Păunul Roșu – Capitolul 28 – Final

Păunul Roșu – Capitolul 28 – Final

 

Era prima zi de muncă a Lu Yi Peng după concediul medical. Auzise destule bârfe despre el și Hong Kong Shuai. Dar tânărului polițist nu-i păsa. Se concentra sârguincios pe lucru, ca înainte. Mai multe ziare îl contactaseră pentru a-i lua un interviu personal. Referitor la cazul exploziei ambarcațiunii și la povestea cum că el fusese iubitul secret al lui Hong Kong Shuai, pe care Lu Yi Peng o negă în fiecare versiune. Dar încă îl hărțuiau în fiecare zi.

Lu Yi Peng se gândea uneori în inima lui: dacă Hong Kong Shuai ar fi încă aici acești tipi ar mai îndrăzni să-l urmărească și să-i facă poze? Ar mai îndrăzni să-l intervieveze așa?

Dar acum Hong Kong Shuai nu mai era aici….

……………………………………………………………………………………………………………..

 

Trecuse o lună. Penele lui Pae Chik Chik  începuseră să crească din nou. Ferme, albe și strălucitoare ca atunci când trăia cu fostul proprietar. Între timp, To Pheng părea fericit. Recupera pe zi ce trece.

Cazul de genocid al familiei Rong , cazul cu mașina de patrulare explodată și cazul exploziei navei fuseseră închise pe motiv că toți acuzații erau morți. Dosarele erau într-o arhivă pentru a fi utilizate ca studiu de caz. Fotografiile de acum mai bine de treizeci de ani cu Hong Kong Shuai dispăruseră.

Nu exista altă fotografie cu acel bărbat.

Fotografiile din copilărie ale lui Hong Kong Shuai fuseseră distruse de fratele său. Hong Kong Shuai reușise să se desprindă de el și trăise o viață misterioasă.

Nu existau fotografii nici cu faimosul conac din care mai rămăsese doar o pancartă pe care erau scrise trei caractere chinezești.

红孔雀 (Hong Kong Què- Păunul roșu)

Uneori, atunci când făcea baie, Lu Yi Peng nu se putea abține să nu își frece mâna pe interiorul coapsei. Și pe piciorul lui erau scrise acele trei cuvinte…

Hong Kong Shuai îi lăsase doar un nume…

………………………………………………………………………………………………………………

 

Astăzi, Lu Yi Peng  plecase de la serviciu și trecuse să-l viziteze pe To Pheng, luă cina și se întoarse la reședința lui. Când ajunse, puse jos colivia pe care o aducea mereu cu el la serviciu. Micuța pasăre părea populară la secția sa, deși mulți oameni bănuiau că era pasărea lui Hong Kong Shuai. Lu Yi Peng nici nu afirmase și nici nu dezmințise vreodată. Nu vorbea niciodată nimic despre afacerea Hong Kong Shuai decât dacă era necesar.

După ce reuși să-l scoată pe Chik Chik din colivie, acesta zbură și i se așeză pe umăr. Își frecă ușor capul așa cum o făcea de obicei și îi pieptănă încet părul cu ciocul. Lu Yi Peng se jucă o vreme cu pasărea, apoi se îndreptă spre birou. Pe masă, pe lângă cărțile de criminalistică, drept și criminologie, era și o mică fotografie înrămată. Pe birou erau mai multe poze : una cu tatăl său ținându-l îmbrăcat într-o replică a uniformă de poliție, alta cu el copil purtând o pălărie și stând drept ca un ofițer de poliție, o fotografie în uniforma  Academiei Regale de Cadeți de Poliție făcută cu prietenii când absolviseră, o fotografie în uniformă neagră în prima zi de lucru. Până și uniformele albastre ale ofițerilor de patrulare fuseseră fotografiate.

Aceasta era cariera la care visase. Acesta fusese un vis din copilărie pe care îl realizase cu mândrie.

Lu Yi Peng se uită la acele fotografii. Îi dădură lacrimile.

………………………………………………………………………………………………………

 

Vremea era încă destul de rece. Chiar și în casă Lu Yi Peng nu-și scoase puloverul. Lăsă lacrimile să curgă în continuare până secară.

Așteptă până când obrajii i se uscară. Tânărul polițist luă o foaie de hârtie albă. Apoi  scrise cu atenție câteva fraze.

Cerul de afară era complet întunecat de multă vreme. Vremea devenise din ce în ce mai rece. Pae Chik Chik zbură din colivia deschisă și se cocoță în apropierea lămpii cu abajur al cărui bec emana căldură. Se uită la omul de la masă ce scria pe o foaie de hârtie.

