Până la tine – Capitolul 22 (+18)

Saitharn, spune-mi „daddy”[1] 

Cu cât se făcea mai târziu, cu atât devenise mai vesel. Acest cuvânt nu era exagerat. Poate pentru că nu se mai văzuseră de mult, toată lumea se distra la maxim, râdeau încet aproape de fiecare dată la poveștile amuzante de la școală pe care le preluau și le spuneau prietenii.

– Știi, Khun Saitharn, pezevenghiul ăla de Ai’Sila era chiar un nenorocit când eram la școală, obișnuia să chiulească de la cursuri. Nu știu cum se descurca atât de bine. 

– Nu-i crede prea mult, se aplecă tânărul Pha Liang pentru a șopti la urechea băiatului. Tânărul cu pielea albă părea că râde mai mult decât în vremurile normale. S-ar putea să fi fost rezultatul celui de al 4-lea pahar de șampanie care era pe cale să se golească.

– Te-ai purtat rău când erai la școală?

Tânărul ridicase capul și întrebase cu voce blândă, probabil din cauza alcoolului care se absorbise în fugă în fluxul sanguin.

Rezultatul? Acum și Sila și Saitharn erau destul de pierduți unul față de celălalt. Se sprijineau unul de altul, iar Sila, înconjurase cu brațul umerii lui Saitharn. Corpul lui se sprijinea de spătarul canapelei de parcă ar fi îmbrățișat persoana mică.

– Nu m-am purtat niciodată rău.

–  Nu pot să cred.

–  Nu mai trebuie să bei, e suficient. Fața ta e roșie. Phim, nu-l mai lăsa pe Saitharn să bea, spuse Sila atunci când băiatul cu pielea albă urma să întindă mâna să primească un nou pahar.

– Bine nu mă certa, Pha.

– Nu mai bea, mă duc la baie, stai aici, nu te ridica și nu pleca nicăieri, ai înțeles?

– Nu sunt un copil de 3 ani , spuse băiatul cu pielea albă și cu obraji trandafirii.

În mod clar îi provocase un acces de râs. Perechea de ochi frumoși, umezi se uita la Pha Liang, în timp ce ceilalți prieteni începuseră să se uite la ei.

–  Nu mă face să repet, spuse tânărul înalt la sfârșit.

Degetele subțiri se ridicară și atinseră vârful nasului, făcându-l pe tânăr să se încrunte în timp ce Sila intra la baie pentru rezolvarea nevoilor fiziologice. Apoi se întoarse din nou la masă, încruntând din sprâncene când văzu că mâna băiatului cu pielea albă ținea un pahar cu băutură. Era altul, nou, nu știa de unde venise. În plus, cantitatea scăzuse aproape la jumătate. Tocmai îi spusese să nu mai bea.

– Ce bei din nou? Doar ți-am spus să te oprești, nu-i așa, prietene?

– Da, Khun.

Tânărul Pha Liang clătină din cap privindu-și colegii de masă, apoi își întoarse ochii spre persoana mică. Ochii i se muiară, inconștient.

– Saitharn, să plecăm.

– Să plecăm?  Deja e delicios, murmurară buzele lui mici.

Nu știa ce îi dăduse să bea lui Saitharn, dar se pare că era un lucru nou care îi plăcea.

– Ajunge, să ne întoarcem în cameră.

Sila îl trase pe tânăr de mână, se întoarse, dădu din cap și își luă rămas bun de la toți prietenii. Îl conduse înapoi pe Saitharn aprinzând toate luminile când intrară în cameră. Și apoi se întoarse față în față cu chipul dulce.

 – De ce te uiți la mine? întrebă Saitharn când văzu că bărbatul mai în vârstă se uita în continuare la el de parcă ar fi văzut ceva foarte interesant.

– Ce ți-a dat Phim de băut? întrebă Sila curios.

Observă în același timp ceva în colțul gurii drăguțe. Era încă o mică pată albă, nu știa sigur ce este, dar când se uită la ea, arăta ca spumă de lapte.

– Khun… nu știu.

Limba mică îi scăpă alunecând încet dea lungul propriilor buze, de parcă ar fi încercat să deguste. Aroma rămasă se blocase în zona înconjurătoare pentru a găsi răspunsul la întrebarea persoanei din față.

– Nu pot să ghicesc, trebuie să încerci singur.

