Păunul Roșu- Capitolul 18

Păunul Roșu- Capitolul 18

 

 

 

Se știa că în conacul ‘’Labirintul soarelui’’, Hong Kong Shuai era stăpânul. Lui îi plăcea să crească păsări. Atât de mult, încât cumpărase o insulă pustie, special pentru această îndeletnicire. Dar dintre toate păsările, cea mai preferată pasăre era cu siguranță cacatoesul alb pe nume Pae Chik Chik. Se pare că Hong Kong Shuai nu-l lăsa singur nici măcar o zi,

dar…..

………………………………………………………………………………………………….

  – Peng Peng!

Lu Yi Peng, care abia deschisese ușa, se încruntă imediat ce auzi vocea strigând. Se uită drept la masa din fața lui. Văzu cacatoesul alb cocoțat pe o stinghie. Toți servitorii stăteau aliniați în picioare, în mijlocul salonului. Dar fotoliul din piele roșie din centru, întunecat ca sângele uscat, era gol, fără proprietar.

– Despre ce este vorba?  întrebă tânărul polițist.

După ce se uită în jur o dată sau de două ori, fu sigur că persoana care îl făcuse să vină nu se afla în cameră. Li Kong, majordomul în vârstă al lui Hong Kong Shuai, se apropie încet și-i întinse telefonul.

   – Peng Peng,  ai sosit?

O voce familiară, veselă se auzi în telefon. Sprâncenele lui Lu Yi Peng se încruntară și mai mult. Își drese vocea și vorbi aproape în șoaptă.

– De-a ce te joci? Sunt aici, de ce trebuie să-mi vorbești din nou la telefon?

Se părea că Hong Kong Shuai îl sunase deja cu o seară în urmă, cu o propoziție scurtă care spunea:

– Când pleci de la serviciu, grăbește-te și vino imediat la conac. Altfel, ți se vor întâmpla lucruri neașteptate.

Pentru că nu voia să se confrunte cu probleme dificile, Lu Yi Peng plecând de la serviciu condusese până aici. Dar se părea că întâlnise ceva și mai neașteptat.

– Oh, am uitat să-ți spun, sunt pe cale să mă îmbarc într-un avion pentru a merge în America.

Hong Kong Shuai continuă :

– Se întâmplă că de data aceasta trebuie să-l iau pe Xiao Zi cu mine. Mă tem că Xiao Chik nu are prieteni cu care să se joace. Deci mi-e frică să nu-și smulgă penele din nou. Așa că o să-l las pe Peng Peng să fie tovarășul său de joacă.

Lu Yi Peng se întoarse și se uită la cacatoesul alb care înclina capul să se uite la el și simți c-o ia razna.

Condusese mașina în viteză și aproape că murise de îngrijorare.

Și asta doar ca să fie prietenul cacatoesului !!!

– Peng Peng, te rog, ocupă-te de Xiao Chik, vorbește cu el, fă-o pentru mine,  continuă Hong Kong Shuai. Mâna lui Lu Yi Peng cu care ținea telefonul tremură brusc. Tânărul polițist strânse din dinți mult timp, înainte să se poată gândi la un răspuns.

   – Aceasta este pasărea ta. Ai mulți servitori. Lasă-i pe ei să se ocupe. E plec acum, șopti Lu Yi Peng în telefon.

Simțea că va face o depresie nervoasă.  Hong Kong Shuai găsea mereu lucruri care să-l enerveze. Nu-i venea să creadă cu ce păun nebun avea de-a face.

 

Abia terminase de vorbit că voi să închidă telefonul și să plece. Brusc doi sau trei bărbați musculoși se apropiară să-l flancheze ca și cum ar fi vrut să-l aplatizeze. Vocea lui Hong Kong Shuai se auzit prin receptorul telefonului:

– Peng Peng, nu fi atât de rău. Kong Shuai îți cere azi ajutorul să vii si să te ocupi de Xiao Chik, asta-i tot. Nu-mi spune că tu, un student cu diplomă de merit poate fi atât de nesimțit și de crud, încât să lași un cacatoes pe o stinghie ca să-și smulgă toate penele până la gât.

Lu Yi Peng voia cu adevărat să-l întrebe ce legătură asta cu el? De ce trebuia să se joace cu această pasăre?

Dar înainte să poată deschide gura să spună ceva, pasărea bătu din aripi apoi a spus:

– Peng Peng,  jucăm?

Persoana care fusese chemată, rămase cu gura căscată. Cacatoesul își înclină capul să se uite la el. Apoi dădu din cap în sus și în jos. Era ca și cum îl invita să se joace.

Când proprietarul era acolo, el zbura să se ducă să-l vadă. Dar acum că proprietarul nu era acolo, el se comporta ca și cum ar fi jucat rolul de  proprietar.

Între timp, Lu Yi Peng scormonea mintea despre cum să supraviețuiască acestui caz stupid.

Vocea lui Hong Kong Shuai continuă:

– Oh, trebuie să mă urc în avion. Ai grijă de Xiao Chik, Peng Peng. Dacă Xiao Chik al meu e deprimat sau dacă îi lipsește o singură pană, o să folosesc un fier de călcat fierbinte pentru a-ți gâdila fiecare vârf de deget, unul câte unul.

