– Inspector Lu, ce părere ai de un interviu și să fii fotografiat pentru o revistă?
Lu Yi Peng se uită la persoana care punea întrebarea cu o expresie clar uluită.
– Șef, vreți să iau un caz care implică reviste ilegale?
Chen Qin râse puternic înainte de a flutura grăbit mâna:
– E în regulă. Cineva m-a contactat. Vreau să faci o ședință foto pentru o revistă.
– ?!
Lu Yi Peng ridică privirea la comandantul său. Și crezu că auzise ceva greșit. El fusese chemat să se întâlnească cu adjunctul șefului poliției doar din cauza unei ședințe foto ?
– Ce vreți să spuneți șef prin ‘’să faci o ședință foto? întrebă tânărul polițist. Persoana care fusese întrebată dădu din cap și continuă:
– D-ra Liu, proprietara revistei A, a venit să vorbească cu mine ieri. Mi-a spus că voia să publice în exclusivitate un interviu și fotografii cu tine într-o revistă de modă. Doar că mai târziu am uitat. Te-a văzut des la televizor și probabil că te-a plăcut. Ai un aspect foarte frumos.
Lu Yi Peng se încruntă, nu prea era fericit de compliment.
– Când am fost vreodată la televizor? întrebă tânărul polițist și primi imediat un răspuns.
– De fiecare dată când ai urmărit un criminal. Am auzit că eviți reporterii tot timpul. Dar imaginea ta este mereu pe ecran. Nu-mi spune că nu te uiți la știri.
Sprâncenele lui Lu Yi Peng se încruntară și mai mult în timp ce se gândea la unele dintre reportajele de la știri făcute în spatele lui sau la pozele făcute pe ascuns cu el ieșind din spital.
– Chiar voiam să le spun să nu mai facă poze și reportaje cu mine. Acest lucru este aproape o încălcarea a drepturilor personale, spuse tânărul polițist.
Cealaltă parte dădu din cap cu un zâmbet și continuă:
– Hai… Dar cum rămâne cu ședința foto? Inspector, trebuie să fii ok cu asta.
– Ce?! strigă brusc Lu Yi Peng înainte de a scutura din cap.
– Nu vreau. Sunt ofițer de poliție, nu fotomodel. Dacă vrea să scrie despre poliție, ce zici să povestească despre cum mi-am îndeplinit sarcinile cât mai bine și despre cum am fost rănit? Genul ăsta de lucruri este mult mai interesant.
– Există adesea și astfel de știri senzaționale, spuse Chen Qin, privind în sus la subalternul său cu ochi serioși.
– Mă gândeam că dacă schimbăm stilul de prezentare poate că vor fi mai mulți oameni interesați să devină ofițeri de poliție. Mai ales pentru adolescenții care aleg unde să studieze mai departe. Aceasta este revista d-rei Liu, inspectore. Este foarte populară în rândul adolescenților. Poate ai de gând să faci o excepție de data asta? S-ar putea să atragă mai mulți tineri să devină ofițeri de poliție.
Expresia lui Lu Yi Peng era clar una tulburată.
– Și dacă nu funcționează…
– Dacă nu funcționează, nu văd problema. Doar du-te să faci o ședință foto. Am discutat această problemă cu șeful mare.
Lu Yi Peng înghiți în sec în timp ce cealaltă parte vorbi zâmbind.
– S-a decis, inspectore. Ordinul a fost deja semnat.
– Ce?! strigă din nou Lu Yi Peng.
Chen Qin scoase o bucată de hârtie pe care se afla emblema Departamentului de Poliție din Hong Kong. I-o dădu să citească.
– Asta e, inspector. Nu-ți face griji că risipești timpul guvernului. Pentru că vom considera asta ca fiind o muncă de relații cu publicul pentru departament.
………………………………………………………………………………………………………………..
Lu Yi Peng fu obligat în final să vină la studioul de modeling două zile mai târziu, deși nu avea deloc chef. În plus, trebuia să-și amintească numele și fețele vedetelor feminine. To Pheng ceru și un autograf.
Studioul care fusese prevăzut era puțin în afara orașului într-o zonă lângă mare. Era o clădire cu un etaj construită conform arhitecturii moderne. Există o parcare destul de spațioasă. Când Lu Yi Peng coborî din mașină, doi tineri îl întâmpinară imediat.
– Inspectorul Lu, nu? D-ra Liu vă așteaptă. Veniți pe aici.
Tânărul polițist îi urmă pe cei doi bărbați în clădire. Aceasta era văruită în alb în interior și împărțită în mai multe săli mari. Fiecare avea un număr și exista o casetă în care se putea introduce numele companiei sau cine folosea camera de studio.
În acest timp, Lu Yi Peng se uita la tânăra actriță căreia To Pheng îi ceruse un autograf. Cineva se apropie să-l întâmpine.
– Inspector Lu. Mi-era teamă că nu vei veni.
Persoana care vorbise era o femeie mică de statură, probabil în vârstă de vreo treizeci, maxim patruzeci de ani. Părul îi era foarte îngrijit și era îmbrăcată în culori țipătoare. Lu Yi Peng se gândi că nu va putea înțelege niciodată acest tip de îmbrăcăminte. Femeia zâmbi și-l prinse de mână ținând-o ușor.
– Eu sunt Liu Guo Shi. Cred că șeful Chen ți-a menționat numele meu.
Lu Yi Peng a trebuit, fără tragere de inimă, să-i strângă mâna și să o scuture în cel mai politicos mod înainte de a răspunde:
– Da, șeful meu mi-a spus deja numele d-voastră.