Ochii dulci, umezi ca mușchiul copacilor după ploaie, erau acoperiți de genele întunecate, lungi. Toate acestea și buzele moi care se deschideau și se închideau după ritmul vorbirii, îl atrăgeau pe Sila într-o capcană extrem de periculoasă. Pha Liang își folosi vârful degetului mare pentru a atinge buzele moi și frumoase. Sentimentul de posesivitate pentru acest copil revenise din nou. Era mai mult decât statul de partener sexual pe care el nu-l simțise niciodată. Când vedea fața acestei persoane, îl durea sau regreta sentimentul pe care nu-l mai avusese niciodată înainte. Înțelegea mai clar. Sila chiar încetase să se nege pe el însuși. Pur și simplu nu găsise răspunsul la întrebarea:

Când apăruse acest sentiment?

S-ar putea să fi apărut doar de când îl voia pe pisoiul lui alb, pufos, moale și atât de sălbatic…

Sau s-ar putea să fi fost de atunci de când fusese rănit. Ar fi putut fi acel episod când îi văzuse lacrimile pe față. Sau… revenind mult mai în urmă…atunci când… se întâlniseră prima dată. Sila nu știa răspunsul. Chiar nu știa când inima lui începuse să se încline spre această persoană.

– Ce ai de gând să faci? întrebă pisoiul lui alb cu o voce dulce, ușor răgușită, ochii lui ridicându-se pentru a-l privi. Pielea și obraji deveniseră netezi și roz, invitându-l parcă să-l admire.

Saitharn ridică o sprânceană și rămase nemișcat fără să se îndepărteze, așteptând să audă un răspuns…Un răspuns pe care nu se aștepta să-l audă.

– Ce ar fi să te gust? Adică să-ți gust colțul gurii. Vreau să gust savoarea gurii tale.

– Sunt de acord cu…

Nu fusese deloc un atac surpriză. Sila o făcuse cu întârziere, inclusiv în momentul în care îi prinsese bărbia pentru a-l face pe pisoi să-și ridice fața spre el. Această mișcare veni în același timp cu gestul celuilalt braț puternic care îl obligă pe băiat să se mute un pic mai aproape. Saitharn făcu contact vizual cu Sila.

– Tharn, vino mai aproape.

Saitharn se uită direct în ochii lui Pha Liang. Ochii lui frumoși, amintind de cerul gri dinaintea ploii de vară, transmiteau ceva profund. Privirea aceea intră direct în inima încă neîncătușată a lui Sila. Corpul lui tremură și ajunse în sfârșit să atingă trupul fin și atât de slab al băiatului cu pielea albă… Închise pleoapele pentru a scăpa de sentimentul provocat de pisoiul alb. Pâlpâirea tulburată dădu naștere unui sărut brusc ce i se păru atât de scump. Saitharn nu se feri și nu-l refuză ca înainte.

Se născuse o confuzie care certa mintea pisoiului alb. Încă nu o înțelegea suficient de bine. Înainte, ar fi evitat contactul cu acest tip, în măsura în care putea. Dar în acel moment se simți slab…amorf…ca un leșin dulce, de parcă Sila devenise o excepție. Limbile lor se înlănțuiră disperate căutând aroma inimilor. Se învârteau gustând dulceața băuturii. Amestecarea laptelui proaspăt cu gustul amar-dulce al alcoolului era o băutură căruia lui Sila nu-i plăcea. Nu era foarte versat și de fapt, ura cocteilurile dulci. Dar asta…dacă erau într-un pahar, nu în gura aceasta caldă și moale a pisoiului din fața lui.

– Da…Lapte Kahlua[2]. Laptele Kahlua e foarte alcoolizat. Unii oameni se îmbată atât de repede încât renunță să-l bea.

Saitharn deschise din nou ochii, retrăgându-și capul și înfruntând privirea persoanei înalte. Palma lui fină se sprijinea încă pe pieptul lat al lui Sila și încerca să discearnă numele băuturii pe care tocmai o băuse. Nu auzise nici o parte din nume, nici măcar cea mai mică parte din cauza sunetului de la nodul din partea stângă a pieptului său care bătea puternic, peste măsură.

– Ești gata să asculți cererea câștigătorului? întrebă bărbatul înalt.

Băiatul își recăpătă conștiința. Saitharn aproape că uitase povestea lui. Pierduse o competiție în această dimineață.

– Câștigătorul poate cere un lucru de la învins. Sau, dacă nu îndrăznești să joci, nu juca.

– De ce să nu îndrăznesc?

– În caz că ți-e frică, voi cere ceva amuzant.

– Oricât de stupid ar fi, te rog să ceri pentru că ai câștigat. Da, nu am câștigat. Sunt amețit, vreau să fac un duș.

Saitharn nu plănuia să se încurce. Voia doar să reziste. Data viitoare își va acorda puțin mai mult timp.

Sila se uită la Tharn care avea o voce slabă, lăsându-și capul în jos și sprijinindu-și fruntea de a acestuia. Pisoiul alb își odihnea capul aproape de umărul lui, în timp ce scotea sunete murmurate ca o persoană epuizată.

– Vrei să faci mai întâi un duș?

– O, pot să fac mai întâi un duș?

Cine a spus că Sila nu înțelegea? Cine a spus că Sila nu putea vedea? Știa foarte bine că flirta cu un puști. Persoana din fața lui se juca cu insultele, cu tachinările, cu sentimentele, dar persoana care se complăcea fără să-și dea seama și îi ceda ușor era el, Pha Liang, atotputernicul, milionarul de la Phu Saeng Dao. Pentru că…e ca și cum…ar fi fost convins prin ochii lui.

– Bine, du-te.

Vârful nasului îi apăsă obrajii moi inspirând parfumul corpului înainte de a se îndepărta un pic. Saitharn rămase nemișcat și clipi.

– Păi…nu te duci?

Lui Saitharn îi luă o clipă până să-și dea seama și se dădu repede înapoi. Sila  râse puternic. Ochii lui ageri străluciră privind de-a lungul spatelui pisoiului. Cel mic fugi și dispăru în baie. Aproape de îndată ce Saitharn fu eliberat, colțurile gurii tânărului Pha Liang se ridicară decorate cu un zâmbet. Sunetul zăvorului băii sună mai tare.

Saitharn se întoarse spre el, reflectându-se în oglinda mare cu fața care devenise de culoare trandafirie. Era chiar surprinzătoare. Un zâmbet ușor apăru pe buzele lui. Ele erau frumoase, iar sunetul inimii lui bătea tare, într-o culoare indigo[3], în pieptul mic, dându-i o senzație de zgomot liniștitor.

La naiba Saitharn, de ce zâmbești?

Întins în apa caldă își ajută mușchii corpului să se relaxeze. Dar mai degrabă voia să-și relaxeze creierul și stresul pe care îl acumulase când fusese tachinat. Se atenuase ușor doar de câteva zile. Chiar dacă închidea ochii și se prefăcea că nu observă cât de mult îi pasă, Saitharn chiar nu putea să evite faptul că această călătorie la Nan îl ajutase la vindecarea rănilor din interior. Mintea lui era foarte limpede…

Picioarele subțiri se ridicară și purtară trupul gol ieșind din cadă. Băiatul înghiți ușor în sec. Tocmai își dăduse seama că uitase articole importante precum pijamalele. Ochii i se îngustară și se uită la prosopul din mână înainte ca ochii să rătăcească și să se împiedice de halatul de baie de culoare închisă al hotelului, agățat și pregătit. Se uită, dar nu se gândi prea mult la asta. Ridică halatul care era agățat, puse cordonul în jurul taliei și-l legă cu nod cu ideea că îl punea pentru a rezolva problema ca să poată să-și ia pijamalele de afară.

Clac!

Ploua din nou iar geamul mare de sticlă arăta clar picăturile de ploaie care veneau din cer și se prelingeau ca niște șiruri de mărgăritare. Zgomotul deschiderii ușii de la baie îl făcu pe Sila să tresară. Persoana înaltă care stătea la capătul patului mare se întoarse și privi. Cele două perechi de ochi se întâlniră, iar Sila înghiți în sec în secret. Când se întoarse să o vadă pe persoana mai tânără, aceasta ieșise într-o stare destul de incomodă. Chiar dacă nu era gol complet, Saitharn era destul de amețitor. Halatul întunecat se desfăcuse pentru a dezvălui pielea netedă, albă și fină din mijlocul pieptului. Vârfurile umede ale părului deschis la culoare atingeau delicat gâtul. Obrajii erau limpezi, iar culoarea lor devenise palidă și nu mai erau roz. Se schimbase proporția fiecărei componente. Dar acestea se potriveau perfect una cu alta. Era plăcut să le vezi.  După ce se uită la el, își spuse că era plăcut la vedere și nu voia să tachineze.

– Vino să stai aici.

– Da?

–  Hai, am ceva pentru tine.

Saitharn ridică din sprâncene bănuitor. Dar când omul mai în vârstă puse mâna pe spațiul gol de lângă el și îl plesni ușor de 2 sau 3 ori, corpul său păru să se deplaseze automat. Cu ochii lui rotunzi se uită la cutiuța ce se ascundea în palma lată a lui Pha Liang când se așeză pe pat. Sila scoase ceva din cutia mică și îl ținu la nivelul ochilor pisoiului.

– O brățară?

– Mm…pentru gleznă.

– Khun…

Saitharn fu surprins și se trezi cu garda jos. Când Sila își schimbă poziția, se regăsi deodată cu persoana înaltă sprijinindu-se pe un genunchi de podeaua camerei. Înainte de a putea face ceva, mâna puternică a lui Sila îi ținu glezna ridicând-o pe genunchiul lui. O mângâie delicat înainte de a introduce cu grijă acea bijuterie fină din argint.

– Dream catcher,  o capcană de vise, spuse tânărul Pha Liang vorbind despre  micul pandantiv atașat de brățara de la glezna subțire.

Acest articol îl convinsese pe Sila să-l cumpere pentru a-l proteja pe pisoi de lucruri rele. Băiatul cu pielea albă tăcea, corpul îi încremenise brusc, făcând-o pe persoana mai în vârstă să se aplece și să se încline în fața lui. Brățara înconjura complet glezna stângă.

Saitharn vorbi încet cu o voce joasă:

–Deci nu voi mai avea coșmaruri…

O spusese ca și cum ar fi cerut o binecuvântare.

Această brățară semăna cu grija pe care Sila și-o făcea pentru pisoiul alb.

Saitharn își auzi bătăile inimii, bubuind puternic. De data aceasta era un haos și îl duru pieptul pentru mai mult de un minut. Cine altcineva va ridica privirea și va face un așa contact vizual?

– Îți place? Cred că ți se potrivește…ce zici, Saitharn?

– Ah, da, mulțumesc.

Era ca și cum nu și-ar mai fi auzit niciodată vocea. Ce fel de expresie era aceea de pe chipul celui din fața lui? De ce îi zâmbea așa, de parcă toată lumina lumii s-ar fi scufundat în ochii aceia profunzi?

– Nu accept mulțumiri verbale. Poți să-mi îndeplinești dorința?

Era o propoziție „deja vu” prin care se suprapunea o cerere suspendată. Un moment din trecut se repeta. Saitharn își aminti bine că refuzase și căutase o modalitate de a evita cererea lui Sila. De data aceasta însă, era diferit…Sau…

Se pare că… devenise diferit… cu mult timp în urmă…și…că va fi diferit și de acum încolo…

 – Ce vrei?

– De tine depinde, răspunse Sila, fără să se gândească prea mult.

El nu se afla aici să negocieze pentru un profit de la început. Tot ce făcuse până atunci se născuse din intenție. Expresia lui Sila era neutră, dar sentimentul din inima lui transforma cuvintele de mulțumire în acțiuni, dincolo de ceea ce  așteptase vreodată. Pisoiul alb puse mâna pe umărul lat exercitând o presiune asupra lui Sila. Se lăsă să alunece spre podea înainte de a-și pune corpul îmbrăcat în halatul de culoare închisă în poala acestuia. Cu mâna fină îi cuprinse obrazul apăsând un sărut moale și cald pe buze. Nu aspru, ci așa cum îi plăcea de obicei lui Sila să o facă. Bărbatul înalt putu simți senzația de stângăcie a celui din poală. Poate că Tharn era obișnuit cu brutalitatea și când trebuia să ia inițiativa de a face ceva mai blând, momentul era resimțit ca un sentiment ciudat.

Dar oricum era foarte tandru.

În cameră se auzea zgomotul sărutului. În momentul în care persoana din poală începuse să pună o față de pisoi inocent, Sila fusese deja învins. Ritmul schimbului de respirații se adânci. Saitharn își dezvălui limba, buzele se deschiseră puțin, tachinându-l pe Pha Liang să preia conducerea…să conducă jocul…Și Sila fu de acord…El strânse și mângâie șoldurile frumoase ale corpului zvelt din poală. Mătură în mod agresiv și colectă saliva limpede din cavitatea moale a gurii, sugând și împingând limba mică pentru a crea emoții. Acestea izbucniră și fluturară puternic.

– O… gemu tânărul în gât când Sila se avântă un pic mai mult mângâind fierbinte pulpele albe care ieșeau în afara halatului.

Poate din cauza ținutei, nu avea nici o importanță mărimea persoanei. Halatul pe care Saitharn îl purta căzu de pe corp expunând umerii netezi, albi, demni de mușcat. Pentru o secundă, toată lumea tăcu. De la respirație până la intrarea aerului în plămâni, o perioadă scurtă de timp, fără nicio conversație, doar se priviră unul pe altul și înțeleseră perfect.

Simțiră amândoi că exista un curent electric care trecea prin corpurile lor. Ochii de onix străluceau puternic și Sila arăta dintr-o dată ca un leu mare care se uita la prada lui.

Inima îi flutura…flutura…flutura… Trebuia să se predea…trebuia să se declare învins…Sila auzi în minte sunetul limitei răbdării sentimentelor.

Când văzu imaginea clară a persoanei din poală cu halatul întunecat contrastând cu pielea acuarelă a corpului, pieptul îi tresăltă. Buzele frumoase erau umflate și halatul era ridicat atât de sus, încât dezvăluia coapsele albe. Sila nu voia să mai îndure și nici nu plănuia să mai îndure. Persoana cu pielea netedă și moale tresări ușor când fu purtată înapoi de Sila și așezată pe pat. Saitharn era năucit, nu se aștepta ca puterea lui Pha Liang să fie atât de mare încât să-l ridice și să-l poarte atât de ușor.

– Unde te duci?

Cu mâna lui subțire, Saitharn apucase încheietura groasă a bărbatului în vârstă și deschisese gura pentru a pune întrebarea. Sila făcuse o mișcare de parcă urma să plece.

– Vreau să sting luminile, nu va dura mult.

Propoziția fusese spusă pentru amândoi pentru a înțelege situația care era pe cale să se întâmple. Saitharn își mușcă buza de jos, gândindu-se, cântărind unele dintre sentimentele lui. Într-o clipă deveniră mai puternice decât el. Era dispus la încă o concesie.

– Nu e nevoie să le închizi.

– …

– E în regulă, lasă luminile aprinse.

Sila nu era orb să vadă că acel bărbat mai tânăr se înroșise. Saitharn nu mai făcu contact vizual până când bărbatul mai în vârstă îi ținu bărbia. El ridică încet capul și se uitară unul la altul.

– Mulțumesc.

Se mișcă să-l țină de spate și sărută colțul gurii lui frumoase șoptindu-i cuvinte simple care făcură să tremure inima ascultătorului. Buzele lui Sila coborâră până spre curbura gâtului, sărutând o aluniță mică, neagră și fermecătoare înainte de a se ghemui și a mirosi parfumul corpului. Apoi îl rugă pe Saitharn să încline capul pentru a primi sărutul. Pisoiul alb închise ochii tulburat. Încălcase aproape complet propriile reguli. Dar cu această persoană nu se simțea deloc rău sau inconfortabil. Dimpotrivă… se simțise mereu foarte bine. Era cu adevărat mai bine decât crezuse.

Ești frumos. Foarte frumos.

Sila repeta aceste cuvinte în minte, iar și iar. Nu putea număra de câte ori se învârtiseră în creierul lui. Cu mâna puternică trase de nodul legat al halatului dezvăluind perfecțiunea absolută a corpului. Frumusețea persoanei care stătea cu ochii închiși pe patul mare era nemaipomenită. Sila înghiți în sec. Saitharn tresări din nou. Când vârful limbii atinse sfârcurile roz înainte de a coborî până în mijlocul pieptului, fața dulce a pisoiului deveni fierbinte și se înroși. Pha Liang folosi o mână pentru a-i deschide halatul. Simțindu-i corpul, Saitharn deschise pleoapele. Sila își trecu vârfurile degetelor peste tatuajul de pe coapsa albă stângă care i se dezvăluia pentru prima dată. Era o propoziție scurtă, în engleză, cu un sens fără compromisuri. Fraza se termina cu un tatuaj fluture. Nici mare, nici mic, dar îi conducea pe oameni spre visare. Saitharn încă nu răspunsese la întrebare. El își desfăcu picioarele puțin mai mult decât înainte, lăsându-l pe bărbatul mai în vârstă să pună mâna pe miezul lui. Își aruncă timiditatea, expunându-și corpul ochilor ageri ca și cum ar fi vrut să-i explice lui Sila fraza de pe coapsă.

Dar sunt…ediție limitată.

Trebuia să fie nebun, da, era mai nebun decât înainte. Propoziția aceea îi completa gândurile. Pentru a arăta că acceptă cuvintele tatuajului proprietarului, Sila mângâie fiecare cuvânt englezesc în cercuri, învârtindu-se fascinat înainte și înapoi și simțind că îi plăcea. Când îl văzu gol, sentimentele îi crescură și mai mult. Ar fi dorit să-l mănânce, dorea să-l posede. Avea atât de multe sentimente care se acumulaseră în pieptul lui, încât aproape că erau pe cale să explodeze. Bărbatul înalt își apăsă buzele pe tatuajul fluture.

Saitharn simți moliciunea pe care nu primise niciodată de la nimeni. Simți, de asemenea, senzația de somn ascunsă în interior.

– O…

Frumosul băiat își arcui capul în sus, scoase un geamăt din gât când Sila își ținu palma deasupra miezului dulce al corpului. Îl susținu cu căldură înainte de a începe să-l frece în ritmul corpului fin de pe pat. Mâinile zvelte, apăsate pe cearșafurile moi eliberau fiorul care făcea să-i crească nivelul miezului.

El își unduia șoldurile frumos, urmărind ritmul condus mâna lui Sila. Nu era ciudat, era hipnotizat cu ușurință de ochii lui Sila. Nu mai încercase un așa sentiment.

– Ești gata să asculți cererea câștigătorului?

– Din nou… la naiba… e momentul potrivit?

Saitharn strânse din dinți și deschise ochii pentru a se uita la omul care îl răsfăța. Nu știa de ce Sila insista, dar momentul ales însemna pentru el capitularea.

– Este timpul să asculți.

–  Oh…aah…

Saitharn vru să replice simțind că e hărțuit pentru că de fiecare dată când intenționa să deschidă gura și să spună ceva Sila își mișca încheietura mai agitat decât înainte.

– Îți amintești? Reconsideră prenumele noastre când suntem în pat. Nu ar putea fi mai potrivit decât acum, spuse persoana înaltă cu o voce calmă spre deosebire de acțiunea fierbinte ca focul și jocul cu pisoiul.

Lui Saitharn aproape că îi dispăruse respirația.

– Nu voi…din nou…ah… Khun!

– Știi, nu? Învinsul nu are dreptul de a negocia.

Refuzul lui îi fu blocat când Sila îl bătu cu degetul pe vârful mâinii.
– Ah, ah, ah, ah, ah, ah, ah, ah, ah!!!!! gemu dulce Saitharn ajungând la limita insuportabilului.

Gemetele care se auzeau se datorau faptului că Sila se aplecase să-și folosească buzele de-a lungul miezului dulce al corpului băiatului. Sărutase centrul vieții de mai multe ori înainte de a înghiți identitatea persoanei mai tinere în cavitatea gurii calde. Aceasta făcu ca acel corp subțire să se răsucească în pat. Saitharn gemea tare cu degetele de la picioare încordate, simțindu-se ca și cum două gânduri înotau într-o singură persoană. În minte era un singur sentiment. Voia să îndepărteze acea persoană cât mai repede, dar inima lui se întorcea și spunea altceva. Voia…

Pisoiul alb se simți dintr-o dată atât de slăbit pe patul moale. Picături de sudoare îi alunecau pe frunte, strălucind în jurul în jurul feței lui frumoase, iar corpul i se zvârcolea trăind o suferință amestecată cu fericire.

Atât de fierbinte….simțea că va termina…

– Saitharn, spune-mi „dad”[4].

– Ah…uf!

Era ca un decret. Sila se oprise doar pentru o fracțiune de secundă, înainte de a reveni să-i ia în posesie miezul din nou. De data aceasta, bărbatul în vârstă trimise o presiune profundă cu vârful degetelor, intrând în canalul din spate înainte de a începe să se miște în ritmuri alternative. Îl împiedica pe băiatul cu pielea albă să aibă șansa de a se odihni și de a respira. Saitharn era înflăcărat de emoție. Creierul lui era încețoșat. Șoldurile i se arcuiau și nu mai reușeau să se mai lipească deloc de pat. Cu mâna mică strângea umerii atât de puternici ai lui Sila, încât hainele celui care le purta erau șifonate. Corpul lui cu pielea albă tremura învolburând inima lui într-un sentiment mai puternic decât ultima dată. În cele din urmă, scoase un geamăt dulce înainte ca tot corpul să-i fie stimulat.

– Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah!

Gura lui Sila îl aspira și fiecare picătură albă lăptoasă îi era stoarsă, în timp ce picioarele albe îi tremurau în ritmul mișcării capului lui Sila. Nu se mai putu stăpâni și pentru o clipă, Saitharn, sufocându-se în pat de plăcere, încrucișă picioarele în jurul capului lui Sila, ținându-l nemișcat înainte de a-și elibera tot sucul dragostei. Corpului îi luă câteva minute  bune pentru a-și reveni. Saitharn zăcea gâfâind respirând. Avea o durere în piept ca și cum ar fi alergat sute de kilometri, ca și cum ar fi făcut un maraton, deși doar rămăsese întins pe pat. Pielea care de obicei era foarte albă, devenise roșie pe tot corpul. Saitharn își privi trupul și se simți rău, nu-i plăcea să se vadă. Se simțea foarte rău… până când sosi… cuvântul „frumos”.

– Ești extrem de frumos, știi asta? spuse Pha Liang urcându-se pe el înainte de a șopti încet lângă urechea persoanei care era stoarsă de puteri.

Saitharn întoarse privirea și se uită la Sila care îi vorbea atât de dulce încât nici măcar o clipă nu trebui să-și mai coboare ochii și să privească în jos. Nu suporta să se privească direct în lumina lămpilor.  În momentul în care Sila ridică dosul mâinii pentru a se șterge la gură, colțurile buzelor erau încă pătate de pete albe. Acest lucru îi făcu inima să-i bată. Era periculos, deloc bun pentru inimă.

– Poți să mă strigi din nou?

– Ce? întrebă el cu fața liniștită și cu inima bătându-i cu putere.

Chipul bărbatului frumos zâmbi înainte de a întinde mâna și a-i netezi firele moi de păr care îi căzuseră pe frunte.

– Spune-mi dad. Îmi place.

– Khun…profiți prea mult de mine.

– Ești alergic la asta?

Saitharn strânse din dinți și se uită la omul care era călare pe el. Chiar dacă era de acord să îi dea mai mult decât altora, nu era corect. Dar acum era dispus să piardă totul. Mâna lui subțire se întinse și descheie cămașa persoanei de deasupra, dezvăluind un piept și mușchii lați, abdomenul care era frumos sculptat ca al unei persoane sănătoase.

– Să facem totul egal, nu profita de mine prea mult.

–  Cum?

–  Încă mai întrebi? Hainele…tu ești îmbrăcat complet, dar eu…

Rămase totuși politicos, fără să-și termine fraza. Persoana care fusese acuzată se îndreptă, își scoase cămașa care era complet descheiată, lăsând-o să cadă lângă pat înainte de a-și scoate centura de marcă scumpă. Saitharn clipi. Corpul înalt bloca lumina de sus din tavan, dar luminozitatea care iradia era foarte mare. Suficient pentru ca cei doi să se vadă clar.

O… la naiba… un om de peste 30 de ani chiar poate să fie așa?

Sila se uită la persoana cu pielea albă cu chipul colorat, dar nu se sfii să-și întoarcă privirea. Palma groasă se mișcă în jos desfăcând nasturii pantalonilor.  Înainte de a-i da jos, scoase un alt element important, care era blocat în buzunarul din spate.

–  Ești pregătit?

– Nu mi-ai spus să-l port ca pe o poșetă?

 – Hehe…bărbatul mai tânăr scosese un chicotit.

Auzind cuvinte care îl tachinau, Saitharn întinse mâna, smulse pachetul de prezervative de la bărbatul în vârstă și îl rupse.

Îl scoase și îl puse pentru a proteja persoana de deasupra corpului său. Miezul fierbinte a lui Sila se extinsese în dimensiune și era atât de mare, încât îl făcu pe Saitharn să se uite la el cu o senzație de rău în stomac. Tânărul Pha Liang zâmbi, în timp ce se aplecă pentru a-i săruta pe buzele moi ca o recompensă pentru cooperare. Bărbatul își ridică capul și îl înclină reglând unghiul.

– Eeeeeeeeeeeeeeeeeee…aaaaaaaaaaaah!

Pentru că era atât de năucit, Saitharn nu avu timp să reacționeze și nici nu-și dădu seama de rapiditatea partenerului până când Sila apăsă și introduse jumătate din corpul său enorm. Sila se uită la copilul care dintr-o dată avea lacrimi in ochi. Era o priveliște jalnică, dar sentimentul că voia să-l agreseze era mult prea mare.

– Îți place lucrul lui Pha? De ce plângi?

– Mai adânc…

 -Ce spui? spuse o voce profundă cu ochii plini de agerime.

Ipocrizia îl invita pe Sila să se simtă mai tânăr. Era atât de dornic încât nu se mai putu abține și trebui să-i ridice fundul cu o palmă și să împingă. Saitharn întoarse privirea pentru a se uita în altă direcție, dar Sila îi prinse fața și îl obligă să se uite direct în ochii lui.

– Cum poți să fii ca un puști și să faci asta unui adult?

-Ah… Khun.

-Cum trebuie să-mi spui? Ai uitat?

Sila prinse ambele încheieturi ale băiatului obraznic și le ținu cu o mână. Începu să-și miște șoldurile curbându-le spre canalul dragostei într-un ritm lent. Era când înăuntru, când afară, făcându-l pe pisoi să se sperie, șoldurile lui însă îi urmau irezistibil ritmul.

Saitharn gemea tare. Persoana cu chipul atât de dulce aproape că își pierdea cunoștința când celălalt se izbea cu centrul vieții. Sila gemu umil de satisfacție, mulțumit de căldura care îi înconjura miezul mare al corpului său. Acesta era strâns și îi dădea o senzație atât de bună încât voia să se îngroape complet, să stea acolo și să nu mai iasă din persoana cu pielea albă.

– Aahh…tu…Sai…ah…

Sila gemea incoerent, corpul său tremurând de fiorul care se repezea și îl ataca. Sângele din corpul lui deveni fierbinte. Cu cât ritmul era mai rapid, cu atât mintea devenea mai agitată. Merseseră atât de departe încât era foarte greu să revină. Cei doi bărbați care fuseseră capturați unul de celălalt se simțiră o clipă eliberați, dar o nouă rundă începu. Respirau greu. Pha Liang îl făcu din nou  pe tânăr să fie excitat. Mâinile puternice apucară și blocară ambele picioare fine ridicându-le și deschizând canalul iubirii pentru el. Îl extinse și când fu potrivit intră mai adânc decât prima dată.

–Ah…este…este…atât de adânc…nu pot suporta.

Gura lui spunea că nu o putea suporta, dar corpul lui împingea în direcția opusă. Șoldurile sale frumoase săltau și băteau, iar canalul dragostei era atât de strâns încât îl făcea pe Pha Liang să gâfâîe de emoție. Proprietarul corpului cu pielea albă fu abuzat atât de tare încât ar fi putut deveni supărător, dar în loc să fie enervat, Sila îl auzi spunând:

-Și mie îmi place foarte mult.

 – Ah… Tharn. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Ochi încețoșati… Stenoză cerebrală…dincolo de înțelegere, Saitharn își lăsa vârfurile unghiilor pe mijlocul spatelui său. Vocea lui Sila sunase lung.

Dorințele din corpul său crescuseră vertiginos și se înălțau undeva într-o sferă comprimată, făcându-l să găsească un loc pentru a elibera durerea și usturimea… dar Sila nu era încă…mulțumit.

– Saitharn, spune-mi dad.

– Ah…Khun…dad…ahh!

-Spune-o din nou.

-Mai adânc…ah…ah…dad, dad, lasă-l pe Tharn să-i vină…ah…nu mai am timp.

Saitharn gemu încet. Corpul convulsionă eliberând sucul dragostei, pulverizându-se aproape de mijlocul pieptului. Canalul deveni  strâns sugrumând identitatea celuilalt. Sila se uită la imaginea din fața lui. Saitharn era ca o piesă de artă grozavă și cu cât se uita mai mult la el, cu atât devenea mai hipnotizat. Când văzuse fața dulce și frumoasă, care se răsucea și se întorcea, îi urmase dorința și-l ajutase. Starea de spirit a lui Sila crescu. Se apropia de țara viselor în succesiune.

Doar uitându-mă la fața lui… e atât de emoționant…

Zgomotele respirației se amestecau. Saitharn se simțea ca un corp ce ardea. În clipa următoare, Sila finaliză. Corpul lui Saitharn fu răsturnat și atașat din nou de celălalt corp. Fața lui Saitharn era lipită de perna mare. Sila se uită la el. Miezul corpului era profund presat și conectat topindu-se din nou în corpul lui Saitharn. Era a 3-a rundă. Se auzi doar un geamăt puternic care parcă alerga după ritmul corpurilor. Sila își mișca corpul cu forță, parcă se scurgea în Saitharn pentru a deveni o singură inimă. Ei doi se înțeleseseră bine de la început. Se înțeleseseră bine întotdeauna. Ăsta era… sexul lor. El nu terminase niciodată în primul tur într-o singură rundă.

– Vino spre mine, lipește-te.

Sila bătu mâna pe fundul alb, uitându-ne la șoldurile frumoase care se arcuiau în sus și în jos în ritm. Lumina strălucea pe spatele neted, dând privitorului un sentiment profund, unic. Vederea îi fu încețoșată pentru o clipă.

Frumos, o față frumoasă, un spate frumos… Frumos peste tot.

– Ești atât de frumos.

Se aplecă și se lipi de el. Aproape în același timp îl sărută, apoi își lipi fața de  tâmpla persoane mai tinere. Ținu talia mică și își balansă șoldurile, legănându-se ritmic. Crea sunet de piele care se lovea pe piele, alternând cu gemete lungi.

– O…ah…din nou.

Saitharn nu știu de câte ori o făcuseră în noaptea aceea… tot ce știa era că cererea câștigătorului se blocase în cap și devenise un nou prenume…

Și lui Saitharn îi plăcea.

– Saitharn, spune-mi daddy.

-Oh…ahh…daddy…atât de bine…Îmi place foarte mult.

Se iubiră așa aproape jumătate de noapte…

[1] Autoarea folosește varianta engleză a lui Pha. Daddy e în general folosit pentru a arăta că persoana e top.

[2] Coctail pe bază de lapte și lichior cremos de cafea arabica cu vanilie(Khalua e un lichior din Mexic)

[3] Expresie din nordul Thailandei care se bazează pe un suport mistic. Anumite regiuni pierdute din nordul Thailandei consideră că inima bate în mai multe culori. Indigo e semn de liniște interioară amestecată cu armonie. Ea bate așa când își întâlnește sufletul pereche.

[4] Dad- tată, dar aici e folosit în contextul dominației sexuale și al supunerii pentru a determina partenerul dominant.