Pe toată perioada anului școlar, în ultimul an de studii, Lu Yi Peng avusese cea mai mare notă la testul de teorie. La practică, cum ar fi trasul cu arma sau arte marțiale precum kung-fu, acest tânăr ofițer de poliție avusese așa note bune, încât începuse să fie admirat de toți profesorii. Chiar și instructorul șef de kung-fu de la școală îl lăudase ca fiind cel mai bun elev pe care-l avusese vreodată. Prin urmare, Lu Yi Peng se mândrise întotdeauna cu abilitățile sale în kung-fu.
Până când…îl întâlnise pe Hong Kong Shuai…
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
– Mă poți lăsa aici, căpitane To Pheng, spuse Lu Yi Peng lui To Pheng care se pregătea să iasă cu mașina din parcarea Academiei Regale de Cadeți ai Poliției.
– Nu te duci acasă?
– Voiam să trec să-l văd pe Sensei Wu, răspunse Lu Yi Peng.
Acum câteva zile, mașina lui se izbise de mașina unui traficant de droguri. Așa că acum era din nou în reparație la garaj. După ce se întorsese să depună mărturie, To Pheng îl luase cu mașina de servici.
– Sensei Wu, repetă To Pheng,
– Când eram la școală, primeam mereu pumni în cap de la el. Oricum, te rog salută-l din partea mea, inspectore. Mi-ar fi plăcut să trec să-l văd, dar intru în tură.
– Ei bine, e în regulă. Îi voi transmite, spuse Lu Yi Peng deschizând portiera mașinii.
– Mulțumesc că m-ai adus.
– Te rog, cheamă o mașină când te vei întoarce acasă. Da, inspectore? răspunse To Pheng și plecă. Lu Yi Peng intră apoi în clădirea falnică.
După ce depuse cardul de identificare și notă motivul pentru care intrase aici, Lu Yi Peng se duse să stea și să aștepte să se întâlnească cu profesorul în sala de așteptare.
Wu Fan este instructorul șef de kung-fu de aici. Lu Yi Peng venise să-i ceară sfatul la diverse subiecte. După ce așteptă un timp, Wu Fan sosi.
Era un bărbat nu foarte înalt, cu o tunsoare îngrijită, scurtă. Anul acesta împlinea patruzeci de ani. Când văzu chipul profesorului, Lu Yi Peng îl salută imediat.
– Bună dimineața. Nu ne-am văzut de mult timp.
– Asta e, spuse Wu Fan, bătându-l ușor pe umăr.
– Nu ne-am văzut de mult timp. Se pare că ai crescut. Cum e treaba? Recent, am văzut multă acțiune. Informațiile sunt puțin lente uneori.
Lu Yi Peng râse timid.
– Să zicem că în ultima vreme am avut multe accidente cu mașina.
– Am alergat după delicvenți, spuse elevul și continuă :
– Sensei, aveți timp liber? Aș dori să vă cer niște sfaturi.
Wu Fan ridică surprins din sprâncene.
– Nu-mi spune că ai venit din cauză că ai fost învins de cineva?
Nu răspunse. Era prea leneș să-i explice problema lui cu Hong Kong Shuai.
Wu Fan se uită la el încă o vreme, apoi dădu din cap arătând spre ușă.
– Atunci hai să mergem la sala de antrenament.
……………………………………………………………………………………………………………..
Sala de antrenament era o sală imensă. Existau saltele un pic peste tot. Când Lu Yi Peng intră, erau trei sau patru perechi de studenți care exersau împreună.
Când îl văzură pe profesor, încetară imediat să se antreneze și veniră să-l salute.
– Acesta este superiorul vostru, inspector Lu, spuse Wu Fan.
Acei studenți făcură ochii mari și imediat se grăbiră să-i vorbească.
– Uau, a trecut mult timp de când nu am auzit numele d-voastră. Am auzit că ați supraviețuit lui Hong Kong Shuai. Ce fel de persoană este? Chiar e o persoană normală?
Lu Yi Peng clipi. Ridică repede mâna pentru a-i opri pe studenți, înainte de a fi întrebat de ceva care ar putea suna mai îngrozitor decât asta.
Acest Hong Kong Shuai e o celebritate sau ce?
– E o persoană la fel ca voi și ca mine.
– Dar oamenii spun că nu îmbătrânește și că e nemuritor. Am auzit că este încă tânăr și puternic. Este adevărat?
Lu Yi Peng era uluit.
– Ei bine… Poate că da, poate că nu. Dar cert e că are tendința de a avea grijă de sănătatea lui.
– Senior, vă rog să-l întrebați cum face. Tatăl meu chiar vrea să știe.
– Și mama mea.
Nu știu cum să vorbesc cu acești tineri. Ce naiba au cu Hong Kong Shuai?
Wu Fan interveni pentru a-l ajuta.
– Nu mai întrebați prostii și întoarce-ți-vă la antrenament. Și inspectorul Lu a venit azi pentru antrenament.
– Uau !!!
Studenții încă nu încetaseră să-i acorde atenție. Și mai aveau încă mai multe întrebări.
– Atunci, senior, vă rog să fiți partenerul nostru de antrenament. Am auzit de la Sensei că sunteți foarte bun.
Lu Yi Peng se întoarse să se uite la Wu Fan, cerându-i părerea. Profesorul se gândi o clipă, apoi a dădu din cap.
– Hai, fă o rundă.
Tânărul inspector își scoase jacheta înainte de a intra pe terenul de antrenament,
– Foarte bine, toți odată.
Wu Fan, care stătea ca arbitru, clătină din cap.
– Câți ani au trecut cu adevărat de când n-ai mai practicat?
– Atunci vom avea grijă, vom fi binevoitori, spuseră studenții. Deci va aplaudăm și vă încurajăm. Băieți, încercuiți-l!
Lu Yi Peng clipi. Se pare că avusese de-a face cu Hong Kong Shuai puțin prea des în ultima vreme. Văzându-i pe acești tipi, se simțit foarte moale.
După trei minute, tinerii cedară.
– Senior, sunteți într-adevăr foarte bun.
Lu Yi Peng nu știa dacă să accepte laudele sau nu. Pentru că nu folosise mai mult de o treime din abilitățile sale.
Wu Fan se apropie și-l bătu pe umăr:
– Te-ai ameliorat, ai găsit un tutor?
Tânărul ofițer de poliție negă în grabă.
– Nu, bănuiesc că am câștigat experiență din cauza muncii.
– Oh…
Wu Fan dădu din cap și luă imediat o poziție de luptă.
– E rândul meu.
Trecură zece minute. Lu Yi Peng se lupta cu profesorul său și era acoperit de sudoare. Respirația celeilalte părți părea să fie, de asemenea, agitată. Dar nimeni nu câștigase încă. Se luptară împreună multă vreme și brusc, Wu Fan vorbi.
– Destul.
Lu Yi Peng se opri cu mâna în aer, trăgându-și respirația. Wu Fan respiră adânc și spuse:
– Abilitățile tale s-au îmbunătățit atât de mult încât sunt șocat. Reglează-ți puțin mai mult sistemul respirator și ar trebui să fie perfect. De fapt, singurul tău dezavantaj e că respirația e puțin scurtă. Ai o problemă cu plexul solar[1].
– Sensei, puteți să mă învățați să-l ameliorez? spuse Lu Yi Peng.
Profesorul clătină imediat din cap.
– Nu sunt încă atât de bun.
Tăcu o clipă, apoi vorbi:
– Apropo, știi portul abandonat de la Sichuan?
– Ce?
– Du-te acolo. Desenează o pasăre pe peretele care e alături de un container putrezit. E plasat în colțul din stânga. Apoi treci pe acolo a doua zi și aruncă o privire. Dacă desenul a fost șters, strigă „Nok-Nok, Nok-Nok, Nok-Nok[2] !” și un profesor special va veni și te va învăța.
– Ce?! strigă imediat Lu Yi Peng.
– Dacă n-aș ști că sunteți profesor, nu v-aș crede.
Wu Fan avea o expresie serioasă pe chip.
– Crezi că spun o glumă? Și mie când mi s-a spus să fac asta, mi s-a părut amuzant. Dar el este foarte bun. Asta dacă vrei să-l înlocuiești cu mai mulți profesori. Cred că ar trebui să mergi să-l vezi.
– Cine e ? întrebă Lu Yi Peng mai departe.
Wu Fan clătină din cap.
– Nu știu. L-am întâlnit întâmplător și am discutat despre kung-fu. Așa că s-a oferit voluntar să fie partenerul meu de antrenament. De fapt, poți să-i spui ‘’Senpai’’. Pentru că e chiar foarte bun. În ultima vreme, munca a fost încărcată. Așa că nu am trecut să exersez din nou cu el. Du-te și încearcă. Ar trebui să te ajute.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Lu Yi Peng plecă în sfârșit de la școală și chemă un taxi. De fapt, povestea spusă de Wu Fan nu era foarte credibilă. Doar că acest profesor era o persoană serioasă. Nu l-ar fi mințit în legătură cu astfel de lucruri, așa că Lu Yi Peng decise să meargă în portul abandonat de la Sichuan și să arunce o privire.
Când Lu Yi Peng ajunse în port, cerul era complet întunecat. Portul părea ciudat de pustiu. O lumină slabă venea de la debarcaderul din apropiere, iar în mâna lui ținea o lanternă, așa că Lu Yi Peng putu găsi cu ușurință containerul.
Recipientul era într-adevăr degradat. Nu știa când venise ultima dată pe aici Wu Fan. Lu Yi Peng desenă cu o cretă pe peretele de lângă container.
Abilitățile lui de desenator erau suficient de bune pentru a face o schiță. Cel puțin, putea să facă un desen aproximativă al unui suspect, așa că desenarea unei păsări nu era o problemă.
Lu Yi Peng începu să se încrunte pe măsură ce avansa în desen. Pentru că avea impresia că pasărea pe care o desena arăta din ce în ce mai mult ca un păun. Așa că tânărul polițist încetă să deseneze și plecă din port. Luă un taxi care trecea pe lângă zona respectivă.
Am să trec pe aici și voi arunca o privire din nou să văd dacă e vreo schimbare.
……………………………………………………………………………………………………………
A doua zi seara Lu Yi Peng chemă un taxi și veni din nou în portul pustiu. Pasărea pe care o desenase ieri, dispăruse, Dar nu plouase nici noaptea, nici a 2-a zi dimineață. Când se uită mai atent, erau urme șterse, dar era sigur că asta ar fi putut fi opera unei persoane viclene.
Se gândi puțin, apoi se pregăti și strigă:
– Nok-Nok, Nok-Nok, Nok-Nok!!
– Da!
Vocea care răspunse îl făcu pe Lu Yi Peng să tresară și i se făcu pielea de găină imediat. Apoi, cineva a sări dintr-un alt container.
– Kong Shuai!!! strigă Lu Yi Peng și se comportă de parcă ar fi văzut un demon din lumea de dincolo apărând pe pământ.
Hong Kong Shuai purta un tricou cu mâneci scurte și pantaloni largi, exact așa cum folosea la antrenament și înclină capul să se uite la el. Apoi se strâmbă surprins și enervat.
– Uau, Peng Peng, cum ai ajuns aici? L-ai văzut pe Wu Fan și ți-a spus?
– Asta…Lu Yi Peng se opri din vorbit. Se uită cu atenție la persoana din fața lui.
– Nu-mi spune că ești persoana misterioasă despre care vorbea profesorul meu.
– Asta e absolut corect, inspectore Lu, spuse Hong Kong Shuai și continuă :
– L-am întâlnit într-un bar într-o zi. Fu impresionat de abilitățile mele de kung-fu. Nu-i așa că e ciudat? Oamenii din baruri vorbesc despre kung-fu.
Lu Yi Peng văzut că acest tip părea din ce în ce mai ciudat. Tipul ăsta intra într-un bar să asculte cum oamenii se plâng?
– Așa că am vorbit cu el. Ne-am înțeles bine. Așa că m-am oferit voluntar să fiu partenerul lui de kung-fu. Bineînțeles că nu știe cine sunt.
– Cred că e mai bine că nu știe. Se pare că te admiră mult.
Când termină de vorbit, făcu o mutră tristă.
– De ce sunt atât de ghinionist?
– Nu… Despre ce fel de ghinion vorbești? La urma urmei sunt un profesor. Trebuie să-ți spui chiar că nu vei avea așa noroc nici în alte zece vieți diferite, spuse Hong Kong Shuai .
Lu Yi Peng se uită o clipă la el, Apoi întoarse spatele și se pregăti să plece.
— Mai bine mă întorc.
Hong Kong Shuai se apropie și îl opri:
– Hei, ai desenat un păun atât de frumos. Gândește-te puțin. De ce ți-e rușine acum?
– Nu sunt jenat. Nu am desenat un păun, spuse agasat Lu Yi Peng.
Hong Kong Shuai nu păru să renunțe și spuse:
– Bineînțeles că ai desenat un păun.
Tânărul ofițer de poliție încercă să găsească o scuză.
– Am desenat pasărea paradisului.
Hong Kong Shuai își apropie fața de fața lui șoptindu-i la ureche :
-Păsarea paradisului sau păunul…e același lucru…
– Cum să fie aceleași? spuse Lu Yi Peng nerăbdător.
– Oprește-te din vorbit și întoarce-te la conac. Mă voi considera ghinionist.
– Copil inteligent, inspiră adânc, spuse Hong Kong Shuai.
Lu Yi Peng îl privi confuz, dar trase adânc aer în piept. În momentul în care tânărul polițist era pe punctul de a expira, Hong Kong Shuai ridică mâna și lovi cu putere în plexul solar.
Lu Yi Peng fu aruncat în spate, ciocnindu-se de un container de transport. Apoi eructă cu zgomot.
– Ce îmi faci?! strigă tânărul polițist.
Hong Kong Shuai zâmbi.
– Ce-ai zice dacă îți spun că voiam să-ți deblochez chakra[3] plexului solar? Trebuia să găsesc un moment bun. Cum ești? Respiri mai ușor?
Lu Yi Peng s-a uitat la Hong Kong Shuai pentru o vreme. Încercă încet să respire. Clipi:
– Hm… Se pare că s-a îmbunătățit.
– Atunci e bine, spuse Hong Kong Shuai, apoi se aruncă asupra lui fără să-l anunțe. Ochii lui Lu Yi Peng se îngustară. Sări repede înapoi și eschivă:
– Hei!!
Nu mai apucă să spună alte cuvinte că fu lovit din nou. De data aceasta, tânărul polițist își reținu respirația pentru a se proteja din toate puterile, știind că nu putea lupta. Hong Kong Shuai veni să atace din nou.
Chiar nu-l înțeleg pe acest păun.
Hong Kong Shuai era numărul unu în rapiditatea mișcării mâinilor și picioarelor. Trecuseră câteva secunde. Lu Yi Peng fu lovit cu ambele picioare și cu pumnii.
În mod normal, Hong Kong Shuai l-ar fi făcut KO în primele cinci secunde. Dar astăzi nu știu de ce, dacă lovea lateral cu piciorul, el nu lovea puternic. Dacă dădea cu pumnii, nu dădea puternic.
Kong Shuai, ce ai planificat?
– Fentează la stânga, spuse Hong Kong Shuai în timp ce îl lovea cu piciorul. Tânărul polițist ridică din sprâncene. Voi să facă o fentă, dar piciorul îi fu lovit și pliat în două de cealaltă persoană, făcându-l să se prăbușească. Când atinse pământul, piciorul lui Hong Kong Shuai îl urmă ca să lovească. Dacă nu s-ar fi eschivat la timp, Lu Yi Peng ar fi fost aplatizat și sigur ar fi văzut stele verzi.
Apoi sări și eschivă două backflips[4]. Păunul acela îl urmări din nou. Nu va abandona niciodată?
– Dacă Peng Peng nu se luptă, îl voi dezbrăca, spuse Hong Kong Shuai. Lu Yi Peng voia să strige. Chiar dacă se lupta, oricum va fi învins.
Se urmăriră unul pe altul o vreme. Lu Yi Peng simți brusc că-i fusese smulsă centura. Când o văzu din nou, era deja în mâinile lui Hong Kong Shuai care zâmbea ușor în colțul gurii. Apoi folosi centura pentru a-l lovi și continuă să-l lovească o vreme.
Păun nebun!!
Singur, cu mâinile goale, Lu Yi Peng cu greu putea scăpa. Acum, Kong Shuai avea ca atu o centură. Astăzi este ziua lui cu ghinion.
– Peng Peng, vrei să te dezbrac? întrebă Hong Kong Shuai, și agită centura pentru a-l ataca pe tânărul ofițer de poliție. Apoi Lu Yi Peng simți că nasturele de la pantaloni cedase.
Bătrân pervers cu dorințe secrete!!!
Lu Yi Peng era atât de furios încât fața i se întunecase și devenise roșie. Încetă să sară și-l lovi pe Hong Kong Shuai pentru prima dată. Desigur, lovitura nu fusese corectă și în plus fu lovit peste fund cu cureaua.
– Fă pașii mai lungi decât atât, spuse Hong Kong Shuai, apoi se mișcă și-l lovi rapid cu piciorul, pliindu-l din nou. Lu Yi Peng căzu cu fața pe solul de ciment. Dar în următoarea secundă se aplecă în față și se rostogoli. Apoi făcu din nou un backflips și îl lovi din nou pe Hong Kong Shuai.
– Cum se numește acest tip de lovitură? spuse Hong Kong Shuai, apoi își roti ușor corpul. Evită pumnul lui Lu Yi Peng și-l lovi pe tânărul polițist direct în plex. Lu Yi Peng fu dezechilibrat spre spate iar când își recăpătă reperele, văzu un picior ce se avansa în aer spre capul lui.
– Hei, nu te lăsa lovit cu piciorul. Cum vei ști ce fel de lovitură să faci? continuă Hong Kong Shuai. După ce Lu Yi Peng evită acea lovitură, își dori cu disperare să deschidă gura și să-l înjure, dar dacă vorbea, îi era teamă că va fi lovit cu piciorul și cu siguranță lovit și cu pumnul.
Lupta continuă în așa fel încât Lu Yi Peng era în dezavantaj la fiecare lovitură. Dar cel puțin Hong Kong Shuai încetă să-l urmărească pentru a-l dezbrăca de haine. Sperase asta, să-l facă să renunțe să-l urmărească.
Lu Yi Peng decise că mai întâi își va recupera cureaua. Prin urmare, obiectivul, după ce eschivase lovitura cu piciorul a lui Hong Kong Shuai, era centura aceea.
Fusese lovit cu ea de acest păun și o folosise în loc de bici. Plus că acum îl lovise din nou. Era cu adevărat exasperant. Nu-l lăsa să o prindă. Și se pregătea să-i dea o lovitură în spate.
Lu Yi Peng reuși să atingă propria centură, care era în mâna lui Hong Kong Shuai. Era ca o pisică ce urmărește un băț de pene pe care proprietarul ei îl mișcă pentru a o ademeni. Însă indiferent cât de mult îl lovea, nu-l atingea prea tare. Tânărul polițist transpirase abundent.
Nu pot să apuc centura cu mâna…
Lu Yi Peng sări înapoi. Susținându-se cu brațul pe un alt container de transport vechi din apropiere ca rampă de lansare, el își lansă picioarele pentru a-l ataca pe Hongkong Shuai. Cu ambele mâini întinse sări de parcă urma să-l îmbrățișeze pe Hong Kong Shuai așa.
Hong Kong Shuai, confruntat cu acest tip de atac, trebui să sară repede înapoi. Cele două mâini ale lui Lu Yi Peng prinseră doar vântul. Trupul tânărului polițist a căzu la pământ. Dar câteva secunde mai târziu folosi ambele mâini pentru a se ridica. Făcu o rundă de capriole[5] în aer. Apoi dădu un pumn în Hongkong Shuai.
Era prima dată când Lu Yi Peng a văzuse o privire șocată în ochii lui Hong Kong Shuai.
De data aceasta, vreau să mă răzbun!!
Se gândise că acest pumn va lovi cu siguranță Hong Kong Shuai. Dacă nasul nu era spart, atunci măcar falca trebuia să fie rănită.
Dar deodată Lu Yi Peng nu mai simți pământul sub picioare. Apoi își dădu seama că Hong Kong Shuai înfășurase deja centura în jurul antebrațului său. Lu Yi Peng simți apoi ca un val uriaș care îl împingea. Trupul său fu apoi aruncat la câțiva metri în spate înainte de a se rostogoli și ateriza într-un alt container de transport.
Confruntat astfel, indiferent cât de rezistent era Lu Yi Peng, nu mai avea cum să reușească să se ridice în picioare în cinci secunde. Așa că, atunci când tânărul polițist se uită în sus, Hong Kong Shuai stătea deja în fața lui zâmbind.
– Lăo Shi[6] este cu adevărat mândru de discipolul Peng Peng, spus el, întinzându-și mâna pentru a-i ține bărbia.
Lu Yi Peng se uită la el și întoarse capul.
– De când am devenit discipolul tău?!
– Oh… gemu Hong Kong Shuai.
– Peng Peng, ești un tip care nu știe să recunoască meritele oamenilor. Cum ai absolvit cu diplomă cu merit? Tocmai acum ai folosit o mișcarea pe care ai învățat-o de la mine. Încă mai susții că nu ești un discipol?
Lu Yi Peng rămase cu gura căscată. Ar fi voit să argumentez că nu este. Dar mișcarea pe care o folosise tocmai acum, fusese una pe care o furase de la Hong Kong Shuai în secret când fuseseră împreună în vacanță.
– Dacă nu vrei să te cert, atunci îngenunchează și mărturisește că ai vrut să te încredințezi ca discipol al meu de mult timp, continuă Hong Kong Shuai. Lu Yi Peng se uită imediat la el:
– În niciun caz! Chiar dacă ai fi ultimul maestru de kung-fu din lume, n-aș fi niciodată de acord să fiu discipolul tău.
Hong Kong Shuai îl ascultă și clătină din cap:
– Este păcat, este păcat, se întâmplă să nu fiu ultimul maestru de kung-fu. Dar Peng Peng pare să fie discipolul meu fără să-și dea seama.
– Te crezi un Mommae[7]. Nu m-am închinat niciodată în fața ta ca profesor, argumentă pe nerăsuflate tânărul polițist. Cealaltă parte dădu din cap.
– Asta e adevărat. Dar profesorul tău este elevul meu, deci fiind profesorul profesorului tău, ar trebui să reacționezi cu demnitate.
Lu Yi Peng deschise din nou gura:
– Poți te rog să nu te lauzi? De când ai devenit profesorul profesorului meu?
– Oh…
Hong Kong Shuai părea nedumerit.
– Wu Fan nu ți-a spus că sunt profesorul lui? Ce ți-a spus despre mine?
Lu Yi Peng deschise gura ca un pește scos din apă și prăjit, pentru a vorbi:
– Chiar și așa. Nu voi accepta.
– De ce? Ce e atât de rău în a fi discipolul meu? a spus Hong Kong Shuai și se așeză apropiindu-și fața de tânărul polițist.
– Sau vrei să fii altceva?
– Nu vreau să am de a face cu tine, a spus Lu Yi Peng.
Hong Kong Shuai se uită la el și scoase un sunet enervat.
-Serios…
Tânărul polițist își mușcă buzele. Apoi obrajii i se înroșiră.
– Mă întorc, e târziu deja, spuse Lu Yi Peng și apoi a încercat să-l împingă pe Hong Kong Shuai.
– Oh… Unde pleci așa grăbit? Mașina ta e la reparat, nu-i așa? Vrei să mănânci mai întâi cu mine? Astăzi avem pește-zăpadă[8] la grătar cu sos de soia, așa cum îți place.
Lu Yi Peng se uită la fața lui Kong Shuai cu cea mai mare neîncredere.
– Nu merg, mă vei folosi pentru altceva.
– Avem și rădăcini de lotus fierte și ginseng.
Hongkong Shuai continua să vorbească cu o expresie care nu era nici tulburată, nici excitată.
– Avem și ceai Oolong[9] proaspăt cules.
…………….
– Vii?
…………….
– Hei, nu te mai gândi prea mult. Nu ai mașină și nu prea apuci să mănânci mult orez sau pește bun, nu? Sau trebuie să mă lași să te port?
– Pot merge singur, spuse imediat Lu Yi Peng înainte de a privi din nou chipul lui Hong Kong Shuai.
– Cu ce mașină ai venit?
– N-am venit cu mașina, ci cu un jet-ski.
– Un jet-ski ?!!! strigă tânărul polițist.
Se uită la persoana din fața lui de parcă ar fi văzut ceva ciudat.
Hong Kong Shuai continuă:
– Ce, nu pot să merg cu un jet-ski? Ei bine, e ancorat de cealaltă parte a golfului. Ar fi fost o pierdere de timp să vin pe uscat.
Lu Yi Peng se uită la el ca și cum ar fi vrut să-l străpungă.
– Ai venit în ținuta asta?
– Desigur, ce este? spuse Hong Kong Shuai.
Lu Yi Peng își luă capul în mâini. Simțea că înnebunește.
Tipul ăsta se îmbracă așa și se plimbă cu jet-ski. E de necrezut…
………………………………………………………………………………………………………………..
În cele din urmă, Lu Yi Peng trebui să urce pe jet-ski. Pentru că ceaiul Oolong proaspăt cules și peștele-zăpadă erau adevăratele motive.
– Aș prefera să conduc, spuse tânărul polițist.
Hongkong Shuai clătină din cap:
– Nu vreau. Dacă Peng Peng conduce repede și are un accident, atunci va fi și mai complicat. Eu conduc. Mă ții strâns de talie ca să nu cazi. Sau îți leg picioarele și te târăsc? Pare distractiv.
– Bine, pot să călătoresc în spatele tău, spuse Lu Yi Peng grăbit. Apoi se mută să stea în spatele Hongkong Shuai și îl înconjură strâns cu brațele.
Îmbrățișează-l strâns pe păunul nebun, ar fi în stare să te arunce în mijlocul golfului.
……………………………………………………………………………………………………………
[1] Regiune situată în partea superioară a abdomenului
[2] Strigăt pentru a desemna apariția unor păsări
[3] Punct energetic al corpului
[4] Săritură pe spate
[5] Săritură în sus și înainte a unui cal dresat, cu membrele anterioare îndoite
de la genunchi, iar cele posterioare complet întinse înapoi.
[6] Profesor în dialect mandarin.
[7] Semn ezoteric din numerologie care simbolizează printre altele frumusețea, inteligența, perfecțiunea, exigența, idealul și nerăbdarea.
[8] Pește ierbivor măsurând un metru sau mai mult lung, rar, poate fi găsit peste tot în lume, în sezonul de topire a zăpezii. Are o durată de viață scurtă și poate fi consumat crud sau la abur.
[9] Ceai din flori de camelia sinensis.