Liu Guo Shi își miji ochii către tânărul polițist și zâmbi din nou:
– În realitate ești de fapt de o mie de ori mai frumos decât fotografia din buletin. Dacă inspectorul a acceptat să facă ședința foto, poate că va deveni o vedetă celebră.
Lu Yi Peng nu fu încântat de laude. Păstră o față neclintită, apoi vorbi cu o voce calmă.
– Am venit din ordinul locotenentului.
– Oh, da, spuse Liu Guo Shi și zâmbi bine dispusă.
– Urmează-mă pe aici, inspectore, spuse ea și se îndepărtă conducându-l pe tânărul polițist într-o cameră de studio. Când intră acolo, tânărul polițist se opri pe loc când mai multe persoane se apropiară imediat și-l înconjurară. Se auzi vocea cuiva.
– Uau… acesta este inspectorul Lu Yi Peng? În realitate e chiar mai frumos decât îmi imaginam.
Lu Yi Peng se simți pipăit.
– La naiba, corpul tău este atât de bine făcut și perfect și cu o uniformă completă ca aceasta este și mai excitant.
Tânărul ofițer de poliție decise să-i respingă pe acești oameni. Pentru că începuse să simtă că dacă permitea acestui asediu să continue mult timp, s-ar fi putut să fie capturat și mai mult. Se auzi vocea lui Liu Guo Shi:
– Hei, băieți, păstrați-vă calmul. Inspectorul vă va aresta.
– Uau… domnul Lu este atât de frumos. V-aș putea lăsa să mă țineți în brațe toată noaptea, spuse un tânăr care era evident că flirta.
Tânărul polițist îi aruncă o privire încruntă. Apoi se întoarse către Liu Guo Shi:
-Domnișoară Liu, aveți de gând să mă intervievați aici?
– Oh, da, spuse Liu Guo Shi, zâmbind din nou.
– Du-te la canapeaua de acolo. Chiar vreau să-mi cer scuze pentru oamenii mei.
Persoana îl luă de mână pe Lu Yi Peng făcându-l să stea pe o canapea din piele maro închis, plasată în fundul studioului.
– Nu fi nervos, doar ia-o ușor, spuse Liu Guo Shi. După ce-și retrase mâna, Lu Yi Peng se așeză. Tânărul polițist se mișcă inconfortabil. Chiar atunci intră o femeie cu aspect de băiețel cu un scaun. Apoi se așeză lângă el și puse un reportofon în apropiere.
Liu Guo Shi luă un caiet mic. Din buzunar scoase un carnet, deschise prima pagină și i-l dădu tânărului polițist.
– Întrebări de interviu: care crezi că nu ar trebui să le pun, inspectore? Doar verifică.
Lu Yi Peng o luă. Apoi se uită o vreme în ea, înainte de a da din cap
– Nu este nicio problemă cu ele, spuse el, întinzându-i cartea înapoi.
– Atunci să începem, inspectore, spuse Liu Guo Shi, zâmbind din nou.
– De când inspectorul Lu a început să apară la știri, am avut o mulțime de fani care mi-au scris scrisori și e-mailuri. Vreau să-mi dai câteva informații despre tine. Am adus și niște reviste pentru a le arăta inspectorului, spuse femeia care stătea lângă el predându-i una. Lu Yi Peng o deschise și o răsfoi și clipi.
– Sunt polițist, răspunse tânărul polițist cu o expresie destul de serioasă pe față.
Cealaltă persoană dădu din cap și zâmbi:
– Da, e interesant. În mod normal, tipul de revistă pe care o fac postează adesea imagini cu celebrități care nu sunt adolescenți, persoane celebre din înalta societate. Dar cu oameni din sectorul guvernamental, nimeni nu a mai făcut asta până acum.
Se opri o clipă.
– E normal. Pentru că atunci când vorbim despre guvern mai ales despre poliție, imaginea la care ne gândim de obicei este un unchi uriaș un pic neglijent. Cine vine să acorde interviuri atunci când se întâmplă cazuri mari, de genul acesta? De ce ar fi adolescenții interesați? Corect?
Lu Yi Peng se uitat la fața celei care vorbea. Apoi răspunde cu o voce calmă:
– E normal să fie așa, ei lucrează din greu, nu au prea mult timp să aibă grijă de ei.
– Oh… Acest inspector într-adevăr răspunde ca un bun ofițer de poliție, spuse Liu Guo Shi și continuă:
– Am auzit că inspectorul a absolvit Academia Regală de Cadeți de Poliție cu onoruri și merite de primă clasă. Numele său a fost trecut pe lista studenților remarcabili de-a lungul a șase ani de studiu. Nu știu dacă inspectorul are ceva de spus în această chestiune.
– Am studiat cu atenție, spuse Lu Yi Peng.
Apoi se întoarse să se uite la Liu Guosi.
– Mă înregistrați? întrebă el râzând.
– Da, dar inspectore, nu fi încordat. Îl voi pune pe copil să retranscrie banda. Ia-o ca și cum ai discuta cu o cunoștință apropiată, ceva de genul ăsta, acționează obișnuit. Vreau ca interviul să fie cât mai decontractat.
– Hm.
Lu Yi Peng dădu din cap. Încercă să-și imagineze că o cunoștea pe Liu Guo Shi de ani de zile. Dar….se pare că era greu să facă acest lucru.
– A studia cu atenție, inspectore, înseamnă că citeai manualele cu sârguință toată ziua?
– Nu, îmi făceam timp pentru asta, răspunse Lu Yi Peng. Nu trebuie să memorăm manuale toată ziua. În plus, Academia Regală de Cadeți pune mai mult accent pe chestiuni practice decât pe teorie. Oamenii trebuie să aibă timp să se relaxeze uneori. Nimeni nu poate fi în alertă tot timpul. Trebuie doar să găsim un echilibru.
Liu Guo Shi dădu din cap.
– Oh, da. Am auzit de la mulți profesori ai inspectorului, inclusiv de la formatori, că atunci când erai la școală, inspectorul merita urmărit. E adevărat?
– De la cine ați auzit? întrebă Lu Yi Peng.
Liu Guo Shi clătină din cap.
– Mi-a cerut să-i păstrez numele secret. Dar mi s-a spus că inspectorul era și furios și impulsiv. Ce s-a întâmplat în primul an de studii în acel bar când ai fost liderul echipei care s-a bătut cu niște clienți? Nu e adevărat că inspectorul a fost un lider?
– Ei bine n-am fost lider, am vrut doar să-i opresc.
– Le-ai interzis să intre? întrebă cealaltă parte în continuare.
Lu Yi Peng întoarse capul cu o expresie tulburată pe față.
– Voiam doar să-i opresc pe oameni să se lupte între ei. Dacă nu voiam să fiu lovit de moarte, mai întâi trebuia să-i elimin, spuse Lu Yi Peng. Apoi se întoarse din nou către Liu Guo Shi:
– Domnișoară Liu, întreabă ceva mai creativ.
Persoana râse amuzată:
– Oh… asta a fost cu adevărat creativ. Ești foarte supărat. Dar rămâi în ochii mei un diplomat cu onoruri. În plus, ai primit laude pentru fiecare examen trecut. Asta înseamnă că inspectorul nu este o persoană obișnuită?
– Nu, sunt doar o persoană obișnuită”, spuse Lu Yi Peng.
– Depinde de cât de multe mi se cer.
– Oh…Este dificil examenul de admitere la Academia Regală de Cadeți ai Poliției?
– Nu e dificil, spuse Lu Yi Peng.
– Dar m-am pregătit să susțin examenul de admitere de când am început gimnaziul.
– Oh…să înțeleg că inspectorul și-a luat inspirația pentru a deveni polițist de la tatăl său?
Persoana în cauză dădu din cap.
– Nu este ca și cum m-aș fi inspirat. Tatăl meu care acum e decedat și-a dorit foarte mult să devin polițist. A spus că este o carieră de care voi fi mândru.
– Da, mama ta a murit când te-ai născut. Așa că ai locuit cu tatăl tău până la vârsta de cincisprezece ani. Tatăl a murit și el. Inspectorul simte că a avut probleme de familie, cum ar fi lipsa de căldură sau ceva de genul acesta?
– Nu, răspunse Lu Yi Peng scuturând din cap.
– Tatăl meu a suferit de o boală pulmonară cronică multă vreme. Mai mult, tatăl meu a spus că a refuzat să se recăsătorească pentru că a iubit-o foarte mult pe mama. Așa că am avut mereu sentimentul că mama trebuie să fi fost o femeie foarte bună. Din cauza aceasta nu mă simt dezamăgit sau supărat.
– Să revenim la momentul nostru important. Cu două săptămâni mai devreme am deschis o rubrică în care îi întrebam pe fanii cărții: ‘’Dacă l-am putea invita pe inspector să fie intervievat, ce ar vrea fanii să-l întrebe?’’ Știe inspectorul că are deja un club de fani?
Lu Yi Peng făcu o față ciudată.
– Nu vreau.
Liu Guo Shi râse din nou.
– Mai bine să pun această întrebare. În mod normal, un ofițer de poliție trebuie să fie într-o formă bună. Nici prea gras, nici prea slab. Aspectul polițiștilor este așa-așa. De ce are inspectorul Lu o față atât de frumoasă și un corp atât de perfect?
– Cine a întrebat?
Liu Guo Shi răspunse zâmbind.
– Clubul de fani al inspectorului.
Tânărul polițist o privi cu o expresie de neîncredere. Dar fu de acord să răspundă la întrebare.
– Fața mea era deja așa. Cât despre formă fac sport în mod regulat.
– Deci…inspectorul are vreun hobby special? Pe lângă antrenament și condusul mașinii pentru a prinde criminali?
Tânărul polițist se încruntă.
– Acele două lucruri reprezintă cariera mea. Hobby-ul meu e…. o plantă.
– Ce fel de plantă?
– Nepenthes.
– Oh…
Oamenii care ascultau făcură ochii mari.
– Nu este o plantă care mănâncă insecte? Nu știam că inspectorul cultivă plante ciudate. A fost comandată prin internet sau a fost recuperată de la bunuri furate?
Lu Yi Peng se încruntă din nou.
– O rudă mai în vârstă mi-a dat-o.
– Oh…
– Ce zici de mâncarea ta preferată?
Tânărul polițist se gândi o clipă:
– Nu știu, pot mânca orice. Nu e mare lucru. Dacă e vorba de ceva care mănânc mereu, aș răspunde orez prăjit cu tofu.
– E o mâncare simplă, spuse Liu Guosi.
– Dar băutura?
– Apa.
– De obicei când ai timp liber, care sunt obiectivele turistice pe care le vizitezi?
– În ce lună s-a născut inspectorul? Ce zi?
– August, a 25a zi. Mă întrebați, pentru că vreți să-mi scrieți biografia?
Persoana întrebată râse din nou:
– Următoarea întrebare este o întrebare a fanilor. Cea mai frecventă. Nu știam că inspectorul era atât de chipeș și de talentat. Ai un suflet pereche sau o iubită?
– Nu, deloc, răspunse Lu Yi Peng.
Expresia celeilalte părți fu exagerat de șocată:
– Uau… de necrezut. Asta pentru că inspectorul e legat de Hong Kong Shuai?
Expresia lui Lu Yi Peng deveni imediat serioasă.
– De ce întrebi despre el?
– Oh, o întrebare de-a casei. Dacă inspectorul se simte jenat să răspundă, e în regulă.
– Hm, eu și el nu avem nimic de-a face unul cu celălalt.
– Da, deci are inspectorul tipul lui ideal? Sau inspectorul este exigent și de aceea nu-și găsește o iubită?
– S-ar putea să fie asta.
Liu Guo Shi tăcu o vreme. Apoi întrebă mai departe.
– Cum era fata visată a inspectorului?
De data aceasta, Lu Yi Peng rămase tăcut. După ce se gândit mult, tânărul polițist răspunse.
– Probabil o femeie ca mama mea.
– Oh, da.
Liu Guo Shi dădu din cap și apoi rezumă.
– Mulțumesc, domnule inspector pentru că mi-ați făcut onoarea de a veni astăzi la un interviu pentru revista noastră. Inspector, ați dori să spuneți ceva cititorilor de acasă?
– Hm… Cred că a fi polițist este o carieră bună. În acest moment, departamentul nostru caută o nouă generație care să vină să lucreze. Dacă sunteți interesați, încercați să vă înscrieți.
– Dacă inspectorul se oferă voluntar să-i îndrume, cred că solicitanții vor fi încântați.
Lu Yi Peng se încruntă imediat și continuă grăbit să vorbească.
– Acestea fiind spuse, aș dori să închei interviul aici.
Tânărul ofițer de poliție oftă din greu înainte de a se ridica
– Acum voi pleca.
– Așteaptă un minut, spuse Liu Guo Shi, ridicându-se să-l urmărească.
– Nu am făcut încă nicio fotografie. Inspectore, poți să te așezi acolo și să bei apă ca să te simți relaxat. Vom vorbi despre conceptul de a face fotografii.
– Ce?! Lu Yi Peng părea nedumerit. Doi tineri se apropiară și-l luară de braț. Apoi îl conduseră să se așeze pe un scaun. Cineva îi aduse apă să bea.
– Oh…acum că l-am văzut pe inspector, îmi doresc foarte mult să devin polițist, spuse unul dintre cei doi tineri.
Lu Yi Peng se uită la fața lui.
– Câți ani ai?
– Optsprezece.
– Probabil că încă poți aplica, spuse Lu Yi Peng. Se uită la fața lui și zâmbi puțin.
– Dacă aplic, voi putea să-l văd pe inspector în fiecare zi?
Lu Yi Peng nu avu timp să răspundă. O altă persoană întinse mâna și îi mângâie brațul.
– Inspectorul e atât de frumos. Uniforma îți vine perfect. Dar dacă inspectorul și-ar deschide un pic cămașa…
– Băieți, vă rog să fiți drăguți cu inspectorul.
Liu Guo Shi, care revenise, vorbi din nou. Cei doi se uitară unul la altul și râseră.
– Nu și dra Liu ar vrea să-l vadă pe inspector gol? Oh… un bărbat atât de frumos cu un corp atât de musculos. Nu este ușor de găsit.
Lu Yi Peng se mișcă jenat.
– Asta… d-ră Liu. Nu fac poze pentru reviste pornografice.
– Da.
Liu Guo Shi dădu din cap.
– Nu am vrut să-l filmez pe inspector, jur.
Lu Yi Peng se uită la persoana din fața lui cu o neîncredere totală. Din momentul în care pășise în acest studio Lu Yi Peng simțise că intră cu siguranță într-un fel de teritoriu interzis. De fiecare dată când nu se aștepta, bărbați încercau să intre în contact fizic cu el.
Doar pe Hong Kong Shuai îl suporta și venind într-un grup ca acesta, era prea mult pentru el.
Lu Yi Peng se uită din nou la fața lui Liu Guo Shi în timp ce se gândea că dacă această tipă sau angajații ei vor încerca ceva obscen sau îl agresează sexual chiar și foarte puțin, el va raporta arestarea editorului.
– Hm… Cred că e perfect că inspectorul poartă o uniformă ca asta. E cea mai potrivită ținută, spuse Liu Guo Shi.
După ce-l privi mult timp pe Lu Yi Peng, spuse:
– Cu cât inspectorul face o față mai înverșunată, cu atât arată mai bine. Ai vrea să stai acolo pe platoul de filmare? Este suficient să faci două, trei fotografii.
Îl prinse din nou de mână și îl duse în fața unui paravan de pânză neagră. Vis-a-vis erau două reflectoare pentru fotografie și un cameraman. Liu Guo Shi se duse mai în spate.
– Dați un pic înapoi, inspectore. Vă rog să faceți o plimbare și să aruncați o privire. Nu trebuie să vă uitați la aparatul de fotografiat. Doar plimbați-vă confortabil.. exact așa.
Se auzea din când în când un zgomot de declanșare a obturatorului și a fulgerului de lumină. Lu Yi Peng se întreba de ce tipul asta îl fotografia mergând.
– Inspectore, poate fi scoasă această cravată? Cred că pare ciudată în fotografii, spuse Liu Guo Shi. Lu Yi Peng se uită urât la fața ei.
– Sau slăbește-o puțin, doar puțin.
Lu Yi Peng ridică mâna prefăcându-se că își slăbește cravata.
Liu Guo Shi ridică în grabă vocea.
– Exact așa, inspectore. O să te ajute băieții.
– Duceți-vă și ajutați-l să-și aranjeze hainele.
Lu Yi Peng nu avu timp să răspundă. Cei 2 băieți sosiră repede. Amândoi îi șterseră fața și îl ajutară cu cravata. Lu Yi Peng fu obligat să-i alunge pe cei doi.
– Voi mă faceți să port o uniformă care nu este politicoasă. spuse tânărul polițist și închise nasturele de sus care fusese desfăcut. Apoi trase cravata la loc și ieși din scenă.
– Stai puțin, inspectore, încă nu am făcut nicio fotografie!, țipă Liu Guo Shi.
Lu Yi Peng se întors să se uite la ea.
– Atunci de ce nu faci o fotografie chiar acum?
– Testez lumina și postura, inspectore. O să-l deranjez pe inspector să stea acolo o clipă. Tamponez puțină pudră, astfel încât fața să nu devină uleioasă când este expusă la lumina artificială.
Lu Yi Peng deschise gura să spună ceva, dar fu târât să stea pe alt scaun. O fată timidă în vârstă de vreo treizeci de ani se apropiat de el și zâmbi:
– Te rog lasă-mă să-ți pun un pic de pudră inspectore.
Fața lui Lu Yi Peng deveni imediat confuză când buretele folosit pentru a întinde pudra fu presat pe fața lui.
– Inspectore, nu face o față atât de neliniștită. Aplică doar puțină pudră. Doar cât să-ți împiedice fața să devină uleioasă.
Așa că tânărul polițist trebui să stea nemișcat. Fata care îl pudra își folosi mâna pentru a-i atinge fața și îi spuse zâmbind:
– Ești frumos. Ar fi bine dacă ți-ai descheia un pic cămașa.
Pentru că văzu că era o femeie care nu părea să-l hărțuiască așa cum făcuseră cei doi băieți, Lu Yi Peng îi permise apoi să-i aranjeze hainele. Îl ajută în același timp să ajusteze cureaua de umăr. Telefonul mobil al tânărului ofițer de poliție sună brusc.
– Peng Peng!
Vocea puternică îl făcu pe Lu Yi Peng să ridice brusc mâna și să se scuze. Se duse în grabă într-un colț al studioului.
– Ce se întâmplă?
– Tocmai m-am întors din Vietnam. Am cumpărat ceva pentru tine. Te rog treci pe la conac.
– Am treabă. Nu pot să plec încă.
– Ce treabă? întrebă imediat persoana de la celălalt capăt al firului, cu o voce profundă. Lu Yi Peng aruncă o privire către oamenii care se plimbau prin zonă înainte de a răspunde
– Am venit să fac o ședință de modeling.
– Ce vrei să spui?! Modeling? Cu cine?
– D-ra Liu Guo Shi.
Hong Kong Shuai repetă numele prin linia telefonică.
– Guo Shi?. Peng Peng învață să se vândă în reviste acum?
– Ești nebun? șopti enervat Lu Yi Peng în urechea telefonului.
– Am venit din cauza ordinelor șefului.
– Unde sunt filmările?
– Studio T, dar nu-mi spune că vei veni!
Nici măcar nu avu timp să termine cuvintele că Kong Shuai închisese deja. Lu Yi Peng simți un fior rece urcând pe coloana vertebrală. Se întoarse să se uite la Liu Guo Shi care se apropia de el.
– Îl voi deranja pe inspector să meargă să începem filmările.
Lu Yi Peng rămase uluit pentru o clipă. În cele din urmă, el întrebă:
– D-ră Liu, îl cunoașteți pe Hong Kong Shuai?
Liu Guo Shi se uită la el și dădu din cap:
– Da, toată lumea îi știe numele. Chiar dacă nu este un ofițer de poliție. Dar de ce întrebi?
– Oh… deci, ți-e frică de el?
– Ție nu pare să-ți fie frică de el. De ce mi-ar fi frică? Cred că este probabil un bătrân care pare bun la inimă. Doar puțin, poate? Este corect? Nu ar fi atât de înverșunat pe cât se zvonește.
Lu Yi Peng înghiți din greu.
– Cred că trebuie să fii atentă.
– Hai, domnule inspector, La interviu te-ai comportat de parcă nu ai fi vrut să vorbești despre el. De ce spui brusc asta? Să mergem la scenă. Va fi târziu în curând.
Lu Yi Peng trebui să se întoarcă la platou în timp ce se ruga să nu se întâmple vreo nebunie.
………………………………………………………………………………………………….
Ședința foto părea simplă și nu atât de înfricoșătoare pe cât crezuse inițial Lu Yi Peng. Cel puțin, purta încă uniforma și doar stătea în picioare, stătea și se plimba. Făcu poze pentru o vreme. Tânărul polițist începuse să se simtă ceva mai relaxat. Se întoarse pentru a zâmbi camerei. Liu Guo Shi văzu asta și ridică degetul mare în sus. Apoi îi ordonă cameramanului să facă o fotografie mare.
În timpul filmării un tânăr intră alergând.
– Inspector Lu, vine o rudă în vârstă să vă vadă.
– ?
Toată lumea se întoarse spre persoana care vorbise. În spatele lui văzură intrând pe cineva într-o cămașă roșu închis.
– Hei, Peng Peng, a fost distractivă ședința foto?
!!!
Lu Yi Peng aproape că-și mușcă limba pentru a nu-l striga pe nume. Liu Guo Shi se uită la bărbatul care intrase și zâmbi.
– Nu știu cine ești…
– Sunt o rudă din partea mamei bunicului tatălui său, răspunse noul venit în timp ce se apropie de locul unde se ținea ședința foto. Trecut pe lângă oamenii ce se mișcau acolo stânga și în dreapta fără să-i bage în seamă și se opri în fața tânărului polițist.
– Peng Peng, destul, poți să mergi acasă acum.
Lu Yi Peng rămase cu gura deschisă.
Liu Guo Shi și ceilalți păreau la fel de uimiți.
– Ei bine… ești cu adevărat ruda lui mai mare? Cred că… ai cam aceeași vârstă cu el.
Persoana în roșu avu un zâmbet rece pe buze.
– Te asigur că pot fi și ruda ta mai mare. Dacă se întâmplă să vreau să mă mai nasc o dată.
Terminând de vorbit se întoarse către Lu Yi Peng.
– Peng Peng merge singur sau are nevoie să-l târâi?
Lu Yi Peng înghiți în sec și vorbi tremurat:
– Hei… ia-o ușor. Sunt aici doar să fac o ședință foto.
– Nu permit! strigă el cu o voce severă înainte de a se uita la el.
– Nu-mi amintesc să fi permis vreodată altcuiva să se uite la corpul tău.
Apoi se întoarse să se uite la oamenii din jurul lui.
– Cine este cameramanul?
Persoana care stătea în spatele camerei clipi. Persoana în roșu se întoarse să se uite la el apoi vorbi cu o voce calmă.
– I-ai făcut multe poze?
– Da.
– Atunci vreau să cumpăr tot. Atât acea cameră, cât și memoria ei.
– Așteaptă!
Liu Guo Shi, care până atunci stătuse departe în tăcere, strigă la el:
– Cine eşti tu?! Din câte știu, inspectorul Lu nu are rude atât de tinere. Ești un șantajist?
Persoana acuzată se întoarse să se uite la cea care vorbise, înainte de a zâmbi în colțul gurii.
– Dacă spun da, ce vei face? Vei scrie un articol? Vei câștiga bani?
– Oh, asta e sigur. O să pun pe cineva să-ți facă și o fotografie. Probabil vei primi vești. Cu siguranță vei fi acuzat de încălcarea drepturilor personale.
– Guo Shi !!
Persoana o strigase pe numele mic.
– Această afacere merge bine. E ca și cum tatăl tău s-ar fi dat peste cap să-mi ceară să-i împrumut bani pentru a investi într-o proscrisă ca tine.
În acel moment, Liu Guo Shi rămase cu gura căscată de uimire. Abia mai putea să vorbească.
– Cine eşti tu? De ce știi despre acel împrumut?
– Sună-l pe tatăl tău și întreabă-l, dar întreabă-l cu grijă. Nu-i spune că m-ai supărat. Pentru că va leșina sau va face un atac de apoplexie. Dacă un vas de sânge din creier i se sparge, să nu mă învinovățești din nou, spuse sarcastic Kong Shuai.
Liu Guo Shi se uită la el și apăsă imediat telefonul. Pe măsură ce vorbea la telefon, fața lui Liu Guo Shi devenea din ce în ce mai palidă. Arunca din când în când o privire spre bărbatul îmbrăcat în roșu. De îndată ce închise telefonul îi făcut o plecăciune adâncă.
– Îmi pare rău, nu știam că sunteți d-voastră.
– Hm… E în regulă, spuse persoana care stătea în picioare și continuă:
– Bine, aș vrea să cumpăr acea cameră și memoria ei. Cu cât le vinzi?
– Nu are importanță, spuse Liu Guo Shi, tremurând.
– Dacă vreți toate pozele inspectorului, asta este. Vă rog să luați memoria.
– Atunci e foarte bine.
Persoana îmbrăcată în roșu dădu din cap și primi memoria aparatului din mâinile cameramanului. Apoi se întoarse să vorbească cu Liu Guo Shi, zâmbind.
– Chestiunea de azi…. Să păstrăm secretul. Am văzut că inspectorul Lu era aici. O să te las în pace…de data asta. Oh… Dar dacă această chestiune este dezvăluită sau dacă există măcar o singură informație la știri, știi ce se va întâmpla.
– Știu, spuse Liu Guo Shi. Vocea ei era extrem de speriată.
Kong Shuai oftă din greu. Apoi se întoarse către tânărul polițist:
– Bine, să ne întoarcem.
După ce spuse asta, îl luă de mână pe Lu Yi Peng și-l conduse în afara studioului.
………………………………………………………………………………………………………………
Când ieși afară, Lu Yi Peng fu surprins văzând limuzina lungă cu o emblemă roșie cu păun pe capotă.
Luo Songzi, care aștepta, deschise portiera din spate. Tânărul polițist fu împins în mașină de cealaltă parte și trânti portiera după el.
– Kong Shuai, nu ai înrăutățit lucrurile făcând asta? întrebă Lu Yi Peng după ce cealaltă parte se mută să stea lângă el. Era prima dată când avea ocazia să intre în această limuzină antiglonț. Hong Kong Shuai se uită la fața lui. Apoi întinse mâna și îl plesni tare. Și încă o dată…mai tare. Loviturile cădeau ca o ploaie.
– Pleosc! Trosc! Pleosc!
Lu Yi Peng fu pălmuit până când fața i se întoarse și părul i se răvăși. Era năucit și șocat. Când vru să ridice capul fu pălmuit din nou.
– Cum îndrăznești să fii fotomodelul altcuiva?!! strigă Hong Kong Shuai.
Trase de cravata tânărului polițist, apropiindu-l.
– Chiar dacă e un ordin de la Chen Qin sau de la altcineva, nu mă interesează! Trebuie să-mi spui mai întâi! Nu-ți permit să faci poze pentru nimeni! Ești al meu, știi asta!! Al meu !! Al meu și numai al meu !!
Lu Yi Peng își întoarse ochii către persoana din fața lui. Era prima dată când îl vedea pe Hong Kong Shuai atât de enervat. Fața lui devenise roșu aprins. Ochii lui se uitau la el de parcă ar fi fost extrem de furios. Mâna care îl ținea de guler devenea din ce în ce mai strânsă.
– Kong Shuai, ești gelos pe mine?
Ochii lui Hong Kong Shuai înghețară. Mâna care ținea gulerul îl ridică în sus pe Lu Yi Peng cu putere sufocându-l.
– Tu și fața asta…îndrăznești să-mi spui asta?
Lu Yi Peng s-a înecă cu saliva înainte de a încerca să apuce mâna care îl strângea de gulerul cămășii .
– Ei bine, te porți de parcă ai fi gelos pe mine.
– Nu-ți mai tace gura aia proastă ! Crezi că cineva ca mine ar…!
Hong Kong Shuai nu putu termina de vorbit, pentru că Lu Yi Peng se ridică brusc și-l împinse până când îl lipi de scaunul mașinii.
– Dacă nu ai fi cu adevărat gelos pe mine, ți-ar tremura mâna atât de mult? În mod normal, aș muri cu o mână atât de grea, m-ai sugruma și nu m-ai lăsa niciodată să-ți vorbesc așa.
– Ce? pufni Hong Kong Shuai.
Lu Yi Peng simți imediat o presiune uriașă asupra gulerului său. Ridică grăbit mâna pentru a ține mâna celeilalte persoane înainte de a spune repede :
– Îmi pare rău, îmi pare rău, nu mai fac !
…
Tânărul polițist zâmbi.
– Ești atât de gelos pe mine.
– Delirezi, spuse cealaltă persoană, dar înainte de a putea strânge mai tare, mâna îi fu trasă de tânărul polițist și apăsată pe scaunul mașinii.
– Kong Shuai, nu fi atât de încăpățânat… În mod normal, dacă respiri regulat și ritmic, te vei calma. Nu am fost niciodată în stare să te bat. Dar astăzi pari foarte agitat. Respirația ta e încă neregulată. Chiar ești așa de supărat pe mine?
– Pfff ! pufni Hong Kong Shuai. Apoi își întoarse capul în direcția opusă.
– Kong Shuai, ești un copil nebun care nu știe să fie răbdător. Mă stresezi mereu. Mai ales când ieși singur pentru a-i fermeca pe alții.
Lu Yi Peng zâmbi ușor. Apoi își mută fața mai aproape.
Mâna lui Kong Shuai care era ținută în jos, ieși brusc și-l pălmui pe tânărul polițist cu toată forța. Lu Yi Peng văzu stele verzi.
– Dacă nu ai văzut-o cu ochii tăi, nu mă acuza! strigă furios Hong Kong Shuai.
– Copiii ca tine sunt cu adevărat buni de gură.
– Kong Shuai…
Lu Yi Peng apucă mână care îl pălmuise și o apăsă din nou pe scaun.
– Îmi pare rău.
Hong Kong Shuai își strânse buzele și dădu ochii peste cap.
– Scuzele tale sunt tardive. Întoarce-te la locul tău.
Lu Yi Peng se uită la Kong Shuai cu o expresie stânjenitoare, dar în cele din urmă zâmbi.
– De ce zâmbești?
– Sunt fericit.
?!
– Ești atât de gelos pe mine încât nu mai ai energie.
!!
– Kong Shuai…
…. …… ……..
– Nu ai de gând să spui nimic?
…………………..
– Tu și eu… Ar trebui să simțim același lucru despre ceva.
– Ce este?
……………………
Hong Kong Shuai se uită la fața lui Lu Yi Peng înainte de a zâmbi .
– Ești ofițer de poliție. Gândești și după aceea spui.
Lu Yi Peng oftă.
– Kong Shuai, știi? Uneori nu vreau să fii deloc Hong Kong Shuai.
– Vorbești prea mult. Nu mi-am dorit niciodată să fii Lu Yi Peng.
– Și te-ai gândit vreodată că nu ar fi trebuit să fiu ofițer de poliție?
– Niciodată.
?!
– Ești cu adevărat surprins? întrebă el, apoi a continuă.
– Dacă nu ai fi fost polițist și încă unul încăpățânat, crezi că te-aș fi întâlnit? Nu sunt supărat că ești polițist. Mă tem că vei regreta tu, mai mult, că ești ofițer de poliție.
– Nu regret, spuse Lu Yi Peng
– Regret doar că te-am întâlnit.
– Pot să retrag cuvântul ‘’încăpățânat’’?
Lu Yi Peng nu răspunse la acea întrebare, își lăsă mâna în jos și își scoase cravata. Apoi scoase centura, cureaua de umăr și uniforma exterioară. Coborî capul șoptind la urechea celeilalte persoane:
– Știai că ești primul? Asta îmi permite să-mi dau jos uniforma fără a fi nevoie să comand sau să vorbesc.
Hong Kong Shuai avu un zâmbet pe buze.
– Ei bine…este ceva ce nu știu?
Lu Yi Peng zâmbi slab. Luă mâna lui Hong Kong Shuai și o ridică. Apoi o înfășură cu pumnul și desfăcu încet nasturii de la cămașă unul câte unul. Pieptul lui era vizibil sub cămașă. Hong Kong Shuai inspiră adânc când mâna atinse pieptul fierbinte și musculos. Lu Yi Peng își coborî mâna și mângâie părțile intime ale lui Kong Shuai.
Hong Kong Shuai gemu și trase acea persoană mai aproape. Sexul lui era tot atât de treaz ca cel al lui Lu Yi Peng. Se țineau unul pe altul de acele părți delicate, vulnerabile, semn că fiecare câștigase încrederea celuilalt. Se sărutară adânc dar cu blândețe. Limbile se înlănțuiau și se frecau în același ritm cu mâinile înfășurate pe cele două falusuri. Rămaseră o vreme așa apoi Hong Kong Shuai se îndepărtă. Ridică privirea și puse întrebarea:
– Nu ți-e teamă că vei regreta că ai făcut asta, mai târziu?
Tânărul ofițer de poliție își strânse buzele.
– Nu pot ști, nu? Dar tu…tu te-ai gândit vreodată că vei regreta?
– Nu, deloc.
– Indiferent ce se întâmplă, sau cum se va sfârși?
– Da.
Lu Yi Peng se uită la fața celeilalte persoane înainte de a scoate un oftat
– Ești cu adevărat puternic.
– Dacă nu poți rezista, atunci retrage-te. Numele studentului de onoare va fi distrus, spuse cealaltă parte și îl împinse ușor.
Lu Yi Peng prinse în grabă acea mână.
– Am picat testul de când te-am cunoscut, spuse tânărul polițist. Apoi ridică acea mână și o sărută.
– Kong Shuai, voi pica întotdeauna examenul pentru tine. Sincer să fiu, nu
m-am gândit niciodată că voi trece examenul. Dar sunt totuși…
…………..
– Sunt prost?
– Ei bine… Hong Kong Shuai dădu din cap.
Apoi îi mângâie obrazul care era încă roșu de atâtea palme câte primise.
– Inspector, ești și încăpățânat și prost.
– Deci… mă placi?
……………….
………………..
Hong Kong Shuai scoase în cele din urmă un oftat.
– Ai de gând să întrebi mereu? Cine a fost dispus să tolereze atâtea prostii din partea ta până azi ? Nu știi deja?
Lu Yi Peng clătină din cap,
– Nu știu, nu te pot ghici, Kong Shuai. Când vei pune capăt acestei incertitudini?
– De ce trebuie să mă întrebi? răspunse Kong Shuai.
Tânărul polițist se uită la el. Tăcerea persistă mult timp. În cele din urmă, cealaltă parte vorbi.
– Polițistule, mai bine te-ai întreba când vrei să terminăm.
– Eu…
Lu Yi Peng îl îmbrățișă pe Hong Kong Shuai și-l ținu strâns la piept ca și cum îi era teamă că se va volatiliza.
– Kong Shuai… se va termina într-o zi, nu?
– Hm…
– Când va veni ziua aceea…vei uita de mine?
– Nu o voi face. Oare Peng Peng mă va uita?
– Crezi că te voi putea uita? replică cealaltă parte.
Hong Kong Shuai răspunse pe o tonalitate tristă.
– Nu știu, ești încă tânăr. Mai ai multe de învățat în viață. Când vei îmbătrâni, s-ar putea să mă uiți.
– S-ar putea să nu trăiesc pentru a îmbătrâni.
?!”
– Kong Shuai…
Numele lui fusese spus cu multă tandrețe și emoție.
Apoi Lu Yi Peng sărută blând obrazul celuilalt.
– În seara asta e lună plină. Ține-mă lângă tine te rog, mai dă-mi o noapte.
Hong Kong Shuai nu spuse nimic, doar trase acea față mai aproape. Sărutul veni ca o normalitate, fierbinte, adânc. Așa înțelegea el să răspundă la întrebarea ‘’Deci…mă placi?’’
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Luna argintie strălucea puternic pe cerul nopții. Lumina se reflecta în fereastra cabinei unei mici nave care lungea malul golfului.
O lumină argintie se întindea pe jumătatea unui obraz care avea sute de riduri pe el, ca urmare a trecerii timpului. Pe zona frunții o cicatrice triunghiulară se întindea până sus pe craniu. Brazdele de la colțurile gurii deveniră și mai adânci pe măsură ce persoana ridica privirea spre lună. Un zâmbet urât, diabolic îi fulgeră fața.
Luna argintie fu treptat acoperită de nori întunecați ca o premoniție teribil de rea. Picăturile de ploaie începură să cadă pe navă, făcând un zgomot puternic, ca și cum cineva ar fi aruncat cu pietriș. Se auzit un râs demoniac și cineva scoase un strigăt teribil de înfricoșător:
– Hong Kong Shuai !!!…Am sosit !!!!