Lu Yi Peng  scrise cu atenție. Când  termină, o plie o dată și încă o dată și o băgă într-un plic. Apoi o puse pe masă.

Când Lu Yi Peng termină de scris scrisoarea era destul de târziu noaptea. Tânărul polițist se ridică de la masă. Dar lăsă lampa aprinsă pentru că văzuse că pasărea albă dormea liniștită lângă ea.

Lu Yi Peng se ridică de la birou și se dus direct la dulap. Deschizându-l, întinse mâna după o cămașă. Apoi începu să se schimbe de haine.

 

……………………………………………………………………………………………………..

 

Era aproape miezul nopții. Toată casa era complet tăcută. Lu Yi Peng stătea în fața oglinzii admirându-se în uniforma neagră de polițist. În partea stângă a pieptului se aflau însemnele departamentului.

Aceasta era uniforma pe care visase mereu să o poarte și pe care o purtase cu mândrie deplină….

Pe această uniformă, pe fiecare fibră de țesătură erau visele și intențiile sale.

Îi plăcea să fie ofițer de poliție și iubise această meserie mai mult decât orice. După ce primise această uniformă, Lu Yi Peng intenționase să o poarte cu mândrie la fiecare ceremonie. De fiecare dată când era ceva oficial în departamentul de poliție, o îmbrăca.

Nu-și scosese niciodată uniforma asta în fața nimănui…înainte…ni-cio-da-tă… nici măcar comandantul nu îi ordonase vreodată să o scoată.

Dar o va scoate acum… pentru o singură persoană…

Lu Yi Peng își scoase încet cascheta, apoi își trase cravata neagră și își scoase  încet uniforma din nou.

Nu era din cauza unui ordin…nu fusese constrâns.

O scotea din cauza vocii propriei inimi…

 

……………………………………………………………………………………………………………

 

– Oh uau… inspectore, este dimineața devreme.

To Pheng salutase persoana care deschisese ușa pe un ton vesel.

– Chiar ai venit la momentul potrivit. Vii să-mi controlezi cusăturile, nu?

Lu Yi Peng zâmbi.

– Ei bine, vreau să văd dacă fața ta va fi la fel de frumoasă ca înainte.

To Pheng râse.

– Desigur. Ai grijă, te-ai putea îndrăgosti de mine. Oh… pot spune doar asta, ha ha !

Lu Yi Peng râse și el. După un timp, intră un medic cu o asistentă și cu o tavă cu instrumente. Bandajul de pe fața lui To Pheng fu apoi îndepărtat. Firele fură scoase unul câte unul. Doctorul îi dădu o oglindă ca să se poată privi.

   – Oh… Mulțumesc, domnule doctor. E îngrijită și curată, ca și cum n-ar fi fost niciodată rănită.

Doctorul zâmbi apoi părăsi camera. To Pheng se întoarse să se uite la Lu Yi Peng.

– Inspectore, nu spui nimic?

– Hm… Mă bucur că fața ta e la fel cum era, spuse Lu Yi Peng.

To Pheng păru dezamăgit:

– Oh, de fapt i-am cerut doctorului să-mi îmbunătățească puțin nasul. Nu poți să spui că arăt un pic mai arătos?

– Ai fost întotdeauna arătos, spuse Lu Yi Peng zâmbind. To Pheng se uită la el din nou și  întrebă:

– Nu l-ai adus pe Xiao Chik cu tine astăzi?

   – Oh, nu, l-am lăsat să stea acasă. Pentru că  va trebui să suporte o cale lungă.

?!

To Pheng se uită din nou la el cu o expresie surprinsă pe față.

– Unde pleci inspectore?

   – Nu știu încă, răspunse sincer Lu Yi Peng.

– Căpitane, înainte ca să te refaci, probabil că va veni un nou inspector să-mi ia locul.

   – Inspectore, ce vrei să spui cu asta?! zise To Pheng cu o expresie panicată.

Lu Yi Peng se uită din nou la el.

-De fapt,  am luat o decizie decisivă aseară. Ești cel mai apropiat de mine. Așa că am venit să-ți spun înainte să plec.

– Inspectore! Ce s-a întâmplat? De ce brusc…

Lu Yi Peng se apropie și îl sprijini.

– Îmi pare rău, căpitane că te-am dezamăgit, dar m-am hotărât.

To Pheng se uită la el confuz.

– Din ce motiv, domnule inspector? Unde te duci mai exact?

Lu Yi Peng schiță un zâmbet misterios pe buze.

– Mă duc să caut o pasăre.

 

……………………………………………………………………………………………………………

 

O scrisoare de demisie într-un plic alb fu pusă pe biroul lui Chen Qin. Până când o văzu, tânărul polițist plecase deja cu mașina din oraș. Părăsise și propria reședință lăsând uniforma atârnată în fața dulapului.

Când văzu scrisoarea de demisie a lui Lu Yi Peng, în mâna lui Chen Qin mai erau două scrisori. Prima era o scrisoare de creștere a salariului. care avea numele lui Lu Yi Peng în vârf. Celălalt era un raport de la departamentul de autopsie și criminalistică despre cadavrul umflat din acea zi.

Raportul din scrisoare se încheia cu următoarea concluzie:

‘’ Stilul cadavrului de a purta pantalonii și centura era neobișnuit. Parcă ar fi fost puse de altcineva după ce a murit.’’

De îndată ce văzu scrisoarea de demisie a lui Lu Yi Peng, Chen Qin puse imediat acest raport deoparte în fundul sertarului biroului său, înainte de a scoate un oftat

………………………………………………………………………………………………………..

 

Lu Yi Peng conducea de-a lungul unui drum mic. În interiorul mașinii, în afară de o valiză care conținea câteva haine și un cort pentru a rămâne peste noapte, mai era o pasăre într-o colivie așezată pe scaunul din față, fixată cu centura de siguranță. În spate era o plantă Nepenthes care creștea într-un ghiveci frumos. Era în siguranță între valiză și geanta de provizii ca să nu se răstoarne.

Lu Yi Peng își lăsase visul în vechea reședință, îndreptându-se spre un loc…nu știa exact unde. Știa doar că trebuia să meargă în acel loc.

După ce  lucrase timp de cinci ani, Lu Yi Peng avea destul de mulți bani economisiți. Suficienți pentru a călători o anumită perioadă de timp. Dacă îi folosea bine,  putea călători ani de zile.

El era dispus să renunțe la tot…

 

Plecase în căutarea păunului mare și roșu care zburase și-i luase inima departe de el.

 

Tânărul polițist conducea spre sud. Se ducea la locul unde spera că vor fi păsări.

Spera…spera că acel păun roșu încă îl așteaptă.

……………………………………………………………………………………………………………

 

Aerul de dimineață era  proaspăt și răcoros. Toate păsările, mari și mici, cântară tare și zburară din cuiburi .

Pe o stâncă înaltă era construită o casă cu o curte mare. Era ca un mic conac. Un bărbat era întins pe un șezlong din  bambus. Purta haine de mătase, iar deasupra o haină din  blană albă. Pielea bărbatului era albă ca zăpada, iar lumina blândă a soarelui  ​​îi dezmierda fața. Ochii lui erau închiși, iar respirația îi era ușoară.  Parcă era cufundat fericit în natura din jurul lui.

Un cacatoes alb zbură deasupra lui. Ochii aceia se deschiseră imediat. Pasărea zbură, ateriză pe umărul lui și își frecă delicat capul cu afecțiune.

– Kong Shuai! Kong Shuai!  

Un  zâmbet blând apăru pe fața lui frumos modelată. La umbra soarelui dimineții o siluetă înaltă se apropie și zâmbi.

FINAL

 

Loading

Care este reacția ta?
+1
0
+1
11
+1
4
+1
11
+1
0
+1
0
+1
0

5 Comments

  1. Elena

    La găsit, iar el la așteptat. Probabil în capitolele speciale vom afla amănunte mai multe despre revederea lor.
    A renunțat la visul de a fi polițist pentru a trăi cu Păunul lui Roșu pe care îl iubea mai presus de orice.
    Mulțumesc mult pentru traducere. Aștept cu interes specialele, cred că vor fi deosebite.
    Pupici????????????????????????????????

    • AnaLuBlou

      L-a gasit…Iubirea lui a fost mai puternica decât datoria. Da, vom avea 3 capitole speciale dintre care 2 cu ei.

  2. Elena

    La găsit, iar el la așteptat. Probabil în capitolele speciale vom afla amănunte mai multe despre revederea lor.
    A renunțat la visul de a fi polițist pentru a trăi cu Păunul lui Roșu pe care îl iubea mai presus de orice.
    Mulțumesc mult pentru traducere. Aștept cu interes specialele, cred că vor fi deosebite.
    Pupici????????????????????????????????

  3. Hella

    S-au gasit….ce frumos…..dar totusi e ceva ce nu-mi da pace….Raportul autopsiei spune ca,cadavrul a fost imbracat cu pantaloni… Deci clar ca politia suspecteaza ca nu e paunul….Ce-o fii cu asta ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *