Păunul Roșu – Capitolul 23

Păunul Roșu –  Capitolul 23

Indiferent cât de mult trăiește o persoană, se spune că amintirile din copilărie vor dezvolta trăsăturile individuale de caracter. Chiar dacă personalitatea ascultă de dorințele și de rezultatele nedorite din sentimentele care apar pe parcursul vieții.

…………………………………………………………………………………………………………….

 

Târziu in noapte…

   Un băiat in jurul vârstei  de șapte sau opt ani se ghemuia și dormea ​​confortabil într-o pătură moale de satin pe un pat mic în cea mai mică cameră din casa aceea mare. Chiar și așa ,dormea profund  în fiecare seară, cu fața lui micuță ascunsă intre cuverturi. Un mic zâmbet pe față. Probabil era într-un vis fericit.

   În timp ce visa dulce, copilul  tresări. Cineva îl împungea. Când deschise ochii, văzu un băiat de vreo doisprezece sau treisprezece ani care stătea lângă pat.

   – Nong[1], vino jos cu mine.

   – Oh, e târziu. Phi[2], unde vrei să mă duci?

–  Pe  lună, cum am vorbit zilele trecute.

   Ochii băiețelului se măriră de entuziasm.

– Serios? Să mergem.

   Băiatul mai mare îl luă de mână pe băiețel și îl conduse afară din cameră.

………………………………

   În curte, mai erau câțiva băieți de o vârstă asemănătoare. Persoana care se numea Phi înaintă cu  băiețelul de mână și vorbi cu emoție în glas.

   – Astăzi te vom duce pe lună. Ești gata?

   Băiețelul dădu din cap. Se întoarse să se uite la cel pe care îl ținea de mână.

 – Vii cu mine, Phi?

  – Oh, când te duci sus, te voi urma imediat.

   Băiețelul dădu din cap bucuros înainte de a fi condus la o stâncă netedă.

– Nong, urcă acolo și întinde-te primul. Voi face ceremonia chiar acum. O voi chema pe prințesă să vină să te ia.

   Băiețelul se cățără și se întinse pe stâncă. Apoi copiii rămași se înlănțuiră împreună într-un cerc. Începură să recite un fel de rugăciune. Băiețelul  tresări. Cineva îl sugruma cu o frânghie.

   – De ce n-ai adus sabia? întrebă băiatul numit Phi pe copilul care trăgea de frânghie.

 – Tatăl meu nu m-a lăsat să o iau. În schimb, îl putem sugruma cu o frânghie.

   Băiețelul se zbătu speriat pe stâncă. Frânghia din jurul gâtului lui devenea din ce în ce mai strânsă. Phi îngenunche și se așeză lângă el ținându-l de mână.

 – Nong, ai răbdare. În curând vei putea merge pe lună.

   Băiețelul era uluit. Pe lângă chipul fratelui său, ceea ce putea vedea vag în mijlocul respirației lui sufocate, era o lună mare, circulară, argintie, care ieșea în evidență pe cer.

   Parcă râdea de prostia lui.

……………………………………………………………………………………………………………..

 

   Acțiunea lor nevinovată fu  diferită de cuvântul perversiune. Doar pentru că erau copii. Prin urmare, cuvântul „pervers” a fost înlocuit cu cuvântul „nevinovat”.

   Băiețelul scăpase de la moarte pentru că majordomul, care se ridicase să fiarbă apă fierbinte pentru soția lui bolnavă, auzise zgomotul și venise să-i oprească. Copiii care erau de prin împrejurimi, fură pedepsiți de către părinți pentru că jucaseră ceva ciudat. Bineînțeles, Phi nu fusese inclus.

   Nu mult după acel eveniment, Phi  fu trimis să studieze la un internat din Taiwan. Nong rămase acasă pentru a învăța treburile administrative, ca să-l poată ajuta când va fi mare pe Phi.

   Chiar dacă nu-i mai plăcea luna ca înainte, băiețelul era hotărât să învețe așa cum voiau adulții, cu speranța ca atunci când se va întoarce Phi, vor putea lucra împreună.

   Trecură șapte ani, băiețelul crescuse mult, iar într-o zi fratele lui mai mare, plecat de acasă să studieze în străinătate, se întoarse.

   Anul acela, Nong are cincisprezece ani, intrarea în anii adolescenței. Fața lui este atât de frumoasă încât toată lumea îl laudă ca fiind chipeș ca bunicul său.

Tânărul e foarte mândru de el însuși.

   Phi se va întoarce acasă pentru o săptămână. Desigur, camera inițială în care locuia era  păstrată exact în aceeași stare ca acum șapte ani.

…..

 Târziu în noaptea aceea, Phi se îndreptă spre cea mai mică cameră din casă, camera lui Nong.

   – Nong, pot să intru?

   Nong deschise ușa și Phi intră. Când intră în cameră, Phi se uită în jur înainte de a continua:

– Nong, știai că de când eram copil, mă întrebam mereu de ce camera ta era atât de mică? De ce nu dormeam noi doi împreună?

  – Știu… pentru că nu sunt fiul biologic al tatălui tău. Tatăl tău m-a crescut. Deci trebuia să stăm în camere separate, răspunse Nong. Phi se întoarse să se uite la el și continuă:

– Mă iubești?

   -Te iubesc.

  – Cât de mult mă iubești?

   – Te iubesc cel mai mult,  răspunse tânărul.

 Phi se uită la el o vreme. Apoi  vorbi încet:

 – Deci, dacă ar fi să mă iubești și mai mult pentru că te iubesc mai mult decât înainte, mă vei accepta?

  – Da, răspunse inocent bărbatul mai tânăr.

 Dar începu să plângă când Phi îl apăsă pe pat.

  – Ce ai de gând să faci?!

   – Vreau să fac dragoste cu tine.

După ce spuse asta, îi scoase cămașa de noapte apoi se aplecă și îi sărută acel piept plat . Nong tresări. Ridică mâna și  împinse cealaltă persoană, în stare de șoc.

   – De ce ai spus că mă iubești?  întrebă scurt persoana care  fusese împinsă, înainte de a-i apăsa din nou corpul pe pat.

– Când am plecat la studii, mi-a fost mereu dor de tine. Mi-a fost dor de pielea ta albă. Mi-a fost dor de felul în care ochii tăi mă priveau. Asta m-a făcut să nu am niciun sentiment pentru femei. Trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru asta, nu?

   Nong se uită confuz la Phi.

– Ai înnebunit?

   – Da! răspunse Phi.

 – Sunt înnebunit după tine.

   Nong se uită șocat la Phi. Într-o fracțiune de secundă, cealaltă parte îi folosi cămașa pentru a-i lega mâinile și a le atașa de stâlpul patului. Apoi îi scoase pantalonii zicându-i:

   – Nong, de acum înainte îmi vei aparține. Îmi vei aparține doar mie.

   – Nu, nu, nu!! strigă Nong în timp ce Phi  își trânti mâna între picioarele lui. Îi strânse bărbăția cu forță, de parcă are fi vrut să i-o rupă în bucăți:

  – Au !!! strigă tânărul cât  putut de tare, Strigă tânărul cât putut de tare, zbătându-se ca să îndepărteze persoana de deasupra lui. Atunci fu  prins și mai strâns.

   – Nu-mi face asta, nu-mi face asta mie!  încercă să implore cealaltă persoană. Lacrimile  începură să curgă pe fața lui. Phi se uită la el o vreme, apoi se aplecă și-i mușcă puternic gâtul:

   – Nu, trebuie să fii al meu. Doar al meu.

 

……………………………………………………………………………………………………………..

 

Hong Kong Shuai respiră adânc și deschise ochii. Ceasul de lângă pat arăta că era trecut de cinci dimineața. Se ridică și privi în jur. Auzi o bătaie în uşă. Hong Kong Shuai se duse apoi și deschise ușa.

– Majordom Li, spuse Hong Kong Shuai bătrânului care îi adusese bolul cu ceai medicinal.

Li Kong se uită la fața stăpânului său și își plecă încet capul în semn de respect.

– Da.

– De peste treizeci de ani, lucrezi pentru mine, aici. Nu ai regretat niciodată?

?!

Li Kong se uită mirat la stăpânul său. Hong Kong Shuai suflă în ceaiul fierbinte înainte de a vorbi clar.

– Dacă ai putea să te întorci în timp în ziua aceea, ai alege din nou să rămâi ca majordom alături de mine?

– Nu am regretat niciodată că am ales să stau lângă tine, răspunse Li Kong. Hong Kong Shuai se uită la bolul cu ceai și oftă:

– L-am visat.

?!

– Jin Yin a sunat zilele trecute. A spus că un om ciudat naviga de-a lungul golfului. Un bărbat între cincizeci și șaizeci de ani. Avea o cicatrice de parcă ar fi fost lovit de cineva, mai ales pe frunte. Acesta…

– Majordom, dacă acea persoană nu ar fi moartă, anul acesta ar trebui să aibă cincizeci și șapte, cincizeci și opt de ani.

 – Nu e posibil, răspunse celălalt.

– E mort. L-am văzut cu ochii mei. L-ai ucis.

– Hm… Hong Kong Shuai dădu din cap.

Apoi luă bolul cu ceai și bău o înghițitură.

– L-am omorât eu însumi…cu mâinile astea… dar… nu i-am găsit cadavrul,

 nu-i așa?

– Au trecut treizeci de ani de la incident. N-ar fi așteptat atât de mult timp.

– Așa este, spuse Hong Kong Shuai și zâmbi.

 

– Probabil că m-am gândit prea mult. Mulțumesc.

………………………………………………………………………………………………………………

 

Pae Chik Chik părea să fie deosebit de plin de viață astăzi. Poate pentru că Luo Songzi, prietenul său obișnuit de joacă, era plecat cu afaceri. Deci, când îl văzu pe Hong Kong Shuai, micuța pasăre bătu din  aripi și scoase un strigăt puternic.

– Kong Shuai a sosit! Kong Shuai a sosit !

Hong Kong Shuai zâmbi păsării, își întinse brațul și-l luă pe el.

– Xiao Chik, vrei să mergi la o plimbare astăzi?

– Du-te, du-te, răspunse micuța pasăre. Apoi își frecă ușor capul de brațul lui Hong Kong Shuai. Hong Kong Shuai mută mai aproape brațul care purta pasărea. Apoi întinse cealaltă mână și mângâie cu afecțiune capul ei.

– Hai să vorbim la telefon și să-l întrebăm pe Peng Peng dacă vine cu noi.

Cacatoesul păru și mai entuziasmat când auzi numele tânărului polițist.

– Du-te cu Peng Peng! Du-te cu Peng Peng!

Hongkong Shuai râse fericit înainte de a ieși din cameră. Tocmai când se gândea să-i spună lui Li Kong, să-l sune pe Lu Yi Peng, acesta se apropie brusc de el.

– Majordom Li, e bine că ești aici. Te rog, sună-l pe Peng Peng.

– Kong Shuai ! strigă Li Kong cu o expresie care îl făcu să se încrunte. Apoi  continuă să vorbească cu o voce care părea foarte șocată.

– Cineva a aruncat cadavrul unui păun în grădina din față.

!!!

Hong Kong Shuai rămase înmărmurit înainte de a izbucni:

– Cine?!

– Un gang de tineri care făceau tărăboi, i-am capturat, dar….ar fi mai bine să te uiți singur.

………………………………………………………………………………………………………..

 

Cadavrul păunului fusese vopsit cu o culoare despre care nu se putea spune  dacă era roșie sau neagră. Parcă ar fi fost scăldat în sânge și uscat. Cadavrul fusese așezat cu grijă pe o cârpă albă. Când Hong Kong Shuai sosi, se uită la el cu ochi tremurători înainte de a se întoarce să se uite la cei patru tineri care erau înlănțuiți și atârnați de o grindă.

– Cine v-a cerut să faceți asta?!!

Cei patru oameni se zbăteau și pe fețele lor se citea o spaimă enormă. Unul dintre ei spuse cu o voce tremurândă:

– Hei Ying[3]… A spus că se numește Hei Ying.

?!!

Ochii lui Hong Kong Shuai se măriră și mai mult decât înainte. Se îndreptă spre acei oameni. Apoi ridică vocea și întrebă.

– Cum arăta?

– Ei bine… ca un bătrân și are o cicatrice pe frunte, nu?

Cel care răspunsese se întoarse să-și întrebe prietenul. Cealaltă persoană dădu din cap grăbit:

– Da, are în jurul vârstei unchiului meu.

– Și unde era, băieți? Când?

– Azi dimineață, răspunse unul dintre ei, apoi  continuă:

-Era la… Oh, așa e, lângă Autostrada 12. Stătea în fața mașinii noastre.

Cei patru se  uitară din nou unul la altul.

– A distrus una dintre motocicletele noastre cu mâinile goale. Apoi a lăsat  cadavrul unui păun. A spus să i-l dăm lui Nong. Nu am vrut să fim uciși, așa că…

Hong Kong Shuai își strânse maxilarul până când se auzi scrâșnetul dinților lui. Îi privi pe cei patru cu o furie crescândă. Rosti cuvintele lent făcând pauze din când în când ceea ce dădu vocii lui un ton înfiorător.

– O să vă fac… grătar… în mijlocul portului din Hong Kong. O să ardeți… până veți deveni… la fel de negri… ca numele ticălosului ăla!!

Cei patru tineri strigară frenetic.

Nu, nu o face!! Orice vrei, vom face pentru tine orice vrei! Nu ne ucide!

Hong Kong Shuai se uită la cei patru tineri înainte de a repeta:

– Veți face orice vreau?

– Da.

– Xiao Feng, du-te și adu o găleată cu cărbuni aprinși. Adu și două seturi de fier.

Servitorul care stătea în apropiere dădu din cap înainte de a pleca. Reveni după o vreme cu toate cele cerute.

– Am o ofertă simplă pentru voi toți. Folosiți fiecare câte un fier fierbinte. Scrieți cuvântul Hong Kong Què pe spatele vostru. Scrieți frumos și nu uitați nici un semn. Dacă acest lucru pur și simplu nu se poate face….Cu siguranță veți fi puși la grătar în mijlocul golfului Hong Kong.

După ce spuse asta, plecă înapoi, lăsându-i pe cei patru să se uite la căldarea cu cărbuni încinși cu ochi înfricoșați.

………………………………………………………………………………………………………………..

 

 

– Kong Shuai ! strigă Li Kong urmărindu-l.

Kong Shuai intră în salon. Pae Chik Chik era cocoțat pe stinghie. Hong Kong Shuai se uită la cacatoes, se uită în jur la servitorii care stăteau acolo. Apoi s-a întors către Li Kong:

– Cu siguranță…el e.

Bătrânul majordom rămase tăcut pentru o clipă. Dădu încet din cap.

– Nimeni nu ar îndrăzni să-mi facă asta. În afară de idiotul ăla! spuse Hong Kong Shuai cu expresia cuiva care în mod clar încerca să-și înăbușe furia.

– De acum înainte, dacă cineva aude numele lui Hei Ying sau întâlniți pe cineva care rostește acest nume, încercați să aflați unde a fost auzit. Indiferent cine îndrăznește să folosească acest nume cu siguranță nu trebuie să moară!

Toți servitorii dădură din cap. Hong Kong Shuai făcu un pas și se așeză în același fotoliu de piele. Atmosfera din cameră era clar tensionată. Chiar și Pae Chik Chik, de obicei vesel, simți presiunea. Pasărea mică se mută încet de pe stinghie pe umărul stăpânului său. Apoi împinse ușor capul de obrazul acelei persoane. Hong Kong Shuai scoase un oftat greu.

   – Xiao Chik…. Nu mai ieșim azi…

Micuța pasăre dădu din cap de parcă ar fi înțeles. Hong Kong Shuai  tăcu pentru o clipă. Se întoarse din nou către majordom:

– Majordom Li, te rog să-l suni pe inspectorul Lu. Am o presimțire proastă.

  – Da.

Dar Li Kong nu apucă să vorbească la telefon căci Luo Songzi intră ca un vârtej. Cu respirația tăiată spuse:

– Kong Shuai, ai văzut știrile?

Hong Kong Shuai se încruntă.

– Ce vești?

– Vești explozive, spuse Luo Songzi încercând să-și reia suflul.

– Știrea a apărut tocmai acum. O mașină de patrulare a poliției a explodat. Am auzit că pe lista persoanelor grav rănite era și numele inspectorului Lu.

   – Ce?! strigă Hong Kong Shuai înainte de a se întoarce spre Li Kong.

-Hei Ying!!!

 

 

 

[1] Denumire dată unui frate mai mic (sau unei persoane mai tinere decât interlocutorul)

[2] Denumire dată unui frate mai mare (sau unei persoane mai în vârstă decât interlocutorul)

[3] Vulturul Negru

Loading

Care este reacția ta?
+1
0
+1
2
+1
3
+1
4
+1
6
+1
0
+1
1

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *