Partener de filmare – Capitolul 23

Partener de filmare / Screen Partner

Capitolul 23

De la sfârșitul ultimei filmări și până acum, trecuseră trei zile.

Deși nu putea fi considerată o perioadă foarte lungă, fusese suficient pentru ca Xu Zheyi să realizeze că, dacă el și Ruka continuau să se comporte în acest fel, situația ar fi dus către o singură destinație: cea de iubiți. Și nu putea să accepte asta.

Nu-i plăcea homosexualitatea și nu voia să fie gay.

Nu putea nega că atunci când îl auzise pe Ruka mărturisind că-l place, fusese în secret bucuros. Totuși, asta se datora relației dintre ei pentru filmarea GV. Cei doi bărbați jucau rolul unui cuplu în film și aveau un contact fizic foarte intim.

Era absolut normal să experimentezi acest tip de concepție greșită, ok?

Xu Zheyi credea că, dacă ar fi avut suficient timp și o oarecare distanță între ei, ar fi putut reveni cu ușurință la normal.

– Hapciu!

Se întoarse neputincios și se holbă la bărbatul care îi distrusese planul perfect. Ruka arăta încă o față impasibilă. Era ud leaorcă, iar nasul îi era roșu.

– Dă-mi-l, ordonă Xu Zheyi.

Ținu prosopul întins, înfășurând animăluțul alb pufos în timp ce îl luă în brațe. Întregul corp al acestuia era cald și uscat. Se pare că Ruka îl protejase foarte bine. Nu avea nici măcar un fir de păr umed pe corp. Se cuibări în sânul lui Xu Zheyi, apoi își ridică curios capul și își împinse vârful nasului umed spre fața bărbatului.

La naiba, se gândi Xu Zheyi.

De unde știa tipul ăsta că el nu se putea împotrivi acestui tip de cățeluș pufos?

– L-am găsit pe drum. L-am deparazitat și l-am vaccinat și m-am gândit că ți-ar plăcea.

Tonul lui Ruka era foarte indiferent, dar privirea lui era puțin vinovată. Xu Zheyi fu atât de prins în propria sa luptă psihologică încât nici măcar nu observă acea privire.

Era foarte familiarizat cu conceptul de a dărui un câine cuiva, pentru că el însuși folosise acest truc pentru a cuceri o fostă iubită. Fusese cea mai tristă despărțire din viața lui de până acum, pentru că nu putuse obține custodia husky-ului.

Xu Zheyi simți o ușoară teamă în inimă. Își spuse imediat în sinea sa că ar trebui să îl refuze pe Ruka, deoarece acest cățeluș ar fi reprezentat biletul de intrare liberă al lui Ruka în casa sa. Odată ce ar fi fost de acord să-l crească, Ruka ar fi avut un motiv în plus să treacă pe la el începând din acel moment…

Bila albă pufoasă scoase fix atunci un mic scâncet, îl trase de mânecă și apoi își încovoie gâtul pentru a-l privi pe Xu Zheyi cu ochii săi mari, negri și strălucitori.

Inima lui Xu Zheyi se topi aproape instantaneu. Se încăpățână să-și păstreze judecata sănătoasă, aruncă un prosop mare de baie către Ruka și îi ordonă:

– Întâi fă-ți o baie.

…Chiar a funcționat.

În timp ce Ruka își freca șamponul în păr, nu se putu abține să nu se gândească – ar fi funcționat și băutura? De îndată ce-și imagină acest lucru, colțurile ridicate ale gurii lui nu mai putură fi forțate să coboare.

Își șterse corpul ca de obicei și ieși, aruncând o privire spre Xu Zheyi. Acesta stătea ghemuit în fața unei cutii de carton pe care reușise să o găsească pe undeva. Când îl auzi pe Ruka ieșind, scăpă prosopul pe care îl ținea și, fără să se uite la el, îi spuse imediat:

– Sunt de acord să am grijă de el timp de două zile, așa că va trebui să-i cauți un stăpân. Nu-l voi crește eu.

– Oh, răspunse Ruka cu tristețe.

Și iată-l luând-o de la capăt – starea de spirit subtilă pe care Ruka fu capabil să o proiecteze cu acel simplu „oh” îi făcu inima lui Xu Zheyi să palpite. Nu se putu abține să nu ridice privirea către celălalt bărbat și, când îl văzuse, fața i se întunecă într-o clipă.

– Nu poți să iei un prosop și să te acoperi?

– De ce?  întrebă Ruka în timp ce se întindea liber cu toată gloria sa expusă vederii:

– Nu e ca și cum n-ai fi văzut-o.

Xu Zheyi se încruntă și-i spuse:

– Nu ar trebui să vorbești așa…

– Sau te simți inferior?

… Mâine, mâine voi scăpa de acest câine! gândi Xu Zheyi în timp de scrâșni din dinți.

****

Rezultatul firesc fu că patrupedul era încă acolo chiar și după două zile.

Xu Zheyi fusese inițial hotărât să-l trimită departe, făcuse chiar și un anunț online pentru găsirea unui nou stăpân. În ciuda acestui fapt, Ruka adusese la el un pat pentru animale de companie și mâncare pentru câini în ziua imediat următoare, iar apoi produse de curățat, o lesă, gustări și haine…

Când Xu Zheyi reveni în cele din urmă la realitate, lucrurile cățelușului fuseseră deja îngrămădite formând un munte. Înainte să-și dea seama, cățelușul prinse deja rădăcini în viața lui.

Ceea ce fusese și mai urât era faptul că Ruka adoptă o atitudine de tipul „cumperi unul-primești unul gratis”. Xu Zheyi își folosi tot curajul pentru a refuza, dar din motive necunoscute, ori de câte ori îl vedea pe Ruka făcând acea față, nu îi mai putea spune nimic. Știa foarte bine că era dus de nas.

Data viitoare, se gândi el în sinea sa, data viitoare cu siguranță îl va refuza pe Ruka. Fără să-și dea seama, de fiecare dată când venea „data viitoare”, amâna mereu pentru data viitoare.

Astfel, fără să vrea, Ruka îl vizitase de 36 de ori, plimbase câinele de 34 de ori, îi pregătise 27 de mese, dormise pe canapea de 13 ori și jucase opt ​​jocuri video cu Xu Zheyi până în zori.

Atunci când Xu Zheyi reacționă, Ruka ocupa deja un spațiu în viața lui. Era ca o păpădie purtată în mână spre vânt. O ținuse pentru o clipă, gândindu-se că după puțin timp o va sufla cât mai departe. Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, prinsese rapid rădăcini în pielea lui și astfel apăru un mic mugure.

În acele zile, Xu Zheyi căpătase niște obiceiuri proaste. Dacă îi era sete, nu trebuia decât să spună asta și i se aducea imediat o băutură în mână. Când își lăsa hainele murdare îngrămădite pe podea, imediat acestea erau împăturite frumos și așezate pe pat până a doua zi – și așa un parfum proaspăt de balsam începu să se simtă în aer.

Era atât de greșit, cum putuse Xu Zheyi să nu știe asta? Chiar dacă Ruka era atât de respingător, în comparație cu prima lor lor întâlnire, el schimbase deja aerul criminal din jurul său și îl transformă într-unul destul de blând. Era ca și cum Ruka de atunci, în comparație cu cel de acum, venise de pe altă planetă.

De fiecare dată când Ruka îl trata bine, Xu Zheyi se simțea foarte vinovat. Se simțea ca un om josnic dintr-o dramă, care se juca cu sentimentele sincere ale altui bărbat. Cel mai bine pentru Ruka ar fi fost ca el să nu se mai întoarcă.

Acest simplu dute-vino îl făcu pe Ruka să radieze de fericire.

Într-o seară, se rezemă de tocul ușii și îl privi pe Xu Zheyi cum toca legume. Era destul de bine dispus și se prefăcu că întreabă din întâmplare:

– Hei, când este ziua ta?

Acțiunile lui Xu Zheyi se opriră imediat timp de trei secunde, apoi transpirația rece începu să-i curgă pe corp. Acesta era un subiect de discuție foarte prost.

Când o persoană începea să vorbească despre zile de naștere, aniversări sau sărbători, era clar că cealaltă parte își făcea un fel de plan pentru acea zi.

– Oh, de obicei nu îmi sărbătoresc ziua de naștere, spuse Xu Zheyi cu spatele la Ruka, prefăcându-se neinteresat.

Celălalt bărbat insistă însă cu întrebările sale:

– Nu este luna aceasta?

Presupunerea corectă a lui Ruka îl suprinse pe Xu Zheyi, făcându-i mâna cu care tăia să alunece. Mintea i-o luase razna încercând să găsească o modalitate de a-l îndepărta pe Ruka de la subiect, și, din fericire, un mic lătrat îl salvă.

Întoarse ușor capul și îl văzu pe Ruka cum ridică cățelușul alb, care se grăbea să intre în bucătărie și îl îmbrățișă drăgăstos. Mica bilă albă crescuse binișor. Avea părul pufos și alb, iar întregul său corp devenise dolofan.

Când cățelul fusese adus prima dată, Xu Zheyi postase o cerere de adopție pe internet. Fuseseră mulți oameni care își exprimaseră dorința de a-l adopta. Cu toate acestea, Ruka părea să fie mereu în spatele lui Xu Zheyi de fiecare dată când acesta contacta cealaltă parte,  determinându-l să se mai gândească dacă era stăpânul potrivit.

De fiecare dată, Ruka menționa întâmplător știri despre indivizi care adoptau și apoi sacrificau cățeluși și pisoi nevinovați. Gândurile lui Xu Zheyi erau într-o mare vâltoare și în cele din urmă cei doi alegeau să lase lucrurile așa cum erau.

– Nu ar trebui să-i dai un nume?

Atenția lui Ruka fu distrasă rapid după ce întrebase, dar lui Xu Zheyi încă îi era greu să răspundă.

– Să așteptăm un moment bun și o zi norocoasă[1] pentru asta, răspunse el degajat, dar știa foarte bine că nu avea nicio intenție de a-i da un nume.

Era atât de familiarizat cu lanțul de evenimente, care aveau să urmeze, încât putea să scrie el însuși scenariul telenovelei.

După ce ar fi dat nume câinelui, ar fi fost ca și cum ei deveneau părinții câinelui. În acel moment, cele două părți erau considerate deja „împerecheate”, așa că nu le mai rămânea decât ca una dintr părți să aleagă o zi bună pentru a-și face mărturisirea.

Cățelușul drăguț ar putea chiar să acționeze și ca un ajutor, livrând un coșuleț plin cu notițe de hârtie și altele asemenea lucruri. Xu Zheyi credea că ziua lui avea să fie ziua în care Ruka ar face așa ceva!

Cu cât tăia mai mult ridichea, cu atât inima i se simțea mai grea. După ce se gândi la asta, întrebă cu timiditate:

– Părinții tăi sunt de acord cu apariția ta în GV-uri?

– În familie îl am doar pe tatăl meu, răspunse Ruka indiferent.

– Prin urmare, da, spuse Xu Zheyi, gândindu-se la ghinionul său teribil; atmosfera de după prima lui întrebare nu era prea bună.

Când se gândi la asta, deși Ruka petrecuse atât de mult timp în casa lui, cei doi nu avuseseră niciodată o discuție așa bună. Cea mai mare parte a dialogului lor era de genul  „Taie-l repede! Laozi te va face să plătești cu sânge[2],” sau, „Hei, poți să faci mâncarea aceea de la televizor?” Nu discutaseră niciodată nimic important.

Nici măcar nu știa numele complet al lui Ruka.

– Dar tatălui meu îi plac AV-urile mele, sublinie Ruka.

Mâinile lui Xu Zheyi începuseră să tremure:

– Tatăl tău ți-a văzut AV-urile?

– Desigur, uneori mă îndrumă în privința unor poziții.

… Stai calm, își spuse Xu Zheyi, gândindu-se că cel mai important lucru era să readucă conversația lor înapoi pe calea cea bună.

– Deci tatăl tău ar trebui să fie deranjat că filmezi cu un tip de data asta?

Deși îi puse întrebarea pe un ton imparțial, Xu Zheyi roși știind că el era partenerul lui Ruka în asta.

– De ce ar trebui să fie deranjat? El însuși trăiește cu un bărbat, răspunse Ruka nepăsător.

Xu Zheyi fu atât de surprins încât se opri complet din a mai tăia ridichea. Își stăpâni dorința de dezvolta acel subiect, păstră un ton calm și întrebă:

– Atunci nu ți se pare ciudat? Nu este mai bine să îmbrățișezi  trupul unei femei decât al unui bărbat?

Ruka încremeni pentru o clipă și apoi îi aruncă lui Xu Zheyi o privire profundă. Se aplecă pentru a lăsa jos mica pufoșenie albă care se zbătea în brațele sale, îl determină pe micuț să fugă fericit și se duse încet lângă Xu Zheyi.

– Ești gelos? întrebă Ruka într-un mod deliberat provocator, dar zâmbetul de pe chipul său arăta puțin prostesc.

Pentru Xu Zheyi fu prea târziu ca să respingă ideea, Ruka continuând:

– Genul acesta de lucruri nu contează pentru mine. Nu voi mai îmbrățișa pe nimeni altcineva.

Xu Zheyi reuși, în cele din urmă, să taie cu cuțitul pe care încă îl ținea – chiar și propriul deget. Deși rana nu era foarte adâncă, sângele i se scurgea.

Cei doi bărbați se uitară unul la celălalt pentru o clipă, apoi priviră spre degetul lui Xu Zheyi. Amândoi se gândiră la aceeași tehnică stereotipă folosită pentru a opri orice sângerare.

Xu Zheyi se holbă la Ruka în timp ce acesta dădu să se aplece încet și își băgă rapid degetul arătător în propria sa gură. Ruka își mușcă limba, fara nici un efort de a-și ascunde dezamăgirea.

[1] moment de bun augur

[2] Replică în timp ce ei jucau jocuri video