Până la tine – Capitolul 25

Sila sau Saitharn

Sila se întoarse în zona hotelului în jurul orei de 22:30. Avea cu el cutia cu pâinica și coletul trimis de prietenul lui apropiat din orașul Nan. Nu ținuse să-l lase acasă, așa că îl adusese aici cu el.

Scârț!

– Phi!

Sunetul deschiderii ușii de la baie îl făcu pe Sila să fie nevoit să bage rapid cadoul cu complimentul de la prietenul apropiat în sertarul de lângă noptiera de lângă patul său.

– Te-ai întors deja?

Silueta fragilă era îmbrăcată în pijamale  și ținea un prosop pe umăr, pe care îl folosea pentru a-și șterge fața. Era puțin surprins de poziția ciudată a corpului lui Sila, care părea să fie anormal de agitat.

–  Oh…m-am întors să-ți aduc asta… am uitat să ți-o dau seara trecută.

Întinse cutia cu pâinica invitându-l s-o ia, lăsând îndoielile lui Saitharn să se împrăștie.

–  Du-te mai întâi să faci un duș.

–  Da.

Sila intră în grabă și dispăru în baie lăsându-l pe băiatul cu piele albă să se uite la spatele lui lat. Saitharn se întoarse și se uită atent la cutia cu pâinica din mâinile lui. Brusc se gândi la ceva… că azi tocmai primise una. Și se mai gândi și că astăzi cumpărase o brățară din magazinul din oraș. Doar că nu avusese suficient de curaj pentru a o da celeilalte persoane. Se așeză pe patul cel mare și scoase un obiect important din geanta lui. Buzele frumoase se țuguiară. Saitharn se uită la brățara neagră din mână. Avea un pandantiv sub formă de „S” atârnat de ea. Era un lucru simplu. Nu avea un preț de cumpărare în rate. Dar era ceva ce fusese ales cu meticulozitate. Îi luase mult timp ca să aleagă.

– Ce faci acolo? Nu ai de gând să dormi?

Nici nu apucase să se gândească, dar Saitharn simți că Sila terminase dușul mai repede decât obicei. Nu avusese suficient timp pentru a se gândi la un motiv bun pentru ca să-i dea celuilalt acest articol pe care îl achiziționase.

– Lucrez…răspunse gura, dar creierul se gândea la o scuză bună căci, desigur, Saitharn nu avusese destul timp să o găsească. Ochii lui se uitară la brățară, iar apoi se uită la mica bijuterie argintie din jurul propriei gleznei. Iată motivul…

-Nu stinge încă luminile! strigă Saitharn spre Sila care tocmai se urcase lângă el, în pat, făcându-l pe acesta să-și ia mâinile de pe panoul de control al luminii.

Se uită înapoi la fața băiatului de lângă el care mirosea atât de bine. Saitharn își ascunse expresia nervoasă. Își drese glasul pentru a părea vesel și se încurajă înainte de a începe să vorbească cu un ton serios.

– Am ceva important despre care vreau să vorbesc cu tine.

– Despre ce?

-M-am gândit să-ți spun acum ceva vreme.

– …

Ca urmare apăru o expresie prea serioasă. Sila se uită cu timiditate la băiat, direct în ochii lui. Ridică vârful degetului arătător pe obraz și inspiră aer. Saitharn respiră adânc căutând un mod de exprimare a propozițiilor.

– De când am primit această brățară de gleznă de la tine, nu am mai avut niciodată un coșmar. Nu știu dacă a fost o coincidență sau altceva, dar eu voiam să-ți mulțumesc.

În acel moment arăta drăguț și nu îl tachina, iar imaginea obișnuită nu era acoperită de un înveliș exterior. Prima dată când îl întâlnise, fusese foarte zguduit. Noaptea aceea…

– A fost plăcerea mea…

– Știu că e plăcerea ta, dar ți-am cumpărat ceva în schimb.

