Până la tine – Capitolul 27

Lumea e mică

Pha Liang lăsă documentele privind finanțele din ultima lună pe masă. Era enervat. Oricât de mult citise, nu-i intrase nimic în cap. A 3-a oară, a 4-a oară și încerca să o ia de la capăt. Ochii ascuțiți se uitau spre biroul băiatului cu pielea albă din colțul încăperii goale. În cele din urmă se ridică. Sila nu se putea concentra. Dimineață fusese la o întâlnire, așa că nu avusese prea mult timp liber să se gândească la alte lucruri. Pe lângă faptul că știa că programul de filmare cu hainele de dimineață era casual. În rest, nu știa nimic altceva. Era simptomul cuiva care era neputincios. Sila își spuse că trebuia să se ducă să verifice. Nu pentru că știa cu cine este, ci pentru că știa că va trebui să pozeze cu ținutele tematice de vară. Nu se simțea deloc bine.

– Pha Liang unde mergi?

Chakkrit se întorsese cu un pahar de cafea cu gheață. Întrebarea îl încurcă pe Sila care întinse mâna să primească băutura și bău ușor, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Întrebarea pe care o puse cu voce calmă era în contrast cu dorința profundă de a cunoaște.

– Unde filmează echipa lui Kaokaew?

–  Lângă piscină.

Chakkrit nu se putu opri să întrebe curios:

– Pha Liang, te vei duce să vezi?

Cu siguranță nu se cădea să întrebe pentru că dacă era să vorbească sincer, confuzia care era exprimată de Sila era destul de clară. Sila încuviință din cap înainte de a se îndrepta direct spre lift și de a alege ca destinație zona piscinei hotelului. Cu picioarele lungi zvelte și pași repezi, abia putea fi urmărit de subalternul lui. Era atât de grăbit încât aproape că alerga.

– Din cauza asta am venit să stau la hotel.

– Așa? Și mai și lucrezi aici.

Sibthit era destul de surprins și șocat să afle că Saitharn era încă aici. Părea a fi o sursă de influență.

– Da, a fost alegerea mea. Nu pot să cred că lumea este atât de mică.

Omul care ascultase încă de la început discuția, rămase cu gura căscată. Kaokaew însăși fu destul de surprinsă că ambii se cunoșteau de mai înainte.

– Mă bucur să te văd din nou. Ți-am spus că dacă mai ești în Chang Mai, trebuie să vii să mă vezi.

–  Ce coincidență, Khun Sibthit, tu și Khun Kaokaew sunteți frați.

– Da, și noi doi suntem veri cu P’Sila, îl lămuri Sibthit pe băiatul cu pielea albă ca să înțeleagă.

Saitharn făcu mică pauză, în timp ce se gândi la ceva înainte de a vorbi.

– Ah, deci este o promovare a afacerii în familie.

– Haha, nu numai atât, cred că încă nu ți-am spus. S Club este și al meu și a lui Sila, de asemenea, spuse Sibthit râzând, făcându-l pe Saitharn, care nu ghicise, să rămână cu gura căscată.

Izbucni în râs la imaginea copilăroasă a băiatului cu pielea albă.

Atmosfera era proaspătă și luminoasă, făcându-i pe oameni să rămână unul lângă altul în partea de sus a piscinei.

Într-o stare de încruntare totală, Chakkrit clipi în timp ce se uita în secret la fața stăpânului său.

Pha Liang avea o expresie placidă care nu exprima nimic. Era foarte greu să-i înțelegi emoțiile, dar Chakkrit care îl cunoștea de mult timp nu știa ce ar trebui să spună. Pha Liang în acel moment, i se părea sumbru și extrem de înfricoșător.

–  Filmările nu trebuiau să înceapă deja? spuse persoana care tocmai sosise, întrerupând râsetele tuturor.

–  Ah, este adevărat, să mergem Khun Saitharn, să mergem pe platou.

– Da…Khun Sibthit, nu pleci, nu?

Saitharn se întorsese să întrebe persoana pe care o simțea ca pe un prieten. Dar el nu știa că o astfel de acțiune îl făcea pe altcineva să se simtă inconfortabil.

– Nu, vreau să te văd mai întâi, bine?

– Atunci voi lucra și când termin, voi veni să vorbesc cu tine, concluzionă băiatul cu pielea albă cu un zâmbet, înainte de a pleca.

Sila se uită la el cum îi întorcea spatele, creierul lui gândindu-se, iar și iar: „Unde scăpase ceva?” De ce Sibthit și  Saitharn erau împreună și vorbeau părând atât de intimi. Doar se văzuseră cu o zi înainte. Doar dacă acești 2 oameni se cunoșteau dinainte.

– L-ai mai văzut pe Saitharn înainte? spuse el repede ca gândul din capul lui. Sibthit fu obligat să-și abată privirea de la Saitharn pentru a răspunde:

 –  Da. A fost client la hotel și la restaurant. Ne-am întâlnit acum câteva luni.

Răspunsul lui Sibthit îl făcu pe Sila să treacă în revistă toate evenimentele stocate în creier înainte de a se gândi la ceva.

– De aceea a putut intra în S Club, chiar dacă nu era membru activ, corect?

–  Nu-mi spune că acolo l-ai întâlnit P…?

Sibthit nu continuă propoziția văzând fața lui Sila în stare de uimire deoarece reușise să pună cap la cap toată povestea din capul lui.

…

– Parcă spuneai că nu-ți plac copiii.

– Am spus eu asta vreodată? răspunse Pha Liang.

Gura lui răspunsese la întrebarea lui Sibthit, dar ochii lui se uitau drept la EL.

Pisoiul alb stătea de cealaltă parte a piscinei când se auzi chemat de către tânărul cameraman.

– Această ținută cere anumită poziții. Nu stați, dar nu ezitați să schimbați pozițiile, după cum doriți.

Lucrau cu o anumită familiaritate, iar Sila îl urmărea pe cameraman cum îl atingea pe Saitharn. Dar el știa că asta era normal și de aceea toată atenția lui Pha Liang se concentră asupra pisoiului alb. Sila auzea vocea lui Sibthit care continua să îi vorbească, dar nu mai era clară în capul lui. Proprietarul locului era într-o stare gravă semi comatoasă. Cele 2 brațe ale lui erau strânse aproape de piept, de parcă le-ar fi poruncit să-l ajute să-și mențină conștiința. Își reținea propriile emoții, în timp ce se uita la băiatul cu pielea albă care era îmbrăcat într-o cămașă viu colorată și pantaloni foarte scurți. Saitharn se dusese să se întindă pe un șezlong de lângă piscină. Nasturii de la cămașă erau desfăcuți arătând un pic din frumosul corp al proprietarului cămășii. Mișcarea și schimbarea pozițiilor dezvăluiau o piele netedă și albă. Roy se mută pentru a fotografia de sus în jos, dar fără să vrea cureaua camerei se agăță de nasturii cămășii care se desfăcură lăsând să apară frumosul corp al modelului. Aproape toți cei din zonă părură căzuți în transă. Fiecare mișcare pe care continua să o facă modelul amator, te invita la contemplare fără să te plictisești.

– Poza este foarte frumoasă, foarte bună, dacă aș putea face o poză și din unghiul de sus, cred că ar fi minunat, spuse fotograful principal.

El  vorbea, dar nu-și luase ochii de la obiectivul camerei, ceea ce arăta că munca era foarte importantă pentru el.

Saitharn răspunse imediat:

– Poți să stai deasupra mea, nu mă deranjează, spuse persoana întinsă pe șezlong, lângă piscina fierbinte făcându-l pe bărbatul mai în vârstă care stătea nu departe să nu mai reziste.

Era atât de zguduit încât trebuia să vorbească.

– Folosește scaunul. Urcă pe el și fă o fotografie din lateral.

– Tu, adu un scaun.

Sila introdusese comanda lui Chakkrit care se grăbi să ia echipamentul convenabil pentru cameraman.

Sila era enervat și gânduri îi tăiau creierul în bucăți.

De ce aceste lucruri trebuiau lăsate în seama altora?

Și ce era cu personajul acesta care venea așa să-l călărească pe omul lui?

Dacă trebuia ca cineva să-l călărească, atunci trebuia să fie doar el cel care o face.

– Uite un scaun.

–  Mulțumesc.

Era un sentiment de confuzie, dar nimeni nu îndrăzni să protesteze împotriva ordinului important venit de la cel care vorbise. Combinat cu tonul vocii aspre, gesturile corpului erau atât de vizibile încât întreaga echipă îl lăsă să facă ce vrea. Sibthit stătea și privea scena derulându- se, cu un anumit interes. Buzele lui se lățiră într-un zâmbet care izbucni. Înțelesese de ce Sila era atât de nepoliticos.

– Opriți munca. Altfel veți rata cu siguranță multe lucruri distractive, spuse sec Pha Liang.

Acele ceasului spuneau că era deja ora 05:00. În curând, soarele va apune în spatele orizontului. Pha Liang inspiră și expiră încet. Dură un anumit timp pentru ca fiecare set de fotografii să fie făcute. În interiorul sentimentelor lui Sila acesta păru un timp…lung…El așteptă nerăbdător finalul ședinței foto. În cele din urmă sosi.

– Uau…sunt foarte reușite.

– Da, îmi plac mult..

Toți artiștii make-up, inclusiv echipa tehnică erau în jurul cameramanului și făceau zgomote puternice.

Sila nu se mișcase, rămăsese încă în același loc. Aștepta să vadă ultima ținută din această ședință foto. Persoana înaltă se uită la silueta subțire a persoanei care în acel moment purta un top frumos ce îi acoperea doar jumătate din corp, scoțând în evidență talia joasă, subțire și o pereche de blugi decolorați până la genunchi. La aspectul unic se adăuga un colier care îl făcea atrăgător. Bretelele frumoase erau lăsate în jos în jurul taliei și purta cizme negre cu tocuri joase.

– O să facem ca de obicei, pozați cum doriți, spuse vocea cameramanului.

Motivul pentru care vorbise așa era pentru că paznicul Cerber era de cealaltă parte.

Saitharn începu să se miște. Elibera un fel de farmec și făcea ca imaginea de pe fotografie să pară și mai atractivă. Fundalul din spatele cerului era soarele pe cale să apună. Ochii ageri se uitau la bărbatul cu talie subțire care se mutase să stea cu spatele la cameră înainte de a ridica ambele brațele spre cer. Apoi răsuci capul, făcu o întoarcere mică și se uită la aparat. Fața dulce, frumoasă, cu un zâmbet slab era o imagine irezistibilă. Oamenii nu rezistară să-l laude, nici măcar Sila însuși.

– E frumos, spuse cineva învârtind amețitor gândurile în capul lui Pha Liang.

Saitharn avea pielea netedă albă, talie mică și haine strâmte. Chiar și bijuteriile și accesoriile de pe corp îl făceau prea frumos ca să-ți iei ochii de la el.

La fel și ochii lui Sila puteau să stea și să se uite la el…toată viața.

Sibthit se apropie de Saitharn cu mâinile în buzunare și cu un zâmbet sub mustață.

–E foarte frumos Khun Saitharn. Văd că lui Kaokaew îi place foarte mult. Nu-i așa Phi?

Sila nu se întoarse deloc să-l privească pe Sibthit și spuse cu o voce tăioasă, chiar dezagreabilă:

– O, nu pot nega că e frumos. A fost întotdeauna frumos. Fie că e treaz, fie că doarme sau că zâmbește și chiar și atunci când plânge în pat tot frumos este.

– E gata deja, mulțumesc Khun Saitharn, toată lumea, nu uitați să vă strângeți lucrurile.

Vocea care se auzea era cea a lui Kaokaew. După 15 minute, toată munca se încheie. Iar Saitharn dezvălui un zâmbet ușurat.

– Prima ședință foto din viața mea. Acest lucru a mers bine.

– Îți mulțumesc, Khun Saitharn, acum putem să mergem să-ți schimbi hainele.

Kaokaew era cea care venise spre modelul talentat, în timp ce ceilalți se agitau, ocupați cu adunarea lucrurilor.

– Ai un apel.

Vocea asistentei, o făcu pe Kaokaew să se oprească din mers.

Văzând-o un pic jenată, Saitharn alese să spună ceva pentru a o face pe Kaew să-l lase să gestioneze totul singur.

– Khun Kaokaew, n-ar trebui să te duci să răspunzi la telefon? Vestiarul nu este departe, pot să merg singur.

– Asta vrei?

– Da, zâmbi Saitharn și fără să aștepte confirmarea, se întoarse despărțindu-se de Kaokaew.

Înaintă câțiva pași și cineva apăru brusc în fața lui.

– Ai spus că după muncă, vom merge să mâncăm.

– Khun Sibthit, încă nu ați plecat?

Saitharn făcu ochii mari pentru că fusese concentrat asupra muncii lui și creierul uitase complet că această persoană îl așteptase de la amiază și până acum.

– Nu încă,  dar a fost distractiv, nu trebuie să te gândești.

– Scuzați-mă, vă rog să așteptați o clipă. Mă voi duce repede și mă voi schimba mai întâi.

Saitharn fusese cel care intervenise rapid. Se grăbi. Motivul era că nu voia ca Sibthit să aștepte mult mai mult decât atât. Împinse ușa vestiarului și începu să se schimbe de haine când cineva intră. Ochii lui rotunzi și limpezi străluciră cu o ușoară confuzie când văzu silueta înaltă. O siluetă mare a unei persoane cunoscute stătea în picioare și aștepta. Sila, tânărul cu picioarele lungi, se pregăti să se apropie de persoana mai tânără nu înainte însă de a termina de apăsat încuietoarea și zăvorul de pe ușă. Omulețul ridică din sprâncene și îl privi încurcat.

-De ce ești aici?

– Unde te duci cu Sibthit?

– Urechile tale aud foarte bine, ne ducem să mâncăm, poți să vii cu noi dacă ești liber.

Dispoziția iritată a lui Sila explodă. Pieptul lui arăta de parcă ar fi fost stropit cu apă rece. Se simți confuz de puterea cuvintelor și de comportamentul celui din fața sa. Cuvintele pisoiului neobrăzat loviseră inima lui cu o forță nemaipomenită.

Devenise din nou așa?

Bărbatul înalt dădu din cap în semn de acord. El plănuise să-l urmeze de la început.

 – Atunci lasă-mă să-mi schimb mai întâi hainele, sugeră silueta subțire.

Nu se gândi să mai spună ceva. Doar se mișcă încet ridicând brațele spre cârligul colierului. Era blocat și nu-și dădea seama cum să-l desfacă.

-Te pot ajuta.

Proprietarul vocii profunde făcu un pas înainte, stătea în spatele lui și cu vârfurile degetelor atinse cârligul de fier. Într-o clipă dispozitivul colierului se desfăcu și acesta căzu.

– Mulțumesc. O, nu fi așa, nu fi atât de imprudent, Khun, vor veni și alții și s-ar putea să ne vadă.

Cuvintele de mulțumire se transformaseră într-un sunet amenințător. Dar persoana care stătea în spatele lui refuză să plece cu ușurință. Sila apucă talia mică a persoanei care stătea în fața lui și o strânse ușor. Emoțiile care mocneau în inima lui moale izbucniră din nou când se gândi la cuvintele lui în urmă cu câteva ore.

Poți sta deasupra mea, eu nu mă supăr.

Saitharn nu se supărase , dar Sila da.

 – Nimeni nu poate intra aici.

-Khun Sibthit mă așteaptă. Mă voi duce să-l avertizez.

Dar se dovedi că această propoziție fusese o greșeală și mai gravă decât cea dinainte. Saitharn fu blocat de persoana înaltă care îi ridică fața frumoasă și o ținu între palmele sale, înainte de a-l săruta. Era genul de gest pentru care pisoiul alb nu fusese pregătit. Era un sărut pe care îl simți fierbinte și emoționant. Ambele palme îi strângeau fața cu tandrețe. Sentimentul era combinat cu limbile care se împleteau între ele violent făcând ca persoana afectată să se simtă amețită.

Saitharn rămase nemișcat. Când se gândi că refuzul se transformase în lăsarea persoanei mai în vârstă să acționeze conform voinței lui, un geamăt asurzitor i se ridică în gât. Când saliva ieși afară, scurgându-i-se în colțurile gurii lui frumoase, Saitharn fu năucit de gustul lui senzual și fără să-și dea seama începu să cedeze. Mâna lui se înfășură lejer în jurul gâtului puternic al lui Sila și fu foarte surprins în acel moment. Buzele lui fură mușcate de dinții ascuțiți. Pentru o clipă în inima lui simți că era ca o pedeapsă indirectă.

– Nu lăsa pe nimeni să-ți facă rău, spuse vocea fără suflare a lui Sila.

Propoziția fusese spusă pentru a rezolva îndoielile lui Saitharn cu privire la motivul pentru care  cealaltă parte reacționase așa. Puternicul Pha Liang îl săruta fără oprire, făcându-l pe cel care nu se gândea la nimic să se gândească doar la acel lucru.

 – Nu mi-a plăcut, spuse pisoiul alb.

Sila îl mușcă ușor încă o dată, buzele frumoase repetară rănile anterioare. Saitharn se încruntă, împinse umerii puternici și făcu un zgomot, strigând ca un semn de protest:

–  Au, mă doare!

Îi veni apoi un geamăt în gât care fu cauzat de mutarea persoanei din fața lui. Își trecu limba subțire peste rana făcut de dinții acestuia cu blândețe și peste buzele umflate. Sila își exprimă vinovăția pentru că o făcuse pe cealaltă persoană să sufere:

– Te doare tare?

Vocea lui părea îngrijorată și acționa blând, mângâind fața pisoiului alb. Nervii îi afectaseră mintea, iar în piept se simțea confuz și tremura. Sila ridică vârful nasului și îl strânse în brațe cu tandrețe infinită.. Pielea limpede a micuțului din brațele era mângâiată în sus și în jos. Câteva cuvinte cu o voce blândă ieșiră din gura celui care o mângâia pe persoana care fusese pedepsită indirect. Sila fu nevoit să coboare ochii spre pisoiul lui alb, atât de iubit.

–  Îmi pare rău.

Ah, la naiba cu asta. Khun Saitharn, cum poți fi supărat pe Sila?