Până la tine – Capitolul 19 – Partea a 2-a

Poți oricând s-o iei de la capăt

Între Sila și Saitharn era o diferență mare nu numai în înălțime ci și în ani…aproape 10 ani.

– Nu ai încă 25 de ani, nu? Poți întotdeauna să o iei de la capăt.

–  Așa e, zâmbi Saitharn rumegând cuvintele pe care tocmai le primise. Le primise și se simțea bine în adâncul sufletului.

– Da, dacă ești gata.

– Știi cum vorbești?

Băiatul se opri din nou când ajunseră la intrarea din față care nu era încă deschisă. Saitharn se întoarse, confruntându-se cu cel care era mai înalt decât el. Sila privi în jos.

– Cum?

– Vorbești ca un bătrân. De fapt…dacă ai fi puțin mai în vârstă…ai putea fi tatăl meu. Încăpățânarea din ochii limpezi îl definea cu adevărat pe Saitharn. Sila izbucni din nou în râs.

Deodată simți ca și cum colții invizibili ai copilului alb i se înfigeau în ochii lui. Îl privi de sus până jos.

–  Oh, chiar așa? Dacă vrei să-mi spui „daddy”[1]…nu m-ar deranja, spuse Sila aplecându-se . Șoptise această frază tachinându-l, pentru ca amândoi să o audă.

–  Să rămână doar între noi…

Saitharn se îndepărtă dintr-o dată. Respirația i se blocase.  Nu erau nici atât de aproape încât să se atingă, dar nici chiar atât de departe încât să fie despărțiți. Saitharn se simți dintr-o dată slab și neputincios. Cu toate acestea, acest gen de lucruri  i se întâmplau rar. Saitharn ridică privirea și se uită la chipul frumos. Privirea lui Pha Liang era pătrunzătoare, în timp ce fața i se luminase cu un zâmbet pe jumătate provocator.

– Voi reconsidera acest prenume când vom fi în pat.

Mâna zveltă a celui care vorbea îl atinse și îl plesni ușor în jos pe fese. Închise ochii și simți forța impactului, apoi plecă ușor capul pentru a se uita din nou la bărbatul mai tânăr, fără să se gândească să-și ascundă privirea dornică din ochi. Trebuia să recunoască faptul că replica fusese potrivită. El luase notă de cuvintele pisoiului, deci avea de gând să le păstreze în inima sa.

Adevărat?  gândi Saitharn și o imagine îi apăru în minte.

Daddy?…oh, și asta e interesant.

……………………………………..

Tânărul Pha Liang și noul său secretar ajunseră la hotelul prietenului său aproape de amiază. Vremea aici era destul de caldă și frumoasă, ceea ce făcea ca obrajii albi ai lui Saitharn să devină ușor îmbujorați. Sila se uită în jur pe coridorul hotelului, îi plăcea destul de mult ideea de decorare a acestuia. Totul era modern, dar exista un anumit miros de Lan Na[2] amestecat cu mirosul de nou și ascuns în diferite locuri. Erau foarte multe poze și decorațiuni.

– Aceasta este cheia camerei, Khun Sila. Cât despre cheile de la mașină pe care mi le-a lăsat Khun Pym, mi-a spus că le puteți folosi după cum doriți.

Discursul venise din partea personalului hotelului. În tot acest timp, Saitharn privise în altă parte, atenția fiindu-i atrasă de o ramă mare, decorată, lângă perete. Se întoarse și se uită la cheile din mâna lui Sila. Aparțineau unui Audi remarcabil ceea ce îl făcea să se simtă ciudat. Nu putu să nu se întrebe dacă Sila și proprietarul acestui hotel erau foarte apropiați. În ce măsură era convenabil să-i împrumute o mașină de lux atât de ușor?

–  Vom dormi în aceeași cameră, da?

Pentru că era atât de ocupat să se gândească la altceva, Saitharn nu auzi prea bine, dar scoase un răspuns afirmativ din gât, apoi se opri brusc pentru a deschide gura și a pune o întrebare:

– Ce spuneai?

– Putem dormi în aceeași cameră?

– Oh, da.

Nu avea niciun motiv să răspundă că nu putea, dar nu voia să se gândească cât haos ar fi provocat un răspuns negativ. Oricum, nu mai era cazul să se fofileze. În primul rând, regulile lui fuseseră încălcate de mult timp, de când apăruse acest om în viața lui.

– Schimbă-ți hainele, te scot să mănânci ceva.

Saitharn dădu din cap, în timp ce mergeau spre cameră. Aceasta era situată la etajul 6, era spațioasă și decorată în tonuri de maro, alternând cu alb. În cameră, în mijloc, era un pat mare pentru o persoană. Camera deținea ferestre largi și înalte pentru a putea privi priveliștea exterioară, inclusiv piscina hotelului. Saitharn se schimbă cu o pereche de pantaloni scurți albi și o cămașă colorată. Sila se uita la el direct din baie. Saitharn, întorcându-se spre valiză, se aplecase și înclinase capul, ocupat să caute ceva ce nu găsea. În schimb, imaginea acelui băiat îl făcu pe Sila să-i fie greu să-și dezlipească privirea de la el. Sprâncenele întunecate ale lui Pha Liang zvâcniră ușor…gulerul cămășii băiatului alb se lărgise spre exterior și când se înclinase pielea fusese dezvăluită. Corpul îi era ascuns sub țesătură, dar silueta era adevărată și atât de frumoasă. Saitharn nu era genul musculos, exista doar o zonă îngustă de mușchi de-a lungul abdomenului și a taliei înguste.

– Mă faci să salivez.

Rostirea propoziției declanșă conștiința tânărului Saitharn. Nu știa de când era acolo, dar probabil suficient de mult încât să-și dea seama că era privit în secret de Sila. Acesta se apropie încet și își îndreptă privirea în jos către Saitharn. Își pusese o pălărie mică pe cap cu ochelari de firmă. Prețul scump ascuns în mijlocul cufărului nu lua în considerare respingerea propoziției anterioare pentru motivul că afirmația era destul de aproape de adevăr.

– Când ai cumpărat cămașa, nu avea nasturi sau ce? spuse el nu prea în serios, în timp ce trecu prin fața omulețului pentru a ieși din cameră.

– De ce te uiți la mine pe furiș? Vorbești de cămașa mea, dar nu te uiți la a ta.

Încă o dată tânărul Pha Liang fusese atacat de acel copil. Tharn mormăise acel răspuns și îl urmase, dar Sila nu se simți deloc enervat. Îi plăcea să-l vadă rău de gură, să-l vadă răspunzându-i, mai degrabă, decât să-l mai vadă încă o dată trist ca în ziua precedentă. Nu putea să spună de ce, dar pur și simplu nu mai voia să-l vadă așa.

………………………………….

Restaurantul la care Sila îl condusese era amenajat lângă râul Nan. Atmosfera era bună și te făcea să te simți relaxat. Saitharn se așeză la masă și îl lăsă pe Pha Liang să comande mâncărurile pe motiv că era încă începător în ceea ce privește mâncarea locală. Era imposibil pentru el să cunoască felurile de mâncare din nord pentru că se născuse și crescuse la Bangkok și rareori avusese ocazia să mănânce mâncare nordică autentică ca aceasta.

– Ți-e foame?

– Tare, dar după ce terminăm aici, unde mergem? întrebă tânărul pentru că văzuse că Pha Liang plătise o cameră de 100.000 de baht pe noapte. Dacă își permitea așa ceva, cu siguranță îl va duce și în altă parte.

– Ne vom plimba, vom merge la temple, te vei uita la călugări. Ai fost vreodată la Nan?

– Încă nu, e prima dată, spuse Saitharn.

Tocmai își dăduse seama că înainte, în timpul zilei, stătea înghesuit în interiorul casei. Ieșea doar să joace în locuri de divertisment și doar pe timp de noapte.

–  O să mâncăm mai întâi, apoi vom vorbi despre toate aceasta.

Sila încheie conversația în același timp cu sosirea angajaților restaurantului care purtau farfurii cu diverse mâncăruri. Multe dintre lucrurile care fuseseră comandate erau deja servite. Se gândise că dacă ar fi vorbit acum despre programul de călătorie, garanta că Saitharn nu ar fi fost de acord cu el. Putu ghici din ochii limpezi și rotunzi că păstra ochii pe mâncarea locală de pe masă cu un interes.

– Cunosc acest fel de mâncare, este Nam Prik Noom[3] .

Degetul lui mic arătă un bol cu o  pastă verde în care erau și jumări de porc colorate, galbene, crocante, care arătau apetisant. Pasta de ardei avea o culoare verde distinctă și o aromă unică. Era un meniu simplu și ușor, pe care aproape toată lumea, inclusiv cei care nu erau de aici, îl putea ghici. Sila îl atenționă totuși pe omul de la masă.

– Este picant. Și pe acesta îl știi?

Sila arătă cu degetul spre farfuria de lângă Saitharn, hotărât să-l mai testeze încă o dată înainte de a întreba din curiozitate:

– Pui prăjit, nu?

Arăta ca un pui prăjit presărat deasupra cu ceva. Sila râse încet înainte de a lua puiul prăjit pe farfuria din fața lui. Folosi o furculiță și o lingură pentru a scoate oasele. La început Saitharn crezuse că celălalt se servea, dar fu surprins când bucata de pui fu luată și pusă în farfuria lui.

– Pui prăjit, da, nu este greșit, dar numele complet al felului este Pui prăjit Ma Kawen[4]. Este o mâncare locală care trebuie mâncată cu orez lipicios.

Saitharn plecă ochii ochii și se uită la bucata de pui care fusese cioplită foarte frumos pe farfurie, alternând cu orezul lipicios fierbinte. Sila se gândise la tot, așa că nici lui Saitharn nu-i luă mult timp să se gândească la asta. El nu ezită să ridice orezul lipicios și să-l alterneze cu carnea de pui. El gustă înainte de a ridica ușor sprâncenele când simți furnicături pe vârful limbii. Senzația era ca atunci când mănânci ardeii chili chinezești sau ceva de genul acesta.

–  Este delicios…este delicios și te pișcă un pic la limbă.

 – Este gustul lui Ma Kawen, un condiment al celor din nord. Dacă îți place poți mânca mai mult.

– Mulțumesc. Îți voi întoarce serviciul.

Sila se uită la persoana mai tânără, care încerca să folosească o furculiță și o lingură și să scoată de pe os o nouă bucată de pui pe care i-o întoarse. Sila râse puțin. Bucățelele de carne  nu erau deloc la fel de atrăgătoare ca ale lui.

– De ce râzi, nu vrei să mănânci?

Pisoiul alb părea nemulțumit. Parcă era pe cale să se zburlească. Privindu-l, știu că acel copil probabil că nu mai făcuse niciodată așa ceva și gesturile acestuia nu mințiseră… era încântat de ceea ce făcea, iar el atotputernicul Pha Liang era încântat pentru că această “prima dată” a pisoiului era pentru el.

–  Delicios, spuse Sila.

Practic, el mâncase pui prăjit Ma Kwaen de multe ori. Cu toate acestea, nu era deloc o exagerare să spună că de data aceasta părea mult mai delicios decât oricând în trecut.

Programul de după-amiază, după ce mâncaseră și stomacul ei era plin, consta în a rătăci printre atracțiile turistice importante din fiecare alee a orașului. Cerul era luminos, fără nori, fără ploaie, iar vântul bătea doar ușor, ceea ce îl făcea pe Saitharn să se simtă nici prea transpirat și nici prea obosit.

– Frumos, mormăi el cu voce joasă, în timp ce privea peisajul din fața copacilor mari de frangipani, care erau plantați pe toată lungimea drumului pe ambele părți.

Vârfurile lor convergeau. Se simți ca și cum ar fi trecut printr-un tunel mare de oxigen verde. Lui Saitharn îi plăcea peisajul umbros, imaginea copacilor împreună cu sunetele păsărilor și a vântului. Amestecul îi dădea o senzație nouă, lucrurile triste din inima lui de acum câteva zile se subțiau și se decolorau devenind aproape invizibile. Micul trup închise ochii și absorbi aerul proaspăt și parfumul florilor care intră în plămâni. Se simțea liniștit. O pace pe care nu o mai trăise de multă vreme îi invadase sufletul.

Sila nu avea de gând să-l deranjeze. Atmosfera era liniștită deci, doar stătea așa, tăcut, lângă pisoiul lui. Văzând chipul fără griji a lui Saitharn inima lui lăsă să scape un șuvoi de simțăminte care parcă se amestecau cu parfumul suav al florilor de frangipani. Ridică camera și făcu o poză a feței dulci, cu ochii închiși , cu genele frumoase și nasul înalt. Obținu forma erotică a buzelor pline și roz. Una peste alta, Saitharn era definiția cuvântului “perfect”.

– Ai mai fost aici?

De data aceasta, Saitharn deschisese conversația. Sila își întoarse privirea imediat ce ochii tânărului se încrucișară cu ai lui. Totul se întâmplase cu așa o viteză încât Saitharn nu era conștient de ceea ce făcuse Sila.

Pha Liang reflectă un moment…

Cineva căuta un secret din viața lui…

– Odată…cu tatăl meu și cu mama am făcut o fotografie împreună aici. A fost cu mult timp în urmă, dar e un moment pe care l-am păstrat în amintire, spuse Pha Liang  amintindu-și bine, de tatăl lui.

Sila se gândi la lucrurile bune din timpuri trecute, amintindu-și clar acea zi și fericirea pe care o simțiseră împreună. Chiar dacă trecuseră multe decenii, acea fericire îi umplea încă inima.

– Îți voi face o fotografie.

 – Ce?

-Ei bine, ai șansa să te fi întors din nou aici. Îți voi face o fotografie și i-o vei da mamei tale pentru ca să vadă cât de mare a crescut fiul său. Probabil că și tu mi-ai face o poză ca suvenir, spuse el în timp ce se mișcă.

Prinse de gât cureaua camerei și o ținu bine.

Saitharn era o persoană cu inimă bună.

Iată un alt punct pe care îl învățase Sila, înțelegând că pisoiul alb se temea probabil să nu fie rănit de sentimentele sale. Oricât de trist ar fi fost în trecut, el găsea ceva de spus pentru a-și opri emoțiile.

– Îți fac poza și păstreaz-o ca să știi că ai crescut foarte bine. Când erai copil, trebuie să fi băut mult lapte de ai crescut atât de înalt.

Sfârșitul propoziției părea să fie mai degrabă un mormăit pentru sine decât un dialog direct cu Sila. Sila fu împins înapoi de băiatul mai tânăr. El trecu de partea cealaltă și se pregătea să-i facă o fotografie.

– Singur?

 -Ce?

– Hai să facem o poză împreună.

– Ce?

Înainte să înțeleagă ceva, palma groasă se mișcă și prinse încheietura subțire a mâinii lui Saitharn și exercită o forță care îi poziționă să stea unul lângă altul. Tânărul Pha Liang profită de momentul în care Saitharn credea că accidental se dusese în spate. Înainte ca pisoiul inocent să folosească acea cameră, Sila scoase telefonul și făcu rapid o fotografie pe care o salvă.

–  Nu sunt gata, scăpă ușor tânărul din cauza îndoielii.

Ce făcea Sila?

În poză, Saitharn nu se uita la cameră, ci își înclinase fața în sus pentru a se uita la persoana care stătea în spatele lui. Era considerată a fi prima poză a unui cuplu. Natura nu tachina, Sila înțelesese și se gândi la asta. Credea că poate diferența de înălțime dintre ei făcea ca totul să arate atât de perfect. Îi plăcea această poză…Chiar îi plăcea…

NOTA TRADUCĂTORULUI

[1] Daddy, este folosit ca atare în cartea originală. Cuvântul care se traduce „tată”, poate avea și o conotație ascunsă, subtilă. Daddy poate însemna și un bărbat mai în vârstă care întreține o femeie sau un bărbat în schimbul unuia sau mai multor acte sexuale.

[2] A avea miros de Lan Na înseamnă a păstra un decor tradițional. Lan Na e numele vechi, antic al regiunii Chang Mai

[3] Nam Prik Noom– un fel de pastă făcută din ardei iute verde prăjit, eșalotă și usturoi care se servește ca garnitură alături de tot felul de legume crude și fierte, ouă fierte sau jumări de porc crocante.

[4] Ma Kwaen– plantă condiment asiatică. În Thailanda e specifică regiunii din nord. Are un gust picant, dar are multe virtuți medicinale.