Apoi făcu o pauză de parcă și-ar fi amintit ceva.

– Oh…și dacă îndrăznești să-l înveți pe Xiao Chik ceva ciudat, îți voi străpunge limba, îi voi pune un lanț și o voi lega de roata unei mașini. Ce crezi? Între limbă și lanț…care se va rupe mai întâi?

Lu Yi Peng își înghițit cuvintele. Se întreba de unde scotea Hong Kong Shuai   aceste metode de tortură.

Hong Kong Shuai continuă să vorbească într-o dispoziție bună.

– Dar Kong Shuai știe că Peng Peng nu este răutăcios. Mă întorc în cinci zile. Ai grijă de Xiao Chik.

După ce spuse asta, închise telefonul lăsându-l pe Lu Yi Peng încremenit în picioare acolo.

Privi în ochii acelui cacatoes de pe stinghie. Li Kong se apropie și luă liniștit la telefon. Lu Yi Peng nu se putut abține să nu întrebe:

– Majordom Li, chiar trebuie să mă joc cu această pasăre?

– Așa precum a spus Păunul, răspunse Li Kong.

Lu Yi Peng făcu o față de parcă ar fi înghițit un ou întreg de gâscă. Rămase tăcut mult timp și, în cele din urmă replică deznădăjduit:

 

 

– Dar eu nu m-am jucat niciodată cu o pasăre!

Li nu răspunse, doar zâmbi și se îndepărtă. Lu Yi Peng simți că a fost păcălit.  Se uită din nou la cacatoesul numit Pae Chik Chik. Acea pasăre albă încă se plimba pe stinghia ei. Părea că l-aștepta cu adevărat să meargă spre el.

– Peng Peng ! Vino, joacă! Vino, joacă!

În cele din urmă, Lu Yi Peng fu forțat să meargă spre pasăre. Când înainta spre stăpânul păsării, tânărul polițist era mereu suspicios. Dar acum, după stăpân mai trebuia să se adapteze și emoțiilor păsării? Ce fel de karma mai era și aceasta?

Pe măsură ce se apropia, Lu Yi Peng văzu că era un fotoliu lângă el. Fotoliul din piele roșie pe care stătea mereu Hong Kong Shuai. Pae Chik Chik bătu tare din aripi. Expresia lui era una de încântare în timp ce se apropia:

– Peng Peng ! Peng Peng!

Pae Chik Chik deschise ciocul și îi strigă numele, așa cum îl striga Hong Kong Shuai, în timp ce se mișcă înainte și înapoi pe stinghie. Dădu din cap spre fotoliu de parcă i-ar fi spus să se așeze. Lu Yi Peng ezită o clipă. În cele din urmă, se așeză.

– Foarte bine, foarte bine, continuă să vorbească pasărea bătând din aripi. Lu Yi Peng se uită la pasăre. Apoi dădu să se ridice:

– Nu e  bine! Nu e bine, spuse Pae Chik Chik strigând tare. Brusc, zbură și ateriză pe capul lui. Apoi cu ciocul îl ciocăni ușor.

Lu Yi Peng trebui să ridice mâna pentru a alunga pasărea. Ceea ce păru să funcționeze puțin. Pae Chik Chik zbură înapoi pe stinghie, ca de  obicei. Apoi își înclină capul să se uite la el.

– Jucăm! Jucăm!

Adevărat, Lu Yi Peng fusese deja luat de Hong Kong Shuai și forțat să fie păzitor de păsări timp de trei zile pe insulă. Dar în acel moment, tot ce făcea era să ia hrană pentru păsări, să o așeze în diferite locuri și să o împrăștie uneori. Dar nu fusese niciodată nevoit să se joace cu ele, ca acum. Tânărul polițist  continuă să se uite la cacatoes, neștiind ce să facă în continuare.

Pae Chik Chik își înclină capul pentru a se uita la persoana din fața lui. Apoi  sări jos de pe stinghie pe masă. Direct la un borcan  din sticlă mată cu un capac pe el. Deschise ciocul și  încercă să împingă capacul filetat. Lu Yi Peng se ridică și  privi uimit.

Era pe cale să vadă un cacatoes care va deschide capacul unui borcan?

Pae Chik Chik  încercă să împingă capacul borcanului o vreme. Capacul însă nu se mișcă. Pasărea albă ridică ușor capul, îl înclină și se uită la el. Bătu cu ciocul pe capacul borcanului.

 – Deschide, te rog, deschide.

Lu Yi Peng se uită la pasăre și se gândi că dacă  lua borcanul și-l deschidea ar fi intrat în jocul lui. În timp ce se întreba dacă ar trebui să o facă sau nu, Pae Chik Chik bătu din aripi. Apoi continuă:

– Persoană rea, persoană rea!

Lu Yi Peng nu știa dacă să întindă mâna și să deschidă borcanul sau dacă să apuce pasărea și să-i rupă gâtul? Dar în final, tânărul polițist alese să deschidă capacul borcanului. În timp ce își spunea că nu ar vrea să-și schimbe viața de acum cu o viață de cacatoes cu gura rea.

De îndată ce deschise borcanul, Pae Chik Chik bătu din aripi. Se deplasă entuziasmat înainte de a zbura către o altă stinghie, situată mai departe. Lu Yi Peng își aminti brusc faptul că îl văzuse pe Hong Kong Shuai aruncând nuci de caju acestei păsări. Tânărul polițist se uită în borcan. Așa văzu că de fapt, era un borcan plin cu nuci de caju.

Cacatoesul își întinse gâtul în sus și în jos de parcă ar fi așteptat să i se arunce niște nuci de caju. Lu Yi Peng încercă să-i arunce una. Pae Chik Chik deschise ciocul și o prinse la fel de precis ca întotdeauna. O prinse și o mișcă o dată sau de două ori în cioc. Nuca de caju dispăru în gură. Tânărul polițist încercă  să-i mai arunce una. De data aceasta, schimbă direcția. Pae Chik Chik  era inteligent.  Zbură și sări pe cealaltă stinghie și prinse din nou nuca de caju.

În cele din urmă, Lu Yi Peng află că aruncarea cu nuci de caju pentru ca pasărea să le prindă era o îndeletnicire foarte distractivă. Aruncă până când borcanul se goli. Pasărea ciripi tare, apoi zbură și se agăță de stinghia din față. Înclină capul de parcă ar fi cerut un compliment. Lu Yi Peng ridică un deget, îl atinse ușor și spuse zâmbind:

– Foarte bine.

– Foarte bine, foarte bine.

Pasărea îi repetă cuvintele, apoi se mișcă și  bătu din aripi pe stinghie.

– Rak[1] Peng Peng! Rak Peng Peng!

După ce termină de vorbit, își înclină capul și-l frecă  de deget. Apoi deschise încet ciocul.

Lu Yi Peng lăsă pasărea să-i ciugulească degetul. Apoi îl mângâie o vreme.

Li Kong intră. Când îl  văzu pe bătrânul majordom, Pae Chik Chik zbură repede să se cocoațe pe stinghie. Apoi își înclină capul să se uite la Lu Yi Peng.

– E destul. E destul.

 

Tânărul polițist ridică privirea spre bătrânul majordom. Li Kong îi zâmbi.

– Inspectorul poate pleca. Te rog, vino din nou mâine.

– Oh… da, spuse Lu Yi Peng.

Dădu din cap confuz. Ok, câte o zi pe rând. Trebuia doar să se joace câteva minute cu această pasăre? Tânărul polițist se uită din nou la cacatoesul alb. Pasărea își înclină capul să se uite la el. Apoi deschise ciocul și strigă tare.

– Ne vedem mâine! Ne vedem mâine!

……………………………………………………………………………………………………………..

 

– Inspectorul se uită din nou la ceas. Ai vreo afacere secretă în ultima vreme?  întrebă To Pheng.

Cei doi luau cina într-un mic restaurant de lângă biroul lor.  Lu Yi Peng ridică privirea la subalternul său și râse.

– Nu chiar. Cineva m-a rugat să am grijă de pasărea lui.

– Pasăre? repetă cealaltă parte, așa că tânărul inspector continuă:

– Ei bine, proprietarul a plecat pentru câteva zile.

– Așa că ea ți-a cerut să ai grijă de pasăre.

Lu Yi Peng aproape că se înecă :

– Oh, nu, nu e o fată. E o rudă mai vârstă.

– Oh !!! strigă To Pheng.

 – Ce fel de pasăre?

– Cacatoes, spuse Lu Yi Peng. Văzând fața confuză a subordonatului, încercă apoi să explice aspectul acestuia.

– Nu îmi pot imagina. Mă pot gândi doar la un papagal, spuse în cele din urmă To Pheng.

– Voi căuta poze pe internet mai târziu. Și la ce oră trebuie să meargă inspectorul să hrănească pasărea? Grăbește-te și mănâncă, pasărea nu trebuie să aștepte mult timp.

După ce spuse asta, To Pheng  izbucni în râs. Lu Yi Peng nu putea decât să încuviințeze din cap și să zâmbească. Apoi  lăsă capul în jos și  continuă să mănânce.

…………………………………………………………………………………………………………….

 

Astăzi, activitatea lui  Lu Yi Peng se schimbase. De la jocul cu aruncatul și prinsul nucilor de caju trecu la ‘’ Joacă-te cu toate jucăriile din cameră’’.

Acest joc se petrecea în ‘’Camera lui Xiao Chik” care părea să fie mai mare decât dormitorul lui Lu Yi Peng.

Pae Chik Chik stătea cocoțat pe craca unui copac mare, plantat într-un colț al camerei. Avea o cameră în care jumătate din pereți și tavan erau acoperite cu o plasă de sticlă și oțel, făcând astfel posibilă plantarea copacilor în cameră. Jumătate din cameră era ca o pădure mică. După aceea, erau stinghii din lemn conectate între ele în jurul camerei, cu stiluri diferite. Între stinghii erau tuneluri din lemn suficient de mari pentru ca pasărea să treacă. Mai era și o mini bicicletă pe o sârmă cu niște inele metalice și o șină tot metalică.

Când văzu chipul tânărului polițist,  cacatoesul strigă imediat.

– Peng Peng !

Lu Yi Peng nu putu decât să zâmbească păsării, nu știa ce să spună. Pae Chik Chik întinse gâtul în sus și în jos și  zbură să se agațe de umărul lui Lu Yi Peng. Își frecă ușor capul de obrazul lui până când tânărul polițist se simți gâdilat.

– Jucăm! Jucăm! strigă cacatoesul în timp ce bătea din aripi. Apoi  zbură spre o cracă. Își înclină capul să se uite la tânărul polițist. După ce se jucase cu această pasăre timp de două zile, Lu Yi Peng știa deja ce trebuie să facă.

Tânărul polițist merse în partea cealaltă a încăperii. Apoi  luă un  borcan cu semințe și-l deschise. Cacatoesul  bătu din  aripi apoi strigă tare înainte de a sări pe o stinghie. Trecu prin tunel și merse cu o mică bicicletă pe sârmă înainte de a urca prin acele inele rotunde și de a trage zăvorul din fața șinei de metal. Eliberă o bilă rotundă de oțel care se rostogoli de-a lungul șinelor până când se vărsă în conducta cilindrică. Apoi sări în sus și  scoase bucățile de lemn care fuseseră introduse una câte una.

Lu Yi Peng îl privi cu uimire pe cacatoes depășind toate obstacolele care fuseseră puse. Pae Chik Chik scoase acele bucăți de lemn până când bila de fier se rostogoli pe șine și se opri în fața lui Lu Yi Peng. Apoi sări pe stinghie, își înclină capul și așteptă complimentul.

– Foarte bine,  spuse tânărul polițist și-l  hrăni cu semințe ca recompensă.      Pae Chik Chik primi sămânța cu coajă tare și folosi ghearele și ciocul pentru a sparge ușor coaja.

După ce-l hrăni  și-l lăsă să se frece de obrazul lui,  Lu Yi Peng se pregăti și el să se întoarcă. Pasărea zbură spre stinghie și înclină capul.

– Jucăm din nou mâine, spuse micuța pasăre dând din aripi. În momentul în care Lu Yi Peng  deschise ușa, se întoarse și îi zâmbi:

– Da.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

 

Dar a doua zi se ivi un motiv pentru care Lu Yi Peng  trebui să rămână la departament. Din cauza unui caz important care tocmai fusese trimis, tânărul polițist fu obligat să-l sune pe majordomul lui Hong Kong Shuai și să-i spună că nu se va putea juca astăzi cu pasărea.

 

Seara târziu, fu chemat de la biroul de la parter.

– Peng Peng ! strigă un cacatoes alb cu aspect familiar, cocoțat într-o colivie de fier lucrată cu grijă, care era puțin mai mare decât pasărea însăși, de îndată ce  văzu fața tânărului ofițer de poliție.

Lu Yi Peng înghiți din greu înainte de a se întoarce să se uite la polițistul de serviciu din fața lui.

– Cineva i-a lăsat-o inspectorului, spuse polițistul. Lu Yi Peng se ridică și se uită la pasăre încă o vreme. Se întrebă dacă servitorii de la casa lui Hong Kong Shuai nu au aptitudinile necesare pentru a avea grijă de o pasăre ca aceasta. Până când Pae Chik Chik  începu să-și bată aripile și să-i strige din nou numele. Lu Yi Peng duse apoi colivia în biroul său.

– Oh… Inspector, nu-mi spune că aceasta este pasărea care ți-a fost încredințată? întrebă  imediat To Pheng când îl văzu pe Lu Yi Peng venind înapoi cu o colivie. Tânărul inspector dădu din cap. Subalternul lui continuă să vorbească.

– Se pare că va fi interesant pentru inspector. Ai lăsat pe cineva să o ia de acasă?

Lu Yi Peng nu știa ce să răspundă. Așa că doar dădu din cap.

– Chiar așa.

– Cum o cheamă?  întrebă To Pheng în timp ce Lu Yi Peng punea colivia cu pasărea pe masă. Înainte ca Lu Yi Peng să poată răspunde, cacatoesul ciripi:

– Xiao Chik, Xiao Chik.

– Uau, pari deștept,  spuse To Pheng, uitând de muncă. Veni și privi pasărea de aproape.

– Este un cacatoes? E atât de drăguț.

Lu Yi Peng  dădu din cap.

Se gândea dacă va putea lucra astăzi sau nu. Dar era această pasăre care îl deranja din nou.

To Pheng părea să fie foarte interesat  de pasăre. Se  apropie și îi repetă numele:

–  Xiao Chik.

– Da, răspunse pasărea dulce. Apoi își  înclină capul pentru a se uita la persoana necunoscută din fața lui și spuse:

– Cine? Cine?  în timp ce bătu din aripi.

To Pheng îl privi extaziat înainte de a spune:

– Atât de inteligent.

– Atât de inteligent, atât de inteligent!

Auzind asta, To Pheng fu amuzat. Așa că  întrebă:

– Te rog să-mi spui, între mine și inspectorul Lu, cine este mai frumos?

– Peng Peng, răspunse imediat cacatoesul.

To Pheng rămase uimit și se întoarse să râdă de tânărul polițist care stătea acolo.

– Porecla ta, inspectore, este drăguță.

Lu Yi Peng scoase doar un sunet din gât și decise să întrerupă discuția pentru că îi era teamă că To Pheng va continua să întrebe  și această pasăre nebună ar putea să scoată numele lui Hong Kong Shuai.

– Să trecem la treabă, căpitane. Voi pleca în curând.

…………………………………………………………………………………………………..

 

– Hm… Se pare că nu mă voi putea întoarce în seara asta, spuse To Pheng, părând abătut.

– Deputatul este cu adevărat crud. Acest caz  trebuie să mă grăbesc și să-l închid.

Lu Yi Peng nici măcar nu avu timp să deschidă gura pentru a răspunde. Pae Chick Chik vorbi din nou:

– Cu adevărat crud, cu adevărat crud.

To Pheng se uită la pasăre, apoi izbucni în râs.

– Xiao Chik este foarte drăguț. Vei merge la mine acasă?

– Nu, nu, nu,  răspunse micuța pasăre.

Apoi a deschis ciocul și începu să roadă colivia. Lu Yi Peng fu obligat să fluture mâna pentru a-și trimite subordonatul înapoi la muncă. Se aşeză pe scaun. Îl  durea capul de atâta muncă. Și mai era și această pasăre care îl deranja.

– Peng Peng !

Această pasăre părea că voia neapărat să se joace. Așa că a făcut un zgomot puternic în timp ce se plimba pe stinghia din cușcă. Lu Yi Peng încercă să se concentreze asupra mormanului de documente din fața lui. Nu mai dădu atenție pasării albe care fâlfâia din aripi și continua să-l strige:

 – Peng Peng, Peng Peng, să jucăm, să jucăm!

Lu Yi Peng trânti în cele din urmă teancul de documente pe masă, incapabil să-l mai suporte și strigă la pasărea mică:

– Hei, te rog să taci sau îți rup gâtul și te mănânc cu tot cu pene!

După ce spuse asta, se uită aspru la pasăre. Pae Chik Chik înclină capul pentru a se uita la tânărul polițist, apoi îl lăsă în jos,  semn că nu mai juca rolul  de  proprietar. Vocea lui To Pheng se auzi venind de la biroul de lucru din spatele lui:

– Inspectorul este atât de rău, ce pierzi dacă îl asculți? Joacă-te puțin cu el.

– Nu am atât de mult timp liber, spuse Lu Yi Peng ținând capul în jos spre documentele de pe birou.  Cacatoesul ăla părea să asculte cu adevărat limbajul oamenilor care îi cunoștea. Chik Chik rămase tăcut.

 

Probabil că îi e frică să nu-i rup gâtul.

 

Dacă va termina acest caz, restul timpului și-l va petrece terorizând această pasăre ca să nu mai fie o nenorocită enervantă. Bună sau rea, s-ar putea să atragă și mai mulți oameni.

 

Dosarul cazului era împărțit în interogatoriul a doi martori. Echipa de inspecție  constată că existau încă multe lacune, așa că fusese trimis înapoi pentru  revizuire. Trebuia să decidă ce examinări suplimentare ar trebui făcute. Tânărul polițist se duse să-și ia o cafea și o bău. Verifică dosarul pentru un timp. Nu știu cât timp trecuse. Se simți din nou treaz, cineva îi pieptăna părul. Când ridică privirea, văzu niște ochi negri care se uitau la el.

Tânărul polițist era așezat. Fu mirat că adormise cu capul pe birou. Când se uită mai atent, îl văzu pe Chik Chik lângă el. Lu Yi Peng ridică mâna și se frecă la ochi. Apoi se uită la colivie. Văzu că portița coliviei era deschisă.

– Ai ieșit singur din colivie?  întrebă încet tânărul polițist. Micuța pasăre se uită la el și dădu din cap, înainte de a se apropia și de a folosi ciocul încet pentru a ciuguli ușor părul de pe tâmple. Lu Yi Peng râse.

– M-ai trezit, mulțumesc.

Pasărea se uită la el, apoi se aplecă, luă documentul de pe masă și îl puse în mână. Lu Yi Peng nu se putu abține să nu ridice mâna și să-i mângâie ușor capul. Pae Chik Chik își frecă încet capul de mâna tânărului polițist.

În timp ce Lu Yi Peng mângâia capul păsării, vocea lui To Pheng se auzi brusc lângă el.

– Se pare că este foarte  atașat de tine, inspectore.

Lu Yi Peng se uită la subalternul său și râse timid,

– Nu știu.

To Pheng se uită la el și continuă:

– Suspectul meu a fost interogat. Cred că va trebui să-l mai interogăm pe Qin Xu. Ce spui?

– Hm… Mă gândeam la același lucru. Dar încă nu am terminat de citit,  recunoscut Lu Yi Peng sincer uitându-se la teancul de documente din fața lui. To Pheng se uită la el cu o expresie de deplină înțelegere.

– Am văzut. Tocmai voiam să te trezesc. Dar am văzut că pasărea părea fericită să ciugulească părul inspectorului. N-am vrut să o deranjez.

Se opri o clipă. Tânărul polițist îi luă vorba din gură.

– Apropo,  pasărea aceasta e foarte inteligentă. A deschis singură colivia, dar nu a zburat. Se pare că acest lucru are tendința de a mă îmblânzi.

– Hm… Probabil că poate îmblânzi pe toată lumea.

Lu Yi Peng dădu din cap în semn de acord înainte de a-şi lăsa capul în jos şi de a continua să citească raportul.

Semințele de floarea-soarelui fuseseră puse în colivie pentru a fi ciugulite, ca de obicei. Din când în când  Lu Yi Peng cerea ajutorul lui Chik Chik pentru a înțelege mai bine cazul.

 

Uneori, atât oamenii cât și păsările trebuie să se ajute reciproc.

 

Pentru Lu Yi Peng asta fu suficient pentru a râde și a scăpa de stresul din noaptea târzie.

Când tânărul inspector a termină raportul, era aproape 3 dimineața. Când ridică privirea, atât To Pheng, cât și Pae Chik Chik dormeau. Cacatoesul adormise în colivie. Cât despre subalternul său, acesta adormise cu capul pe birou.

 

To Pheng se trezi când Lu Yi Peng  se ridică.

– Este în regulă, plec căpitane.  Vrei să te duc?

To Pheng era încă un pic adormit, dar îl urmări pe Lu Yi Peng și se dezmetici de-a binelea când ieșiră din birou.

– E în regulă. Mai bine chem un taxi.

După ce spuse asta, se întoarse să se uite la colivie. Cacatoesul alb părea să fie și el treaz. Stătea bine cocoțat pe stinghie. Își ridică ușor capul și se uită la persoana care stătea în picioare.

– Inspectore, condu înapoi cu grijă sau pasărea se va speria și toate penele îi vor cădea, spuse To Pheng când îl văzu pe Lu Yi Peng purtând colivia. Tânărul polițist se uită la el și dădu din cap.

Perechea se separă după ce ieși din lift. Lu Yi Peng se duse la mașină. De fapt, el  crezuse că ar trebui să ducă mai întâi această pasăre înapoi la conacul lui Hong Kong Shuai. Dar era deja aproape dimineață. În plus, drumul către acel conac era mai departe decât reședința lui. Lu Yi Peng puse colivia pe scaunul din față. Apoi intră în mașină. Introduse cheia în contact, întoarse capul și se adresă păsării din colivie:

 

– Xiao Chik, te rog, vino azi la mine acasă.

Cacatoesul părea somnoros, dar rugămintea aceea păru să-l trezească brusc.

– Să mergem la Peng Peng ! Să mergem la Peng Peng!

Lu Yi Peng îi zâmbi păsării și demară.

………………………………………………………………………………………………………………..

 

La întoarcerea acasă Lu Yi Peng așeză colivia pe scaunul din sufrageria mică de la parter, pregătindu-se să urce la etaj să facă un duș și să se culce. Când l-a văzut pe tânărul polițist plecând pasărea scoase imediat un strigăt puternic.

 – Peng Peng! Peng Peng! Peng Peng! așa că Lu Yi Peng fu nevoit să se întoarcă din nou la colivie pentru a întreba cu afecţiune :

– Vrei să dormi cu mine?

Pae Chik Chik se uită la el apoi începu să cânte:

– Dorm cu Peng Peng! Dorm cu Peng Peng!

Lu Yi Peng oftă, cără cu el colivia la etaj, apoi o puse pe scaunul de lângă pat. Când termină dușul, văzu că micuța pasăre dormea ​​deja pe stinghie. Lu Yi Peng se uită la ea o vreme. Apoi se întinse în pat.

 

……………………………………………………………………………………………………………….

 

– Peng Peng, am lipsit multe zile, nu ți-a fost dor de mine?

Lu Yi Peng își miji ochii în timp ce se uita la silueta din fața lui și răspunse.

– Ești atât de crud. M-ai lăsat cu o pasăre atât de multe zile.

Hong Kong Shuai se așeză pe marginea patului. Apoi își ridică mâna pentru a-i mângâia capul și zâmbi

– Cine o spune? Polițistul sau Peng Peng? M-am întors.Ți-a fost dor de mine, nu?

– Întreabă-ți mai degrabă pasărea, spuse Lu Yi Peng.

Apoi întoarse capul în direcția opusă.

Hongkong Shuai zâmbi misterios și își apropie fața de el.

– Știu că Xiao Chik s-a gândit la mine, inspectore, dar ție nu ți-a fost dor deloc?

 

Lu Yi Peng nu răspunse. Întoarse din nou capul spre Păun și  văzu fața aceea lungă și frumoasă aplecându-se mai aproape. Tânărul polițist se ridică în capul oaselor, apoi îi  înfășură corpul cu brațele și șopti încet :

– Kong Shuai…

Buzele umede ale păunului nebun se apropiară ușor de buzele lui Lu Yi Peng.

!!

Sărutul era puternic.

Se sărutară îndelung. Buzele lui Hong Kong Shuai aspirau în întregime buzele celuilalt bărbat. Lu Yi Peng ținea ochii închiși gândindu-se că sărutul lui nu era  la fel de moale ca al unei femei, dar nu era nici aspru ca al unui bărbat. Lu Yi Peng deschise în cele din urmă ochii și dădu peste niște ochi negri care se uitau la el:

 

– Trezește-te! Trezește-te!

 

Nu știa când ieșise din colivie acest cacatoes alb.

Când văzu că Lu Yi Peng se trezise, scoase un strigăt puternic înainte de a-i ciuguli încet buzele. Lu Yi Peng ridică mâna și-și frecă buzele.

Chiar așa… sărutase o pasăre?!!

Tânărul polițist se ridică imediat. Pasărea  zbură și se cocoță pe spătarul scaunului, care era din oțel. Își înclină capul și continuă:

– E târziu, e târziu.

Lu Yi Peng ridică privirea spre ceas și a constată că era deja ora zece. Cu povestea de aseară ar fi putut să-și ia timp liber de la serviciu astăzi, dar… această pasăre albă…

– Merg acasă, merg acasă ! strigă Pae Chik Chik în timp ce bătea din aripi.

– Kong Shuai! Kong Shuai!

………………………………………………………………………………………………………………..

 

Lu Yi Peng îl conduse pe Pae Chik Chik la conacul lui Hong Kong. Când deschise ușa, tânărul polițist se încruntă văzându-l pe Hong Kong Shuai stând în fotoliu.

 

– De ce ai spus cinci zile?

Tânărul polițist nu se putuse abține să nu pună întrebarea.

Hong Kong Shuai se uită la el și spuse zâmbind.

– Ei bine mi-a fost dor de Xiao Chik. Așa că m-am grăbit să vin înapoi cât mai repede. Nu mă așteptam să-l iei pe Xiao Chik să stea cu tine.

– Îți aparține, ți-l înapoiez, spuse Lu Yi Peng.

Pasărea din colivie păru emoționată când își văzu stăpânul.  Bătu din aripi și strigă tare:

 -Kong Shuai! Kong Shuai! înainte ca Lu Yi Peng să poată spune sau să facă altceva. Micuța pasăre își folosi ciocul pentru a deschide încuietoarea portiței coliviei. Se cocoță pe biroul lui Hongkong Shuai.

– M-am întors, m-am întors.

– M-am întors, repetă Hong Kong Shuai, ridicând mâna pentru a mângâia ușor pasărea.

Lu Yi Peng se ridică și se uită la el o clipă, apoi a spus:

– Atunci…eu plec.

 – Acum vei putea petrece timpul cu pasărea ta iubită la maximum, nu? Mă voi întoarce acasă și voi dormi bine.

Un zâmbet misterios apăru pe buzele lui Hong Kong Shuai.

– Peng Peng, îl iei și pe Kong Shuai cu tine?

– Nu, răspunse Lu Yi Peng.

– Și îmi doresc foarte mult să mă grăbesc ca să mă întorc să dorm.

– Atunci ți-a fost dor de mine, răspunse Kong Shuai cu o voce joasă, gravă.

– Nu mi-a fost dor de tine, spuse tânărul polițist. Dar mintea lui se gândi brusc la visul său de dimineață.

 

Cum am putut să am un vis atât de nebun? Cui i-ar fi dor de acest păun nebun?

 

– Chiar nu ți-a fost dor de mine? întrebă Hong Kong Shuai în continuare.

Tânărul polițist nu răspunse, așa că Păunul vorbi din nou.

– Dar mie mi-a fost dor de Peng Peng.

Lu Yi Peng ridică imediat privirea spre Hong Kong Shuai. Simți un val de căldură inundându-i fața și pieptul.

Vino aici, spuse el din nou. Tânărul polițist nu știa ce-i motiva picioarele să urmeze acel apel. Hong Kong Shuai ridică o mână și îi mângâie ușor fața.

– Deci…nu ți-a fost deloc dor de mine…

Lu Yi Peng își mușcă o clipă buzele, apoi spuse:

– Pasărea ta mi-a provocat multe necazuri.

Hong Kong Shuai se uită la Lu Yi Peng câteva secunde și râse.

– M-am gândit că te vei îndrăgosti de Xiao Chik. Dar e bine așa. Nu vreau ca cineva să fure dragostea lui Xiao Chik.

După ce spuse asta, se întoarse din nou la acel cacatoes.

Lu Yi Peng se uită la ceafa lui Hong Kong Shuai și simțit o senzație de neliniște în piept. Urmări mâna lui Hong Kong Shuai care mângâia cacatoesul și auzi vocea lui blândă

– Xiao Chik! Peng Peng a fost amabil?

Pae Chik Chik se uită la Lu Yi Peng înainte de a striga tare:

– Rup gâtul, rup gâtul!

Lu Yi Peng tresări, pregătindu-se să sară departe dacă Hong Kong Shuai s-ar fi ridicat. Dar acesta din urmă îl opri.

– Despre ce fel de rupere a gâtului e vorba, inspectore Lu?

Lu Yi Peng își dorea foarte mult să-i rupă gâtul. Dar când Hong Kong Shuai îi atinse umărul cu mâna, tânărul polițist nu putu decât să facă o față modestă. Apoi se scuză:

– Doar îl tachinam.

– Oh…

Hong Kong Shuai se întoarse să-l întrebe pe Chik Chik:

– Deci, a fost distractiv cu Peng Peng?

– Amuzant! Amuzant! răspunse micuța pasăre și începu să danseze

– Peng Peng Hlo! Peng Peng Hlo![2]

Lu Yi Peng nu știa ce să creadă despre expresia feței lui Hong Kong Shuai.

– Nu l-am învățat s-o spună, se scuză el rapid.

– Hm… știu, spuse Hong Kong Shuai, ridicând mâna pentru a-i atinge din nou fața.

– Ochii lui Xiao Chik văd atât de bine. Nu e nevoie să fie învățat.

Lu Yi Peng înghiți în sec. Privi persoana din fața lui. Hong Kong Shuai se uită la el îndelung, apoi a zâmbi din nou:

– Peng Peng, nu e nevoie să pleci la tine acasă. Tocmai m-am întors și nu am dormit încă. Patul de acolo este larg și atât de rece.

 Cu o mână îi ținu fața iar cu cealaltă mângâie cămașa tânărului.

– Te rog, rămâi să dormi cu mine. Vreau să te sărut.

 

………………………………………………………………………………………………………………..

 

Luo Songzi îl duse pe Pae Chik Chik înapoi în camera sa. Așa că acum Lu Yi Peng rămase singur cu Hong Kong Shuai în dormitor. Tânărul polițist stătea în picioare și se uita cum cealaltă persoană își schimba hainele. Hong Kong Shuai se dezbrăcă și își puse o cămașă de noapte. Se putea vedea că era o cămașă din mătase. Lu Yi Peng se gândi că Kong Shuai se pregătise de culcare prea devreme. Iar acum trebuia să se ducă lângă el în pat.

După ce-și agăță haina, se duse și se alungi. Kong Shuai  își îngropă fața în pieptul lui. Lu Yi Peng îl auzi vorbind cu o voce tremurată, aproape stinsă ca și cum s-ar fi milogit.

– Peng Peng, chiar nu ți-a fost dor de mine?

Lu Yi Peng nu răspunse, dar  ridică chipul lui Hong Kong Shuai spre el. Sărută căldura și moliciunea buzelor celeilalte persoane. Simțea furnicături și o mare fierbințeală în tot corpul. Se sărutară îndelung rostogolindu-se prin tot patul.

– Peng Peng!  strigă Hong Kong Shuai când tânărul polițist se ghemui în curba gâtului respirând greu.

– Te rog să mă lași să mă odihnesc astăzi. Am făcut multe ore în avion și sunt obosit.

Lu Yi Peng se uită la el, apoi se aplecă să-l sărute din nou. Hong Kong Shuai se lăsă sărutat multă vreme, apoi vorbi din nou :

– Știu cât de mult ți-am lipsit, Peng Peng.

Tânărul polițist îl strânse în brațe cu putere, șoptindu-i la ureche:

– Kong Shuai…ah…

Hong Kong Shuai dădu din cap înainte de a se odihni pe pieptul său lat.

– Xiao Chik a fost un băiat bun?

– Da…

– Îți place de el?

– Ei bine…

– Nu te îndrăgosti accidental…

– Sunt un bărbat, nu mă pot îndrăgosti de o pasăre.

– Oh…

– Kong Shuai…

–  Ce?

– Tu…iubești mai mult oamenii sau mai mult păsările?

Hong Kong Shuai își ridică mirat privirea și se uită la el, înainte de a răspunde zâmbind:

– Odihnește-te, mi-e somn.

După ce spuse asta, își îngropă din nou fața în pieptul acela lat. Lu Yi Peng  strânse din buze pentru o clipă și vorbi din nou:

– Kong Shuai, dacă o să iubesc, voi iubi oamenii.

– Hm… știu…

– Dacă aș putea, aș vrea să iubesc oamenii.

 – ?!  

Lu Yi Peng își plecă privirea în jos și se uită. Apoi văzu că cealaltă persoană închisese ochii. Se uită o vreme la acele gene lungi înainte de a îmbrățișa acel corp și mai strâns. Își auzi propria inimă bătând tare…tare…TARE…

 

Hong Kong Shuai…

 

 

NOTĂ

[1] Iubește

[2] Chipeș (thai)

 

Loading

Care este reacția ta?
+1
4
+1
6
+1
4
+1
6
+1
2
+1
0
+1
0

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *