iar lumina soarelui strălucea direct pe față orbindu-i ochii calzi. Spatele tânărului Pha Liang era perfect pentru a ascunde acel soare orbitor.

–  Există un nou proiect care e pe cale să înceapă. Să o facă singură, ar fi prea greu, îi explică Sila tânărului.

 Duse discuția într-o altă direcție stând în picioare pentru a bloca razele soarelui pentru  omuleț. O făcu delicat, atât de lin, încât Saitharn nu-și dădu seama. Sila îl ascunsese complet de soare.

–  Deci, ce vrei să fac?

– Să fii asistentul lui Vi. Intră. E mai bine să vorbim în casă, spuse tatăl vitreg lui Saitharn.

Întreaga conversație se opri brusc când le apărură mici mărgele de sudoare pe tâmple. Deși stătea în picioare să blocheze soarele, aerul de după-amiază era oricum foarte cald.

Obraji lui Saitharn erau transpirați…și roșii…și atât de frumoși.

Sila nu mai putu privi în altă parte…