În chestiunea vorbirii, Saitharn era întotdeauna direct. El nu o lungea, vorbea fără niciun preambul care să adauge multă semnificație a ceea ce voia să spună. Persoana care nu se pricepea la explicații puse brățara pe care el însuși o alesese în mâinile celui mai în vârstă. Aștepta cu nerăbdare să vadă reacția, dar cealaltă persoană rămase tăcută. Privind-o se simți trist.

– E ceva care nu costă mare lucru. Dacă nu vrei să…

– Nu ai de gând să mi-o dai? Te rog, pune-o pentru mine.

Acea propoziție fusese ca o comandă, dar vocea era complet opusă privirii. Nodul de 300 de grame din pieptul lui tresări și flutură când auzi solicitarea lui Sila.

– Arată…ți se potrivește, spuse el.

Acum că-i punea brățara, tocmai aflase că mărimea pe care o alesese i se potrivea. Încheietura mâinii lui Pha Liang era la fel ca a lui Saitharn. El rămase, surprins.

– Este “S” de la Sila sau de la Saitharn?

Silueta înaltă întrebase despre pandantivul cu litera suspendată. Rezultatul fu că  mâna zveltă care era pe cale să atașeze cârligul brățării se opri. Ochii lui rotunzi și limpezi se uitară pentru o clipă la proprietarul întrebării, înainte să dea un răspuns incomplet.

– E aceeași literă.

Dar apoi reveni tare și clar pentru a intra în interiorul sentimentelor ascultătorului:

– Depinde de tine, spuse el fără a face contact vizual.

Sila îl ascultă și deschise gura să-l forțeze să răspundă clar.

Dar telefonul sună întrerupând conversația.

– Răspunde la telefon, spuse Saitharn profitând de ocazie să plece în fugă la baie.

Drept urmare, Sila nu putu decât să-l privească cum fuge să se ascundă. Pha Liang oftă din greu, se îndreptă și își netezi părul pe spate nemulțumit. Era emoționat. Întinse mâna pentru a răspunde la apelul supărător. Nu putea ghici cine suna la ora aceea târzie. Probabil cineva beat.

– Alo, Phi, de ce răspunzi la telefon atât de greu?

– Kaew?

– Îți era dor de mine?

Întrebarea fetei, primi doar un oftat. Sila voia să știe ce dorea persoana de pe linie.

– De ce suni la ora asta, ce s-a întâmplat?

– Oh, ești foarte rece cu Nong a ta.

– Kaew, ce este? întrebă Sila din nou.

Era una dintre verișoarele lui. Trebuia să deschidă repede gura și să-i spună ce voia.

 – La sfârșitul săptămânii viitoare voi veni la tine să organizez un eveniment. Dacă vrei să-ți aduc ceva de aici de la Bangkok, să-mi spui.

– Și de ce ai sunat acum? Mai aveai încă o săptămână, nu?

Pha Liang se referise la ora târzie din noapte la care tânăra sunase. Aceasta era o persoană cu care crescuse împreună. Sila își amintea că Kaokaew era un copil care prefera să se îmbrace în haine tradiționale. Această preferință o influențase pe tânăra de 20 de ani și după 6 ani devenise proprietara unui magazin de îmbrăcăminte și a unei celebre mărci de ceasuri cu numele de K KWeears. Era considerată o afacere care răspundea nevoii adolescenților moderni, cărora le plăcea să se îmbrace în stil thailandez.

–  Mă voi odihni puțin la tine. Phu Saeng Dao are probabil destul spațiu liber și pentru mine.

– O să am grijă de asta, nu-ți face griji.

Răspunsul lui Sila, care era ca un adevărat frate, aduse zâmbete și cuvinte de mulțumire din partea lui Kaokaew. Ea știa că lui Sila nu prea îi plăcea să primească și că era mereu amabil, dar rezervat.

– Mulțumesc P’Si.

– Ah, da, aveam de gând să întreb, de ce vii aici să organizezi evenimentul atât de departe? De data asta te-ai plictisit deja de Bangkok?

Văzând că Saitharn refuza în continuare să iasă din baie, Sila întrebă pe cea de la telefon despre ceea ce voia să afle.

