În cariera de polițist în afară de a prinde hoți și de a aștepta primirea rapoartelor, există o altă îndatorire care este la fel de importantă. E vorba de protecția oamenilor importanți în diverse ceremonii și evenimente.
………………………………………………………………………………………………………………
Lu Yi Peng respiră suflând, după ce sorbi sucul de portocale pe care a venise să-l servească o chelneriță. Tânărul inspector se afla în prezent la o cină organizată de guvern și care avea mulți oaspeți de rang înalt. Bineînțeles, el făcea parte din echipa de protecție trimisă de departamentul de poliție pentru a menține ordinea la eveniment.
– Hm… chiar arăți bine, indiferent din ce unghi m-aș uita la tine, spuse To Pheng, uitându-se la Lu Yi Peng, care era îmbrăcat într-un smoking negru. Acesta din urmă avu o expresie ciudată.
– Ați băut prea mult, domnule Jiang?
To Pheng râse încântat.
– N-am băut nimic, domnule Wong.
Tocmai am întâlnit o fată drăguță și interesantă în colțul străzii chiar acum.
– Oh…
Lu Yi Peng se opri apoi continuă:
– Atunci de ce nu ai adus-o aici?
– Din întâmplare e soția ambasadorului croat, răspunse To Pheng.
Lu Yi Peng izbucni în râs.
Aceasta e ca ‘’Privește-mă, dar nu mă atinge’’, spuse Lu Yi Peng și râse din nou.
Omul de care râsese făcu o față încruntată.
Lu Yi Peng ridică din umeri și în cele din urmă încetă să râdă.
În timp ce vorbeau, cei doi polițiști se uitau, de asemenea, în jur în căutarea unor detalii ce ar fi putut părea neobișnuite.
– Domnule Jiang, se pare că e cineva nou acolo. Mai bine mă duc să arunc o privire, spuse Lu Yi Peng.
Văzând că un nou grup de oameni tocmai intrase pe uşă, To Pheng ridică din umeri ca răspuns.
– Te rog să o iei ușor. Ai grijă să nu dai de soția ambasadorului militar.
Lu Yi Peng râse zgomotos înainte de a pleca.
Numărul persoanelor care sosiseră era de cinci sau șase persoane. Privind programul, trebuia să fie vorba de grupul consultativ al lui Wen Guoshen, un mare magnat al afacerilor imobiliare de pe insulă. Lu Yi Peng încercă să se apropie pentru a observa persoanele și a verifica dacă exista ceva anormal. Dar tânărul polițist fu imediat surprins când văzu spatele celui care conducea grupul. Crezu că are halucinații. Se apropie imediat:
– Oh… îmi pare rău, sunteți domnul Li Xingyu? Consilierul principal al doamnei Wen Guoshen? întrebă Lu Yi Peng pe bărbatul care purta și el un smoking negru.
Bărbatul se întoarse spre el, îl privi și răspunse zâmbind:
– Da, e vreo problemă?
Lu Yi Peng se uită la bărbatul din fața lui înainte de a continua:
– Atunci pot să vorbesc cu d-voastră în privat pentru o clipă?
Persoana invitată scutură din cap.
– Probabil că nu încă. Trebuie să merg mai întâi să-l văd pe ambasadorul portughez. Dacă aveți ceva de spus să lăsăm pentru mai târziu.
După ce spuse asta, plecă. Lu Yi Peng îl urmă, păstrând distanța și trimise prin radio la centru:
– Aș dori să obțin câteva informații despre domnul Li Xingyu. Aveți o fotografie?
– Nu există informații despre identitatea lui Li Xingyu.
Vocea din radio continuă.
– Informația despre identitatea lui a fost ținută secretă de Wen Guoshen. Nici măcar nu a fost o notificare cu privire la trimiterea fotografiei.
– Oh, deci de unde știm că este cu adevărat el? întrebă Lu Yi Peng.
După un moment de tăcere veni și răspunul.
– Are o scrisoare de identitate de la domnul Wen. Și domnul Wen a trimis și un prieten apropiat cu el. El a fost cel care a confirmat că într-adevăr e domnul Li Xingyu.
Lu Yi Peng scoase un oftat. Se întoarse să se uite din nou după bărbatul pe nume Li Xingyu. Dar problema era că aproape fiecare bărbat de aici purta același tip de smoking negru. Unde să-l găsească pe cel căutat? Deci nu era un lucru ușor de făcut.
Chiar dacă primise confirmarea de la postul central, Lu Yi Peng tot era confuz în legătură cu bărbatul pe nume Li Xingyu. Tânărul polițist încercă să-l găsească pe tot parcursul evenimentului. Dar oricât îl căută, nu-l găsi. În timp ce era îngrijorat că s-ar putea întâmpla ceva rău, auzi un țipăt teribil.
Lu Yi Peng alergă imediat în direcția sursei sunetului. Când ajunse, văzu un grup de oameni care făcuseră roată în jurul cuiva. Tânărul polițist încercă să-și facă loc. În mijlocul cercului, o femeie într-o rochie lungă albă era în convulsii pe podea. Alături de ea, câteva femei strigau șocate:
– Ajutor, domnișoara face o criză!
Lu Yi Peng anunță în grabă unitatea centrală pentru a cere o asistență medicală și se grăbi să o ajute pe femeie. Dar se pare că era în urmă cu un pas.
Cine venise din cealaltă direcție?
Bărbatul acela îngenunche lângă corpul care tremura violent. Apoi întinse mâna. Apăsă pe diferite puncte de pe corp într-o clipită. Spasmele se domoliră treptat.
– Toată lumea, vă rog, dați-vă înapoi. Pacientul are nevoie de aer, spuse bărbatul cu voce joasă, dar care părea ciudat de puternică. Toți oamenii se dădură imediat înapoi. Bărbatul puse cu delicatețe capul femeii în poala lui. Apoi continuă să o maseze ușor.
Când doctorul sosi, femeia îşi recăpătase deja cunoştinţa. Ea și mulțimea îi mulțumiră bărbatului.
– Dacă nu ai fi fost tu, chiar aș fi avut mari probleme.
– E în regulă, răspunse cealaltă persoană.
Femeia se uită la el înainte de a se adresa doctorului.
– Sunt bine acum. Trebuia să-i mulțumesc acestei persoane.
Terminând de vorbit, ea întinse mâna către bărbatul zâmbitor care stătea acolo.
– Nu mai e nici o problemă, atunci mă voi retrage.
– Stai, încă nu-ți cunosc numele.
– Li Xingyu, răspunse el, mergând spre locul în care stătea Lu Yi Peng.
– Puțin mai devreme ai spus că ai afaceri de discutat cu mine, nu? Unde ar trebui să mergem să vorbim?
Lu Yi Peng se uită la el pentru o vreme apoi plecară împreună.
…………………………………………………………………………………………………………..
– Kong Shuai, ce te gândești că faci de data asta? Ce altceva este în neregulă cu tine? spuse Lu Yi Peng.
După ce ieșiră, Lu Yi Peng găsi un colț în afara sălii în care se desfășura evenimentul și opri radioul. Hong Kong Shuai ridică din umeri apoi zâmbi.
– Peng Peng, ești îmbrăcat în smoking. Dansează cu mine timp de un cântec.
Lu Yi Peng se uită la persoana din fața lui în loc să răspundă, înainte de a continua să întrebe:
– Kong Shuai, vorbesc serios, ai uzurpat identitatea lui Li Xingyu, nu?
– Oh… cum ai reușit să fii un student cu merite? Iar mă acuzi, spuse cealaltă parte pe un ton disprețuitor.
– Cum, nu sunt eu Li Xingyu?
– Nu ești, replică imediat tânărul ofițer de poliție.
– Mărturisește ce plănuiești, de te-ai infiltrat la această petrecere?
– Bine, inspectore Lu, spuse Hong Kong Shuai, făcând o mutră dezgustată înainte de a scoate un plic din buzunarul cămășii.
– Hai să-l deschidem și să aruncăm o privire. Apoi sună-l pe șeful tău. Sună pe oricine crezi că este mai de încredere decât mine. Sau ar fi mai bine să mergem să-l întâlnim pe Wen Guoshen chiar acum? Vei ști dacă sunt cu adevărat Li Xingyu sau nu.
Lu Yi Peng deschise scrisoarea, se uită la ea și constată că era o scrisoare de invitație cu numărul corect. Și era atașată o scrisoare de prezentare din partea lui Wen Guoshen. Tânărul polițist avu imediat o expresie tulburată pe față.
– Chiar ești Li Xingyu?
– Dacă ești curios, poți să-l întrebi pe ambasadorul portughez.
Hong Kong Shuai răspunse cu o expresie de nedumerire pe față. Lu Yi Peng se uită la el o clipă apoi întrebat din toată inima.
– OK, suntem de acord, ești Li Xingyu?
Hongkong Shuai izbucnit în râs:
– Oh, Peng Peng, la ce te gândeai? Hm… Am încercat să schimb numele Li Xingyu, dar nu a funcționat.
Tânărul ofițer de poliție era mai ocupat decât înainte.
– Oh, chiar am râs când m-am gândit la asta.
Lu Yi Peng nu era deloc amuzat. Se uită îndeaproape la Hong Kong Shuai. apoi vorbi cu o voce gravă.
– Deci chiar ai uzurpat identitatea lui Li Xingyu?
Kong Shuai se uită urât ca răspuns. Apoi păru complet descurajat și dezamăgit.
– De ce studenții cu merite sunt atât de încăpățânați? Fie că folosesc numele Hong Kong Shuai, fie că folosesc numele Li Xingyu, în final sunt tot eu. Sau crezi că Wen Guoshen ar fi trebuit să-l aibă pe Hong Kong Shuai drept consilier? Atunci guvernul ar fi fost obligat să-l invite și pe Hongkong Shuai la evenimente.
Lu Yi Peng deschise gura și respiră greu mult timp. În cele din urmă, se hotărî să întrebe.
– Atunci de ce te-a invitat la acest eveniment?
– Nu pot să-ți răspund în legătură cu asta. E secretul de afaceri al lui Wen Guoshen. Să spunem doar că nu am venit să fac ceva ilegal, răspunse Hong Kong Shuai privindu-l pe Lu Yi Peng din cap până în picioare înainte de a întinde mâna:
– La urma urmei, Peng Peng este îmbrăcat așa frumos. Hai să dansăm împreună pe timpul unui cântec.
– Ai înnebunit de-a binelea ! răspunse repede Lu Yi Peng .
– Sunt aici să lucrez. În plus, unde ai văzut că dansează bărbații împreună?
– Atunci îi permit lui Peng Peng să poarte o fustă. Dar nu trebuie să pierzi prea mult timp. Te vei împiedica și vei cădea.
Lu Yi Peng se uită la Hong Kong. Dădu să plece, dar acesta din urmă îl prinse de încheietura mâinii.
– Peng Peng, după serviciu, vino cu mine…
……..
– Nu trebuie să porți fustă. Vino să dansezi cu mine la conac pe timpul unui cântec.
Tânărul poliţist îşi strânse buzele înainte de a-i răspunde.
– Termin târziu.
……………………………………………………………………………………………………………
Petrecerea se încheie în jurul orei 22, dar fu aproape miezul nopții când Lu Yi Peng termină de înaintat raportul său comandantului. Ajungând la mașină găsi pe cineva în picioare așteptând.
– Nu ai plecat încă? întrebă tânărul polițist uitându-ne la silueta sprijinită de mașina lui.
– Așteptam să vină prințul să mă ducă înapoi la castel, răspunse Hong Kong Shuai zâmbind. Înainte de a urca în mașină, Lu Yi Peng se uită la el și răspunse.
– Serios? Am crezut că ești un dragon care așteaptă să fie cucerit de un erou.
– Ești cu adevărat nepoliticos. Acest dragon este considerat un animal sacru, spuse Hong Kong Shuai și deschise portiera mașinii imediat ce Lu Yi Peng o deblocă. Se așeză pe scaunul din față.
– Dă-i drumul, inspectore.
Era într-adevăr o chestiune de noroc că nimeni nu trebuia să călătorească cu Lu Yi Peng ca șofer și Hong Kong Shuai ca pasager. Duraseră doar zece minute pentru ca cei doi să se întoarcă la conac. Majoritatea servitorilor se împrăștiaseră deja pentru a se odihni. Doar Li Kong și Luo Songzi așteptau încă în interiorul clădirii pentru a-și saluta stăpânul.
Hong Kong Shuai, ajuns la conac, nu-și schimbă hainele. În schimb, îl luă pe Lu Yi Peng și merseră printr-un complex de coridoare și multe scări spre una dintre camere. Când ușa fu deschisă ajunseră într-un hol cu un balcon care se extindea spre exterior. Doar o fărâmă de rază de lună strălucea în cameră. Aceasta reflecta rafturile de cărți atașate pe cei doi pereți, iar în colţul camerei era un vechi pick-up. Difuzoarele aurii, în formă de con, reflectau lumina lunii în umbra încăperii. Hongkong Shuai se îndreptă spre el, deschise sertarul biroului de sub suportul aparatului și scoase un disc.
– Studentul cu merite știe să valseze?
– Da, răspunse imediat Lu Yi Peng. Hong Kong Shuai se întoarse să-l privească și zâmbi ușor:
– Hm… Dacă știi să valsezi, te las să dansezi tango. Așa, te fac să dansezi ceva mai greu, spuse el, punând placa pe pick-up. Mută acul pe disc înainte de a roti butonul de pe partea laterală a aparatului.
Sunetul dulce și ritmic al unui pian emană imediat din difuzorul în formă de con. Hong Kong Shuai se întoarse și zâmbi tânărului polițist.
– N-ai de gând să te înclini în fața mea?
Lu Yi Peng ridică o sprânceană privind la persoana din fața lui cu o expresie clar surprinsă și se înclină. Apoi întinse mâna pentru a strânge mâna oferită de cealaltă persoană.
– Nu mă călca pe picioare, spuse tânărul polițist. Hong Kong Shuai puse o mână pe umăr înainte de a răspunde:
– Fii atent. Nu mă călca pe picioare.
Lu Yi Peng își puse mâna pe talia celeilalte persoane înainte de a păși în ritmul muzicii. Se uită la fața partenerului său.
– A mai dansat Kong Shuai așa, cu cineva înainte? întrebă tânărul ofițer de poliție după ce dansară o vreme.
– De ce întrebi? spuse Hong Kong Shuai. Lu Yi Peng se uită la el din nou și continuă:
– Ei bine…pari foarte priceput. În mod normal, bărbații dansează cu femei.
– Dansul este la fel ca kung-fu. Bărbații și femeile nu sunt diferiți, răspunse Kong Shuai . Lu Yi Peng se încruntă.
– Cum să fie la fel?
Hong Kong Shuai zâmbi în colțul gurii. Lu Yi Peng simți că fusese călcat puternic pe picior.
– Oh, Kong Shuai, de ce m-ai călcat pe picior?!
– Peng Peng, asta e. De ce stai și te lași călcat pe picior? Dacă te calc din nou, îmi poți zdrobi degetele, spuse Hong Kong Shuai în timp ce își mișcă din nou picioarele.
Lu Yi Peng se dădu un pic în spate. Dar Hong Kong Shuai era foarte bun la găsirea unghiurilor pentru a-l putea călca. Nu se mai putea retrage. Trebuia să se întoarcă la stânga și la dreapta. Greu de evitat și trebui să se întoarcă pentru a scăpa. Făcu o săritură complicată și se eschivă.
– Ha ha și Peng Peng dansează superb, spuse Hong Kong Shuai într-o dispoziție bună. Lu Yi Peng strânse din dinți. Găsi un moment pentru a-l călca pe picioare pe Hong Kong Shuai. Dar el fu la fel de rapid ca întotdeauna. Dansaseră jumătate din cântec. Tânărul ofițer de poliție începuse să transpire abundent.
– Foarte bine, cred că dansezi ca și cum ai practica kung-fu.
Lu Yi Peng profită rapid de momentul în care Hong Kong Shuai spunea această propoziție și-l obligă să danseze în ipostaze ciudate. Hong Kong Shuai râse fericit. Apoi se opri.
– A mai rămas o jumătate de cântec, Peng Peng.
– Mi-ar plăcea să fac un dans normal, răspunse tânărul polițist. Apoi îl apucă pe Kong Shuai de talie și îl apropie strâns de el.
– Nu mi-ai răspuns încă. Ai mai dansat cu cineva înainte?
Hong Kong Shuai se uită la el apoi zâmbi în colțul gurii .
– De ce vrei să știi?
……
– Gelos?
– Nu, deloc.
– Oh…
Hong Kong Shuai se opri. Apoi spuse zâmbind.
– Dacă spun că ai fost prima persoană care m-a făcut vreodată să dansez, mă vei crede?
Lu Yi Peng tăcu o vreme, apoi întrebă :
– Asta înseamnă că nu ai simțit nevoia să dansezi înainte?
– Nu… nu am dansat niciodată cu nimeni.
– ?!
Tânărul polițist se uită la persoana din fața lui. Ochii negri ai lui Hong Kong Shuai priveau acum în jos, acoperiți de gene lungi. În lumina slabă a lunii, Lu Yi Peng avea impresia că e mai degrabă într-un vis decât într-o realitate.
– Kong Shuai, de ce ai ajutat-o pe femeia aceea?
Ochii negri ca bezna îl priviră înainte să zâmbească:
– De ce? Nu pot să ajut o femeie?
– Nu e normal. O persoană crudă, inumană, ca tine, nu ar trebui să sară în ajutor, așa cum ai făcut-o, spuse tânărul polițist.
Kong Shuai răspunse sec.
– Ai într-adevăr o gură spurcată. Cât de crud am fost cu oamenii? Tu însuți ai fost ajutat de mine de multe ori.
– M-ai ajutat, dar ai fost recompensat. Dar acea femeie a avut vreo recompensă pentru tine? întrebă Lu Yi Peng din nou.
Hong Kong Shuai se uită la fața lui. Apoi ridică mâna și-l lovi pe umăr o dată.
– Când m-am așteptat la ceva în schimb de la tine?
Lu Yi Peng își mușcă buzele înainte de a continua.
– Kong Shuai, ești mereu așa amabil cu ceilalți?
– Deci mă vezi acum ca pe o persoană bună? Cum asta? replică Hong Kong Shuai.
Lu Yi Peng clătină din cap cu o expresie tulburată pe chip.
– Mă întrebam doar… Tu… de ce nu ești atât de blând cu mine cum ai fost cu femeia aceea?
!!
– Uită, spuse Lu Yi Peng și se pregăti să se îndepărteze de Kong Shuai căci cântecul se terminase.
Hong Kong Shuai îl ținu de umăr.
– Peng Peng, vrei să fiu blând și cu tine?
Lu Yi Peng își mușcă buza inferioară și răspunse încet:
– Vreau doar să fii puțin mai blând cu mine.
Kong Shuai se uită la chipul tânărului polițist și zâmbi tandru.
– Xiao Peng Peng…
Lu Yi Peng fu ușor uimit când Kong Shuai întinse mâna și-l mângâie încet pe față.
– Dar tu, vei fi blând cu mine?
Lu Yi Peng nu răspunse, dar ridică mâna pentru a ține mâna care îl mângâiase. Apoi o sărută încet de mai multe ori înainte de a privi persoana din fața lui.
– Kong Shuai…
Hong Kong Shuai zâmbi ușor în colțul gurii înainte ca cealaltă persoană să-și apese buzele de ale lui. Lu Yi Peng ținu acea persoană aproape de corpul său. Două perechi de brațe înfășurate unul în jurul celuilalt. Sărutul devenise iminent.
Pick-upul încetase de mult să mai funcționeze. Dar în interiorul camerei strălucea lumina razelor de lună. În liniștea nopții se auzea zgomotul erotic al respirațiilor.
Vârfurile limbilor și buzele apăsate una peste alta, fierbinți și nerăbdătoare. Ca respirațiile extrem de calde ce păreau să devină din ce în ce mai agitate.
Lu Yi Peng își frecă mâna pe spatele celeilalte persoane înainte de a aluneca în jos pentru a mângâia șoldurile strânse ascunse sub tivul cămășii sale lungi.
Hong Kong Shuai tremură. Palma lui și vârfurile degetelor lui Lu Yi Peng se frecau ușor. Asta îl excita la maximum. Lu Yi Peng plecă încet capul să se uite la fața acelei persoane și îl sărută din nou adânc, fierbinte. Apoi își mută mâna în sus, îi scoase papionul și îi descheie cămașa albă.
Hong Kong Shuai respiră adânc. Buzele sale calde se apăsară de gâtul lui Lu Yi Peng. Îi descheie cămașa și încet, aplecându-și fața, îi sărută toată pielea expusă lipindu-se de perete. Apoi își descheie propria cămașă.
Hong Kong Shuai își umezi buzele înainte de a se apleca în față și de a săruta fără reținere pieptul musculos care fusese descoperit. Nu putea rezista. Îl sărută așa o vreme. Lu Yi Peng îl împinse din nou pe Hong Kong Shuai spre zid înainte de a-i scoate toate hainele cu nerăbdare.
Hong Kong Shuai ridică mâna și mângâie fața tânărului polițist. Apoi își mută mâna în jos pentru a scoate cămașa celeilalte persoane. Desfăcu nasturele pantalonului și trase de fermoar. Pantalonii lui Lu Yi Peng căzură brusc până la glezne.
În lumina slabă Lu Yi Peng săruta trupul rezemat de perete. Pielea lui Hong Kong Shuai era fină și netedă și încă fermă, fie că era vorba de pectorali sau chiar de abdominali . Lu Yi Peng se gândi brusc la asta. Își lipi obrazul și urechea de pieptul lui Kong Shuai. Auzi inima lui bătând violent înăuntru.
Ce simțea acea inimă pentru el?
– Inima mea este încă puternică, spuse Hong Kong Shuai, văzând că cealaltă persoană avea urechea lipită de piept. Lu Yi Peng ridică imediat privirea și dădu din cap.
– Hm… bate atât de tare încât am fost surprins.
Hong Kong Shuai nu răspunse. Râsul îi rămase în gât. Lu Yi Peng îi depusese un sărut pe buze înainte de a se apleca din nou pentru a săruta acel corp mai jos, spre abdomenul inferior. Cu delicatețe îi sărută dosul mâinii care ținea partea importantă pe care nu reușise să o atingă până acum.
Lu Yi Peng văzuse clar această parte a lui Hong Kong Shuai. Își aminti că nu era urâtă sau banală. Dar nu știa exact de ce Hong Kong Shuai nu-i permisese deloc să atingă această parte. Poate îi era teamă că va profita de ocazie pentru a răni acest punct slab?
– Kong Chuay.
– Ce?
– Dacă spun că vreau să-mi folosesc gura pentru tine, mă vei lăsa să o fac?
– E în regulă, nu vreau să-l forțez pe Peng Peng.
– Nu mă forțezi. Poți să mă lași să o fac?
Hong Kong Shuai tăcu o vreme înainte de a scoate un oftat
– Probabil că nu pot face asta.
– Tot nu ai încredere în mine?
– Hm…
Lu Yi Peng se ridică imediat.
– Kong Shuai, care e povestea ta?
Hong Kong Shuai își întoarse ochii negri spre el și zâmbi .
– Peng Peng, știi că asta nu te va ajuta.
Tânărul polițist își mușcă buza. S-a uitat lung la acea față:
– Tu, eu și trecutul tău. Fiecare e diferit.
– Hm… știu.
– Dacă știi că nu te pot ajuta, nu ar trebui să te gândești la trecut când ești cu mine.
Hong Kong Shuai se uită la el și râse.
– Peng Peng este atât de vorbăreț.
Oftă când termină de vorbit.
– Oh, Peng Peng! Unele lucruri, chiar dacă nu vrem să ne gândim la ele sau nu vrem să ni le amintim, nu le putem opri. Chiar dacă mintea mea nu își va aminti, corpul își va aminti, spuse el întinzându-se să-l apuce de coapsă. Tânărul polițist tresări. Se uită la chipul lui Hong Kong Shuai înainte de a continua.
– Atunci …..în trecut…cu mine…. a avut vreo valoare în ochii tăi?
Terminând de vorbit își încleștă maxilarul până când se auzi un scrâșnet de dinți.
– Ce sunt eu mai exact în ochii tăi?
– Ești cea mai frumoasă amintire din viața mea.
Lu Yi Peng miji ochii privind persoana din fața lui. Hong Kong Shuai schiță un zâmbet înainte de a ridica o mână pentru a-i mângâia faţa .
– Te rog… fii blând cu mine în seara asta… Vreau să-mi amintesc de blândețea ta.
Tânărul se aplecă și sărută din nou acele buze.
……………………………………………………………………………………………………………….
Sub lumina slabă a lunii Lu Yi Peng sărută din nou trupul care încă se sprijinea de perete. Hong Kong Shuai gemu adânc atunci când vârful limbii tânărului polițist zăbovi în canalul lui secret.
– Nu uita să pui un prezervativ, spuse Kong Shuai, chiar dacă era excitat și continua să geamă de plăcere.
Lu Yi Peng se făcu a nu auzi, se mișcă repede și se ridică. Îl întoarse pe Kong Shuai cu spatele spre el. Îi luă mâna și o înfășură în jurul membrului său foarte fierbinte. Apoi îl prinse de umeri și își introduse încet propria dorință în el.
Hong Kong Shuai ridică mâna și se rezemă de perete. Simțea respirația fierbinte pe ceafa sa. Cele două mâini ale lui Lu Yi Peng se întinseră să-l țină de mâna care odihnea pe perete. Buzele fierbinți îi apăsau spatele pe măsură ce penetrarea continua.
– Kong Shuai…
Lu Yi Peng mormăi numele celeilalte părți și deplasă una din mâini ca să întoarcă acea față spre el și să o sărute. Pe acele buze simțit o senzație de tremur și se sărutară multă vreme. Tânărul polițist își retrase ușor falusul, o apucă pe cealaltă persoană și o întoarse cu fața la el.
Hong Kong Shuai tremura:
– Peng Peng!
Brațele puternice înfășurară umerii largi ai tânărului în timp ce acesta își reintroduse bărbăția și începu să-și împingă corpul înăuntru și afară ritmic. O senzație de arsură i se răspândi în întregul corp. Lu Yi Peng sprijini silueta de perete. Își trânti din nou șoldurile într-un ritm mai rapid decât înainte. Până când cealaltă parte nu mai putu respira.
O făcură acolo vreme. Apoi se mutară să o facă pe balcon. Lumina slabă a lunii se reflecta pe corpurile lor, care deveniseră roz din cauza căldurii intense pe care o emanau făcând dragoste. Hong Kong Shuai se rezemă de balustrada balconului. Lu Yi Peng îl ținea strâns de talie și îl penetra în mod repetat. Cu brațele înconjură persoana și o sărută iar, ținându-i un picior în sus. Apoi penetră într-un ritm mai profund.
În mijlocul gemetelor de fericire făcură dragoste iar și iar. Acum, acolo, în minutul acela știau amândoi că nu era o simplă partidă de sex. De la balcon trecură la raftul de cărți sărutându-se fără încetare și ajunseră pe canapeaua din piele care se afla înăuntru.
Și sosi punctul culminant în care fiecare parte o sătură pe cealaltă. Lu Yi Peng îl îmbrățișă strâns pe Hong Kong Shuai. Îl sărută peste tot, pe față din nou și din nou, pe buze, pe ochi și într-un final îi șopti încet la ureche:
– Kong Shuai, eu…te…
Cuvântul rămas de spus fu absorbit de Hong Kong Shuai cu buzele sale. Silueta mică își sprijini fața pe umărul lui și murmură:
– Peng Peng…Mulțumesc…
