Pariază pe iubire – Capitolul 14

 Rață înăbușită cu bere

Nu se putea spune că profesorul Tang era omul tăcut și modest care părea a fi. În momentele critice, avea o minte surprinzător de deschisă.

Sun Zinan rămase uimit de răspunsul lui și întrebă cu seriozitate:

– Credeam că voi sunteți oameni foarte cultivați… nu sunteți obișnuiți să interacționați cu o mulțime de necunoscuți?

Tang Kai nu dădu importanță întrebării.

– Este familia ta, nu sunt niște străini.

Sun Zinan spuse:

– Să nu zici că nu te-am avertizat… doar pentru că sunt familia mea nu înseamnă că vor fi prietenoși.

Tang Kai făcu un gest nepăsător cu mâna.

– Nu-ți face griji. În cel mai rău caz, le voi ține o prelegere despre cum cercetarea genetică îi poate ajuta să trăiască mai mult. Crede-mă, nu există om de afaceri care să nu vrea să afle despre asta. Este un plan infailibil de a-i cuceri.

Sun Zinan:

– …

La naiba, tipul ăsta se putea îmbăta doar mâncând rață înăbușită cu bere.

Se întoarse, refuzând să mai asculte prostiile lui Tang Kai.

În seara aceea, cei doi împărțiră sufrageria și un bol cu cireșe. Sun Zinan răspunse la câteva e-mailuri și verifică evoluția bursei americane, în timp ce Tang Kai alese la întâmplare un documentar pe care îl lăsă să ruleze în fundal, răsfoind totodată un articol academic. Aceasta era liniștea lumii adulților: respirau același aer, împărțeau același spațiu, fără să se tulbure unul pe celălalt.

Prezența încă unei persoane făcea ca apartamentul spațios să pară mai viu, de parcă prinsese viață.

La ora unsprezece seara, cei doi își urară noapte bună, apoi fiecare se duse să facă duș și să se culce în camera lui. Dis-de-dimineață, Sun Zinan intră în bucătărie și găsi un bilețel lipit pe frigider de Tang Kai, în care îi spunea să nu-și facă griji, deoarece ieșise să facă mișcare. Citindu-l, îl încercă senzația că devenise părintele unui „broscoi călător”[1] care îi pregătea mâncare, așa că îi făcu lui Tang Kai o porție zdravănă de orez prăjit cu ou.

Tang Kai se întoarse fix la ora șapte. Pielea îi strălucea de sudoarea de după antrenament. Aerul lui rafinat nu mai era la fel de impecabil, iar vitalitatea pe care o emana părea gata să dea pe dinafară. Deși lui Sun Zinan nu-i plăcea să facă sport, asta nu-l împiedica să admire o asemenea siluetă. Îl privi pe furiș câteva clipe, apoi îl întâmpină:

– Du-te mai întâi să faci un duș, apoi vino să luăm micul dejun.

Chiar dacă Tang Kai era în concediu, laboratorul său își continua activitatea conform programului. În ziua aceea trebuia totuși să lucreze, doar că nu în intervalul obișnuit. Se duse să facă duș, apoi îmbrăcă o cămașă și o pereche de pantaloni. Își pieptănă părul pe spate și își puse o pereche de ochelari fără ramă, căpătând înfățișarea unui intelectual auster și distant.

Prima dată când îl văzuse, Sun Zinan avusese impresia că era un om rigid, inflexibil și greu de abordat. Uneori chiar i se părea că Tang Kai semăna mai mult cu un director de companie decât el însuși. Dar în clipa în care se așeză la masă, întreaga imagine se nărui.

– Orezul prăjit cu ou miroase foarte bine.

Sun Zinan răsfoi știrile de dimineață și îl privi de sus, cu aerul unui moșier care privește un țăran.

– Mă călesc treizeci și nouă de zile iarna și mă prostern de trei ori vara[2]. Am rezistență.

Tang Kai îi răspunse:

– Sunt suficiente douăzeci și opt de zile pentru a-ți forma un obicei. După aceea nu mai este greu. Dacă te interesează, ai putea încerca.

– Nu, mulțumesc, refuză politicos Sun Zinan. Mă simt foarte bine cultivându-mi IQ-ul[3].

Tang Kai:

– … Bine.

Dacă omul ăsta s-ar fi născut în vremurile de odinioară, ar fi fost, fără îndoială, un cărturar complet nefolositor.

La ora șapte și jumătate, cei doi ieșiră împreună din casă pentru a merge la serviciu. Tang Kai îl lăsă pe Sun Zinan la compania lui și stabiliră ca seara să vină să-l ia din nou. A doua zi era weekend; aveau să poată sta liniștiți acasă toată ziua.

Nu degeaba se spune că, dacă iei un mic dejun bun, întreaga zi trece fără griji. Deși rămăsese blocat în traficul de pe Al Treilea Inel, Tang Kai era neobișnuit de calm. Ba chiar se întrebă dacă nu cumva se afunda tot mai adânc în nisipurile mișcătoare numite „Sun Zinan”.

Se cunoștea foarte bine și își înțelegea limpede propria fire. Era prudent, rezervat și totodată sensibil la sentimentele celorlalți. În mod normal, dacă împrejurările îi permiteau, Tang Kai prefera să fie singur, fără nimeni alături. Totuși, în noaptea precedentă nu doar că petrecuse douăsprezece ore în aceeași locuință cu Sun Zinan, având înainte încă șapte zile promise împreună, dar acceptase și să participe la banchetul aniversar al viitorului său socru.

De când ajunsese la pubertate, rareori făcuse ceva din proprie inițiativă doar pentru a face pe cineva fericit. Poate că Sun Zinan însuși era un drog care dădea dependență, amorțindu-i sufletul până într-atât încât nici măcar nu mai știa în ce zi se afla.

Pe măsură ce traficul înainta încet, Tang Kai ținea strâns volanul și se gândea că poate ar trebui să ia în considerare cumpărarea unui apartament situat între campus și compania lui Sun Zinan.

După ce weekendul trecu, veni ziua banchetului organizat cu ocazia celei de-a șaptezeci și șaptea aniversări a președintelui Grupului Hongsen, Sun Ying. Recepția avea loc la vila familiei Sun, pe malul lacului Pingjin. În acea zi, după terminarea programului, Sun Zinan îl luă pe Tang Kai și porniră împreună cu mașina. Pe drum, Sun Zinan vorbi foarte puțin. Se scuză spunând că „nu e bine să te lași distras când conduci”, însă Tang Kai își dădu seama că era prost dispus.

Tang Kai își întrebase deja tatăl despre situația familiei Sun și știa că relația lui Sun Zinan cu ai lui era una rece, fără prea multă apropiere. Totuși, nu știa cât de complicată era în realitate. De când se cunoșteau, Sun Zinan nu adusese niciodată subiectul în discuție din proprie inițiativă, iar Tang Kai considerase că nu era potrivit să întrebe.

Grupul Hongsen era una dintre cele mai mari companii din Orașul S. Era de la sine înțeles că lacul Pingjin putea fi considerat, în esență, grădina din spatele proprietății lor. Mașina intră pe domeniu și înaintă fără oprire pe aleea lungă timp de aproape cinci minute, până ajunse în fața intrării principale. Sub întunericul adânc al nopții, întreaga vilă era scăldată în lumină, iar reflexia ei în apa lacului o făcea să semene cu un castel desprins din povești. Din salon răzbăteau acordurile line ale instrumentelor cu coarde, ca o iluzie luxoasă, de o frumusețe ireală.

– Dacă n-aș ști mai bine, aș crede că un rege sau un împărat dă un banchet, spuse Sun Zinan în timp ce deschidea portiera și cobora din mașină. Apoi adăugă cu sarcasm, lăsându-și cuvintele purtate de adierea nopții:

– O petrecere în stil european. Cât de original. Peste puțin orchestra de coarde va începe să cânte un vals și atunci tabloul va fi complet.

Tang Kai avu impresia că încearcă să liniștească o pisică zburlită, cu blana umflată de supărare. Îl prinse ușor de umeri și îi șopti:

– Micul moștenitor al familiei, este banchetul aniversar al tatălui tău. Dă-i puțină față.

Sun Zinan pufni rece.

Vila era plină de invitați, iar mâncarea și vinul curgeau din belșug. Erau prezenți oameni din elita tuturor domeniilor. Sun Ying purta un costum elegant, vișiniu cu model discret, iar spatele îi era încovoiat de povara vârstei. Stătea într-un scaun cu rotile împins de secretarul său și intră astfel în salon.

Sun Zinan nu mai trecuse pe acasă de multă vreme și nu știa când începuse tatăl său să folosească un scaun cu rotile. La vederea lui, rămase înmărmurit și se grăbi să întrebe:

– Ce s-a întâmplat? Ce au picioarele tale?

Secretarul Wang zâmbi liniștitor și răspunse:

– Nu vă faceți griji. Președintele a îmbătrânit și nu mai poate rezista să stea în picioare și să vorbească atât de mult timp. De aceea folosește scaunul cu rotile.

Abia atunci Sun Zinan răsuflă ușurat și îi întinse cadoul.

– Atâta timp cât nu e nimic grav… Tată, la mulți ani!

Sun Ying încuviință din cap, dar era prea distras ca să-i acorde prea multă atenție. Privirea îi era ațintită asupra bărbatului din spatele lui Sun Zinan.

– Acest tânăr este…?

Sun Zinan se dădu puțin la o parte. Tang Kai păși înainte și își înclină ușor capul, într-un gest politicos de salut.

– Bună seara, unchiule. Mă numesc Tang Kai. Sunt iubitul lui Xiao Nan.

Conversațiile din jur se domoliră vizibil, iar invitații își ciuliră în tăcere urechile.

Singurul care nu mai era în stare să privească înainte era Sun Zinan. Alintul „Xiao Nan” îi făcu tot corpul să amorțească.

Toți cei care cunoșteau familia Sun știau că mezinul familiei alesese cu ani în urmă un drum diferit și plecase de acasă. Deși căsătoria între persoane de același sex era acum legală, marile familii de afaceri continuau să caute parteneri care puteau asigura un moștenitor. Faptul că Sun Ying îl lăsase să fie împreună cu un bărbat era deja surprinzător. Nimeni nu auzise până atunci că Sun Zinan ar avea un iubit, iar acum îl adusese deschis acasă, chiar la banchetul aniversar al lui Sun Ying. Oare nu se temea că îl va înfuria pe bătrân?

Cei din afară nu cunoșteau adevărata situație, însă familia Sun știa foarte bine despre ce era vorba. Sun Ying i se adresă lui Tang Kai cu o căldură pe care o arăta rareori.

– Sunt un vechi prieten al tatălui tău, dar este prima dată când ne întâlnim. Pari un tânăr de ispravă. Ai un viitor fără limite.

Sun Zinan nu se putu abține să nu ridice o sprânceană. Tang Kai rămase la fel de calm și răspunse cu modestie:

– Tatăl meu vă pomenește adesea. Din păcate, astăzi nu a avut timp să vină personal și m-a rugat să vă transmit salutările sale. Vă dorește binecuvântări nesfârșite precum Marea de Est și o viață la fel de lungă ca Muntele Sudic.

Sun Ying încuviință mulțumit din cap.

– Te rog să-i întorci și tu aceste urări tatălui tău. Voi, tinerii, mergeți și mai socializați puțin. Simțiți-vă ca acasă.

După schimbul de politețuri, Sun Ying plecă să-i întâmpine pe ceilalți invitați. Însă puținele fraze pe care le schimbaseră conțineau suficiente informații încât să-l aducă pe Tang Kai în centrul atenției.

Sun Ying era de mulți ani un bun prieten al tatălui lui Tang Kai. Nu doar că accepta relația dintre Tang Kai și Sun Zinan, ci părea chiar încântat să-i vadă împreună. Cu alte cuvinte, nu era vorba doar despre o simplă relație, ci despre o posibilă alianță între două familii.

Întrebarea era: ce familie se afla în spatele lui Tang Kai?

În lumea afacerilor din oraș nu părea să existe vreo familie importantă cu numele Tang care să aibă legături atât de apropiate cu familia Sun.

Cu aceste întrebări frământându-i, mulți dintre invitați căutară un prilej să intre în vorbă cu Tang Kai. Nici măcar nu apucă să schimbe câteva cuvinte în taină cu Sun Zinan înainte de a fi asaltat de un șir neîntrerupt de oaspeți.

Tang Kai își puse în aplicare tactica obișnuită de supraviețuire: dacă venea unul, îl ducea cu vorba; dacă veneau doi, îi ducea cu vorba pe amândoi. Vorbi atât de mult încât îl ustura gâtul și i se uscase gura. Tocmai în acel moment critic, cineva îi întinse discret un pahar cu apă din lateral. Îl luă imediat și se strecură într-un colț mai retras, unde bău pe furiș câteva înghițituri.

– Accepți orice îți oferă cineva, spuse Sun Zinan, apropiindu-se agale și punându-i câteva cireșe în palmă.

– Nu ți-e teamă că cineva ar fi putut să-ți pună ceva în apă?

Băuse puțin vin, iar colțurile ochilor îi erau înroșite și fierbinți. Ochii lui migdalați străluceau cu și mai multă blândețe decât de obicei. Deși chipul îi rămânea impasibil, privirea îi era plină de zâmbet.

– Aha… Tang Kai își puse o cireașă în gură, iar inima îi tresări.

– Și după ce mă droghezi, ce urmează?

Sun Zinan se gândi cu toată seriozitatea.

– Te închid într-o cameră mică și întunecoasă.

Tang Kai îl urmă imediat, cu un interes neașteptat.

– Atât?

– La ce te gândești? Ai uitat cu ce mă ocup? Te închid într-o cameră mică și întunecoasă ca să faci cercetare pentru mine. Te pun să găsești o metodă prin care oamenii să devină nemuritori.

Tang Kai:

– …

Lui Sun Zinan i se păru extrem de amuzantă expresia lui încăpățânată. Mulțumit că reușise să-l tachineze, reveni la subiectul important.

– După ce ai stat de vorbă cu atâția oameni, cum te simți?

Tang Kai nu era prea interesat de invitații din afara familiei Sun. Curiozitatea lui se îndrepta exclusiv către adevărații membri ai familiei.

Fiul cel mare al familiei Sun, Sun Ziyuan, avea doi fii. Cel mare se numea Sun Qi, iar cel mic, Sun Cong. Cei doi nepoți erau aproape de aceeași vârstă cu Sun Zinan. Dacă nu intervenea nimic neprevăzut, Sun Ziyuan urma să devină viitorul președinte al grupului. Totuși, Sun Ying nu renunțase încă pe deplin la funcția sa, lăsându-și fiul într-o poziție asemănătoare celei a prințului Charles, moștenitorul care aștepta de ani de zile să-i vină rândul. Tang Kai avea o impresie destul de bună despre el. Sun Ziyuan vorbea politicos, se purta cu eleganță și avea un caracter hotărât. Nu părea deloc agresiv și era cu totul diferit de tatăl său.

Al doilea fiu, Sun Ziqing, avea un aer ușor de afacerist versat și prea bine hrănit. Era un om jovial care, la prima vedere, părea veteranul tuturor meselor festive și al localurilor cu băuturi fine. Nici măcar genele excelente ale familiei Sun nu reușiseră să-l salveze de burta de bere și de chelia care îi înainta vizibil. Soția lui era însă foarte elegantă și rafinată. Era o femeie de afaceri renumită, despre care chiar și Tang Kai auzise.

Al treilea frate al lui Sun Zinan, Sun Ziyan, și singura lui soră mai mare, Sun Ziyi, aveau aproape patruzeci de ani, dar se purtau încă asemenea unor copii răsfățați. Sun Ziyan era arogant și vanitos, iar Sun Ziyi fusese atât de răsfățată încât părea complet ruptă de realitate. Amândoi își afișau ostilitatea față de Sun Zinan atât de fățiș, încât Tang Kai a trebuit să facă un efort serios să-și țină gura închisă. Nu se înțelegeau deloc cu acest frate și această soră. Nu era clar dacă Sun Zinan era pur și simplu prea nepăsător ca să le răspundă sau dacă ajunsese deja complet imun la comportamentul lor. De la începutul până la sfârșitul serii, nici măcar o dată nu se obosi să-i privească.

Per ansamblu, situația din familia Sun se încadra în așteptările lui Tang Kai. Singurul lucru care îl surprinse într-o oarecare măsură fu bunăvoința pe care Sun Ying i-o arăta. Bătrânul se apropia de optzeci de ani, dar era încă plin de vigoare și purta în el autoritatea acumulată de-a lungul deceniilor. Încăpățânarea, dorința de control și obiceiul de a lua decizii fără a cere părerea nimănui păreau să fie săpate în fiecare rid de pe chipul său. Semăna cu un șoim bătrân, impunător și sumbru: chiar dacă părea apatic, era în permanență pregătit să dea o lovitură fatală.

Totuși, mai era ceva care îi atrase atenția lui Tang Kai.

Casa aceasta părea să nu aibă o stăpână.

Oriunde priveai în impunătoarea vilă, fotografiile înrămate îl înfățișau fie pe Sun Ying, fie grupuri cu copiii săi. Era ca și cum… această familie nu avusese niciodată o mamă.

Nota traducătorului

[1]„Broscoiul călător care gătește” — Referire la jocul japonez pentru telefon mobil Tabikaeru (Travel Frog), în care jucătorul pregătește mâncare și provizii pentru un broscoi care pleacă singur în călătorii și trimite apoi ilustrate din locurile vizitate. Gluma sugerează că Tang Kai pleacă devreme de acasă și lasă doar un bilețel, asemenea broscoiului din joc.

[2] Adaptare ironică a unei expresii chineze care spune că trebuie să exersezi chiar și în cele mai aspre zile de iarnă și în cele mai toride zile de vară pentru a stăpâni o artă (în special artele marțiale). Sun Zinan răstoarnă în mod intenționat expresia pentru a-l tachina pe Tang Kai, sugerând că acesta depune un efort exagerat antrenându-se în fiecare dimineață.

[3] Joc de cuvinte bazat pe termenul cultivarea Qi-ului din romanele xianxia (fantasy chinezesc), unde practicanții își cultivă energia spirituală (Qi) pentru a obține putere și chiar nemurirea. Sun Zinan înlocuiește Qi cu IQ, glumind că preferă să-și „cultive inteligența” decât să-și antreneze corpul.