Până la tine – Capitolul 28

Omul din  inima mea

Sibthit se uită surprins la ceas. Trecuseră deja aproape 20 de minute. Saitharn dispăruse în dressing și spusese că se va întoarce repede. Așteptase până când aproape toată echipa terminase de împachetat lucrurile și nu avea niciun semn de la el.

– P’Sibthit îl aștepți Khun Saitharn?

Un bărbat mai tânăr intră și întrebă după ce închisese telefonul și se întorsese să-l întâmpine când văzuse că Sibthit era mereu în același loc ridicând capul și întinzând gâtul ca și cum aștepta pe cineva.

– Oh, da, îl invitasem să mâncăm împreună.

– Plănuiam să te invit să stai. Kaew trebuie să plece deja. Intenționam să te iau să mergi la o petrecere pentru a-ți mulțumi că ai acceptat să mă ajuți.

• – Am vrut să am grijă de tine, spuse Sibthit.

Dar adevăratul motiv era că intenționa să aibă grijă de Saitharn. Și pentru această cină, deci îl adăugase pe Nong. Între timp, Kaokaew apăru și el o întrebă:

– A plecat să-și schimbe hainele de mult timp și încă nu ați plecat.

Propoziția fusese rostită pe un ton de glumă, dar o pusese din curiozitate, distanța de la această zonă înapoi până la dressing, inclusiv timpul de schimbare a hainelor și de îmbrăcare nu ar fi trebuit să dureze atât de mult.

-Voi merge singură până la parcare, spuse ea și se pregăti să plece.

–  Unde a plecat Sila?

Se părea că nu doar Sibthit observase că Sila lipsește.

– Acela nu e Khun Chakkrit?

Sprâncenele lui Sibthit se încruntară cu îndoială. Chakkrit devenise mâna dreaptă și un prieten apropiat al proprietarului hotelului. El stătea în fața ușii dressingului. Văzându-l se indreptă spre el și spuse:

– Khun Chakkrit, ce faceți aici?

Chakkrit avea o expresie clar stânjenită pe chip. Ochii subordonatului rătăceau înainte și înapoi. Acest lucru îl făcu pe Sibthit să devină și mai suspicios decât înainte.

– De ce ești jenat?

– Nu… voi doi vreți să intrați?

– Da, veneam să-l văd pe Saitharn, a plecat de ceva vreme.

– Dar nu ne-ai spus, ce cauți aici, Khun Chakkrit?

Kaokaew nu ezită să întrebe și ea pentru că era curioasă. Chakkrit înghiți în sec , de parcă ar fi căutat un răspuns. Deodată, ușa dressingului se deschise suficient de larg. Saitharn fu surprins când o deschise și constată că mai mult de o persoană stătea afară, așteptând. Chakkrit îi aruncă un zâmbet. Băiatul cu pielea albă înțelese imediat. De aceea Sila vorbise pe un ton atât de scăzut. De aceea îi spusese: „Nimeni nu poate intra aici”. De fapt, fusese pentru că își lăsase omul său de încredere să vegheze în fața ușii dressingului. Era atât de rău.

– Îmi pare rău că am întârziat, dar colierul nu putea fi scos, așa că mi-a luat ceva timp.

Persoana tânără spusese o minciună. Dar probabil că era mai bine decât să nu spună nimic… decât să spună din cauza cui întârziase.

–  Nu contează, eram doar îngrijorați.

Kaew auzise că Sibthit îl invitase pe Saitharn să mănânce, așa că ceruse să meargă cu el. Atmosfera incomodă fu ruptă de strălucirea singurei fete.

– O haide, te conduc.

Sila, care apăruse și el între timp, nu se putu abține să se ofere voluntar pentru a fi și șofer de mașină. Restaurantul pentru cină fusese ales, un restaurant local nordic cu gust celebru situat nu departe de Phu Saeng Dao hotel. Atmosfera interioară a restaurantului era un spațiu larg deschis. Lumina lumânărilor oferea luminozitate împrejurimilor, făcându-te să te simți confortabil.

– Hai să mâncăm.

– Bine.

Kaokaew comandase multe lucruri. Ca de obicei, Saitharn juca rolul unui adept.

El începuse să se obișnuiască cu gustul mâncării lor nordice, dar era unele despre care încă nu-și mai amintea numele. Până la urmă lăsă alegerea pe seama celor 3 localnici.

– Mulțumesc, dar întrebați-l pe Sila, el este obișnuit cu mâncarea de aici, spuse pisoiul alb care vorbise în timp ce îi trimisese un mic zâmbet de pe fața lui dulce.

Acest lucru îl făcu pe Sibthit să fie suspicios și să se uite fix la cealaltă persoană pentru o clipă. Nu știa dacă își imaginează sau nu. Dar aceștia doi se priveau diferit. Saitharn, persoana pe care o întâlnise cu câteva luni în urmă era foarte prezentă și ceva din ochi îi lipsea. Poate durerea. Sau poate era ceva care fusese introdus în locul ei. Sibthit nu îndrăznea să-și ducă gândurile mai departe, dar sigur tot ce știa era că devenise diferit de vremurile de altădată. Zâmbea mai ușor și nu arăta ca o persoană tristă. Zidurile din jurul lui erau înalte și greu de atins, prima dată când îl întâlnise.

– Întâlnirea cu Khun Saitharn a fost într-adevăr o coincidență, inclusiv chestiunea că l-am cunoscut înainte și a venit să lucreze cu P’Sila. Asta chiar că a fost foarte neașteptat. Dacă Khun Saitharn e astăzi aici, se datorează mai mult nepăsării mele și de asemenea, pentru că ai fost bun la inimă, spuse Sibthit adresându-i-se lui Sila pe un ton de glumă.

Kaokaew  zâmbi persoanei cu pielea albă putând citi în ochii lui Sila o umbră de gelozie.

Cina începu aproape de ora 19:00, iar chelnerul scoase meniul. O mulțime din mâncarea comandată sosi foarte repede. Sitharn  își amintea că mai văzuse aceste gustoase lucruri precum Laab Kua , Hang Lay , Nam Prik Noom . Dar mai erau și lucruri de care nu-și amintea. Poate că le văzuse doar o singură dată de când era aici.

– Ce e asta? spuse el arătând spre un castron, nu departe de el, cu ceva de o culoare asemănătoare curry-ului dulce sau curry-ului acru și care conținea burtă de porc, oase de porc și câteva legume. Saitharn era destul de sigur că nu mai văzuse această mâncare până acum. Niciodată.

– Acest bol se numește Kaeng Salae  . Nu ai mâncat niciodată. Salae este o legumă originară din nord. În acest restaurant, ea este cultivată și nu e din cea sălbatică.

Kaolaew fusese pe cale să deschidă gura să explice. Dar trebui să se oprească, să stea și să-l asculte pe vărul ei. Ochii i se îngustară și se uită la Sila, alternând periodic cu fața lui Saitharn.

–  Gustă, ai grijă, e fierbinte.

Sila era atent la discuții și, de asemenea, servea mâncarea în boluri. Fiecare acțiune depășea limitele relației creditor-debitor. Inclusiv relația șef-asistent sau secretar, ieșea din limita normalului.

– M-am fript…ah!

Sprâncenele zvelte se înfruntară. Era adevărat că de obicei Saitharn sufla în ciorbă până când nu mai era fierbinte. Dar îndrăzneala aromei mâncărurilor fusese în joc. Buzele micuțului se înroșiseră.

– Te doare mult? șopti Sila îngrijorat.

Cu gândul în altă parte, Saitharn uitase complet avertismentul lui Pha Liang despre această problemă. Palma lată a lui Sila apăsă paharul cu apă rece și se mută mai aproape pentru ca persoana rănită să bea. Mâna ridică încet paharul cu apă și Saitharn luă o înghițitură în același moment. În același moment Sibthit întrebă ceva.

– S-a întâmplat ceva cu gura ta? E umflată.

– Ah… eu… o furnică m-a ciupit…

Din nou o minciună…Saitharn coborî ochii, prefăcându-se că este foarte interesat de paharul gol cu apă din mână.

– Te-a mușcat când te-ai schimbat?Nu am văzut nimic în timpul ședinței foto. Sibthit insista pentru că juca feste oamenilor. Cel mic se sufocă cu apă. Sila se uită urât pentru a-și descuraja vărul…

Să nu îl mai tachineze, să nu-l mai tachineze pe copilul aflat în grija lui!

Mâncărurile de pe masă din fața lor dispăruseră una câte una. Din când în când chelnerul venea cu alte mâncăruri. Sila nu voia ca Saitharn să se simtă prost.

– E păcat, v-aș fi invitat să veniți să mâncați împreună acasă la mama, spuse Sila.

– O, nu am mai văzut-o de mult pe mătușa Nuchi.

Sibthit dădu din cap în semn de acord, apoi se uită la Saitharn.

–  Mătușa Supanuchi este mama lui Sila. E o femeie drăguță. 

– Apropo, munca ta, Khun Saitharn, a fost distractivă sau nu?

Kaokaew fusese cea care pusese întrebarea.

– A fost distractiv, spuse el jucându-se cu mâncarea din farfurie.

–  A fost mult mai distractiv decât credeam, continuă el sincer.

– La început aveam senzația că vrei doar să încerci, dar când ai făcut-o, am  simțit că o făceai bine, mult mai bine decât mă așteptam.

Sila stătea liniștit, ascultând în timp ce se gândea. El știa că Kaokaew nu se înșela. Saitharn făcuse o treabă foarte bună, chiar prea bună, la ședința foto.

– Auzind asta, mă simt mai puțin mai ușurat, mi-era teamă că vă voi pune în dificultate, spuse modelul amator zâmbind, făcând-o pe proprietara mărcii de îmbrăcăminte să explice aproape imediat.

– Nu a fost deloc greu, întreaga echipă și cameramanul te-au lăudat.

– Atunci, dacă mă voi întoarce la Bangkok, există șanse să-mi iau această slujbă.

Toată lumea râse în afară de Sila. El stătu cu mâna pe farfurie, ridică un pahar și îi urmări pe toți în liniște.

…………………

– P’Sibthit, ai de gând să dormi aici sau te duci înapoi? îl întrebă Kaokaew pe fratele ei.

Terminaseră de mâncat și când se întoarseră la hotelul Phu Saeng Dao, lumina stelelor te lăsa să înțelegi că era aproape de miezul nopții.

– O să mă întorc înapoi în seara asta.

-Atunci condu cu atenție. Și cel mai important, nu uita să vii la evenimentul de podium al modelului angajat de tine.

Palma lui Sibthit se ridică pentru a mângâia părul moare al surorii lui și pentru a o tachina ușor.

– Am înțeles, întoarce-te acum. Când vin data viitoare îți voi aduce o mâncare japoneză de la restaurant, e în regulă?

– Mulțumesc, te rog să conduci înapoi cu grijă, da?

– Deci, ce ai de gând să faci? întrebă ea pe Sibthit.

– Mă voi opri să fumez o țigară, apoi mă duc să dorm.

– Și eu, spuse persoana care rămăsese tăcută mult timp.

Sibthit își întrerupse pasul înainte de a merge în spatele vărului său.

–  Este ceva în neregulă cu tine? întrebă el pompând nicotină în plămâni, apoi o eliberă pentru a lăsa fumul să plutească, difuzându-se în aer în strat subțire.

Sila părea liniștit. Se purtase atât de orbește toată ziua. Sibthit, pur și simplu nu putea să-și dea seama ce îl făcea pe om să pară neobișnuit de liniștit.

– Nu știu.

– E vorba despre Saitharn?

–  Poți să vezi? spuse Sila suspicios.

Îl lăsă pe Sibthit să râdă în hohote. Starea celeilalte părți era mai evidentă decât orice.

– Doar să te uiți la copilul acela și îți dai seama că ceva nu este normal. Poți să mi te destăinui dacă nu te simți confortabil, nu uita că familia noastră o are doar pe mătușa, pe mine și pe Kaew.

Rostise cuvintele direct, invitându-l pe Sila să se gândească. Poate pentru că nu se gândise niciodată serios la asta. Tânărul Pha Liang simți în acel moment că se confrunta cu o mare durere.

– E că…ei bine…e doar că..mă simt rău că am auzit ce a spus. În curând se va întoarce la Bangkok.

– Te referi la Saitharn?

– Da.

– Când a spus că se întoarce?

Sibthit se încruntă în timp ce se gândea la cină și la discuțiile din jurul ei și nu reușea să-și amintea când băiatul spusese așa ceva. Chiar și atunci când întrebase cealaltă persoană, ea spusese că nu există o dată stabilită pentru el să se întoarcă și, de asemenea, se comporta de parcă nici nu ar fi vrut să se întoarcă.

– Tocmai acum la restaurant…mai înainte… ar fi trebuit să auzi.

– La masă. Foarte bine…

De fapt, Sila încă se gândea în secret la asta.

Atunci dacă mă voi întoarce la Bangkok , există o șansă să-mi iau o astfel de slujbă.

-Ooo, a spus doar că…dacă va pleca la Bangkok, nu a spus că va pleca imediat.

-Asta a spus el, dar cred că a gândit altceva.

– Eu nu cred că se gândește să se întoarcă repede la Bangkok. Nu vrea să se întoarcă deloc, eu așa cred.

Sibthit îi arăta drumul corect, adevărat, dar ascultătorul nu-și dădea seama și chiar nu era entuziasmat deloc.

– Nu, spuse Sila.

– … nu cred. Problema este că nu știu la ce se gândește.

– Dar, de ce nu întrebi? Ce mai aștepți?

– Nu știu, poate mi-e frică de răspuns.

Pentru prima dată, Sila deschidea gura să recunoască. Pe lângă faptul că îi era frică de răspuns, îi era și teamă că îl va face pe Saitharn să se simtă rău. Iar dacă se va simți rău, atunci va fugi. Cel mai rău lucru era să fugă în alt loc sau să se întoarcă la Bangkok. Dacă pleca acolo, atunci el, atotputernicul Pha Liang va înnebuni cu siguranță.

– De ce să-ți fie frică? Are deja o iubită?

– Nu…Nu chiar. Cred că s-ar putea totuși. Nu știu.

Persoana înaltă nu îndrăznea să se includă pe listă. Sila știa, credea înainte că știe totul. Dar acum…se îndoia…nu se inclusese pe listă. Explicațiile pe care le dăduse Saitharn și pe care si le auzise, îl făcuse să creadă totuși că Saitharn nu voia să se întoarcă. Dar dacă voia să se întoarcă? Cine era omul din inima lui? Oricum, nu avea rost să se lupte cu pisoiul alb încăpățânat. Era un procent mic că va câștiga. Pha Liang își frecă tâmplele și clătină din cap.

– Nu m-am gândit niciodată că atunci când voi avea 35 de ani și voi merge pe 36, îl voi întâlni pe omul din inima mea. Sunt atât de multe evenimente sfâșietoare ca acesta. Mă gândesc mult la dragoste și relația dintre noi…ca un adolescent…

Sibthit se uită la persoana care semăna cu adevărat cu un adolescent, oftând în secret. Fața lui Pha Liang era frumoasă și solemnă, ca niciodată. Sprâncenele erau încruntate ca cineva care avea probleme.

– E lucrul la care te gândești din greu? E clar că nu-l poți uita. E clar  că nu-l vei putea uita pe Saitharn, nu-i așa? Dacă ai fi venit și ai fi spus aceste propoziți când l-am întâlnit prima dată, n-aș fi fost de acord cu tine.

După cum își spusese, privirea din ochii lui Saitharn chiar în prima zi în care se întâlnise cu el era diferită de momentul prezent.

– Vrei să-ți spun? E că… prima dată când ne-am întâlnit, nu arăta atât de strălucitor. Azi am văzut că arăta fericit…sau mai fericit decât înainte.

Sila consideră că aceste cuvinte ale tânărului erau un lucru adevărat…După ce petrecuseră noaptea sub umbrelă, i se păruse că Saitharn voia să se apropie de el.

– Sila, pari ezitant… nu ești încrezător în tine, știi?

– Știu, dar acel copil nu este ușor de citit… are o poveste din trecut care l-a blocat atât de mult în timp încât nu sunt sigur că va îndrăzni să înceapă o nouă viață.

– Dar dacă știi necazul din inima lui sau care este motivul care îl face să-i fie frică să o ia de la capăt, de ce nu încerci să găsești o soluție? Întrebarea este, știi de ce îi este frică?

Un zgomot puternic în buzunarul pantalonilor îl întrerupse, făcându-l să oprească conversația la jumătatea drumului.

– Saitharn sună…dă-mi un moment, îi spuse el lui Sibthit și-i întoarse spatele.

– Ce se întâmplă?

Sila își coborî vocea pentru a vorbi normal, în timp ce…la celălalt capăt al firului omulețul nu părea să se fi așteptat la răspuns. Saitgarn era pe jumătate tăcut și îi trebuiră câteva minute până să poată rosti câteva cuvinte.

– Unde ești?

– Sunt jos.

– Vei veni? Dacă nu vii, voi încuia ușa.

Această propoziție sună ca și cum nu ar fi povestit un fapt divers. Vocea persoanei sunase fără nici o tonalitate în intonație. Dar Sila simți că urmărea ceva.

-Ai ajuns deja în cameră? Voi urca imediat, așteaptă-mă,da?

Se întoarse doar pentru onclipp spre vprul lui.

– Sibthit, cred că voi urca în camera mea, deci poți să te întorci fără grijă.

Dăduse un răspuns rapid înainte ca creierul să poată da comanda. Sila închisese telefonul înainte de a ridica privirea pentru a-și lua rămas bun de la Sibthit. Acesta clătină din cap. Sentimentele propriului său văr, inclusiv ale acelui copil îl făcură sp zâmbească. Pentru că această zonă era destul de liniștită, putuse auzi vocea de la celălalt capăt al firului. Chiar dacă propozițiile păreau dure, vocea era atât de blândă. Iar adolescentul în devenire fusese capabil să alerge repede înapoi ca să-l găsească la timp.

…….

Saitharn închise telefonul și se așeză pe pat aruncând ochii spre ușa camerei. Chiar dacă era obosit și dorea să se odihnească, simptomele dispăruseră. Era neliniștit, incapabil să stea nemișcat, doar pentru că cineva trebuia să sosească. Sunetul deschiderii ușii camerei…cineva care îl strigase…

Saitharn se ridică în picioare aproape imediat. Sila își ridică ușor sprâncenele când văzu că pisoiul alb stătea și se uita spre el ca și cum l-ar fi așteptat.

– Nu ți-e somn?

-Mi-e somn, mă duc să dorm.

El răspunse la întrebare, în timp ce desfăcu pătura de pe pat și se așeză să se întindă pe perna moale. Cât despre Pha Liang, el se gândi doar că nu voia să deranjeze pe cel care lucrase toată ziua. Se retrase la baie să se ocupe de treburile lui. Era o noapte în care Saitharn nu putea dormi. Pentru că o poveste se învârtea în capul și în creierul lui. Trecuseră aproape 20 de minute, când Sila reveni pe pat înainte de a stinge luminile. Întreaga încăpere era complet întunecată. Fără discuții aleatorii, Sila nu putea dormi, așa că luă telefonul mobil și se întinse să se joace în liniște. Cât despre cealaltă persoană, se prefăcea că doarme.  Dar pentru că nu fusese îmbrățișat ca în fiecare noapte, deveni atât de inconfortabil, încât nu mai suportă.

– Nu ai de gând să dormi?

– Încă nu mi-e somn, de ce nu dormi? Te deranjează lumina? întrebă înapoi cu îndoială, pentru că el crezuse că era cauza. Crezuse că el era cel care îl trezise pe Saitharn.

– Nu… ești supărat…sau…nu? Ești mulțumit de mine?

În cele din urmă, băiețelul Saitharn se ridică și încercă să se uite prin întuneric pentru a găsi silueta lui Sila. Bărbatul înalt nu răspunse imediat. Era adevărat că se simțise rău înainte. Dar în acest moment acel sentiment dispăruse complet. Dacă ar fi să spună adevărul, el nu mai fusese iritat în momentul în care Saitharn sunase și-l rugase să se întoarcă în cameră.

– Care-i treaba? Dacă îți spun că nu sunt mulțumit, ce vei face?

Poate fusese mai degrabă nevoia de a tachina, așa că Sila decisese să răspundă așa, pe un ton pretențios și serios, enervând persoana cu pielea albă. Saitharn crezu că propriile sentimente ale lui Sila se potrivesc cu sentimentele sale de anxietate.

-Hai să vorbim. Ce te nemulțumește?

– Doar asta?

–  …

– Uită, dacă tu…

– Deci, ce e în neregulă, Daddy?

Sila scoate un geamăt. Era norocos că întreaga zonă era complet întunecată. Pha Liang putea să-și lase expresia de suferință la vedere. Crezu că urechile lui nu auziseră bine, Iar tăcerea pe care o primi îl făcu să creadă că înțelesese greșit.  Saitharn crezu că Sila înțelesese corect, dar că rămânea în continuare supărat. Frustrat, luă decizia de a face ceva la ce nu se gândise vreodată. Nu știa ce e cu el, nu exista nimic în creier acum, în afara sentimentului de… Dacă împăcarea ar putea să-l facă pe Sila să doarmă cu el în brațe, ca în fiecare noapte…atunci…să încerce măcar o dată…nu va strica nimic. Pisoiul alb se îndreptă spre cealaltă jumătate a patului către cel care stătea pe jumătate întins și pe jumătate așezat, își adună tot curajul și se urcă în poala acestuia. Mirosul de corp parfumat și piele netedă moale și puternică îl scutură pe Pha Liang.

-Daddy…de ce ești supărat?

Nivelul lui urcă sever…

Nota traducătorului

Laab Kua– tartar de vită, dar cu condimente thailandeze

Hang Lay-tocană de porc cu curry, tamarind, usturoiului murat și ghimbirului tânăr. Deoarece felul de mâncare nu este diluat cu lapte de cocos, gustul său are mult caracter, deși nu este foarte picant.

Nam Prik Noom– condiment pe bază de ardei iute

Kaeng Salae-un fel de mâncare thailandeză făcută cu boboci de flori de salae

Salae , un nume local folosit în principal în Thailanda , se referă la planta Allaeanthus kurzii , un arbore sau arbust tropical de foioase din familia Moraceae ( la fel ca smochinul, dudul sau artocarpusul). Este folosit în mod tradițional ca legumă sălbatică comestibilă în mai multe părți ale Asiei de Sud-Est , inclusiv Thailanda , Laos , Cambodgia și părți din Birmania . Cunoscut pentru frunzele sale fragede și aromate , Salae este în mod obișnuit încorporat în bucătăria thailandeză de nord și nord-est (Isan), unde este apreciat pentru amăreala ușoară, proprietăți răcoritoare și valoare medicinală