Păunul Roșu – Capitolul 1 special ( partea1) Hong Kong Shuai

Păunul Roșu – Capitolul 1 special ( partea1) Hong Kong Shuai

 

Hong Kong Shuai

(partea 1)

 

 

Lu Yi Peng conducea cu un însoțitor, un cacatoes pe nume Pae Chik Chik. Și mai era și o plantă Nepenthes, care se legăna între bagaje datorită vibrațiilor mașinii, pe bancheta din spate.

Locul în care se ducea era un loc în care mai fusese doar o singură dată, iar  itinerarul îi era complet neclar. Un loc unde poliția nu putea veni să ancheteze. Locația era departe în largul mării.

O insulă plină de păsări pe care Hong Kong Shuai îl adusese obligându-l să hrănească păsările câteva zile.

Gândindu-se acum, nu era deloc o amintire fericită, frumoasă. Dar vederea unui stol mare de tot felul de păsări care zbura în spatele bărbatului îl  impresionase profund.

Faptul că renunțase chiar la visul lui,  că demisionase din serviciul guvernamental ca să-l găsească pe acel păun nebun ar fi putut însemna că era și el complet nebun. Da…Lu Yi Peng începea să creadă că este cu adevărat nebun.

Dar nu îi părea rău.

Un tânăr ofițer de poliție conducea spre sud. Se oprea periodic să se joace cu pasărea sa pentru a o ajuta să elibereze stresul de la călătoria lungă cu mașina. Pae Chik Chik se comporta ca și cum ar fi avut rău de mașină. Dar după o jumătate de zi, aceeași pasăre începu să imite sunetul CD-ului din mașină. Se părea că Lu Yi Peng asculta atât pasărea, cât și CD-ul cântând în același timp. Gândindu-se la asta, această pasăre fusese la fel de dură ca  adevăratul său proprietar.

Dacă nu ar fi văzut cadavrul, Lu Yi Peng cu siguranță că nu ar fi știut niciodată că păunul era încă în viață. Nici un muritor de pe acest pământ nu s-ar fi gândit să-și schimbe pantalonii cu cei ai unui cadavru.

Nu putea crede că planificase totul. Venise pe navă doar pentru ai testa inima și sentimentele?

Lu Yi Peng nu putea să răspundă la această întrebare. Dar venind din partea păunului nebun, i se părea un plan extrem de magnific. Știind că păunul era probabil încă în viață pe undeva, îi fremăta inima. Voia să-l întrebe și să audă direct din gura persoanei. Ce fuseseră mai exact toate astea?

Problema era că acel păun probabil nu va ieși la suprafață de unul singur .

Investise mulți bani și arsese acel conac labirint. Ordonase evacuarea tuturor subordonaților. Și lăsase, de asemenea, cacatoesul pe care îl iubea ca pe propriul copil…îl lăsase cu el… așa…

 

Chiar doare!!

 

Lu Yi Peng nu putea explica exact ce simțea despre Hong Kong Shuai chiar acum. Poate era puțin supărat, puțin iritat, dar ce cuvinte ar fi vrut să-i spună păunului respectiv? Încă mai voia să-i spună…să-i spună că…

Dar înainte să-i spună, îl va ruga pe păun să-l lase să-i muște puternic gâtul. Prețul pentru că îl îndurerase și-l făcuse să devină nebun…

Fie că totul fusese un plan de testare sau altceva… în cele din urmă, Hong Kong Shuai îl făcuse să renunțe la uniformă. Reușise să-l scoată din visul inițial.

De data aceasta, Lu Yi Peng pierduse cu adevărat.

Tot felul de planuri pentru care Hong Kong Shuai îl recrutase pentru a se ocupa de el…

Culcându-se prima dată cu el îi făcuse inima să sară inconștient, apoi repetând îl făcuse să nu se mai poată retrage…

 

Dacă voi credeți că textele de arte marțiale ale lui Sun Tzu sunt misterioase și complicate, povestea de dragoste a lui Hong Kong Shuai a fost probabil de zece ori mai misterioasă și mai complicată. Ar putea un nou general ca Lu Yi Peng să-l învingă?

 

……………………………………………………………………………………………………………..

Lu Yi Peng se oprise să petreacă noaptea la o benzinărie. Parcă mașina și  dormi acolo. A doua zi dimineață conduse în sfârșit spre debarcaderul care era singura lui amintire văzută. Tânărul ajunse la debarcader în jurul orei nouă dimineață, dar îi luă mult timp să negocieze cu căpitanul. Într-un final fu de acord să-i găsească un vapor mai mare și o macara care să-i ridice mașina pe vapor. Dar era și mai dificil. Era vorba despre găsirea unui căpitan care să-l ducă pe acea insulă misterioasă.

I se părea că joacă o scenă veche din filmul de arte marțiale Templul Shaolin. Trebuia să treacă mai întâi prin cele 18 mâini ale lui Buddha[1]. Lu Yi Peng dorea să plece într-o croazieră cu vaporul pentru a căuta o pasăre pe o insulă. Dar trebuia să treacă prin punctul de control al căpitanilor a cincisprezece nave. Pentru că întâmplător pasărea pe care o căuta era o specie extrem de rară. Se spunea că nu se știe câți ani va mai dura pentru ca o alta să se nască. Dar și așa, era posibil să fie unică.

………………………………………………………………………………………………………

 

Lu Yi Peng nu mai putea face stânga-mprejur.  Mașina și toate lucrurile fuseseră urcate pe vapor. Rămăsese doar colivia cu pasărea dinăuntru pentru că o scosese înainte ca vehiculul să fie ridicat.

Lu Yi Peng se pregătea să facă față celor cincisprezece căpitani de nave. Pae Chik Chik sărea și dansa în colivie. Scotea zgomote puternice care alternau cu diverse cuvinte. Lu Yi Peng nu știa dacă voia să-l înveselească sau să-l blesteme. De exemplu…

   – Du-te înainte, curaj!

– Nu poți scăpa! Nu poți scăpa!

– Ești mort, cu siguranță mort!

 

Lu Yi Peng asculta… Mâinile și picioarele îi tremurau de 2 ori mai tare. Se gândea că se apropia din ce în ce mai mult de acea pasăre rară. Pentru că de când acest cacatoes era cu el, nu spusese niciodată prostii ca acestea. Se pare că pasărea avea un radar special. Poate captase semnalul vechiului său șef, de avea o gură atât de proastă?

 

Ceasul bătu ora 12. Lu Yi Peng trebuia să-i convingă pe toți cei cincisprezece căpitani de nave. Atât oamenii, cât și pasărea erau înfometați. Pătratul mare din mijlocul digului care fusese folosit anterior ca arenă de luptă, se umplu în mai puțin de cincisprezece minute. Șaisprezece oameni și o pasăre se așezaseră și luau prânzul împreună.

Pentru că vorbeau în timp ce mâncau, Lu Yi Peng află atunci că aceștia erau toți oameni pe care Hong Kong Shuai îi ajutase. Fiecare dintre ei avea  o cicatrice cu cuvântul Hong Kong Shuai scris pe corp cu fierul roșu. Unii aveau tatuaje pe brațe și pe picioare, alții pe piept și pe ceafă, dar niciunul nu avea o cicatrice într-un loc la fel de penibil ca al lui.

Era timpul să-și arate cicatricea. Lu Yi Peng era extrem de jenat. Să-ți dai jos pantalonii în fața atâtor oameni…să fii privit de atâția ochi…

Chiar dacă era curajos, nu putu să o facă.

Așa că Lu Yi Peng trebui să meargă la baie. Apoi ieși cu un prosop. Apoi deschise încet interiorul coapsei pentru ca toată lumea să vadă, încercând în același timp să ascundă acea parte intimă cât mai mult posibil.

Bărbații avură reacții diferite. Unii oameni se holbară, alții se încruntară. Dar cel mai deranjant nu era atitudinea  oamenilor ci acel cacatoes.

– Sexy! Sexy!

Lu Yi Peng chiar dorea să rupă gâtul păsării și să o mănânce la grătar. Strigase acele cuvinte de îndată ce căpitanul cel mai în vârstă se apropiase ca să-i verifice cicatricea.

 

Cincisprezece perechi de ochi se uitară la cicatricea de pe coapsa lui și  scoaseră un strigăt de admirație. Apoi spuseră  că în această zonă inscripția valora cel mai mult. Spuseră că era o poziție importantă pe care Hong Kong Shuai nu ar fi lăsat cu ușurință să o dețină cineva. Avea o cicatrice acolo…Înseamnă că era cu adevărat special.

 

Lu Yi Peng simți o agitație în piept și nu se putu abține să nu întrebe:

–  Și mai sunt și alți oameni aici care au cicatricea pe coapsă ca mine?

Toți dădură din cap în semn de ‘’Nu’’.

 

În orice caz, oamenii care aveau o astfel de inscripție pe corp,  majoritatea nu muriseră, toți dispăruseră.

Tânărul fu șocat, întrebă  iar și iar. Când  confirmară din nou  că cei care aveau astfel de cicatrici nu muriseră ci dispăruseră cu toții,  Lu Yi Peng  se liniști. Dar nu în totalitate.

Dacă mergea pe insulă și găsea un Hong Kong Shuai trăind cu un alt bărbat…

 

Se mai uită încă o dată la cicatrice, apoi se duse să-și pună pantalonii. Împiedică astfel acea pasăre cu gura rea să mai spună ceva care l-ar face din nou de rușine.

Revenind, întrebă despre ora programată de plecare. Se părea că va fi dus pe acea insulă. Dar trebuia să aștepte cel mai mare val care venea doar noaptea târziu. Lu Yi Peng își ocupă timpul exersând kung-fu și mâncând. Așteptă până noaptea târziu pentru a porni.

De ce era atât de dificilă calea de a găsi pasărea dragă lui?

……………………………………………………………………………………………………

 

Lu Yi Peng aștepta și se gândea la o modalitate de a se ocupa de acea pasăre în mintea lui.

 

Dacă îl găsesc, îl voi prinde și îl voi transforma într-o supă.

 

Știa că acesta era doar un gând pentru că fusese atât de dificil să-l găsească.  Știa că, odată ce îl va găsi, nu-i va face nimic rău. Așa că în loc să se gândească la o modalitate de a face din el o supă sau un curry, era mai bine să planifice  cum se va ocupa de această pasăre. Dacă va fi atacat de aceasta, va lua măsuri extreme. Stătu și planifică aceasta o vreme.

Acei căpitani de nave veniră apoi și vorbiră din nou.

Lu Yi Peng află că fiecare persoană îl respecta pe Hong Kong Shuai ca pe un tată, ca pe un frate mai mare sau ca pe un  unchi. Hong Kong Shuai îi ajutase pe acești oameni în situațiile critice din viață. Toți, fără excepție, veniseră înapoi să lucreze ca marinari și păzeau intrarea și ieșirea de pe această insulă.

Ascultând acest lucru, se gândi ca la cineva influent în filmele de arte marțiale. Indiferent de ce, ceea ce întâlnise Lu Yi Peng nu fusese un film. Ci o altă realitate.

Discutară  până noaptea destul de târziu. Căpitanul  făcut semn că este timpul să pornească. Atunci Lu Yi Peng urcă pe navă.

 

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

 

Nava, pe care se afla nu era la fel de mare ca cea care explodase data trecută, dar era suficient de rezistentă încât să nu se clatine. Marea era neagră ca bezna nopții.

Nu puteai privi mai departe de lumina vaporului. Nici nu puteai spune că în această mare învolburată, la doar câțiva zeci de metri distanță, exista o insulă.

Lu Yi Peng nu o văzuse încă. Tot ce putea vedea era această apă neagră de sub vapor și cerul întunecat, deoarece luna plină fusese complet ascunsă de nori.

Indiferent din ce unghi privea, Lu  Yi Peng vedea doar întuneric. Se aranjase să doarmă într-o cabină cu hamac. Deși era târziu, încă era treaz. Ajunsese în această etapă și nici măcar nu știa dacă tipii aceștia nu plănuiau să-l lase pe o altă insulă.

Născut acum 27 de ani , Lu Yi Peng nu dormise niciodată pe un vapor. După ce se asigură că planta Nepenthes era în stare bună, aranjă colivia alături de el și se urcă să doarmă în hamac. Căzu imediat într-un somn adânc.

 

Se trezi din nou, când Pae Chik Chik zbură și se lipi cu capul de fața lui, apoi îl călcă pe umăr înainte și înapoi, repetând:

– E dimineață! E dimineață !

Lu Yi Peng deschise ochii și aproape că se văzu căzând din  hamac. Când ieși afară pe punte, soarele răsărise destul de sus pe cer. Lu Yi Peng văzu în fața lui o insulă cu multe păsări care zburau de pe crăcile copacilor, toate scoțând strigăte puternice. Pe insulă era o casă mare, situată pe un deal stâncos. Inima tânărului bătu imediat mai repede. Vaporul se apropie încet de plaja de lângă deal. Nu exista un  drum suficient de larg pentru a ajunge sus. Dar Lu Yi Peng insistă să fie lăsat acolo.

 

După ce macaraua ridică mașina și o depuse pe țărm, el își luă rămas bun de la cei 15 marinari. Apoi luă colivia, o puse în mașină și conduse pe drumul îngust, până când nu mai putu avansa. Așa că decise să-și continue drumul pe jos.

Scoase toate lucrurile din mașină, își puse cortul în spate, apucă planta Nepenthes și o atârnă de valiză. În cealaltă mână ținea colivia cu pasărea. Apoi își luă rămas bun de la mașina cu care lucrase atâția ani și cu care trecuse prin atâtea evenimente. Merse și merse o vreme, apoi începu să urce colina pe potecă abruptă.

Drumul până la casa de vacanță…. Nu… se numea conac. Chiar dacă nu era la fel de mare ca acel conac ce arsese. Lu Yi Peng era sigur că interiorul nu era spațios sau complicat. Drumul până la conac trecea printr-o pădure densă, iar poteca era mică încât nu se putea pierde când mergea. Lu Yi Peng purta toate bagajele cu grijă. Coborî o pantă abruptă și după ce merse 15 minute, în cele din urmă, ajunse la un luminiș. În față în vârful colinei era o curte largă, conacul era alb cu urme întunecate de ploaie. Câteva urme de timp, apărură în fața ochilor lui pe peretele din față. În curtea mare din fața casei, cineva într-o haină de blana albă stătea întins în lumina soarelui pe un șezlong de bambus.

Inima lui Lu Yi Peng tresări imediat. Era pe cale să meargă mai departe când Chik Chik dădu din aripi, apoi deschise colivia și zbură. Lu Yi Peng urmări în grabă pasărea. Pae Chik Chik zbură, făcu un tur, 2 ture și ateriză pe persoana întinsă pe șezlong. Bătu puternic din aripi… părea extrem de fericit. Își frecă delicat capul de fața persoanei și strigă cu voce tare:

– Kong Shuai! Kong Shuai!

Lu Yi Peng își auzi inima bătând atât de tare încât îi răsuna în urechi. Înainte să poată vedea clar fața acelei persoane urcă alergând cu pași mari pe deal.

Acea persoană era întinsă pe șezlong, părul  părea puțin dezordonat, probabil pentru că tocmai se ridicase în capul oaselor, dar toată fața, ochii ,puntea nasului, buzele, aparțineau Păunului Roșu.

Buzele lui erau încă la fel de pure și frumoase, ca întotdeauna. Fața care se întoarse să se uite la el avea un zâmbet vag pe buzele roșii.

Lu Yi Peng își auzi propria voce răbufnind cu toată disperarea.

– Kong Shuai!!!

Tânărul polițist își aruncă bagajele în urmă și se repezi grăbit către persoana care se uita la el. Toate cuvintele la care se gândise se adunară  în pieptul lui.

 

Îl găsise… Găsise pasărea nebună care îi luase inima.

 

Lu Yi Peng se apropie, se opri în fața lui Hong Kong pentru a-l privi. Dintre toate sentimentele sale reprimate, primul lucru pe care voia să-l facă era să îl strângă în brațe, să-i spună cât de mult i-a fost dor de el și apoi să treacă peste ranchiuna pe care i-o purtase în tot acest timp.

Persoana ridică ochii pentru a-l privi înainte de a vorbi.

– Tu…cine ești?

Un val de sentimente ieși din inima lui Lu Yi Peng și aproape că explodă. Un nod i se înfipse în gât de îndată ce auzi acea întrebare.

El renunțase la tot pentru a găsi această pasăre nebună și ea îl întâmpina cu aceste cuvinte!!!

– Kong Shuai, nu mai face glume stupide! Am lăsat totul ca să vin aici pentru tine.

Hong Kong Shuai se uită la el cu o expresie surprinsă,  ca un copil pur și simplu nevinovat, înainte de a răspunde.

– Stai… despre ce e vorba…cine ești tu?

Lu Yi Peng nu mai suportă. Se îndreptă spre siluetă, și se propti în fața lui cu severitate.

 – Ni,  Khun Pu!!! [2]Nu te mai juca prefăcându-te că ești amnezic în felul ăsta. Chiar dacă îmi plătești 10 milioane de baht, nu mă vei păcăli.

Acestea fiind spuse, ridică imediat mâna și apucă umărul celeilalte persoane. Hong Kong Shuai se întoarse și încercă să-l împingă cu forța cu mâinile.

Lu Yi  Peng îl strânse dintr-o dată la pieptul lui atât de tare încât fața lui Kong Shuai deveni roșie.

– Mă doare, te rog dă-mi drumul.

Apoi auzi o voce care striga:

– Inspectore, te rog, eliberează Păunul.

Lu Yi Peng se întoarse și îl văzu  pe Luo Zi ieșind din conac strigând, în timp ce alerga ca un nebun.  Lu Yi Peng se uită la el înainte de a întoarce capul să se uite iar la Hong Kong Shuai care se încrunta de durere.

– Tan Nok Yung [3]are amnezie,  nu-și amintește de tine.

Lu Yi Peng se întoarse și se uită la persoana din fața lui. Kong  Shuai devenise roșu, sprâncenele erau încruntate, dinții îi scrâșneau. Se pare că simțea cu adevărat o durere cumplită. Tipul ăsta, cu siguranță dacă ar fi într-o stare normală, nu ar permite să fie ținut așa.

– Nu e adevărat!!!

– Dă-i drumul, spuse Luo Shi Zi și alergă să-i tragă mâna.

Lu Yi Peng îi dădu drumul în cele din urmă. Se uită la persoana din fața lui care ridică mâna pentru a-și mângâia umărul cu ochii uluiți.

– Eu nu cred că are amnezie. Dacă era amnezic, ar mai fi avut  inteligența să schimbe pantalonii lui cu cei ai unui mort?

– Nu știu, răspunse Luo Zi înainte de a continua explicația.

– M-am dus să-l ajut pe Tan Nok Yung așa cum am stabilit. Explozia a fost foarte puternică. Nu credeam că  supraviețuise, dar în cele din urmă l-am găsit.

 – L-am târât pe vapor, era inconștient. Când s-a trezit din nou, nu-și mai amintea nimic.

?!!

– Nu glumesc deloc, inspector Lu. Noi înșine suntem cu toții șocați. Tan Nok Yung nu-și amintește nimic. Vechiul conac fusese incendiat, așa că l-am adus aici în caz că vei putea veni ca să ne ajuți.

 

Lu Yi Peng se uită din nou la persoana din fața lui. Hong Kong Shuai se uita la el cu o expresie surprinsă.  Întoarse privirea spre Luo Zi și spuse.

– Te rog, du-mă  în casă, mi-e frică.

Luo Shi Zi se întoarse să-și consoleze stăpânul.

– Calmează-te Tan Nok Yung, inspectorul nu este o persoană rea, pur și simplu nu știe că ai amnezie.

– Eu… îl cunosc? întrebă Kong Shuai  pe servitor înainte de a ridica ușor capul privind din nou la Lu Yi Peng.

 

Tânărul văzu acei ochi nevinovați și simți o durere atât de mare în piept ca și cum inima i s-ar fi rupt în două.

Îi dădu drumul complet. Avea inima grea.. Strânsese în cap sute, mii de cuvinte cu speranța de a ajunge aici și de a vorbi cu acest om. Pentru a-i spune tot ce simțea…dar…

Lu Yi Peng  se așeză în fața bărbatului înainte de a-i spune:

– Tu chiar nu-ți amintești de mine?

Hong Kong Shuai se uită la fața lui o vreme înainte de a da din cap. Lu Yi Peng își mușcă buzele pentru a-și reține lacrimile ce voiau să cadă. Apoi continuă:

– Nu-i nimic… voi aștepta… până îți vei aminti.

…………………………………………………………………………………………………………

 

Lu Yi Peng se uită cum Luo Shi Zi îl ajuta pe Hong Kong Shuai să urce într-un fotoliu rulant. Pe lângă pierderea memoriei, Hong Kong Shuai avea anomalii în sistemul său nervos. Era rezultatul acelui eveniment. Acest lucru îl  făcuse să nu mai poată să meargă la fel de bine ca înainte. Dacă nu ar fi folosit fotoliul rulant, ar fi fost obligat să folosească un baston pentru a merge.

Lu Yi Peng simți o durere  imensă în inimă . Hong Kong ajutase la planificarea morții lui și avusese această soartă. Totul din cauza lui. Acolo pe vaporul în flăcări ascultase cuvintele lui Kong Shuai și nu-i răspunsese la întrebare. Kong Shuai îl împinsese și-l aruncase în mare  pentru a-l salva.

……………………………………………………………………………………………………………..

 

Pe această insulă, pe lângă Luo Shi Zi se aflau Li  Kong și alți 7 servitori. Aveau grijă de stăpân și de conac pe rând pentru că acest conac de vacanță nu era la fel de spațios precum cel care arsese. Deci servitorii trebuiau să meargă la muncă pe continent, așteptând treptat să vină unul după celălalt și să facă pe rând de gardă. Luo Zi însuși mergea pe continent în mod regulat.

Lu Yi Peng tocmai îl întâlnise din nou pe Li Kong când venise să-l invite în conac. Bătrânul părea mult mai în vârstă de la ultima dată când se întâlniseră, probabil pentru că fusese responsabil cu multă muncă în ultima lună. Arderea conacului inițial, evacuarea oamenilor, mersul în ajutorul stăpânului, pierderea memoriei acestuia din urmă fuseseră evenimente destul de dificile.

În plus, avea responsabilitatea întregului conac.

Gândindu-se la toate astea Lu Yi Peng avu un sentiment de milă și respect. De fapt, el însuși voise să abandoneze vechea chestiune, dar când avu ocazia să fie cu Li Kong în cameră vorbi despre pierderea memoriei lui Hong Kong Shuai.

Lu Yi Peng nu putu să se abțină să nu-l întrebe.

– Majordom Li,  am auzit că ești de mult timp pe lângă Hong Kong Shuai. E adevărat?

Li Kong se uită la fața lui și zâmbi de parcă ar fi știut ce gândea Lu Yi Peng.

– Inspector, nu vă faceți griji. Între mine și Nok Yung nu a fost niciodată nimic.

– Nu e asta.

Lu Yi Peng  tăcu. Fața i se înroșise puternic.

– Vreau să spun… și ție ți-a plăcut de el.

– Da, recunoscu direct Li Kong înainte de a continua :

– Inspectore,  Tan Nok Yung a revenit acum la aceeași atitudine ca înainte.  Nu-i place de nimeni și nu-i place să fie atins. De acum înainte, Khun Chai[4] te rog să fii atent când îți petreci vremea cu el.

Lu Yi Peng se uită atent la Li Kong pentru o clipă înainte de a da din cap. Bătrânul îi făcu o plecăciune și se întoarse să plece.

– Majordom Li.

– Da.

Tânărul tăcu o clipă, apoi vorbi.

– Nu-mi spune așa…nici inspector…nu mai sunt polițist.

Li Kong se uită la el tăcut o vreme și în cele din urmă dădu din cap.

– Da, Khun Chai.

Noul nume îl făcu pe Lu Yi Peng să se simtă jenat și spuse grăbit:

– Poți să-mi spui Yi Peng.

Bătrânul majordom se uită la el și îi răspunse zâmbind:

–  Lasă-l pe Tan Nok Yung să te cheme așa. Dacă îți lipsește ceva, te rog,      spune-mi mie sau lui Luo Zi, Khun Chai Lu.

După ce plecă Lu Yi Peng își aranjă lucrurile și găsi un colț pentru a plasa planta Nepenthes. Apoi ieși din nou din cameră.

…………………………………………………………………………..

 

NOTĂ

[1] 9 mișcări de atac și 9 mișcări de apărare în Kung-fu

[2] Adresare un pic batjocoritoare in sensul de :Măi boșorogule.

[3] Tan- adresare politicoasă a unui slujitor către stăpânul său

Nok Yung, reamintesc, înseamnă păun.

[4] În acest caz  ’’Chai” reprezintă un titlu de respect către o persoană considerată cu un nivel social mai ridicat decât cel folosește această apelare. Putem extrapola ca să spunem ‘’tinere stăpân’’

Loading

Care este reacția ta?
+1
0
+1
2
+1
5
+1
3
+1
7
+1
0
+1
0

8 Comments

  1. Silvia

    Draga ana lu blu,
    nuvela asta mi-a creat dependență. Nu stiu ce are special- personaje bine conturate, poveste frumoasă, descrieri cinematografice de îți poți ușor imagina interioare, chipuri, detalii care întregesc povestea,etc.
    Meritul este, desigur, al scriitoarei că ne ține cu sufletul la gură și ne azvârle până sus și apoi iar ne aruncă în abisul suferinței personajelor. Te simți ca într-un carusel.
    Dar meritul este deopotrivă și al traducătorului, pentru că, cine altcineva ne poare reda cu atâta fidelitate bucuria și suferința protagoniștilor? Felicitări ana lu blu și aștept să ne vindeci sufletul cu un final fericit, sper.

  2. AnaLuBlou

    Multumesc mult pentru cuvinte. Intr-adevar o carte exceptionala. Ju-on e sensibila in descrierea trairilor sufletesti. Si eu sunt dependenta. Paunul ne-a furat inima la toate.

  3. Hella

    Ooo,cum asa???Nu ma -am asteptat la asta… Am crezut ca vor fi bucurosi de revedere si va urma un amor in patru acte….????….. Ma surprins total. Ce o fi in inima lui Peng Peng saracul ????Autoarea asta chiar a scris exceptional de bine cartea.Si acest capitol m-a lasat fara cuvinte… Multumesc ptr ca ni l-ai oferit. Pupici.

    • AnaLuBlou

      Multumesc mult pt cuvinte. Tu esti unul dintre primii mei fani. Imi pare rau ca n-am putut sa ti trimit link cu romanul. Dar traduc direct de pe meb +.De acolo nu se poate imprima, nu se poate face screenshot. Multumesc pentru ca esti fan al paunului o nebun

  4. Elena

    După ce la găsit și și-a făcut atâtea scenarii când îl va găsi pe Păun, a avut surpriza vieții, era amnezic Păunul lui frumos.
    Cum se va descurca acum Peng Peng cu iubitul lui Păun?
    Mulțumesc mult ????????

    • Sufăr alături de Peng Peng .Multumesc mult că vii mereu aici pe site să comentezi.

  5. Ioana

    Offf am rămas fără cuvinte , bietul PENG PENG

  6. Diana

    Ce întorsătură de condei !!!!
    Ador aceasta poveste de iubire !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *