Păunul Roșu Capitolul 27

Păunul Roșu Capitolul 27

Lu Yi Peng avusese un vis încă din copilărie: voia să fie un bun polițist.

……………………………………………………………………………………………………….

Primise cel mai mare punctaj la examenul de admitere la Academia Regală de Poliție Thai. Absolvent cu mențiune ‘’foarte bine’, fusese lăudat la fiecare subiect.

Își începuse viața oficială închizând multe dosare importante, devenind inspector la vârsta de douăzeci și patru de ani. Viața oficială a lui Lu Yi Peng era încă la început. El era în serviciul guvernamental doar de cinci ani… Patru dintre cei cinci erau în strânsă legătură cu legendara mafie care se numea Hong Kong Shuai.

……………………………………………………………………………………………………………….

 

   Lu Yi Peng deschise ochii și fu orbit de o lumină strălucitoare.

   Unde este acest loc?

   Cineva se ridică și veni lângă el.

– De data aceasta nu vei regreta alegerea ta de a deveni ofițer de poliție?

   Lu Yi Peng  încercă să privească fața figurii. Dar nu putea vedea decât o lumină strălucitoare.

– De ce ar trebui să-mi pară rău pentru asta?

   Era ca și cum o auzea pe cealaltă persoană râzând.

– De aceea trebuie să-ți pară rău și pentru asta. Ai ales singur. Nu fi trist.

   După ce spuse asta, se ridică și plecă. Lu Yi Peng strigă:

– Stai puțin, cine ești?…

  Omul din lumină păru să se întoarcă să se uite la el. Apoi trimise un răspuns.

– Eu sunt persoana pe care nu ai ales-o.

 

   ?!!

…………………………………………………………………………………………………….

Lu Yi Peng  deschise din nou ochii. Văzu un tavan alb deasupra capului. După ce clipi de mai multe ori, mirosul dezinfectantului folosit pentru curățarea podelei îi ajunse la nas. Tânărul polițist se ridică imediat.

– Ah, inspectorul Lu și-a revenit?! exclamă cineva care stătea pe canapea. Privindu-l, Lu Yi Peng putu recunoaște că era un ofițer de poliție care lucrase cu el.

– Ce s-a întâmplat cu mine? întrebă tânărul inspector. Ofițerul de poliție îl privi cu o expresie nedumerită.

– Inspector, nu vă amintiți? V-ați urcat pe vapor cu Hei Ying și Hong Kong Shuai. Apoi cei doi oameni au aruncat nava în aer. Inspectorul a fost singura persoană care a supraviețuit.

– ?!!

Ochii lui Lu Yipeng se măriră.

 – Ce? Doar eu? Ați căutat bine?

   – Da… Dimineața am luat barca și am plecat din nou să căutăm. Dar vaporul a explodat foarte violent, apa era agitată și nimeni nu a supraviețuit în afară de  d-voastră, inspectore.

!!

 

   – Inspectore?! strigă același polițist. Vocea lui sună alarmată.

– Inspectore, plângeți?!!

Lu Yi Peng își ridică mâna și își atinse fața. Apoi își dădu seama că din ochi îi picura o apă fierbinte. Gâtul i se strânse instantaneu. Sufoca…Lacrimile îi curgeau necontrolat. Ofițerul de poliție îl privi puțin înainte de a se întoarce încet pentru a nu-l deranja.

Aceasta era pentru prima dată în viață că plângea. Tatăl lui îl învățase mereu că un bărbat nu putea lăsa pe nimeni să-i vadă lacrimile, dar astăzi nu mai putea urma acea învățătură. Lacrimile curgeau pentru că nu le putea opri.

Nimeni nu supraviețuise….

Lu Yi Peng își ținu propria mână…

Pe acel vapor, Kong Shuai îl ținuse de mână…

Lacrimi fierbinți curgeau pe obrajii lui.

Pe acea navă, Hong Kong Shuai venise să-și ducă la îndeplinire planul.

 

Lacrimi fierbinți picurau pe gulerul cămășii.

Pe acea navă, Hong Kong Shuai făcuse schimb  pentru a-l salva.

 

Lacrimi fierbinți îi înecau ochii.

Imaginea unui corp alb ca zăpada care fusese abuzat era încă foarte clară în mintea sa.

 

Lacrimi fierbinți îi înecau inima.

Hong Kong Shuai cedase… fusese de acord să-l ajute…..

 

Gâtul lui Lu Yi Peng era atât de strâns încât cu greu putea să înghită.

El știuse de la început, știuse deja că Hong Kong Shuai nu va lăsa ca acel bărbat să fie capturat. Știuse că Hong Kong Shuai voia să-l omoare pe acel om cu propriile mâini.

Dar Lu Yi Peng fusese încrezător că-l putea convinge pe Hong Kong Shuai.

Lu Yi Peng avea maxilarul încleștat. Încercă să înghit puțină salivă.

 

Lacrimi fierbinți îi trezeau amintirile.

Ziua în care Hong Kong Shuai venise să-l viziteze la spital… Acceptase să fie încătușat. Pentru a fi cu el câteva minute…pentru a-l vedea…

 

Lu Yi Peng simțea o durere atât de mare în inimă încât crezu că se va rupe în două.

Un om ca Hong Kong Shuai nu avea nevoie să fie încătușat…să vorbească așa  cu un mic polițist ca el, dacă nu ar fi………

Cuvintele pe care le spusese aproape accidental în timp ce dansau împreună în acea noapte…Kong Shuai le oprise… Acea persoană știa mai bine decât el. Spusese că era ultima oară…Îl întrebase ce va alege…

 

Lu Yi Peng închise ochii.

 

Lacrimi fierbinți îi curgeau pe obraji …

El și Hong Kong Shuai nu începuseră deloc printr-o relație impresionantă.

Tot ce-i făcuse omul acela… Totală  nebunie…dar uneori, în vis, încă vedea zâmbetul lui… și acele mâini care încercau să-l hrănească cu peștele de zăpadă.

Lui Lu Yi Peng nu- i plăcuse niciodată peștele de zăpadă înainte. Îi plăcuse doar din cauza lui Kong Shuai. Dar asta nu i-o va putea spune niciodată.

 

Lacrimi fierbinți curgeau incontrolabil.

El fusese cel care îl adusese pe Hong Kong Shuai pe acea navă, forțându-l să facă totul doar pentru…

 

Lacrimi fierbinți îl sufocau pe Lu Yi Peng…

Pe acea navă, Hongkong Shuai pusese o întrebare simplă, o întrebare atât de simplă la care nu putuse să-i răspundă….

Un răspuns care l-ar fi împiedicat pe bărbat să plece.

 

Lacrimi fierbinți curgeau în șuvoaie…

Auzise un ‘’te iubesc’’ pentru prima și ultima oară…din gura unui om care se schimbase pentru el.

Lu Yi Peng se bătu  iar și iar cu fruntea de stinghia metalică a patului.

Și dintr-o dată  nu-și  mai putu reține sentimentele.

Tânărul urlă ca și cum ar fi fost înjunghiat. Urlă ca un animal rănit ce era pe cale să moară.

 

Urlă durerea îndesată în piept.

Regreta că-l cunoscuse pe acel bărbat.

Regreta că se îndrăgostise de acel bărbat.

Și cel mai trist lucru…regreta  că nu știuse niciodată cât de mult îl iubea pe acel bărbat… până când…până când îl pierduse.

Lu Yi Peng se lăsă încet să alunece pe sol și urlă ca un nebun izbindu-și capul de cimentul rece. Urletele lui erau atât de înfiorătoare încât atât asistenta, cât și polițiștii care stăteau de pază afară  trebuiră să se grăbească să-l țină strâns.

Tânărul polițist urlă ore întregi până când vocea i se stinse. Un urlet fără sens, dar plin de sentimente.

Sentimente care nu mai puteau fi dezvăluite niciodată acelei persoane.

Nu mai era acel păun roșu căruia să-i dezvăluie iubirea lui.

Hong Kong Shuai…

…………………………………………………………………………………………………………

 

Explozia navei  deveni o știre senzațională în acea săptămână. Numele lui Hei Ying și Hong Kong Shuai fură  din nou în titlurile ziarelor, urmate îndeaproape de titlurile despre un mare incendiu la conacul de pe malul apei din Hong Kong .

Atât ziarele, cât și televiziunea raportară această știre cu mare entuziasm. O poză veche a lui Rong Shi Xi fu afișată pe ecranul televizorului. Ca suspect în cazul unui atentat asupra unei mașini de patrulare a poliției și ca suspect  în explozia de pe acea navă de croazieră. Urmă o fotografie din copilărie a lui Rong Pai Xi care era bănuit a fi cel ce se numea Hong Kong Shuai. Toate titlurile se refereau la faptul că cei doi monștri legendari din trecut muriseră probabil. Chiar dacă nici un cadavru nu fusese încă găsit.

Dar Lu Yi Peng trebuia să accepte evenimentele. Se duse să-l viziteze pe To Pheng , care era încă în camera sterilă. Când îi văzu fața primul lucru pe care îl spuse To Pheng a fost:

– Inspectore,  ai făcut tot posibilul. Nu fi trist.

Lu Yi Peng se uită lung la colegul său. Nu putu scoate un cuvânt.

Și…după aceea fu chemat la audieri.

Echipa de investigații se reunise cu o echipă mare. Pentru că era închiderea a trei cazuri majore. Cazul genocidului familiei Rong de acum treizeci și șase de ani. Cazul atentatului mașinii de patrulare, iar ultimul caz era bombardarea navei de croazieră. Declarațiile telefonice ale lui Hong Kong Shuai înregistrate în secret prin dispozitive de interceptare telefonică au fost, de asemenea, folosite pentru a ajuta la anchetă.

Lu Yi Peng mărturisi cu o inimă care parcă ar fi fost pe cale să fie spulberată. Imaginile acelor evenimente erau clare în memoria lui, parcă pentru a întări sentimentele pe care le trăia în prezent. După terminarea interogatoriului era epuizat. Puterea de a trăi dispăruse complet din inima lui.

Tânărul polițist fu  din nou copleșit de durere. Se închise în camera de recuperare. Refuză să vadă atât un psihiatru, cât și un psiholog. Rămânea ore întregi cu ochii fixați pe singura fotografie a persoanei la care inima lui tânjea cel mai mult.

O fotografie alb-negru făcută dintr-o fotografie veche.

O poză cu un băiat de cincisprezece-șaisprezece ani privind atent la ceva de mai sus. Acum ar putea să fi fost de fapt locul la care visa, lăsând pe cineva ca el care tocmai își cunoscuse inima, să sufere singur.

Lu Yi Peng ar fi vrut să fie la fel de puternic ca Hong Kong Shuai. Ar fi vrut să poată trece prin această perioadă cu curaj. Dar era devastat, zdrobit, anihilat.

Nu mai exista acel păun roșu care să-l tachineze sau să-l încurajeze să lupte.

Și el însuși…nu mai exista…

………………………………………………………………………………………………………………

 

Tânărul ofițer de poliție era în depresie de aproape o lună.

Într-o zi, Chen Qin, îngrijorat, puse pe cineva să-i aducă ceva.

– Peng Peng !

Sunetul pe care îl auzi făcu inima lui Lu Yi Peng să se simtă ca și cum ar fi reînviat. O căldură imensă îl învălui imediat. Cel pe care cineva îl adusese era  un cacatoes alb într-o colivie minunată făcută de cel care fusese stăpânul lui.

– Cineva l-a adus inspectorului în ziua în care s-a întâmplat incidentul, dar am văzut că erai foarte bolnav așa că l-am pus deoparte .

Lu Yi Peng se uită la micuța pasăre care sărea în colivie. Părea încântată să-l vadă. Penajul lui Pae Chick era odinioară de un alb curat, bine aranjat, dar acum era pestriț și lipseau mai mult de jumătate din pene. Persoana care  adusese pasărea explică.

– Recent, a început să-și smulgă propriile pene. Trebuie să fie foarte atașat de vechiul proprietar. Așa că ne-am gândit că am putea la fel de bine să-l aducem inspectorului. În cazul în care ar  înceta să-și smulgă propriul penaj, atunci poate inspectorul va primi să… Nici eu nu sunt sigur.

Lu Yi Peng zâmbi pentru prima dată de când Kong Shuai nu mai era. Mulțumi persoanei care îi dăduse pasărea. După ce plecă Lu Yi Peng deschise colivia. Cacatoesul sari spre el de parca i-ar fi lipsit serios. Apoi își frecă ușor capul de obraz ca de obicei:

– Peng Peng ! Peng Peng!

Lu Yi Peng  ridică mâna și mângâie pasărea. Lacrimile îi curgeau pe obraji de fericire.

…………………………………………………………………………………………………………..

 

Două zile mai târziu Lu Yi Peng părăsi spitalul cu pasărea. To Pheng se mutase deja din camera sterilă. Și este programat să fie operat săptămâna viitoare pentru a îndepărta schijele înfipte în spate.

Primul loc spre care se îndreptă tânărul polițist nu fu propria sa reședință ci  acel conac labirint. În prezent rămăseseră doar ruine și cenușă.

Auzise că după incidentul de pe navă, conacul lui Hong Kong Shuai fusese și el incendiat. Toți servitorii și subordonații dispăruseră fără urmă lăsând marele conac în flăcări de parcă ar fi vrut să ardă identitatea proprietarului său până la pământ.

Era aceasta ordinul final al lui Hong Kong Shuai? Oare omul ăsta anticipase că povestea trebuie să se termine așa?

Acesta este sfârșitul legendei lui Hong Kong Shuai?

Lu Yi Peng coborî din mașină împreună cu colivia în care se afla acel cacatoes alb. Se opri și stătu în fața benzii galbene și negre care fusese întinsă pentru a-i ține departe pe străini. Privea ruinele care erau cândva locurile în care intra și ieșea cu mașina.

Duhoarea de arsură nu dispăruse, chiar dacă trecuse mai bine de o lună. Amploarea pagubelor lăsa de imaginat cât de grav fusese acest incendiu. Auzise că focul durase două zile și două nopți, deși ar fi putut fi controlat.

Tânărul polițist se uită la ceea ce fusese o grădină, o ușă mare din față , salonul cu un scaun cu perne. Îl întâlnise în mod regulat pe Hong Kong Shuai stând acolo.

Camera aia nu mai exista…fotoliul acela din piele nu mai exista…persoana care stătea în el nu mai exista…

Ridică ușor capul. Partea care era aripa cu piscina se prăbușise. Rămăseseră doar resturi de cărămizi și ciment negru carbonizat.

Acea piscină  în care înota fără să se teamă că cineva i-ar vedea cicatricea de pe picior, nu mai exista…omul cu care făcea dragoste în piscină nu mai exista…

Acel labirint plin de coridoare nu va mai putea fi niciodată explorat.

Chiar și camera  de lângă balcon unde el și Hong Kong Shuai obișnuiau să danseze fusese distrusă și nu mai rămăsese nimic.

Masa din sufragerie se transformase în cenușă… la fel ca  mâna care voia mereu să-l hrănească.

Nu mai exista nimic…nu mai exista nimeni.

Hong Kong Shuai dispăruse deja distrugând totul. Doar în minte  rămăseseră  amintiri…Era atât de dureros…el îi lăsase o tortură crudă acum când își dăduse seama  cât de mult îl iubea…atât de târziu…

Nu mai rămăsese nimic decât regretul…

 

Lu Yi Peng lăsă vântul să-i usuce lacrimile înainte de a se uita în jos la micuța pasăre albă cu penele smulse. Pasărea ridică privirea spre el. Se pare că și ea se simțea tristă.

Hong Kong Shuai iubise cel mai mult această pasăre. Înainte de a urca pe vaporul acela blestemat el ceruse cuiva să i-o aducă lui . Știuse dinainte de alegerea sa. Așa că îi lăsase această pasăre pentru ca să se răscumpere înaintea lui…

– Peng Peng !!

Pasărea îi strigase numele. Un nume pe care doar proprietarul său îl putea spune. Vocea plutise în bătaia vântului. Lu Yi Peng se uită la ea și se forță să zâmbească. Apoi se întoarseră la mașină.

………………………………………………………………………………………………………………..

 

 

Casa lui Lu Yi Peng era îngustă și mică. Patul era rece din cauza vremii friguroase de afară. Lu Yi Peng puse plosca ce tocmai fusese umplută cu apă clocotită înainte de a se urca în pat. O îmbrățișă și o ținu strâns ca să-și mai încălzească trupul.

Dar inima lui era rece dincolo de cuvinte.

Colivia lui Pae Chik Chik era pe un scaun din apropiere. Pasărea mică își înclină capul să se uite la el și folosi ciocul pentru a deschide încuietoarea. Zbură făcând cercuri și se agăță de metalul tăbliei patului lui. Lu Yi Peng își ridică privirea și  se uită la ea. Apoi ridică mâna și mângâie blând penajul pestriț.

Multe cuvinte erau adunate în inima lui. Dar proprietarul acestei păsări nu mai putea  să le asculte. Lu Yi Peng ridică din nou mâna și mângâie pasărea. Avea impresia că Kong Shuai era în fața lui.

 

…………………………………………………………………………………………………………….

 

În visurile lui, Lu Yi Peng încă îl mai vedea pe Hong Kong Shuai stând la masă, lângă el, folosind bețișoare pentru a-i da ceva de mâncare.

În visurile lui , el ridica mâna pentru a o flutura  la stânga și la dreapta.

În visurile lui, Hong Kong Shuai zâmbea și râdea de el. Era ca și cum revenea în fiecare noapte pentru a-l vedea din nou.

Apoi se visase în jacuzzi cu Hong Kong Shuai. Văzuse un păun mare roșu pe un spate alb pur. Hong Kong Shuai dăduse apoi capul pe spate, își deschisese brațele și-l  îmbrățișase.

O îmbrățișare fierbinte  care îi topise inima.

…………………………………………………………………………………………………………….

 

Lu Yi Peng  deschise ochii și constată că soarele strălucea din nou. Pasărea mică era cocoțată la capul patului privindu-i fața cu interes. Lu Yi Peng se ridică din pat. Pasărea mică îi sări imediat pe umăr. Deschise ciocul și-i aranjă părul. Apoi strigă :

– Bună dimineața! Bună dimineața!

Lu Yi Peng zâmbi ușor Bună dimineața! Lu Yi Peng zâmbi ușor, făcu patul, îmbrăcă un pulover și coborî spre bucătărie.

 

Pae Chik Chik încă se agăța de umărul lui. Părea că îi este frig. Se aplecă până se lipi de obraz. După un timp își frecă repede capul de parcă își pierdea fulgii. Lu Yi Peng  zâmbi și își îndreptă atenția către fierberea tăiețeilor în oală.

Tânărul polițist tocmai turnase acei tăiței într-un castron și era pe cale să toarne supa caldă când sună telefonul mobil. Tânărul polițist, în mână cu  oala, se duse să răspundă la telefon:

   – Inspector Lu, îmi cer scuze că te-am deranjat în această dimineață. Adică… cineva… a găsit… un cadavru…. Am nevoie să identifici.

Mâna lui Lu Yi Peng începu să devină roșie de la aburul fierbinte al oalei. Îl ardea și nu simțea. Brusc, un fior îi cutremură spatele.

– Bine…vin acum. Tânărul polițist se așeză apoi la măsuța mică. Se uită la tăiețeii din castron care începuseră să pară moi. Apoi se întoarse la etaj, aduse colivia și o așeză lângă el pe masă. Ridică recipientul cu semințe și-l turnă în bolul lui cu mâncare.

Era prima dată când Lu Yi Peng mânca așa, cu o pasăre… Se așeză la un colț al mesei mâncând tăiței și privind cum Pae Chik alegea semințele din bolul lui.

Nu știa cum mânca Chik Chik. Hong Kong Shuai se așeza să mănânce singur? Sau îl lua să mănânce cu el?? Oare făcea ca el?

Lu Yi Peng mâncase jumătate de castron de tăiței. Se simți sătul. Apelul telefonic de mai înainte…trebuia să identifice cadavrul… Dacă ar fi existat rude sau cunoștințe…ar fi fost deja identificat…

Era singurul care putea identifica acel cadavru…

 

………………………………………………………………………………………………………

 

Aerul din camera de autopsie era glacial. Temperatura atingea cote foarte reci. Când deschise ușa, o duhoare urâtă și putredă pluti în sus și îi lovi nările în mod agresiv. Cu greu își putu ține respirația. Lu Yi Peng  lucra ca ofițer de poliție  de cinci ani. Nu era ca și cum nu ar mai fi văzut niciodată un cadavru putrezit. Dar cu acest miros de ars-putred chiar și un ofițer de poliție experimentat s-ar fi sufocat.

Medicul legist și Chen Qin, împreună cu o mână de echipe de investigație, îl așteptau înăuntru. Pe masa de disecție era un cadavru întins pe spate. Jumătate din corp era carbonizat și umflat, încât forma originală a corpului abia era vizibilă. O parte din piele  începuse să cadă, dezvăluind un os alb.

Ceea ce îl șocă cel mai mult pe tânărul polițist erau pantalonii care erau prinși de cadavru… Pantalonii lui roșii erau întunecați ca sângele care începuse să se usuce…

Din câte își amintea Lu Yi Peng,  Rong Shi Xi purta pantaloni negri. Cât despre Hong Kong Shuai, el purta o haină roșie…pantaloni roșii… Și nu avea cămașă pe el…..

Tânărul polițist înghiți în sec.  Era  greu să-și blocheze frica din inima lui. Chen Qin  i se adresă.

– Inspectore Lu, tocmai am găsit cadavrul în această dimineață, plutind în plasa unei bărci de pescuit Acest cadavru are urme de arsuri și unele organe sunt rupte. Bănuim că este cadavrul lui Rong Shi Xi  sau cel al lui  Hong Kong Shuai.  Poți să-l identifici, te rog? Tu ești singurul care i-a văzut în mod clar pe cei doi când erau încă în viață.

Lu Yi Peng înghiți din nou în sec. Ținându-și respirația, se apropie de masa de disecție. Privi atent cadavrul. O parte din capul lui era arsă și pielea de pe piept aproape că dispăruse. Tot ce putea vedea era craniul și câțiva mușchi descompuși. Dar nu-i putea ghici chipul original.

Mai mult de jumătate din corp fusese ars. Un braț lipsea. Pielea rămasă,  își schimbase culoarea până la punctul în care era greu de ghicit culoarea sa inițială…dar acei pantaloni…

Lu Yi Peng avea buzele uscate și mâinile îi tremurau. Chiar dacă era atât de clar,  încă nu-i venea să creadă. Nu putea să creadă că acesta era sfârșitul acelui legendar Păun Roșu. Tânărul polițist spuse cu o voce răgușită:

– Întoarceți-l… întoarceți-l și lăsați-mă să-i văd spatele.

Medicul legist și asistentul său ajutară la întoarcerea cadavrului, care era atât de descompus încât aproape că se deșira. Se răspândi o duhoare de putrefacție. Când fu răsturnat, Lu Yi Peng  ridică mâna pentru a-și acoperi gura. Deschise larg ochii înainte de a izbucni:

 – Hong Kong Shuai !E Hong Kong Shuai !

Toți ofițerii de poliție se uitară la el înainte ca Chen Qin să poată întreba :

– Inspectore, ești sigur?

Lu Yi Peng dădu din cap :

– Sunt sigur.

……………………………………………………………………………………………………..

 

Lu Yi Peng semnă certificatul de identificare a cadavrului și plecă. Cu greu își putu reține lacrimile. Alergă ca un nebun pe coridor ca să se întoarcă  mai repede. Ajuns în mașină strânse volanul în brațe și-și lipi capul de el. Lacrimile țâșniră ca o fântână arteziană.

Pantalonii aceia erau cu siguranță ai lui Hong Kong Shuai. Tânărul polițist era sigur. Nimeni în afară de acel bărbat nu purta pantaloni de acea culoare, dar…

Pe spatele cadavrului acela… nu era nici un păun,

nimic care să indice că a existat vreodată un tatuaj sau ceva pe el.

Lu Yi Peng ridică mâna pentru a îndepărta lacrimile care se revărsaseră.

Hong Kong Shuai!!

Loading

Care este reacția ta?
+1
0
+1
3
+1
0
+1
11
+1
6
+1
0
+1
2

6 Comments

  1. Ioana

    Offf bietul Peng peng cât de mult suferă, deci dxidta o fărâmă de speranța că paunul roșu trăiește

    • Suferința lui Peng Peng a atins profund coarda sentimentală a tuturor. Am citit cartea de 5 ori și de fiecare dată am plâns. Ju On e un geniu. Scriitoarea a scos acest roman pe un site de scriitori începători acum 13 ani. Comentariile au fost atât de frumoase și de înflăcărate încât societatea care deținea site ul a decis să o ajute să publice cartea. Mulțumesc frumos pentru comentariile de aici.

  2. Elena

    Răvășitoare suferința lui Peng Peng, măcar o are pe Chic la el pentru consolare.
    La identificare a mințit pentru a nu mai fi urmărit Păunul în cazul în care încă trăiește. Păcat că trebuie să pierzi persoana iubită pentru a îți dă seama cât de îndrăgostit era de Păun.
    Nu îmi găsesc cuvintele, este greu.
    Sper ca Păunul să fie viu și să-l ia pe Peng Peng la el să fie fericiți.
    De melodie nici nu are rost să mai vorbesc cât de potrivită și sensibilă este.
    Mulțumesc frumos ????❤️

    • AnaLuBlou

      Cam aceleasi sentimente am si eu. Ce suferinta indura Peng Peng. De nedescris
      Cântecul e intr adevar f potrivit. Dupa ce am terminat de tradus, l am reluat la citit si am plâns inca o data alaturi de el. Chik Chik…reintâlnirea lor a fost asa de frumoasa.

  3. Mihaela

    Suferință lui Peng Peng ma emoționat pana la lacrimi. Vreau un final fericit pentru ei. Amândoi au suferit și merita iubire necondiționată

    • ana lu blou

      Da, te înțeleg atât de bine. Îți voi povesti ceva. Prima dată când am citit această carte, nu era încă publicată. Era pe un forum de scriitori amatori și punea câte un capitol pe săptămână.
      Acolo toată lumea comenta( în thai bineînțeles) .Toată lumea iubea; trăia și suferea cu personajele. A fost pentru mine o aventură literară extraordinară. Când s- a ajuns la cap 26, toți cititorii s-au revoltat, au calificat-o pe JuOn de scriitoare fără inimă. Toată lumea era furioasă și tristă. Eu nu mai voiam să citesc pt că nu-mi plac finalurile triste.Dar n-am rezistat decât o săptămână și măam întors să o citesc și n-am regretat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *