Dacă ar fi să vorbim chiar acum despre ofițerii de poliție care sunt celebri în Departamentul de Poliție din Hong Kong, un nume ar ieși de pe buzele tuturor. Și inevitabil ar fi vorba de tânărul inspector pe nume Lu Yi Peng.
Lu Yi Peng e un ofițer de poliție care a absolvit Academia Regală de Cadeți de Poliție cu onoruri de primă clasă. După intrarea în serviciul guvernamental a rezolvat multe cazuri. La vârsta de douăzeci și trei de ani, numit inspector, era o figură puternică și proporționată ca un model de revistă pentru bărbați. Avea o față fină care îl făcea să fie considerat la fel de chipeș precum celebrele vedete ale acestei epoci. Numele lui Lu Yi Peng era așadar unul dintre primele care era adesea adus în discuție când se vorbea despre orice tânăr ofițer de poliție.
Pentru toate aceste motive tânărul polițist era așadar căutat de adulți în multe chestiuni, inclusiv….
……………………………………………………………………………………………………..
– Să mă uit?!! exclamă Lu Yi Peng, uitând să-și mențină manierele.
Fusese chemat în biroul privat al lui Chen Qin și se gândea că nu auzise bine ceea ce i se spusese.
– Da, uită-te la tine. Inspectore, ai auzit foarte bine, spuse șeful său. Apoi continuă să vorbească bine dispus.
– Fostul șef, Tog Qin, a venit să ne viziteze la secție zilele trecute. S-a întâmplat să te vadă. Așa că a venit să vorbească cu mine. Când a aflat despre toate cazurile pe care le-ai rezolvat, a fost foarte mulțumit. A spus că vrea să ți-o dea pe fiica sa.
– Stați puțin, spuse Lu Yi Peng cu o expresie de uimire.
Cu doar o lună în urmă, el fusese legat de Hong Kong Shuai și i se dăduse o pasăre în grijă. Iar luna aceasta va fi legat și forțat să se căsătorească? Să aibă o soție? Care era vina lui?
– Nu am văzut niciodată chipul fiicei fostului șef Tong ca să mi-o dăruiască brusc, așa. Nu pot. Trăim într-o epocă modernă, domnule.
– Nu te forțez deloc cu căsătoria. Voiam doar să vorbesc cu tine mai întâi, spuse Chen Qin.
Tânărul ofițer de poliție se uită la el, apoi oftă din greu.
Marele șef îl chemase în birou să-i vorbească și el trebuia să asculte.
– Ce se întâmplă, domnule inspector? Acționezi ca și cum ai fi șocat, de parcă ți-ar fi teamă să nu fii luat cu forța în căsătorie. Vrei să rămâi singur?
– Deloc, răspunse Lu Yi Peng.
– Hm… Așa, dintr-o dată cineva ți-o oferă pe fiica sa. Oricine ar fi șocat.
Chen Qin avu o privire clar dezaprobatoare pe față. Dar nu răspunse. Se uită la fața tânărului polițist încă o vreme, apoi continuă:
– Nu ai niciun caz în seara asta. Cazul de săptămâna trecută a fost deja depus. Ce zici să te duci să mănânci la această întâlnire? Poți să-l iei ca prieten pe căpitanul To Pheng.
După ce spuse asta, îi întinse o bucată de hârtie tânărului polițist. Lu Yi Peng o luă și o citi imediat.
– Acesta este un restaurant faimos. Cum aș vrea să fiu în locul tău…
– Hai, inspectore, nu fi atât de încordat. Cheltuielile acestui eveniment sunt suportate de fostul șef. A spus că voia să te întâlnească într-o zi. În plus, voia să vorbească cu tine în privat.
Urmă o pauză de un moment. Chen Qin continuă apoi:
– Ca să-ți spun sincer, domnișoara Qin, fiica lui, anul acesta face douăzeci și doi. Tocmai a absolvit în Anglia. Frumoasă și modernă, nu o spune nimănui. Dacă te căsătorești cu ea poți spune că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior. Nu oricine poate avea o oportunitate ca aceasta.
Lu Yi Peng rămase uluit pentru o clipă, apoi în cele din urmă acceptă.
……………………………………………………………………………………………………………
– Uau, uită-te la tine!! Cu fiica fostului șef? Inspectore, ce norocos ești, spuse To Pheng, făcând ochii mari de îndată ce auzi toată povestea. Lu Yi Peng dădu din cap obosit.
– Mai bine spune-mi, vrei să mă însoțești în seara asta?
– Ei bine… într-un restaurant atât de luxos, chiar mi-aș dori să vin, spuse To Pheng cu o expresie extrem de stânjenită.
– Dar întâmplător, am o întâlnire în această seară. Este o întâlnire importantă.
Lu Yi Peng se uită la subalternul său și zâmbi ușor.
– O întâlnire cu o altă fată?
– Oh… inspectorul a ghicit din nou, spuse tânărul polițist, râzând.
– E domnișoara pe care inspectorul a condus-o pentru a ajuta la prinderea hoțului de poșetă zilele trecute.
Lu Y Peng dădu imediat din cap.
– Te descurci admirabil.
– Ei bine… cred că da. E un bun început și pentru tine. Trebuie să ne încurajăm unul pe altul la maximum, spuse To Pheng și zâmbi.
Lu Yi Peng dădu din nou din cap.
– Atunci asta e. Voi merge singur.
– Curaj, inspectore. Am auzit că fiica fostului șef e absolut minunată. Inspectorul trebuie s-o accepte ca soție.
– Păi… încă nu i-am văzut fața. Nu vorbi așa ușor, spuse Lu Yi Peng puțin nervos.
To Pheng continuă să-l necăjească.
– Oh… ai încredere în tine, inspectore. Prezența ta e atât de copleșitoare. O femeie care nu-și pierde capul în fața ta e nebună.
Lu Yi Peng nu răspunse, doar râse un pic amar.
……………………………………………………………………………………………………………..
În cele din urmă, tânărul polițist fu nevoit să se prezinte singur la întâlnirea programată. După muncă, Lu Yi Peng se întoarse acasă și își alese ținuta care i se părea cea mai potrivită pentru acest eveniment. Râse în sinea lui. Nici lui nu-i venea să creadă.
Dar când tânărul polițist își scoase hainele pentru a face un duș și a se schimba în haine noi, o cicatrice roșie aprinsă pe coapsa lui fu dezvăluită. Lu Yi Peng uită să respire. Se uită la cicatricea de pe acel picior, înainte de a ofta din greu.
E adevărat că ar putea fi un polițist norocos care va avea ocazia să o vadă pe fiica fostului director. Dar oricât de norocos ar fi, cele trei cuvinte de pe acest picior îi ștergeau dintr-odată tot norocul. Nimeni nu și-ar dori un ginere care să aibă o cicatrice ca asta pe coapsă. Și nicio femeie nu și-ar dori un soț cu numele altcuiva sculptat pe coapsă așa.
Lu Yi Peng își mișcă mâna pentru a mângâia cicatricea de pe picior. Atunci lăsă furia să se ridice.
Acel păun nebun îl forțase de fapt să facă această cicatrice pe picior. De ce nu înveți cu adevărat să o iei în serios?
Ia-o în serios…
Tânărul polițist aproape că voia să-și schimbe programul. De la întâlnirea cu fiica fostului șef la plecarea în furie la conacul lui Hong Kong Shuai. Dar fu doar un gând trecător. Povestea lui cu Hong Kong Shuai… aceste cicatrici…
Acum patru ani…. Trecuseră. patru ani de când avea cicatricile care îl marcau .
El și păunul ăla……
Lu Yi Peng nu știa la ce se gândea Hong Kong Shuai, în afară de a-l folosi ca pe ceva cu care să se distreze. Îl folosise pentru a-l face fericit, îl folosise jucându-se cu nervii lui…..îl folosise pentru a hrăni păsările când nu era prin preajmă… Dar în afară de asta, oare ce mai vedea Hong Kong Shuai la el?
Tânărul polițist oftă din nou. Nu putea ghici deloc intenția acelui bătrân păun. Nu putea ghici ce sentimente se ascundeau sub acea față incredibil de tânără. Nu știa care era cu adevărat relația dintre el și acel păun.
Și totuși…în acea noapte se trezise și când văzuse chipul adormit al bărbatului care era ca o legendă, nu se putuse abține să nu ridice mâna și să-i mângâie ușor fața. Îl sărutase și pe acel păr…Hong Kong Shuai i se păruse ca un vis…
Da, daca n-ar fi așa de clar pe coapsa lui!!
Lu Yi Peng decise să intre în baie. Făcu un duș și se îmbracă din nou. Apoi plecă cu mașina la restaurantul care fusese ales pentru această întâlnire.
La naiba cu păunul ăla!
Să-l lase în pace, ca să poată vedea ceva frumos pentru a-și relaxa mintea.
……………………………………………………………………………………………………………….
Imediat ce arătă cartea de vizită chelnerului, la intrarea în restaurant, Lu Yi Peng fu dus imediat în salonul VIP. Tânărul polițist se simțit puțin încordat. Restaurantul este destul de imens, decorat cu lux și clasă. În salonul privat erau deja 2 persoane. Una dintre ele era fostul director Tong Qin. Anul acesta împlinea şaizeci şi doi de ani. Pe scaunul de lângă el stătea o tânără într-un cheongsam[1] roșu aprins. Părul ei era negru, strălucitor și frumos. Fața ei era perfectă. Când îl văzu intrând brusc, ea ridică șalul și-și acoperi gura. Dar se putea vedea în ochii ei că zâmbea.
Inima lui Lu Yi Peng bătu un pic mai tare.
– Intră , inspectore. Nu e nevoie să stai așa țeapăn , spuse Tong Qin.
Era un bărbat în vârstă de șaizeci de ani puțin cam slab. Majoritatea părului său începuse să devină gri. Fostul șef de poliție îi zâmbi afectuos tânărului polițist. Lu Yi Peng dădu din cap, apoi salută:
– Saayan sawat[2], Than Aripdi.[3]
„Hei, nu e nevoie să mă numești așa. Vino mai întâi și te așează, spuse persoana mai matură. Lu Yi Peng intră imediat în salon. Chelnerul aduse un scaun. Îndată ce se așeză, Tong Qin se întoarse spre el cu o expresie serioasă.
– Inspectore, te porți cam brutal, spuse bărbatul în vârstă, cu o expresie de dispreț. Lu Yi Peng se încordă.
– De ce, domnule?
– Uite, spuse Tong Qin, făcând o față feroce.
– Inspector, ai intrat ca o vijelie. Fiica mea s-a rușinat atât de tare încât fața ei s-a înroșit. Dacă aceasta nu se numește brutalitate, atunci cum să-i spun?
Fata replică imediat.
– Tată, ei bine… nu știu ce să spun. Fața cui este roșie?
În schimb, continuă să-și țină fața acoperită cu șalul.
Tong Qin văzu asta și râse amuzat.
– La început ai spus că nu vrei să vii. Mi-ai mulțumit și mi-ai spus că preferi să faci o plimbare afară pentru a vorbi cu inspectorul.
– Tată! strigă fiica.
Dar tatăl se ridică, apoi se întoarse să vorbească cu tânărul polițist.
– Ai grijă de fiica mea, inspector.
Lu Yi Peng dădu din cap abătut. Bătrânul polițist ieșit din sală și cei 2 tineri rămaseră împreună singuri.
– Ei bine… trebuie să-ți cer scuze pentru tata. Pe măsură ce îmbătrânește, tinde să o ia razna, spuse tânăra. Lu Yi Peng avea acum șansa să-i vadă clar fața. Era netedă, de formă ovală, cu ochi puțin mari. Când lăsa capul în jos și zâmbea ușor așa, arăta și mai fermecător până în punctul în care tânărul polițist aproape că gemu.
– E în regulă. Oamenii în vârstă sunt așa. Este normal, spuse Lu Yi Peng, în timp ce simțea o sudoare rece pe spate.
O femeie atât de frumoasă… Va deveni ea soția lui..??
– Sunt… Lu Yi Peng. Tânărul ofițer de poliție decisese să se prezinte mai întâi, din politețe. Fata se uită la fața lui. Apoi zâmbi timid:
– Sunt… Tong Qing Qing, poți să-mi spui… Qing Qing.
– Qing Qing, spuse Lu Yi Peng, făcându-l să se simtă foarte jenat. În toți acești ani, fusese atât de acaparat de Hong Kong Shuai, încât nu avusese curajul să se uite la femei. Pentru că de fiecare dată când se uita la ele, se simțea deprimat. Dar astăzi, Lu Yi Peng aproape că-și dorea ca piciorul scris cu numele lui Hong Kong Shuai să fie doar un vis. O femeie atât de frumoasă și drăguță… Nu se gândise niciodată că va avea șansa să o întâlnească și, de asemenea, să aibă un tată care să-l sprijine.
Vreau, într-adevăr să-l uit pe acel Păun.
Chelnerul aduse primul fel de mâncare de servit. În primele momente, tinerii se simțiră stânjeniți unul de celălalt. Lu Yi Peng acționa conform standardelor unui bun gentleman, punând mai întâi mâncarea în farfuria fetei. Tong Qing Qing îi mulțumi timid și apoi începu să vorbească:
– Ce-ți place să mănânci de obicei, inspectore?
Lu Yi Peng se gândi un moment.
– Poate un pește-zăpadă, răspunse el privind mâna femeii în timp ce culegea mâncarea. Sprâncenele i se încruntară în timp ce mintea i se suprapuse cu imaginea mâinii altcuiva…
– Peng Peng, te rog mănâncă asta, spuse Hong Kong Shuai întinzându-i o bucată de pește- zăpadă pe o farfurie. Lu Yi Peng făcut o față confuză.
– Am o farfurie plină. Nu ai văzut-o?
– Am văzut-o, răspunse Hong Kong Shuai, apoi zâmbi.
– Atunci, Peng Peng, deschide gura. Gura ta e goală.
Lu Yi Peng întoarse capul și închise gura strâns. Hong Kong Shuai râse.
– Hei, nu e fierbinte, dar pot să-l suflu pentru tine. Sau ar trebui să-l sug mai întâi, spus el și se prefăcu a-l aspira cu adevărat. Lu Yi Peng nu se putu abține să nu izbucnească.
– Ești nebun? Nu sunt un copil mic.
– Atunci deschide gura. Cât timp voi rămâne așa? Sau va trebui să iau un clește și să o deschid?
Lu Yi Peng trebui în cele din urmă să deschidă gura să înghită acea bucată de pește. Hong Kong Shuai se uită la fața lui apoi vorbi din nou.
– Ai gura murdară.
Tânărul polițist nu avu timp să spună ceva. Kong Shuai se apropie și îl sărută încet pe gură, aspirându-i buzele.
– Acum e curată, spuse Hong Kong Shuai și un mic zâmbet îi apăru în colțul gurii. Lu Yi Peng ridică rapid mâna și-l împinse. Dar o făcu la fel de lent ca întotdeauna.
– Inspector?
Apelul femeii îl făcu pe tânărul polițist să tresară înainte de a-i privi fața cu ochi confuzi.
– La ce te gândeai? întrebă Tong Qing Qing, înclinând capul pentru a-l privi drăguț. Lu Yi Peng clătină din cap:
– Mă gândeam doar la peștele-zăpadă.
– Oh… ai de gând să comanzi ? Cred că nu l-am ales în acest meniu.
– Nu-i nimic, răspunse repede tânărul polițist.
Apoi încercă să discute cu ea.
– Ce studii, ai făcut?
– Drept politic, răspunse femeia.
– Voi da examen pentru a deveni procuror.
– Oh… gemu Lu Yi Peng, apoi clipi din ochi.
Procuror si polițist…. Probabil era o relație mai bună decât mafia și poliția….
– Atunci te rog să dai examenul. Te susțin, spuse tânărul polițist.
Cealaltă parte dădu din cap:
-Mulțumesc, domnule inspector.
– Cum este munca ta? Când eram copil, l-am văzut pe tatăl meu lucrând zi și noapte tot timpul. În plus, uneori nu venea acasă cu zilele.
– Hm… O carieră de polițist este așa, răspunse Lu Yi Peng.
– Nu am mult timp liber.
– Asta este, spuse Tong Qing Qing, părând trist.
Lu Yi Peng schimbă rapid subiectul.
– Domnișoară Qing Qing ai multe hobby-uri?
– Ei bine.. cititul și conducerea. Îmi place să conduc în mediul rural și să văd o priveliște frumoasă. E bine să te relaxezi.
– Ei bine, lasă-mă să încerc, spuse Lu Yi Peng.
Tong Qing Qing se uită la el și zâmbi:
– Am auzit că inspectorul conduce foarte repede. Tocmai văzusem la știri.
– Oh…eu…
Tânărul ofițer de poliție se simți imediat jenat.
– Urmăream un criminal. Cum puteam conduce încet?
– Chiar și așa, te rog să fii atent. Dacă se întâmplă ceva, persoana care îl iubește pe inspector va suferi, spuse Tong Qing Qing în timp ce Lu Yi Peng se uita la fața ei.
Și își aminti brusc de vremea când Hong Kong Shuai stătea în mașina pe care o conducea. Păunul ăla nebun nu avea nici o problemă cu modul lui de conducere. În plus, se părea că îi plăcea.
– Nimeni nu mă iubește atât de mult, răspunse Lu Yi Peng.
Cealaltă parte păru surprinsă.
– Ce spui, inspectore? Cel puțin ai un tată. Mama ta ar putea fi îngrijorată pentru tine.
– Oh… Părinții mei au murit cu mult timp în urmă.
Dar ea nu cedă ușor.
– Chiar și așa, cel puțin rudele tale te iubesc.
– Nu am frați și nici rude foarte apropiate, răspunse Lu Yi Peng.
Tong Qing Qing se uită la el cu ochi oarecum înspăimântați:
– Inspector… ei bine… nu ai avut niciodată o iubită?
– Dacă e vorba de o amantă, da. Dar ne-am despărțit. Nu îmi suporta comportamentul, spuse Lu Yi Peng.
Apoi scoase un oftat.
– Poate că sunt prea extrem.
Tong Qing Qing se uită la el și dădu din cap:
– Inspectorul este foarte devotat carierei sale de polițist.
– Da.
– Deci… ai iubit vreodată pe cineva?
Lu Yi Peng se uită la fața fetei. apoi răspunse cu o întrebare:
– Ce vrei să spui?
Tong Qing Qing se uită la el și spuse:
– Vreau să știu. Ai iubit pe cineva vreodată, mai mult decât cariera de polițist? Dacă iubita ta ți-ar cere să nu mai fii ofițer de poliție, ai accepta?
Lu Yi Peng rămase uluit multă vreme. Se uită la chipul fetei. Se gândi la timpul în care studia la Academia Militară Regală. Flashback la vremea când era cu tatăl său. Momentul în care se hotărâse să devină polițist profesionist….
– Eu… probabil că nu pot renunța să fiu ofițer de poliție, spuse în cele din urmă tânărul ofițer de poliție înainte de a ridica privirea spre tânără
– Această carieră este visul meu. Este determinarea mea, eu sunt…
Tong Qing Qing se uită la el. Apoi respiră adânc și vorbi.
– De aceea nu voiam să vin să te întâlnesc. Pentru că ești inspector de poliție.
– Da…
– Tata nu a avut timp de mine. Deci nu vreau să am un soț care nu prea are timp pentru mine.
– Da…
– Inspector…
Tong Qing Qing se uită la el.
– Îți voi pune o întrebare… Dacă încercăm să devenim prieteni crezi că într-o zi, când vom deveni soți, vei putea renunța pentru a fi alături de familie?
Fața lui Lu Yi Peng era clar tulburată. Își mușcă buzele de mai multe ori și, în cele din urmă, tânăra fu cea care sparse tăcerea.
– Poate că mă grăbesc puțin în luarea deciziilor. Dar dacă inspectorul este atât de ferm pe poziție, ar fi mai bine ca noi doi să rămânem simpli prieteni.
– Da, înțeleg, spuse în cele din urmă Lu Yi Peng. Cei doi tineri se priviră o clipă. Tânărul poliţist vorbi din nou.
– Hai să mâncăm. Dacă mai așteptăm, se va răci.
Tong Qing Qing se uită la el și zâmbi,.
– Da.
……………………………………………………………………………………………………….
Tong Qin nu părea să fie într-o dispoziție prea bună. Când descoperi că această întâlnire fusese ineficientă. Se întoarse să se uite atent la Lu Yi Peng. Dar fu oprit de fiica lui.
– Inspectorul Lu nu a greșit cu nimic. Doar că îi place cariera polițistă. Știai deja asta.
Tong Qin se uită la fiica lui.
– Dar… vreau să ai un viitor bun și un soț bun.
– Nu doar inspectorul Lu e un bărbat bun, spuse Tong Qing Qing zâmbind.
– Te rog, tată. Voi avea un partener de viață. Te rog să te gândești la un lucru. Dacă m-aș căsători cu inspectorul Lu, el și cu mine s-ar putea să nu fim fericiți.
Tong Qin se întoarse să se uite la tânărul ofițer de poliție:
– Lu Yi Peng, îți iubești cariera de poliție mai mult decât pe fiica mea?
Lu Yi Peng se uită la el, dădu din cap și răspunse:
– Da.
Fostul șef de poliție îl privi o clipă, apoi oftă din greu.
– Atunci așa să fie. Cred că ești cu adevărat un bun ofițer de poliție.
– Îmi pare rău, spuse Lu Yi Peng. După aceea, se separară. Tânărul polițist se întoarse la mașină. Porni motorul și plecă.
Era un polițist bun sau…..?
Lu Yi Peng se trezi dintr-o dată conducând pe drumul care tăia de-a lungul golfului și se gândi la cuvintele lui Tong Qing Qing despre felul lui de a conduce o mașină. Condusese de multe ori mașina pe acest traseu. Dar nu se gândise niciodată să privească priveliștea de pe marginea drumului pentru a se relaxa. În trecut, intenționa să-și amintească fiecare colț al drumului. Fiecare alee, fiecare detaliu. În cazul în care criminalul pe care îl urmărea ar fi vrut să se evadeze. Toată viața lui fusese consacrată meseriei de polițist.
Lu Yi Peng spera să devină ofițer de poliție încă din copilărie. Și era încrezător că va fi un excelent polițist. Întotdeauna crezuse că va urma o carieră de polițist până la pensie. Nu regretase niciodată că alesese această profesie.
Până când…
……………………………………………………………………………………………………
O mașină se opri în fața porții de fier a unui conac înalt, la marginea golfului din Hong Kong. Lu Yi Peng rămase tăcut, liniștit în mașină o vreme.
În cele din urmă scoase telefonul mobil și făcu un apel. După ce așteptă un timp destul de lung apelul, spuse persoanei care răspunsese:
– Kong Shuai, te-am trezit?
– Capul meu era pe cale să atingă perna când Li Kong a adus telefonul , răspunse vocea de la celălalt capăt și continuă:
– Ce mai de data asta? Cazul de săptămâna trecută e deja terminat, nu-i așa? Sau tocmai ai primit un alt caz?
– Nu, nu e vorba de niciun caz, răspunse Lu Yi Peng. Apoi ridică privirea spre conacul negru din spatele porții înalte de fier care se vedea în umbra nopții întunecate.
– Sunt în fața porții tale.
– ?
– Mă poți lăsa să intru?
– Peng Peng este bolnav?
…………………..
– Ce se întâmplă?
………………..
– Peng Peng?…
Lu Yi Peng își umezi buzele. Simți o apăsare în piept. Cuvintele ieșiră ca o confesiune în fața unui preot.
– Mi-e atât de dor de tine…
………..
Vocea de la celălalt capăt al firului rămase fără cuvinte multă vreme înainte de a răspunde:
– Nu e noaptea cu lună plină.
– Dar nu pot veni și când e lună nouă? Ai pe cineva care doarme în locul meu?
– Ia-o ușor, nu vreau să aduc pe cineva la întâmplare, cu care să mă culc.
– Locul din pat, de lângă tine, e liber?
– Liber.
-Pot dormi cu tine?
……………..
Tăcerea de la celălalt capăt al firului dură o vreme. Apoi porțile falnice se deschiseră încet și mașina care așteptase intră încet în interiorul conacului.
NOTĂ
[1] Rochie chinezească, inspirată din îmbrăcămintea etnică, a minorității mandchou .
[2] Formulă de salut politicoasă care înseamnă. ‘’Seară plină de prosperitate’’ și ține loc de bună seara.
[3] Adresare politicoasă pentru a desemna un fost director sau un fost președinte.
