Până la tine – Capitolul 26

Nu pot suporta, nu am inimă puternică.

La cină erau în total 3 persoane. Sila și Saitharn erau pe scaune, unul lângă altul. Cât despre Kaokaew, ea alesese să stea de partea opusă a celor 2 persoane. Masa avea o varietate de meniuri alimentare din toate regiunile, zonele de mijloc și de nord erau amestecate și foarte colorate. Cea mai mare parte fusese comandată de către Kaokaew , care era prietenoasă și ospitalieră. Vorbea bine și îl făcea pe Saitharn să se simtă relaxat.

– Khun Saitharn! exclamă Kaokaew.

– Mănâncă o bucățică de desert.

Trecuse ceva timp de când mâncau, dar până la urmă se decise să-și exprime dorința.

– Khun, după cum știi, eu sunt proprietarul unei mărci foarte cunoscute de cămăși. Dacă nu ar fi prea deranjant, aș dori să te invit să fii modelul meu.

– Ce?

Aceasta nu fusese vocea persoanei întrebate. Saitharn rămăsese tăcut, în timp ce Sila scăpase fără să vrea întrebarea, înecându-se cu propria salivă. Kaokaew se îndreptă pe scaun și buzele strălucitoare răspândiră un zâmbet cu o dispoziție bună înainte de a explica, lăsându-i pe cei doi să înțeleagă.

– Am o nouă linie de îmbrăcăminte. Au ieșit în total 3 tipuri. Intenționez să deschid o piață unisex, dar tot caut un model. Nu reușeam să-l găsesc până când l-am întâlnit pe Khun Saitharn. E ca și cum te-ai potrivit cu specificațiile, corpul tău răspunde la toate cerințele cerute de acest tip de îmbrăcăminte.

Ochii celei care vorbea străluceau de bucurie, contrastând cu chipul lui Sila, care era extrem de dezaprobator.

– Nu-i permit.

– Stai puțin, cu ce drept, ce drept ai tu să nu-i permiți? întrebă Kaokaew mijind ochii și părând suspicioasă.

Saitharn îi aruncă în grabă lui Sila o privire de avertizare.

Sila continuă cu o voce calmă:

– Mă tem că îi va afecta munca și apoi, nu a mai făcut niciodată așa ceva. Până acum mi-e teamă că îl faci să-și piardă timpul.

–  Nu e pierdere de timp. Aș spune că e persoana potrivită, că este soarta. Soarta ne-a făcut să ne întâlnim aici, spuse Kaokaew și părea atât de fericită încât Saitharn nu îndrăzni să se împotrivească.

– Dar eu…

– Nu spune nu, înainte de a încerca să asculți detaliile. Trei seturi de haine sunt concepute pentru a avea un super un look: iarnă, vară și casual.

Kaokaew scoase ipod-ul și arătă imagini cu îmbrăcămintea. Sila profită de acel moment pentru a-și apleca chipul frumos să se uite la modelele eșantion ale hainelor. Imaginile diferitelor ținute includeau o varietate de culori și modele neutre care puteau fi purtate atât de bărbați, cât și de femei. Acestea puteau satisface nevoile acelui stil de viață. Erau perfecte. El se uită la setul pentru sezonul cald. Continuă cu seturile pentru iarnă și look casual. Hainele pentru vară, însă, îi puneau problemă pentru că arătau puțin prea multă piele. Pantaloni foarte scurți, cămașă descheiată și cel mai extrem erau un top, jumătate de corp care arăta talia prea mult….chiar prea mult.

-Toate hainele sunt frumoase.

Cuvintele pisoiului alb, creară reacții oamenilor de la masă cu totul diferite. Una dintre persoane își dădu ochii peste cap și se întoarse pentru a se uita la fața dulce și nemișcată a celeilalte persoane. Era greu de prezis emoțiile acestuia. În calitate de proprietar al mărcii, Kaokaew zâmbi larg, acceptând complimentul.

– Acesta este motivul pentru care vreau să te invit să faci o ședință foto. Sunt foarte serioasă. M-am gândit la acest lucru de când ți-am văzut fața pentru prima dată, spuse tânăra pe un ton serios.

Kaokaew vorbise clar. Din momentul în care deschisese gura să spună că îi place, Saitharn fusese deja stânjenit. El vorbea, dar totul depindea de Sila. Totul depindea de munca lui.

– Stai puțin, tu ești persoana care lucrează pentru mine, nu ai timp să faci o ședință foto, spuse Pha Liang și continuă:

– Ești omul meu.

Vocea lui răsunase calmă acoperind anormalitatea din interiorul lui. Utilizase un ton profesional al vocii.

– Omul tău? Ești doar șeful, replică tânăra.

Lui Saitharn aproape că îi venea să râdă în hohote. Tânăra clătină din cap, în timp ce continua să-i arate imaginile din Ipod.

– Khun Saitharn, când vei avea din nou timp liber? Ai beneficii aici pentru a-ți permite să-ți iei concediu? Doar 2 zile…e destul. Voi pleca duminică. Au cerut 2 zile pentru a filma cele 3 tipuri de haine. Există o taxă și pentru timpul alocat.

Proprietarul mărcii devenise entuziasmat. Kaokaew nu voia să piardă persoana care îi plăcea atât de mult. Deci, trebuia să-i dea ceva care să-l convingă?

-Costul pierderii timpului…aceasta înseamnă că marca va plăti 10.000 de baht pentru fiecare set de haine în ședință foto. Ah, trebuie să știi, fotografiile le voi folosi pentru a filma reclame, afișe promoționale și pentru a le pune pe site.

-Bine.

Detaliile minore abia intrară în nervul auditiv, el auzise doar suma de bani. Și era gata să accepte postul. 30.000 de Baht în 2 zile. Acest lucru era mai dulce decât carnea de porc. Chiar dacă nu avea experiență, voia să încerce.

– Stai, ce zici de toate hainele, astea sunt în Bangkok, nu-i așa? Nu cred că le-ai adus aici.

Sila ridicase problema cea mai importantă, sperând să-și avertizeze verișoara să renunțe la intenție și să plece înapoi de unde venise.

– Nu este o problemă. Și despre locație, P’Sila nu trebuie să-ți faci griji. Eu am plătit taxa de utilizare a locației exacte.

Sila voia să spună nu era îngrijorat. Avea un sentiment de parcă era blocat într-o inundație. Rezultatul fu că nu putu spune nimic.

– Atunci…mulțumesc pentru masă, ne vedem mai târziu.

Ea își luă la revedere de la amândoi înainte de a fi prima care se ridică de la masă să se despartă de ei. Saitharn și Sila se întoarseră în cameră în jurul orei 21.

Saitharn observă niște simptome ciudate la omul înalt. Da…era un pic ciudat…da…se comporta un pic ciudat.

-Ce e în neregulă cu tine? întrebă Saitharn.

Sila încetă să-și descheie cămașa și rămase încremenit. Știa exact ce era în neregulă cu el. Era doar o prostie. Și i se părea prea mult pentru a dezbate această problemă. Pur și simplu, el nu voia ca Saitharn să pozeze pentru ședința foto. N-avea niciun motiv, nu avea nicio scuză. În același timp, știa foarte bine motivul pentru care pisoiul alb acceptase atât de ușor slujba. Ce alt motiv putea fi decât banii? Și dacă era să fie sincer, Sila ar fi fost dispus să plătească de 2 ori mai mult decât Kaokaew dacă Saitharn ar fi acceptat să refuze slujba.

Nu răspunse la întrebarea băiatului cu pielea albă, ci doar pufni. Răsuflă greu în fața gândurilor sale stupide. Cât despre Saitharn, el interpretă acest gest într-un mod diferit. El înțelesese că trebuie să fi făcut ceva greșit.

– Sau nu pot să-mi iau ziua liberă?

– Poți pleca.

– Nu înainte de a ști ce ai.

– De ce ai acceptat postul? întrebă Sila, deși părea să știe răspunsul în inima lui. Pha Liang privi în ochii limpezi rotunzi care se uitau la el.

Saitharn nu se grăbi să răspundă, doar tăcu o vreme.

– Primul lucru pe care cred că ar trebui să-l știi, este că e din cauza banilor.

– Și al 2-lea? întrebă el ridicând din sprâncene cu îndoială pentru că nu se putea gândi la Saitharn ca la o persoană heterosexuală.

– Ce alt motiv ar putea fi decât acesta?

– Al 2-lea lucru este că vreau să încerc să mă regăsesc, nu știu, am 25 de ani și încă nu știu ce vreau să fac sau ce îmi place. Așa că aș dori să încerc mai multe lucruri, deși nu știu dacă le pot face sau nu.

Era adevărul. O oportunitate ca aceasta nu venea ușor, de aceea Saitharn dorea să profite de ea, deși nu știa care va fi rezultatul. Pisoiul alb vorbise cu voce moale. Dându-și seama că Sila se schimbase, se simți ușor perturbat. Mâna lată a lui Sila se odihni deasupra lui, mângâindu-i părul moale.

– Poți să o faci. Există lucruri mai grele în viață.

Încurajarea îl făcu pe ascultător să zâmbească încet, invitându-l și pe Sila să deschidă un zâmbet în timp ce îl privea.

–  Deci, ești de acord să-mi iau o zi liberă, nu?

Corpul lui Sila era mult mai înalt și ochii lui erau scufundați în ochii limpezi ai pisoiului. Avea puterea de a ordona o interdicție pe baza statutului său regal, dar oare putea să facă asta?

– O, bine.

…………..

Ședința foto, vestimentară începuse cu primul set de haine de dimineață. Kaokaew putea crea totul. Era rapidă și era o profesionistă. Saitharn fu dus să se așeze lângă artistul make-up, care îl machie și îl coafă.

–  Fața ta de dimineață e foarte frumoasă, ai machiat-o deja? Vei putea începe să lucrezi imediat.

Saitharn clătină din cap înainte de a vorbi sincer:

– Nu, încă nu am aplicat nimic.

– Pielea ta, prietene, este frumoasă și netedă, spuse tânărul make-up artist de 30 de ani.

Vocea îi era entuziastă, ochii îi străluceau în timp ce privea persoana care era în rolul modelului pentru munca de astăzi.

– Părul tău are o culoare frumoasă și se potrivește perfect feței tale, spuse cel care coafa.

– Kaokaew,  eu nu știu unde ai găsit acest model, dar lasă-mă să-ți spun, această persoană trebuie să fie grozavă. Arată mai bine decât credeam, garantez că această colecție de marcă va fi un hit. Desigur, primul platou este filmat iarna. E OK pentru tine, Khun Saitharn?

– Da. Mulțumesc.

Noul model al mărcii nu putea decât să stea în liniște și să lase echipa să îi creeze propriul eu.

Sila păși în sală. Șeful hotelului care astăzi se transformase într-o locație temporară a ședinței foto stătea nehotărât în fața platoului. Se crease un spațiu larg deschis cu un mic living cu canapea și rafturi de cărți și o masă cu ceai.  Totul era aranjat în tonuri de alb și albastru, care păreau confortabile și emanau un parfum de iarnă. Sila mătură cu ochii căutând pe altcineva. Împărțiseră același pat, toată noaptea. Sprâncenele erau ușor brăzdate, încruntate. Se uită, dar nu-l întrezări pe pisoiul alb pe care voia să-l vadă.

– Khun Sila e aici, Khun Kaokaew, spuse  asistentul talentat al proprietarului mărcii.

Aceste cuvinte o făcură pe tânără să se întoarcă și să-l privească cu buzele pline de zâmbet de mulțumire.

– Bună dimineața, spuse ea cu un salut.

Este adevărat că nu era neobișnuit pentru un proprietar al locului să vină să verifice, dar Sila nu fusese niciodată atent la aceste mici chestiuni banale. De obicei își trimitea subalternii. Era o noutate? Ah… era foarte nou.

– P’Sila.

– Am trecut pe aici. O, deci…unde e Saitharn?

–  Se machiază și se îmbracă. Ar trebui să fie aproape gata da, uite, tocmai a sosit. Este atât de drăguț și de perfect.

Complimentele revărsate loviră urechile lui Sila fără să se oprească. Pisoiul lui purta o cămașă de mătase cu mâneci lungi, crem, moale și pufoasă. Avea ochelari la modă cu lentile clare. Sila se uită la el și rămase momentan fără cuvinte, zgomotele puternice din jurul lui dispărură când întâlni acei ochi dulci și obrazul fin al persoanei tinere. Cosmeticele îi făcuseră să-i arate fața mai netedă și un pic roz.

– Drăguț, frumos de privit, drăguț.

– Sila, cum sunt? Sunt drăguț? Ce e în neregulă cu tine?

– M-ai chemat?

Sila păru confuz. Se părea că nu auzise nimic. Dacă Kaokaew nu l-ar fi chemat cu forță, probabil că ar fi rămas tăcut mult mai mult timp.

– Da.

– A întrebat cum este, dacă îți place.

Se întoarse și se uită direct la omuleț. Fata aruncă din nou un ochi complet contemplativ. În acel moment Saitharn arăta ciudat. Probabil din cauza aspectului combinat cu stilul vestimentar care îl făcea să pară nefamiliar, dar ceea ce nu putea fi negat era…era atât de frumos. Și orice ar fi purtat, îl făcea și mai frumos.

Oamenii frumoși sunt frumoși în orice s-ar îmbrăca.

– Oh…

Scurt simplu, fără nicio explicație suplimentară. Cât despre adevărata semnificație a tăcerii lui Sila era una foarte bună. Lui Pha Liang îi plăcea întreaga ținută și întreaga persoană. Totul părea să se potrivească perfect.

– Haide, hai să începem ședința foto.

Kaokaew oftă obosită, poate pentru că din cauză că crescuse împreună cu Sila, putea să înțeleagă gândurile celeilalte persoane. La un moment dat tipul dăduse cel mai scurt răspuns și se comporta de parcă ar fi fost indiferent și nu înțelegea. Comportamentul lui Pha Liang era prea exagerat. În ochii lui, totul era exprimat cât se poate de clar.

– Khun Saitharn, ești gata?

– Gata, răspunse tânărul model.

Proprietara mărcii aduse aparatul de fotografiat pentru a-l pregăti. Saitharn fu aranjat.

– Așază-te pe canapeaua mare.

Saitharn urmă instrucțiunile cameramanului.

– Bine, înclină-te puțin spre stânga…e suficient.

Era norocos că echipa de astăzi nu era mare, ceea ce făcuse ca tensiunea să se reducă. Se trezi în fața camerei. Fața dulce se înclină în unghiul cerut, astfel încât antebrațul să se sprijine pe canapea și lăsă declanșatorul să sune. Lucra în conformitate cu sarcinile sale în mod continuu.

Sila se uita la imaginea din fața lui și simțea că era ca și cum vedea imagini suprapuse ale unui pisoi alb cu blană moale și pufoasă leneș pe o canapea de culoare deschisă. Buzele lui zvâcniră cu imaginea din gânduri. Cu ambele brațe ridicate pentru a le plia peste piept, se așeză lin pe scaunul din fața monitorului și îl privi pe băiatul cu pielea albă, fără să se mai gândească să facă nimic.

– De ce zâmbești, îți place?

Nu putu evita privirea ascuțită a proprietarului mărcii. Kaokaew se apropie punând întrebarea cu tonul calm, diferit de curiozitatea care se adunase în minte.

– Da.

– Te referi la cămașă?

Pentru că voia să primească răspuns, nu ezitase să ceară explicații. Kaokaew putea paria cu ea însăși. Ținea minte cum, pe cineva ca P’Sila, nu exista nici o modalitate de a-l face să recunoască deschis ce era în inima lui. Se părea însă că de data aceasta fata forțase nota. Ghicise ce era în inima lui Phi. Și mersese mai departe.

– Mă refer la model.

Răspunsul primit o făcu pe fată să rămână cu gura deschisă pentru o clipă. Înghiți în sec și se gândi că poate era timpul să-l privească pe Phi într-o lumină nouă. Nu era că nu putea vedea că lui Sila îi plăcea de Saitharn. Dar se pare că era mai profund decât acele cuvinte.

– Zâmbește puțin, nu trebuie să fie prea mult, ridică puțin capul ca și cum te-ai gândi. Ochii tăi să strălucească gândindu-se la vremuri fericite.

Prima ședință foto se încheiase.  Urmau a 2-a și a 3-a. Tânărul cameraman trebui să se oprească. Creierul lui Saitharn se golise când i se spusese să se gândească la vremuri fericite.

– Nu face o față stresată, ai grijă la sprâncenele încruntate, Gândește-te la orice te face fericit. Ca și cum ai mânca ceva delicios sau ca și cum ai călători. Cuvintele pe care le auzea sunau ca și cum deveniseră declanșatorul pentru cutia de stocare a memoriei. Saitharn aruncă o privire accidentală și se scufundă în ochii persoanei înalte. Creierul lui se întoarse la vremea de acum câteva săptămâni.

-Acesta este cunoscut sub numele de Nam Prik Noom. Este bun și delicios.

–  Este picant, îmi place.

 Multe imagini îi reveneau în minte, din cele mai extreme. Lucruri obișnuite ca atunci când se așezaseră să mănânce vorbind într-un un restaurant. Ca atunci când merseseră pe jos pentru a vizita obiective turistice.

– Dacă nu zâmbești, fața ta va arată ca a unei pisici furioase.

– Ai văzut vreodată una? Cum este?

…până la momentul în care se simțise atât de special încât nu putuse uita.

– Ce șoptești?

– Șoptesc o poezie.

– Ce poezie?

– Iubitul meu, dragul meu, aș dori să te îmbăiez,

Dar mi-e teamă să nu-ți răcească inima.

– Aș dori să te pun pe cer în mijlocul norilor,

Mă tem însă că ceața va acoperi frumusețea ta.

Amintirile poeziei în limba nordică se îmbinau cu imaginea persoanei înalte care stătea în spatele lui. Vocea blândă profundă vorbea ca o sculptură înrădăcinată în mod repetat în mintea lui. Colțurile gurii sale frumoase se ridicară încet.

–  Așa! Genul acesta de fericire.

Saitharn se lăsă inundat de amintirile acelea plăcute. Se pare că se simțea mai bine. Ajunsese să constate că era ceva ciudat…Ca orice poveste fericită trebuiau să fie implicată o a doua persoană. Cine era acea persoană pentru care își deschisese inima. Nu-și dădea încă bine seama.

Ședința foto cu îmbrăcăminte de iarnă și prima jumătate a look-ului casual mersese bine.  A 2-a zi era ședința foto cu restul look-ului casual. Părea a fi lin fără probleme, Saitharn era distractiv și cel mai important îi plăcea mai mult decât crezuse.

– Primele 2 seturi cred că sunt deja acolo, P’Kaew. Oricum, după pauză îmi vor schimba machiajul și coafura.

După amiază, schimbarea look-ului era necesară pentru ședința foto cu haine de vară. Întreaga echipă trebui să se mute în zona piscinei hotelului.

Saitharn terminase de mâncat prânzul și acum stătea ca o păpușă lăsându-l pe hairstylist să-l ajute să se îmbrace și să-i schimbe aspectul pentru a face fotografii după-amiază. Fața dulce îi fusese machiată mai mult decât înainte cu produse cosmetice scumpe, părul de culoare deschisă fusese coafat să arate cât mai feminin. Fu obținut ceva proaspăt din priceperea coaforului. Aspectul acesta era foarte picant. Coaforul priceput  întoarse scaunul persoanei mai tinere spre oglindă. Inspectându-se, Saitharn zâmbi, râzând puțin de machiajul un pic prea exagerat înainte de a și întoarce din nou ochii spre oglindă.

– Oh…și asta e bine. Sunt foarte sexy.

– Hai să mergem să schimbăm și hainele să vedem atunci cât de sexy ești, spuse o femeie de vreo 30 de ani care era artist make-up, împingându-l spre ușă.

………………….

Kaokaew purta ochelari de soare marca Gush. Femeia cu pielea întunecată stătea cu picioarele încrucișate la umbra unei umbrele mari. Tocmai ajunsese pe platou și echipa părea să se fi ocupat de tot. Se terminase totul, lumina soarelui de după-amiază ajuta la scoaterea în evidență a culorilor în sezonul ploios. De fapt, arăta similar cu imaginea de vară din ideile sale.

– Prosop rece și apă rece.

– Mulțumesc, dragă. Unde e Khun Saitharn?

– Tocmai acum își schimbă hainele, raportă sincer, șeful echipei.

Kaokaew văzu deodată o persoană venind despre ea foarte familiar.

– Kaokaew, ai venit în Chiang Mai și nu te-ai gândit să-mi spui deloc sau ce? Vocea profundă, indiferent de cât timp fuseseră despărțiți, Kaokaew nu o uitase niciodată. Ca urmare, când omul se opri și se aplecă în fața ei, trebui să-și întoarcă fața spre el.

– P’Sibthit!

Bărbatul zâmbi în colțul gurii și își deschise brațele, așteptând să primească îmbrățișarea verișoarei lui. Cu palma mare îi mângâie părul moale și ondulat, buclele lungi îi ajungeau până la mijlocul spatelui. Sentimentul de a fi fericit să-l întâlnească o făcu să nu poată să atingă corpul persoanei.

– Unde ți-erau gândurile de nu mi-ai spus?

Kaew se îndepărtă și îi zâmbi bărbatului mai în vârstă.

– Chiar dacă ai vrea să știi și tot nu ți-aș spune.

Sibthit râse de cuvintele sarcastice ale fetei care era mai tânără decât el. Fusese mereu așa vorbăreață și negociabilă.

– Deci, cum de ai ajuns aici?

–  Lucrez. Dar tu, de unde ai știut că sunt aici?  Îmi pare rău, am fost ocupată toată ziua de ieri. Am stat în fața monitorului, verificând pozele. Nu ai treabă de ai venit până aici?

– O, mi-am luat o zi liberă. Mi-am lăsat angajații să supravegheze barul.

 – E grozav, e bine că ai venit aici. Vreau să-l vezi pe cel mai nou model. Este la fel de grozav ca cel mai bun model care poate exista pe lumea asta, spuse persoana cu o expresie serioasă și mândră.

Sibthit ridică din sprincene privind-o cu amuzament.

– Atât de bun…chiar atât de bun?

– Dacă îl vei vedea, vei fi șocat. Te las să-mi dai una dacă nu e așa.

-Accept provocarea ta.

Tânărul era binedispus frecând piciorul pe pământ înainte și înapoi, stârnind râsul femeii.

– Uite, Khun Saitharn sosește.

Sibthit fu surprins când auzi numele acela. Auzindu-l se gândi la o față…un client ciudat cu care se întâlnise în oraș în urmă cu câteva luni. La naiba, lumea nu era atât de mică, poate…

– Khun Sibthit!

-Khun Saitharn…