–  Deși nu mi-ai spus că vei deschide o nouă filială hotelieră acolo, zbor de data asta să organizez un eveniment la hotelul tău, astfel încât oamenii de aici să poată cunoaște și împrejurimile de acolo.

– Vrei să vinzi lucruri în 2 locuri, nu-i așa?

Kaokaew izbucni într-un râs zgomotos la cuvintele înțelepte ale bătrânului Sila, iar acesta nu se putu abține să nu râdă.

– Nu, este ca o afacere de familie, să ne ajutăm unul pe altul, de data aceasta eu voi organiza o licitație pentru un nou ceas. Toți cei pe care îi cunoaștem vor veni și vom face un anunț oficial despre noua ta filială.

– Există ceva cu care te pot ajuta, întrebă Sila.

– Bineînțeles. Dar crezi că te vei descurca? spuse Kaew în glumă.

Ea îl întreba pe Sila în calitate de mare șef al fermei Phu Saeng Dao.

Când Kaokaew era mică, ea venea adesea acolo, în casa lui P’Sila, pentru că gustul mâncării mătușii Supanuch era atât de delicios încât bucătarul din casa ei trebuia să ia lecții de acolo.

– Bine, dar când vei veni mama nu va fi aici. Ea este plecată cu prietenele într-o excursie pentru a face merite la temple.

Răspunsul primit nu era deloc surprinzător, doamna Supanuch Wongwatchara-Paisan era o văduvă care își găsea mereu fericirea în lucruri simple, până la punctul în care tânăra Kaew se simțea geloasă.

– Ea e diferită de fiul ei. Lucrezi atât de mult, nu știu când vei putea găsi pe cineva pe care să-l ții în brațe, ca să nu mai îmbrățișezi doar perna care nu este caldă, P’Sila.

Sila nu răspunse la această frază, doar se gândea în inima lui…nu spusese niciodată că îmbrățișa o pernă și că acum perna devenise un pisoi.

– O, doar te tachinam un pic. Mă prefac că sunt liniștită.

– Mi-e dor de tine și mie, e bine?

Kaew râse cu o voce clară și cu o bună dispoziție.

– Ne auzim.

Apoi închise telefonul.

Sila se uită la telefonul mobil și clătină din cap: era prea copilăroasă. Saitharn care tocmai ieșea din baie văzu un zâmbet slab ce decora chipul frumos.

– De ce ai fugit?

– Mi-e somn, te rog, stinge lumina.

Băiatul cu pielea albă veni și se întinse în pat. După ce trase pătura până îi acoperi gâtul, Saitharn închise ochii pentru a face semn celui care îl privea să nu-l mai deranjeze.

Până la urmă, în seara asta… Sila era nevoit să renunțe.

……………….

Astăzi, la hotelul Phu Saeng Dao era destulă agitație pentru că se apropia vacanța de sfârșit de lună. Întâlnirea de afaceri a lui Sila de dimineață durase mult, până după-amiază și nu se oprise deloc. Ceașca de cafea din mână fusese ridicată și luase o înghițitură.

– Trebuie să pregătesc următoarea întâlnire de lucru.

– Mai ai de lucru în această după-amiază? Îmi amintesc că în program nu mai există nimic.

Băiatul mai tânăr mormăise propoziția pe un ton gânditor. Se întoarse și apucă ipad-ul gata să-l deschidă și să vizualizeze.

– Doar un pic de muncă suplimentară, nu este în program. E vorba despre construcția noilor căsuțe. Poți merge cu mine, vii sau rămâi aici?

Oferea două opțiuni pentru că văzuse că băiatul era încă ocupat cu realizarea documentelor care rezumau ședința de dimineață.

– Încă puțin și voi termina aici, te voi urma, pot să merg cu tine?

– Bine, poți veni singur? Este aproape, în spate, în zona piscinei hotelului.

– Da, știu.

– Bine, tu…

– Ce e?

Saitharn privi ușor uluit când silueta înaltă a tânărului Pha Liang se aplecă cu fața în jos aproape de el.

Saitharn ridică o sprânceană. Fără să-și dea seama își reținu respirația când bărbatul în vârstă întinse mâna și atinse cu vârful degetelor colțul buzelor lui moi.

