Până la tine – Capitolul 30

Planul lui Sila

Cioc, cioc cioc!

– P’Sila, sunt eu, Kaew.

Mâna zveltă bătu grăbită în ușă. Bărbatul dinăuntru răspunse imediat , se ridică în picioare și așteptă.

Câteva secunde mai târziu se auzi sunetul vocii fetei care spuse:

-Intru, împingând ușa.

Cei doi se regăsiră față în față.

– Cum se simte angajatul tău?

– Nu e doar un angajat, el este și un model important.

– Deci care e marea problemă?

– Rana nu e gravă, dar probabil că nu se va vindeca la timp. Ziua podiumului e doar peste câteva zile, spuse verișoara lui.

Sila înțelese că problema era destul de urgentă și indiferent de situație, exista o singură cale de ieșire. Sila șovăi… adică trebuia să găsească un model care să-l înlocuiască pe cel rănit. Următoarea problemă era la fel de mare, adică unde putea găsi unul la timp?

– Ai găsit deja un înlocuitor?

– De aceea am venit să te văd.

– De ce ai venit să mă vezi? De ce? întrebă Sila curios, în timp ce Kao Kaew  se uita la persoana cu pielea albă.

Saitharn era încă acolo, la biroul plasat într-un colț al camerei. Era acolo…ca de obicei…

Sila își îndreptă privirea în aceeași direcție.

– Aș dori să-ți cer permisiunea ca să-l iau pe Nong Saitharn să urce pe podium.

Saitharn crezu că nu auzise bine. Fața dulce se întoarse repede să se uite la verișoara lui Sila. Avea ochii rotunzi și strălucitori, mai mari decât de obicei.

–Modelul care a fost accidentat este foarte slab, silueta e apropiată de cea a lui Saitharn. Dacă vom reajusta un pic hainele, vor avea dimensiunile lui. Ar trebui să fie suficient pentru a fi gata la timp. Dacă trebuie să găsesc pe cineva nou și să-l aduc aici cu avionul nu pot să-mi imaginez că voi face totul la timp, spuse proprietara brandului cu o față tristă.

Părea atât de îngrijorată încât până și lui Saitharn i se făcu milă.

–  Nong Saitharn, poți să mă ajuți din nou? întrebă Sila în timp ce veni spre birou cu ochii clipind și  implorând.

Nu voia să-l facă pe băiatul cu pielea albă să fie jenat dar în acest moment nu exista nici o presiune.

– Eu n-am pășit niciodată pe un podium, spuse persoana fără experiență proprietarei brandului.

–  Mi se pare că e dificil.

– Nu e chiar așa de cool ca o ședință foto, motiv pentru care tinerii se simt nesiguri, răspunse Kao Kaew înapoi.

–  Pentru tine Saitharn, nu este deloc o problemă, însă putem totuși exersa. E destul să mergi calm, cu privirea înainte, să ții capul sus și să zâmbește puțin. Nu trebuie să faci prea multe, eu sunt sigură că tu o poți face. P’Sila a dat deja permisiunea, nu? Nu e nici o problemă. nu-i așa,Phi?

Sila rămase tăcut și nu răspunse imediat când fu întrebat. Ca să fie sincer, nu voia ca Saitharn să facă așa ceva, totuși în această situație dificilă Pha Liang înțelesese bine că trebuiau să se grăbească și cel mai important e că verișoara lui avea mari speranțe în acest brand.

Indiferent cât de mult și-ar dori ca persoana cu pielea albă să fie disponibilă doar pentru el, era totuși o chestiune importantă care nu trebuia trecută cu vederea. Kao Kaew își întorsese ochii spre el și îl privea din nou ca și cum ar fi fost ultima speranță a ei.

Repetă întrebarea.

– Saitharn, ne poți ajuta din nou? Nu vrei ca munca lui Kao Kaew să fie în zadar nu-i așa?

În adâncul sufletului, Saitharn voia să încerce o dat,ă dar pe de altă parte era îngrijorat. Era prima dată, aceasta era o sarcină mare și importantă.

– Cu siguranță nu mă voi supăra, eu voi respecta decizia ta dacă nu vrei să accepți slujba, nu te voi obliga niciodată, nu-ți face griji.

Silueta subțire cu buze frumoase ezită. După un minut și jumătate se întoarse și dădu din cap spre persoana care aștepta răspunsul.

– Bine, o voi face.

El voia să o ajute din nou pe Kao Kaew, dar și voia să încerce, așa că era de acord să o ajute. Fata zâmbi larg și se repezi fericită spre el aplecându-se și îmbrățișând persoana de pe scaun cu o tandrețe deplină.

–Ești cel mai drăguț, dragul meu.

Gestul șefei brandului îl făcu pe Noo Dee, secretara ei să zâmbească. Dar se opri net când se întoarse și văzu fața proprietarului hotelului. Voi să o avertizeze pe Kaew. Fața lui Sila  arăta ca un cuib de viespi răscolit cu un băț. Secretara nu îndrăzni să spună nimic.

– Ați terminat? Khun…Kaew…întrebă Sila agasat pe persoana care îl îmbrățișa pe copilul cu pielea albă.

Kao Kaew părăsi persoana blândă înainte de a își întoarce privirea să-l vadă pe Sila care se comporta ca un copil gelos. Ea dădu din cap, iar pe fața sa buzele subțiri erau încă decorate cu un zâmbet neclintit.

–  Gata, a mai rămas doar seara asta pentru a repeta. Pot veni în camera ta?

Sitar nu put face o grimasă când fu întrebat despre cameră, așa că decise să facă o nouă ofertă.

–  Nu e nevoie să te deranjezi.

– Voi veni eu,  unde stai? Insistă Kao Kaew.

Silueta subțire aruncă o privire pentru a cere ajutorul persoanei care stătea la birou.

La etajul acesta, spuse Sila/

Răspunsul pe care îl primi o făcu pe Kao Kew să își piardă cumpătul pentru o clipă pentru că știa că există o singură cameră la etajul acesta și știa a cui aparținea această cameră.

–Ah, bine, ne vedem deseară, eu voi pleca prima, ne vedem mai târziu Sila. Proprietara mărcii își revenise rapid, își luă rămas bun, apoi o luă de braț pe talentata sa asistentă și părăsiră imediat birou.

Nu e nimic, gândi ea.

 O să mă doară gura dacă îmi mai rețin zâmbetul.

Ceasul de pe perete arăta că era trecut de ora 08:00. Saitharn stătea în cameră alternând plimbarea cu nemișcarea. Ochii rotunzi și limpezi se uitau la altcineva, omul care încă stătea și citea documente cu ele în mâini. Sila nu știa dacă e din cauza căldurii sau a frigului, dar simțea o amețeală. Ridică mâna și își frecă tâmpla.

-Uite…

– Ce ?

Sila răspunse fără să ridice privirea de pe foaia de hârtie pe care o ținea în mână. Saitharn se uită fix la el, în tăcere. Respiră adânc și apoi folosi o abordare subtilă față de persoană înaltă în loc să-i vorbească direct.

– Ai vrea să merg în altă cameră? Să lucrez adică, în caz că măsurătorile sunt prea zgomotoase și deranjante.

– De ce? Ți-e teamă că oamenii vor ști că suntem împreună?

 – Nu… nu e asta…

Spusele lui Pha Liang făcură ca silueta subțire să-și înghită cuvintele, negând cu disperare. Saitharn nu se temea… nu-i era deloc frică dacă ar fi fost să definească corect sentimentul de acum…

Era destul de apropiat… similar cu cuvântul… „jenat”…

Acest cuvânt era mai mult decât atât…

Sila așeză documentul în poziția corectă ridică privirea și stabili un contact vizual cu Saitharn.

Bine… omul acesta continua să nege… are o gură mică…

Saitharn se apropie de el și îl mușcă ușor de gât pe bărbatul înalt, încât acesta nu se mai putu abține. Mâinile lui lungi îl traseră pe tânărul care nu era pregătit. Căzu și se așeză în poala lui.  Întrebă ridicând din sprâncene:

– Ce e Phi? Am întrebat doar pentru că am văzut la ce lucrezi.

Saitharn își ascundea foarte bine sentimentele…

Sila se uită fix la fața tânărului ca să-și dea seama de ceea ce gândea în timp ce îl ținea de talia subțire și nu-l lăsa deloc să plece.

–  Atunci las-o baltă. Muncești și tu, nu-i așa? Continuă să muncești.

Țocăit!…

-Asta… tu…

Saitharn fu confuz pentru că primise brusc un sărut pe obraz. Ochii lui rotunzi și linte se măriră. Nu era ca și cum ar fi fost aroganți sau ceva de genul ăsta, doar simțea că nu știa ce să facă de data aceasta. În schimb se uită urât și făcu o expresie nemulțumită, dar adevăratele sale sentimente erau ascunse undeva în fundul sufletului.

– Poți să mă lași.

Chiar dacă o spusese domol, brațele puternice îl țineau încă strâns. Buzele lui Sila se curbau într-un zâmbet, trimițându-i înapoi o privire vicleană. Aceasta îl făcu pe cel care privea să simtă că voia să ridice mâna și să-l ciupească pe celălalt.

 – Ești atât de frumos…

–  Frumos…cum ar trebui să te…

Cioc cioc cioc!

O bătaie în ușă atrase atenția celor doi. Saitharn sări în picioare, se ridică, luă documentele bărbatului înalt și le țin în brațe, apoi merse direct la ușa camerei. Cioc cioc cioc !

–Sunt aici, spuse vocea clară a proprietarului brandului celebru.

Kao Kaew zâmbi ușor când intră și văzu că cineva stătea în cameră exact așa cum se aștepta.

– Da… putem începe?

Saithqrn alesese să evite să vorbească despre probleme existențiale. Persoana care stătea pe canapeaua din colțul camerei se întoarse în schimb să se concentreze asupra muncii.

– Puteți începe.

– Îți voi cere măsurile în curând, te rog să-ți măsori hainele, fii tu însuți.

Kao Kaew putea simți că relația dintre cei 2 era neobișnuită, dar tânăra decisese să nu vorbească celui mai nou model onorific ca să nu se simtă stânjenit.

– Da, nu-ți face griji Saitharn, asistenta mea și make-up-ul  te vor ajuta să-ți aranjezi ținuta. Îți garantez că va fi un succes, zâmbi vorbitoarea.

Când se gândi la ceva bun în mintea ei, secretara avea ochii care străluceau și o determinare nedisimulată.

–Garantez că va fi un succes un succes.

Pha Liang nu mai putu sta locului așteptând și privind.

Duminică seara devreme la hotelul Phu Saeng Dao

Locul era plin de oameni din toate zonele, din toate regiunile, dintre care unii erau clienți obișnuiți ai lui Kao Kaew din provincia Chiang Mai. Un alt grup era format din cunoscuți care veniseră să-și exprime felicitările.

Sila purta o cămașă albă peste corpul musculos cu un costum roșu vișiniu și o cravată închisă la culoare care adăuga o idee de” formal”. Părul negru ca pana corbului era aranjat într-un stil foarte atrăgător, fața deschisă și extrem de frumoasă invita mulți oameni să-l admire. În ultimele 2 zile, bărbatul abia dacă îl văzuse pe Saitharn. El trebuise să exerseze defilarea pe podium aproape tot timpul, iar azi exersase de când se trezise și până în acest moment. Tânărul nu-l văzuse nici el pe Pha Liang, deci era o șansă mică de a vedea chiar și vârful părului persoanei dorite.

În acel moment sosiră Sibthit,Meen Mueang  cu Prae care ridicară mâinile în semn de salut pentru a saluta oaspeții și mai multe persoane conform etichetei – P’Sibthit, Khun Prae, chiar ați venit din oraș.

– Bună ziua, Pha Liang, Khun Kao Kaew, felicitări! Acesta este un mic semn de apreciere din partea mea și a lui Meen Mueang, spuse tânăra femeie îmbrăcată într-o rochie viu colorată și zâmbind.

Vocea ei era dulce în momentul trimiterii unui buchet mare și scump de flori.

– Vă mulțumesc foarte mult că ați venit la evenimentul meu, îmi pare rău că nu v-am invitat personal.

–Nu contează, suntem deja cunoscuți, ne-a invitat Pha Liang, spuse Prae zâmbind ușor cu bune maniere.

Astăzi se simțea într-o dispoziție deosebit de bună. Motivul era că nu văzuse fața cuiva lângă persoană înaltă, dorită de ea. Bărbatul dispăruse, așa era cel mai bine.

– Atunci să intrăm în sala de evenimente.

– Felicitări, spuse încă o dată Meen Mueang.

El vorbise simplu, dar ochii oblici se uitau în jur întorcându-se cu grijă înainte și înapoi de multe ori până când deveni ciudat.

– Ne vedem înăuntru Pha Liang, spuse el.

– Da.

– Tu crezi că Mueang caută pe cineva, Kao Kaew? întrebă Prae la scurt timp după ce  cealaltă persoană plecase tânăra femeie.

Kao Kaew își miji ochii și se uită la Prae.

– Așa se pare.

Sibthit reiteră cuvintele surorii lui. Sila era într-o stare silențioasă. Exprimând opinia, fața lui era frumoasă și arăta netedă, dar iritabilitatea năvălise rătăcindu-se prin piept și formând mici valuri în minte care îl făcea să se simtă la nesfârșit neliniștit. Poate pentru că era evident că celălalt îl căuta pe EL, Sila se simți nemulțumit, foarte nemulțumit.

Evenimentul de pe podium începu cu un discurs. Ceremonia de deschidere susținută de talentata proprietară a mărcii incluse anunțuri despre sucursale, cel mai nou magazin despre care locuitorii din Chang Mai știau.

Kao Kaew coborî de pe scenă și se așeză lângă Pha Liang. Înainte de a se reda muzică ritmică, în fundal, modele în ținute apăreau treptat în multe culori diferite, ieșeau conform semnalului. Invitații la eveniment erau uimiți de frumusețea hainelor create și cusute cu grijă meticuloasă, ceea ce însemna că persoana se dedicase acestei munci foarte mult. Zâmbetul ei era greu de oprit.

– P’Sila, urmărește prezentarea de modă, nu sta prea serios, spuse fata în timp ce îl împinse cu umărul într-un gest tachinator. Kao Kaew știa în inima ei motivul pentru care se încrunta atât de tare Pha Liang. Ce altceva putea fi dacă nu faptul că nu-și putea găsi propriul băiat?

–Așa este. Se pare că vrei ca hotelul să piardă bani. Așa este, șopti Sibthit. Părea să gândească la fel ca sora lui mai mică.

Sila își pierduse cumpătul de multe ori când nu reușea să-l găsească. Echilibrul care îi ținea laolaltă era mai puternic decât orice altceva.

– Unde a dispărut Saitharn? întrebă Sila fără să primească răspuns.

Pha Liang se întoarse repede spre proprietara evenimentului și o întrebă ce făcea Saitharn, mai ales că prezentarea modei era pe cale să se încheie. Acel cineva pe care voia să-l întâlnească nu apăruse încă…măcar puțin…

– Stai liniștit… lucrurile bune au nevoie de puțină așteptare…

Kao Kaew zâmbi dulce înainte de a se ridica și de a se înclina în fața oaspeților de onoare. Urmară aplauzele. Sila și Sibthit continuau să se uite în jur, în timp ce Kao Kaew merse direct la colțul scenei fără să-și ia ochii de la Sila.

 Lucrurile bune trebuie să aștepte?

– Vă mulțumesc pentru aplauzele călduroase. După cum știți, marca KK Kaew a lui Keo este atât marcă de îmbrăcăminte cât și marcă de ceasuri. Îmi exprim recunoștința pentru participarea voastră de astăzi cu ocazia sărbătoririi deschiderii unei noi filiale. De asemenea, doresc să invit pe toată lumea să participe la licitația celui mai nou ceas al nostru care nu a fost vândut sau rezervat nicăieri până acum. Detaliile ceasului au fost puse invitaților live, in eveniment. Carcasa și cadranul au încrustate 4 diamante. Aspectul special, designul unic, îl face accesibil atât bărbaților cât și femeilor.

Pentru acest eveniment exista un singur ceas. Dacă îl ratau, vor trebui să aștepte producția câteva luni. Acesta era motivul pentru care persoanele prezente păreau fi deosebit de interesate. Voiau să aibă acel ceas de lux înaintea oricui altcuiva. De asemenea, trebuia să justifice prețul pentru că  Kao Kaew se oferise să dea toți banii din această licitație unor fundații de caritate. –

–Dacă sunteți gata, pregătiți-vă, vă rog, să-l descoperiți pe KK Wars Daimond. Imediat ce anunțul se încheie, toate luminile din zonă se stinseră.

Kao Keaw era la fel de entuziasmată ca oricine altcineva de ceea ce se întâmpla.  Când se reaprinse lumina reflectoarelor, o altă lumină licări în mijlocul scenei împreună cu fum și efecte speciale care ieșeau din ea.

O figură fragilă într-un costum alb, croit frumos, cu o cămașă descheiată ce dezvăluia un piept neted cu un mic colier de argint apăru și captivă atenția tuturor. Părul de culoare deschisă era coafat într-o formă frumoasă, iar fața dulce era machiată cu grijă cu foarte puțin machiaj. Sila simți că e vrăjit și uită să respire. Saitharn păși în ritmul muzicii cu brațele mici ridicate la nivelul pieptului etalând marfa scumpă de pe încheietura frumoasă. Ceasul de lux strălucea și uimea făcându-l pe bărbat să arate și mai captivant și mai atrăgător. Tânărul Pha Liang își dădea seama că se uita doar la el. Cealaltă persoană nu clipi, Saitharn însă părea să fie conștient. Silueta zveltă în costum alb păși înainte și se opri în centrul scenei în timp ce-l privea în ochii pătrunzători. Un mic zâmbet decoră o față dulce. Era un zâmbet care alesese un destinatar pentru că acele priviri nu erau îndreptate către nimeni altcineva decât către Sila. Acesta își strânse pumnii după ce își recăpătă calmul. Persoana pe care credea că nu o va mai vedea niciodată stătea acum mândră în centrul scenei. Ce era mai rău e că o femeie își îndreptase atenția către ei, în special către cea mai importantă persoană care era Sila. Tânăra femeie nu era proastă nu era surdă și nici oarbă își putea da seama pentru cine fusese zâmbetul trimis. Oricât de mult ar fi vrut să se prefacă că nu înțelege, priveliștea pe care o vedea cu ochii ei nu făcu decât să întărească faptul că acești 2 bărbați aveau o relație care depășea mai mult decât un simplu statut de oameni care lucrează împreună.

– Ce se întâmplă cu Sila și cu copilul acela?

Se părea că nu doar Prae se întreba. Meen Muang se apropie de sora lui ca  să-i pună întrebarea fără să-și întoarcă privirea de la scenă nici măcar o fracțiune de secundă.

– Nu știu.

– Nu e doar o chestie între șef și subordonat?

Întrebarea atinse miezul problemei. Ascultătoarea nu se simțea bine. Trase adânc aer în piept înainte să-și întoarcă privirea și să-l privească urât pe fratele ei.

 -De unde știi tu? Am venit cu tine, am văzut totul la fel ca tine. De ce mă întrebi când știi că îmi place de el? Sau ce?

– Bine, spuse Mueang sincer  în timp ce tânăra femeie doar își dădu ochii peste cap, iar buzele ei aprinse acoperite cu cosmetice scumpe se țuguiară.

–  Probabil că nu se va uita niciodată la mine. Uită-te mai întâi la ținta pe care o vizează, îi mormăi ea fratele său în șoaptă.

Însă lui Maeng Mu nu-i păsa de acele gesturi.

– Jocul nu s-a terminat, nu număra încă soldații morți, spuse Muang în același timp cu oprirea ritmului muzicii.

Urmă un anunț din partea gazdei care semnala începerea licitației. Prețul inițial de deschidere începuse de la 1350 euro crescând treptat până la 1600 euro. Chiar și Sibthit se grăbise să ridice prețul fără nici o ezitare.

–  1900 euro.

– 2700!

Următoarea voce care se alăturase licitației fu de această dată nimeni altul decât Sila Wongwachara.

– 3500!

Bineînțeles că cel mai mare moștenitor al stațiunii Khuș Rimpha nu avea niciun gând de a renunța, așa că alesese să facă același lucru pentru a nu se lăsa mai prejos. Dar omul care părea superior merse mai departe.

– 5500!

– 5500 o dată…5500 a 2-a oară…

Se așternu tăcerea o clipă până când gazda de pe scenă începu numărătoarea. Persoana căreia nu-i plăcea să accepte înfrângerea strigă:

– 7500!

Mueang era încrezător că Sila va ceda și-și va retrage trupele. Pentru această sumă el trebuia să fie câștigător și să primească premiul de la copilul acela. Cu siguranță acea persoană cu pielea albă se va fotografia cu el, îl va putea strînge în brațe. Doar gândindu-se că va vedea fața furioasă a lui Sila, simți că buzele  lui se crispează într-un zâmbet satisfăcător.

Dar un minut mai târziu, zâmbetul lui încremeni când o voce profundă și puternică se auzi brusc făcând ca întregul grup să izbucnească în strigăte de uimire.

– 10000!

Saitharn abia își putu stăpâni șocul. El era la curent cu prețul ceasului care crescuse atât de mult. Prae însăși și toți cei prezenți la eveniment se uitau fix la Sila în timp ce el stătea cu picioarele încrucișate și ținea pancarta în mână cu atitudine relaxată ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Sibthit se întoarse repede să se uite la Sila, apoi la persoana de pe scenă. Cu o expresie de uluire pe față Saitharn încerca să seteze întrebări despre ceea ce avea probabil să se întâmple în acel moment.

– Te temi că Mueang va avea ocazia să facă o poză cu Saitharn? Chiar atât de mult ții la omul tău?  Sibthit.

Înțelesese că Sila intrase în modul „gelozie” așa de tare încât se făcuse roșu la față. Prețul ceasului era acum de 10.000. Toate ofertele anterioare fuseseră abandonate. Era prea scump pentru un ceas cu doar 4 diamante.

– Mie nu mi-e teamă niciodată.

„Teamă” era un cuvânt scurt[1] care nu putea fi explicat. Pha Liang își întoarse privirea găsi concurentul cheie înainte ca colțul gurii sale să se strâmbe într-un mic zâmbet. Gazda începu să numere din nou:

–  10.000 o dată… 10.000 de două ori…

Fără să spună nimic, Meen Mueang simți că e provocat. Privirea persoanei care se uita fix la el era ca și cum Sila  îl vedea doar ca pe copilul de mai demult, doar ca pe un ratat.

 – Nu te mai lupți?

Să renunțe?

10.000 era o mare sumă și bineînțeles Mueang nu putea accepta asta.

– 13500!

Înainte să se poată gândi, tânărul izbucni strigând jumătatea cifrei de 1 milion de baht. Omul devenise lipsit de autocontrol lăsând dorința de a câștiga să-i controleze mintea și de data aceasta era sigur că va câștiga cu adevărat licitația fără ca altcineva să mai liciteze.

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat înainte Sila coborî ușor pancarta.

– 13500 prima dată… a 2-a și a 3-a oară… felicitări Khun Meen Mueang.

Kao Kaez era la fel de șocată…ba chiar mai șocată când se întoarse și văzu fața vărului ei care nu dădea niciun semn de durere sau de regret pentru înfrângere. Sila avea doar un zâmbet simplu care îi lăsă fără cuvinte pe toți cei ce îl vedeau.

– Phi…

 – El doar va face poze. Du-te și-l felicită un pic pentru licitația câștigată. De ce sunteți șocați? Nu sunteți bucuroși că ați primit ½ de milion de baht pentru a-i dona?

Acum că ajunsese în acest punct, Sibthit înțelese brusc. Totul fusese planul lui Sila. Cât despre Meen Mueang, fusese doar cineva atras într-o capcană de cealaltă parte. Crezuse că e o competiție, dar în realitateSsila nu se aplecase niciodată să se alăture jocului chiar și câtuși de puțin.

Meen Mueang se duse și se apropie de Saitharn.

– Sawasdee Krub, eu sunt Meen Mueang, tu cine ești?

Saitharn făcu o pauză, dar când întâlni privirea pătrunzătoare a persoanei care stătea în fața lui, înțelese care era intenția sa imediat.

– Saitharn, răspunse el întorcându-și privirea spre Pha Liang și spre fata în rochie.

Brusc, Sila simți nevoia să facă ceva, pur și simplu să se ducă și să-l ia de acolo.

Saitharn gândea la fel, se gândea la ceva care îl va face pe Sila să vină la el fără să fie nevoie să spună nimic. Voia ca Sila să vină și să vorbească cu el, dar dacă intra și intervenea, cu siguranță nu ar fi stilul lui așa că Saitharn alese să rezolve problema altfel… o modalitate destul de sigură pentru a-l face pe Sila să se grăbească să alerge spre el fără a fi nevoie să sune investitorii.

Dar s-ar putea să fie doar o pierdere de timp… doar puțin…

[1] Teamă-Klaw, cuvânt format doar din trei ideograme