– Aveai o firmitură de pesmet.

Atingerea caldă îl părăsi lăsând doar un sentiment persistent. Saitharn dădu din cap și privi în altă direcție, simțindu-se puțin jenat de situație pentru că nu avusese timp să ia o pauză serioasă de prânz. Mâncase pe fugă pe birou.

– Mulțumesc, Khun, te rog să te grăbești, te voi urma.

Rămase cu capul aplecat asupra documentelor până când auzi zgomotul ușii închizându-se, indicând că nu mai era nimeni altcineva în acea cameră. Băiatul cu pielea albă scoase în secret un oftat blând.

…………………………………..

Silueta înaltă a proprietarului hotelului ascultase detaliile amenajării căsuțelor  de vacanță în noua zonă rezidențială. Luând o pauză de la inginerul șef, ochii lui se uitară în jur înainte de a izbucni ceva care îi venise brusc în minte.

– În acest moment, nu uitați să instalați o verandă deschisă. Puteți închide în colțurile din stânga și din dreapta.

– Bine o voi aranja, bineînțeles, dacă vă satisface. Le voi ordona subordonaților mei să grăbească și lucrările la celelalte 4 case. Mă aștept ca decorațiunile să fie incluse. Toate cele 5 case vor fi finalizate în februarie anul viitor.

Sfaturile pisoiului fuseseră puse în aplicare. Sila dădu din cap, în timp ce privea în jur cu satisfacție.

–  Deci așa, dacă cer ca 2 case să fie finalizate înainte de februarie, nu ar trebui să fie o problemă, nu?

–  Cu siguranță că nu. Primele 2 case a trebuit să fie terminate într-o lună.

–  Bine dacă răspunsul este la fel de bun cum am dorit, poți să planifici faza a 2-a.

 – E bine așa?

Se întorsese să ceară părerea tinerei secretare care stătea nu departe sorbind un pahar cu apă.

– E așa cum am comandat. Se mișcă bine deja, iar acum am și un asistent, spuse tânăra secretară.

–  Inteligent și sprinten, continuă ea pe un ton de glumă.

Cuvântul „asistent”… Auzindu-l, asta îl făcu pe Sila să se gândească la băiatul cu pielea albă, care spusese că îl va urma. Plecă fața și privi în jos la ceasul de mână…aceeași mână pe care fusese pusă brățara și văzu că trecuse o oră. Începu să-i fie teamă că băiatul nu ar fi familiarizat cu locurile, s-ar putea să se fi rătăcit luând-o pe alt drum.

–  Mă voi întoarce curând și voi spune tehnicianului să lucreze, poți continua.

– Am înțeles.

………………….

Pasarela se întindea păzită de ambele părți de tufe mici verzi care te făceau să te simți confortabil. Pha Liang își îndreptă pașii spre noua zonă rezidențială.

Se opri și așteptă în zona piscinei în caz că Saitharn ar fi coborât cu liftul. Așa nu ar fi putut să-l scape.

– Bau! Ghici cine e?

Palme moi stătură pe ochii lui, acoperindu-i.

Sila îngheță ușor. La început rămase nemișcat când își dădu seama cine era persoana din spatele lui.

– Știi? Încearcă să ghicești.

– Kao Kaew! trimise vocea lui Sila ca răspuns.

Mâna puternică apucă încheietura subțire și o trase spre el. Tânăra mormăi contrar zâmbetului larg care fusese afișat.

– Uau, asta nu e distractiv.

– Când ai sosit? De ce nu ai sunat? Spune-mi mai întâi, de unde ai știut că sunt aici?

– Khun Chakrit mi-a spus că a văzut că ai venit să verifici noile case. Voiam și eu să vin să arunc o privire.

– Vrei să vezi?

– Da chiar vreau să văd. Am văzut că era și un bazin care se întindea spre ele. Să vedem și priveliștea. Pot să arunc o privire?

Tânăra verișoară se mișcă să se agațe de el cu brațele puternice și cu familiaritate. Încă o dată, Sila clătină slab din cap, incapabil să se abțină să-și ridice palma pentru a ciufuli acel cap mic cu colți.

– Hai să ne uităm, da?

Femeia zâmbi larg. Sila preluă conducerea, în timp ce Kaokaew se agăța de brațul său puternic și refuza să-i dea drumul exact ca atunci când era copil. Sila era mult mai mult decât un verișor, era ca propriul său frate adevărat. Toate acțiunile erau naturale, apropierea arăta intimitate, fără să știe că totul se petrecea sub privirile unei alte persoane care era în picioare, nu departe. Saitharn se opri și rămase mult timp să-i privească. Pur și simplu nu plănuia să se apropie. Ochii lui mari și frumoși îl urmăriră pe proprietar, o siluetă înaltă cu altă femeie pe care nu o întâlnise niciodată.

Mi-a fost dor de tine, știi?

Cuvintele care spuneau dorul de Sila, Saitharn le auzise întâmplător zilele trecute la telefon. Și pluteau din nou în capul lui, cu un sentiment inconfortabil, care se repezise și se adunase în jurul inimii. În piept se simțea atât de supărat. Bărbatul mai tânăr decise să se scuture și să se întoarcă cu pași repezi înapoi în cameră. Nu știa cine era acea femeie, dar din câte văzuse, probabil că erau foarte apropiați.

Nu… nu simt absolut nimic…nici măcar o clipă.

…………………………

– Dosarele nu sunt terminate? Te-am așteptat mult timp și nu te-am văzut coborând.

Cu 20 minute înainte de a se termina munca, Sila se întorsese în camera lui să-l ia la întrebări pe pisoiul alb care nu venise să-l vadă. Băiatul scutură din cap ca răspuns.

– Am terminat cu mult timp în urmă. Dosarele sunt pe masa ta.

Saitharn tocmai își dădu seama că trebuie să-și folosească puterea pe terenul propriu, încercând din greu să-și controleze tonul. Vorbea fără să pară prea emoționat. Se uită din nou la ceasul de pe perete. Se gândi că  Sila stătuse cu femeia aceea timp de 2 ore lungi. Și asta îi strângea creierul.

– Ce s-a întâmplat?

Putea spune că e sensibil la ceea ce văzuse jos lângă bazin. Fața lui rămânea la fel de neutră ca de obicei, dar de data aceasta simțise un alt sentiment. Îl duruse în miezul inimii.

– Nu s-a întâmplat nimic.

Spusese o minciună mare. Sila făcu un pas înainte și se opri în fața scaunului unde era așezat Saitharn.

– De ce-mi vorbești cu o voce așa severă?

Vorbise punând astfel picioarele încât îl blocase pe pisoiul alb să nu poată să se ridice și să fugă. Saitharn scutură din cap și se uită la fața lui Pha iang în tăcere, dar răspunse cu o voce calmă:

– Am terminat  programul de lucru, nu ai dreptul să mă reții.

Gura mică scosese un sunet scurt ca un „ț” aspirat. Sila privi ochii rotunzi, limpezi, alternând cu buzele pline roz. Merita să se uite la el. Saitharn arăta într-adevăr ca un pisoi. Atât ca personalitate, cât și ca mod de a se comporta, tindea să fie mai mult un pisoi furios și puteai cu greu să-i prezică emoțiile. De exemplu, acest episod nu-l făcea deloc sigur pe sine. Pha Liang se întreba ce îl determina pe pisoi să fie așa de înfuriat?

– Mă întorc în camera mea, acum că am terminat.

– Oprește-te.

Saitharn se ridicase și îl împinsese cu mâna stângă strânsă sub formă de pumn, dar brațul lui Sila se ridicase și el și prinsese pumnul chipului frumos. Pha Liang făcu o mișcare să se apropie. Ochii pisoiului pâlpâiră și-l priviră întunecați, arătând clar nemulțumirea. În ritmul ăsta putea spune că avea de a face cu un copil încăpățânat, care trebuia prins și pedepsit.

– Dacă nu ești supărat, de ce nu mă săruți?

– Dar de ce ar trebui să te sărut?

–  Răspuns incorect la întrebare.

– Puți.

 – Ce? întrebă el ridicând din sprâncene confuz.

Sila nu se obosi să se îndepărteze. El ținu palma fină a persoanei mai tinere și rămase așa.

– Puți a parfum străin.

Simțise mirosul diluat al parfumului de damă care se lipise de hainele lui Pha Liang. Sila își dădu seama că nu era ca de obicei, că se comporta ciudat. Era pe cale să fie iritat auzindu-i cuvintele. Sila se încruntă și își aplecă ușor capul pentru a se mirosi și a-și dovedi că hainele lui aveau miros de parfum. Făcând asta se simți și mai confuz.

– Miros la fel ca de obicei, răspunse el, apropiindu-se și mai mult de obrajii pisoiului.

Saitharn împinse chipul frumos și umerii largi, apoi se ridică.

Repetă cuvintele în funcție de ceea ce gândea, îndreptându-se spre ușă.

– Nu merge mai departe. Am terminat cu munca și aș dori permisiunea să mă întorc în camera mea, Khun.

– Dar nu vrei să mâncăm împreună diseară?

Pașii tânărului se opriră, buzele lui frumoase se strânseră împreună, ca și cum se gândea la ceva. Se simțea inconfortabil. Sentimentul nu și-l putea explica. Era greu de exprimat în cuvinte. În cele din urmă, inima lui învinse.

– De ce? O spui ca și cum nu ai avea cu cine să mănânci.

Propoziția rostită împreună cu expresia cu care se uita, îl făcură pe Sila să încerce să proceseze această posibilitate care se întâmpla. Buzele lui se curbară aproape sub forma unui râs când se gândi la cea mai probabilă cauză a supărării pisoiului. Mirosul de parfum de pe corp. Simptomele ciudate ale micului pisoi apăruseră odată cu acesta.

– Ai văzut ceva?

Știa că e din cauza lui Kao Kaew.

– Este o persoană importantă pentru mine.

Cuvintele pe care Saitharn le auzi îl făcură să se simtă și mai ciudat. Se pregăti să plece spre ușă, fără să mai spună nimic altceva. Reuși să treacă de birou spre toaletă și se apropia de ușa camerei de oaspeți când Sila îl urmă repede și prinse încheietura sa subțire aproape imediat. Recunoscu în sinea lui că de la început intenționase să-l tachineze…da, dar când îl văzuse pe Saitharn refuzând să joace, renunțase la idee.

– Te voi duce să afli…

– Nu vreau să știu.

– Stai. Ce, ești supărat? Nu-ți place să fiu cu altcineva?

Îl trase cu mâinile de șolduri spre el, apropiindu-l puternic.

– Nu… eu…nu sunt supărat de ceea ce se întâmplă aici.

Saitharn nu răspunsese direct la întrebare. Decât să încerce să-l înțeleagă, Sila se uită la fața persoanei mai tinere. Nu se putu abține să nu-l strângă și mai tare de talie, îl apropie de el lipindu-l de piept.

– Nu te mai tachinez. Persoana aceea este importantă pentru mine, este importantă pentru familie, ea este ca o soră mai mică.

– Ce?

Pisoiul din brațele lui se smuci dându-și seama că fusese păcălit. Care fusese intenția lui Sila? Folosise cuvinte ambigue pentru a-l supăra.

Sila gândi că era eficient. Obiectivul fusese atins.

– Ești supărat și încă nu am terminat de explicat. Te-ai ridicat și acum începi să fii ca un copil plângăcios.

– Nu sunt plângăcios.

O astfel de definiție nu se potrivea unui tânăr de 25 de ani, dar Saitharn nu știa că ochii celuilalt vedeau o altă vârstă.

– Nu sunt un plângăcios și nu sunt un copil. Și dă-mi drumul.

Sila trebui să recunoască… vocea lui Saitharn nu se schimbase, era la fel de dură ca la început, iritația rămăsese, dar disconfortul din minte dispăruse complet, doar din cauza cuvintelor celuilalt. Dar un alt lucru îl zgândărea pe Saitharn. El își aduse aminte că fusese tachinat, de data aceasta. Nu era genul să fie răzbunător sau să-i placă să câștige, dar nu putea să lase acest fapt să treacă așa ușor.

–  Este așa…

– Din cauza mea…

Cioc, cioc, cioc.

Bătăi puternice se auziră de afară, făcându-l pe Sila să se supere. El nu înțelegea de ce, de fiecare dată când deschidea gura pentru a spune chestiuni importante, trebuia să fie întrerupt mereu.

Saitharn reuși să iasă din brațele lui, ajustându-și expresia la normal și aranzându-și hainele șifonate din cauza forței îmbrățișării omului înalt.

– Pha Liang, sunt eu, KaoKaew.

–  Intră.

Vocea lui Sila era blândă. La fel de discret ca întotdeauna, Saitharn se întoarse să plece în camera lui, așa cum își propusese inițial. Nu voia să-și piardă manierele și nu voia să deranjeze o discuție în familie.

– Unde te duci? Rămâi! spuse Sila prinzându-l de încheietura mâinii.

Acea nouă comandă intră în vigoare, făcându-l pe Saitharn să dea din cap în semn de capitulare. Băiatul cu pielea albă își retrase propria încheietură din strânsoare în momentul în care ușa de la camera de lucru se deschise.

– P’Si, sunt eu…

Kao kaew fu ușor surprinsă când văzu că Phi nu era singur în birou. Ochii de căprioară se concentrară pe cealaltă persoană care își ridică mânile în wai pentru a o întâmpina politicos și cu umilință. Gestul fu urmat de un ușor zâmbet care îi împodobi fața dulce ce o făcea să pară și mai atractivă.

– Sawasdee Krub.

– …

Kaokaew rămase tăcută până când Sila se încruntă cu o expresie ciudată. Se uită la vara lui și se mută pentru a lua brațul fetei care rămăsese acolo fără să spună nimic.

– Kaokaew acesta este…Saitharn.

– Sunt secretarul adjunct al lui Khun Sila.

Saitharn fusese de acord să se prezinte mai întâi așa, sperând să elimine atmosfera ciudată. De data aceasta intenționase să-și arate doar statutul de secretar asistent pentru că nu voia să creeze complicații, dar reacția pe care o primiți fu șocantă. Veni cu mult peste ceea ce era de așteptat.

– Chiaaar? Secretar Adjunct… Ești…fooaarte arătos.

Saitharn se simți jenat. Cât despre Sila…ei bine el nu putea să înțeleagă ceea ce tocmai auzise. Fata rămase cu ochii pe Saitharn, zâmbi dulce, în timp ce-și întoarse privirea către Pha Liang. Apoi se repezi spre pisoiul alb prezentându-se într-o manieră prietenoasă.

– Îmi pare rău că am fost nepoliticoasă. Sawasdi kha, sunt Kaokaew, vara lui Sila, mă bucur să te cunosc.

Saitharn clipi des în acel moment uitându-ne la persoana din fața lui, în timp ce aceasta întinsese brațul cu palma întinsă și aștepta să fie prinsă. Îi luă un moment să întindă mâna și să accepte salut prietenesc.

– Și eu mă bucur să vă cunosc.

 – Mâinile tale sunt atât de moi, Khun Saitharn. Cu siguranță ești un pic mai în vârstă decât mine. Ești cu siguranță un pic mai în vârstă decât mine. Putem să coborâm să mâncăm împreună?  Am comandat să pună masa. Cina va începe în curând.

Sila întrerupse brusc discuția dintre cei doi, dar fata își îndreptă imediat atenția înapoi spre persoana cu chipul dulce.

– Da? Khun Saitharn, mergem împreună? Vrei?

– Ah…da.

Răspunsese cu plăcere, ceea ce îl făcu pe Sila să se simtă dintr-o dată enervat. Aceasta era un rezultat al episodului anterior, când îl invitase pe pisoiul îndărătnic, dar fusese respins. Spre deosebire de cererea lui Kaew care fusese bine primită. Saitharn răspunsese aproape imediat, chiar dacă răspunsul fusese mai mult politicos.